Rampa, noiembrie 1923 (Anul 7, nr. 1805-1829)
1923-11-26 / nr. 1826
«MUL ¥11 Mo. '82$ Luni 26 Noembrie 1923 12 PAG1M1 3 LEI MEMEMT9 Rampa Teatrul Carol cel Mare Turneul RAOUL ASLAN Azi Duminică 25 Noembrie 1923 MATINEU RICHARD al IMea Soarea ora 9 ZAREWITSCH Biletele la cassa teatrului 1 ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni IN TOATA TARA Lei soo Lei 300 Lei ISO 1 IN STRAiNATATE Lei 700 Lei «oo Lei zoo Abonamentele se plătesc înainte o o o a Manuscrisele nepublicate se distrug a ■ Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Blurourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Telefon 1/59 Răscrucea Pe vremea când oamenii din generaţia noastră primeau primele emoţiuni sugerate de arta dramatică, se juca în teatre «Cei trei muşchetarii, «Patru săbii», «Căsătoria Lizettei» şi făceau vâlvă inovaţiile parisiene pe pari le aduceau «Zaza» şi «Fedora» lui Sardou. Aşa am apucat noi teatrul, şi inpresiunile săpate de acest gen dramatic scriau cele dintâi file în sufletul nostru. Multora, acest debut le-a rămas călăuză estetică în viaţă. Cu religiozitate, continuă şi azi să considere că teatrul bun e acela doar, acela, fiindcă din el au sorbit proaspete emoţiuni, cele mai puternice, fiind celei dintâi. Alţii — şi printre aceştia ne socotim şi noi — evoluară. Tea- trul n’a rămas la Sardou, şi nici I la «Patru săbii». Nu s’a oprit nici la Bernstein, când puternicul stil dramatic al autorului «Hoţului» şi «Vijeliei» părea totuşi că va regenera teatrul. A trecut mai departe teatrul; am mers în pasul lui şi noi. Şi iată-ne azi ajunşi la răscrucea, unde problemele scenice sunt din ce în ce mai imperioase şi vehemente, multiple şi interesante; iată-ne cuprinşi de trlazurile unei bătălii teatrale, care zămisleşte aproape cotidian valori noui.... Evoluiază decorul, punerea în scenă, stilul jocului actorilor, drama însăşi. In locul reprezentaţiilor în decoruri fâlfâinde, cu sufiţe fluturătoare ca nişte cârpe, atârnate pe frânghie, cu culise tradiţionale şi lumină de rampă, iată-ne trecuţi mult mai departe chiar de inovaţia uşilor de lemn, car ş în vremea descoperirilor mult mai reduse pe tărâm teatral părea de o noutate sensaţională, şi ajunşi la decorul stilizat, la montarea în perdele, la actorul-mim şi la trupa-ansamblu, la piesacinematograf şi la regia-atmosferă. Cine le cunoştea acum douăzeci de ani ? Generaţia noastră io primeşte ca — ecou al unei revoluţii depărtate, pe care — vrând-nevrând — trebue s’o urmăm şi noi, — le primeşte cu entuziasm sau cu rezervă, după doza de adiptabilitate şi de liberalism, de care e capabil cugetul şi sufletul individual. Şi discuţii doar, vehemente, se încing între cele două tabere, până la elucidarea completă a problemelor, cari par astăzi senzaţionale, fiindcă corespund atât de puţin bagajului ce-a fost înmagazinat în primele impresiuni de teatru, de-acum 20—25 de ani. Generaţia actuală trăeşte însă în această luptă a inovaţiilor şi primeşte, ca emoţii primitive, aceste încercări de prefacere scenică. Generaţia de azi vede teatrul în decor şi interpretări stilizate; îşi formează sufletul după formulele noul ce răzb.ie în momentul de faţă. Iată că ei are prin urmare parte de o şcoală mai pură, de o estetică dramatică mai sublimată, de un precipitat al ideilor, care a isgonit de mult banalul şi convenţionalismul; iată că generaţia tânără a liceenilor de astăzi începe să aprecieze arta dramatică după formul de artă mult simplificate, după principii teatrale mult mai sintetice decât cele cari ofereau spectatorilor, «Patru săbii» şi «Zaza». Iar în inima acestor manifestări stă sâmburele de umanitate care înalţă atât de mult aspiraţiile vremurilor de faţă. Acesta a câştigul generaţiei actuale, şi pentru el o invidiăm. Dacă teatrele noastre şi-ar pune mereu înaintea ochilor problema aceasta de educaţie, înscenările de la noi ar propăşi tot mai mult în paşii evoluţiei din Occident, şi generaţia de mâine ar avea sufletul deschis pentru perspective neţărmurit mai largi, decât ale oamenilor, generaţiei de em. E. C. --------XXX------ Cei praştia Chibira. Regia a scumpit cu sută la sută chibriturile. După noua socoteală, un chibrit va costa vreo 15 bani, încât vom auzi: — Dragă, dă-mi un chibrit. — Cu plăcere, dar... când mi-1 dai înapoi? O soluţie iar a murit în faţa tribunalu- lui un chiriaş evacuat. Iată o soluţie bună pentru rezolvirea crizei de locuinţe. Ut. * Bucureşti 24 Noembrie, 1923 Bine că a mai plonat puţin!... • N’ai fost Dumineca trecută la ceai. De ce? • Vrea să zică crezi că dacă se va lăsa exportul liber, leul.» * Nu vezi că scade iar?... Şi eu, care voiam să plec în Italia.» * Cum? In direcţia voastră nu s’au descoperit încă fraude? * Republica în