Rampa, aprilie 1923 (Anul 7, nr. 1628-1651)
1923-04-02 / nr. 1629
IjUGi 2 Aprilie 1923 -SKSbrSBÎMPl necdote BUGHEA Bagnea este un cătun, nu departe de Câmpulung. Bughiţa, gârliţa care trece prin cătun, primeşte, din toate părţile, afluenţi de ape iodate şi sulfuroase aşa de bogate în iod şi sulf încât încarcă în galben pietrişul albiei. Localitatea aparţinând Eforiei Spitalelor Civice, tatăl meu hotărîsă înfiinţeze acolo o staţie balneară. Bughea făcu minuni asupra dar trositor şi egzematoşilor de toate soiurile şi ajunse repede celebra. Sunt cincizeci de ani de atunci. O mai fi existând şi astăzi puturoasa staţiune balneară? In fiecare vară, mama conducea la Bughea, în persoană, vre-o 20—30 de orfane ale Azilului Elena Doamna. Băile îşi făceau efectul asupra fetiţelor bolnave şi aeri munţilor întrema sănătăţile şubrede. Intr’un an (in 1873, mi se pare) mama mă luă şi pe mine la Bughea, nu atât ca să fac băi cât ca să excursionez prin munţi. Această parte a curei o făceam cu adevărată plăcere şi, deoarece eram prea mic ca să merg departe, mama imi închiria un cal ţărănesc pe acestea, cu fetele cele mai mari şi mai zdravăne, cutreeram mun-ţii, descălecând numai pentru a culege tragi sau zmeură, abundentă prin partea locului. In adevăr, in toate zilele venea la mama o mulţime de fetiţe de ţărani cu cofiţe de zmeură. Alama însă dorea fragi de munte şi fragii, fiind mai greu de cules, cofiţele se umpleau mai lesne cu zmeură. Iacă şi pentru ce fetiţele de ţărani, veneau, mai rar, cu fragi. Intr’o dimineaţă, cu noaptea în capul, pornirăm, câteva din ortanei, cele mai mari şi cu mine, spre nu mai ştiu care deal, in susui Bughiţei. Poteca şerpuiă pe marginea stânelui a gârliţei care tăcea într’uhitoc, un cot ,ocolind nişte stânci enorme, de vre-o 6—7 m. Deodată, văzui in crăpăturile unei stânci, un mic mănunchi de fragi și strigai: — Mă duc să-i culeg să-i duc mamei! In zadar căutară să mă împiedece dela așa nebunie orfanele mai mari, și mai cu minte, arâtându-mi: ba că nu aveam pe unde să ma urc in vârful stâncii, ba că fragii crescuseră intr'o crăpăutrâ de pe priponii ei, ba că priporul acesta era alunecos şi repede, ba că... ba că... Eu, insa, mă ţineam gârbă de năzbâtia mea. Trecând Bughiţa cu calul, mă suii, cu chiu cu vai ,un vârtui stîncii şi, aci, ţinându-mâ cu o mână de dânogii calului, mă culcai pe brânci şi mă întinsei ca să ajung fragii. Ii ajunsei și h cuiesei. Dar, in clipa aceea, danogii ,cam șubrezi, se rupsera și ma rostogolii — nu fără să-mi sparg capul, dar tară să-mi scape din mână fragii — pe priporul stâncii, în gîrlă. Acolo unde căzusem, apele, mâncând pământul la temeiul stîncii, făcuseră un ochiu, mai adine, aşa încât căzui pe moaie. Căzusem pe moaie, dar nu apă adâncă. Ameţit. Cum eram, de căderea de-a berbeleacul şi de spartul capuului, mă puteam îneca dacă nu mă acerca cineva iute pe uscat. Orfanele, insă, dăduseră un ţipăt şi mă scoseseră iute pe uscat. Bine se întâmplă, pentru că, din zmucitură, bietul cai îşi pierduse echilibrul şi căzuse şi el de pe stâncă. Bietiu cai nu avu insă noroc, ca mine: se omor. Ne înnapoiarăm la Bughea mai puţin faimei decât plecaserăm. Mama era încă în aşternut şi citea, într’un volum mare al fabulelor lui La Fontaine, căutând tabula pe care să mi-o citească îndată ce mă voiu fi imnapoiat oblojit la cap cu cârpe sângerinde, dădui buzna în iatacul mamei și îi întinsei fragii. Parcă văd și acum chipul mamei speriat. Orfanele ,cari veniseră cu mine în iatacul mamei, o liniștiră, dar, fură nevoite să-i