Probleme Ale Păcii și Socialismului, 1965 (Anul 8, nr. 5-12)

1965-05-01 / nr. 5

59 Se întărește unitatea forțelor democratice Mai mult, la 19 martie, „Le Provençal“ a pu­blicat apelul așa-zisei „Uniuni a repatriaților din departamentele de peste mări“ în care se ascund foști fasciști rasiști. Proslăvind memo­ria unor „martiri“, ca asasinul de Gueldre și Bastien-Thirry, organizatorul atentatului îm­potriva lui de Gaulle, apelul cerea, „din res­pect pentru memoria lor“, să fie votată „lista care are cea mai avantajoasă poziție pentru victoria asupra extremiștilor de toate orien­tările“, adică să voteze pentru Defferre. Dacă Defferre ar fi acceptat alianța propusă de comuniști, în consiliul municipal din Mar­silia ar fi fost mai mulți socialiști decît sunt astăzi și n-ar fi existat alături de ei o întreagă constelație reacționară : 11 „independenți“ (în loc de șapte cîți au fost înainte), cinci membri ai M.R.P. (în loc de trei), trei repatriați din Algeria, un gaullist, un radical. Chiar la 22 martie, Partidul Comunist Fran­cez a făcut în declarația sa bilanțul general al alegerilor. In declarație, se spunea : „...S-a dovedit că atunci cînd forțele mun­citorești și democratice sînt unite, ele pot în­vinge U.N.R. și celelalte forțe reacționare. Această dovadă ar fi putut fi și mai incontesta­bilă și înfrîngerea regimului puterii personale și mai zdrobitoare dacă unirea forțelor demo­cratice ar fi fost realizată în primul tur în toate orașele cu o populație de peste 30 000 de locuitori și pretutindeni în turul al doilea, după cum au propus comuniștii“. Sensul înfrîngerii gaullismului devine foarte clar dacă avem în vedere că scopul lui evident este supunerea întregii vieți politice a Franței regimului autoritar, care ar lichida toate in­stituțiile tradiționale ale democrației burgheze. Poziția lui de Gaulle față de comune nu se deosebește de cea pe care o are față de parla­ment. La scurt timp după venirea lui la putere, el spunea despre parlament : „Dacă, din nefericire, s-ar întîmpla ca viito­rul parlament să nu vrea să se mulțumească cu rolul care i se rezervă, nu încape îndoială că Republica ar fi atrasă într-o nouă criză și nimeni nu poate să prevadă ce ar rezulta de aici, în afară de faptul că în orice caz insti­tuția parlamentară ar fi măturată pentru mult timp“ (conferința de presă din 23 octombrie 1958) .­­ In ce privește municipalitățile, un succes al U.N.R. în alegerile din martie ar fi încurajat, fără îndoială, guvernul să accelereze înfăp­tuirea măsurilor preconizate de mulți ani în vederea ciuntirii sau chiar lichidării împuter­nicirilor actuale ale primarilor în orașele mai mult sau mai puțin mari și în primul rînd in regiunea Paris. Situația în Franța s-a schimbat însă consi­derabil din 1958, cînd de Gaulle a obținut în urma referendumului din 28 septembrie 79,25% din voturi și cînd politicienii gaulliști declarau că este necesar să fie „luate cu asalt primăriile comuniste“. Comuniștii au fost atunci singurii care au spus „nu“, singurii care n-au adus jertfe cultului personalității lui de Gaulle, singurii care au spus că salvarea Fran­ței nu va fi opera unui singur om sau a unui singur partid, ci a tuturor forțelor naționale și democratice din țară. Aceasta era perioada cînd Guy Mollet era membru în guvernul de Gaulle și cînd partidul socialist scria pe pla­cardele sale că se află „la cîrma Republicii a V-a“. Rezultatele alegerilor din martie pentru con­siliile municipale au evidențiat și mai mult importanța avertismentelor date lui de Gaulle și U.N.R. de referendumul din octombrie 1962 și alegerile parlamentare din noiembrie ace­lași an. De Gaulle a obținut cu 5 milioane de voturi mai puțin decît în 1958, iar procentul de voturi a scăzut de la 79,25% (cu­ a fost la referendum) la 61,75% (ceea ce reprezintă doar 46,44% din numărul alegătorilor înregis­trați), deși el a declarat că nu s-ar mulțumi cu o majoritate mică, mediocră și nesigură. Fără îndoială că din cauză sistemului de vo­tare nedrept, U.N.R., cu numai 31% din voturi, a căpătat majoritatea, însă ea s-a lovit pentru prima oară de acțiunea unită a comuniștilor, socialiștilor și a altor republicani. La ce rezultate se pot aștepta de la viitoarele alegeri cei 60 de miniștri și deputați ai U.N.R. înfrînți astăzi în comunele lor ? De Gaulle a căutat, bineînțeles, să diminueze importanța alegerilor municipale, declarînd „că el n-a intervenit în această conjunctură electorală deoarece ea nu afecta în nici un fel destinele națiunii“. Dar bunul simț spune alt­ceva : de Gaulle n-a încetat nici o clipă să intervină în viața politică a Franței. Oare n-a spus de Gaulle că el singur „conduce“, „hotă­răște“, „numește“, „duce tratative“ și că dacă U.N.R. ar fi învins, n-ar fi fost oare aceasta . Istoria Partidului Comunist Francez, Paris, 1964, p. 657.

Next