Progresul, ianuarie-iunie 1864 (Anul 2, nr. 1-89)

1864-05-04 / nr. 59

40 zile pentru vânzarea acelui fân, cu condiţia pre­văzută în acea Foae. No. 3973. Spre îndestularea evreului M. B. Ocs cu suma de 366 lei, pentru procentul a 33 galb. ce ave a lua de la D. Teodor Aslan, împlinindu se de la D. Aslan 2 bol, care urmând a se vinde licitativ, se publică terminal legiuit de 40 zile, cu deşteptare, ca concurenţii ce ar fi sâ se înfăţoşeze în Camera acestei Prefecturi în zioa împlinire! terminulul spre aterdisire, dar voind a se informa de calitatea lor, în timpul publicaţiei se pot adresa la 1). Prefect a plasei Bahlui, de câtrâ care s’aîî fâcut acea asigurare. Prefectura district. BacâTL No. 5472. La 25 a curentei luni Mal, urmând a se înposesie pe timp de 4 ani, care vor ecspira la 23 Aprilie anul 1868, 35 fâlcî fanaţi din Galiean­a Monastirei Precista şi Râducanu din târgul Ocnii, se imblicâ aceasta în posesiere cu avansare, ca lici­ta a­are a se ţine cu oferte sigilate, atât în Ca­mera Prefecture!, cât şi în a Poliţiei târgului Ocna. Prefectura district. Botoşani. No. 5282. Fiind cu term­inul de 40 zile înserat prin Foaea No. 29 din 7 a trecutei luni Martie, pen­tru vânzarea a 3 boi secvestraţi de la D. Iancu Gherghel, spre îndestularea D. Iulius Herţog cu su­ma banilor ce reclama, s’au zădărnicit din cauza câ nu s’au înfăţoşat concurenţi, se publica din nou a­­ceastâ vânzare în termin de 40 zile, spre cunoştin­ţa amatorilor, care sâ se prezinte în Camera acestei Prefecturi în cea mai de pe urma zi, cunoscându-se câ mezatul fiind silnic se va vinde boii secvestraţi cu ori­ce preţu va eşi. No. 5382. In privire ca forul locuinţii D. Iorgu Scarlat Miclescu, nu se cunoaşte stabil, în­cât în mai multe caşuri se zădărnicesc chiemârite ce­­i se fac, şi în privire câ asupra Ds. urmeazâ reclamaţie din partea D. Gheorghie Petrine, pentru a fi îndes­tulat cu banii 217 galb. şi 9812 lei cu procentul lor dupâ mai multe înscrisuri; se publica terminal de 30 zile socotit de la data Foael, spre deşteptarea am­be­­lor părţi, ca sâ se prezinte în lâuntrul acestui termin aice, pentru efectuarea ligividarei datorii, cunoscându­­se câ ori care din împricinaţi nu s’ar prezenta, lucrarea se va fini în nefiinţa’­, pe temeiul dovezilor celui ce s’ar înfăţoşa. Prefectura district. Cahul. No. 2948. 1). sub-Prefect Cotul Morii, prin raportul No. 748 informează, ca pe moşia Leuşeniî au picat de pripas un cal murg, coama şi coada neagră, cu ni­şte pâr alb pe spinare din partea dreaptâ, pe de o parte s’au înaintat lucrările cuvenite prin district, car pe de alta se publica terminal legiuit de 3 luni, spre ivirea păgubaşului, care cu dovezi legale sâ se pre­zinte la Prefectură, spre a l i se da întru îndestulare. Prefectura district. Dorohoiu, No. 3965, în consideraţie câ la terminal de 22 a trecutei, publicat prin Foaea No. 33, pentru vânza­rea a 23 gium. merţâ sacarâ, asigurată pe moşiea Poponi­ Vârnâvoaei, a conta impozitului fonciar, nu s’au înfăţoşat nici un concurent, se publică un alt termin de 40 zile spre finirea mezatului. Municipalitatea de Bacău. No. 263. Se publica pentru a 3-a oara darea în antrepriza a paveluirei şi a şoseluirei uliţelor cu termin la 20, 21, 22 cu peritonea la 23 Mai, şi cu respect de 24 oare, ca amatorii sa se prezente­ze la Municipalitate cu formate garanţii. No. 255. Se publică