spue ce se petrecuse. Mama luă mănunchiul de fragi, îi puse in volumul lui La Fontaine, deschis pe genunchii ei și... închise cartea. Acum vreo douăzeci de ani, răsfoind acel volum, dădui peste fragii culeși la Bughea. A. Davila E noapte. Pe cerul tulburat de retre difuze, lăptoase ale lunei ce se anunţă la orizont, stelele clipesc repede şi neaguroi. Până sus pe terasa turnului Eiffel sgomotul asurzitor al Parisului abea ajunge ca un zumzet înăbuşit de stup de albine. Telefonistul staţiunei radiofonice şi-a aplicat receptoarele metalice la urechi, şi ascultă undele minunate ce se surp pe antenă. Ultima invenţie a secolului: concerte prin telefonie fără fir ! Se cântă ,,Tosca“. Telefonistul ascultă, şi cu el sute de alţi parizieni, mii de francezi, milioane de inşi în toată lumea, instalaţi la micele lor receptoare radiofonice. JE lucevan le stelle !“... Telefonistul ridică ochii la cer. In adevăr, strălucirea stelelor e încântătoare. Un bătrân din Stockholm zâmbeşte, acolo plouă cu găleata. „O t doici baci, langni del amore O cucoană bătrână din insulele Filipine suspină. Un tânăr brun şi nervos din Montevideo îşi strânge mai pasionat iabbta. ..Mentr’io fremente... Sons Ies ponts de Paris... lorsque descend la nnit“... stupefacţie generală, nu ambele emisfere. Telefonistul de pe turnul Eiffel a înlemnit. Dar „Tosca“ răsună din nou în văzduh „Visi d’arte, visi d’amore.» Tire, tire, tire ta chemisette, tire, tire, tire, ton Jupon“.„ De astă dată nu mai încape nici o îndoială. E vorba de un farsor, care — instalat la un post radiofonic — și-a pus în gând să turbure toate concertele aeriene. Și asta nu numai intr’o seară, ci de două luni in şir.» Dar cine e farsorul ! Iată întrebarea, oare pasionează de o vreme încoace întreg Parisul, şi pentru deslegarea căreia o armată întreagă de reporteri şi ingineri fac anchete peste anchete. Postul necunoscut, care se amestecă în fiecare seară în concertele muzicale şi în discuţiile la distanţă de mii de kilometri, pe aripile văzdu- hului, treime să fie de dimensiuni reduse dar de redutabilă forţă, aproape egală cu a turnului Eiffel- Aproximaţiile technice ii acordă un kilomat şi jumătate.Nu ştiţi ce înseamnă asta . Nici eu. Dar se pare că e foarte mult ( N. Red). Postul necunoscut a fost supranumit „postul zero". După lungi și migălitoare calcule s’a descoperit că trebue să se afle pe o linie care trece prin Auteuil și Paris, dar toate descinderile pe teren au rămas sterpe de rezultat. Cu toată publicitatea ce i se face — şi ştiţi ce publicitate ştie să facă presa pariziană! — postul zero se încăpăţânează să rămână anonim, şi să perturbeze în fiecare seară calmul, înaltul calm al conversaţiilor în nori. Ziarele franceze relatează în fiecare zi nouile isprăvi ale misteriosului radiotelefonist.Se pare că intrusul herzian nu este lipsit de spirit. Astfel, când turnul Eiffel face vre-o comunicare l» franţuzeşte, postul zero se crede obligat să-l urmeze pas cu pas, traducăndu-i cuvintele in englezeşte. Apoi începe să fredoneze o arie dintr’o operă, trece la o şansonetă, apoi la numărătoarea dela 1 la 1000 din trei nu trei, înainte şi înapoi, făcând imposibilă orice putinţă de transmisiune serioasă. Fireşte, chiar prefectura poliţiei Parisului, chiar ministerul de interne şi cel de război, chiar legaţiile şi pompierii au început să se emoţioneze. Şi in timpul acesta in cine ştie ce vilă elegantă din Auteuil, cufundată în buchete de liliac, sau in fundul unor îmbătătoare alei de acacias, :qjj? umbrelele japoneze ale unei terase balustradate de statuete, un englez flegmatic şi bolnav de spleen, sau un american de câteva sute de ori miliardar, nemaigăsind alt mijloc de a se amuza, pune în mișcare aparatul lui Marconi, fericit de a putea plictisi o bună parte din omenire, răspândită pe toate colțurile globului. Par’că ne închipuim scena, in răcoarea serei, când sute de inşi, zăpăciţi, aiuriţi, lansează un văzduh chinuitoarea întrebare : „Cine eşti, domnule !