Rampa, octombrie 1925 (Anul 8, nr. 2379-2404)

1925-10-14 / nr. 2390

ANUL VIII No. 2390.6PAGINI 1 9 LEI 3 MIERCURI 14 OCTOMBRIE 1925 gratis! UN CEAS DE AUR de precizie marca I „Omega” în valoare de 15.000 lei. UN APARAT FOTOGRAFIC 10X15 din execuţie luxoasă, cu un obiectiv Zeiss ] 1 , 4,5 cu 3 lentile şi 3 casete duble, în­­valoare de 20­ 000 lei. UNA PUSCA CU 2 ŢEVI marca No­­ivotny Hamerless cu tragere excelentă în­­valoare de 10.000 lei. Primesc acei ce vor trimite lei 2 ini­­ mărci poștale la HUBERTUS Str. Belvedere 2 București u. 36TM pânză SPECIAL Aii.isuORCE­AFURI LA MARELE MAGAZIN LA VUL­TURUL DE MARE CUJ PESTELE IM­GHIARE THEODOR ATANASIUsC? STR. CAROL 00 02*6^ 5 » * QAZACA 1- ST REALELOR 21 Director : H. FAUST MOHR Prim Redactor: SCARLAT FRORA Educarea publicului in artele plastice D© şi începând cu luna Sep­­tmbrie, până în luni, expozi­ţiile artiştilor m­oştri plastici se succed vertiginos, ori se înmul­ţesc simultan, totuşi publicul nostru se găseşte în imposibili­tate de a-şi face o adevărată educaţie întemeiată pe evoluţia istorică şi cu necesarele com­paraţii, din cauza lipsei muzee­lor şi galeriilor de artă. „ Avem în principiu un Muzeu Naţional — şi de­şi posedăm ad­mirabile colecţii, ale artei noa­stre istorice şi populare, vred­nice de a fi cunoscute de străin,­ şi mai cu sea­mă de artiştii no­ştri, mai cu seamă în aceste mo­mente când iele voribeşte la atâ­ta de stilul naţional, acest muzeu nu poate lua fiinţă reală şi com­plectă, fiind­că ţara noastră, cu a cărei bogăţie ne fălim în­tot­deauna, jiţi găseşte în budgetul ei sufocat de paraziţi minima sumă trebuitoare tenmi­nărei lo­calului. Avem frumosul şi preţiosul Muzeu iSnim — dar admirabila generozitate şi punga unui sin­gur om, modestă pentru aceste vremuri de falsificare monstru­oasă a vieţei financiare şi socia­­le, nu poate complecta sufcient, lipsa de iniţiativă şi indolenţa Statului, faţă de educaţia este­tică şi de artă plastică a ţărei. Pe­­de altă parte, tragedia noastră valutară, închide her­metic graniţele studentului, ar­tistului şi publicului care ar dori să se împărtăşească din minunea sacră a marilor mu­zee europene. In asemeni condiţiunile vom a­­vea o lîmitreagă generaţie lipsită de cultura plastică, ceea ce con­­stitue o păgubitoare lipsă în cultura generală şi educare. Pentru remed­iarea în parte a acestei crize culturale am pro­pus două soluţii. Exista în­­Castelul Peleş o bo­gata colecţie­­de artă, adunată cu multă sârguinţă de Regele Ca­­nol, care cuprinde adevărate cape d’opere ale artei plastice europene ce ar face faţă ori­că­­rui­­ma­re muzeu european — bucăţi invidiate de aceste mu­zee cum sunt, între altele, mai multe ,pânze de Greco. Această colecţie nu este însă la­­îndemâna marelui public, nici a studenţilor, nici a artişti­lor, pentru simplul motiv că a­­ceştia nu se pot deplasa ori ■când şi uşor până la Sinaia. Am propus cia din preţioasele opere ale colecţiei din Castelul Peleş ,să se organizeze în Bucu­­reşti o expoziţie de câtva luni.