Rampa, iunie 1927 (Anul 12, nr. 2878-2895)

1927-06-11 / nr. 2887

Scriitorii diplomaţi Participăm în sfârşit la hora biu­rocratic-intelectuală a continentu­lui. Ein confederaţia autorilor dramatici, azi Pen-Clubul, mâine internaţionala teatrului lui Ge­mier. România­ e reprezentată onest ei adeziunea ei e de natură să urce Cres­tibiul nebulos de care se bucură — sau mai exact, de care nu se prea bucură — ţările din Orient. Cu un cuvânt , evidentă tendinţa de urcare a acţiunilor noastre pe piaţa europeană. Cu optimismul cuviincios şi necesar la început, aşa privim noi lucrurile. Dar sunt o sumă de chestiuni de discutat, t­aci la noi. Organi­zali, oriunde. Iar Paul Morand şi Claudel sunt prinţi ai scriitorilor. Când lucrurile stau astfel înce revendicări întâmpină mai puţine dificultăţi. Ambasadorul, ca ei în politică e cunoscut. Tradiţia aici­­joacă un rol foarte important. Noi am trimis anul acesta la Pen-Club pe d. Mihail Sadoveanu. Dăm acest fapt ca pe o simplă in­­formaţiune. Anul viitor însă va trebui sa ne amintim din vreme de datoria ce avem de a ne face stimaţi, cât mai mult. Cum între scriitorii noştri lip­seşte oare tipul aşa zis „băiat de familie?” Ne îndoim. Azi scrisul e o funcţiune nobilă, ca avocatura Naţiile scriitoriceşti, au căpătat de­­şi ca ingineria. Epoca lavalierei re­­t­rinderea de a întocmi rapid şi o-» apase şi a tapatului a trecut. Scrii­torabii comisiuni şi delegaţi cariitorii zilei sunt oameni subţiri şi Isă ne reprezinte, nu-i aşa ? I cul­ti. La ei ne vom gândi. Guvernele au sprijinit — de asta cel puţin nu se pot plânge or­ganizaţiile — acţiunea de consoli­dare intelectuală a României, spe­rând pe bună dreptate într’o fruc­tificare diversă a efortului gene­­ral. In Franţa — cu care nici pe a­­besire teren nu ne putem compara !— există secţiuni scriitoriceşti ca­ri au un fel de specialitate în ac­ţiunile aşa zise diplomatice ale in­telectualilor. Fernand Vanderem şi Jul­es Ro­­m­ain sunt doi ambasadori fără ni­. O echipă diplomatică a­ scriito­rilor româini ne-ar face servicii imense. N’am exagerat adjectivul Repetăm: servicii imense. E vorba de un oficiu al tradu­cerilor, de o propagandă activă pentru difuziunea cărţii. Şi poate că aranjând dificulta­tea colportajului, ne vom lua oda­tă în serios şi vom dă joi lumii o carte semnată de un român. Nu sunt visuri, nici aiurări. Dar după „lovitura” peste graniţă poa­te că vor consimţi şi românii să citească mai mult româneşte. Semn distinctiv Scena se petrece in biroul unei mar­ţi bănet de pe strada lipscani. D.nul director fi-a părăsit masa de lucru, fi studiază nifte registre, prezintaiem ps o măsuţă alăturată, de o funcţionară nurlie, in al cărei agreabil decolteu Scapă, din când in când, pe sub oche,­lari, privirile domnului director. Deodată, telefonul sună. Directorul calm: ' — Domnişoară, vezi, te rog, cine «... Domnişoara se execută ! «— Alto AUo t^ Cum ?». Vă rog, vă rog... Cu cine vreţi să ’vorbiţi ?„[ Cum ? Allo Ce face A Cine e, domnişoară ? —, Nu ştiu, domnule director,, nu se Inţelege bine. ’Aud doar... „măgarule!'1 „porcule !".