Radical, octombrie-decembrie 1991 (Anul 2, nr. 213-275)
1991-11-26 / nr. 253
“OTIDIAN INDEPENDENT* SIBIU Anul II (CCIL) Nr. 253 Marți, 26 noiembrie 1991 3 lei CUGETUL ZILEI Puterea însoțită de prostie dă adesea nașterea pagubă. euripides Exemplu nostru - Că toate țările comuniste (acum zicem foste comuniste) sînt sărace, înțelegem. E mai greu de înțeles, însă drumul lor spre o sărăcie și mai cumplită decît cea din epoca dictaturilor roșii, înțelegem, iarăși, necesitatea unei perioade de tranziție, în care zguduiturile sociale sînt inevitabile pentru dărîmarea putregaiului moștenit, a structurilor anchilozate, ineficiente, interesate în profituri personale, dar nu mai înțelegem ca aceste „cutremure“ prelungite să îngroape tocmai ceea ce avem mai bun — munca, inteligența, democrația, libertatea. Corupția e protejată și patronată de putere, adesea prin legi răsucite pe gîtul celor mulți, sugrumînd idealurile pentru care în decembrie ’89 s-a vărsat atîta sînge. Azi mîine micarea și îmbrăcămintea (ca să nu mai vorbim de autoturisme și... benzină) vor fi un lux, într-o astfel de situație, cum vom cota cumpărarea ziarelor, informația! O aberație. .. pe burta goală? Pentru că, iată, presa liberă, cu adevărat independentă (fără „sponsor“ unicolor) va fi luxul luxului — mizeria libertății, a dreptului de a afla adevărul, de a fi informat asupra cauzelor... mizeriei! Hîrtia de ziar s-a scumpit, in acești doi ani post revoluționari, cu 1200 la sută! N-a fost suficient: s-a anunțat o nouă scumpire — 1 kg de hîrtie va fi egal ca preț, cu peste 4 kg de pîine! Record în istoria culturală a lumii. Asta, pe de-o parte. Pe de alta și prețul tiparului (după alte scumpiri) va crește cu 200 la sută! Așadar, cît ar trebui să coste un ziar? Mai pot fi plătiți (chiar cu un salariu mizerabil) ziariștii, sau trecem la agitația vizuală, la gazeta de perete a uzinei? Dar să nu ne mai plîngem. Avem, în acest sens, un exemplu: Albania. Și acolo presa independentă a sucombat, din aceleași cauze. Deci, drumul nostru spre Europa trece, din Balcani, prin... Balcaniada! Trăiască reforma și reformații, că reformatorii o duc bine, mersi! Traian SUCIU (continuare în paga H-a) Marius GHEORGHIU Mărginimea Sibiului - o zonă ferită de furtunile istoriei contemporane (1) Cunoscuți în Muntenia Moldova sub numele de „unșigureni“, locuitorii Mărginimii Sibiului sunt descriși de un istoric ca fiind „oameni de statură mijlocie, cu o fire închisă, întreprinzători, cinstiți și cu un ascuțit spirit de observație“. Ar mai trebui adăugat că ocupația de bază a marii lor majorități este creșterea animalelor, în special a oilor precum și întreținerea și exploatarea pășunilor, fînațelor și pădurilor. Ca orice locuitori din zonele de munte ei sînt conservatori, păstrîndu-și pînă astăzi nu doar îndeletnicirile, ci și obiceiurile strămoșești. Chiar și sașii colonizați în secolul al XII-lea le recunosc sistemul de organizare tradițional (Walachenrecht). Transhumanța îi poartă nu numai de-a lungul și de-a latul țării, ci chiar pînă în Turcia și Caucaz. In secolul al XVIII-lea, cînd asupri “ Amadeus în Catedrală Feeric luminată, Catedrala Evanghelică din Sibiu a fost, pe 24 noiembrie, de la ora 18, gazda lui Mozart Publicul a umplut toate băncile, pentru a asculta Missa și muzică de orgă. Concertul a fost prefațat de dl. Michael Gross — lector la Institutul Teologic Evanghelic, ce a legat destinul mozartian de cele divine. Corul și instrumentiștii s-au aflat la o prestație ce a transformat seara într-o sărbătoare a oamenilor. Mozart, prin cascadele sale sonore a adus, între acei pereți, ceva din atmosfera de Crăciun: belșug de culori, zăpadă și căldură ln suflete. Oricum, o stare de înălțare, în care Cristul de lemn aurit îmbia și el la meditație, expresie plastică acestui popor crucificat acuma între Orient, Occident și nepăsare. „Prezent“ era însă și acel teribil Credo al lui Petre Țuțea, rostit pe patul de spital („Credeți domnule Țuțea