Rampa, noiembrie 1923 (Anul 7, nr. 1805-1829)

1923-11-26 / nr. 1826

«MUL ¥11 Mo. '82$ Luni 26 Noembrie 1923 12 PAG1M1 3 LEI MEMEMT9 Rampa Teatrul Carol cel Mare Turneul RAOUL ASLAN Azi Duminică 25 Noembrie 1923 MATINEU RICHARD al IMea Soarea ora 9 ZAREWITSCH Biletele la cassa teatrului 1 ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni­ ­ IN TOATA TARA Lei soo Lei 300 Lei ISO 1 IN STRAiNATATE Lei 700 Lei «oo Lei zoo Abonamentele se plătesc înainte o o o a Manuscrisele nepublicate se distrug a ■ Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Blurourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Telefon 1/59 Răscrucea Pe vremea când oamenii din generaţia noastră primeau pri­mele emoţiuni sugerate de arta dramatică, se juca în teatre «Cei trei muşchetarii, «Patru săbii», «Căsătoria Lizettei» şi făceau vâlvă inovaţiile parisiene pe pari le aduceau «Zaza» şi «Fedo­­ra» lui Sardou. Aşa am apucat noi teatrul, şi inpresiunile săpate de acest gen dramatic scriau cele dintâi file în sufletul nostru. Multora, acest debut le-a ră­mas călăuză estetică în viaţă. Cu religiozitate, continuă şi azi să considere că teatrul bun e a­­­cela doar,­­ acela, fiindcă din el au sorbit proaspete emoţiuni, cele mai puternice, fiind celei dintâi. Alţii — şi printre aceştia ne socotim şi noi — evoluară. Tea-­ trul n’a rămas la Sardou, şi nici I la «Patru săbii». Nu s’a oprit nici la Bernstein, când puterni­cul stil dramatic al autorului «Hoţului» şi «Vijeliei» părea to­tuşi că va regenera teatrul. A trecut mai departe teatrul; am mers în pasul lui şi noi. Şi iată-ne azi ajunşi la răscru­cea, unde problemele scenice sunt din ce în ce mai imperioa­se şi vehemente, multiple şi in­teresante; iată-ne cuprinşi de tr­lazurile unei bătălii teatrale, ca­re zămisleşte aproape cotidian valori noui.... Evoluiază deco­rul, punerea în scenă, stilul jo­­cului actorilor, drama însăşi. In locul reprezentaţiilor în de­­coruri fâlfâinde, cu sufiţe flutu­rătoare ca nişte cârpe, atârnate pe frânghie, cu culise tradiţiona­le şi lumină de rampă, iată-ne trecuţi mult mai departe chiar de inovaţia uşilor de lemn, car­ ş­­ în vremea descoperirilor mult mai reduse pe tărâm teatral pă­rea de o noutate sensaţională, şi ajunşi la decorul stilizat, la mon­tarea în perdele, la actorul-mim­­ şi la trupa-ansamblu, la piesa­­cinematograf şi la regia-atmos­feră. Cine le cu­noştea acum două­zeci de ani ? Generaţia noastră io primeşte ca — ecou al unei revoluţii de­părtate, pe care — vrând-ne­­vrând — trebue s’o urmăm şi noi, — le primeşte cu entuziasm­­ sau cu rezervă, după doza de a­­­d­iptabilitate şi de liberalism,­ de care e capabil cugetul şi su­fletul individual. Şi discuţii doar, vehemente, se încing între cele două tabere, până la eluci­darea completă a problemelor, cari par astăzi senzaţionale, fi­indcă corespund atât de puţin bagajului ce-a fost înmagazinat în primele impresiuni de teatru, de-acum 20—25 de ani. Generaţia actuală trăeşte însă în această luptă a inovaţiilor şi primeşte, ca emoţii primitive, aceste încercări de­ prefacere sce­nică. Generaţia de azi vede tea­trul în decor şi interpretări sti­lizate; îşi formează sufletul du­pă formulele noul­ ce răzb­.