„ . ” — Aha, replică directorul, r.aim. — ( nevastă.mea! , Pacifism conjugal. £., N^.u se laudă peste tot, că în menajul ’ lui, pacea cea mai desăvâr­şită nu încetează de a domni, deşi el îşi impune voinţa cu multă energie. Unul din bunii prieteni al d.lui N. povesteşte o pildă a acestei autorităţi conjugale. Cică era tocmai In vizită la ,V _u, când d.na N. eşi ia oraş • — Nu vii târziu, draga tata ! ii spu­se d. N. — O să viu când o să.mi placă replică, înţepată, d.na N. — Bine„. dar nu mai târziu, te rog! replică N„ autoritar. m Miâutăț L dân­ fetixa Mamii. I­ an­­ie XII, No. 2837 —------------ "­­ REDACȚIA, ADMINISTRAȚIA SI ATEUEREIIE grafice Strada Sărindar, 7 TimroN 9oi/a» ^ubUdtatM concMlonnta ozaluri* SocietatU Anonime Butioli Mom« Calea Victoriei» 91 AnundurUe ae primesc­­« toate agențiile tie publicitate şi la administrația «tarului A­ doua producţie muasi­­a Conservatorului Conservatorul de Muzică com­pensează în mod impresionant În­târzierea cu care s’a învrednicit să comemoreze centenarul morţei lui Beethoven. Profesorii au dat pilda cea vred­nică de laudă cu recentul festival Beethoven organizat la „Teatrul Regina Maria”. Elevii nu au rămas mai prejos consacrând una dintre obicinuite­le audiţii de fine de an operelor Titanului. *’■' s' Ne am exprimat în repetate rân­duri nemulţumirea asupra realiză­rilor concrete ale Conservatorului nostru de muzică. Nu am fost îndrumaţi decât de dorinţa de a vedea această impor­tantă instituţiune de educaţie ar­tistică la im nivel cel puţin egic acelui al instituţiunilor similare din străinătate. Străduinţele în această direcţie dovedite cu prilejul fiecărui sfâr­şit de an, constituesc un real pro­gres, datorit fără îndoială unui efort al corpului profesoral. O înregistrăm cu plăcere, conside­­rându-1 în acelaş timp ca o pro­misiune pentru voitor. In rândurile profesorilor se re­marcă deci o sinceră străduinţă d de îmbunătăţire a bazelor învăţămân­­tului nostru artistic. Pe când deci îndelung aşteptata ?i mult făgă­duita reformă a Conservatoarelor din ţară ? A contribuit la strălucirea pro­ducţiei muzicale de Joi în primul rând distinsul muzician d. Dan Simionescu care a realizat cu cea mai profundă competinţă partea principală a programului, execu­ţiil­e orhestrei conservatorului. Fără a se distinge printr’o sono­ritate sau o preciziune remarca­bilă, orchestra Conservatorului (clasa d-lui prof. Alfonso Castal­­li supl. d. Dan Simionescu) ne-a edat în mod onorabil Uvertura la figment şi Simfonia a VlH-a de Beethoven susţinând apoi acompa­ni­amen­tul părţei „Allegro con­­erio” din Concertul pentru pian in do minor. In executarea partei solistice a acestui concert s’a relevat d-ra Eliza Ghiul talentat® absolventă­­ clasei de pian condusă de d-na. _ Prof. Constanta Erbiceanu. D-ra ’ Ghiul posedă o technică bine dez­voltată, agilitate şi preciziune de­săvârşită. Nu-i lipseşte nici căldu­ră în redarea cantilenei sau înţe­legere pentru reliefarea fazei mu­zicale. Este fără îndoială o pian­is­tă remarcabilă. Cealaltă elevă a d-rei Erbiceanu tânăra virtuoza- Lydia Dege( (a­nul VI) a dovedit în redarea So­natei op. 110 de Beethoven o ma­turitate a intrepretării. O tânără mânuitoare a arcuşu­lui d-ra Eugenia