Rampa, decembrie 1926 (Anul 11, nr. 2730-2756)

1926-12-08 / nr. 2737

ANUL XI Nev 2737 redacţia, administraţia şi ‘ ATELIERELE GRAFICE­­ STRADA SĂRINDAR No. * T Kl.WON lfi$ PibllolWM­­MMteeaionata •lelmh Societfttti Anonim« Rudolf ttou* Bul«v«ratul AMdtmiai, 4. Atmofwile se prMiM« la toate aganffB« te publicitate şi te admlutetraţie a tern ui. Director s M. FAUST MOHR Prim redactor: SCAR&AT FROOA as» Răspunsurile de bor Pmîll feîcaru, N. Dauldescu, A. de Herz J. D. Costin Am continuat in cursul săptămânal Acolo est© singurul loc unde se dă a­­­cesteia ancheta întreprinsă printre ten­tie literaturii române. Intelectualii noştri, asupra oportuni- Intr’o vreme tu care ceilalţi profe­sori de literatură au rămas să discute pe Antim Ivirea­nu şi Psaltirea lui Dosoftei, d. Diaco­mirescu discută scriitorii contimporani”. D. Panfil jeleam­ulu­i menţinerii sau desfiinţării «Harului de literatură”. D. PAMFIL ŞEICARU Viforosul pamfletar, ne dictează ur­mătorul răspuns pe care-l transcriem perfect exact: — „Nu est­e destul că prostia lui Mi­­halache Dragomirescu devastează ca un virat blestemat tinerele inteligen­te ? Trebue ca Statul să-i mai dea și un milion pentru ast a ? împotriva peeinginei dragomirește­­«q mice măsură este legală”. A. DE HERZ restabileşte echilibrul, adâncând un vot fai favoarea d-lui Mihail Drago­­ttfrancu. — «Institutul nu trebue desfiinţat. D. N. DAVIDESCU — „Da, fireşte, sunt pentru desfiin­ţarea „Institutului” Şi aş sfârşi aci răspunsul meu, dacă n'ar fi ceva care scapă din vedere mul­tra. Desfiinţa­rea nu e un mijloc radical. Va trebui să ne convingem că tre­­bua desfiinţat tot ce cade pe rafina profesorului M. D. pentru că oriunde acesta va fi, va continua flagela­rea si denaturarea inteligentelor ce D. I. a COSTIN Din gruparea „Contimporanului” ne declară decent si convins: ,JSuni pentru transformarea numi­tului Institut" Intr’un curs seral Pentru literații minori si senili. ,,to- T$gg r- .......ii«.......in.. I D. N. Davidescu are datoria să formeze , în speță, pe studenți. întrucât cerebralitatea este un atri­but al superiorităţii împlinite şi un atestat de veche şi îndelungată moş­tenire ancestrală a nobleţei spiri­tuale, ea rămâne o funcţiune pasivă faţă de societate şi adesea fără con­secinţe. Fie că, biologiceşte, ideile sunt, în mod oribil, o emanaţie a stomacului, ca şi forţa care taie pă­durile şi ridică scripete în carierele de piatră, sau fie că aceste idei ar fi rezultatul unor funcţiuni proprii şi independente ale cerebelului, ideolo­gul rămâne şi astăzi un izolat şi un plăpând. Societatea se dispensează de el, iar prestigiul creaţiei îi poartă aceste revoluţii erau toate pregătite.' _ , . , _..­­ . Nu lipsea decât animatorul. | O evlavie deplină pe acei ce Oare cât timp va mai trebui lumii au muncit la aşezămintele ale şi se distinge prin cabotina­. Are ca­lităţile parazitului, devreme ce s'a consolidat pe sine şi pe ai săi. Dar e util şi dictat de o imanentă lege a echilibrului din tot şi toate. Prea multe inteligenţe a emis seco­lul. Prea mulţi oameni debili şi co­coşaţi pe cărţi sărace. Prea multă onestitate a arătat intelectualul au­tentic. Echilibrul cere un personagiu nătâng, puternic, ţanţoş, bogat. II