­ie în momentul de faţă. Iată că ei are prin urmare parte de o şcoală mai pură, de o estetică dramatică mai subli­mată, de un precipitat al ideilor, care a isgonit de mult banalul şi convenţionalismul; iată că gene­raţia tânără a liceenilor de as­tăzi începe să aprecieze arta dra­matică după formul de artă mult simplificate, după princi­pii teatrale mult mai­ sintetice decât cele cari ofereau spectato­rilor, «Patru săbii» şi «Zaza». Iar în inima acestor manifes­tări stă sâmburele de umanitate care înalţă atât de mult aspira­ţiile vremurilor de faţă. Acesta a câştigul generaţiei ac­tuale, şi pentru el o invidiăm. Dacă teatrele noastre şi-ar pu­ne mereu înaintea ochilor prob­lema aceasta de educaţie, însce­nările de la noi ar propăşi tot mai mult în paşii evoluţiei din Occident, şi generaţia de mâine ar avea sufletul deschis pentru perspective neţărmurit mai largi, decât ale oamenilor, gene­raţiei de em­. E. C. --------XXX------­ Cei praştia Chibi­ra. Regia a scumpit cu sută la su­tă chibriturile. După noua socoteală, un chi­brit va costa vreo 15 bani, încât vom auzi: — Dragă, dă-mi un chibrit. — Cu plăcere, dar... când mi-1 dai înapoi? O soluţie iar a murit în faţa tribunalu-­ lui un chiriaş evacuat. Iată o soluţie bună pentru re­­­­zolvirea crizei de locuinţe. Ut. * Bucureşti 24 Noembrie, 1923 Bine că a mai plo­nat puţin!... • N’ai fost Dumineca trecută la ceai. De ce? • Vrea să zică crezi că dacă se va lăsa exportul liber, leul.» * Nu vezi că scade iar?... Şi eu, care voiam să plec în Italia.» * Cum? In direcţia voastră nu s’au descoperit încă fraude? * Republica în Grecia, dragă, orice s’ar întâmpla.»­ ­ * Toate bune, dar dacă ar ţine toată iarna aşa... * Cum? N’ai auzit? A scris o piesă de teatru.» * Știi că a adus «Rachel» niște pălării de paie superbe. Zoologie b­ucureşteană Am în faţa mea ordonanţa 4241/91682 din 24 octombrie 1923, emanând de la Direcţia Serviciu­lui Veterinar al Primăriei Ca­pitalei, privitor la «catagrafia­ animalelor: cai, boi, oi, capre,­ porci şi câini», din Bucureşti. Ordonanţa prevede nişte mă­suri draconice cu privire la o serie de animale, a căror înşi­ruire ne-a stârnit o imensă ad­miraţie. Iat-o: «armăsar, iapă, cal, cârlan, cârlană, mânz sau mânză; taur, vacă, bou, june, jiî­­nică, viţel sau viţea; berbec, ţap, oaie, capră, batal, miel, miea, ied sau ieadă, şi, în sfârşit, vier,­­ scroafă, porc, purcoi. Toţi aceşti indivizi — plus câi­nii (lăţoşi şi de lux) — sunt o­­bligaţi să se prezinte la un fel de biurou al populaţiei, unde, în­ schimbul unor taxe, li se elibe-­ rează bilete de identitate, sau,'­ după termenul technic, acte de­ proprietate. Dispoziţia aceasta nu este însă­ generală, fiindcă art. 3 al ordo-­ nanţei spune:­­ «Animalele tinere, până la vâr-1 «ta de un an, şi porcii până la vârsta de 6 luni, sunt scutite (sic!) de actul de proprietate, ett condiţie ca proprietarul să pro­beze că animalul s’a născut din vitele lui». Adică cum? Că porcul s’a năs­cut din vacă? Asta o să fie cam greu de probat... Ce ţi-e şi cu mirtunile biurc­­oraţiei! Ky­ ttWif Irosiniile diplomaţieL-Nu ’nvie morţii... D. von Karnebecke, primul-­­ ministru al Maiestăţei Sale Re- j gina Wilhelmina a Olandei, es-­ te, după cum spune