Maiorescu (anul IV, clasa d-lui prof. Silviu Flores­cu) cântă cu intensă căldură Ro­manţa în sol de Beethoven. Mâna stângă evocă cu siguranţă, în fru­mos „vibrato” melodia compoziţiei iar arcuşul mângâie cu sinceră candoare imagini­ senine şi gân­duri simple, pe coardele violinei. A fost un omagiu respectuos al tinereii închinat nemuritorului geniu al Titanului. O sărbătorire în cel mai auten­tic spirit beethovenian. LIVIU ARTEMIE i—. ■■■ ■riíitfiíg i y—11 ■i'iii[ii-­ Artistele franceze 0-ra Susy PrimD Intre scenă şi ecran , MAUD LOTY De ce nu facep cinematograf ? Pe zi ce trece, cinematograf, Trebue să fie extrem de a ful tinde sa absoarbă activitatea actorilor din streinătate. Actorii cari se dezinteresează actualmente de cinematograf con­stitue rarităţi. Ziarul ,,Candide" a găsit interesant să întrebe pe aceştia din urmă care este cau- JULES BERRY ,.Ceea ce mă întrebaţi e foarte grav- Cinematograful este foto­genie și constitue un refugiu pentru aceia cari n’au putut să izbutească în teatru- La teatru actorul reflectează înainte de a creia un rol. La cinematograf, el nu creia­­ză nimic: el este robul regiso­rului. Această artă — dacă vreţi s’o numiţi aşa — nu mă interesea­ză­ VICTOR BOUCHER „Am refuzat până în prezent „Dacă nu mă ocup acum de cinematograf nu fac aceasta din­tr’un scrupul estetic­ Cred că un actor nu poate să facă cine­matograf decât cu o singură condiţie: să adopte o technică diferită de cea teatrală. „Acela care joacă la cinema­tograf ca la teatru este tot atât de prost că acela care a­duce pe scenă procedeele cinematogra­fului­­Unele adaptări cinemato­grafice măreşte acest antago­nism între teatru şi cinemato­graf. Un film extras dintr’o pie­să de teatru sau roman e în ge­neral slab- Un film creat pentru cinematograf poate să fie inter­pretat foarte bine de un actor-fă­toate d­­er fele cari mi sau cut pentru cinematograf. ..Nu cred că pofi face cinema­tograf atunci când am acceptat ..Nu fac cinematograf pentru în teatru roluri importanta• Fia­im motiv foarte simplu: nu un a care să rămâe la locul lui. ,Nu invitat nimeni. Ador cinemato- j mai așa rolurile vor fi bine iu­­graful. . ~ ! cate". za atitudinii lor. Găsesc oare incompatibilitate între cinema­tograf și teatru? Iată ce a răs­puns. • BERTHE BOVY grăbit și un­­ admirabil repaoz pentru voce. Actorul ar trebui să alterneze. După ce am vorbit șî am cân­tat pe scenă, mi-ar plăcea să fac o cură de tăcere într’un studio V -- ,ții Victor Boucher Maud Loty Specula cu publicaţiile — Câte­va exemple edificatoare — Publicaţiile străine, franceze şi refe obişnuite cu supliment tea­­germane în special, sunt aduse în trai se vând 44 lei deşi preţul de la Paris de 4 franci ar fi echipa-Capitală d­e către două sau trei birouri de speculanţi cartelaţi, care obligă publicul să plătească­­pentru ziare şi reviste, preţuri de­­ spoliafiune. Toate chioşcurile din centrul Captatei vând revistele şi ziarele aproape pe aceleaşi preţuri de spe­culă, preţuri cari nu sunt măcar în raport cu preţurile în franci francezi. Deşi cursul francului este 6.60 lei. La preţul revistelor şi ziarelor nu se calculează nici o dată mai puţin ca zece lei