Progresul, iulie-noiembrie 1867 (Anul 5, nr. 48-90)

1867-07-01 / nr. 48

Zile socotit de la data Foael, spre deşteptarea concu­renţilorîi, carii sft se presinte în (’amera acestei Pre­fecturi în cea mal de pe urmă Z* spre tărguire. Prefectu­ra judlt*t. Calmi. No. 3830. D. sub­ Prefect de Tigheciu prin rapor­tul No. 1477 încredinţat, câ pe rapsiea Hănăsenii vechi s’au­ pripăşiţii un călii la păr negru, la şoldulu stâng dinapoi îuferat cu dangaoa O, se publică ter­minal de 3 luni spre ivirea păgubaşului, care­ cu do­vedi în regulă, să se presinte la această Prefectură spre a ’i se da întru îndestulare. Prefectura judeţ. Xemţu. No. 4985. D. sub Prefect plasei de sus, prin re­feratul No. 1446 încredinţare, că în comuna Petri­­canii au picat de pripas o­eapa în păr murgă, coa­ma şi coada neagră, se publică aflarea păgubaşului şi presentarea lui la astă Prefectura în termin legiuit de 3 luni, cu dovedi pentru dreapta sa proprietate. Prefectura judeţ. Roman. No. 4445. De la evreulu Moîsâ Leîzârovicî din târgul Dămieneştii, asigurându-se 3 st. lemne de foc, care urmează a se vinde licitativa, pentru banii 0­e lei 4 parale, cu care datoreşte din amenzile pronun­ţate asupral, se publică terminul de 40 zile socotiţii cu data Foael, la acâruea împlinire concurenţii ce vor fi amatori a cumpăra asemenea lemne, sâ se presinte în Camera Prefecture!, unde are a se efectua mezatul. No. 4451. La ne­urmarea preotului V­asilie Anto­­hi din comuna Butnureşti­, cu plata amende! de 10 lei, pronunţata asuprat de Tribunalul ţinutul, asigu­rându-se de la el un pistol şi un cojocu, care princ­­ele a se vinde licitativ, se publica terminul de 40­0 zile socotiţii cu data Foael, la acuruea împlinire concu­renţii ce ar fi, să se presinte în Camera Prefecture!, unde are a se face mezatul. Prefectura judeţ. Suceava. No. 4900. Pentru îndestularea D. Dumitrachi Da­bi­ja cu suma de 229 lei şi 22 parale, de la D. Ion Calistru din comuna Giurgeşti­, sechestrăndu-se unui cal şi o vaca, se publică terminul de 40 zile, la es­­pirarea carnea concurenţii sunt invitaţi a se presenta la sub Prefectura de Şomuzu, unde are a se dese­­vărşi licitaţia. No. 4902. Spre îndestularea evreului Bernhart Bo­­locanu­ cu 270 lei de la Ernst Madl, sechestrăndu-se 2 vaci şi un ceasornic de părete, se publică terminul de 40 ţlile, la espirarea cârnea concurenţii sâ se pre­­sinte în Camera Poliţiei urbei Folticeni, unde urmea­­ză a se ţine licitaţia. No. 4727. în comuna Forăştil găsindu-se de pri­pas o capâ la păr neagra, stricata la pept de hamui I, se publica ca păgubaşul el să se presinte cu dovedi legale la sub-Prefectura de Moldova acest judeţu, spre a’şî priimi paguba. Sub Prefectura plasei Siemnicul, judeţul Vasluiu. No. 2534. La Camera acestei sub-Prefecturi ur­m­ând a se desface prin vânzare 2 vaci împlinite de la D. Costachi Dimitriu, în pretenţie. D. Ioan Mo­ţaşi, se publica vânzarea lor în termin de 40 elile de la data Foael. No. 2388. De la Dumitrachi Paun împlinindu-se 2 boi cu carul lor, pentru banii 40 lei ce datoreşte fiscului, şi 148 lei lui Vasi­lie Grecu­, se publică vân­zarea lerii în termen de 40 le de la data Foael, la Camera acestei sub Prefecturi. Comitetul Permanent al judeţului Iaşii.