Rampa, aprilie 1923 (Anul 7, nr. 1628-1651)

1923-04-02 / nr. 1629

IjUGi 2 Aprilie 1923 -SKSbrSBÎMPl necdote BUGHEA Bagnea este un cătun, nu de­parte de Câmpulung. Bughiţa, gârliţa care trece prin cătun, pri­meşte, din toate părţile, afluenţi de ape iodate şi sulfuroase aşa de bogate în iod şi sulf încât în­carcă în galben pietrişul albiei. Localitatea aparţinând Eforiei Spitalelor Civice, tatăl meu hotărî­­să înfiinţeze acolo o staţie bal­neară. Bughea făcu minuni asupra dar trositor şi egzematoşilor de toate soiurile şi ajunse repede celebra. Sunt cincizeci de ani de atunci. O mai fi existând şi astăzi putu­roasa staţiune balneară? In fiecare vară, mama condu­cea la Bughea, în persoană, vre-o 20—30 de orfane ale Azilului Elena Doamna. Băile îşi făceau efectul asupra fetiţelor bolnave şi aeri munţilor întrema sănătăţile şubrede. In­­tr’un an (in 1873, mi se pare) ma­ma mă luă şi pe mine la Bughea, nu atât ca să fac băi cât ca să excursionez prin munţi. Această parte a curei o făceam cu adevă­rată plăcere şi, deoarece eram prea mic ca să merg departe, ma­ma imi închiria un cal ţărănesc pe acestea, cu fetele cele mai mari şi mai zdravăne, cutreeram mun-­­ţii, descălecând numai pentru a culege tragi sau zmeură, abun­dentă prin partea locului. In adevăr, in toate zilele venea la mama o mulţime de fetiţe de ţărani cu cofiţe de zmeură. Alama însă dorea fragi de munte şi fra­gii, fiind mai greu de cules, cofi­ţele se umpleau mai lesne cu zmeură. Iacă şi pentru ce fetiţele de ţărani, veneau, mai rar, cu fragi. Intr’o dimineaţă, cu noaptea în capul, pornirăm, câteva din orta­­nei, cele mai mari şi cu mine, spre nu mai ştiu care deal, in susui Bughiţei. Poteca şerpuiă pe­ marginea stânelui a gârliţei care tăcea în­­tr’uh­itoc, un cot ,ocolind nişte stânci enorme, de vre-o 6—7 m. Deodată, văzui in crăpăturile unei stânci, un mic mănunchi de fragi și strigai: — Mă duc să-i culeg să-i duc mamei! In zadar căutară să mă împie­dece dela așa nebunie orfanele mai mari, și mai cu minte, arâ­­tându-m­i: ba că nu aveam pe unde să ma urc in vârful stâncii, ba că fragii crescuseră intr'o cră­­păutrâ de pe priponii ei, ba că priporul acesta era alunecos şi repede, ba că... ba că... Eu, insa, mă ţineam gârbă de năzbâtia­­ mea. Trecând Bughiţa cu calul, mă suii, cu chiu cu vai ,un vârtui stîn­cii şi, aci, ţinându-mâ cu o mână de dânogii calului, mă culcai pe brânci şi mă întinsei ca să ajung fragii. Ii ajunsei și h cuiesei. Dar, in clipa aceea, danogii ,cam șu­brezi, se rupsera și ma rostogolii — nu fără să-mi sparg capul, dar tară să-mi scape din mână fra­gii — pe priporul stâncii, în gîrlă. Acolo unde căzusem, apele, mâncând pământul la temeiul stîn­cii, făcuseră un ochiu, mai adine, aşa în­cât căzui pe moaie. Căzu­sem pe moaie, dar nu apă adâncă. Ameţit. Cum eram, de căderea de-a berbeleacul şi de spartul ca­­puului, mă puteam îneca dacă nu mă acerca cineva iute pe uscat. Orfanele, insă, dăduseră un ţipăt şi mă scoseseră iute pe uscat. Bine se întâmplă, pentru că, din zmucitură, bietul cai îşi pierduse echilibrul şi căzuse şi el de pe stâncă. Bietiu cai nu avu insă noroc, ca mine: se om­or. Ne înnapoiarăm la Bughea mai puţin faimei decât plecaserăm. Mama era încă în aşternut şi ci­tea, într’un volum mare al fabu­lelor lui La Fontaine, căutând ta­bula pe care să mi-o citească în­dată ce mă voiu fi imnapoiat oblojit la cap cu cârpe sângerin­­de, dădui buzna în iatacul ma­mei și îi întinsei fragii. Parcă văd și acum chipul ma­mei speriat. Orfanele ,cari veniseră cu mine în iatacul mamei, o liniștiră, dar, fură nevoite să-i