Rampa, iulie 1929 (Anul 14, nr. 3430-3455)

1929-07-24 / nr. 3449

aKUE XIV, No. 4493 BEDAOTtA. ADMINISTRAŢIA Şl ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR, 7 TitifON aot/s» PuMottata* eonoaalonat* ko!u«Ik SooMji Anonim* Rudolf Vom* Oataa vietoru No. o Anunjurll* a* prknMO • moto «oaniM* d* eublloltat* «I li adm lnlatr*|l* ctaruM Pregătesc în editura „Cărţii Româneşti*­ o publicaţie preţioasă nu prin meritele mele personale, ci prin faptul că reprezintă şi do­cumentează arta vechie româ­nească prezentând în original câteva din cele mai frumoase gra­vuri pe lemn săpate de călugări, mănăstirilor noastre în veacul al optsprezecelea mai ales. Iubitorii de artă vor avea pri­lejul să aibă o serie bogată de planşe din gravura românească - fapt ce va putea servi şi la reîn­­viera la noi a acestei arte îndelun­gata vreme dispreţuită. însemnam de pe acum faptul că această publicaţiune luminează un colţ întreg din arta noastră pri­­mitivă şi că nu ne aflăm în faţa unor simple compoziţii religioase, ci în faţa unui fenomen din cele mai interesante în artă . Putân­­du-se urmări cum viaţa reli­gioasă se oglindeşte şi se contopeş­te în viaţa românească. Astfel peisagiile din Palestina vor avea brazi ca pe munţii noş­tri — ciobănaşii vor fi urmaţi de câini dulăi cu coada în covrig. Va apare în aceste săpături pe lemn şi bordeiul şi casa cu coperiş de şindrilă, prin a cărei born ie­se mult fum, pentru că alta e clima noastră. Fiul rătăcitor­­va paşte porcii într’un ţarc îngrădit cu răchită de zăvoi, şi va purta la subţioara straiţă ţesută poate cu ornamente­­de covor, iar Eva de îndată ce e izgonită din rai îşi va pune pe cap marama femeilor măritate, se va aşeza pe un scăunel cu trei pi­cioare şi va toarce scutece Pentru copilul culcat în albioara pe care o leagănă cu piciorul lângă bor­dei. Vestind această apariţie a a­­cestei publicaţiuni vom însemnă încă trei mari probleme pe­ care nădăjduim că vom avea prilejul să le lămurim la vreme — deşi o asemenea munci cere multă ză­bavă şi nu e făcută să nu întâm­pine mari greutăţi. Vom avea obbervaţiuni noi cre­dem asupra portretului românesc, asupra superstiţiei care în artă a întovărăşit ades inspiraţia reli­gioasă, dar mai ales credem că se pot spune multe observaţiuni, ne­făcute de alţii asupra ornamentu­lui românesc.­— asupra acelor ca­lităţi caracteristice în arta noas­tră decorativă pe care azi nici şcoa­la de bele-arte nu le cunoaşte — şi nici efortul graficei contimpo­rane. . Că am văzut la şcoala de arte decorative ornamente moderne în­grozitoare luate după covoare tur­ceşti şi după broderii de mahala, cum am văzut o mare revistă ce credea că a bătut recordul artei tradiţionaliste şi­ sămănătoriste în care se pretindea să fie — pentru că reproducea cu aur, argint şi ţi­plă desenuri cubiste sau de o ba­nalitate jalnică. Sobrietate, şi bogăţie, compozi­ţie, şi sentiment,, pot fi cu folos învăţate din aceste gravuri vechi, în care arta a fost călăuzită­­pe cele mai sigure căi de credinţă. Criza teatrala care bântue în toată lumea, deja New-York un­de efectele filmului vorbitor au fost pe alocurea catastrofale pen­tru scenele de dramă americane şi până la Constantinopole, nu a lăsat neatinse nici teatrele din Budapesta. La sfârşitul stagiunei preceden­te multe dintre principalele sce­ne budapestene şi-au închis por­ţile cu prea puţine perspective de a le redeschide cândva din nou. In schimb, acele câteva teatre cari stau pe o bază financiară so­lidă, fac pregătiri uriaşe pentru a face în viitoarea stagiune faţă concurenţei. ,*• • De fapt în