“ la care americanul răspunde punând trompa gramofonului în dreptul aparatului de T. F. F. şi învârtind manivela: „Sous les ponts de Paris,, „Lorscue descend la nuit“... ţkgb Fantezii de actualitate Postul zero Fiorii triste Anul acesta, Princesă, vor înflorii mugurii târzâu Căci prea e tristă primăvara Şi prea nu bat în verde moşiile cu grâu. Azi, în ziua de Florii, Copacii-s cafenii (Cum n’au mai fost în nici un an aşa) Şi par nişte mormane de vreascuri, pe moşii Ţie, Princesă, copila soarelui, cu sânge clocotit, Ţi-i dor sau nu de florile de crâng? Dacă ţi-i dor, Hai vino, vino pe ascuns în crângul desgolit Şi-acolo am să-ţi strâng [Boboci de floare mov. Ii vei ţinea în apă şi o săptămână ’ntreagă Aproape de alcov, Şi-odată înfloriţi, Princesă, Vei înţelege cât îmi eşti de dragă. Vino, Princesă, căci florile nu vor înflori decât târzâu; Acum nu bat deloc în verde moşiile cu grâu. Să nu cumva, Princesă, să zici nu; Ar fi săînţeleg că fericirea mea-i un vad Prin care treci aşa să mă răsfeţi Cu un surâs necugetat şi faci. Să nu cumva, Princesă, să zici nu; Chemarea mea a fost cândva cântată de profeţii! Floriile din anii ce-au trecut Erau mai vesele şi mai înveşmântate. Azi, e trist, iar eu mă simt mai mut Şi cu nădejdiile mai înmormântate. J. d’Urbasca . .ae ■ arc Cugetări inedite de Tolstoi D. Alexandru Goldenweiser, pianist rus, prieten cu Tolstoi, publică amintirile sale asupra marelui cugetător. Alegem câteva cugetări ale lui Tolstoi, citate de autor. Părem cu toţii nişte călători, pe bordul unei corăbii ancorate aproape de o insulă oarecare. Scoborându-ne, ne plimbăm l pe plajă și adunăm scoici, dar trebuie să ne amintim că, îndată ce vom auzi șueratul sirenei, trebuie să aruncăm scoicile și să ne întoarcem cât mai repede pe corabie. Fericirea este să nu faci totdeauna cea ce vrei, dar să vrei totdeauna cea ce faci. • Femeile au un mare viciu: egoismul familiei, e un egoism teribil, pentru că merge la cele mai mari cruzimi în numele dragostei: poate să piară orice, numai fiul meu să fie fericit! " Dacă ai întreba pe cineva: „Ştii să cânţi la vioară ?” şi dacă ţi-ar răspunde : ,,Nu ştiu, n’am încercat niciodată, dar se poate să ştiu !“ — toată lumea şi-ar bate joc de un asemenea răspuns. [ Totuşi vorbind de literatură, fiecare îţi răspunde acelaş lucru: „Nu ştiu, n’am încercat!“ ca şi cum ar fi de ajuns să încerci, ca să devii scriitor. * încearcă să faci cisme sau să construieşti un coş, fără să cunoşti meseria. E imposibil ! Totuşi, oricine poate fi ministrul Probabil că afacerile ministeriale sunt atât de numeroase, încât nu se Ştie ce e imposibil de făcut din cea ce trebuie să se facă. De aceea, ori cine poate fi ministru la oricare depărtăm Sacha Guitry la Londra Sacha Guitry, împreună cu ansamblul său in frunte cu Yvonne Printemps,va întreprinde în cursul verei, un turneu la Londra. Cu această ocazie, se va juca noua operetă a lui Sacha Guitry, „L’amour masque’, care a obţinut un atât de mare succes in actuala stagiune la Paris. ------xxxx----- Posta fredacfiei Dorin H. — Nu. — fiindcă are foarte multe defecte-