­ ­ No. 580. In comunele Ciurea şi Buciumi­ de la plasa Codru, picând de pripas la cea întâi o vaca la păr lupana, coarnele greblişe, şi la rădăcina cozei cam albii, şi un cal la păr negru, inferat la şoldul stâng dem­pol cu litera 111, ciopârtatic de coada, slab şi bătrân, şi un mânza la pâr murg deschis şi chiar de ochiul stâng, iar la cea a 2-a comună o mănzatâ la pâr porumba, cu coarne mici, şi o capră la păru sură, la peplu albă, la trup mica, dupâ cum Înştiin­­ţaZ»’ sub Prefectura respectivă prin raporturile No. 1705, 1717, 1718 şi 1746, se publică aflarea păgu­başilor in termin legiuit de 3 luni. No. 584 In comuna Ciurea de la plasa Codru, picând de pripas o vacă porumbă, cu furculiţa la u­­rech­ea dreaptă, cu un corn greblişti şi celulat ţapoşii, o gonitoare pluvae, cu coarnele ţapoşe, din care acel drept rupt la vârf şi, şi o mănzată porumbă, cu coar­nele ţapoşe, după cum încredinţa­­tub Prefectura respectivă prin raportul cu No. 1814, se publică afla­ta păgubaşului în termin legiuit de 3 luni. PROGRESUL publicaţii judecătoreşti. Tribunalul civil «le Ia*î N acţion­a­l­a. No. 3159. Acest Tribunal la 2 a lunei Septemvrie 1867, are a cerceta procesul de divers intentată de D. Manolachi Popovici, contra soţiei sale Catinca nâscutâ Candelu, şi în privirea pârâtei care nu are domiciliu sau reşedinţa stabilă, s’au aplicat art. 75 Procedura Civilâ, se publică aceasta spre deşteptarea numitei, ca la aratatul termin să se presinte în Ca­mera secretă a Tribunalului, Palatul Administrativă, oraşul Iaşii, Secţiea a 3-ca, No. 8231. Pe temeiul­ cerirei D. Gheorghie Po­povici din 22 Iunie anul curent, înregistrată la No. 5430, facuta în virtutea sentinţei Secţiei a 2-a a acestui Tribunal, învestita cu formula esecutorie sub No. 48, de a se îndestula pe D-lui cu suma de 50 galb. şi a lor procent de la 1 Aprilie 1865, cum şi ch­eltuele de judecata, din chiriile unei mori de cai cu doue case, a mortului Bucum Goldstaîn, aflătoare în Iaşi, cvartalul al 2-le, Tribunalul conform art. 480 și 481 din Procedura Civilă, a­ ordonat secvestrarea veniturilor imobiler citate mai sus pentru suma ara­­tată, de aceea se publica şi prin rot acest secvestru. Tribunalul judeţ. Hoţoşani. No. 3714. D -na Oschihada Cucul, domiciliată în Botoşani, cu sunetul din 1863 .Aprilie 23, având a lua suma de 50 galb. cu a lor procent de la D. Cristea Teodorovici, domiciliat tot în acest orașă, conform hotărâre! acestui Tribunală No. . . . , învestitâ cu formula esecutorie, și care nici după împlinirea co­mandamentului prealabil ce­­i s’au făcută, n’au fost urmâtoriă cu plata la termin, Tribunalul motivat de cerirea D-nei Oschihada, încuviinţindă vânzarea de veci a caselor D. Teodorovici urmărite deja de D-na creditoare, care case dupâ prescriptul verbal al A­­gentului se afla situate în acestă oraşă, megieşita despre râserit cu casele lui Garabet Lazarovici, despre apus cu uliţa mergâtore spre Bărbolă, despre meaZă-Zi cu casele lui David Balasan, şi Suzana Misir, şi des­pre meaZă noapte cu un loc sterp al D-nei Ana An­­tonaşu Hristea, ele sunt cuprinsa din 4 odâî, din care 3 podiţe şi una nepodită, pâreţii de cârămidâ şi aco­perite cu şindilă, însâ veche, de­desubtul lor o pivniţa, în ogradă cuhne, altă odae, o camară, un hambar, o şură şi un grajdiu, aceste toate sub un acoperemănt, mai fiind încă şi o fântână, se publica terminul de 3 luni, conform art. 510 spre deşteptarea concurenţilor, licitaţia şi