cere de rea credinţă şi impostor. II cere om practic şi feroce. II cere mai ales antiintelectualist, burghez şi ob­ Animatorul pertoriu, elanul unui ideal de ar­tă urmărit prin mii de osteneli într’o vreme când arta era o prea proaspătă noutate pentru ţara noastră începătoare în­­ariale culturei. Pe atunci comedienele ii aveau reclamă americană, nici afișe de­senate artistic, nici portrete de­coltate cu îndrăzneală. Trebuiau ani de muncă serioasă, de sacri­­f­iu de sine, pentru a captiva a­­tentia acestui despot capricios: publicul. A te înfrăţi cu arta, în­semna a te cununa cu sărăcia, cu lipsa, cu greutăţile. Memoriile Ar­stizzei noastre sunt o icoană a acelor timpuri de râvnă şi pasiune — în sensul tuz. Şi personagiul se iveşte. .................. Mărturisim tot scepticismul faţă de ■ pasiunea lui Christ, peste un cap prea mic, colportorul a- i generalii cari au făcut revoluţiile.­­ Deaceia se CUV fie să cinstim castor idei, în speţă animatorul. Recunoaşterea se face spontan. A­­nimatorul nu cunoaşte meditaţia­­şi nu-şi taie singur foile cărţilor apă­rute. Funcţiunea lui e determinată de un înnaintaş, stomacul a îngur­gitat totul, nu rămâne decât să ştii să urmezi, adică să valofirici, cum te va măcelări capul. Să deosebim pe creator de compi­lator şi de colportor. Să ştim să cu­noaştem ceea ce constitue aportul cu­­tărui om de stat care a continuat în virtutea unei inerţii fireşti şi regle­mentare tradiţia şi politica partidului, iar în ceea ce priveşte literatura şi Critica, domenii ce nu constituesc profesiuni, să ştim unde, când şi cui să punem pe umăr peticul roşu al mazilirii. Căci aici lucrul va fi cu mult mai dificil. Interesele care pri­mează în viaţa socială, dispărând cu totul, controlul public se face de un număr, de agenţi, redus, iar creduli­tatea restrânsă. In general animatorul e plebeu a­­gufructuar. Ideile lui Titu Maiorescu au încăput astăzi într’o carte care se erijează un îndreptar literar. Anima­torul face valuri pe balta liniştită a literaturii noastre. Sub un potop de vorbe animatorul întrece pe ideolog până­ să poată recunoaşte şi recom­pensa pe creator înainte de moarte şi înainte de apariţia parazitului pre­destinat să anime forţa din acumula­torii nobleţii de cugetare ? R. D. Prin vitrina alburită Cronica plastică^ Expoziţia Kimon Loghi Ani de zile sunt de când d-nul Maestrul Kimon a expus din ca Kimon Loghi a intrat prin porţile pul locului aceleaşi zaharicale, ca nezăvorite al artei româneşti. Pe şi astăzi, vremea aceia însuş faptul că Pentru epoca antebellică, paci expuneai undeva însemna ceva. nică şi într’o completă acalmie, Grigorescu murise, admirat, doar, idealizările dulcegi erau opium, fă de câţiva. Luciuan picta pe unde cât nu din maci, ci din foi de cea dădea Dumnezeu. Doar Aman atră­gă, care te forţează să lăcrămezi gea atenţia lumei, dar prin ce a­ mai uşor, rea el mai de lepădat.