pentru a 3 a oara darea în antrepriză a obiectelor de îmbrăcăminte, trebuitoare la comanda pompierilor de arce, cu termin la 20, 21, 22, cu peritonea la 24 Mai, şi cu respect de 24 oare. Municipalitatea de Roman. No. 668. La 6 şi 7 Mai curent, având a se opera mezat cu agiudentaţie, intru arendarea lemnilor tre­buitoare soldaţilor pompieri din acest oraşu, citat în Foaea No. 614, se publica ca concurenţii ce vor fi sa vie cu garanţii în aceasta Municipalitate spre a se fini mezatul. PUBLICAŢII JUDECĂTOREŞTI. Trib. Civil de Iasi Sect­ia l-iu No. 4172. Prin lucrările acestui Tribun­al, urmând a se imposesui cu fonna de mezat, pe timp de 5 ani începători de la 23 April anul viitorifi 1865, moşia 2 PROGRESUL Muntenii Joriî din acest district, a casei repos. Ioan Stoica, se publica această împosesuire cu termin de 40 zile, spre deşteptarea concurenţilor şi înfâţoşarea lor la acest Tribunal cu garanţiile cuvenite, în fie­care Vinere ce ar ezista în lâuntrul acestui termin, şi mai cu osebire în cea întâi Vinere dupâ a lui espirare, când are a se face adjudecaţia asupra persoanei ce va da preţu mai avantajos. Secţia a 3-a. No. 2232. D. Miltiadi G. Sturza, prin suplica ad­resata acestui Tribunal şi înregistr. la No.­4521, au cerut că casele de arce din Iaşi uliţa Copou­, ce le are clironomie de la reposata r­s. maică Smaranda Sturza, sâ se scoată în vânzare de veci prin mezat de buna voe, cu termin de 40 zile, şi pe temeiul do­cumentelor, adecâ : testamentul reposat, seu părinte Gheorghie Sturza publicat prin Monitorul din 17 Iu­lie 1858, în Adaosul sub No. 61 şi 62, precum şi testamentul mamei Ds. repos. Smaranda Sturza pu­blicat prin Monitorul No. 66 din 24 Martie 1862, în urmarea aceştia cercetându-se titlurile de proprieta­te, s’a şi văzut a fi: 1) actul din 24 August 1845, le­galizat de Divanul Apelativă vremelnic şi statornic sub No. 3694 la 15 Mai 1846, 2) din 1846 Martie 31, zapisul ne­legalizat sub­scris numai de D. Alec­­sandru Catargiu, prin care au vândut D. Gheorghie Sturza locul citat, şi 3) Manit. No. 66 din 24 Martie 1862, în care este publicat de Tribunalul Secţia I-a testamentul repos. Smaranda Sturza, în care între altele lasa fiului ei D. Miltiadi Sturza, casele din Iaşi uli­ţa Copou­, ce şi reposata le-au avut de la soţul ei repos. Gheorghie Sturza dupâ testamentul din 2 iulie 1857, publicat la 17 iulie 1858, şi avându-se în priivire câ aceste case au venit în proprietatea D. Sturza în te­meiul testamentului citat a maiceî D-sale, şi avându­­se în priivire lâmurirele date de Tribunalul de Iaşi Secţia I pr­in adresa No. 11.008 din 1863, lâmuritore, câ dupâ observaţia ce au fâcut lucrărilor acte!, rela­tivă la Epitropia repos. Pavel Stoianovicî, s’au vâzut câ prin seriile prezentate de Epitropie, alte semi nu s’au dat a conto pârţel ce s’ar cuveni D-nei Elena fiica repos, şi soţia D. M. Sturza, decât 3 condeie ce compun soma de 4672 lei, şi câ nici din lucrările lui nu se cunoaşte ,eliberate în priimirea D. Sturza, a conto pârţei soţiei sale din averea pârirtelui seu, de­cât numai soma citata, avându se în priivire câ vân­zarea de buna voe cu termin de 40 zile nu determi­na alta fomna, decât trecerea dritului de proprietate de la o persoana la alta, pentru care sâ si reclamâ îndeplinirea art. V din Anecsa II a Codului Civil, avându-se în priivire câ prin lucrări nu se constată