Radical, iulie-septembrie 1993 (Anul 4, nr. 650-715)
1993-07-01 / nr. 650
pas CLĂDIRI CREȘTINE ÎNFRÂNAREA Nu întotdeauna pornirea spre acțiuni diferite se consimte în alergare. Sunt cazuri recunoscute în continuare și sunt cazuri de oprire prin înfrânare. Asemenea intervenție poate aduce la vremea ei oprirea de la un rău și înlăturarea unor eventuale necazuri. Această înfrânare poate fi recunoscută ca o necesitate: 1. Ce este înfrânarea? Este puterea stăpânirii de sine prin oprirea de la orice plăcere dăunătoare, este acțiunea de reținere prin cumpătare de la tot ce dăunează pe creștin atât sufletește cât și trupește. Cel înfrânat se abate prin voința lui de la tot ce poate fi nefolositor pentru el. 2. Binele înfrânării. Acest bine poate fi de două feluri: Prin înfrânarea sufletească se oprește mintea de la gânduri rele, inima de la dorințe pătimașe voința de la săvârșirea pășinatelor de tot felul! Prin înfrânarea trupească se înlătură mâncarea consumată peste măsură, băutura tăriilor amețitoare, deprinderea nefolositoare a fumatului și săvârșirea unor păcate trupești în afară de Taina Cununiei. 3. Texte biblice: „Pentru nesaț mulți au pierit, iar cel înfrânat își va spori viața" (Intel. Shrah, 37, 34). „Oricine se luptă se înfrânează de la toate" (I Corint, 9, 25). „Dacă nu greșește cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare să se înfrâneze în întregime“ (Iacov, 3, 2). Concluzii. Înfrânarea are ca efect binecuvântat pacea sufletească și sănătatea trupească. Numai cel înfrânat poate fi socotit stăpân pe sine. Înfrânarea omului se aseamănă cu mergerea încetinită a unui autobuz cu călători, când acesta trece pe lângă prăpastia stâncoasă a drumului de munte. Pr. I. BUTA Buletin meteo Vreme răcoroasă cu cerul mai mult noros, temporar vor cădea ploi și averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 8—11 grade iar cea maximă între 18—20 grade. Meteorolog de serviciu. Vie ȚIBAN Viscolul prigoanei peste mănăstirile bazilitane greco-catolice Ing. TAMAIAN GHE din Baia Mare, GHEOR- direct al celor relatate, martor ne-a trimis un interesant material intitulat: „Mănăstirile bazilitane ardelene la 1948, înainte și după". Vom relata aici partea privind prigoana. Subtitlurile ne aparțin. 1. Un evreu distruge comoara mănăstirii. Bazilitanii au avut mănăstiri in Ardeal la Bixad, Moisei, Obreja, Cluj și Nicula. Cea mai importantă a fost la Bixad, nu numai prin numărul viețuitorilor ei (cea mai mare din Transilvania), ci și prin ponderea ei culturală; avea o tipografie bine pusă la punct, bibliotecă etc. Biblioteca era de mare valoare, având foarte multe manuscrise in original și copii după manuscrise datând de dinaintea apariției tiparului, cărți în slavonă și latină etc. „Toate cele de mai sus, în decembrie 1948, sub directa supraveghere a lui Wais (evreu de origine), au fost stropite cu benzină și petrol și au ars în curtea mănăstirii. Cine mai poate recupera ceea ce s-a distrus prin foc? Nimeni. Cine mai poate evalua valorile colosale pierdute pentru totdeauna? Nimeni. Această soartă au avut-o toate valorile, nu numai cărțile, atât la Bixad cât și la toate celelalte mănăstiri, episcopii și teologii“. 