clipa de faţă reper­toriul marilor teatre budapestene e ca şi întocmit. Acest repertoriu este întocmit în spiritul occidental şi coincide cu repertoriul anunţat de marile scene de la Berlin şi Viena. In afară de repertoriul inter­naţional, Budapesta anunţă şi pentru anul acesta o serie de in­teresante premiere originale. De pildă Ladislau Fodor, fai­mosul autor al comediei «Sărac ca un şoarece de biserică» a ter­minat o nouă comedie a cărei premieră va avea loc concomi­tent la Viena şi Budapesta. Noua comedie a lui Franz Mol­nár «Unu, doi, trei...» se va repre­zenta pentru prima dată în Oc­tombrie la «Teatrul de comedii» din Budapesta, concomitent cu premierele de la Viena şi Buda­pesta. Directorii Radnagi şi Hevesi de al «Teatrul naţional» maghiar lu­crează actualmente încă la întoc­mirea repertoriului primei scene de dramă a Ungariei. La acest teatru nu se vor repre­zenta numai piese maghiare ci şi câteva lucrări dramatice străine. Deasemenea vor avea loc pe sce­na acestui teatrul reprezentaţii date de ansambluri străine. Interesant e că lumea teatrală maghiară se ocupă în mod serios cu problema filmului vorbitor. Teatrele particulare se tem de concurenţa filmului vorbitor şi se proiectează chiar ca în cazul introducerii filmului vorbitor, di­rectorii teatrelor particulare să închidă în semn de protest tea­trele lor. Fapt e însă că cinematografele o duc mult mai bine la Budapesta decât teatrele. In ceea ce priveşte actorii, cele­brităţile o duc foarte bine în ac­tuala situaţie. Mulţi actori maghiari sunt an­gajaţi şi în străinătate. De pildă, dansatoarea Maria Nemeş a fost angajată la Berlin unde a cuce­rit mari succese în ultima vreme la revistele berlineze. Tibor von Halmay, elegantul tenor de la «Teatrul de operete» de la Budapesta, a fost angajat la Reinhardt. Nu mai vorbim de piesele ma­ghiare. Ele sunt reprezentate cu tot mai mare succes în întreaga Europă. Intre autorii maghiari cari ob­ţin succes trebuie citată şi conte­sa Marghit Bethlen, soţia primu­lui ministru ungar. Această distinsă autoare dra­matică a scris acum câteva luni o comedie care s’a jucat cu suc­ces nu numai la Budapesta dar şi la Roma. Acum, contesa Bethlenn a scris o pantomime după nişte basme proprii. Pantomima s’a deprezen­­tat mai întâi în castelul primului ministru maghiar şi va vedea in curând lumina rampei şi la tea­trul din Fiume. Intre­ piesele scrise în ultima vreme trebuie citat ca o deose­bită senzaţiutic rlrama «Marele povestitor» de Iuliu Szim, cuno­scutul autor dramatic maghiar. In această piesă e vorba de arhi­ducele Rudolf şi de romancierul Maurus Jókai. Reprezentarea acestei piese este aşteptată cu mare interes de pu­blicul maghiar. --------exo-----— de ADRIAN MAN­IU 100 de ani înainte de Grigorescu Bd­apesta pregăteşte o o ta­lină teatrală bogată Supraproducţiunea dramatică originală. — Introducerea filmului vorbitor Directorii ameninţă cu în­chidarea teatrelor. — Actorii şi autorii maghiari în străinătate. — O nouă piesă de contesa Bethle­n Icoană veche Din cuşca sufletului EPIGRAME. In loc de obişnuita cuşcă a su­­fletului publicăm de astă dată spi­­rituala epigramă a maestrului Cincinat Pavelescu, împreună cu un răspuns al poetului Peon Lef­ter, care după cum şi numele îl arată, e născut să­­fie poet: epigrama Dacă ţi-aş face­ o epigramă tu ai citi-o ori şi cui. Eu aşi fi vrut să-ţi fac dudue ceva să nu spui nimănui. Cincinat Pavelesci RĂSPUNS Ca ştii să-i faci o epigramă e-un lucru ce-l pot face toţi. Eu aşi fi vrut să-i faci Maestre, ceva ce cam de mult nu pofi. Leon Lefter LA ORE MICI. Pe