­n acest mod marele public, stu­denţii, ,şi chiar cronica­rii artistici ai ziarelor noastre - ci a^°a, sa se împărtă­şească din frumuseţea divină a artei europene, în unele din cete mai luminoase şi desăvâr­şite întrupări ale ei. Pentru mulţi o asemenea ex­poziţie ar constitui o adevărată iniţiare m­antă : lîn general ar m,bllfîinTMat pn'Jei' de a Pi'Wcnl nostru în contact dj­p cu arta europeană, pnţin miai buna cunoaşteri 1 1 naţionale am propus o zat(hhinie şi m­ai uşor de reali-Expoziţia ide iartă istorică şi Populară românească, organiza­ta din iniţiativa A. S. R. Prin W® Carol mh­ehida Funda­ţiei ce ii poartă numele, — care a făcut o admirabilă impresie ,()ce — cuprinde o feri­cita sinteză a artei noastre na­­ţionale era măsură de a lumina Publicul asupra frumuseţilor noastre de artă şi de a înfăţişa din belşug motive şi teme ar­tiştilor porniţi în căutarea u­­nui stil naţional. Am propus ca aceasta colecţie, în care price­perea şi gustul au adunat la obl­e­ta,ceea ce­rta noastră naţio­nala are m­­ai frumos si mai ex­presiv, sa fie adusă şi în Bucu­reşti, astfel ca publicul româ­nesc să fie în stare să cunoas­că arta noastră naţională cel puţin în aceiaşi măsură în care o cunoaşte publicul străin. Reînoim propunerile noastre, cu nădejdea, că A. S. R- Prin­cipele Carol, care pune atâta tineresc entuziasm şi atâta stă­ruitoare râvnă, în valorificarea frumuseţilor naţionale şi pen­tru iniţia­rea poporului nostru în tainele cartei, în riturile i­­deilor şi artelor, luând ştiinţă de ele, va medita deja asu­­pră-le. D. KARNABATT ---------------— u­mit Viitoarea soacră a unui tâ­năr bucureştean Vine să facă o anchetă­­cât vrui complectă a­­supra apucăturilor acelui căruţ ca încredinţa pe fiică-sa. Ar vrea să ştie dacă e stârcă ; îl invită deci la masă, şi, după placarea lui, întreabă pe servi­toare : — Ei, ce ţi-a dat domnul, Mariţo ! — O guriţă, coană mare ! Celebritate... Maurice !Maeterlinck a fost un foarte prost şcolar. De cu­rând, întări­ndu-se cu, un co­leg, pe care­ nu-l văzuse de mult, acesta din urmă îl îm­brăţişează încântat. — Ce mai faci, Maurice ? — Lucrez. Aşa ? Lucrezi ? Şi ce lu­crezi, tu, leneşule ! — Scriu cărţi. — Ei, bravo ! Im asta nu m’aş fi aşteptat dela tine... scrii cărţi . Şi cum le semnezi, dragă ? Cu ce pseudonim ? Zău, că n’o să spun la nimeni. — Soţul d-tale nu-şi tratează surzenia, de loc ? — Nu. Aşteaptă întâi să mă­rităm fata, care cântă la pom. Reclama e sufletul comerţu­lui. Peninsula Yukafim din Me­xic este pină de frumuseţi na­turale şi de admirabile ruine istorice, totuşi nu vepreau prea mulţi turişti, d­ar turismul este o sursă de beneficii, foarte serioasă— pentru Yukatanezi; de aceea guvernul mexican a venit cu o lege, care dă oricărui străin cetăţenia mexicană, dacă stă patru săptămâni în Mexic, şi cu altă lege, care face divor­ţul imediat pronunţaţii, fără nici o formalitate, pentru cetă­ţenii mexicani. De­ atunci, e o afluenţă teri­bilă în Yukatan... Origina regiei poloneze Declaraţiile d-lui Boy-Zeliensky Interview­at asupra regiei pe bazele frumosului nostru loneze, d. Boy-Zelensky critic teatral autorizat, poet satiric şi valoros traducător, a declarat următoarele : — Chestiunea punerii în sce­nă nu şi-a căpătat adevărata ei importanţă d­ecât după 1910. Trebue să ne amintim că cel mai mare poet dramatic al ţă­rii mele, Wyspiansky, a fost pictor, şi că prepara el singur reprezentaţiunile pieselor sale, cu un talent demn de geniul său romantic. El a murit, în 1907, în vârstă de 37 de ani. Pentru punerea în scenă a dramelor sa­le, el ia creat un stil. Acest stil a fost de o inspiraţie ,tot atât ide naţională ca şi lucrările sale, poeme fantastice sau­­ politice istorice. — La origine, regia polone­ză a­ fost dar absolut autohtonă ?. — Cu atât mai mult cu cât această originalitate are ca sur­să spectacolele populare cart e­­rau pasionalele, • misteren­e ju­cate la noi cu ocazia sărbători­lor Crăciunului. Când s’a pus tea­tru linie (vreau să zic i­un an­tic) mai mulţi pictori, s’iaai sim­­ţit atraşi, ca şi