Rampa, decembrie 1926 (Anul 11, nr. 2730-2756)
1926-12-08 / nr. 2737
ANUL XI Nev 2737 redacţia, administraţia şi ‘ ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR No. * T Kl.WON lfi$ PibllolWMMMteeaionata •lelmh Societfttti Anonim« Rudolf ttou* Bul«v«ratul AMdtmiai, 4. Atmofwile se prMiM« la toate aganffB« te publicitate şi te admlutetraţie a tern ui. Director s M. FAUST MOHR Prim redactor: SCAR&AT FROOA as» Răspunsurile de bor Pmîll feîcaru, N. Dauldescu, A. de Herz J. D. Costin Am continuat in cursul săptămânal Acolo est© singurul loc unde se dă acesteia ancheta întreprinsă printre tentie literaturii române. Intelectualii noştri, asupra oportuni- Intr’o vreme tu care ceilalţi profesori de literatură au rămas să discute pe Antim Ivireanu şi Psaltirea lui Dosoftei, d. Diacomirescu discută scriitorii contimporani”. D. Panfil jeleamului menţinerii sau desfiinţării «Harului de literatură”. D. PAMFIL ŞEICARU Viforosul pamfletar, ne dictează următorul răspuns pe care-l transcriem perfect exact: — „Nu este destul că prostia lui Mihalache Dragomirescu devastează ca un virat blestemat tinerele inteligente ? Trebue ca Statul să-i mai dea și un milion pentru ast a ? împotriva peeinginei dragomirește«q mice măsură este legală”. A. DE HERZ restabileşte echilibrul, adâncând un vot fai favoarea d-lui Mihail Dragottfrancu. — «Institutul nu trebue desfiinţat. D. N. DAVIDESCU — „Da, fireşte, sunt pentru desfiinţarea „Institutului” Şi aş sfârşi aci răspunsul meu, dacă n'ar fi ceva care scapă din vedere multra. Desfiinţarea nu e un mijloc radical. Va trebui să ne convingem că trebua desfiinţat tot ce cade pe rafina profesorului M. D. pentru că oriunde acesta va fi, va continua flagelarea si denaturarea inteligentelor ce D. I. a COSTIN Din gruparea „Contimporanului” ne declară decent si convins: ,JSuni pentru transformarea numitului Institut" Intr’un curs seral Pentru literații minori si senili. ,,to- T$gg r- .......ii«.......in.. I D. N. Davidescu are datoria să formeze , în speță, pe studenți. întrucât cerebralitatea este un atribut al superiorităţii împlinite şi un atestat de veche şi îndelungată moştenire ancestrală a nobleţei spirituale, ea rămâne o funcţiune pasivă faţă de societate şi adesea fără consecinţe. Fie că, biologiceşte, ideile sunt, în mod oribil, o emanaţie a stomacului, ca şi forţa care taie pădurile şi ridică scripete în carierele de piatră, sau fie că aceste idei ar fi rezultatul unor funcţiuni proprii şi independente ale cerebelului, ideologul rămâne şi astăzi un izolat şi un plăpând. Societatea se dispensează de el, iar prestigiul creaţiei îi poartă aceste revoluţii erau toate pregătite.' _ , . , _.. . Nu lipsea decât animatorul. | O evlavie deplină pe acei ce Oare cât timp va mai trebui lumii au muncit la aşezămintele ale şi se distinge prin cabotina. Are calităţile parazitului, devreme ce s'a consolidat pe sine şi pe ai săi. Dar e util şi dictat de o imanentă lege a echilibrului din tot şi toate. Prea multe inteligenţe a emis secolul. Prea mulţi oameni debili şi cocoşaţi pe cărţi sărace. Prea multă onestitate a arătat intelectualul autentic. Echilibrul cere un personagiu nătâng, puternic, ţanţoş, bogat. II cere de rea credinţă şi impostor. II cere om practic şi feroce. II cere mai ales antiintelectualist, burghez şi ob Animatorul pertoriu, elanul unui ideal de artă urmărit prin mii de osteneli într’o vreme când arta era o prea proaspătă noutate pentru ţara noastră începătoare înariale culturei. Pe atunci comedienele ii aveau reclamă americană, nici afișe desenate artistic, nici portrete decoltate cu îndrăzneală. Trebuiau