Grecia, dragă, orice s’ar întâmpla.» * Toate bune, dar dacă ar ţine toată iarna aşa... * Cum? N’ai auzit? A scris o piesă de teatru.» * Știi că a adus «Rachel» niște pălării de paie superbe. Zoologie bucureşteană Am în faţa mea ordonanţa 4241/91682 din 24 octombrie 1923, emanând de la Direcţia Serviciului Veterinar al Primăriei Capitalei, privitor la «catagrafia animalelor: cai, boi, oi, capre, porci şi câini», din Bucureşti. Ordonanţa prevede nişte măsuri draconice cu privire la o serie de animale, a căror înşiruire ne-a stârnit o imensă admiraţie. Iat-o: «armăsar, iapă, cal, cârlan, cârlană, mânz sau mânză; taur, vacă, bou, june, jiînică, viţel sau viţea; berbec, ţap, oaie, capră, batal, miel, miea, ied sau ieadă, şi, în sfârşit, vier, scroafă, porc, purcoi. Toţi aceşti indivizi — plus câinii (lăţoşi şi de lux) — sunt obligaţi să se prezinte la un fel de biurou al populaţiei, unde, în schimbul unor taxe, li se elibe- rează bilete de identitate, sau,' după termenul technic, acte de proprietate. Dispoziţia aceasta nu este însă generală, fiindcă art. 3 al ordo- nanţei spune: «Animalele tinere, până la vâr-1 «ta de un an, şi porcii până la vârsta de 6 luni, sunt scutite (sic!) de actul de proprietate, ett condiţie ca proprietarul să probeze că animalul s’a născut din vitele lui». Adică cum? Că porcul s’a născut din vacă? Asta o să fie cam greu de probat... Ce ţi-e şi cu mirtunile biurcoraţiei! Ky ttWif Irosiniile diplomaţieL-Nu ’nvie morţii... D. von Karnebecke, primul- ministru al Maiestăţei Sale Re- j gina Wilhelmina a Olandei, es- te, după cum spune atât de just *Cri de Paris, un solemn prince-sansrire. în ajunul plecărei Kronprin- j zului din Olanda, miniştrii Angliei, Belgiei, Franţei şi Italiei îi făcură o vizită, interesănduse de soarta fostului prinţ moştenitor şi-l întrebară: — E adevărat că Kronprinţul a părăsit azi noapte Wieringen? D. von Karnebecke deschise ochii mari şi declară: — Aceasta e pentru mine o noutate deosebită. — Nu v aţi putea informa? insinuă timid ministrul Angliei. — Dacă ţineţi cu orice preţ... spuse cu un aer de superioară indiferenţă de von Karnebecke. — Ţinem foarte mult, replică apăsat ministrul Franţei. Atunci primul ministru al Maiestăţei Sale Regina Wilhelmina luă telefonul, ceru un număr și întrebă: — Nu-i nimica nou? Și după o secundă: — Nu-i nimica nou, le spuse el. Pendula arăta în acel moment exact 12 și 10 minute. Apoi d. von Karnebecke, măsurându-şi cuvintele, explică plenipotențiarilor că, dacă în definitiv Kronprințul ar avea un passeport german în regulă, nu vede cum sar putea împiedeca să părăsească Olanda. Dezolaţi de superioara ironie a omului de stat olandez, reprezentanţii Marei Antante se retraseră. Dar abia sosiră la legaţiile respective, când fură avertizaţi telefonic şi oficial, că Kronprinţul trecuse frontiera. Pendula arăta în acel moment exact 12 şi jumătate. * Un jockeu a fost bătut zilele trecute până la sânge, pe unul din hippodromurie bucureştene i s’au sfâşiat hainele, i s’a spart capul şi dacă nu interveneau jandarmii şi poliţia, putea fi omorât de mulţimea înfuriată. Motivul, ca totdeauna, nu importă. De cât, un singur lucru. Până acum, hippodromur le serveau ca potpuri... de execuţie numai pentru cai, cari de îndată ce clacau ceva mai serios, erau împuşcaţi pe loc. Acum văd că se urmăreşte executarea jocheilor. Mă rog, e cineva care în felul acesta îşi închipuie că va face să reînvie gloriosid şir de cai, căzuţi pe hippodromi ! A uitat pare-se finalul sonetului lui Eminescu: «.» E în zadar, copile!» Faicasio «Iudith» în turnen Desen de Popa D’ G. Storin în «Holofern» ----xxxx--- Cum sa scrie Din «Universul» de Sâmbătă dimineaţa, foileton despre Ada Kaleh: «La ceasul de noapte în care vorbeam, doar amândoi, pe malul pustiu şi plin de spaime al insulei, înfăşurat în umed întunerec şi în apele cu glas plângător şi nesfârşit, am privit cele două luminiţe arzând tremurat pe groapa mortului fără odîhnă, la treizeci de paşi de voi, şi m’am inţiolat...» Ce vorbeşti? Păi dacă stăteai înfăşurat în» ape !... » Din «Presa» de Sâmbătă dimineaţă: «Oradea Mare, 23. — Un necunoscut a luat aseară o trăsură din piaţa Unirei din Oradea Mare, şi cutreeră tot oraşul». La ora când puneau ziarul sub presă, nu ni s’a comunicat încă dacă necunoscutul s’a fforit din cutreerat... in Din «Dreptatea», ziar provincial: «Deşi focul a izbucnit la o oră atât de târzie, pompierii au sosit imediat la faţa locului». Se vede că în seara cu pricina nu se culcaseră de vreme... IV Din acelaş ziar: «D. I. N. din localitate, pe când se afla în gara locală, a fost surprins de o locomotivă, care lovindu-l grav, a încetat din viaţă în drum spre spital». Sărmana locomotivă! Fie-i ţărâna uşoară! -XXX-