Rampa, aprilie 1924 (Anul 7, nr. 1930-1952)

1924-04-16 / nr. 1942

ANUL VII No. 1942 Mercur! 16 aprilie 1924 ABONAMENTELE D­IN ŢARĂ IN STRĂINĂTATE TELEFOANE: Directia 47/35; Redacţia 1/59; Administraţia 25/35 Biurourile Redacţiei: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7 :: :: :: :: 1. Biurourile Administraţiei: Bucureşti, str. Parlamentului No. 2 APARE ZILNIC Director: M. FAUST MOHR UN AN ŞASE LUNI tre: luni 600 350 200 800 500­­ 300 De ce a plecat Saatha Bârsescu Arătam, In articolul nostru prece­dent, că d. Valjean, deşi s’a decla­rat ca unul din cei mai entuziaşti admiratori ai Agathei Bârsescu şi cu toate că ocupă înaltele demnită­ţi de director al Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor, n’a făcut nimic pentru a reţine în ţară pe această mare arti­stă. Toate discursurile frumoase pe cari le-a ţinut sau le-ar mai ţine în viitor d. Valjean, ca să preamărea­scă geniul marei tragediane, nu ne vor putea face să uităm că, având în mâini puterea de a o reţine în ţară pe Agatha Bârsescu, d-sa n’a făcut gestul aşteptat de toţi aceia cari au la inimă progresul teatru­lui românesc. Ne întrebăm cărei cauze se dato­­reşte această atitudine a directoru­lui general al teatrelor. Nu am putea afirma — fără a să­vârşi o nedreptate — că d-lui Val­jean îi e indiferent progresul tea­trului românesc. De când a luat di­recţiunea teatrului Naţional din Bu­cureşti, d-sa face ce poate — şi ce crede că e bine — pentru a atinge acest scop. Că nu prea reuşeşte,— aceasta-i altă chestiune. De vină e programul pe care mi l-a impus şi ale cărui lipsuri le-am arătat la timp.­­ D. Valjean ne aminteşte pe Ciu­­curette în Lumpatius Vagabondus. Fiind îndemnat de prietenii săi din piesă, să se lase de băutură, Ciucu­rette le răspunde: — De vroit aş vroi să mă las de băutură, de putut aş putea — dar îmi lipseşte bunăvoinţa! D. Valjean n’are bunăvoinţă, — admiţând că ar avea şi putere şi voinţă. D. Valjean e prea slab. Cedează foarte lesne injoncţiunilor celora din jurul său. Nu ştie să refuze, deşi îşi dă seama că accedând cererilor ce i se fac, săvârşeşte greşeli mari. Cu toate că are destul spirit cri­tic ca să-şi dea seama că jucând a­­numite piese originale foarte proas­te, face un imens de rău serviciu nu numai Teatrului Naţional, dar chiar autorilor acelor piese, actori­lor cari le joacă şi mai cu seamă programului său directorial, — to­tuşi le joacă. Piesele cad cu zgo­mot, una după alta — d. Valjean ră­mâne impasibil. N’a putut şi nu poa­te rezista dulcilor presiuni. Prie­teni politici, prieteni de şcoală, ca­marazi de universitate, colegi din barou şi din magistratură, — cum ar putea rezista un om manierat şi bine crescut, atâtor „băieţi buni”? La teatrul Naţional nu se cere, ca director, un „băiat bun”, un om cu maniere alese. Din contră. Un mo­jic, un bădăran, — dar un om care să ştie ce vrea şi să-şi şi realize­ze voinţa. La teatrul Naţional se cere un om cu multă dragoste pentru institu­­ţiune, bun cunoscător al cerinţelor acestei instituţiuni ca şi al actori­lor, foarte priceput în ale teatrului, cu o voinţă de fier, care să ştie să reziste tuturor injoncţiunilor. Acest director nu va juca piese o­riginale proaste, ci le va preferi piese clasice bune; acest director nu va angaja, peste cei 90 de