­­ Astfel, semi-culţii cu pretenţie „Tinerimea artistică” a avut vre oameni rafinaţi găzduiau, cu rol istoric, îndeplinind funcţia de plăcerea aurită a redusei simpl’ci­­tăvălug pentru ignoranţa noastră, taţii, nici măcar sfântă pânzele Calea s’a netezit, cum s’a putut pictorului de care ne ocupăm, şi cu orşice. Pe-atunci nimeni nu- i De douăzeci ani, d-sa a ră­­şi putea permite luxul unui ente- t pentrucă era lipsit de fiu estetic, orice calitate artistică. Nu este mă A expune era faptă mare. Am plă­car ambiţios căci dac’ar fi astfel, cea la cât mai mulţi, biruinţă a­lţât ar renunţa la multe dintr’ale nanim dorită­ sale. E drept, domnul Loghi s’a IX Kimon Loghi era, pe-atunci, plimbat şi pe la Balcic, de unde personalitate. Pentru îngustimea a adus nu mai puţin de patruzeci priceperii artistice, domnia-sa era de pânze. Dar ce folos, Baladeul e chiar un pictor foarte mare, nu la fel tratat ca orice parc plăsmuit maestru, cum mai scriu, încă, și a.s de fantazia redusă a d-sale, Pen­­isăzî unele rubrici cretine ale unor. tru dovezi, suntem dispuși a insis Idiare. I ta, exemplificând. N’am văzut figură mai hâdă, anapoda, cum era şi firesc, în nu­­mai nemotivat aranjată decât „ca­lea artei sale, vulgar înţeleasă pur de expresie’’ (No. 15), operă banal diferenţiată, plat văzută, îngrozitoare, fără expresie sau Fantazia d-sale nu e altceva decât c’o expresie de „mama pădurii în o idealizare de copil sărac doritor costum modern”. Ochii sunt daţi după zaharicalele vopsite, pe care într’o parte, gura întoarsă , strân­ le vede la alinţarul din colţ,­să într’un colţ, largă în celălalt. Cu această idealizare, d-sa pune biata femee este ţintuit­ă pe scaun mâna pe vopsele şi-şi realizează biata.femee este ţinută pe scaun gândul. Pictura e culoare. Velas şi nu poate să se plece să-şi ridice ques dădea formă numai prin en­de pe jos, ceiace a pierdut şi cau-, loare, neavând nevoe de prea mul­tă cu coada ochiului. : te linii, dinainte trasate. Pictorii ! Expresia omenească, redând-o mari, cu o singură culoare obţin­­ astfel, să trecem acum la lucruri zeci de nuanţe- Gris-ul lui Palia­­­ şi locuri, poetizate de d-sa. dy dă zeci de aspecte. Rose­ ni ! In toate pânzele de aacest fel, Măriei Laurenciu dă suflu pan­id. Kimon Loghi are trei mijloace zei, fără s’o îndulcească... I pe care le aplică: 1. fantezia; 2. D. Kimon Loghi e stăpân pe culoarea; 3. poetizarea finală. Să trei culori brute, pe care nu le­­ le analizăm pe c­âte­ şi trele. I poate nuanţa şi anume : I Fantezia d-sale a pornit de la: a) pe-un rose, asemănător şer­­poezia simbolistă,­ care era la mo­­j betonui de trandafiri; dă, pe când d-sa „studia” la Paris. I b) pe-un albastru spălăcit. Auzise că şi „baba surdă ce aude c) pe-un verde foarte puţini clopotul, dar nu ştie de la care bi­deng, mai mult amestecat cu ‘gal­­serică”, despre parcuri ruginite, ben, pe care l-a pus într’o canti­­grădini cu faUni, crepusculul zer­sc,­tate mai mare... povestea lunii — foae de calendar în plus mai­­întrebuințează un —" sărbătorile galante, reflexe ver lilas, care­ bate tot în j­ose , și-un zi ,în­­trandafiri albaştri,. şi a. m. d. galben, care seamănă cu alifiile Fără să le asimileze spiritul a­ pentru ochi. aces­tor inovaţii» d-sa le-a transausi Ck aceste culori realizează «i «a­racterizează locurile sale Deaceea să nu va mire, „când veţi găsi: ma­re rose, cer verde, scări albastre ; sau frunze albastre şi b­las­­mare galbenă cer rose; sau arbori de şerbet, mare de sinea­lă, stânci de scrobeală, oasneni-mogâldeţe de za­hăr vopsit. Retină insensibilă, gust care nu ştie să combine frizând ridicolul. Biata natură e­ atât de chinuită.