adjudecarea se va face în Camera acestui Tribunal în­­ţion a 10-a după împlinirea acelor 3 luni, prin aceasta se somează şi pe toţi acei ce ar ave vre­un drept­ de proprietate, usu­fruct, servitute, chirie, privilegiu, hipotecă, sau ori­ce altă drept asupra a­­cestui imobil, ca în lâuntrul terminului de 3 luni să’şi declare pretenţiunele, câci în urmă nu se vor con­sidera. No. 3827. D. Ilie Strechie şi soţia sa Elena, celă întâiă fără domiciliu, şi ce a doua domiciliatâ în acest oraşă, cu obligaţia din 1845 Martie 1, datorind casei repos. Panaite Teodoru suma de 30 galb. cu a loru profit de la acel an Zi ?î lunâ, până la numerătarea banilor asiguraţi în fondul caselor sale din acest oraşă, mahalaua Sf. Ilie, cvartalul al 3-le, şi care nici după împlinirea comandamentului prealabil ce i s’au făcut, n’au fost urmâtorii a’și achita datoriea, Tribunalul, motivat de cerirea D. C. P. Teodoru, fiul și clirono­­mul repos. Panaite Theodoru, conform jurnalului seu No. 1085, și art. 503 din Procedură, ordonam vân­ zarea silnică a imobilului hipotecat, care după pres­criptul­ verbal al Agentului de urmărire, se află situat în cvartalul al 3-le­a acestui oraşă, cu locul seă supus embaticului, pâreţii construiţi de vălătuci, acoperită cu şindila, cuprinde 3 odăi şi o sală, aceste într ună rând, un alt rând de case in fundul ogrăvel, compusa din 6 odâî, cu pâreţii de vălătuci, acoperită tot cu şindilă, o fântână de peatru in ograda, care ogradă e încunjurată de îngrăditură cu gard, şi care se me­gieşeşte despre răserit cu moara de aburi a lui Aron Avram­ovici et comp., despre apus cu o casă a jido­vului Aron Ciupalcă, despre am­enză­ri cu drumul­ trecâtoriu spre Calicime, şi despre mertă noapte cu acel trecutoriu spre târgul v­echi, şi dar conform art. 510 din Procedura Civilâ, publicâ vânzarea acestor­ case pe stăpânirea de faţă, şi cu restricţiunele privi­toare pe locul cu besman a numitelor case, spre de­şteptarea amatorilor ce vor fi, licitarea şi adjudecarea se va face în Camera acestui Tribunal în Ziua a 6 a după espirarea acelor 3 luni socotit de la data aael, când are a se presenta toţi concurenţii ce vor fi cu garanţii, solvabile spre a se efectua vânzarea, tot­o­­dată conform art. 506, aliniatul din urmă, prin acesta se somea de şi pe toţi acei ce ar ave vre­un dreptă de proprietate, usu­fruct, servitute, privilegiu, chirie, hipotecă, sau ori ce alte drepturi asupra imobilului urmârit, ca în lâuntrul terminului de 3 luni, sâ se presinte în Cameră spre a’şî declara pretenţiunele lor,­­ câci în urmă nu li se vor considera. No. 4222. D. Logofăt şi Cavaleri, Anastasie Ba­­şotă, de profesiune propietariu, domiciliat provisoriu în comuna Pomârla, judeţul Dorohotă, cu obligaţiea intabulată de Curtea de Confirmţie sub No. 252 la 7 Septemvrie 1859, datorind D-nei Elena Zota născută Radul (acum reposatâ), suma de 6000 galb. asiguraţi în fondul­ moşiei sale Cucorăniî, Zoeştiî şi Ipoteştii din acest judeţ, plasa Târgului, comuna Cucorăniî, şi în consideraţie câ debitorele nici după împlinirea co­mandamentului prealabil ce ’i s’au fâcută, n’au fostă urmâtoriă cu plata la termin, Tribunalul emanat de cerirea D-luî Dimitrie Zota avocatul D. Locot. Gri­­gorie Zota, în baza jurnalului No. 1322, și a art. 503 din Procedură, încuviinţind vânzarea silită a imobi­lului hipotecat, care după