Radical, ianuarie-martie 1992 (Anul 3, nr. 276-336)

1992-01-15 / nr. 282

„Cel mai sărac și mai obscur om, iubind tradițiile țării sale, fiind pătruns de aspirațiunile ei, și dîndu-și seama despre interesele ce sunt puse în joc, va fi me­reu îngrijat și mereu cu bă­gare de seamă ca nu cumva să se consume vreun gram de putere în zadar“. „Condiția civilizației statu­lui este civilizația economică. A introduce formele unei ci­vilizații străine, fără ca să e­­xiste corelativul ei economic, e curat muncă zadarnică“. „Fără îndoială, sărăcia e un izvor de rele fizice și mora­le, dar e tot atît de adevărat că relele morale sunt la rîn­­dul lor cauze ale decadenței economice“. „Un popor — oricum ar fi el — are dreptul de a-și le­­giui trebuințele și tranzacțiu­­nile ce rezultă neapărat din acele trebuințe, reciprocitatea relațiunilor sale; într-un cu­­vînt: legile unui popor, drep­turile sale nu pot purcede de­cit din el însuși“. 1 ^ M­1­I i­­ I 11 Ttttttttttt EMINESCU CinĂ mă gîndesc cît de mult ne iubise izvoarele și codrii și doinele ce au fost a-l cunoaște — îmi vine să cred că poeții mari își aleg popoarele în mijlocul cărora au a se naște. Nicolae DA­BI­JA poet basarabean DIAN INDEPENDENT* SIBIU Anul III. (CCIL) Nr. 282 Miercuri, 15 ianuarie 1992 5 lei PORNI JhiejeafÂul „Eminescu era un român de tip carpatin dintre aceia care, trăind în preajma munților, mai cu seamă în Ar­deal și Moldova de Sus, sub greaua coroană habsburgică, cresc mai vînjoși și mai aprigi și arată pentru încercă­rile de smulgere a lor din pămîntul străbun lungi rădă­cini firoase asemeni acelora ce apele curgătoare desco­peră în malurile cu copaci bătrîni. El avea ca atare un suflet etic, simțitor la toate ideile și sentimentele care, alcătuind tradiția unei societăți, sunt ca grinzile afumate ce susțin acoperișul unei case, nefiind lipsit totdeodată de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspira­ție pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decit un individ ..George CÄLINESCU a,^C§CKSQ JICKSC', EL este în sufletele noastre In fiecare an, la 15 ianua­rie, românii de pretutindeni își spun cu bucurie: „Azi ziua de naștere a lui Emines­e­­u“ — și numele „poetului ne­pereche“ aduce-n suflete icoa­na zeului tînăr al poeziei noastre, cel care a dat litera­turii noastre și universale o monumentală operă, conside­rată „expresia integrală a su­fletului românesc". Poetul nostru național a răsărit, luceafăr, în zimbrului și a legendei“, „țara ca să ridice în lumina nepieritoa­re a artei ființa unui popor de stirpe nobilă, născut și trăitor pe plaiurile mioritice, vegheate de vulturi și de oștile fără număr ale falnici­lor brazi carpatini. Tînărul profet al neamului a străbătut cu piciorul tot pămîntul vechii Dacii și s-a închinat, în cîntec, strămoși­lor de la Putna și Cozia, de la Sarmisegetuza și Mica Ro­mă, a stat la sfat cu Dece­­bal și voievozii, cu toți înain­tașii și marii înțelepți ai lumii, devenind „omul deplin al culturii românești“, înțelegînd profund nobile­­­le aspirații ale poporului său. Poetul a înveșnicit, în evocări de epopee, voievozii cei viteji, moșia noastră stră­moșească și frumusețile ei. De la Emin­escu încoace, toată natura românească poar­tă ceva din sufletul Poetului care i-a cvitat, cu nostalgică uimire, veșnicia. însetat de absolut, romanticul Eminescu a divinizat „farmecul sfînt“ al iubirii, tăinuit în cîntecul izvoarelor, mireasma florilor și argintul îndepărtatelor ste­le. Poetul iubirii ideale a cu­les din limpede azur o „floa­re albastră“ care să ne amin­tească mereu de o dulce iu­bire, visată sau pierdută, doar „plopii fără soț“, triști și so­litari, străjuiesc tăcerea și părerile de rău ale îndrăgos­titului neînțeles. In noapte, cînd ne ridicăm privirea spre „depărtări al­bastre", zărim ochiul etern înlăcrimat al Luceafărului­ ge­­niu, trist de solitudinea lui glacială și vremelnicia celor omenești. Sfîntul poeziei românești s-a născut acum 142 ani și nu va muri niciodată, căci ge­niul său plutește peste tot pămîntul românesc ca o zei­tate tutelară. Din torța gîndurilor lui și-au luat focul sacru