în viitorul nației noastre? — Cred! — spun cu fanatism și sfîșiere din toți rărunchii). Muzica de orgă preluată și reverberată de bolțile reci rămîne în tradiția orașului, cel puțin, o justificare cioraniană a asumării existenței, în continuare, în Sibiu. Lucrurile sînt cîteodată triste, dar pentru cei veniți să „înghețe“ cu Amadeus, duminică seara, merită să continui a mai crede în cele sfinte, valori demult aruncate la gunoi de cinismul unui veac dizolvant. Și încă ceva. Dacă din întîmplare, în drum spre casă, te oprești prin vreo crîșmă de mina a doua, sau o speluncă murdară, prost luminată, și care la ore tîrzii îi adună pe dezmoșteniții momentului, realizezi că și pentru acești Marmeladovi a fost ridicată, în noapte, Missa. Prost îmbrăcați și zgribuliți de ger, ei merg la cîrciumi pentru un strop de comentariu politic, de fotbal, un pahar de vin ieftin, ce face, „obligatoriu“, viața mai frumoasă, sau, pur și simplu, pentru căutarea semenului ce alungă singurătatea. Ultima, cea mai greu de suportat. Doar Dumnezeu și muzica există pentru toți. Lucian FILIP Doamnelor și domnilor, vă invit la teatru. Vă veți regăsi, fără îndoială, printre personajele piesei „Cartoteca“. Iar dacă nu veți reuși la prima vizionare, duceți-vă acolo, pe SCENA și căutați-vă. Cea de a doua premieră a Teatrului de Stat Sibiu (secția română) trebuie privită nu din rîndurile spectatorilor, ci din afara lor (poate imaginația mă duce prea pentru că în această departe) reprezentație sala de spectacol, starurile și scena formează SCENA. De aceea, doamnelor și domnilor, dacă nu v-ați găsit printre actorii care joacă atunci, căutați-vă printre cei care „aplaudă“. Sîmbătă seara (23 noiembrie a.c.) în spectacolul „Cartoteca“ de Tadeusz Rozewicz, publicul și actorii au realizat acea unitate, acea comunicare care confirmă valoarea unui spectacol, în cazul de față, beneficiindu-se de noua arhitectură a sălii, comunicarea și chiar colaborarea dintre interpreți și spectatori s-a înfăptuit (de la sine) încă dinainte ca spectatorul să ia loc pe SCENA. Conceput într-o maniera „superbtrăznită“, spectacolul pare la un moment dat a fi asaltul unei armate de nebuni — „nebuni“ construiți cu linie îngroșată, prin costume grotești și gestică exagerată) asupra unui singur om (care pare normal). Ca un prestidigitator, regizorul scoate din mînecă, la fiecare scenă, eite o surpriză. Piesa ar putea fi luată drept comedie. Dar nu este. Este drama unui om care „vrea să fie lăsat în pace“, asaltat, agasat de lumea care trăiește în jurul lui (și poate și în el însuși); Virgil Florida — „eroul“ ,cu un joc delicat, poetic uneori, alteori apărîndu-se cu brutalitate de realitatea care îl agresează, Dana Taloș — cu naturalețe și umor (profitînd la maximum de disponibilitățile costumului), Geraldina Basarab — cu feminitate, Constantin Chiriac — cu inteligență și ecouri marcate în public, toți interpreții — care au jucat cu o deosebită înțelegere a rolurilor lor, au întregit succesul TRUPEI și al regizorului Iulian Vița, care are meritul determinant în renașterea teatrului sibian din propria cenușă (la propriu și la figurat). Războiul dus de Iulian Vișa cu inerția și inepția (ca să parafrazez un coleg de redacție) s-a sfirșit și a fost cîștigat de TEATRU. Așadar, la Teatrul de Stat din Sibiu: „Sus cortina!“. Urmează: APLAUZE! Natalia DROC „CARTOTECA“—a doua premieră (secția română) a TEATRULUI DE STAT SIBIU Lumea ca o scenă a O • tpH u O u 03 III sau I 66 i 86 fi fi •m «bl fr fi ■; Coborîți din Nord, urcați din Sud, traversați din Est și 1: ■ din Vest și veniți la Vatra neamului nostru, ALBA II . :.LIA, pentru a sărbători, în ziua de 28 noiembrie 1991, :: . I ora 10 — Sala Casei de Cultură și în cetate, împreună, r " • aniversarea celor 73 de ani de la unirea Bucovinei cu : ■ Patria Mamă. Nicolae LUPAN, președintele Asociației Culturale • „Pro Basarabia și Bucovina" Eîi MmtMtMihtHMtMtmt M Aif.t.M ♦ ♦Mt Mi-tt H ♦t ♦t Vă mulțumim tuturor.