când se întorcea acasă pe la orele 4 noaptea, deliciosul nostru prieten conu Petrache P. se văzu în coiful str. Polonă față’n față cu un individ, care după şapcă, rânjet şi revolver se vedea cât de colo că e un borfaş. Petrache înlemni în timp ce borfaşul îi zise : — Dă-mi ceasul! — Regret... Dar am un ceas vechiu... Nu face două parale. Crede-mă, îți dau cuvântul meu­ de onoare că nu te sfătuesc să mfl ei !... N’are nici geam, nici minutare... — Nu face nimic !... răspunse calm borfașul. Cu banii care o să-i găsesc in portofelul d-tale îfi promit că o să-mi repar și ceasul ! BEBE E CUMINTE. Bebe, odrasla prietenului Vasi­­lică­­, e un copilaş plin de virtu­ţii. Un singur defect are . Nu poate vedea o cutie cu bomboane fără să n’o mănânce toată... Toate certurile şi toate amenin­ţările au fost inutile... Deunăzi, mama mare a lui Bebe s’a adresat d-lui Vasiica: — Lasă maică !... Copilaşul tre­­bue luat cu blândeţe... Şi apoi se adresă lui Bebe : _Bebe puiule /... Să ştii că in sufragerie pe masă e o cutie cu bomboane Dar eu sunt sigură, că tu ai. sa, fii cuminte, și n’ai să te atingi de ea ?..._Nu-i­ așa ?... • ^. i— Ca mamă mare. Spre mirarea generală, seara sa constatat că­ Bebe nu se - atin­sese de cutie. /! . Domnul Vasaicu își mângâie copilul plin de admirație : 'v — Bravo .Bebe'ca nu te-aila­tina de bombomele din sufragerie. Bebe, holbă, ochii mari . — Vai !... Am uitat! ---------------OXO--------------­ ([* ..) Director: SCARLAT FRODA Ca premiu pentru an roman Societatea de editură, Atlan­tic Monthly and Litle Brown and Co. și George Harapp and Go. din Londra au creat un pre­miu de 25.000 dolari (250.000 franci) pentru cel mai intere­sant roman inedit ce li se va trimite înainte de 15­anuarie 1930. ­IIII­ Liebermann ales din nou Profesorul Max Liebermann a fost reales președinte al Acade­miei Prusiene de artă. Ministerul a aprobat această a­­­ legere.­­ „Joddy cântă...“ cenzorat de Soviete Din Moscova se anunţa că comi­­siunea muzicală a partidului co­­munist ar fi respins cererea pentru autorizarea reprezentării operelor «M­ozzek» şi «Jonny cântă». Se ştie că în Germania şi Austria aceste opere au fost con­siderate revoluţionare. Referatul spune că aceste opere sunt scrise intr-un spirit contra­revoluționar. O nouă operă de Darius Milhaild a terminat nouă operă intitulată «Cristoph Colomb», pe un libret scris de Paul Claudel. Opera va fi reprezentata, la toamnă la Paris. D’Annunzio e vindecat Nemuritorul Gábriellé d’An­­nunzio a telegrafiat d-lui An- dré Doderet la Paris următoa­rea telegramă : Sunt­ vindecat și la 21 iulie îmi reiau lucrul. Gabrielle -OXO- D’Annunzio O biografie a lui Shakespeare la vorbitor După cum­ se anunţă din Lon­dra, în ' Septembrie va începe în Austria turnarea unui film vorbi­­tor şi colorat întitulat «Viaţa lui Shakespeare»'. ' ' • : Filmul se va realiza in vesiu­­nile gemana, franceze şi bineînţe­les engleză.­­ Realizarea va costa 5 milioane de schillingi. Shakespeare Elisabeth Bergner Învaţă englezeşte Celebra tragediană germană Eli­sabeth Bergner s’a retras întrun sat în apropiere de Dorking unde învaţă limba engleză. Succesele filmului vorbitor in America au determinat-o pe Eli­sabeth Bergner să se pregătească în vederea angajamentelor ce ie va căpăta pentru filmul vorbitor. Deocamdată ea va apare intr-un film vorbitor care se va realiza In Germania după piesa «Victoria». '18 Ssl(C91r SÜ­­LYIT 1928 Marcel Achard despre noua lui piesă Noua piesă a lui Marcel Achard e o piesă sentimentală în 3 acte in­titulată : «La Belle Mariniere». Acţiunea se petrece