alte sarcini decât reclamaţii băneşti recomendate de partea executare, asupra a însuşi D. Miltiadi G. Stur­za. Tribunalul pe aceste considerente au încuviinţat ceruta vânzare de buna voe cu termen de 40 zile, pe puterea citatelor titluri şi fârâ pricini, confor­m aceasta declaraţiei D. Sturza înregistr. la No. 2036 din anul curent, şi dar se publica în termen de 40 zi­le ca concurenţii ce vor fi de a cumpâra mentiona­­tele case, dupâ lâmurirele de mai sus, sâ se înfăţo­şeze la acest Tribunal în cea întâi Vinere dupâ es­­pirarea citatului termin, precum şi a osebitelor 15 zile de respect, când în zi de mezat la otâruinţa şi cu mulţumirea vânzătorului are a se efectua adjude­caţia asupra celui ce va da mai folositor preţul, dacă însâ cu preţul ce va eşi se va acoperi datoriile cu­noscute prin lucrările Tribunalului, b­mfind banii a se depune în depozitul Tribunalului, iar cumpârâto­­rul ce va fi este dator a se conforma rostire! § 11 din anecsa mezaturilor, pentru cuvântul câ vânzarea se face fârâ pricini, urmând a’l prii­vi impozitul fon­ciar, tacsa pavelelor şi darea câtrâ Municipalitate pentru curăţirea uliţilor, dacâ pe trecuta nu vor fi plătite, se adaoge, câ pentru aceasta vânzare urmea­ză a se plăti tacsa cuvenită fiscului, adâogându-se tot­o­datâ câ concurenţii la ziua de mezat se vor lă­muri de cuprinderea documentelor, conform aceasta cu verbala propunere ce au făcut 1). Sturza in Ca­mera Tribunalului. No. 2195. Epitropia casei repos. Dimitrie Gh­ele­­me cu obligaţia intabulată de acest Tribunal la 20 August 1863 sub No. 1855, au împrumutat de la I). Mihalachi Teodorul 3150 galb., pe termin de 2 ani, cu procent legiuit, pe care s’au îndatorit a’i raspun­­de din 6 în 6 luni, asigurând plata acestei dobânzi în venitul epotecei ce este moşia Şendreniî, iar pla­ta căpiţelor în însuşi fondul zisei moşii, aflatoare în acest district, şi term­inul întâi de 6 luni pentru pla­ta de dobânda espirând, iar Epitropia nefiind urmă­toare cu răspunderea unei aşa dobânzi, potrivit c­u­­prinderea zisei obligaţii, creditorul prin suplica din 16 Martie anul curent, au cerut a se scoate în vânzare cu termen de 40 zile vânzarea citatei moşii, spre în­destularea sa cu procentul ce li se cuvine dupâ cita­ta obligaţie, din aşa motiv Tribunalul mai înainte de altâ lucrare, au însercinat pe unul din Supleanţii sei D.­llaralamb Vasiliu, ca sâ meargâ la pomenita moşie şi sâ facă inventar lămuritor de starea îmbunătăţirilor aflatore pe ea, de la care priimindu-se adresa No. 75, lămuritoare, ca pe moşia (care se administrează de soţia repos. Gheleme), au gâsit următoarele: 1 casâ boereascâ cuprinzătoare de 6 odăi, 1 camarâ şi 1 sa­­lâ mare şi 1 mai mică, toate odâile cu duşamele pe glos şi sus cu bagdanie, având acoperemântul de şin­­dilâ, în ogradă o altâ casâ de vălătuci, acoperită cu stub, cuprinzătoare de 2 odâî şi o sâliţâ, 1 grajdiu, sură şi­­ hambarul sub un acoperemânt de stub, cu păreţi­ de cărămidă, toate aceste încâperî sunt într’o ogradă îngrădită cu gard de nnele, în proastâ stare, alâture cu aceste case o livadă cu pomi roditori în­grădită carâşi cu gard de nuele, 2 coşere de nuele acoperite cu pae, precum şi o poeatâ tot de nuele; în sat o crâşma cu păreţi­ de vârâtuci, acoperită cu scânduri, cuprinzătoare de 2 odâî, având şi pivniţa sub ele, alăturea o altâ câsuţâ boereascâ cu 2 odâî, acoperită