pentru un franc francez. Revista­ Je Saig Tont al cărei preţ e de 5 franci costă 50 de lei, revista La Science et la vie al cărei preţ e de 4 franci costă tot cinci­zeci de lei, pentru că publicul e lăsat la bunul plac al speculan­ților. Revista „L­lustration” nume- „RAMPA“ primește abo­namente în viligiatură. Costul este de 100 lei pe lună în țară și 200 lei în străinătate. Cartea, franceză şi artiştii Vom avea sî o reactualizare vorbe toată plăcerea cu care o­­a lui Quy de Maupassant- Pier­­dinioară se afla lângă ete­re Borei va scoate în curând uni Ai fi crezut că e un copil care volum cu documente și înediter se joacă și conversează cu juică­­despre marele romancier- Până •­rnile­atunci revistele pregătesc sen-) Nu se mai întâmpla însă toti zatie- In Revue de France, Pier-­ţ aşa când îşî aducea aminte de j re Borel se ocupă într’un înte-­j doamna X (aci editorul o supri­­resant articol de „nebunia lui mai numele întrucât doamna în­­ Maupassant“- I chestiune are urmaşi cari ar' E un document de mare nu-i putea face dificultăţi publicării teres literar şi patologic. Intre,caetelor ce cuprind viata intr-' altele Francois Tssart fostul i­mă a lui Maupassant). j valet de cameră al marelui ro­j Atunci autorul lui Bel Ami de­­mancier vorbeşte despre înter­i venea furios şi începea să in­­i narea stăpânului său în casa de sufle femeea ce-­şi închipuia că, sănătate­a doctorului Blanche,­­ are în faţă, o insulta cu vorbe: „Avea momente de halucina­­j pe care aşi fî dorit ca această f­iie în timpul cărora el revedea: femee să le audă. constant toa­te femeile din lu- i Cu toate astea, (dintro ulti-­­ mea bună pe cari le cunoscuse. ’ mnă și elementară discrețiune și Le saluta, le spunea un amabil. delicateță) Maupassant nu. Pro-­­ „bonjour“ cu acelaş răs bun cu, nunta numele acestei femei de- j care le primea în cabinetul său cât foarte încet­­odinioară. •­­ Scriitorul suferea mult de fap Regăseam în ochii lui ca și în tul că era închis într’o casă de­ ca disperat de a nu putea săi se sănătate. Nu putea suferi să fie­­adresa luî Baron, cardianul său închis- Ar fi vrut mereu să se] obicinuit;­ întoarcă acasă­— Avea accese de furiş, în­treb pe Francois Tassart­— ..Pune-mi fracul, (fracul era o căm­aşe lungă şi largă care nu lăsa mâinile libere).. Simt că-mi vin iar halucinaţiile. Nu­mai dumneata îmi eşti simpa­tic aici şi mi-ar părea rău să-ţî dau câţiva pumni peste ochi.“ — Vai, domnule de Maupas­sant, îî zicea Baron, nu cred că aţi ajunge până acolo. Noi sun­tem prea buni prieteni şi pe ur­mă cred că dumneata eşti un om de lume, un om bine crescut- Nu sunteţi în stare să faceţî una ca asta”­‘Se calma, şi răspundea:­— Ai dreptate. Baron, n’am să dau niciodată în tine. Asta era tot. De foarte multe ori Maupas­sant spunea îngrijitorilor săi: -Ca să fiţi siguri pe înţelepciu­nea mea puneţi-mi totuşi fra­cul şi mă culc“. Era îmbrăcat în cămaşă de forţă şi se culca. După cinci mi­nute era din nou în picioare- şi trecuse accesul. Şi atunci cu o veselă ironie zicea: Atunci la ce mai e bun fra-t - cpl, bunule Baron?» . $î Baronul care era un om de spirit îi răspundea: — Intr’adevăr, aceste lucruri nu