Rampa, octombrie 1927 (Anul 12, nr. 2905-2931)

1927-10-14 / nr. 2916

SLĂBIŢI repede libra pericol — ford reţilm făcând în fiecare zi sau odaie la două zile O B A.­E CU S­EE AMAIGRISSIVAIT CLARKS (Sarea de slăbit Clarks) care reuşeşte întotdeauna a reduce stomacul, şoldurile şi face să dis­pară fără nici un inconvenient tot excesul de grăsime. De vânzare la toate Farmaciile şi Drogheriile din ţara. IMPORTANT. — Dacă nu găsiţi în oraşul Dvs. trimiteţi suma de lei 630 pentru un pachet de 12 ari sau 360 lei pentru un pachet de 6 bai şi vi se excedează de către: Agenfia D I X O R Str. Răureanu, 5 Bucureşti Trimitem core la zece tei explicatiunile detailate şi literatura.­ ­ Var taf luni Ea scria... Ta scrie El scrie.» Citesc sub semnătura lui An­dré Maurois, în La Nouvelle Re­vue Francaise, aceste savuroase r rânduri, despre scriitorii unui ţi­­nut pe care autorul „Viefii lui Pi­sraeli" la vizitat de curând . »Când şi-au epuizat sursele de inspiraţie, s’au apucat să scrie u­nii despre alţii. Dealtfel cu toţii ncetaseră de mult de a mai avea sentimente reale şi nu mai găseau nimic de observat, nici la ei înşişi, nici la confraţii lor... Câţiva din­­tre ei avură aşa zise sentimente de gradul al doilea, adică senti­mente provocate de operele de ar­ta. De pildă dacă aţi fi fost din acest tinut, după un voiaj ca ace­­sta, aţi fi publicat nu numai „Jur­nalul de bord * al D-voastră ci şi Jurnalul" acelui „Jurnal de Bord", iar tovarăşa D-voastră de călătorie ar fi publicat „Jurnalul jurnalului jurnalului de bord al soțului meu". E un film foarte bogat. Marele succes Etorar al a­­cestui an este o confesiune de șai­sprezece mii nouă sute de pagini, «sub titlul: Pentru ce nu ft­iu să scriu"... Pe de altă parte îmi amintesc de mărturisirea unui «mirate la­tin, care într’un moment de sin­ceritate îmi spunea deunăzi • pe stradă : —­ Am impresia că la D­v scrii­torii când au au ce face (şi cam des nu au ce face fiindcă ei sunt numai scriitori şi altă profesiune nu au-Nil.) scriu franţuzeşte, a­­d'că scriu ca noi... Nu trebue sa interpretăm aceste spuse in sensul celeilalte faimoa­se replici pe care prietenul Per­­pessicius mă asigura că a auzit-o printre latini : „Noi a trebuit să ven­im din Franţa, ca să învăţăm d D-voastră franţuzele“. Dar J. Henry Massis în convor­birea pe am avut cu d-sa Tşi pe care cititorii noştri o cunosc­ îşi exprima, decepţionat, surpriza ce a avut de a întâlni într’o ţară emi­namente ortodoxa şi agricolă, nă­zuinţa de a altoi pe un fond mi­stic, cultura franceză, specific ca­tolică. E o contradicţie şi o impo­sibilitate. Pensia d­ar din decla­raţiile d-lui Massis, cărora d. Ni­chifor Crainic, le va opune punc­tul de vedere strict al grupării Stb în jurul revistei Gândirea, că Franţa nu iubeşte idolatria noa­stră manifestată astfel. Cred însă că răul rezidă în nă­ravul românului de a scrie. Prost nărav şi nevindecabil. Eu scriu, tu scrii, el scrie... futilităţi. Şi am lămurit, nu de mult, chiar în această rubrică : ,,Dece scriţi Chestiunea e atât de tristă, că nu mă încumet să glumesc în sea­ma ei. Cred însă că lumea va sfârşi scriind. Comerţul de idei este tot ce s’a inventat mai otră­vitor în seama sacrei invenţii a lui­ Guttenberg. Faceţi propagandă pentru dis­trugerea călimărilor. Eri­ar a vă­zut un individ înebunit, pe stra­da, atacând un camion încărcat cu hârtie albă