pe bordul unui şlep. Piesa va fi jucată în toamnă la Comedia Franceză şi pusă în sce­nă de Emile Fabre. Rolul principal va fi jucat de Marcel Bell. In celelalte roluri vor apare Andre Brúnet, Dorwal, Lucien Dubosc, Marcel Achard i Românul — Mie studiu de psihologie comparaţi — die Rodin INTRODUCERE •a hi Românul e un animal din spe­cia zisă latină. Deşi se zice că Ro­mânul e născut poet, lucrul nu e adevărat decât în parte nu toţi Românii sunt născuţi poeţi, dar toţi poeţii mari sunt născuţi Ro­mâni. Exemple: Mircea Rădu­­lescu, Jean de Leresty, Radu Cosmin, Gheorghe Talaz, etc., etc.) Acest studiu concis şi rezumat are de scop să evidenţieze atitu­dinea Românului în faţa diferite­lor împrejurări ale vieţii, f­elul cum el reacţionează, îi eviaţaţ-v­ţiază personalitatea, deosebindu­-l de celelalte popoare. .zisa lui nu e a lui, deoarece Românul e născut... chiriaş. E în­surat şi funcţionar, prin definiţie? Are copii mulţi dacă are leafă, mică şi n’are de loc dacă e bogat. Se scoală întotdeauna în virtor.­, ziere şi trăgând o înjurătură...fie nevestei, fie ceasornicului, fie ser­vitoarei (dacă are) fie... vieţii în genere. Fumează mult şi se spală puţin, îşi bea cafeaua citind «Uni­versul» şi îşi curăţă unghiile cu briceagul privind pe fereastră (asta, evident nu în fiecare zi). Pleacă trântind uşa. UN TRAMVAI Stă pe platformă şi împiedică pe alţii să se urce. Când vede o damă bine se îndeasă în­­ ea zicân­­du-i pardon, dacă întoarce capul, dacă nu, continuă zâmbind, satis­făcut. La staţia unde trebue să doboare îmbrânceşte pe ■toţi’ceune împiedică'coborârea şi-i” în­jură. f ‘ r ■ '• !• 1 ,[ r, ■ r. , - Y? i Fumează , şiţ, bea cafele. 7 Citeşte: «Gazeta sporturilor» său* face spi­rite decoltate cu dactilografa sau c­olegele de slujba. Se poartă po­liticos cu şefii,­ ceva mai nervos cu egalii şi foarte agitat şi plastic cu­ subalternii. Tratează publicul ca pe subalterni. Când îl repezi, devină blajin şî candid. LA BODEGĂ acasa.Ba şi pleci» masă cu Aci se simte ca Ia el chiar ceva mai bine. _ — «MNumai un şpriţ, zice el aşezându-se la încă 6, 7 sau 8. Se'. hrăneşte deobicei cu chifte­­luţe, debreţini, creeri, pană de somn sau marinată, (acasă refuza oricare din mâncărurile astea când i Ie oferă nevasta).­­ După un sfert de ceas, şpriţu­rile se transformă în­ baterii. La 2 jumatate telefonează acasă că nu vine la masa. La 3 începe seria anecdotelor picante şi a planurilor de viitor. In fiecare suflet de român, un erou se naşte şi creşte,, creşte cu fiecare şpriţ.­­ La piaţă, discuţiile se prelun­gesc la infinit, fiecare concetă­ţean neamintindu-şi exact ce a consumat şi fiecare având impre­sia că-i trage pe sfoară chelnerul.­ ­A CURS La­ curse. Românul are ghinion, întotdeauna, era să joace pe ca­lul care a câştigat, dar i s’a închis ghişeul de bilete «în nas». După fiecare cursă, anunţă că victoria cărţiîrii car­e a ieşit era o certitu­dine. Când joacă o sută de lei şi pierde, anunţă în gura mare că a pierdut o mie. Dacă joacă o mie câştigă spune că a jucat o sutâ, prudent! . Când jokeul pe care a jucat pierde cursa, Românul îl înjură. Când jokeul lui câştigă, îl în­jură de bucurie. PE CALEA VICTORIEI Iarna şi vara, pe vreme bună sau rea, necăjit sau mulţumit. Ro­mânul se plimbă zilnic pe Calea Victoriei. Caută întotdeauna pe cineva şi găseşte întotdeauna pe alţii pe care nu-i caută. Fiecare femee mai nostimă e prilej de spirite cu dublu sens. Până şi saluturile între sexe au un «sous-entendu» discret., Umblă , de preferință, prin .mij­. locul­ străzei. Pe­ trotuar nu se urcă, decât când, e să-i calce un automobil şi numail,.după ce a adresat şofeurului replica: '!