sunt făcute pentru oameni ca dumneavoastră, domnule de Maupassant”. ' Baron îmi spunea adesea: "A — In timpul lungei mele ca­­­riere în această casă, niciodată n’am văut un asemenea bolnav. Fie halucinat sau nu el rațio-­ nează continuu. Dacă îi trece prin cap o idee de nebunie, îî spun să și-o alunge. Recunoaște că am dreptate sî face toate e*­forturile să fugă de obsesia sa. I— Primea vizite? — Numai d. Albert Cohen îl­ putea vedea. Mai primea Mau­passant și alte persoane, dar ceste vizite aveau loc în salon și bolnavul nu avea voe să se apro­pie de vizitatorii săi. In timpul unei vizite Maupas­sant se adresă femeiei cu care conversa și cu o repeziciune șî o panică în glas îi opuse. — Du-te, du­-te, pleacă acum cât mai repede. Peste un minut nu voiu mai răspunde de faptele­­ mele­.Urmează în pagina II-4 ifl Charles Baudelaire Nu! Se întâmpla câteodată Moartea lui Polin Polin, popularul comic Parisian, a murit zilele trecute la vila sa de lângă Argemieuil. Cu toate succesele pe care le ob­ţinuse în teatru jucând câte­va co­medii la Nouveautes şi la Palais Royal, tipul de soldat pe care îl crease pe scenele de music-hall, rămâne strâns legat de numele său. ’ 11 Cântecele create de Polin: La Petite Tonkinoise, Ma grosse Ju­lie, Ah! Mademoiselle Rose, şi altele cari chiar dacă nu erau car­pod’opere de spirit erau spuse cu multă bonhomie şi cu fineţe. Polin se născuse în 1863. Absol­vent al conservatorului a ajuns re­pede stea de music-hall. Crease un gen în care, inevitabil, a avut mulţi imitatori. După război, Polin a mai apă­rut la music-hall obţinând succe­se, cu toate că silueta de soldat pe care o încarna a dispărut odată cu războiul. O comedie sovie­tică la Berlin Se joacă actualmente­­ Berlin după cum e obiceiul în sezonul de vară, un mare număr de­­ piese străine. ’ Cea mai remarcabilă e comedia sovietică, „Mandatul” de Nicolai Erdmann, un spectacol de care Moscova nu s’a salura­t timp de trei ani de zile. „Mandatul” e desigur o piesă destul de caraghioasă care are probabil mai mult succes la Mos­cova decât la Berlin. Criza de locuinţe constitue te­ma acestei comedii. Se ştie că neo-clasicismul a devenit din nou la modă. Autorii de avantgar­­dă părăsind peacord­ un moment spiri­­tul lor de inventiune independentă au Început să descopere pe Sophocle, Es­emii, Moliere, Shakespeare.. E un pro­gres... Nu de mult modernistul Darius Mil. Oedip-Regg' m. Livretul "operii a fost­ prescurtat de tânărul şi 'mereu interesantul Jean Cocteau. Cine ar fi putut bănui că In­tre preferinţele lui Cocteau întră' şi Sophocle Sau cine ne.ar fi putut asigura că acelaş Cocteau se pasionea­ză după versurile greceşti şi latine, găsind acolo o bogăţie de sugestii şi de idei, ascunse celor mai mulţi din­­tre literaţii lumii contimporane ? Şi cu toate astea e aşa. Opera­­ o­­ratorie în livretul lui Cocteau şi pe portativele lui Strawinsky a căpătat un nou suflu de viaţă. Dar am­ impresia că încă n'am fost destul de bine înţeles. Livretul lui Coc­ into­. 