actori pe cari i-a găsit acum un an, alţi 60 cetiţi, ŞAIZECI, ci, dacă o artis­tă ca Agatha Bârsescu va veni în țară în timpul directoratului său, nu o va mai lăsa să plece. I Fortunio Crestă-ţi Scumpete foc! Lumea a cam pierdut noţiunea feluritelor valori. Metamorfoza s’a produs după război. E explicabil. Şi astfel vedem pe toate tărâmu­rile cele mai paradoxale răsturnări. Amoralitatea a devenit monedă curentă. Simţul proprietăţii s’a pier­dut sau e pe punctul de a se pier­de. Iar simţul dependenţei nu mai există de mul. Cel mai grav caz e al totalei ne­bunii în materie de bani. Aci, în­tâlnim o adevărată isterie a depre­cierii. Două cazuri vor ilustra afir­maţia. In Italia se pregătesc spectacole de artă, şi costul ultimului loc e fixat la 200 de lire: 2000 de lei! Nu vă mai spun că primele locuri cos­tă 1000 de lire în cap, vezi 10.Ooo de lei. La reprezentaţiile festive de la Bayreuth, cari reîncep în iulie a­­nul acesta după o pauză de zece ani, un loc costă 40 de mărci aur: 2000 de lei! Şi toate biletele sunt reţinute! Cine plăteşte asemenea sumă — sunteţi îndreptăţiţi să întrebaţi —, pentru ca patru luni înainte de re­prezentaţie să nu se mai găsească locuri? Fireşte, cetăţenii din ţările cu vai. Iată forţe: Americanii, Eenglezii, O­landezii, Suedezii Aşa­dar, numai pentru ei se or­ganizează, aceste festivităţi, cătit altfel cum am putea pricepe fixarea unor preţuri, la spectacole de artă, de aşa manieră ca nu toţi murito­rii­ să poată asista la ele? Şi iată dar unde a ajuns exalta­rea feluritelor deprecieri! Nu se depreciază numai moneda, ci şi a­­matorul de artă din ţara cu monedă slabă! E o situaţie tragică, în care lu­mea şi-a perdut simţul frăţiei şi al bunelor raporturi. Unde a rămas Umanitatea, apostole Romain Rol­land? Amal Ecouri Morala înainte de toate. Amicul nostru S. N., un distins avocat al baroului de Ilfov, e di câte­va săptămâni tată fericit. Intr’una din zilele trecute soția sa, revenind acasă, îl­­găsi. Spre ma­rea ei surprindere, dând lapte co­pilului, cu biberonul. — Dar nu,de e­­doipa? îl întreabă ea. — Am dat-o afară! Ştii, am a­­flat că are un copil! Păi asta ne trebuie? Cum o să ţinem în­ ser­viciu când are un copil. Sâmbătă după amiază, d. V­­.m... seu mă opreşte brusc în faţa maga­zinului Feder. Şi fără alt preambul, mă apostrofează: — Bine, frate, se poate una ca asta? — Care, omule? — Să facă Zinoview declaraţii în chestia unui eventual conflict ar­mat ruso-românl — Şi de ce să nu facă_ dragă? Amicul V.­ m.'Scu se uită lung la mine_ şi: — Ascultă, dragă' tu nu eşti bine cu Georgescu? — Cu directorul Operei? — Da' — Ba sunt! — Păi atunci de ce nu­­ atragi a­­tenţiunea că trebue să ia măsuri? Simţeam că înebunesc• — Măsuri contra cui, frate? — Contra lui Zinoviev del Păi ce, îşi închipuie dumnealui că dacă face pe războinicul în «Aida», are dreptul să dea declaraţii d’astea răz­boinice şi­ atunci când e civil." N’ai văzut gazetele de astăseară? In sfârșit' îmi veniră boii acasă' — Am auzit' omule! Ei. $*... te lasă rece? — Păi cum să nu mă lase rece, dacă știrea vine dela Moscova! — .'."