Wyspiansky, de deporaţia teatrală. Şi astfel îm­­prej­urările au favorizat, în a­­cest domeniu, geniul rasei. Mai târziu, ce-i drept, o influenţă foarte uşoară, exersată de Sta­nislavsky şi Reinhardt. Influ­enţa a fost însă fără însemnă­tate, aşa că o putem trece sub tăcere. Deci, noi nu datorăm nimic ruşilor sau germanilor, în desfăşurarea artei noastre dramatice. — Cine a fost primul d-voas­t­ră director de scenă sau pictor decorator modem ? — R. Charles Friez. El a de­butat la începutul acestui se­col isâ s’a relevat în mod cu to­tul original în 1910 prin repre­zentarea, la Cracovia, a ,,Prin­țesei inflexibile" de Slovacki, piesă extrasă după Calderon, și o adevărată capo d’operă. Cu a­­ceastă piesă a deschis d. Szyl­­man teatrul Poleky după răz­boini. Elefantul şi halba Dan timp­uh timp, ziarele şi re­vistele străine publică o anecdotă, tinzând să fixeze caracterele ma­­tim­elor, prin manifestările exteri­oare alle indivizilor. De laurând, întrrt o revistă spanio­lă, a apărut o istorioară de acest fel, foarte c am­uzantă. Cică un en­glez, un francez, un german şi un polonez, au plecat în Africa, tri­mişi, fiecare de guvernul lor, să facă un studiu asupra vieţii ele­fantului. Finance­z­ul a stat două săptămini, s’a întors la Paris şi a scris totr’o revistă galantă, un sclipitor arti­col, c­u titlul „Elefantul şi amoru­rile lui”. Neamţul a stat trei luni şi a venit cu un voluminos stu­diu: „Elefantul din­­i punct­­de ve­dere fiziologic, psichologic, econo­mic, politic ,şi isocial”. Englezul nu s’a întors în patrie decât după un am şi a publicat o broşură plină de cifre şi date statistice cu privire la „Elefantul şi comerţul de fildeş în colonii”, iar polonezul, a venit a­­d­aisă abea după doi ani cu un vo­­lum gata: „Elefantul şi chestia po­loneză”. Cea mai straşnică — poate cam vulgară, dar totuşi usturătoare a­­necdottă de acest­­fel, este aceea a halbei de bere: patru inşi, un fran­cez, un englez, un neamţ şi un rus, stau pe terasa unei cafenele. E vară şi cald. Cei patru prie­teni cer fiecare câte o halbă. Dar de india,tă ce phetoenul aduce cele patru halbe, iun roi de muşte se nă­pusteşte asupra lor. Şi în fiecare halbă cade câte o muscă. Franicezul varsă berea şi cere oliţă halbă; englezul scoate musca, şi bea berea; neamţul scoate şi el musca cu doua degete, o­­stoarce bi­nişor, ca­­să nu se piardă nici o picătură de lichid, şi ipe urmă nea halba; iar rusul bea halba cu mus­că cu tot!.. NÁDOR Scrisori dlra Berlin Shaw $i Pirandello Jéréme K. léréme în Germania i La fiecare sfârșit de stagiu- i le a lui Goethe. In fine. Shaw I ne, directorii teatrelor își pro- și Pirandello, biruitorii stagiu-­­ mit o stagiune viitoare mai nii precedente, ocupă mai mul­­strălucitoare decât cea expira.­­ te scene. Din nenorocire nu li tă. E foarte posibil ca în acea-; se joacă cele mai bune lucrări stă stagiune planurile lor să se , ale lor, realizeze. Totuș, începuturile n’au fost din cele mai fericite. In timp ce Reinhardt a re­luat „Sfânta Ioana” de Shaw, Teatru de Stat s’a crezut obli­gat să reprezinte „Jeana „Katherina cea Mare” de Shaw, care se reprezintă la­­ Staatstheater e o farsă foarte­­ amuzantă. Un tânăr ofițer en-­­­glez, sosit la curtea celebrei­­ împărătese, refuză să satisfacă , d’Arc” de Schiller. Vecinăta-­­ serviciile pe care pasionata îm­tea lui Shaw nu e făcută pen­tru a stârni interesul acestei drame, care ni s’a părut întot­deauna puţin cam ridicolă. D-l Hellmer, noul director al lui Lesing-Theater, a vrut să res­pecte tradiţia clasică