Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)
1923-01-28 / nr. 1575
NUMĂR IN 8 PAGINI: LEI 2 ANUL VII No. 1575 Duminecă 28 Ianuarie 1923 Rampa Ai'AEL ZILNICA Director H. PAUST MOHA ABONAMENTELE Un na Sase luni Trei luni Abonamentele an plătea« înainta «nan IN TOATA tara Lei too Lnl MS L«| im Manuscrisuri napublicnte an distrag a a Anunciuriln an primesc la administraţia ziarului 91 la toate agenţiile de publicitate IN STRĂINĂTATE Let IM L n i «pe Le i 200 Biurourile. Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter —Telefon 1/59 MEMENTO In fiecare Duminica „RAMPA" apare în 12 pagini Paris—Bucureşti—Honolulu Intr’o revistă umoristică pariziană, am citit săptămânile trecute, o spirituală cronică asupra evenimentelor cari vor avea loc în anul ce urmează, în capitala Franţei. Şi ocupându-se de evenimentele teatrale, fantezistul cronicar scrie între altele că la teatrul des Champs-Élysées, vor avea loc săptămâni teatrale date de: teatrul regal din Bucureşti, teatrul din Honolulu, teatrul din Abisinia etc. etc. Trebue să adaug că această revistă e la curent cu toată mişcarea artistică din Franţa, a compuns manifestările streine de seamă. Prin urmare orânduirea noastră în rândul cafrilor şi tabisinienilor, este cu atât maigravă. S’ar putea spune ca aprecierile unei reviste umoristice asupra teatrului românesc, nu trebuesc luate în seamă şi deci nu merită osteneala unei discuţiuni. Dar, gluma revistei franţuzeşti, dovedeşte că şi acum, după ce marele războiu a dat atâtor francezi ocaziunea de a se rosti elogios despre ţara noastră, pentru majoritatea francezilor Bucureştiul şi România, sunt noţiuni cari evocă imediat după ele ţinuturile exotice ale îndepărtatei Africe. A cui e vina? Odată de două ori şi de-o mie de ori, a noastră, a oficialităţei noastre... In vreme ce Ungurii au la Paris importante şi numeroase publicaţiuni politice, culturale şi artistice şi în vreme ce pentru sărbătorirea centenarului lui Pettöfi, ungurii izbutesc să obţină marele amfiteatru dela Sorbona, cari sunt publicaţiunile noastre culturale şi artistice la Paris cari manifestaţiunile artistice, în stare să arate francezilor că aliaţii dela Dunăre nu sunt numai soldaţi, dar că ştiu să simtă şi să vibreze în faţa artei? Şi totuşi Parisul adăposteşte atâţia valoroşi publicişti şi artişti români cari din păcate fac gloria nu a ţărei de origine, dar a instituţiunilor franceze pe cari le deservesc. E de ajuns să pomenim, pentru că articolul nostru a fost prilejuit de o ironie la adresa teatrului românesc, numele lui de Max, al Marioarei Ventura, al Alicei Cocea al lui Yonnel Schachmann şi atâţia alţii, personalităţi arhi, recunoscute în lumea artistică franceză. De slujitori minunaţi ai artei româneşti în capitala Franţei, ar putea fi toţi aceştia e uşor de închipuit, dacă li s’ar da prilejul s’o facă. Dar oficialitatea noastră, nu le-a cerut concursul şi nu le-a dat putinţa să releve opiniei publice franceze, dacă nu vreţi geniul românesc, dar cel puţin aptitudinile poporului românesc, pentru înţelegerea artei. Şi ca să dovedim că nu facem alegaţiuni neîntemeiate, e de ajuns să spunem că la un matineu de gală românesc, recent organizat la Paris, sub patronajul principelui Carol, toate numele acestea glorioase şi altele, au fost înscrise în programul festivalului. Şi că la acest matineu, publicul care a asistat, a putut afla că nu există manifestare artistică: literatură, teatru, muzică, dans, în