spue ce se pe­trecuse. Mama luă mănunchiul de fragi, îi puse in volumul lui La Fontaine, deschis pe genunchii ei și... închise cartea. Acum vre­o douăzeci de ani, răsfoind acel volum, dădui peste fragii culeși la Bughea. A. Davila E noapte. Pe cerul tulburat de re­­tre difuze, lăptoase ale lunei ce se anunţă la orizont, stelele clipesc repede şi neaguroi. Până sus pe terasa turnului Eiffel sgomotul asurzitor al Parisului a­­bea ajunge ca un zumzet înăbuşit de stup de albine. Telefonistul staţiunei radiofonice şi-a aplicat receptoarele metalice la urechi, şi ascultă undele minunate ce se surp pe antenă. Ultima inven­ţie a secolului: concerte prin tele­fonie fără fir ! Se cântă ,,Tosca“. Telefonistul ascultă, şi cu el sute de alţi pari­zieni, mii de francezi, milioane de inşi în toată lumea, instalaţi la mi­cele lor receptoare radiofonice. JE lucevan le stelle !“... Telefonistul ridică ochii la cer. In adevăr, strălucirea stelelor e încân­tătoare. Un bătrân din Stockholm zâmbeşte, acolo plouă cu găleata. „O t doici baci, langni del a­­more O cucoană bătrână din insulele Filipine suspină. Un tânăr brun şi nervos din Mon­tevideo îşi strânge mai pasionat ia­bbta. ..Mentr’io fremente... Sons Ies ponts de Paris... lorsque descend la nnit“... stupefacţie gener­ală, nu ambele emisfere. Telefonistul de pe turnul Eiffel a înlemnit. Dar „Tosca“ răsună din nou în văzduh­­ „Visi d’arte, visi d’amore.» Tire, tire, tire ta chemisette, tire, tire, tire, ton Jupon“.„ De astă dată nu mai încape nici o îndoială. E vorba de un farsor, care — instalat la un post radiofonic — și-a pus în gând să turbure toate concertele aeriene. Și asta nu numai intr’o seară, ci de două luni in şir.» Dar cine e farsorul ! Iată întrebarea, oare pasionează de o vreme încoace întreg Parisul, şi pentru deslegarea căreia o arma­tă întreagă de reporteri şi ingine­ri fac anchete peste anchete. Postul necunoscut, care se ameste­că în fiecare seară în concertele mu­zicale şi în discuţiile la distanţă de mii de kilometri, pe aripile văzdu-­ hului, treime să fie de dimensiuni reduse dar de redutabilă forţă, a­­proape egală cu a turnului Eiffel- Aproximaţiile technice ii acordă un kilomat şi jumătate.­­Nu ştiţi ce în­seamnă asta . Nici eu. Dar se pare că e foarte mult ( N. Red). Postul necunoscut a fost supranu­mit „postul zero". După lungi și mi­­gălitoare calcule s’a descoperit că trebue să se afle pe o linie care tre­ce prin Auteuil și Paris, dar toate descinderile pe teren au rămas ster­pe de rezultat. Cu toată publicitatea ce­ i se face — şi ştiţi ce publicitate ştie să facă presa pariziană! — postul zero se încăpăţânează să rămână anonim, şi să perturbeze în fiecare seară calmul, înaltul calm al conversaţii­lor în nori. Ziarele franceze relatează în fie­care zi nouile isprăvi ale misterio­sului radiotelefonist.­­Se pare că intrusul herzian nu este lipsit de spirit. Astfel, când turnul Eiffel face vre-o co­municare l» franţuzeşte, postul zero se crede obligat să-l ur­meze pas cu pas, traducăndu-i cu­vintele in englezeşte. Apoi începe să fredoneze o arie dintr’o operă, tre­ce la o şansonetă, apoi la numără­toarea dela 1 la 1000 din trei nu trei, înainte şi înapoi, făcând imposibilă orice putinţă de transmisiune se­­rioasă. Fireşte, chiar prefectura poliţiei Parisului, chiar ministerul de inter­ne şi cel de război, chiar legaţiile şi pompierii au început să se emoţio­neze. Şi in timpul acesta in cine ştie ce vilă elegantă din Au­teuil, cufundată în buchete de liliac, sau in fundul unor îmbă­tătoare alei de acacias, :qjj? umbrele­le japoneze ale unei terase balus­­tradate de statuete, un englez fleg­matic şi bolnav de spleen, sau un american de câteva sute de ori mi­­liardar, nemaigăsind alt mijloc de a se amuza, pune în mișcare apara­tul lui Marconi, fericit de a putea plictisi o bună parte din omenire, răspândită pe toate colțurile glo­bului. Par’că ne închipuim scena, in ră­coarea serei, când sute de inşi, ză­păciţi, aiuriţi, lansează un văzduh chinuitoarea întrebare : „Cine eşti, domnule !