pentru maşinile ro­ta­t’ve şi urlând flămând, cu un Sfillo în mână : — Daţi-mi-o s’o scriu.... Hârtia albă ispiteşte ca fem­eea. ________ R. D. SUPEPIRWE ?! /UNDE SUNT CEIE MM BINE MAI VECHI si REPUTA­TE VO­PSELEot STOFE CA­UTATEPRETUTINDEN. FRA­TELLI GAB­RI­A IN CALEA PAHOVEI .276 BUCURESTI TELE.319M FURNITURI de MODE Ma.e asortimen­te, catifele* pailgt.Ci, fan­eziur*r flori, agrafe, etc. EN GROS EN DETAIL VIELE de BUCAREST Lipscani, 78 NEW­ YORK Fabrica de Pălării pentru DAME Salon de Mode asortat în permanenţă cu ultimele notiţ ţi ale un­dei Transformări şi vopsiri de efruri şi topeuri­ulevardul ELISABETA S. E­. I. Preţuri de reclamă _________ INSTANTANEU VOPSEA DE PAR­ REVAI1ZATORI AU RABAT 30% Vopsiţi numai cu acest preparat cel mai b­un. S. Bar­as­ch str.Regală. 9 Tel.26/81. îmi A APARU­ l: „DIN UMBRA VHTIii Lei 40. Lei 40. ROMAN MARIA S. PAlADE­BILITs autoarea romanului „NUMERUS UAUSUS“ Lei 60.­ e vânzare la t­oate librăriile din ţară A donatori la „RAMPA" A apărut No. 0 din marea re­vistă de literatură şi artă. GÂNDIREA cu următorul suumt : Nichifor Crainic : Pen Clu­bul românesc (o propunere scriitorilor minoritari). Tudor Arghezi : Toamnă de suflet (poezie).^ Mateiu Ion Caragiale : Craii de la Curtea-Veche (roman). Ion Minulescu : Rugă (poe­zie). Ion Pillat : Elegie (poezie). Petre Marcu-Balş : Mistica Statului. IN MEMORIA LUI VASILE PARVAN Jerome Carcopino : In me­moriam, prof. la Sorbona. Al. Busuioceanu : Alogenor. Em. Bucura : Vasile Pârvan al amintirii.­­ Călinescu : Sub masca lui Vasile Pârvan. M. Vulpe : „Getica”. IDEI, OAMENI, FAPTE :­ Era. Bucura : Congresul pre­sei latine. CRONICA LITERARA : Al. Rădăuță : Tudor Argh­ezi CRONICA PLASTICA­­ O. V. Cisek : Grigorescu (douăzeci de ani de la moartea marelui pictor). CRONICA DRAMATICA: Ion Marin Sadoveanu : Co­media fericirii. D-ra Nastase. Nichifor Crainic: Cronica măruntă. Prețul unui exemplar 30 lei. Abonamentul anual 330 lei. Teatral românesc rmn de ION PERETZ Profesor Universitar la Te­rturBc teatral grecesc Intre atâtea încerc­ări drama­tice era firesc să se afle şi una a poetului redeşteptării naţionale a lui Rh­gas Velestiniotul. Dar ea este o deziluzie. „Ahileus”, dra­mă eroică în dialectul eptodoric, nu răspunde aşteptărilor. Bine­în­ţeles sunt preamăriţi în ea eroii legendari ai Eliadei şi neînvinsul Ahileus, măreţii­ Agamemnon, cutezătorul Aias, vicleanul Odis­seu şi înţeleptul Nistor apar ca figuri impunătoare ale trecutu­lui fabulos al Greciei, dar nimic nu îndrumă gândirea spre vremu­rile cele noui, nimic nu face alu­zie la libertate şi la revoluţiune. Deşi patriot înflăcărat, Rhigas era prea respectuos al trad­i­ţi­unii, ca să caute să schimbe câtuşi de puţin situaţia sau caracterele fi­xate odată pentru totdeauna de epopeea homerică, sau să slă­bească unitatea acţiunii prin in­tercalarea unor gândiri sau pre­­ocupaţiuni de actualitate la înce­putul veacului al nouăsprezece­lea. Numai preocuparea artistică îl stăpâneşte şi în jurul mâniei lui Ahileus, aşa cum o regăsim în L­iada se concentrează toată tru­da şi toată băgarea lui de seamă. „Ipoteza” dramei ne ştie la origi­nile conflictului, dar acţiunea în­cepe în cortul lui Ahile, când după repetitele victorii ale lui Hector, grecii simt amar lipsa re­gelui Mirmidonilor şi îi trimet o delegaţiune să-l roage să reintre în luptă alăturea de ei. Acţiunea