2. Cu pistolul la călugărie. Încercări de infiltrare a Securității. Cu doi ani înainte de lovitura contra Bisericii Române Unite (din 1948), au fost infiltrați oamenii Securității în toate mănăstirile, din care am să dau doar două exemple și anume: — Un cetățean de circa 30 de ani s-a prezentat la sfârșitul lunii octombrie 1948 Bixad, cu cerere de a fi prim mit călugăr, spunând că este basarabean, că vrea să treacă la catolicism, să fie călugărit și să rămână în România, la care fratele L. i-a atras atenția superiorului mănăstirii că respectivul nu are accent moldovenesc (basarabean), ci accent ardelenesc. Păr. Marina, superiorul mănăstirii, i-a cerut fratelui L. (numele lui complet ne-a fost dat în scrisoarea însoțitoare a acestui material, dar nu în text, de aceea nu-i dăm decât inițiala ( n.n.) să vadă ce „hram" poartă. Acesta verificându-i ranița a găsit în ea între altele un pistolet, în genul celor folosite astăzi de polițiști și 3 încărcătoare pline cu cartușe. Fratele L. l-a chemat pe așazisul basarabean, i-a arătat cele trei încărcătoare cu cartușe și le-a aruncat în valea morii, iar pistoletul i l-a dat, după care cetățeanul a plecat imediat. La două săptămâni, fratele L. a fost chemat la armată, fiind primul înlăturat din mănăstire. Un al doilea infiltrat în mănăstire de către Securitate — căruia nu-i dau numele, trăiește printre noi. După ieșirea din mănăstire a avut funcții și beneficii materiale mari, a fost chiar asesor popular, deși fără pregătire școlară, cu care ocazie a făcut și prostii ca să fie pe placul stăpânirii. A avut avantaje materiale dar fericire nu. Prof. dr. Anton MOISIN 7,00 TVM. Telematinal. 10, 00 TVR Iași. 11,00 TVR Cluj- Napoca. 12,00 Film artistic, „Navarro Bancnote însângerate" (Franța, 1990). 13,30 Desene animate, „Diplodo“. 14,00 Actualități. Meteo. 14,15 Ora de muzică. 15,00 Trasee și popasuri de vacanță. 15,30 Teleșcoală. 16,00 Actualități. 16,05 Repere moldave. 16,35 Repere transilvane. 17,05 Magazin în limba germană. 18,05 Povestea vorbei. 18,35 Tele discul muzicii populare. 19,00 Itinerare spirituale. De la Troia la Bizanț. 19,30 Desene animate. „Pinocchio“. 20,00 Actualități. 20,35 Rosturi, rostiri. 20,40 Sport. 20,45 Film serial, „Dallas“, ep. 245, 21,45 Reflecții rutiere. 22,00 Microrecital Marina Florea. 22,15 Studioul economic. 23,00 Actualități. 23,15 Confluențe. 24,00 închiderea programului. Redactor responsabil de număr EUGEN SAUCHKA ai — RADIGAE Anul IV, nr. CCIL/650 THOMAS ALTEMBERGER -un primar al Sibiului... După ce vizitasem cetatea Reutlingen, unde s-a născut tipograful Theobaldus Griffius (cel care înființase tiparnița sibiană în 1528), ne oprim la Ulm, să admirăm celebra catedrală gotică din al XIV-lea veac, pornim apoi spre Augsburg, cetatea lui Holbein Fugger, în care a poposit lanși ca de Hunedoara și umanistul sibian Nicolaus Olahus, cem apoi prin München trepe urmele atâtor oameni de seamă de la noi și, prin Salzburg, cetate ce-o asemănăm mereu în vis... cu Sibiul și, ne oprim la Viena ... orașul muzicii. Viena cu nenumărate monumente, palate și muzee ... cu oamenii și farmecul ei. în centru, o clipă, ne urcăm în impresionantul turn (adevărată dantelărie iu de la Domul Sf. Ștefan piatră) din veacul XIV. Aici, aproape de cer visam ... parcă se văd urmele oamenilor lui Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun, ale lui Iancu de Hunedoara și Matei Corvin, Vlad Dracul cu fiul său Vlad Țepeș, ale sibienilor Nicolaus Olahus însoțind pe regina Maria (după dezastrul de la Mohăcz) Georg Reicherstorffer, ale oaștenilor lui Mihai Văd familia domnului Viteazul. Țării Românești Radu Șerban (mort și îngropat aci în dom), ai solilor lui Matei Basarab și Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan și Petru Șchiopul, oamenii lui Șerban Cantacuzino și Brâncoveanu, ai lui Cantemir și pe Alexandru Ipsilante. Se văd dureroasele urme ale lui Horea, apoi Inocențiu Micu, Samuil Micu, Petru Gheorghe Șincai, Ioan Maior, Piuariu Molnar, urmele lui Gheorghe Lazăr, Dinicu Golescu, Avram Iancu, George Barițiu, Alexandru Papiu Ilariu, Ion Godru Drăgușanu. Se-aud pașii lui Eminescu și șoaptele Veronicăi Micle, ai lui Blaga, Enescu, Aurel