ani de muncă serioasă, de sacrifiu de sine, pentru a captiva atentia acestui despot capricios: publicul. A te înfrăţi cu arta, însemna a te cununa cu sărăcia, cu lipsa, cu greutăţile. Memoriile Arstizzei noastre sunt o icoană a acelor timpuri de râvnă şi pasiune — în sensul tuz. Şi personagiul se iveşte. .................. Mărturisim tot scepticismul faţă de ■ pasiunea lui Christ, peste un cap prea mic, colportorul a- i generalii cari au făcut revoluţiile. Deaceia se CUV fie să cinstim castor idei, în speţă animatorul. Recunoaşterea se face spontan. Animatorul nu cunoaşte meditaţiaşi nu-şi taie singur foile cărţilor apărute. Funcţiunea lui e determinată de un înnaintaş, stomacul a îngurgitat totul, nu rămâne decât să ştii să urmezi, adică să valofirici, cum te va măcelări capul. Să deosebim pe creator de compilator şi de colportor. Să ştim să cunoaştem ceea ce constitue aportul cutărui om de stat care a continuat în virtutea unei inerţii fireşti şi reglementare tradiţia şi politica partidului, iar în ceea ce priveşte literatura şi Critica, domenii ce nu constituesc profesiuni, să ştim unde, când şi cui să punem pe umăr peticul roşu al mazilirii. Căci aici lucrul va fi cu mult mai dificil. Interesele care primează în viaţa socială, dispărând cu totul, controlul public se face de un număr, de agenţi, redus, iar credulitatea restrânsă. In general animatorul e plebeu agufructuar. Ideile lui Titu Maiorescu au încăput astăzi într’o carte care se erijează un îndreptar literar. Animatorul face valuri pe balta liniştită a literaturii noastre. Sub un potop de vorbe animatorul întrece pe ideolog până să poată recunoaşte şi recompensa pe creator înainte de moarte şi înainte de apariţia parazitului predestinat să anime forţa din acumulatorii nobleţii de cugetare ? R. D. Prin vitrina alburită Cronica plastică^ Expoziţia Kimon Loghi Ani de zile sunt de când d-nul Maestrul Kimon a expus din ca Kimon Loghi a intrat prin porţile pul locului aceleaşi zaharicale, ca nezăvorite al artei româneşti. Pe şi astăzi, vremea aceia însuş faptul că Pentru epoca antebellică, paci expuneai undeva însemna ceva. nică şi într’o completă acalmie, Grigorescu murise, admirat, doar, idealizările dulcegi erau opium, fă de câţiva. Luciuan picta pe unde cât nu din maci, ci din foi de cea dădea Dumnezeu. Doar Aman atrăgă, care te forţează să lăcrămezi gea atenţia lumei, dar prin ce a mai uşor, rea el mai de lepădat. Astfel, semi-culţii cu pretenţie „Tinerimea artistică” a avut vre oameni rafinaţi găzduiau, cu rol istoric, îndeplinind funcţia de plăcerea aurită a redusei simpl’cităvălug pentru ignoranţa noastră, taţii, nici măcar sfântă pânzele Calea s’a netezit, cum s’a putut pictorului de care ne ocupăm, şi cu orşice. Pe-atunci nimeni nu- i De douăzeci ani, d-sa a răşi putea permite luxul unui ente- t pentrucă era lipsit de fiu estetic, orice calitate artistică. Nu este mă A expune era faptă mare. Am plăcar ambiţios căci dac’ar fi astfel, cea la cât mai mulţi, biruinţă alţât ar renunţa la multe dintr’ale nanim dorită sale. E drept, domnul Loghi s’a IX Kimon Loghi era, pe-atunci, plimbat şi pe la Balcic, de unde personalitate. Pentru îngustimea a adus nu mai puţin de patruzeci priceperii artistice, domnia-sa era de pânze. Dar ce folos, Baladeul e chiar un pictor foarte mare, nu la fel tratat ca orice parc plăsmuit maestru, cum mai scriu, încă, și a.s de fantazia redusă a d-sale, Penisăzî unele rubrici cretine ale unor. tru dovezi, suntem dispuși a insis Idiare. I ta, exemplificând. N’am văzut figură mai hâdă, anapoda, cum era şi firesc, în numai nemotivat