însă lâncezeşte, căci pe scenă nu se petrece nimic. Doar nesfârşite conversa­ţi­­i in­versificate, Patro­­cle şi Ahile alternând la recita­­rea strofelor, formează toată dra­ma­ Ca să nu scoboare pe Ahile, Un­gas n’a vroit să vază in pri­cina mâniei lui decât înfruntarea ce i-a facut-o Agamemnon, iar nu şi pasiunea lui pentru frumoasa-i sclavă răpită, Briseida. Mândria, nu iubirea, e jignită la Ahile. Ca şi în Iliada, Achile se plânge nu­mai că a fost „dezonorat”. Dar e puţin pentru o dramă, mai ales când e şi lipsită de ac­ţiune şi impresiunea e mai prejos de sforţările autorului. Poate de aceia a simţit in urmă nevoe Serurie să traduce „Mânia lui Ahille”, pe care pe nedrept P­­ltănescu o atribue lui Vol­taire, când ea e vădit „Briséis ou la fureur d’Achille’ a lui Poinsi­­net de Sivry. In această tragedie eroul, mai omenesc, poate mai real căci e acelaş care torcea la picioarele Deidamiei — simte nu numai afecţiune prietenoas­ă ci şi iubire, se simte nu numai în­fruntat ci şi rănit în inimă. Cu „Polyxeul” a lui R­izo lu­crurile se schimbă însă cu totul. Deşi inspirată de actiba lui Euri­­pide şi pătrunsă de spiritul clasi­cismului, al cărui admirator era marele efor al teatrelor, ca lasă foc şi ideilor celor noi care fră­mântau minţile patrioţilor greci la începutul veacului trecut. Sub­titlul chiar al Polixeniei ne dove­deşte această preocupare a auto­rului ei. Este­­ „Jertfa pentru pa­trie”, adică tocmai ce se potri­vea mai puţin cu moartea Poly­­xeuiei. Căci, fie că se adopta ver­siunea sinuciderii nefericitei fiice a Ecubei pe mormântul lui Ahil­le, fie ca se urma cea consfinţită de Euripide a jertfitei ei de către Pyrrhus, nu se prea vede bine ce caută patria in toate acestea. E adevărat că navele grecilor nu se pot­­întoarce în Ellada din prici­nă că umbra încruntată a lui A­­hi­le le aţine calea şi trebue po­tolită. E adevărat că Polyxein­ e jertfită fostului ei logodnic. Dar jertfa ei, principesă troiana, fiică a lui Priam învinsul, nu e pentru patria ei, acuma nimicită ci neu­tru patria duşmanilor şi astfel nu mai prezintă nici un interes pa­tetic. Curu a reuşit lacovache Ri­­zo să iasă din această încurcătură este un mister pentru noi, care nu mai posedăm manuscrisul tra­gediei. In tot cazul preocuparea patriotică a autorului se vădeşte rp’in ’* hr subtitlul adăugat şi astfel „Polyxeul” iese din rândul operelor celorlalte originale şi in­tră în şirul celor cu tendinţe pa­triotice, celor de propagandă na­ţională şi revoluţionara şi îm­preună cu acestea din urmă e în­cât­ă pe scena teatrului eter­ist de la Bucureşti. Producţiunea originală fiind a­­tât de slabă şi de nepotrivită cu scornul urmărit nu mai rămâne pentru formarea unui repertoriu decât recurgerea la traducerile de piese ale autorilor străini : ita­lieni, germani şi francezi de pre­ferinţă. Filimon ne spune în „Ciocoii vechi şi noui” ca dintre piesele jucate sub domnia lui Caragea Vodă de către trupa vieneză a lui Gherghy cele care avuseseră mai mult succes fuseseră „Saul”, „Toia”, „Pia dei Tolomei”, „Bri­ganzii” şi „Faust”. Nici acestea nu răspundeau însă cerinţelor zi­lei şi altele fură, ca urmare, cele pe care tinerii se străduiră să le tălmăcească în „apia”, greaca vulgară, şi să le reprezinte. Cine era să joace aceste pie­se ? Actorii erau indicaţi de la sine. Scorca de la Măgureanu, numită altfel după