­­ Arborii strâmbaţi şi închirciţi, au coroanele ca nişte frunze de nu­­făr, sau ca nişte umbrele de moda veche... Nu cerem, desigur, precizări fo­tografice, dar dorim o interpreta­­re cuviincioasă a naturii. Orcât de temerară ar fi această interpre­tare, o preferăm pocirii neputin­cioase, lipsite de concepţie, dulce­­găite, maltratate, a d-lui Kimon Loghi. Peisagiile d-sale au toate o lu­­nă înfiptă pe cer. Luna e de alifie galbenă pentru bolile de ochi. Pă­mântul pluteşte pe­ apă, ca zoile. Stâncile de la, Balcic sunt căpătâi­ii de zahăr cioplite cu barda, şi a­­poi modelate cu acul de canevas. Arborii, pufuri de pudra. Scările, jucării de carton pentru copii. Frunzele, stegplete de bar, cum «5° spunea cineva. Natura e variată şi complexă, dar pentru ce­i ce ştiu­ s’o vadă. Pentru ceilalţi şir de ba­nalităţi. In sfârşit, poetizarea finală, d. Kimon Loghi o îndeplineşte, pre­­sărând rose prin toate colfurile la pudră „Germandrée” (rose) şi o aruncă pe scări, cer, faţă de om, arbori, liră, papuc, nimfă, lună, soare, castel, grotă, faun, vacă, ţărm argintiu, Cişmigiu, Bois-de- Boulogne, etc., etc.­­ Poetul Cişmigiului, maestrul­ mediocrităţii artistice nu poate dis­­tinge bogăţia artistică din natură,­ farmecul simplităţii, rafinamentul­ gustului bun. Deaceia „Zori de Primăvară” şi „Melodie de toamnă” sunt la fel. De aceia reeditează cărţi poştala, cu luna şi pe cer şi’n apă, înfiptă ca un muc de ţigară şi scăldată ca o portocală, cum este tabloul No. 25 „Răsărit de lună”. Pentru acest motiv ori ce ar fi în Cişmigiu, ori la Balcic, suflul ei acelaş, materia tot atât de neîn­­chegată, coloritul tot­ atât de rose. Dulceag, strâmt în gândirea ar­tistică, poet-alinţar, d. Kimon Lo­ghi mai are curajul să expună în anul 1626, când numai ţara noas­tră are 10 personalităţi, cel puţ de la care ar fi putut înţelege arta nu e material de cofetărie, tara nu este laborator pentru ci ni de anilină, poetizare nu se cl­tă să vezi totul într’un re­prost întrebuinţat, mitologia , se reduce la un cârd de femei o pletite, efectele crepusculare sunt fum colorat, marea nu e s­­oatoare murdara, omul n’are­­­presie tâmpită, sau dacă o are, este în­todeauna estetică, iar ex­cepţia artistică nu se numeşte mestec neasimilat din ideile ai artişti mari cu neputinţele art­stice ale unuia mic. Dar d­­in Loghi, candid și mărinimos, ci­tinua să t radă totul în rase. PETRU COMARNESC 4 PAGINI 3 LEI Dramaturgii contimporani Prank Wedekind căror fructe le savurăm noi a­r cum. De aceia publicul e dator­­ să răspundă cu entuziasm la che­marea venerabilei şi frumoasei noastre comediene naţionale Mia Teodorescu, care va juca peste câteva zile la Eforie in Thérése ■ Remini de Zola. Marea artistă craioveană tre-­ bue sărbătorită cum se cuvine, pentru munca ei modestă si rod­nică, pentru talentul ei minunat, pentru partea de stăruinţă si de­votament ce a adus la înfăptui­rea teatrului românesc, pentru că — asemenea artiştilor din e­­poca de glorie si a­tare de sine— a esit din teatru săracă si mân­dră cum intrase. E momentul ca publicul să va­dă și ceva înalt, serios