aranjată decât „calea artei sale, vulgar înţeleasă pur de expresie’’ (No. 15), operă banal diferenţiată, plat văzută, îngrozitoare, fără expresie sau Fantazia d-sale nu e altceva decât c’o expresie de „mama pădurii în o idealizare de copil sărac doritor costum modern”. Ochii sunt daţi după zaharicalele vopsite, pe care într’o parte, gura întoarsă , strân le vede la alinţarul din colţ,să într’un colţ, largă în celălalt. Cu această idealizare, d-sa pune biata femee este ţintuită pe scaun mâna pe vopsele şi-şi realizează biata.femee este ţinută pe scaun gândul. Pictura e culoare. Velas şi nu poate să se plece să-şi ridice ques dădea formă numai prin ende pe jos, ceiace a pierdut şi cau-, loare, neavând nevoe de prea multă cu coada ochiului. : te linii, dinainte trasate. Pictorii ! Expresia omenească, redând-o mari, cu o singură culoare obţin astfel, să trecem acum la lucruri zeci de nuanţe- Gris-ul lui Palia şi locuri, poetizate de d-sa. dy dă zeci de aspecte. Rose ni ! In toate pânzele de aacest fel, Măriei Laurenciu dă suflu panid. Kimon Loghi are trei mijloace zei, fără s’o îndulcească... I pe care le aplică: 1. fantezia; 2. D. Kimon Loghi e stăpân pe culoarea; 3. poetizarea finală. Să trei culori brute, pe care nu le le analizăm pe câte şi trele. I poate nuanţa şi anume : I Fantezia d-sale a pornit de la: a) pe-un rose, asemănător şerpoezia simbolistă, care era la moj betonui de trandafiri; dă, pe când d-sa „studia” la Paris. I b) pe-un albastru spălăcit. Auzise că şi „baba surdă ce aude c) pe-un verde foarte puţini clopotul, dar nu ştie de la care bideng, mai mult amestecat cu ‘galserică”, despre parcuri ruginite, ben, pe care l-a pus într’o cantigrădini cu faUni, crepusculul zersc,tate mai mare... povestea lunii — foae de calendar în plus maiîntrebuințează un —" sărbătorile galante, reflexe ver lilas, care bate tot în jose , și-un zi ,întrandafiri albaştri,. şi a. m. d. galben, care seamănă cu alifiile Fără să le asimileze spiritul a pentru ochi. acestor inovaţii» d-sa le-a transausi Ck aceste culori realizează «i «aracterizează locurile sale Deaceea să nu va mire, „când veţi găsi: mare rose, cer verde, scări albastre ; sau frunze albastre şi blasmare galbenă cer rose; sau arbori de şerbet, mare de sineală, stânci de scrobeală, oasneni-mogâldeţe de zahăr vopsit. Retină insensibilă, gust care nu ştie să combine frizând ridicolul. Biata natură e atât de chinuită. Arborii strâmbaţi şi închirciţi, au coroanele ca nişte frunze de nufăr, sau ca nişte umbrele de moda veche... Nu cerem, desigur, precizări fotografice, dar dorim o interpretare cuviincioasă a naturii. Orcât de temerară ar fi această interpretare, o preferăm pocirii neputincioase, lipsite de concepţie, dulcegăite, maltratate, a d-lui Kimon Loghi. Peisagiile d-sale au toate o lună înfiptă pe cer. Luna e de alifie galbenă pentru bolile de ochi. Pământul pluteşte pe apă, ca zoile. Stâncile de la, Balcic sunt căpătâiii de zahăr cioplite cu barda, şi apoi modelate cu acul de canevas. Arborii, pufuri de pudra. Scările, jucării de carton pentru copii. Frunzele, stegplete de bar, cum «5° spunea cineva. Natura e variată şi complexă, dar pentru cei ce ştiu s’o vadă. Pentru ceilalţi şir de banalităţi. In sfârşit, poetizarea finală, d. Kimon Loghi o îndeplineşte, presărând rose prin toate colfurile la pudră „Germandrée” (rose) şi o aruncă pe scări, cer, faţă de om, arbori, liră, papuc, nimfă, lună, soare, castel, grotă, faun, vacă, ţărm argintiu, Cişmigiu, Bois-de- Boulogne, etc., etc. Poetul Cişmigiului, maestrul mediocrităţii artistice nu poate distinge bogăţia artistică din