localul, în care Con­stantin Vodă Ipsdant mutase scoa­la domnească de la Sfântul Sava, era un focar de agitaţie eteristă. Dascălii şi învăţăto­rii erau a­­postolii şi discipolii ideilor revo­luţionare Intre Neofit Duca, fi­lozoful Comită, dascălii Christo­pr şi Vasile şi Doftorul Paniid­­ladie, ajutaţi poate şi de, dască­lul francez,­­­ore neon şi de imerii greci ca Arghiropulos, Kizos, Christupulos. Ralut, t­utu, pe de­o parte şi tineretul grec din şcoa­lă de pe altă parte acordul era deplin în ura împotriva tiraniei şi entuziasmul pentr­u cauza gre­cească. Şi când Domniţa Ralu, fiica mai mică a lui Vodă Caragea, se adresă şcolarilor de la Măgurea­­nu cerându-le să joace la curtea domnească, Costache Aristia în primu­l rând, Teodor Gâzi, Con­stantin Somachis, Gheorghe Ma­sa, Alexandru Fornaraş şi alţii, a­ju­taţi uneori chiar de Domniţă, fură cei care se nevoită să se a­­dapteze cerinţelor scenice şi pre­gătesc repertoriul viitor pentru o activitate mai serioasă și mai rod­nică pentru patrie. Procesul unui Temente al Iugoslaviei Zilele acestea s-a deschis la tribu­nalul di­n Varaj din procesul bandei CTimitnaie a lui Balagici împreună cu şeful bandei au fost acuzaţi alţi 54 In­­divizi dintre cari unii au făcut parte din banda menţionată şi alţii au fost craude ale bandiţilor. La proces au fost aduşi peste 100 martori. Şedinţele pro­cesului sunt vizitate de un imens pu­­blic. Ivo Balash­ei, la fel ca şri vestitul sg.n predecesor Cearuga ameninţa readuri întregi cu o numeroasă bandă bine organizată, care îţi avea sediul . insula Marele A avut peste tot co­­laboratori cari l-au sprijinit, astfel cit politia nu i-a putut da de urme. Brilagie­ este învinuit de 50 atacuri banditești și crime. Mania Bántsam s’a rcbds am teáira MAKEL uvicoN NU VA LUA RAMAS BUN DELA ADMIRA­­TORU LUI DIN LUMEA ÎNTREAGA Mattia Battistini, patriarhul ar­­tei muzicale vocale contimporane se retrage definitiv din arena muzicală, bvonul care a fost in atâtea rânduri desminţit este azi crudă realitatea şi numai blânde­ţea şi umorul sănătos al bătrâ­­nului cântăreţ poate mângâia re­gretele celor ce l-au cunoscut şi au apreciat arta lui minunată. La Viena, Battistini a dat săptămâ­na trecută ultimul lui concert şi cu acest prilej el a făcut ultime­le sale declaraţii reprezentanţi­lor presei. — »Vorbeşti de lup, până în­­tr’o zi lupu este la poartă...” Cu aceste cuvinte începe Battistini declaraţiile sale de rămas bun că­tre admiratorii din lumea întrea­bă „Prin aceasta încerc să justi­fic „concertele de adio” pe cari le-am dat în ultimii ani cam de­se­ori prin oraşele Europei. Sunt epoci când eşti dispus să-ţi iei rămas bun, fiindcă decepţiile sunt mai plăcute atunci când ai văzut că te-ai grăbit cu... plecarea. A­­cum însă situaţia e serioasă. Cânt pentru ultima oară la Viena şi MATTIA BATTISTINI totodată pentru ultima oară în faţa marelui public. Am ales Vie­na ca loc de despărţire deoarece am simţit în­totdeauna că aci sunt iubit de public. Iată pentru ce sunt gata, să cânt aci „cântul lebedii” spunând de la Viena un „adio” lumei întregi. Apoi, voi în­cepe să îmbătrânesc în tihnă. Bineînţeles că nu poate fi vorba de retragerea mea la mănăstire. Nu-mi pot explica împrejurările în cari a luat naştere această ştire. Odată, la Stockholm am lo­cuit ca oaspete într’o mană­tire, unde m’am simţit ca la mine a­­casă. Acest episod