Radical, aprilie-iunie 1993 (Anul 4, nr. 587-649)
1993-04-01 / nr. 587
Fa«, flII — RADICAL 112 ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI GOGA — un destin in desfășurare în răspăr cu adepții unor judecăți prea casante în domeniul istoriei literare, mai mult sau mai puțin recente, pentru care unii scriitori nu mai sunt decât onorabile piese de muzeu, nu ezit să afirm că Octavian Goga a fost un poet și un gazetar al ecărui mesaj nu s-a epuizat, ci, dimpotrivă, continuă să aibă ecou în conștiința noastră de azi. Argumente pentru a susține această afirmație sunt multiple și evidente pentru cine i-a citit fără prejudecăți poezia și i-a parcurs, în deplină onestitate de cuget, măcar o parte din atât de zbuciumata lui publicistică. Nici spațiul, nici ocazia de față nu-mi îngăduie o expunere de motive (ceea ce, de altfel, am făcut în studiile de până acum, în limitele admise de vigilenta cenzură a anilor ’80), dar, cum i-am citit de câteva ori textele publicate, sunt întru totul convins că o parte însemnată a operei își menține actualitatea (nu doar emoțional) prin câteva constante demne de luat-aminte. Că în postură de „doctrinar” și om politic a greșit și el, ca atâția alți mari contemporani ai săi, nu contestă nimeni, iar ca unele din excesele gândirii și activtății lui de politician intolerant, hipnotizat de himera puterii într-o vreme de acerbă fruntare a unor interese conși orgolii care uneori nu mai cântăreau cu luciditate lacele folosite, este cu mijteputință să fii de acord. Astfel de erori — a căror analiză va trebui făcută fără sentimente partizane și fără exclusivisme — n-au alterat fondul pur al celui ce a scris OLTUL Și MUSTUL CARE FIERBE. Imaginea postumă a unei personalități poate fi ușor deformată sau întinată prin estomparea meritelor și luminilor risipite de-a lungul unei vieți tumultoase, pe de-o parte, și prin insistența augmentativă asupra unor regretabile culpe și umbre, pe de altă parte. O țintă de atac, deseori violent, a fost Goga încă din momentul angajării în viața politcă, și va rămâne incomod, câteva decenii, pentru mai vechi sau mai noi adversari, la ale căror dure lovituri el a răspuns cu o forță de temut. A-i căuta numai lui nod în papură, menajându-i ori absolvindu-i pe ceilalți, înseamnă a sluji o justiție partizană și discriminatorie. Am proceda precum cititorul care îl învinovățește pe Ion al lui Liviu Rebreanu pentru oribila faptă, fără a lua în calcul partea de vină a lui Herdelea ,tatăl și fiul. Nu-l putem judeca și reconsidera pe Goga decât situându-l in cadrul epocii și ținând seama de personalitatea nu mai puțin orgolioșilor săi rivali. Oare „lupta“ dintre Goga și Iuliu Maniu — consemnată de cel dintâi în mii de pagini — să fie doar confruntare între demon și înger? Să releve numai ambițiile și păcatele de neiertat ale celui orbit de patimă, incapabil să evalueze virtuțile celuilalt? Oare cei ce-l acuză pe Goga pentru riposta dată lui Panait Istrati consimt cu seninătate la virulența de limbaj a acestuia dintr-un pamflet unde Eminescu era osândit pentru „iubire de neam“? Nu era Goga omul dispus să accepte ca valorile sacre ale poporului român să ajungă pe masa de tranzacții a unui tribunal „internațional“. Oare dintr-o pornire xenofobă să fi făcut apel la „mobilizare morală" împotriva infiltrării unor agenți „moscoviți“? Este adevărat că presimțind mult mai acut, mai neliniștitor, decât alții, seismele ce amenințau tot mai fățiș România, n-a mai putut ține cumpănă dreaptă și a săvârșit acte necugetate. Ajuns extrem de suspicios față de orice afluență din afară, a preferat să se situeze pe o poziție conservatoare, hotărât să apere „specificul românesc“. Cel puțin în aprecierea modernității în