natură, farmecul simplităţii, rafinamentul gustului bun. Deaceia „Zori de Primăvară” şi „Melodie de toamnă” sunt la fel. De aceia reeditează cărţi poştala, cu luna şi pe cer şi’n apă, înfiptă ca un muc de ţigară şi scăldată ca o portocală, cum este tabloul No. 25 „Răsărit de lună”. Pentru acest motiv ori ce ar fi în Cişmigiu, ori la Balcic, suflul ei acelaş, materia tot atât de neînchegată, coloritul tot atât de rose. Dulceag, strâmt în gândirea artistică, poet-alinţar, d. Kimon Loghi mai are curajul să expună în anul 1626, când numai ţara noastră are 10 personalităţi, cel puţ de la care ar fi putut înţelege arta nu e material de cofetărie, tara nu este laborator pentru ci ni de anilină, poetizare nu se cltă să vezi totul într’un reprost întrebuinţat, mitologia , se reduce la un cârd de femei o pletite, efectele crepusculare sunt fum colorat, marea nu e soatoare murdara, omul n’arepresie tâmpită, sau dacă o are, este întodeauna estetică, iar excepţia artistică nu se numeşte mestec neasimilat din ideile ai artişti mari cu neputinţele artstice ale unuia mic. Dar din Loghi, candid și mărinimos, citinua să t radă totul în rase. PETRU COMARNESC 4 PAGINI 3 LEI Dramaturgii contimporani Prank Wedekind căror fructe le savurăm noi ar cum. De aceia publicul e dator să răspundă cu entuziasm la chemarea venerabilei şi frumoasei noastre comediene naţionale Mia Teodorescu, care va juca peste câteva zile la Eforie in Thérése ■ Remini de Zola. Marea artistă craioveană tre- bue sărbătorită cum se cuvine, pentru munca ei modestă si rodnică, pentru talentul ei minunat, pentru partea de stăruinţă si devotament ce a adus la înfăptuirea teatrului românesc, pentru că — asemenea artiştilor din epoca de glorie si atare de sine— a esit din teatru săracă si mândră cum intrase. E momentul ca publicul să vadă și ceva înalt, serios și curat. LUCREZZIA KAR. \ jin preajma mssjiS eveniment artistic Cum vom comemora centenarul morte! lui Beethoven ? In luna Martie se împlinesc o sută de ani de la moartea lui Beethoven. In vederea acestui eveniment, au Inceput în străinătate pregătiri laborioase pentru festivităţile cari vor începe probabil chiar din prima lună a anului viitor şi cari vor culmina în luna centenarului, într’o strălucire neobicinuită. La noi, cercurile culturale şi artistice, lucrează de câtva timp la elaborarea programului acestor festivităţi. Intreprinzând o anchetă în cercurile competente, am obţinut interesante amănunte asupra pregătirilor oficialităţei româneşti în vederea festivităţilor din luna Martie. LA MINISTERUL ARTELOR Interesându-ne la ministerul Arte-Vremurile noastre au adus gloriele mediate, revutaţi de o zi, cariere înfăptuite de repeziciunea fulgerului si tot atât de repede cufundate în umbră si uitare. Citeam mai ieri o carte despre viata primilor comediani francezi — printre care Moliere — si-mi dau seama de munca îndărătnică, de stăruința neobostă, răbdătoare, pentru cucerirea renumelui. In tara noastră nu s'a găsit încă cineva care să scrie istoricul vieței primilor noștri comedian. Ar fi o carte extraordinar de interesantă, la care ar putea colabora marele nostru Nottara, impeccabilul nostru Gusty și excelentul nostru artist Ion Petrescu, care au apucat — dacă nu chiar începuturile, dar în orice caz vremurile de bejenie ale artei româneşti. Si atunci, când se va vorbi despre cariera sacrificată si stăruinta prost răsplătită a artistilor in tara noastră, nu se va putea să nu se numească si viata splendidă în lupta ei modestă si neobosită, a marei noastre artiste craiovene, Mia Teodorescu. Am văzut-o — eu care n’am văzut-o