constitue pro­babil punctul de plecare al di­verselor versiuni în cari apăream în rassă monahală în liniştea sme­rita a unei mănăstiri îndepărtate. Nu am altă dorinţă decât aceia de-a rămâne acela care sunt cu singura deosebire că nu voiu mai cânta în public”. Terminând declaraţiunile sale Battistini a oferit vizitatorilor săi şi un epilog muzical cântând... prologul la „Paiatele” lui Leonca­vallo. Adman­­afi literare Putem anunţa, din sursa cea mai sigură, că în luna Noem­brie, Bucureştii vor primi vizita a cinci mari scriitori străini cari vor con­ferenţia la Fundaţia Carol Invi­taţi fiind de o personalitate lite­rară românească- Intre scriitorii invitaţi vor fi: criticul Benjamin Cremieux, şi André Gide. * D. Al. Lascarov-Moldovanu va face să apară zilele acestea un volum de schiţe humoristice, din viaţa împricinaţilor şi din sala iaşilor pierduţi. * D. N. Davidescu anunţă apari­ţia în volum a romanului „Vioa­ra Mută”, în rurs de publicare în­tr’o revistă literară. * D. Perpessicius va scoate un vo­lum ale sale „Medalii şi mențiuni­i mitice” publicate în „Universul Literar”, a cărui direcțiune o pă­răsește. * flanta însurătoarei „Poligamia este un caz vrednic de spânzurătoare“ a spus Moticre Codul spune că este o crimă — Juraţii, nu-l găsesc decât foarte caraghios. Totuşi — bigamia este in ochii opiniei publice un caz des­ul de trist. Jurnalele străine povestesc de ..cazul*’ unui elveţian, — zugrav de meserie, — in vârstă de petru­zeci şi opt de ani — care în afară de meseria lui avea şi mam­a în­surătoarei. O „prietenă“, cum se spune de obicei, nu-i ajungea. El vrea să fie in regulă. Foar­­te tânăr fiind — se însoară în El­veţia. In 1908 divorţează. Din a­­ceasta căsă­orie are un copil — o fetiţă — cu care se stabileşte la Paris. Acolo se însoară imediat cu o femee foarte cumsecade şi mun­citoare. Menajul­­ fericit, copilul creşte. In 1918 face cunoştinţa u­­nei văduve, pe care o găseşte în­cântă­oare, şi fără să-i spue că e însurat, îşi împarte timpul petre­când şi cu femeia lui şi cu vădu­va. Tntr’o zi văduva e silită să se mute într’o provincie mai înde­părtată. Dubla fericire a „soţu­lui“ nu mai poate con vina îi vine făcea să se ’nsoare cu văduva — care primeşte desigur propune­rea cu foarte mare plăcere. îşi procură actele necesare pu­blicaţiilor de căsătorie — care se fixează la o dată oarecare — în provincia în care locuia acum vă­duva. Dar la Paris viaţa îşi continuă cursul ei — fetiţa creşte — se lo­godeşte. Şi în seara nimfei pe când toţi erau strânşi la masă — tatăl miresei dispare. Plecase şi el să se'nsoare cu văduva — i* se n­­tămplase ca ziua cununiei lui să fie la aceiaşi dată cu a fiicei­. La Paris în locuinţa lor „legi­timă“ îşi aştepta bărbatul. II iu­bea. Şi într’o bună zi, trecuseră 3 ani, aude ciocănind la uşă. Când deschide se găseşte în faţa „infi­delului“ ei soţ. „— Da sunt eu, soţul tău / Ia tâ­rnă ! Am făcut prostii ! Am avut o legătură — dar s’a isprăvit a­­cum, s’a isprăvit definitiv. De alt­fel, nu te-am iubit decât pe fine. Este crezut, iertat, şi viaţa îşi reia cursul. Dar cealaltă, soţia numărul doi, singură şi părăsită se plictiseşte, pleacă la Paris să-şi caute bărba­tul, întâmplarea face să-l găseas­că, află că fusese însurat şi cu cea­laltă şi se plânge justiţiei — fă­cătoare de dreptate. Iată-l pe „domnul“ în faţa ju­raţilor. Se aştepta