a acestei instituţii. El a angajat pe cel mai bun artist berli­nez Wege­ner, pentru a juca „Goetz von Berlichingen”, una din drame­le cele mai puţin reprezentabi­părăteasă le poate cere unui­­ om tânăr şi bine făcut. M­otivul refuzului e că vrea să rămâie fidel logodnicei sale. Pudficitatea, „respectabilita­tea britanică” sunt­ tratate cu umorul care a făcut celebru numele lui G. B. S. Trupa Tea­trului de Stat a jucat această scurtă comedie cu o vervă pu­ţin cam vulgară, dar într’un tempo rapid care convine pie- Bătae pentru „Tann­häuser“ la Opera Mare din Paris Pentru o chestiune de distri­buţie, Parisul muzical a asistat zilele acestea la unul dintre cele mai curioase spectacole de melodramă. O cunoscută cântăreaţă (d-na Jeanne Laval) nefiind distri­buită în­ opera Tannhäuser care s-a pus de curând în re­petiţie, a cerut să-i fie cel pu­ţin permise repetiţiile în ve­derea dublării rolului, pe care de altfel îl mai jucase. Refuzând­u­-i-se această gra­ţie, d-na J. Laval a provocat un spectacol cu bătae. Bar în teatru, unde toate sfârşesc prin a se aranja şi acest „mic inci­dent” a fost sfârşit cu bine. Bineînțeles, d-na Laval va cânta în Tannhauser. Fost® locuinţă a lui Chateaubriand tran­sformată în muzeu Fosta locuinţă a marelui poet romantic Chateaubriand, din Valié aux Loups a fost de cu­rând transformată în muzeu. Pentru că locuinţa este proprie chiar pentru spital, o parte din clădire a fost rezervată scriitorilor bolnavi, sau celor cari au nevoe de repaos în tim­pul anului. sii. E-na Straub, mai mult cu­noscută ca tragediană a fost excelentă în rolul „Semirami­­dei Nordului”. Nu mă intere­sează dacă Catherina sa care făcea „zvăpăeli” în pat era îm­brăcată într’o pijama modernă, şi dacă această îmbrăcăminte este conformă adevărului isto­ric sau chiar tradiţiei scenei engleze. Suverana care a suc­cedat pe Petru cel Mare, a fost germană, şi de ei trebue să în­ţelegem caracterul şi excentri­citatea sa prin prisma rasei sale. Din contra ,,Nu poţi­­să spui niciodată nimic”, tot de Piran­dello, ni s’a părut o piesă cam deslânată a unui autor care în general e interesant. Subiectul acestei piese e destul de pue­ril. Mai există, chiar în fundul ţării Galilor, chiar şi în Yorks­hire, părinţi cari să se scanda­lizeze că fiicele lor se coifează „à la garconne” sau că se îm­bracă după ultima modă? In ori­ce caz personagiile din a­­ceastă piesă nu sunt de loc co­mice. Cu multă greutate au fost importate mulțumită în­ Bernard Shaw Pirandello PE MARGINEA ACTUALITĂŢII Bunul public Intr’una din cele mai­ elegan­te cafenele din Capitală am ce­rut toc şi cerneală. Nu existau. Am reclamat directorului, şi a­­cesta, cu un aer de tragi-co­­mică dezolare şi-a cerut scuze­­ foarte judicioase şi temeinice de altminteri. Pentru reclama localului, mi-a spus directorul, am înfiin­ţat mape luxoase, tocuri şi că­limări, elegante. Tocurile dispă­reau în fiecare zi , apoi dispă­reau Călimările, în cele din ur­mă mapele. Desperat, inches di­rectorul, am renunţat la această inovaţie­... Nu este o simplă anecdotă, ori un incident din viaţa noa­stră de toate zilele, ci unul din, acele amănunte caracteristice, sintetice şi reprezentative în care se rezumă o întreagă con­­­­cepţie, o anumită atitudine su­­­­fletească şi morală. Păţania di­rectorului de cafenea rezumă concepţia, şi atitudinea noastră faţă de bunul public. Datorită acestei concepţii nu se pot planta copaci în jurul şo­selelor noastre, deşi­ ar constitui nu numai un element estetic, ci şi o utilitate pentru călător ; datorită acestei concepţii izola­toarele firelor de telegraf de pe marginea drumului de fier sunt luate ca ţintă de ştrengarii cari trag în ele cu o virtuozitate de­vastatoare, sub hazul şi felicită­rile spectatorilor ; datorită ace­stei concepţii băncile publice s­i­nt mutilate, parcurile pus­tiite, zidurile pângărite, revis­tele din cafenele masacrate. Tot datorită acestei concepţii şi atitudini sufleteşti, un stu­dent în drept, este prins la Fun­daţia Carol rupând şi asumân­­du-şi dintr-o enciclopedie file preţioase. Sub impulsul aceleiaşi concep­ţii un intelectual, care frecven­tează, biblioteca Academiei smul­ge în colecţia ziarului „Tim­pul” mai multe zile, ele cuprin­deau articole de ale lui Emine­­scu, care prin acest furt crimi­nal rămân perdute de­ apururi pentru gândirea românească. Ceea, ce într’adevăr este ui­mitor, deconcertant e faptul, că atunci când un asemeni delic­vent e prins asupra faptului, e­l­­e lamentează cu condoare că este prigonit de justiţie şi ne­norocit pentru o nimica toată. ...Bunul public — chiar când este întrupat de Eminescu — const­itue pentru o asemeni men­talitate o... nimica toată. DIODOR Teatrul în noile ţinuturi Stagiunea teatrului Naţional din Cernăuţi Repertoriul. — Ansamblul. Tea­trul Naţional din Cer­năuţi de sub conducerea d-lui profesor Berariu va deschide a­­nul acesta prima stagiune cu ansamblul său permanent. Repetiţiile au­ început din luna August şi vor continua până la sfârşitul lunei octom­brie când teatrul îşi începe ac­tivitatea. Repertoriul a fost alcătuit cu multa pricepere şi cuprinde un mare număr de piese. PIESELE ORIGINALE dintre piesele originale au fost alese spre represintare : „Păianjenul” de A­­de Herz, „Fata din Dafin” de d-nii Ma­rian şi Broda, „Sanda” de A. Florescu, „Casta Diva” de N­. Lecca, „Un Erou” de d. N. Chi­­riţescu, „Iubire” de d. A. Pro­­dan, „Noaptea Furtunoasă de I Caragiale, „Scrisoarea pier­dută” de I. Caragiale, „Che­marea Codrului” de d. G. Dia­­mandi, „Cheleş împărat” de d. Berariu, „Trandafirii Roşii” de Z. Bârsan, „Fântâna Blan­­duziei” de V. Alexandri „,Ame­­deu Stânjenel” de d-nii N. Vlă­­doianu şi V. Rodan, „Năpasta” şi „Conul Leonida” de I. Ca­­ragiale, „Ariciul şi Sobolul” de d. V. Eftimiu, „Nodul Gor­dian” şi „Ce ştie Satul” de d. Valjean, „Un poet roman­tic” de M. Milic, „Fluturii” de Cor­­neliu Moldovanu, „Romeo şi Julietta la Mizil” de G. Ra­­netti. REPERTORIUL STRAIN Din repertoriul francez se vor represinta piesele : „Goana torţelor de Paul Hervieu, „Magistraţii” de Brieux, „Scan­dalul” de Bataille, „Văpaia” de H. Kistemnaeckers, „Sapho” de Baudet, Teresa Raquin” de Zola, „Ginerele lui Poirer” de Augier, „Nebuniile dragostei” de­ Régnard, „Doctorul fără voie ’ şi „Şcoala femeilor” de Moliere, „Nepoftitul” de Tris­tan Bernard, „Papa Lebonnard” de Aicard. Din repertoriul italian au fost alese : „Moartea civilă” de Giacomettti, „Văduva”, „Flă­cări în umbră” „Masca şi obra­zul de Chiavelii, „Voluptatea samblului de la Deutsches­ Theater. S’au relevat în spe- [ cial d-ra Mosheim şi d. Br­au­­sewetter, — frate şi scţră I v, plin de veselie, graţie şi fante­zie. Un alt autor englez, Jérome K. Jérome, cunoscut mai mult ca romancier decât ca autor dramatic, a reprezentat la Ope­­rettenbaus, devenit Theater am Schiffbauerdramm, lucra­rea sa „Lady Fanny si proble­ma servitoarelor”. Piesa, e o comedie amuzantă, deși e bro­dată pe o intrigă destul de ex­ploatata. Publicul a făcut o caldă primire acestei lucrări. ------------0X0------------­ Primele spectacole