niciodată — acum câteva zile într’un rol de prinţesă la Eforie. înfăţişarea ei, m’a isbit ca o revelaţie: frumuseţea ei rămasă întreagă cu toată scurgerea anilor, nobleţea ţinute, pasul cochet al piciontim neverosimil de mnic, ochii ei duioși negri, adorabili subt părul alb, m’au impresariat. Apărând acolo, într'o operetă regală, părea o regină ce a venit să petreacă incognito, intri in bal mascat. Mia Teodorescu... Patruzeci de ani de teatru, la Craiova si a festivităţilor, ne-am asigurat marea, toate rolurle mari de re-concursul Maestrului George Unesculor asupra programului oficial al serbărilor comemorative Beethoven,i secretar general Nichifor Crainic, ne-a declarat: — Ministerul Artelor va da toată srălucirea unui eveniment de o însemnătate atât de universală ca centenarul lui Beethoven. Pentru realizarea cât mai desăvâr pentru a conduce în primăvară, timp de o lună şi jumătate, diferiele concerte şi festivităţi comemorative, Ministerul Artelor intenţionează de asemenea organizarea unui ciclu de conferinţe în cari să se evoace viata si opera Titanului”. LA „FUNDATIUNEA CULTURALA PRINCIPELE CAROL” Programul cel mai vast pentru organizarea festivităţilor comemorative îl prezintă ..Fundaţiunea culturală Principele Carol“. Activitatea Fundatiunei nu se va mărgini numai la organizarea festivităţilor din Capitală ci cu mult înainte de ziua centenarului, factorii competenti ai Fundatiunei vor desenta prin publicaţii si conferinţe interesul pe de o însemnătate culturala universală ca aceia a lui Beethoven. In Capitala orhestra Filarmonică va da în timpul luniei Martie o serie de patru concerte în cari se va executa intreg ciclul simfoniilor , lui Beethoven, în urmare cronologică. La primul din seria acestor concerte vor asista numai frv"+i Intelectualitetea românească va fi reprezentata la acaasă impunătoare festivîiste prin ’’n" 'mBățile cele mai de seamă. Va fi fără îndoială, un moment care va întrece prin solemnitetea sa, tot ce s’a realizat până acum la noi. La obicinuitele concerte populare de Duminică se vor cânta triouri, quartete, sonate și alte lucrări de muzică de cameră, ale Titanului. In provincie se va pregăti populaţia pentru înţelegerea însemnătăţii comemorării prin conferinţele misionarilor, însperanţa că diferitele asociaţii muzicale şi culturale din oraşele de provincie, vor organiza la rândul lor serbări şi concerte „Beethoven"’. In limitele posibilităţii, Fundaţiunea va sprijini orice iniţiativă particulară care se va manifesta în oraşele de provincie.• Pentru popularizarea operii şi luminarea figurei monumentale a Titanului, Fundathunea culturală principele Carol va tipări o „publicaţie Beethoven” care va fi o carte artistic tipărită si ilustrată. Deasemertea se va tipări si o publicaţie populară care va fi intitulată „Viata lui Beethoven”. Numeroase foi volante vor fi răspândite in tara întreagă pentru a fi cetite elevilor în scoală. Această publicaţie de vulgarizare va purta titlul „Viaţa lui Beethoven pentru copii”. Ministerul Artelor şi „Fundaţiuiea culturală Principele Carol“ au asigurat deci României o comemorare demnă a centenarului lui Beetoven întrecând aşteptările cele mai optimiste şi egalând, , prin strălucirea programului festivităţilor tot ce se proectează în centrele culturale din Apus. • i LIVAR ismsm și fagrte D- Nichifor Crainic ------ MaEESferso»-—---- Urmuz In această toamnă s’au împlinit trei ani de când «©bănuitul om de geniu Vasilescu-Buzău, de profesiune grefier de tribunal, a fost găsit cu tâmpla perforată de un glonț de revolver, romantic, într’un boschet la Șosea. Urmuz a creiat