și ma­rii lui continuatori: Goga, Ar­­ghezi, Bacovia, Blaga, Barbu, Philippide și mulți alții. La genialul lor dascăl, admira­ tulburătoarea aceștia pro­funzime a cugetării, farmecul limbajului, asimilarea și va­lorificarea măiastră a folclo­rului, poeziei europene, a filosofiei antice și moderne. însuflețit de idealurile na­ționale, dar și indignat de demagogia și falsul patriotism al unor politicieni ai epocii sale, Eminescu a evocat „iu­birea de moșie“ a strămoșilor din veacurile eroice, cînd ro­mânii își apărau dîrz ființa națională și vatra străbună, „de la Nistru pin’ la Tisa", altfel n-ar mai fi putut să dăi­nuiască și nici să dureze la „poarta furtunilor", a Orien­tului o măreață redută de latinitate și cultură creștină, cu biserici ca Voronețul Curtea de Argeș, cu Masa tă­și­cerii și Coloana fără sfîrșit. Astăzi, cînd poporul român e încă bolnav, e vitat să cre­dem „că ne paște un trecut și ne cheamă un viitor“ — viitor pe care, nu alții, ci noi trebuie să ni-l zidim prin u­­nire, adevăr, muncă și încre­dere nestrămutată în forțele creatoare și morale ale națiu­nii. Sîntem ceea ce iubim și facem! Prof. Nicolae MALAU LA PORȚILE EUROPEI Timioara e în doliu, în­treaga Românie ar trebui, în aceste zile, să se înveșmînte­­ze în doliu. La Timișoara o fetiță de 10 ani a rămas orfană. Tatăl ei, erou al Revoluției s-a si­nucis. Ochii ei acuză o lume crudă, nedreaptă. Ea știe de ce. * Sîntem mai puțini cu unul. Ne-a părăsit El, care în de­cembrie ’89 a ținut gloanțelor, a fost rănit piept pen­tru a vedea măcar o clipă li­bertatea cu ochii. Vis pierdut în zori — fără speranța regă­sirii — lăsind in urmă o dî­­ră de cenușă. Doream atunci, împreună, dobîndirea demni­tății. Cine crede azi că ges­tul eroului care s-a sinucis nemaiputînd să îndure min­ciuna și să rabde nedreptatea este lipsit de demnitate, se înșeală. Din păcate, nimeni nu a avut șansa, înaintea co­miterii faptei, să-l privească în n­ici. Dar priviți în ochii fetiței sale și veți vedea că nu a murit pentru sine, așa cum nici în decembrie ’89 au luptat pentru sine. Din igno­a­ranță, cei care i-au dat, du­pă destul de mult timp, o mină de valută cu care să meargă să-și vindece rănile în străinătate — pentru că la noi în țară nu e loc de ră­nile noastre! — n-au înțeles că rănile lui sînt ale unei țări întregi. N-au înțeles că pre­țul lor e numai adevărul. Dacă Dumnezeu ne-a des­chis porțile împărăției sale, e datorită jertfei supreme pe care au adus-o tinerii care au luptat cu credință. Dar cei instalați la putere după Duminica Orbului imediat au dovedit că nu au nevoie de Eroi că nu le respectă și nu le împărtășesc idealurile, că de fapt s-au folosit de ei pen­tru a se cocoța pe scaune î­­nalte. Și au recurs la minciu­nă, la ură, crezînd că o să-i facă să tacă pentru o amărîtă de pensie și o medalie! Pentru nelegiuirile sale, pen­tru șaizeci de mii de morți — de care n-am mai auzit ni­mic de la proces — Ceaușescu a plătit cu viața. Dar pentru viața lui, a celui care înseam­nă un simbol sacru al acestui popor, cine va da socoteală? Vinovații sunt incă la putere. Iar cei care le-au dat girul trebuie să-și ridice mari pro­bleme de conștiință în preaj­ma noilor alt ee­, pentru că, oricît de e adevărul, trebuie ost... vtr > fel, sîn­tem toți vinovați. El a luptat pentru viețile noastre, noi am votat, în număr mare, în mai 1990, pentru moartea lui. La poarta Europei, conducă­torii noștri bat cu trupurile împietrite ale tinerilor. Ceea ce trebuie să rămînă simbol, ei prefac în cadavru. De la Timișoara, doi ochi înlăcrimați ai unei fetițe de zece ani ne acuză. Ce vom face în fața ei? Gabriela BALAN Expoziție EMINESCU In vitrina librăriei Mihai E­­minescu puteți admira expo­ziția de carte „Mihai Emi­nescu“ din colecția Doru Ște­fan, Lansare de carte Joi, 16 ianuarie 1992, ora 17, la sediul Inspectoratului Județean pentru Cultură, str. Lucian Blaga nr. 15, Editura CONTINENT (Sibiu) va lan­sa versiunea românească a cărții lui Radu Portocală — AUTOPSIA UNEI LOVITURI DE STAT — In țara in care a triumfat minciuna. Sunt in­vitați toți cei care cred în adevăr și dreptate.

Next