artă se situa, ca și Iorga, pe o baricadă destul de anacronică. Este momentul ca astfel de aspecte (și altele la fel de delicate) ale vieții și activității lui să nu mai fie ignorate ori alterate prin interpretări tendențios-simpliste. Oricât încearcă unii să-l pună sub tăcere, să-i retragă chiar meritele de necontestat sau să-i subestimeze marea poezie socială pe motiv că ar avea drept temei un„neadevăr“ psihologic (plânsul din versurile lui ar fi o „diversiune"). Octavian Goga rămâne un scriitor important din primele decenii ale veacului, iar prin nu puține pagini ale publicisticii lui incisive este de-o frapantă actualitate. Citindu-le, avem impresia că autorul lor trăește printre noi și, cu sinciune, ne plecăm fruntea în fața excepționalei virtuți și talent de gazetar. Cât privește crezul patriotic ce l-a însuflețit toată viața, opera rămâne o mărturie de neclintit. Adevărul este că poezia lui continuă să ne emoționeze prin nu știu ce misterioase acorduri, al căror ecou nu trebuie însă exacerbat și prefăcut în monopol politic. Ilie GUȚAN „Eu sunt supus firii înțelepte, închinător la glie și la soare. M-au învățat poruncile ei drepte, îndemnul lor cuvîntul meu îl spune. Sunt cîntărețul celor fără Un strigăt smuls de-a vremilor viitoare, Din viforul durerilor din lume. Mult tăinuita firii îndrumare M-a plămădit din ură și iubire, Mi-a dat durerea lumii moștenire, Amarul ei să-l ocrotesc pe strune“. Vrexu< nume. Poetul în anul 1919 PROGRAM JOI, 1 aprilie 1993 7.00 TVM, Telematinal. 10. 00 TVR Iași. 11.00 TVR Cluj. 12.00 Film artistic, mea secretară" (SUA, „Scumpa 1948). 13,40 Desene animate. • Meteo. 14,15 Ora de muzică. 15.00 Preuniversitaria. 15,30 Teleșcoală. 16.00 Repere moldave. 16-30 Repere transilvane 17.00 Actualități. 17,05 Magazin în limba 18-05 Povestea vorbei germană. 18,35 Tele-discul muzicii populare. 19,00 Spectacolul lumii- 19,30 Desene animate. „Nils Holgersson". 20,00 Actualități. 20,35 Sport. 20,45 Film serial, „Dallas", ep. 219 21,40 Reflecții rutiere. 22.00 Microrecital Mircea Vintilă. 22.15 Azi în prim plan. 23.00 Actualități. 23.15 Confluente- 24.00 închiderea programului. Anul IV, ne. CClUStt Expoziție de carte Și în luna aprilie la Biblioteca ASTRA, a fost deschisă o expoziție tematică lunară de carte, în vitrine sunt prezente proeminente figuri ale istoriei și culturii naționale: Ion Heliade Paul Iorgovici, Rădulescu, Gheorghe Peșacov, Dr. Pavel Vasici, Theodor Aaron, Nicolae Densușianu, Ioan Al. Lapedatu, Constantin Aristia, Ion D. Negulici, Vasile Conta, D. Teleor, Ion Ghica, C. A. Rosetti, Eduard Gruber, Nicolae Nicoleanu, Dr. Carol Davila, Nic. Gane, Simion Florea Marian, Vasile Bob Fabian, Lazăr Șăineanu, Cornelia din Moldova, Traian Demetrescu, Raion Sonescu Rion, Ion Pilat, Ioan C. Drăgescu, Remus Cioflec, Gib I. Mihăescu, Ury Benador, Tristan Tzara, Ion Pop Reteganu, Al. Lascarov Moldovanul, Al. Kirițescu, Gala Galaction, Mircea Ștefănescu, Camil Ressu, Calistrat Hogaș, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Al. Philipide, Ion Minulescu, Octavian Goga, Camil Petrescu, Damian Stănoiu, Vasile Voiculescu, Aurel Decei, Ștefan Augustin Doinaș, Fănuș Neagu, Romulus Vulpescu, Mircea Marlin... De asemeni exemplare din TRIBUNA lui Slavici, apărută, la Sibiu, în 14 aprilie 1884. Veniți să răsfoiți pagini de istorie și cultură!... In fiecare joi, ora 12, la Cabinetul „Andrei Oțetea" din Biblioteca TRA, au loc întîlniri, ASîn vederea realizării volumului „DE LA OLAHUS LA EMIL CIORAN“. Zilele Liceului Octavian Goga continuă începute ieri, 31 martie, aceste manifestări vor continua astăzi cu momente poetice și muzicale susținute la Liceul Octavian Goga (ora 11) și în Parcul Astra (ora 12) , de către elevi