cu nerăbdare întâlnirea celor... două soţii". Dar d-na numărul doi nu vine. Nu se mai aşteaptă decât prima — sin­gura legitimă. Depoziţia ei e scurtă şi a mişcat pe juraţi. —~ „L’am iertat ! Acum s’a fă­cut cumsecade. Trăim împreună. II iubesc... Ne iubim. Totul mer­ge foarte bine. Iertaţi-l ! Ce mai putea spune avocatul a­­părător ! Juraţii l-au achitat. ♦ i ♦ • O * Care este singurul care se joacă as­fel cu inima femeilor şi cu ac­tele stării civile ? Ecouri pentru rubrica noastră Pisicile vor fi asasinate şi din blana lor, care va păstra forma animalului viu, se vor face comete de bomboane. Este o modă pe care un fabricant de am­boane vrea s’o lanseze. Originală idee — nu prea demnă ele un francez N­ o întrebăm dacă va prinde această modă la închipuiţi-vă că veţi primi o pi­­sică... plină cu bomboane; capacul ca, de odinioară acoperea creerul se ridi­că şi illn&untro veţi scoate,, vre­ o c­âteva bomboane. Cum le simţiţi gus­­tat? Miss Margaret Bea­vau va fi numită ,ord-primar al oraşului Liverpol. Deobicei se spune de un primar că este părintele orașului. Cum vor spune despre o femee? Celor care Ie plac calambururile vor găsi desigur subiect.­ ­ S’a schimbat amorul! Şi amorul, stimată Doamnă, ca şi toate celelalte manifestări indi­viduale şi sociale ale epocei post­belice, suferă astăzi de aceiaşi psi­hoză : timpul e bani. Extenoriza­rea materială cu excluderea in­­trospecţiunei sufleteşti, graba ne­sfârşită întru satisfacerea egoiz­­mului personal, iată maladia vre­­rii. Când nouă idealuri însă, — imţimântul solidarităţii omeneşti cu priceperea suferinţei la cei ce ne înconjoară — vor răsări la am­bele sexe şi „eternul fem­en­in“, a­­cel ceva duios şi suav preconizat de olimpianul de la Weimar, iar nu imitaţiunea tristă a lui homus stultus (omul stupid) cum cu drept cuvânt îl desemnează Ei­chet, va înflori în sufletul femee , atunci şi amorul va lua o altă tur­nură. Turnură senină, luminoasă unde femeia iubită va întrupa i­­coana Laurei lui Schiller atin­gând diafanele clape ale claviru­lui şi nu stăpânită de singura do­rinţă de-a produce senzaţiuni, sau de nebunia vitezei în senz propriu şi figurat la volanul automobilu­lui din tristele zile de decădere sufletească de astăzi. Faci femee, îi este hărăzită o nobilă misiune, creare de suflete, de suflete de elită. Unul din­ vechea generaţie Rubrica femeii Arta (Sta­ti frumoasa „O beauté, beauté (liberté, liberii', gue de crimes on commit en lou Există femee urâtă, sau mai bine zis, care vrea să fie urâtă? E o luptă m­ilită, tacită, zilnică de a înfrunta urâţenia, de a învinge timpul. Cum­ tinereţea implică svellere, vioi, eivn* mişcări uşoare, simple, prima -indiţie e deci de a fi subţire, de aci cura de slăbit. Toate, femeile o fac, sau vor s’o facă, unele rational, altel, periculos, intoxicându-se cu medica­­mente. Din experienţă şi fără a-mi strica, sănătatea afirm, că numai mâncarea ingrase. Deci mâncare puţină, odată pe zi, prăjituri, făinoase suprimate, bău tun fn timpul mesei oprite cu de să­­vârşire. Dar câte femei sunt care s’ăr rriva de o masă copioasă, seara? nnsmu**t*a e ceva stabilit, fix, eli, chetat ca o Arogă Intr’un flacon, r mesă de recomandat pentru comerţul bărbaţilor? Sunt femei cu trăsături regulate, dar cart nu fac nici o impresie, nu arată nimic. Nu trrbu*. vital că In orice lucru, armonia, măsura, proper­ția, constituesc