“ la care americanul răs­punde punând trompa gramofonu­lui în dreptul aparatului de T.­ F. F. şi învârtind manivela: „Sous les ponts de Paris,, „Lorscue descend la nuit“... ţkgb Fantezii de actualitate Postul zero Fiorii triste Anul acesta, Princesă, vor înflorii mugurii târzâu Căci prea e tristă primăvara Şi prea nu bat în verde moşiile cu grâu. Azi, în ziua de Florii, Copacii-s cafenii (Cum n’au mai fost în nici un an aşa) Şi par nişte mormane de vreascuri, pe moşii Ţie, Princesă, copila soarelui, cu sânge clocotit, Ţi-i dor sau nu de florile de crâng? Dacă ţi-i dor, Hai vino, vino pe ascuns în crângul desgolit Şi-acolo am să-ţi strâng [Boboci de floare mov. Ii vei ţinea în apă ş­i o săptămână ’ntreagă Aproape de alcov, Şi-odată înfloriţi, Princesă, Vei înţelege cât îmi eşti de dragă. Vino, Princesă, căci florile nu vor înflori decât târzâu; Acum nu bat deloc în verde moşiile cu grâu. Să nu cumva, Princesă, să zici nu; Ar fi să­­înţeleg că fericirea mea-i un vad Prin care treci aşa să mă răsfeţi Cu un surâs necugetat şi faci. Să nu cumva, Princesă, să zici nu; Chemarea mea a fost cândva cântată de profeţi­i! Floriile din anii ce-au trecut Erau mai vesele şi mai înveşmântate. Azi, e trist, iar eu mă simt mai mut Şi cu nădejdiile mai înmormântate. J. d’Urbasca . .ae ■ arc Cugetări inedite de Tolstoi D. Alexandru Goldenweiser, pianist rus, prieten cu Tol­stoi, publică amintirile sale a­­supra marelui cugetător. Alegem câteva cugetări ale lui Tolstoi, citate de autor. Părem cu toţii nişte călători, pe bordul unei corăbii ancorate aproape de o insulă oarecare. Scoborându-ne, ne plimbăm l pe plajă și adunăm scoici, dar tre­buie să ne­ amintim că, îndată ce vom auzi șueratul sirenei, trebuie să aruncăm scoicile și să ne în­toarcem cât mai repede pe corabie. Fericirea este să nu faci tot­deauna cea ce vrei, dar să vrei tot­deauna cea ce faci. • Femeile au un mare viciu: ego­ismul familiei, e un egoism teribil, pentru că merge la cele mai mari cruzimi în numele dragostei: poate să piară orice, numai fiul meu să fie fericit!­­ " Dacă ai întreba pe cineva: „Ştii să cânţi la vioară ?” şi dacă ţi-ar răspunde : ,,Nu ştiu, n’am încercat nici­odată, dar se poate să ştiu !“ — toată lumea şi-ar bate joc de un asemenea răspuns. [­­ Totuşi vorbind de literatură, fie­care îţi răspunde acelaş lucru: „Nu ştiu, n’am încercat!“ ca­ şi cum ar fi de ajuns să încerci, ca să devii scriitor. * încearcă să faci cisme sau să construieşti un coş, fără să cunoşti meseria.­­ E imposibil ! Totuşi, ori­cine poate fi ministrul Probabil că afacerile ministeriale sunt atât de numeroase, încât nu se Ştie ce e imposibil de făcut din cea ce trebuie să se facă.­­­­ De aceea, ori cine poate fi mi­nistru la oricare depărtăm Sacha Guitry la Londra Sacha Guitry, împreună cu an­samblul său in frunte cu Yvonne Printemps,va întreprinde în cur­sul verei, un turneu la Londra. Cu această ocazie, se va juca noua operetă a lui Sacha Guitry, „L’amour masque’, care a obţi­nut un atât de mare succes in actuala stagiune la Paris. ------xxxx-----­ Posta fredacfiei Dorin H. — Nu. — fiindcă are foarte multe defecte-

Next