de Pirandello şi „Ca onoarei frunzele” de Giacosa. Din repertoriul englez cla­sic şi modern au fost alese pie­sele : „Romeo şi Julietta”, „Nevestele vesele din Wind­sor” şi „Noaptea regilor” de Shakespeare, „Soţul ideal” de Oscar Wilde, şi „Doctorul în dilemă ” de G- Bernard Shaw. Din teatrul german au fost alese piesele : „Căruţaşul Hentchel” de Gerhardt Haupt­mann, Stane de piatră” de Su­­derman, „Prostul” de Bulda, „Punctul Negru” de Radelburg şi Presber, şi „Institutorii” de Otto Ernst. Alte piese cari mai figurea­ză în repertoriul întocmit sunt: „F a t i m e n t u r” de Bjornson,­ „Strigoii” de Ibsen, „Un duş­man al poporului” de Ibsen şi „Ţăranul baron” de Holberg. Evident că nu toate aceste piese vor putea fi represintate în cursul unei singure stagiuni. Totuşi, în limita posibilităţilor de montare şi de ansamblu,, cele mai multe din ele vor fi jucate. ANSAMBLUL Direcţia de scenă şi condu­cerea trupei o are d. Petre Sturza, care a fost numit de minister pe o perioadă de 5 ani. Din ansamblu fac parte d-nele : Alice Sturza, Gina Sandry, Mia Teodorescu, LUy Bulandra, Jeana Sandry, (Cri­tico), Ec. Ionescu (Popeea), Jeny Ioanin, Hélène Critico, Crăciunescu - Economu și A­­vidzu, și d-nii : Petre Surza, Ovid Brădescu, Petre Bulan­dra, N. Bulandra, Radu Po­pea, Sergiu Dumitrescu, Virgil Cordea, Gr. Teodorescu, Ilie Cernea, Gr. Dimitriu, Nany și Al. Mit­ic, etc., etc. DESCHIDEREA STAGIUNII _ ^Solemnitatea deschiderei sta­giunei are loc în seara de 29 Octombrie cu piesa în 3 acte a lui George Biamandy „Che­marea Codrului”. Vor juca d-nele Mia Teodo- Irescu, Gîna Sandy Bulandra, Lily Bulandra, și d-nii Petre Sturza, Petre Bulandra N. Bu­landra, Radu Popea, etc. etc. Piesa va fi pusă în scenă de d. Petre Sturza, REP­ D- G. Berariu Un bust lui Jaures Sculptorul Pech a terminat execuţia bustului marelui so­ciolog şi om de stat. Acest bust a fost aşezat în palatul de de­liberare a consiliului general din Var (Franţa), la Dragui­­gnan. Bustul a fost aşezat în faţa bustului lui Clemenceau. T­émáim Duelul Massoff-Baldovin Din când în când, ziarele publică câte două, trei perechi de procese verbale despre aşa zisele afaceri de onoare. Este absurd şi ridicol. Ab­surd pentru că duelul nu dovedeşte nimic , poţi să ieşi învingător a­­vând toată vina şi să cazi victimă având de o mie de ori dreptate. Ri­dicol, pentru că aceste obiceiuri medievale, ne prind ca pe gaiţă,, penele păunului. Intre oameni, de­prinşi să înjure în tot momentul de toate lucrurile cereşti şi pă­mânteşti, la necaz şi la bucurie, în semn de prietenie sau de dispreţ, între oameni, cari fac din ciomag un argument, duelul este cea mai crudă derisiune. Domnul Massoff, colegul meu de redacţie, a fost atacat şi lovit mişeleşte de către un domn Bal­­dovin, care vrând să ne convin­gă, că are talent a reuşit să dove­dească că n’are nici creştere. Cu astfel de oameni nu se măsoară ni­meni pe teren. Actor sau salahor, îl dai pe mâna gardistului. Nu stă în putinţa lor, să atingă „onoarea’*' despre care n’au nici o idee. Domnul Baldovin te-a lovit lu­­ându-te fără veste sau pentru că se simţea mai tare: triumful muşchi­lor asupra ideii. In ambele cazuri a comis o laşitate. Dumneata, amice Massoff dintr’un explicabil sentiment de vanitate băr­bătească l-ai provocat la duel, pen­tru a nu trece de fricos în ochii lu­mii. Era inutil. In speţă ai avut un curaj extraordinar să spui as­tăzi, când lumea aparţine reclama­ţiilor, că un cabotin n’are talent. GH. BRAESCU ----------------0X0---------------­

Next