Vlaicu, Octavian Goga și atâția iubitori de neam și făcători de bine ... Cobor din turnul Domului și mă cufund în vremuri apuse ... Caut vechea universitate, unde în veacul XV, sosit din Transilvania, urmat-a cursurile, cel care va ajunge om de vază în Sibiu, cu influență covârșitoare în dezvoltarea cetății din punct de vedere administrativ-politic, al comerțului și jurisdicției, învățatul care va realiza renumitul CODEX ALTEMBERGER... Se spune, că, Thomas Altemberger s-ar trage dintr-o familie de mineri de prin Baia de Criș din Munții Apuseni. Altemberger urmează din 1453 Facultatea Artelor Libere a Universității din Viena, obținând titlul de bacalaureatul, iar anul următor titlul de magister. în 1454, la cursuri are coleg și pe Johann Rendel, parohul de la Biserica Neagră din Brașov (omul care va juca un rol nefast în trădarea și prinderea lui Vlad Țepeș, 1462). Altemberger, în 1460, este procurator al națiunii, la facultatea din Viena, an în care se înscrie și la drept, obținând încă un titlu de bacalaureatul. In 1464, încă exercita funcția de procurator. Din 1469 se stabilește la Sibiu până în anul 1486, vreme în care ajunge la cele mai înalte funcții: consilier municipal 1469, primar al Sibiului 1470—1480, jude regal 1481— 1491. Altemberger trăiește în perioada marilor frământări ce a zguduit Europa: .. .arderea pe rug a Ioanei d’Arc 1431; în Italia începe dominația familiei de Medici 1433; Carol al VII-lea cucerește Parisul 1436; marile bătălii-cruciade de la Varna și Kosovopolje unde au participat Iancu de Hunedoara și Vlad Dracul 1444— 1448; luptele lui Scandenberg; cucerirea Constantinopolului de către Mahomed 1453; marea victoriei asupra turcilor, condusă de Iancu de Hunedoara la Belgrad în 1456; victoria lui Vlad Țepeș în 1462 și Ștefan cel Mare în 1476; bătălia de la.. Câmpia 1479; ocuparea Ciprului Pâinii de către Venețieni în 1489; vremea marilor ravagii făcute de ciuma ce a bântuit în anii 1444, 1456, 1479, 1489... A cunoscut însă, în arte și bucuriile Renașterii: lucrările de la Santa Maria del’Fiore 1431; realizarea Palatului Pitti la Florența, de Bruneleschi 1440; descoperirea epocală în lui Gutenberg, tiparul cu batere mobile și presa de imprimare 1440; construirea Capelei Sixtine 1473—1481; descoperirile geografice ... Bartolomeu Diaz ajunge la Capul Bunei Speranțe 1488; lucrări ale marilor pictori: Holbein cel Bătrân, Hieronymus Bosch, Boticelli, Leonardo da Vinci și mai ales din perioada cât stă la Buda 1486—1491 la curtea regală, prin consultarea monumentalei Biblioteci Corviniana. Primo CESARI (va urma) : 1 * *"***^L íIS /S JT \\ IOf". 7*78*" * '*^3,1%\ V. A "'rs***’**' ’ ’ ►Vi L. • * Ho »“««t. Vedere izometrică a casei lui Thomas Altemberger TELEVERIÍE-JRI • Emisiunea-concurs „Cine (atenție la virgulă!), a fost prezentată de un reputat analist al proverbului „Cine nu muncește, nu greșește“, în cadrul educativ al programului „Porii Europei“. • De câte ori are ocazia, dl. Graur, ne atrage atenția asupra îndemânării fotbaliștilor noștri. Acum, în cadrul emisiunii „Football-ismul, acest modus vivendi“, în pauză, vom urmări câțiva pași de muzică populară, pierduți o vreme din vederea urechilor noastre, într-o elevat adecvată prezentare făcută de d-na Marioara M., în emisiunea de mare trecere „Folklorul vechi, nou și intermediar (de trecere)“. AZAZEE IMMNfilmm C ¥ Redactor șef: Traian Suciu • Secretari redacție: Ioan Rodean, Eugeny Ommfim str. L. Brukenthal nr. 2 Sibiu, ~km — telefoane: 41 81 08. 41 59 98. Săuchea • Redactori: Lucian Filip, Marius Gheorghiu, Andrei Ileni, Ștefan Mihai • ISSN 1220 — 8124. Tiparul: POLSIB S.A. Sibiu.yootetNotNi • mo 4,52,0, 4,8118 «prefix 092)