ai liceului. Sesiunea omagială de comunicări va avea loc la ora 13 in sala festivă a Bibliotecii Astra, și se va bucura de prezența a numeroase personalități ale vieții noastre culturale. M.G. Roșul heraldic — filiație și semnificație „Puterea corupe“ — a spus cineva. Și se pare că n-a greșit prea mult. In tot cazul, deținătorii puterii, de la șefii de trib din epoca pietrei, la consulii și împărații Romei antice și pînă la cavalerii cruciați, au avut ori și-au ales semne distinctive, atît pentru a se deosebi de ceilalți muritori, cit și pentru a-și satisface orgoliile personale, de familie, trib, neam ori clasă socială. Probabil că ghioaga șefului de trib a avut mai întîi un rol moderator-punitiv și abia în ultimă instanță, pe acela de însemn al conducătorului. O întîlnim — transpusă peste milenii — în buzduganul domnesc, ca simbol al autorității feudale, asupra unui ținut și asupra subiecților care locuiau respectiv. Buzduganul, ținutul semnul neatîrnării din evul mediu, simbolizează azi indepența statelor moderne. Antichitatea greco-latină ne-a arătat ce înseamnă fastul și civilizația, puterea și restricția. Togele cavalerilor (fără nici o continuitate în evul mediu cavaleresc), erau de un alb imaculat, tivite cu o bandă subțire de purpură. Prin contrast, bordura togei senatoriale, albă și ea, era mult mai mare. Și într-un caz și în celălalt, purpura reprezenta puterea și restricția, deopotrivă, în sensul că banda de purpură era rezervată exclusiv aristocrației romane, cu mențiunea că cea de dimensiuni mai mari arăta ori sugera elita aristocrației. Evul mediu timpuriu s-a caracterizat printr-o viață rurală și o economie autarhică. Purpura — produs de import — a fost rezervată, și din aceste motive, regilor împăraților. Cum fiecare seșinior era, sau se considera un mic rege pe domeniul său, el dorea să sublinieze aceasta din orgoliu, mimetism, spirit de autoritate. Autarhia l-a împiedicat, însă, să cumpere purpura, care se extrăgea dintr-o scoică aflată în apele mediteraneene ale Orientului Apropriat; ruralismul l-a ajutat s-o înlocuiască prin coloranți naturali (vegetali) de propria-i moșie. Și astfel purpura antichității — și, parțial ori foarte rar a evului mediu — a fost înlocuită în mod curent cu roșul vegetal. In limbaj heraldi, culoarea aceasta simboliza curajul, bărbăția, vitejia, puterea feudală confundată — în realitățile timpului cu cea politică, administrativă și judecătorească. (Instanța supremă pe un domeniu feudal era scaunul de judecată al seniorului). Odată cu declanșarea desfășurarea cruciadelor, ieșiului heraldic i se mai adaugă o semnificație aparte, aceea a sîngelui christic. Dorința de grup a cruciaților a fost eliberarea Sf. Mormînt, în timp ce dorința lor individuală era moarte de martir. Spre deosebire de alte culori heraldice „aduse" de cruciați, cea roșie i-a însoțit pe traseul Europa-Țara Sfîntă și înapoi. După cruciade, odată cu dezvoltarea și orașelor de sub emanciparea jurisdicția feudală, roșul va fi întîlnit în cîmpul stemelor orășenești, fiind el însuși un argument heraldic al respectivei emancipări. Roșul heraldic rămîne azi, atît un sol al veacurilor apuse, cît și o carte din care citim despre cavaleri „fără teamă și prihană“, despre angoasele și extazurile unor credincioși „puri și duri“, sau despre niște orășeni așezați și chibzuiți care s-au ocupat de urbea lor ca de propria Constantin ITTU S .R.L. str. L. Brukenthal nr. 2 Sibiu, telefoane: 418108; 415998; 415210; 418118 (prefix 092) Redactor șef: Traian Suciu ; Secretari redacție: Ioan Rodean ,Eugen Sandica . Redactori: Natalia Droc, Lucian Filip, Marchis Gheorghiu, Ion Gîrnad, Andrei Ileni, Ștefan Mihai . ISSN 1220 — 8124 Tiparul POLSIB S.A. Sibiu