frumuseţea. O figură n eregulată, dar plină de seninătate, de dulce tandreţe in care soarele lu­­ceşte e demnă de invidiat. Dragostea, pasiunea, tnregisterdză ne faţă ai ăta expresie profundă, că e imposibil să nu impună sufletul ei ar­zător şi să nu fie iubită. Frumuseţea nu e numai plastică - r.a şi când sufletul n'ar exista — fru. tusetea interioară se reflectează pe fa 'ă ddndiL* un stil. O femeie eu inimă bună, cu cugetul senin, are majestate prestantă — iată succesul ei. Acestea vin, ţâşnesc din izvoarele profunde ale fiinţei, care luminează o m­are, m­obilea­ză un surâs şi mas­­chează pe figură, bunătatea, dragost ’ea, lacrimile, infinitul sentimentelor prin care sufletul străluceşte. O femee cât de frumoasă dar rea, o figură fă­­ră graţie şi surâs, te desgusti, te fra­­pează. E apoi îmbrăcămintea, gustul, şirul pe care atătea femei îl confundă cu luxul, îşi pun pe ele: rochii scumpe, bijuterii, zorzoane cu rost şi fără rost, ca să, se evidenţieze. Nu pricep că dis­tincţia discretă, simplitatea, se re­mar. ■ă întocmai ca un fir de mărgăritar î n iarbă, fără să strige­­priviţi.mă!". Cu cât o femee e mai grasă mai ■nare, cu atât să se conducă de linia ■treaptă, rochii simple fără a fi co. 'ante. Prin volumul ei atrage deja at­enţia, făcăndu-şi rochii încărcate de. ’•In şî mai bătătoare la ochi, unei femei, cin cap de păpuşe ti n­ rg- o coafură ondulată, neregulată o rochie copilărească, cu volănisc, »’antele. O floare în plus la ea poate deveni o graţie, la una mare toate asta îţi dau impresia unui „chon. u.eur­’. Contrar opiniei curente că v.­nei femei mari ti merge o modă mai amplificată,­­ susţin dimpotrivă că peri­tru a impresiona trebue să caute a* trece neobservată. Toate se imbrăcau în primăvară asta în gris, mari, miri blonde, brune, de ce? pentru că era moda. Moda, iată cuvântul care mă in­­grozește. Vai bine, moda trebue s’o știi adapta capului, corpului, felului tău de a fi, întregei ființl. Eram la vara asta la Karlsbad toate cucoanele, dar toate, purtau sus, pe umărul stâng, o floare, sau chiar mai multe, din crepe georgette plisat. Ședeau re. .emaie de balustradă scara pe la e?, ora promenadei, in faţa Mihbrinului. si cum priveam aşa, la aceste mii de femei, trecând cu floarea lângă gât, '.mi dădeau aceiaşi impresie, ca pahar ~ul de apă ce purtau toate in mână. Se putea ceva mai monoton şi unii­­form. Intrio zi am pus şi eu o f’oa, ■e galbenă la brâu, pe o rochie din crépe goerge.tte bleu. în altă zi o floa­re la manșeta pardessus.ului rose. De două ori. dar am avut efectul dorit, '» ce? Pentru că vu era com­un. Fc. rițl.vă de a cădea un banal. Rochiile scurte. , la suc. du pour,” inti plac la o femee c’un picior im. recahdl. De ce se cramponează toate să-şi facă rochia până la genunchi, rând cu 10 cm. mai lungă s'ar ţine tot de modă. Am văzut tv tren în t­ramvai, în cafenele femei cu gambe enorme. Ei bine, era o necuviinţă o Indecentă şi o ruşine Nu vă agăţaţi de modă să cădeţi un ridicat şi’n tri­­viat, ascundeţi ce aveţi urât, puneţi puţin in evidenţă ce aveţi frumos. Nu s'a născut nimeni ca Venus de MW o din spuma, mării cu forme Şi ţaţa desăvârşită. Dar inteligenţa ,noa­s.