Radical, octombrie-decembrie 1991 (Anul 2, nr. 213-275)

1991-11-26 / nr. 253

“OTIDIAN INDEPENDENT* SIBIU Anul II (CCIL) Nr. 253 Marți, 26 noiembrie 1991 3 lei CUGETUL ZILEI Puterea însoțită de prostie dă adesea naștere­­a pagubă. euripides Exemplu nostru - Că toate țările comuniste (acum zicem­ foste comuniste) sînt sărace, înțelegem. E mai greu de înțeles, însă drumul lor spre o sărăcie și mai cumplită decît cea din epoca dictaturilor roșii, înțelegem, iarăși, necesitatea unei perioa­de de tranziție, în care zguduiturile sociale sînt inevita­bile pentru dărîmarea putregaiului moștenit, a structuri­lor anchilozate, ineficiente, interesate în profituri perso­nale, dar nu mai înțelegem ca aceste „cutremure“ prelungite să îngroape tocmai ceea ce avem mai bun — munca, inte­ligența, democrația, libertatea. Corupția e protejată și patronată de putere, adesea prin legi răsucite pe gîtul celor mulți, sugrumînd idealurile pentru care în decem­brie ’89 s-a vărsat atîta sînge. Azi­ mîine micarea și îm­brăcămintea (ca să nu mai vorbim de autoturisme și... benzină) vor fi un lux, într-o astfel de situație, cum vom cota cumpărarea ziarelor, informația! O aberație. .. pe burta goală? Pentru că, iată, presa liberă, cu adevărat independen­tă (fără „sponsor“ unicolor) va fi luxul luxului — mize­ria libertății, a dreptului de a afla adevărul, de a fi in­format asupra cauzelor... mizeriei! Hîrtia de ziar s-a scumpit, in acești doi ani post revo­luționari, cu 1­200 la sută! N-a fost suficient: s-a anunțat o nouă scumpire — 1 kg de hîrtie va fi egal ca preț, cu peste 4 kg de pîine! Record în istoria culturală a lumii. Asta, pe de-o parte. Pe de alta și prețul tiparului (după alte scumpiri) va crește cu 200 la sută! Așadar, cît ar trebui să coste un ziar? Mai pot fi plătiți (chiar cu un salariu mizerabil) ziariștii, sau trecem la agitația vizuală, la gazeta de perete a uzinei­? Dar să nu ne mai plîngem. Avem, în acest sens, un e­­xemplu: Albania. Și acolo presa independentă a sucombat, din aceleași cauze. Deci, drumul nostru spre Europa trece, din Balcani, prin... Balcaniada! Trăiască reforma și reformații, că reformatorii o duc bine, mersi! Traian SUCIU (continuare în pag­a H-a) Marius GHEORGHIU Mărginimea Sibiului - o zonă ferită de furtunile istoriei contemporane (1) Cunoscuți în Muntenia Moldova sub numele de „un­și­gureni“, locuitorii Mărginimii Sibiului sunt descriși de un is­toric ca fiind „oameni de sta­tură mijlocie, cu o fire închi­să, întreprinzători, cinstiți și cu un ascuțit spirit de obser­vație“. Ar mai trebui adăugat că ocupația de bază a marii lor majorități este creșterea animalelor, în special a oilor precum și întreținerea și ex­ploatarea pășunilor, fînațelor și pădurilor. Ca orice locui­tori din zonele de munte ei sînt conservatori, păstrîndu-și pînă astăzi nu doar îndelet­nicirile, ci și obiceiurile stră­moșești. Chiar și sașii coloni­zați în secolul al XII-lea le recunosc sistemul de organi­zare tradițional (Walachen­­recht). Transhumanța îi poar­tă nu numai de-a lungul și de-a latul țării, ci chiar pînă în Turcia și Caucaz. In seco­lul al XVIII-lea, cînd asupri­ “ Amadeus în Catedrală Feeric luminată, Catedrala Evanghelică din Sibiu a fost, pe 24 noiembrie, de la ora 18, gazda lui Mozart Publicul a umplut toate băncile, pentru a asculta Missa și muzică de orgă. Concertul a fost prefațat de dl. Michael Gross — lector la Institutul Teologic Evan­ghelic, ce a legat destinul mo­­zartian de cele divine. Corul și instrumentiștii s-au aflat la o prestație ce a trans­format seara într-o sărbătoare a oamenilor. Mozart, prin cas­cadele sale sonore a adus, în­tre acei pereți, ceva din at­mosfera de Crăciun: belșug de culori, zăpadă și căldură ln suflete. Oricum, o stare de înălțare, în care Cristul de lemn aurit îmbia și el la me­ditație, expresie plastică acestui popor crucificat acum­a între Orient, Occident și ne­păsare. „Prezent“ era însă și acel teribil Credo al lui Petre Țuțea, rostit pe patul de spi­tal („Credeți domnule Țuțea în viitorul