cu stul, pe moşie se afla şi o vie de 7% pogoane roaditoare, având şi puţini pomi roditori, 1 bordeiu în pământ pentru locuinţa vierului, aşa­dar cu aceste lămuriri Tribunalul încuviinţind arendarea moşiei cu începere de la Sf. Gheorghie 1865, pe atâta timp cât cu banii plătiţi înainte se va acoperi plata pro­centelor neplatite, conform aceasta şi cu cererea cre­ditorului, se publică ca concurenţii ce vor fi de a lua în posesie arătata moşie, sa se înfăţoşeze la acesta Tribunal în toate zilele de mezat ce ar mijloci în cursul terminului de 40 zile, şi mai ales în cea întâi Vinere dupâ espirarea lui, când are a se face adju­decaţia asupra celui ce ar da mai folositor preţ şi, cu deşteptare, ca concurenţii în ziua de adjudecaţie sunt datori de a fi pregătiţi cu garanţia cerutâ de art. 5 din Colecţia II pagina 137, şi ca tot el însuşi sâ se informeze mai în detail de starea acaretelor, lâmu­­rindu-se tot­o datâ câ posesorul va putea a’şi face araturile cuvenite din toamna anului prezent. No. 3240. Dupâ publicaţia înserată în Foaea No. 122 din 30 Septemvrie 1863, pentru vânzarea case­lor şi locul lor aflatoare aice în oraş şi la uliţa Sf. Spiridon, a D. Petru Şiler, spre îndestularea D. A­­leco Manoli cu o somâ bani, espirând term­inul de 6 luni cum şi osebitele 15 zile de respect, şi avându­­se în priivire câ în cursul acestui termin nici un caz împle­decât or vânzare! nu s’au ivit, de acela Tribu­nalul motivat şi de suplica D. Manoli ce s’au înre­gistrat la No. 2138, încuviinţind înaintirea şi a lici­taţiei de 40 zile, se publicâ ca concurenţii ce vor fi de a cumpăra arătatul fond, dupâ lâmurirele descri­se, sâ se înfăţoşez la acest Tribunal în toate tine­­rele ce vor mijloci în lâuntrul arătatului termin de 40 zile, şi mai ales în cea întâi Vinere dupâ espi­rarea lui, când are a se face adjudecaţia asupra ce­lui ce ar da mai folositorul preţ şi cu banii aduşi în depozit, deşteptându se ca concurenţii însuşi sâ se informeze la faţa locului de calitatea şi îmbunătăţi­rile ce poseda acest fond, urmând ca în ziua de ad­judecaţie sâ fie pregatiţi cu garanţii cerute de legiu­irea din Coleiţia II pag. 137 art. 5, şi cu adăogire, ca pe cumpârâtor an a-l prim­­ impozitul fonciar, ta­csa pavelelor şi a maturatului stradelor câte nu vor fi plătite în trecut, iar vânzarea şi eliberarea actului are a se efectua conform regulamentului publicat în Monitorul No. 210 din 1862, şi cu consecinţele ce or naşte de la revinderea acestei proprietăţi, la caz când s’ar casa mezatul de câtre debitor, are a privi tot pe cumpârâtor. No. 2294. Binalele oratoare aice în Iaşi uliţa So­­cola, cu locul lor ce este cuprins prin actul de em­­batie, a Monast. Sf. loan, din 1 Iunie 1817, remase de la defunctul evreu Herjeu Glanţman, fiind scoase în vânzare de buna voe dupâ îndeplinirea formali­tăţilor înaintite şi a publicaţiilor înserate prin Moni­torul No. 117 din 1 Mai 1861, Foile Oficiale No. 245 din 9 Noemvrie 1862, No. 31 din 1863 Fevruarie 12 şi Foaea Progresul No. 113 din 17 Septemvrie acel an, la 4 Octomvrie anul citat în Camera acestui Tri­bunal în prezenţa şi cu mulţum­irea epitropului evreu Molad Marcovic! Margu­lis, s’nfi efectuat adjudecația asupra evreilor Sap­şa Liuinschi și Simon sin Lelba, car epitropul dând cuvenitul act de proprietate nu­mai evreului Sapşa Li­vin­schi fiind eu celalalt cum-

Next