atât de just *Cri de Paris, un solemn prince-sansrire. în ajunul plecărei Kronprin- j zului din Olanda, miniştrii An­gliei, Belgiei, Franţei şi Italiei îi făcură o vizită, interesăndu­­se de soarta fostului prinţ moş­tenitor şi-l întrebară: — E adevărat că Kronprinţul a părăsit azi noapte Wieringen? D. von Karnebecke deschise ochii mari şi declară: — Aceasta e pentru mine o noutate deosebită. — Nu v­ aţi putea informa? in­sinuă timid ministrul Angliei. — Dacă ţineţi cu ori­ce preţ... spuse cu un aer de superioară indiferenţă de von Karnebecke. — Ţinem foarte mult, replică apăsat ministrul Franţei. Atunci primul ministru al Maiestăţei Sale Regina Wilhel­mina luă telefonul, ceru un nu­măr și întrebă: — Nu-i nimica nou? Și după o secundă: — Nu-i nimica nou­, le spuse el. Pendula arăta în acel mo­ment exact 12 și 10 minute. Apoi d. von Karnebecke, mă­­surându-şi cuvintele, explică plenipotențiarilor că, dacă în definitiv Kronprințul ar avea un passeport german în regulă, nu vede cum sar putea împie­deca să părăsească Olanda. Dezolaţi de superioara ironie a omului de stat olandez, repre­zentanţii Marei Antante se re­traseră.­­ Dar abia sosiră la legaţiile respective, când fură avertizaţi telefonic şi oficial, că Kronprin­ţul trecuse frontiera. Pendula arăta în acel moment exact 12 şi jumătate. *­ ­ Un jockeu a fost bătut zilele trecute până la sânge, pe unul din hippodromurie bucureştene i s’au sfâşiat hainele, i s’a spart­­ capul şi dacă nu interveneau jandarmii şi poliţia, putea fi o­­morât de mulţimea înfuriată. Motivul, ca totdeauna, nu im­portă. De cât, un singur lucru­.­­ Până acum, hippodromur le serveau ca potpuri... de execu­ţie numai pentru cai, cari de îndată ce clacau ceva mai se­rios, erau împuşcaţi pe loc. A­­cum văd că se urmăreşte execu­tarea jocheilor.­­ Mă rog, e cineva care în felul acesta îşi închipuie că va face să reînvie gloriosid şir de cai, căzuţi pe hippodromi ! A uitat pare-se finalul sone­tului lui Eminescu: «.» E în zadar, copile!» Faicasio «Iudith» în turnen Desen de Popa D’­ G. Storin în «Holofern» ----xxxx---­ Cum sa scrie Din «Universul» de Sâmbătă dimineaţa, foileton despre Ada Kaleh: «La ceasul de noapte în care vorbeam, doar amândoi, pe ma­lul pustiu şi plin de spaime al insulei, înfăşurat­ în umed în­­tunerec şi în apele cu glas plân­gător şi nesfârşit, am privit ce­le două luminiţe arzând tremu­rat pe groapa mortului fără o­­dîhnă, la treizeci de paşi de voi­, şi m’am inţiol­at...» Ce vorbeşti? Păi dacă stăteai înfăşurat în» ape !... » Din «Presa» de Sâmbătă di­­mineaţă: «Oradea Mare, 23. — Un necu­noscut a luat aseară o trăsură din piaţa Unirei din Oradea Ma­re, şi cutreeră tot oraşul». La ora când puneau ziarul sub presă, nu ni s’a comunicat încă dacă necunoscutul s’a ff­­orit din cutreerat... in Din «Dreptatea», ziar provin­­­­cial: «Deşi focul a izbucnit la o oră atât de târzie, pompierii au sosit imediat la faţa locului». Se vede că în seara cu prici­na nu se culcaseră de vreme... IV Din acelaş ziar: «D. I. N. din localitate, pe când se afla în gara locală, a fost surprins de o locomotivă, care lovindu-l grav, a încetat din viaţă în drum spre spital». Sărmana locomotivă! Fie-i ţărâna uşoară! -XXX-

Next