și curat. LUCREZZIA KAR. \ jin preajma mssjiS eveniment artistic Cum vom comemora centenarul morte! lui Beethoven ? In luna Martie se împlinesc o sută de ani de la moartea lui Beethoven. In vederea acestui eveniment, au In­­ceput în străinătate pregătiri labo­rioase pentru festivităţile cari vor începe probabil chiar din prima lună a anului viitor şi cari vor culmina în luna centenarului, într’o strălucire neobicinuită. La noi, cercurile culturale şi artis­tice, lucrează de câtva timp la ela­borarea programului acestor festivi­tăţi. Intreprinzând o anchetă în cer­curile competente, am obţinut inte­resante amănunte asupra pregătirilor oficialităţei româneşti în vederea fes­tivităţilor din luna Martie. LA MINISTERUL ARTELOR Interesându-ne la ministerul Arte-Vremurile noastre au adus gloriele mediate, revutaţi de o zi, cariere înfăptuite d­e repezi­ciunea fulgerului si tot atât de repede cufundate în umbră si ui­tare. Citeam mai ieri o carte de­spre viata primilor comediani francezi — printre care Molie­­re — si-mi dau seama de munca îndărătnică, de stăruința neobo­­s­tă, răbdătoare, pentru cuceri­rea renumelui. In tara noastră nu s'a găsit în­că cineva care să scrie istoricul vieței primilor noștri comedian. Ar fi o carte extraordinar de in­teresantă, la care ar putea cola­bora marele nostru Nottara, im­­peccabilul nostru Gusty și exce­lentul nostru artist Ion Petrescu, care au apucat — dacă nu chiar începuturile, dar în orice caz vremurile de bejenie ale artei ro­mâneşti. Si atunci, când­ se va vorbi des­pre cariera sacrificată si stăruin­ta prost răsplătită a artistilor in tara noastră, nu se va putea să nu se numească si viata splendi­dă în lupta ei modestă si neobo­sită, a marei noastre artiste cra­­iovene, Mia Teodorescu. Am văzut-o — eu care n’am­ văzut-o niciodată — acum câte­va zile într’un rol de prinţesă la Eforie. înfăţişarea ei, m’a isbit ca o revelaţie: frumuseţea ei ră­masă întreagă cu toată scurgerea anilor, nobleţea ţinute­, pasul co­chet al pi­ciontim neverosimil de mnic, ochii ei duioși negri, adora­bili subt părul alb, m’au­ impre­sariat. Apărând acolo, într'o o­­peretă regală, părea o regină ce a venit să petreacă incognito, in­tri in bal mascat. Mia Teodorescu... Patruzeci de ani de teatru, la Craiova si a festivităţilor, ne-am asigurat marea, toate rolurle mari d­e re-­concursul Maestrului George Unescu­lor asupra programului oficial al serbărilor comemorative Beethoven,­i secretar general Nichifor Crainic, ne-a declarat: — Ministerul Artelor va da toată srălucirea unui eveniment de o însem­­­nătate atât de universală ca centena­rul lui Beethoven. Pentru realizarea cât mai desăvâr pentru a conduce în primăvară, timp de o lună şi jumătate, diferi­ele con­certe şi festivităţi comemorative, Ministerul Artelor intenţionează de asemenea organizarea unui ciclu de conferinţe în cari să se evoace viata si opera Titanului”. LA „FUND­ATIUNE­A CULTURALA PRINCIPELE CAROL” Programul cel mai vast pentru or­ganizarea festivităţilor comemorative îl prezintă ..Fundaţiunea culturală Principele Carol“. Activitatea Fundatiunei nu se va mărgini numai la organizarea festivi­tăţilor din Capitală ci cu m­ult înainte de ziua