pentru planta literaturii Iul un pământ nou. De cale chimică si ocultă. In galeria personagiilor creatilare literaturii universale, a înscris pe Emil Gayk cu nevasta Iui blondă, grasă sî legitimă, cu fiu! său Bufii, nervos si cu urechile nichelate. Urmuz este creatorul european a! unui humor deosebit sî unic. Urmuz a descoperit geniul incoherent©! sî el stării de vis, îmbinarea până la transfigurare a elementelor celor mai disparate pentru a scoate din ele pe Sfântul Duh. Urmuz n’a uzat de nimic descoperit înaintea lui — si-a creiat pentru sine mijloace si unelte nouă. — A imaginat lumi apare î« camere triunghiulare şi fără ferestre, a trăit în mijlocul creaţiilor sale fantastice, cu certitudinea omului deprins cu realităţile vulgare şi cotidian®. Iar pentru plăcerea sa, organiza, pe foaia albă care trebuia să-i dăruiască numele pentru câteva sute de ani lumii, baluri în car© muştele de ediţie obicinuită, sboară cu serpentine policrom© înfipte în coadă, ca iar’o paradisîacă apoteoză. Urmuz abia începe a fi cunoscut, azi. Prietenul său, d. G. Ciprian îi va publica în voltîm comorile risipite prin reviste „Coptănporanul” îl va sărbători cu toată strălucirea pe Urmuz, căci primul mare si efemer revoluţionar care adaptat miei mediocre existente, dura planuri de artă mare creind in artă nouă in calapoade vechi d novtat© desăvârşit. Amintirile despre Urmuz apărute săptămâna aceasta în „Contimporanul” sunt uver ura acordului* între geniul lui Urmuz si notorietate. r.d. c MIERCURI 8 DECEMBIEM» ABONAMENTELE *A) TARA O*«) luni ........................................... . , 200 '•? ase ‘uni ■ •»••«(•«. 409 ■.o an. , «, , , I , . . , 700 m W STRAINATATEi Trai tuni . ....... .. #00 tel Şaae ‘uni 900 w Un an........................ . . ... «00 „ aenKeimantala •• pMtaae înainta 9* »w®*9 Isi 1 ««» la I# fttai fianAral tt&al.. Cronica muzicală Sala Athetveulul: lórimul conserf Emil von Sauer „împărtăşind opinia acelor cai reunesc pe profesioniştii artei muzicale într’o castă deosebită în care ierarhia ordinelor, subordinelor, rangurilor, demnităţilor şi gradelor este strict observată recunoaştem în Emil von Sauer un aristocrat între virtuoşii consacraţi ai artei pianistice. Intr’o epocă nesăţioasă de noutate şi senzaţiune, Emil von Sauer poartă pe blazonul său o nobilă deviză, graţie şi poezie. Sunt vestigiile unei tradiţiuni pe care Sauer a primit-o şi o poartă dela maeştrii săi Rubinstein şi Liszt. Căci arta pe care Sauer o stăpâneşte cu incomparabilă măestrie va rămâne o taină nedesluşită generaţiilor actuale şi viitoare. Odată cu declinul romantismului, a început a dispare şi şcoala virtuozilor romantici care în epoca lui Liszt a atins cel mai înalt grad de strălucire. Impresionismul şi şcolile moderniste au adus un nou ideal de interpretare muzicală, relevând şi consacrând talente noui fără a putea, însă stinge văpaia sensibilităţii şi admiraţiei noastre pentru splendoarea artei secolului trecut. Fiecare apariţie a lui Sauer în sala de concert este o nouă biruinţă a artistului şi a artei pe care o reprezintă. Sâmbătă, pletele de argint s’au agitat din nou în tainica frământare a creaţiunei măestre. Tot atât de bătrân şi de tânăr ca şi în trecut, Sauer ne pare azi încă dăruit cu laurul vecini cei tinereţi ! Bătrâneţea aparentă numai, contr trastează, ciudat cu vigoarea şi poezia juvenilă a interpretării. Tehnica a rămas tot atât de perlată şi fină, înţelegerea diferitelor concepţii, stiluri şi sensibilităţi, tot atât de profundă ca şi odinioara. Ce altceva s’a schimbat oare în această nobilă apariţie a săuTui de concert decât numărul anilor