prescriptul verbal al Agen­tului de urmărire, se află situată în acest districtă, plasa Târgului, comuna Cucorăniî, pe care se află 100 fâlcî pâdure, case de locuinţă, şi alte acarete­­ coşere de a gospodăriei în lâuntrul moşiei, pe lângă aceste mal sunt: 3 vii, 2 ratoşe la şleahuri, o crâşmă, o biserică de cărămidă şi 2 mori pe pârâul Siena, iar megieşii sunt: despre râserit moşia Ipoteştil a D-lor Vasilie şi Elena Petro­viei, despre asfinţit moşia Cer­­viceştil a D. Alecu Miclescu, despre meaZâ-Zâ cu moşia Câlineştiî a Miclescului, şi Hriţcanul a D. Balşu, şi despre meaZă noapte moşia Teişoara, şi dar se publica termenul de 3 luni, prevâzut de art. 510 din Proce­dură, pentru vânzarea imobilului menţionat pe stăpâ­nirea de faţă spre ştiinţa concurenţilor­ ce vor­ fi, licitaţia şi adjudecaţia se va face în Ziua a 10-a dupâ espirarea celor 3 luni în Camera acestui Tribunal­, când concurenții ce vor fi sâ se presinte cu garanții solvabile spre a concura, tot­o­datâ conform art. 506, aliniatul ultim, prin aceasta se somea de pe toți acei ce ar pretinde vre­un drept de proprietate, usu­fruct, servitute, chirie, privilegiu, hipoteca, sau ori­ce altă dreptă asupra imobilului urmârit, ca în lăuntrul ter­minului şi înaintea adjudecaţieî sâ se presinte la Tri­bunal spre a’şi declara pretenţiunele, câci în urmă nu li se vor considera. Tribunalul judeţ.­­ciţu. No. 4252. D. Alecsandru Elefteriu, de profesiune liberă, domiciliat în urba Peatra acest judeţ, urmărind vânzarea unui imobilă tot din urba Peatra a D-lui Iordach­i Corbu, de profesiune liberă, domiciliată de aseminea în urba Peatra, spre satisfacerea sa de banii 38 galb, după înscrisul din 13 Septemvrie 1861, lic­­hidata de Poliţia urbei Peatra, cum se constată din adresa No. 2865 de la 2 Martie 1863, prin care au cerut vânzarea imobilului debitorului, spre satisface­rea D-lui Elefteriu, şi avându-se în privire ca termi­­nul de 30 Zile a comandamentului făcut de creditorii debitorului a r­espirat, cum probeaze procesul verbal a D-lui Portârelă Nicorescu din 1 Martie, aflată la dosarul cauzei, Tribunalul prin procesul verbal încheiat in şedința de la 4 Aprilie anul curent, au încuviinţat punerea în vânzare a tratatului imobilă, care dupâ lămurirea luată din procesul verbal a D-luî Cupă de Portărel, se cunoaşte situată în suburbiea Precista a Zisei urbe, strada Bistriţa, pe proprietara râzeşască, la No. 2188, megieşit despre râserit cu imobilul Dl. Nicolai Mandriiaşcu, despre meaZari cu imobilul D. Gheorghie Olar­ă, la faţă cu drumul mergătorii la Bis­­triţa, şi la fund cu locul sterp a D. Călin Lipovanu, şi dar conformă art. 510 din Procedura Civilâ, se publicâ terminul de 3 luni socotit de la data Foaeî, învitându-se pe muştereil a se presenta la Camera Tribunalului în cea întâiă Zig­oarele 12 dupâ espira­rea terminului, în asemânare cu art. 729 şi 730 din Zisa Procedură, deşteptându-se pe creditori­, pe de­­bitori­ şi pe concurenţi despre cele rostite de art. 539 şi 542 din Procedură, de asemenea se deşteaptă de toţi acei ce ar pretinde vre­un drept de proprie­tate, UBU-fruct, servitute, chirie, privilegiu, hipotecă, sau ori­ce alt drept asupra pomenitului imobilă, ca înaintea adjudecaţiei să le arăte la Tribunal, căci în urm­ă nu li se vor mai ţine în samă. No. 4393. D na Smaranda Kcsinov, de profesiune

Next