care Românii să nu fi arătat excelente calităţi. Dovada o fac ziarele franceze cari s-au exprimat elogios asupra programului românesc al acestui festival. Suntem informaţi că se intenţionează realmente o săptămână de teatru românesc la Paris, cu trupa Teatrului Naţional din Bucureşti. Dar pentru ca anunţarea acestui fapt să nu provoace glume ca aceea amintită mai sus, e bine să pregătim terenul din vreme. Punct. Actorii şi geografia. Actorii teatrelor noastre ar fi ei mai mult sau mai puţin iulţi, dar în ce priveşte geografia se potrivesc grozav cu francezii. La lectura unei piese care se va reprezintă în curând pe una din principalele scene din capitală, actoruldirector îşi citeşte cu glas tare replica: — Câţi kilometri mai sunt până la Mets? Un interpret intervină. — Domnule Director, părerea mea ar fi să renunţăm la replica asta ! — De ce? întreabă directorul mirat. — Păi... o să creadă publicul că e vorba de Nicu Meţ ! Despre unul din autorii noştri dramatici, care nu prea are succes cu piesele sale, se povesteşte următoarea întâmplare nostimă : Indjunul ultimei sold premiere, fiind în cercul mai multor prieteni,, el le spuse: — Ascultaţi! Dacă piesa mea o să aibă succes, sunteţi după reprezentaţie invitaţii mei la Elysée. Dacă nu voi avea succes, să fim totuşi bine dispuşi. In cazul acesta, vă invit la ciorbă de burtă. După premieră, autorul aştepta zadarnic pe amicii săi la Elysie; ei îl aşteptau zadarnic la ciorbă de burtă. Scriitorul muenchenez Lion Feuchtzwanger a prelucrat şi tradus piese de teatru de Euripide, Aristofan, de autori vechi englezi, indieni şi italieni, precum şi de-ale vechilor autori germani. Comentând aceste prelucrări şi traduceri, un critic s’a exprimat astfel: — Lion Feuchtwanger vrea să încaseze, probabil tantieme de pe urma întregei literaturi mondiale . Unul din cei mai cunoscuţi dentişti bucureşteni — stă pe calea Victoriei — primejfte acum câteva zile vizita unui tânăr elegant, însoţit de un teribil bull-dog. Cu toate insistenţele feciorului, tânărul intră in sala de aşteptare, şi în cabinetul dentistului cu câinele după el. — Ce doriţi? îl întrebă dentistul surprins. — D-le doctor — răspunse tânărul, foarte serios — mă doare groaznic, o măsea, şi vreau să mi-o scoţi imediat, dar fără să mă mai faci să sufăr. Te avizez că, dacă în timp ce-mi scoţi măseaua, o să fiu nevoit să ţip de durere, câinele neu o să te sfâşie imediat! Măseaua a fost scoasă fără nici o urmă de durere. -------xxxx------\ Printre rânduri Dintr’un ziar sportiv: „Noua importaţiune despre care se spusese lucru mare, pare a nu corespunde aşteptărilor, armăsarul fiind prost conformat la picioarele dinainte şi înapoi". Dar la celelalte picioare era bine conformat? II Dintr’un ziar de seară, la rubrica: fapte diverse: „Sinuciderea unei tinere fanei. O tânără guvernantă, d-na B. P. născută la Roma, în vârstă de 50 de ani...“ Reporterul, pentru care tinereţea e cam pe la 50 de ani, a descoperit probabil secretul longevităţei. III Dintr’un foileton militar al ziarului Le Temps: „De la 14 August, dată la care începe ofensiva primei și celei de-a doua armate in Lorena, până la 15 Septembrie, zi neuitată în care generalul Joffre putu să anunțe fărci că bătălia de la Marna e o victorie necontestată, abea se scursese o lună“. Zilele neuitate, scumpe confrate, nu pot fi socotite dublu, nici măcar în timp de război. Vh. -----xxxx—— 1 FIGURI DIN IAȘI Desen de Boss D-ra ... n Viaţă A îngenunchiat soarele jos, lângă mine, aşa cum uneori îngenunchiază umbra când mă aplec ca să sărut apele pârâiaşului, pe tâmple. Dimineaţa râde ca un copil zburdăcios, care aleargă după fluturi şi nu-i prinde. La câţiva paşi, un melc şi o şopârlă aleargă printre ierburi. Crinii visează, binecuvântând dimineaţa că le-a înrourat petalele. Şi melcul, beat de linişte şi de dorir,ţi se tăreşte spre mine, — eu sunt pentru el, soarele, — şi cade învins de oboseală, pe o lăcrimioară, căci drumul e nesfârşit de mare. Aşa se târăşte şi sufletul meu, spre mine, — când dorurile tale îi muşcă trupul şi sângeră, — şi nu mă ajung... Dragoste Când am iubit cea dintâi femee, mi-am spus : „Surâsurile ei îmi vor muşca sufletul, şi eu am să-i sărut buzele. Mângâierile ei îmi vor zdrobi nădejdile, dar cu tălpile picioarelor cu lacrimile mele". Şi încrezător în mine visu’mi, am plecat ca să găsesc, iubirea. Şi am întâlnit pe Adaria Credeam odată că visele au ceva din albul crinilor spălaţi de rouă. Ci dragostea-i veşnic primăvărateci, că surâsurile sunt nevinovate, ca surâsurile lumii. Adaria cu ochii verzi, ca frunzele ce se desprind după ram,teamurguri ploioase de toamnă, mi-a dăruit dragostea ei de femee, care te întâlneşte undeva — la o răspântie a vieţii — şi ţi se dă din datorie către sine însuşi ori din nevoia sufletului, de a se pierde în el, ca să să găsească departe, nemărginit de departe. La jumătatea drumului, am întâlnit pe Adaria, tocmai când mă gândeam că nu voi mai întâlni iubirea. Şi pentru că dragostea ei îmi dăruise deziluzii (ce altceva ar putea să-ţi dea o femee care se dă prea lesne, decât, desnădejdi), am trecut pe lângă Adaria, cum treci pe lângă o fântână, când nu ţi-e sete.. Toamnă Mi-a deşteptat sufletul, toamna, şi plânge găUînos, ca un copil care nu şi-a isprăvit somnul. • • Pe undeva (poate pe o uliţă întunecată şi pustie), noaptea rătăceşte prin noroi. Câinii: latră din urmă. Intr’o căsuţă cineva adoarme, cu Dumnezeu pe buze în ruga stropită în fiece seară cu lacrimi. „Taci suflete! E noapte şi-i târziu şi dorurile mă muşcă, şi-şi spală trupurile în sângele meu. Tu eşti nevinovat ca un crin care visează sub lumină, şi plânsul tău e pâinea mea de toate zilele. Tu niciodată nu i-ai văzut ochii mari şi trişti şi verzi, ca apele pârâiaşului legănate de amurguri tomnatece; ţie nu ţi s’a rătăcit sărutul pe buzele ei roşii ca un obraz de piersică răscoaptă. Linişteşte-te şi ştergeţi lacrimile şi culcă-te. Dimineaţa care mi-a adus un pumn de nădejdi, o să te adoarmă în braţele soarelui, şi-o să vegheze la căpătâiul tău, — ca o mamă. Suferinţa lasă-mi-o mie şi sbuciumul şi lacrima, — tu eşti un copil nevinovat care te-a deşteptat, toamna, din somn, şi plângi pentru că nu ţi-ai isprăvit somnul". Şi sufletul a adormit, liniştit, visând că cineva drag, mă sărută pe tâmple, — şi oftează,..., SINAIA-SPORT ------xxxx---- - Tăbliţe de carton Desen de Boss D. Auschnitt-Galaţi Horia Robeanu -----xxxx----- Criza directorială dela Burgtheater Intre administraţia teatrelor vieneze de stat şi directorul Burgtheaterului, Anton Wildgans, s’a tranşat în fine dhestiiunea retragerea acestuia discutată atâta timp. Wildgans se retrage în mod definitiv din funcţia de director al Burgtheatrului. Nu s-a stabilit încă dacă funcţia de director va fi preluată de Max Paulsen, actualul locţiitor de director. Se vorbeşte între altele şi de candidatura scriitorului Rudolf Holzer.