? — Nif­ i tenorul Zinoviev, frate; e unul din miniștrii sovietici, ce nai­ba l VIM' seu se făcu verde : — Ce porcărie e asta, domnule' cântăreț să poarte nume de om po­litic ? Suveranii noştri la Paris' Cu prilejul vizitei la «Academia franceză», e interesant de amintit că" dela 1896 când a fost primit în mod solemn ţarul, nici un suveran n’a mai păşit pragul acestei insti­tuţii' Vizita suveranilor noştri a avut loc Sâmbăta trecută' Cuvântul de bună venire a fost adresat de d. La guillerme. Când Edmond Guiraud a voit să adapteze pentru teatru renumitul roman al lui Tolstoi «Ana Kare­­nina», el îi scrise marelui scriitor' spre a-i cere autorizația necesară' Tolstoi, foarte bătrân pe atunci' spuse fiicei sale ca să-i scrie lui Guiraud. — Trebue să-i dăm această auto­rizaţie spunea Tolstoi fiicei sale. «Ana Karenina» este un roman­­foarte rău­ pe care îl detest. Tână­rul acesta va face dintr’însul o piesă foarte rea, şi astfel va­ fi şi mai multă lume care va detesta ro­manul. NICK & KEOPS Casă fondată in 1922 Cariera extraordinară a domnișoarei Antinea Eliodorescu, artistă dramatică Roman teatral Cap. VII Examenul de absolvire la Conservator­ u­u­l I : .. .... IC Personagii: Antinea. Comisia examinatoare. EXAMENUL DE COMEDIE Profesorul: Ce-ai preparat? Antinea: O musaca de fidea. Profesorul: Ce ţi-a plăcut în „Marşul Nupţial’’? Antinea:­ Valsul lui Moscovschi. Profesorul: Hai, joacă rolul! Antinea: „...Nu te iubesc de loc. Am crezut întâi că sunt amorezată. Dar acum simt că nu mă aprind, simt că nu mă aprind, simt că nu mă aprind, simt că nu mă aprind, simt că nu mă aprind...” Profesorul: De ce tot spui mereu că nu te aprinzi? Antinea: Pentru că nu suflă ăla... „Dar în ziua când inimile noastre vor bate la unison, atunci, atunci, atunci...” Profesorul: Continuă! Ei, atunci... Antinea: Mi-e rușine­ să spui! Profesorul:: Cum să-ţi fie ruşine!? Spune cum e acolo! Dacă aşa e scris! , I Antinea:: Nu mă iau eu după ce e scris, că şi mie mi-a spus o ghici­toare că mi-e scris s’ajung spălăto­reasă, şi uite c’am­ ajuns artistă! PRINCIPII GENERALE ŞI IS­TORIA LITERATURII DRA­MATICE Profesorul: Ce-mi poţi spune despre teatrul antic şi teatrul mo­dern? Antinea:: Teatrul antic... se vinde la anticari, şi la teatrul Modern nu se mai joacă fiindcă a ars. Profesorul: Ce e cu Thalia? Antinea: Anul ăsta se poartă mai jos ca anul trecut. Asta o să mă avantajeze, că eu am talie fru­moasă!­­ Profesorul : Ai auzit de Vlaicu- Vodă? Antinea: Nu. Profesorul: N’ai auzit?! Ce a făcut Davila? Antinea: Picături. Profesorul: Bine! Dar Shakes­­kespeare? Antinea: Shakespeare e o vorbă de rușine pe care mi-o spune băr­­batu-meu de câte ori mă prinde cu câte un prieten de-al lui. EXAMENUL DE TRAGEDIE. Profesorul: Puteţi începe, d-nă. Antinea: „...Totul s’a sfârşit! Tre­bue să te omor!” (plânge). Profesorul: De ce plângi? Nu tre­bue să plângi, trebue să fii furi­oasă! . Antinea: Mi-e miliţ de el că,­­o să moară! Profesorul: Nu trebue să-ţi fie milă ! Antinea: Păi vezi cum eşti? Azi noapte unii spuneai că să-mi fie milă de d-ta că te omori dacă nu mă încurc­ cu d-ta. De ce o sch­ibi acuma? Preşedintele: Lasăţi chestiile per­sonale! Ce simţi d-ta in momentul ăsta? Antinea: Că am pus prea multă ceapă în salata de icre de la dejun. Preşedintele: Ce faci când eşti furioasă? Antinea: Iau pe Lina la bătae. Preşedintele: Închipue-ţi­ că eşti împărăteasă şi ţi-ai pierdut tronul. Ce faci? Antinea: Cumpăr un divan. Preşedintele: Dacă prinzi pe