­­ră, tactul cultura, gustul vă vor ind­dica arta de a fi frumoase şi deci iu­­bite, invidiate. Fardurile când nu sunt excesiv pu­­se, sunt absolut trebuincioase, unei femei.. . TI fant corriger la nature.'' Ele pun in evidenţă trăsăturile fetei. sunt­ femei frumoase dar palide, fără pic de fard, care dau impresia de boală. Or, boala nu poate fi fru, ".vseţe. Puţin roz în obraz şi pe buze, puţin negru sus pe gene (nu la gea­­na de jos) dau atâtea străluciri fi­­gurii, câştigă femeia îndoit (De­ci tebuie să vă feriţi de creme, vom dăi sub pudră O femee vomi­duită dă îm­­presia unei case văruite de Paşte. Pentru a menţine tenul apa rece, masajul (circulaţia sângelui) şi în tm­­pul zilei, când nu eriţi sau seara, o cremă cu unt sau unt­ de­ lemn pentru nutrifia pielei. Nu uitaţi că faţa ca orice piele, are nevoe de hrană. Mo. 1 Ha de piele ghetele, spre a fi între­­ţinute se ung. Dară o piele moartă are nevoe de o hrană, cu atât mai mult una pic. Feriţi-vă de lucruri cari usucă pielea ca apa de colonia. Şi principalul, spăl­­aţi-vă seara, figura de pudră, far­­duri. Porii trebue să respire. La aceasta mail a­dang- educaţie şi manierele alese contribuesc mai mult l­a ori şi ce la înfrumuseţarea şi preş­ Hritul femeii. Cunosc o doamnă t­inără, bogată, frumoasă. Ar fi să fie o podoabă a societăţii. Când această femee deschi­­de gura şi începe a spune: inepţii, răutăţi mahalagisme, critici, devine hidoasă.­­ urâtă, dar absolut urâtă, depărtează din jurul ei pe toţi. Vede­ fi dar că frumuseţea nu­ e nu­­mai plastică. In epoca noastră de dezechilibrare care se barează numai pe realităţi di­recte, trebue să ne­ dăm seama ră­­ţi aci ca şi tn altele farmecul rin e hal­­al numai pe fizic ci mai mult pe suflet E o închipuire că totul tn na­­tură e un simbol, nimic real să ne aducem aminte versurile lui Beaudem­ire: T a Nature este un temple ou de vi­­vants nillers Telesét parfois sorbír de confuses paroles r.’hommo v nasse a travers des to. rin pvm'hnŢpc; Oui l’observent avec ties regards fa! miliers. SMARANPA MIHABSCU Oradea Mara C­urtissan­­e,M­cSplendoriile şi mizeriile vieţii curtizanilor) ’"'apó d’opera genialului roman­cier francez Honoré de Balzac 2 volume De vânzare la toate librăriile a narat: Moda MANŞONUL REVINE. Manşonul de care şi uitasem că a făcut vreodată parte d­in îmbrăcămin­tea femenină manşonul în care mâ­nuţele noastre de copil s'au încălzit în fiecare zi când trebuia să mergem dimineaţa la şcoală — manşonul le­gat cu o panglicuţă de gâtul bunicei şi al nostru, sau manşonul complice, ritor şi protector al unei strângeri ce mână __ fugare — manşonul copi­ii..­ ei — al adolescenţei etc. revine? Ultimul număr din .Femina“ ne a­­rată un singur clişeu mic. şi timid— trece aproape neobservat — totuş nii arată __ vreţi să-l vedeţi şi voi? Nu ne spune decât atât: „Un man­­chon trait nouveau __­lara nici o altă lămurire fără nici o indicaţie De ce oare şi­ o fi trimis o solie atât de timidâ? Noi ti salutăm reîntoar­cerea. Desigur că vom mai găsi prin fondul vreunui cufăr cu vechituri— manşonul scos din ultimele zile ale glorioasei sale existente. Juca un rol principal în viaţa unei cochete — un rol similar evantaiului. Dar scrisorile de dragoste care le as­­cundea prin vreun buzunăraş, sau­ prin bogata lui căptuşala. Mânuţi mici şi reci care se duc la şcoală, — mânuţe îndrăgostite şi tre­­murânde. — degete maniculate şi co„­chete __ mâini în care scânteia vie­­ţel­e aproape să se răcească — toate se întind spre tine, urându.ti _.bun venit.” / SIXT1NB

Next