centenarului, factorii compe­tenti ai Fundatiunei vor des­enta prin publicaţii si conferinţe interesul pe­ de o însemnătate culturala universală ca aceia a lui Beethoven. In Capitala orhestra Filarmonică va da în timpul luniei Martie o serie de patru concerte în cari se va executa intreg ciclul simfoniilor , lui Beetho­ven, în urmare cronologică. La primul din seria acestor concerte vor asista numai frv"­­+i Intelectuali­­tetea românească va fi reprezentata la acaasă impunătoare festivîiste prin ’’n" 'mBățile cele mai de seamă. Va fi fără îndoială, un moment care va întrece prin solemnitetea sa, tot ce s’a realizat până acum la noi. La obicinuitele concerte populare de Duminică se vor cânta triouri, quarte­te, sonate și alte lucrări de muzică de cameră, ale Titanului. In provincie se va pregăti popu­laţia pentru înţelegerea însemnătăţii comemorării prin conferinţele misio­narilor, în­­speranţa­ că diferitele aso­ciaţii muzicale şi culturale din ora­şele de provincie, vor organiza la rândul lor serbări şi concerte „Bee­thoven"’. In limitele posibilităţii, Fundaţiu­­nea va sprijini orice iniţiativă parti­culară care se­ va manifesta­ în­ ora­şele de provincie.• Pentru popularizarea operii şi lumi­narea figurei monumentale a Titanu­lui, Fundathunea culturală principele Carol va tipări o „publicaţie Beetho­ven” care va fi o carte artistic tipărită si ilustrată. Deasemertea se va tipări si o publicaţie populară car­e va fi in­­titulată „Viata lui Beethoven”. Nu­meroase foi volante vor fi răspândite in tara întreagă p­entru a fi cetite elevilor în scoală. Această publicaţie de vulgarizare va purta titlul „Viaţa lui Beethoven pentru copii”. Ministerul Artelor şi „Fundaţiui­ea culturală Principele Carol“ au asigu­rat deci României o comemorare­ demnă a centenarului lui Beeto­ven întrecând aşteptările cele mai opti­miste şi egalând, , prin strălucirea programului festivităţilor tot ce se proectează în centrele culturale din Apus. • i­ LIV­AR­ ismsm­ și fagrte D- Nichifor Crainic ------ MaEESferso»-—----­ Urmuz In această toamnă s’au împlinit trei ani de când «©bănuitul om de geniu Vasilescu-Bu­zău­, de profesiune gre­fier de tribunal, a fost găsit cu tâm­pla perforată de un glonț de revolver, romantic, într’un boschet la Șosea. Urm­uz a creiat pentru planta lite­raturii Iul un pământ nou. De cale chi­mică si ocultă. In galeria personagiilor creatilare li­teraturii universale, a înscris pe Emil Gayk cu nevasta Iui blondă, grasă sî legitimă, cu fiu! său Bufii, nervos si cu urechile nichelate. Urmuz este creatorul european a! unui humor deosebit sî unic. Urmuz a descoperit geniul incoherent©! sî el stării de vis, îmbinarea până la tran­sfigurare a elementelor celor mai dis­­parate pentru a scoate din ele pe Sfântul Duh. Urmuz n’a uzat de nimic descoperit înaintea lui — si-a creiat pentru sine mijloace si unelte nouă. — A imagi­nat lumi apar­e î« camere triunghiu­lare şi fără ferestre, a trăit în mijlo­cul creaţiilor sale fantastice, cu cer­titudinea omului deprins cu realită­ţile vulgare şi cotidian®. Iar pentru plăcerea sa, organiza, pe foaia albă care trebuia să-i dăruiască numele pe­ntru câteva sute de ani lumii, ba­luri în car© muştele de ediţie