1 ) O senzaţională audiţie la Paris „Oedip-Rege“ de Ygor Strawinsky, pe Horet de Jean Cocteau­ teau este tradus din greceşte în lati­neşte. Opera s’a cântat deci în lati*­neşte. Să fim înţeleşi: Codeau scrie lati­­neşte , cea mai pură latină, cea mai asemănătoare cu limba lui .Horaţiu, Virgiliu şi Lucreţiu... baud a atacat în portative Chocpho­l f blue * m­s& fi res. iar astăzi alt modernist Ygor Stra­tatom a lui Stravinsky n a prea fost __________parisiani înţeleasă,. Şi asta nu din cauza nein., winsky prezintă .publicului înţelegerii publicului parisian, fcare ■ tn acest domeniu, cel puţin, mai poan­te fi consultat şi" de alt public euro­pean. : * *fi'l Dar gândiţi-vă. Oed.ip.Regg repre­­zintă o acţiune grecească, elină adi­că Destinul văzut şi înţeles de Eleni. Aşa­dar, ziceam, o acţiune grecească, pe un libret latinesc, adaptată de un francez şi pusă pe muzică de un rus. Fatal trebuia să se nască o operă hy­bridă şi fără sens, deşi în parte luată opera are merite mari Oedip.R­ege povestea­ e o capodoperă, latineasca lui Cocteau e ireproşabilă, iar muzica runeasert a­ marelui Strawinsky este un trouvaille şi o frumuseţe. Urmându şi campania de „reacţiune” sistematică Ygor Strawinsky a voit să dovedească rapid ca vocabularul mu­zical modern convine admirabil siliiu lui ..oratorio”_ului "clasic. A dovedit. Şi.a "tratat subiectul aşa cum Bach ai tratat „Pasiunile” sale. '­­ S'a vorbit din nou in presa parisia­­nă de „plictisismul” muzical al lui Strawinsky. Nu e o obiecţie serioasa. La Început şi Wagner era plictisitor, Debussy şi astăzi încă e Insuportabil pentru cei mulţi. Dar e oare acest­­fapt, un motiv care să pledeze pentru ostra­cizarea artistului ? Preferinţele epocii, se pot schimba cu vremea şi atunci abia se va putea vedea In justa lui vioare compozitorul. Ygor Strawinsky ,a înregistrat glan­turi de Jean Cocteau un nou ..mare succes” de critică și de salon „Tigru Igor Stravinsky -------TOX----------­ Sámbáiá II Iunie 1927 T abonamentele 1« TAKA Trai tuni ........,. ........ , . zoo ir lato luni..... . .,.,. ,, , ,... 400 Ua an ..........i....,.,....7oo ^ Oi STRACVATATE rel luni............................................ 900 iar 9aee luni ......................................................... 900 , nan 1000 „ . bonamenlelc «e plătesc înainte «t încep la 1 «au la 19 ale flecarei luni. Miraculosul regat din Sudul Amerîceî De pe tron, la Variete. Acum câteva săptămâni a­­ călătorii celebre, părăsi într’o buna zi, dela 1848, Franța, și după numeroase aventuri ajunse pela 1857 în Chili. Debarcatul la Santiago nU-și perdu vremea, ci imediat, înfiîn­tă un câmp de curse, ca la Lon­­gchamps. Dar afacerile nu-i mer­seră prea bine, așa încât dădu faliment și trebui să fugă spre Sud. în regiunea locuită de tri­burile de indieni Araucani-Aci îi veni ideia să constituie un regat al Araucaniei. ..Constituirea" nu fu prea di­ficilă, așa încât la 1860, Aureliu Tonneins trimise tuturor suvera­nilor lumii următorul straniu mesaj: ..Noi, Aureliu Anton­­, prin gratia lui Dumnezeu, rege al A­­raucardei avem onoarea a vă face cunoscută urcarea noastră pe tronul regatului, pe care l-am întemeiat. ..Dumnezeu să apere pe maies­tatea Voastră. Aure­u-Anton rex. ANEXIUNILE REGELUI Câteva zile după lansarea a­­cestei proclamaţii, regele Arau­caniei, anexă