tră­dătorul care ţi-a făcut să-ţi pierzi tronul, cum îl omori, cu pumnalul sau cu otravă? Antinea: II omor cu zile. Preşedintele: Dar dacă te omoa­ră el pe d-ta, ce spui? Antinea:: Să nu lase cortina, ca să mulţumesc la aplauze. REZULTATUL EXAMENULUI „Având în vedere scrisorile de re­­comandaţie No. 304, 3371, 8876, 8877, 8878 şi 8879, cărţile de vi­zită No. 11448,13­769, 151843 şi 2444568, portcarturile, buchetele, su­venirurile, bibelourile, paltoanele, bastoanele, ciorapii şi papucii bro­daţi cu No. 7799, 8431, 8555, 9666, 9648, 111145, 734586, 99876543, 100115687943 şi 11234­5678 — 112456789. ,,D-na Antinea Eliodorescu este declarată absolventă a Conservato­rului de artă dramatică, acordându­­i-se premiul I-iu”. (ss) Comisia Examinatorie. Astăzi Opera Română, orele 8.30: Ma­non”. Teatrul National, orele 8.30 „Shy lock”. Teatrul Regina Maria, orele 9 : „Viteazul înotător”. Teatrul Mic, orele 9: „Când fe­meia vrea...” Teatrul Popular, orele 9: „Fiul perdut”. Palatul Ateneului, orele 9 seara. Concert „Carmen”. Teatrul Carol cel Mare: „Suflete de vânzare” şi „Mătuşa lui Carol”. Cinema Boulevard-Palace: „Ape­le Primăverei”. Cinema Clasic: „Genevifère”. Cinema Pathé-Palace: „Era o blon­dină cu dinţi albi...” Cinema Lux : „Königsmark”. Cinema Select: „Asupriţii”. Cinema Apollo: „Asupriţii”. Teatrul Alhambra: Varietăţi. Teatrul Majestic: Varietăţi.­­-----xxxx----­Un ziar francez povesteşte pe larg cum bancherul Simon, fugind din Paris la Berlin, a plecat apoi dela Berlin la Praga. La Praga îi s’a pierdut urma. Poliţiştii franţuzi spuneau: — Dacă a­i trecut în Rusia, a scă­pat! Dacă a fugit în România, fi al nostru! Nu ştim ce ideie trebue să-şi facă Francezii despre poliţia românească. In orice caz, remarcabil e faptul că­­Simoh a fost totuşi arestat la Bucu­reşti. Aşa că poliţia română nu şi-a desminţit faima, pe care i-o atribuia consola ei pariziană. Dar se vede că poliţia Capitalei are o predilecţie specială pentru hoţii oc­cidentali, că pe ai noştri nu-i prinde deloc! Primăvara electorală Primăvara aceasta coincide cu re­împrospătarea reprezentanţei naţionale, în cele mai multe ţări din lume. In Anglia, alegerile au fost în Fe­bruarie. In Italia, s’au terminat abea săp­tămâna aceasta. In Germania vor începe peste două săptămâni, iar în Franţa, la 11 Mai, 1­0 o primăvară, în care, odată cu rândunelele şi cu cocorii, vor veni şi numeroase mandate fericiţilor can­didaţi Sly. 3 Sl­l Ca chestie Nuntă în teatru La teatrul Vaudeville din Londra se reprezintă o operetă, în care diva subretă miss Binnie Hale obţine un imens succes. Intr’o seară, la intrarea în scenă a sărbătoritei ,artiste, orchestra în loc să cânte dansul la modă atacă furtunos marşul nupţial de Mendel­ssohn. Mare emoţie în sală' Publicul pro­­testează vehement' Pe scenă' obrăjiorul lui miss Bin­nie era scăldată in lacrimi' In sfârşit, capelmaistrul se ex­plică. Miss Binnie se căsătorise cu o ju­mătate oră mai înainte, dar credin­cioasă artei, publicului şi contrac­telor sale­ nu voiau să suspende re­prezentaţia pentru serbarea nuntei. Direcţia­ mişcată de acest fel fru­mos de purtare, aranjă cu orchestra manifestaţia de simpatie ,la care se asocia şi publicul, cu urate şi ova­­fiuni, în timp ce la bufetin tănârul soţ corect oferea şampanie' Ky.

Next