obici­nuită, sboară cu serpentine policrom© înfipte în coadă, ca i­a­r’o paradisîacă apoteoză. Urmuz abia începe a fi cunoscut, azi. Prietenul său, d. G. Ciprian îi va pu­blica în voltîm­ comorile risipite prin reviste „Coptănporanul” îl va sărbă­tori cu toată strălucirea pe Urmuz, căci­­ primul mare si efemer revolu­ţionar care adaptat miei mediocre e­­xistente, dura planuri de artă mare creind in artă nouă in calapoade vechi d­ novtat© desăvârşi­t. Amin­tirile despre Urmuz apărute săptămâ­na aceasta în „Contimporanul” sunt uver ura acordului* între geniul lui Urmuz si notorietate. r.d. c MIERCURI 8 DECEMB­IEM» ABONAMENTELE *A) TARA O*«) luni ........................................... . , 200 '•? ase ‘uni ■ •»••«­(•«. 409 ■.o an. , «, , , I , . . , 700 m W STRAINATATEi Trai tuni . ....... .. #00 tel Şaae ‘uni 900 w Un an........................ . . ... «00 „ aenKeimantala •• pMtaae înainta 9* »w®*9 Isi 1 ««» la I# fttai fianAral tt&al.. Cronica muzicală Sala Athetveulul: lórimul conserf Emil von Sauer „împărtăşind opinia acelor ca­i­ reunesc pe profesioniştii artei mu­zicale într’o castă deosebită în care ierarhia ordinelor, subordine­lor, rangurilor, demnităţilor şi gra­delor este strict observată recu­noaştem în Emil von Sauer un aristocrat între virtuoşii consacra­ţi ai artei pianistice. Intr’o epocă nesăţioasă de noutate şi senzaţiu­­ne, Emil von Sauer poartă pe bla­zonul său o nobilă deviză,­ graţie şi poezie. Sunt vestigiile unei tradiţiuni pe care Sauer a primit-o şi o poar­tă dela maeştrii săi Rubinstein şi Liszt. Căci arta pe care Sauer o stăpâneşte cu incomparabilă măes­trie va rămâne o taină nedesluşită generaţiilor actuale şi viitoare. Odată cu declinul romantismu­lui, a început a dispare şi şcoala virtuozilor romantici care în epo­ca lui Liszt a atins cel mai înalt grad de strălucire. Impresionismul şi şcolile moder­niste au adus un nou ideal de in­terpretare muzicală, relevând şi consacrând talente noui fără a putea, însă stinge văpaia sensibilită­ţii şi admiraţiei noastre pen­tru splendoarea artei secolului trecut. Fiecare apariţie a lui Sauer în sala de concert este o nouă biruin­ţă a artistului şi a artei pe care o reprezintă. Sâmbătă, pletele de argint s’au agitat din nou în tainica frămân­tare a creaţiunei măestre. Tot atât de bătrân şi de tânăr ca şi în­ tre­cut, Sauer ne pare azi încă dă­ruit cu laurul veci­ni cei tinereţi ! Bătrâneţea aparentă numai, con­­tr trastează, ciudat cu vigoarea şi poezia juvenilă a interpretării. Tehnica a rămas tot atât de per­lată şi fină, înţelegerea diferitelor concepţii, stiluri şi sensibilităţi, tot atât de profundă ca şi odinioa­ra. Ce altceva s’a schimbat oare în această nobilă apariţie a săuTui de concert decât numărul anilor pe care îi poartă cu impecabilă eleganţă şi vigoare. Neschimbat a rămas şi reperto­riul mare vii virtuoz: progra­mul cuprinde numai lucrările cla­sicilor şi ale romanticilor. S’ar părea judecând după programele lui Sauer, că literatura pianistică s’a încheiat brusc cu moartea lui Franz Liszt. Din Schubert, Schumann şi Mer­­delssohn, Sauer ne-a cântat Sâmbî­tă seara compoziţii mai scurte, per­­tru a ne oferi cu interpretarea vi­guroasă a Sonatei în la­bemol ma­jor