nației noastre? — Cred! — spun cu fanatism și sfîșiere din toți rărunchii). Muzica de orgă preluată și reverberată de­­ bolțile reci ră­­mîne în tradiția orașului, cel puțin, o justificare ciorania­­nă a asumării existenței, în continuare, în Sibiu. Lucru­rile sînt cîteodată triste, dar pentru cei veniți să „înghețe“ cu Amadeus, duminică seara, merită să continui a mai cre­de în cele sfinte, valori de­mult aruncate la gunoi de ci­nismul unui veac dizolvant. Și încă ceva. Dacă din în­­tîmplare, în drum spre casă, te oprești prin vreo crîșmă de mina a doua, sau o speluncă murdară, prost luminată, și care la ore tîrzii îi adună pe dezmoșteniții momentului, re­alizezi că și pentru acești Mar­­meladovi a fost ridicată, în noapte, Missa. Prost îmbră­cați și zgribuliți de ger, ei merg la cîrciumi pentru un strop de comentariu politic, de fotbal, un pahar de vin ief­tin, ce face, „obligatoriu“, via­ța mai frumoasă, sau, pur și simplu, pentru căutarea se­menului ce alungă singurăta­tea. Ultima, cea mai greu de suportat. Doar Dumnezeu și muzica există pentru toți. Lu­cian FILIP Doamnelor și domnilor, vă invit la teatru. Vă veți regăsi, fără îndoială, printre perso­najele piesei „Cartoteca“. Iar dacă nu veți reuși la prima vi­zionare, duceți-vă acolo, pe SCENA și căutați-vă. Cea de a doua premieră a Teatrului de Stat Sibiu (sec­ția română) trebuie privită nu din rîndurile spectatorilor, ci din afara lor (poate imagina­ția mă duce prea pentru că în această departe) repre­zentație sala de spectacol, starurile și scena formează SCENA. De aceea, doamnelor și domnilor, dacă nu v-ați gă­sit printre actorii care joacă atunci, căutați-vă printre cei care „aplaudă“. Sîmbătă seara (23 noiem­brie a.c.) în spectacolul „Car­toteca“ de Tadeusz Rozewicz, publicul și actorii au realizat acea unitate, acea comunicare care confirmă valoarea unui spectacol, în cazul de față, beneficiindu-se de noua arhi­tectură a sălii, comunicarea și chiar colaborarea dintre inter­preți și spectatori s-a înfăp­tuit (de la sine) încă dinainte ca spectatorul să ia loc pe SCENA. Conceput într-o maniera „superb­trăznită“, spectacolul pare la un moment dat a fi a­­saltul unei armate­­ de nebuni — „nebuni“ construiți cu linie îngroșată, prin costume gro­tești și gestică exagerată) asu­pra unui singur om (care pare normal). Ca un prestidigitator, regizorul scoate din mînecă, la fiecare scenă, eite o surpri­ză. Piesa ar putea fi luată drept comedie. Dar nu este. Este drama unui om care „vrea să fie lăsat în pace“, asaltat, a­­gasat de lumea care trăiește în jurul lui (și poate și în el însuși); Virgil Florida — „eroul“ ,­­cu un joc delicat, poetic une­ori, alteori apărîndu-se cu brutalitate de realitatea care îl agresează, Dana Taloș — cu naturalețe și umor (profitînd la maximum de disponibilită­țile costumului), Geraldina Basarab — cu feminitate, Constantin Chiriac — cu in­teligență și ecouri marcate în public, toți interpreții — care au jucat cu o deosebită înțe­legere a rolurilor lor, au în­tregit succesul TRUPEI și al regizorului Iulian Vița, care are meritul determinant în re­nașterea teatrului sibian din propria cenușă (la propriu și la figurat). Războiul dus de Iulian Vi­­șa cu inerția și inepția (ca să parafrazez un coleg de redac­ție) s-a sfirșit și a fost cîști­­gat de TEATRU. Așadar, la Teatrul de Stat din Sibiu: „Sus cortina!“. Urmează: APLAUZE! Natalia DROC „CARTOTECA“—a doua premieră (secția română) a TEATRULUI DE STAT SIBIU Lumea ca o scenă a O • tpH u O u 03 II­I sa­u I 66 i 86 fi fi •m «bl fr fi ■; Coborîți din Nord, urcați din Sud, traversați din Est și 1:­­ ■ din Vest și veniți la Vatra neamului nostru, ALBA II­ . :.­LIA, pentru a sărbători, în ziua de 28 noiembrie 1991, :: . I ora 10 — Sala Casei de Cultură și în cetate, împreună, r " • aniversarea celor 73 de ani de la unirea Bucovinei cu : ■ Patria Mamă. Nicolae LUPAN, președintele Asociației Culturale • „Pro Basarabia și Bucovina" Eîi MmtMtMihtHMtMtmt M Aif.t.M ♦ ♦­M­t­ Mi-t­t H ♦­t ♦­t Vă mulțumim tuturor.

Next