pe care îi poartă cu impecabilă eleganţă şi vigoare. Neschimbat a rămas şi repertoriul mare vii virtuoz: programul cuprinde numai lucrările clasicilor şi ale romanticilor. S’ar părea judecând după programele lui Sauer, că literatura pianistică s’a încheiat brusc cu moartea lui Franz Liszt. Din Schubert, Schumann şi Merdelssohn, Sauer ne-a cântat Sâmbîtă seara compoziţii mai scurte, pertru a ne oferi cu interpretarea viguroasă a Sonatei în labemol major partea culminantă a concertului. Chopin, din care Sauer a interpretat „Nocturna” No. 1, o „E. tudă” și „Valsul” în mi bemol, pare a prilejul distinsului concertist ocazia cea mai fericită pentru a pune în valoare tehnica sa clară și întrpretarea sensibilă. Pentru lucrările lui Liszt, rutaestrul în spiritul căruia Sauer şi-a desvolfcat personalitatea sa artistică, concertistul păstrează o interpretare inspirată de cele mai pioase amintiri. Melodioasele compoziţii ale lui Sauer, scrise cu înţelegerea subtila pentru toate efectele şi nuanţele cari se pot dobândi pe claviatură au deslănţuit ca deobicei entuziasmul imens şi spontan al sălei şi în urma insistenţelor pu- blicului Maestrul a fost silit să puna de două ori în mişcare mecanismul delicat al minunatei cale „Boite a musique”. Neobosit, Sauer a apărut de la numărate ori în mijlocul publicului numeros care l-a aclamat până când ultimele lămpi s’au stins În incinta „Ateneului.”. LIVIU ARTEMIE Cecali La Capşa, se poate vedea în fiecare zi, la ora când startul tradiţional animă în jurul meselor de stejar pe toţi literaţii amatori de discuţii fără de sfârşit, un domn între două vârste, calm şi serios, ascultând cu atenție invectivele critice,pe care le schimbă gălăgioşii lui vecini de masă-M’am interesat într’o zi de profesiunea lui; mi s'a apus că e farmacist , l-am cunoscut şi l-am vizitat la prăvălia, lui. E un tip fantezist, plin de farmec; m’a pus să-i vizitez farmacia, mi-a arătat borcănaş cu borcănaş, până ce am ajuns la un borcan mare, cu următoarea bizară etichetă : „Medicament general“ — Ce e asta ? l-am întrebat uimit. — E medicamentul pe care-l servesc tuturor mușteriilor, care vin cu reţetele indescifrabile ! răspunse calm farmacistul. Mi-a explicat apoi că, doctorii scriu urât, și că medicamentul general, scutindu-l de chinul descifrării li procură timpul liber, pe care şi-l petrece la Capşa, ascultând braşoavele literaţilor, după care se ’nebuneşte, Tie! Mare-i grădina lui Dumnezeu !... Mare discuţie la cafenea în jurul lui „Faust”. — Da, domnilor, —işi termină peroraţia un cunoscut critic și poet, — fiindcă, orice ani spune, un om poate să vadă pe Dracul, atunci când o vrea cu orice preţ. O furtună de protestări, în mijlocul căreia o singură voce se aude ! — Sigur, domnule! Așa e !.. Triumfător, criticul se ’ntoarce spre posesorul vocei, un spiritual și talentat pictor : —Nu-i așa, d-le ? 'Ai văzut fie-Ul, pe Dracul . — Nu, de văzut, nu l-am văzut, ci să spun ? — replică surâzător pictorul, — dar l-am tras, foarte des, de coadă! De curând, s’a inaugurat tn Capitală o mare clădire publică, cu o fațadă pompoasă, împodobită cu patru statui cam lipsită de gust. Doi inşi, — unul din ei artist, — se opresc în faţa palatului. Al doilea, — nu artistul, — întreabă : — Ce or fi simbolizând aceste statui ? — Cele cinci simţuri ale omului. — Cum, cele cinci simţuri ? Eu văd, numai patru... Fireşte! răspunse artistul. Lipseşte unul. Gustul! Discuție conjugală. — Draga mea, parcă a fost vorbitd nu mai discutăm de toată istoria aceea. Mi-ai spus că ai iertat și ai uitat. — Da, dar vezi că eu nu vrea să uiți că eu am uitat!...