partea culminantă a concertu­­lui. Chopin, din care Sauer a in­­terpretat „Nocturna” No. 1, o „E­. tudă” și „Valsul” în mi bemol, pare a prilejul distinsului con­­certist ocazia cea mai fericită pen­tru a pune în valoare tehnica sa clară și întrpretarea sensibilă. Pentru lucrările lui Liszt, rutaes­­trul în spiritul căruia Sauer şi-a desvolfcat personalitatea sa artisti­că, concertistul păstrează o inter­preta­re inspirată de cele mai pioa­se amintiri. Melodioasele compoziţii ale lui Sauer, scrise cu înţelegerea subti­la pentru toate efectele şi nuan­ţele cari se pot dobândi pe clavia­tură au deslănţuit ca deobicei entuziasmul imens şi spontan al sălei şi în urma insistenţelor pu-­ blicului Maestrul a fost silit să pu­na de două ori în mişcare meca­­nismul delicat al minunatei cale „Boite a musique”. Neobosit, Sauer a apărut de la numărate ori în mijlocul publicu­lui numeros care l-a aclamat până când ultimele lămpi s’au stins În incinta „Ateneului.”. LIVIU ARTEMIE Cecali La­ Capşa, se poate vedea în fiecare zi, la ora când startul tradiţional a­­nimă în jurul meselor de stejar pe toţi literaţii amatori de discuţii fără de sfârşit, un domn între două vâr­ste, calm şi serios, ascultând cu a­­tenție invectivele critice,­­pe care le schimbă gălăgioşii lui vecini de masă-M’am interesat într’o zi de profe­siunea lui; mi s'a apus că e farma­cist , l-am cunoscut şi l-am vizitat la prăvălia, lui. E un tip fantezist, plin de farmec; m’a pus să-i vizitez far­macia, mi-a arătat borcănaş cu bor­­cănaş, până ce am ajuns la un bor­can mare, cu următoarea bizară eti­chetă : „Medicament general“ — Ce e asta ? l-am întrebat uimit. — E medicamentul pe ca­re-l ser­vesc tuturor mușteriilor, care vin cu reţetele indescifrabile ! răspunse calm farmacistul. Mi-a explicat apoi că, doctorii scriu urât, și că medicamentul general, scutindu-l de chinul descifrării li procură timpul liber, pe care şi-l pe­trece la Capşa, ascultând braşoavele literaţilor, după care se ’nebuneşte,­­ Tie! Mare-i grădina lui Dumne­zeu !... Mare discuţie la cafenea în jurul lui „Faust”. — Da, domnilor, —­işi termină pe­roraţia un cunoscut critic și poet, — fiindcă, orice ani spune, un om poa­te să vadă pe Dracul, atunci când o vrea cu orice preţ. O furtună de protestări, în mijlo­cul căreia o singură voce se aude ! — Sigur, domnule! Așa e !.. Triumfător, criticul se­ ’ntoarce spre posesorul vocei, un spiritual și ta­lentat pictor : —­­Nu-i așa, d-le ? 'Ai văzut fi­e-Ul, pe Dracul . — Nu, de văzut, nu l-am văzut, ci să spun ? — replică surâzător picto­rul, — dar l-am tras, foarte des, de coadă! De curând, s’a inaugurat tn Capi­tală o mare clădire publică, cu o fa­țadă pompoasă, împodobită cu patru statui cam lipsită de gust. Doi inşi, — unul din ei artist, — se opresc în faţa palatului. Al doilea, — nu artistul, — întreabă : — Ce or fi simbolizând aceste sta­tui ? — Cele cinci simţuri ale omului. — Cum, cele cinci simţuri ? Eu văd, numai patru... Fireşte! răspunse artistul. Lipseşte unul. Gustul! Discuție conjugală. — Draga mea, parcă a fost vorbi­td nu mai discutăm de toată istoria aceea. Mi-ai spus că ai iertat și ai uitat. — Da, dar vezi că eu nu vrea­­ să uiți că eu am uitat!...

Next