Patagonia, şi se a­­pucă să-şi organizeze ţara, înte­­m­eând o nobilime ereditară, în­fiinţând o decora­ţie .,Coroana dp. Otet­ şi-şi constitui chiar un minister, compus, fireşte, din in­dienii, care se amuzau teribil cu aceste jocuri politice. Regele Araucaniei se întoarse apărat în tărgășorul Drno din Cehoslovacia, un tip foarte bizar înalt, slab, cu o barbă lungă albă, învăluit într’o manta roşie, pe care erau brodate literele:­­ N. R. I­, o semilună şi o stea sovie­tică. Individul, rezemat de un baston terminat în cruce, nu se opri decât în faţa bisericei, se în­chină, apoi intră înăuntru, şi pro­fitănd de faptul că liturghia era în foi, se adresă poporului din biserică recomandându-se drept noul­ui adevăratul Messia, fiul lui. Dumnezeu şi al Fecioarei Maria. Din păcate, lumea nu prea luă lent cu 26,40 lei la cursul de 6,60. Trebuie să se şti® că revistele şi ziarele sunt scutite de vamă, iar cheltuelile de transport şi câ?-\Ui serios cuvintele noului Messia tîgul pot fi cu prisos acoperite di». & !}u Protestă deloc când Jandar­­. , mo? .. . Ima venia să-l ndice pe straniul reducerea de ta dm pr tul °’ predicator, care, de altfel, se do­ficial de vânzare. Cu ziarele se petrece acelaş lu­cru, ele se vând cu 5—6 lei deşi preţul de vânzare la Paris variază între 0.25 şi 0.50 centime. O lege a speculei există încă. Ce fac organele însărcinate cu a­­plicarea ei ? vedi a fi un escroc. Locuitorii sa­telor dai jurul orăşelului Drno se lăsaseră păcăliţi de el, dân­­du-i bani şi daruri. Bizarul aventurier, arestat în Drno, are însă doi mari predece­sori în istoria excrocheriei: pe faimosul Lebaudy, împăratul Sa­harei şi pe Aurelia Anton I, re­gele Arancaniei- REGATUL ARAU­CAR­IEI Aurelia Tonneins — celebru la Buenos Aires şi Ui Paris. — a­­cum 70—80 de ani. — a debutat în viaţă ca funcţionar în biroul unui notar din Parigueux. Ame­ţit de lectura mai multor cărţi de apoi în Franţa, unde presa sa grăbi, sâ-l primească cu entu­ziasm. Dar cercurile oficiale, pe care Aureliu Anton I căută să le inte-p­reseze de soarta regatului Me­rcu maseră indiferente și bănuitoare. Văzând că nu poate face ni­­mic în patria lin, regele Arau­­caniei se îmbarcă din nou şi porni spre patria adoptivă, unde se puse cu nădejle pe lucru, spre a organiza armata regatului-Dar aventura se sfârşi prost. Un detaşament de soldaţi chilieni se prezintă într’o zi în Capitala Araucaniei, arestând pe rege, împreună cu tot consiliul lui de, miniştri, sub acuzarea de insti­gare la rebeliune a ideilor. Ministrul Franţei interveni însă pe lângă guvernul din Chili­a regele Arancaniei fiind supus francez şi aşa Aureliu Anton­­ fu eliberat, şi putu să se întoarcă din nou la Paris, unde până la moartea lui, căută mijloacele ne­cesare constituirii unei armate, care să-şi recucerească regatul, împărţit între timp între Chili, şi Argentina. Aurelm Anton­­ muri în 1878, într’un spital din Bordeaux, pro­clamând ca moştenitor al tro­nului său, pe un prieten din Pa­­ris, Laviarde, căruia Rudolf Sulis proprietarul Cabaretului .,Chat Noir" dîn Montmartre H spuse, până la moarte, foarte se­rios: „Sire" și ,,Maiestate". L. M.:£ —i—— ' ——

Next