—‘ Ce eşti' chior, mă! Nu vezi? La ‘vitrine ‘nu se­ uită decât noaptea. . LA TEATRU Nu se duce decât la Naţional, doar Dumineca şi numai la piese de Shakespeare. Carageale, Mircea Rădulescu şi C. Rîuleţ, înjură pe cei care vin târziu dar nu admite să protesteze cineva, când întâr­zie el. Confundă pe Vracea şi Pop Marţian şi pe Calboreanu cu Duţulescu. Cunoaşte perfect pe Nottara, Brezeanu şi Romano. A­­plaudă la replicele patriotice şi la fiecare final de act ţipă «auto­rul». Fumează numai în foyer unde fumatul e oprit şi când se urcă în fumoar... stă de vorbă. La sfârşit se repede la garderobă şi face moarte de om ca să-şi re­capete paltonul. LA PARIS Român care să nu fi fost la­ Pa­ris e tot aşa de rar ca un pari­zian care să fi fost la Bucureşti. După orice lovitură în stil mare (sau după un împrumut idem) ei pleacă­­ la Paris. In călătorie de nuntă tot la Paris pleacă. Când e urmărit pentru vreo escrocherie, tot la Paris se refugiază. In capitala Franţei, îl găseşti pretutindeni. Pe marile bulevarde, la­ Café de la Paix sau în cartie­rul latin, unde are o cafenea ce-i aparţine aproape exclusiv. In faţa edificiilor celebre sau pe malul Senei, la Longchamps sau Maisons Laffitte, la Comedia­ Franceză sau (Continuare în pagina IlI-a)­ ­ • .­­ . . •• • ti LA BIROU ACASĂ Senzaţionalele memorii ale D-nei Huguette ex-Duflos Despre Emil Febre şi Comedia Franceză Huguette ex-Duflos, faimoasa transfugă de la Comedia Franceză a devenit astăzi una din cele mai strălucite vedete ale teatrelor par­­ticulare, din Paris. Cum d-na Huguette şi-a notat multe lucruri intersante în cursul carierei sate, ea a decis sâ şi le publice. Fiind însă prea tânără pentru a şi le putea intitula «memorii» ea ii­-a dat numele de «Heures d’actrice». Volumul acesta de confidenţi­ a apărut de curând şi constitue senzaţia zilei în cer­curil­’ teatrale parisiene. Huguette ex-Duflos Iată cateva fragmente, cari evocă scene trăite la Comedia Franceză: Comedia este o hydră cu două capete. De-o parte, comitetul, ale cărui lupte interne care nu în­dulcesc deloc hotărârile impla­cabile, pe de altă parte admini­stratorul, al cărui rol s’ar putea asemăna cu acela al unui dansa­tor pe sârmă. Astfel se nasc, zilnic, mici dra­me emoţionante, din cari vă voiu înfăţişa aci una. Primul act se petrece în comi­tet. X... are cuvântul. I s’a spus că o camaradă, Z.„ joacă roluri prea tinere pentru ea. Ce cred colegii ? Replici... Discuţii.... In fine se ajunge la o soluţie. Comitetul 11 nu roagă pe d. Emile Fabre să adu­că la cunoştinţa d-nei sau d-rei Z... ca talentul său nu e în cauză, că societatea îi mulţumeşte pen­tru devotamentul său, dar că tre­­bue să se obişnuiască cu bătrâne­ţea, şi in consecinţă, să cedeze ca­maradelor mai tinere un rol care, se pare, nu e tocmai pentru dân­sa­ „. .. *’ Al doilea act se petrece în bi­roul d-lui Emile Fabre. Este un moment foarte penibil, acela în care d-na, sau d-ra Z... afla cauza convocării sale. D. Emile Fabre nu cunoaşte multe drumuri. — Iată, îi spune el, nu mai poţi juca asta. — Cum, domnule administra­tor, exclamă excelenta societară... Dar sunt şef de distribuţie... Atunci, d. Fabre răspunde pe tonul cel mai respectuos: — Ei spun că sunteţi prea bă­trână. . . Lacrimi, strigăte, proteste, in­dignare. Ce importă! D. Fabre ţine să satisfacă dorinţele comite­­tului. El se supune acestor deci­­ziuni, cari îi par suverane. El nu­ aprobă şi nici nu dezapiSSS e­xecută. In schimb domneşte. Căci ştie să învrăjbească. D. Emile Fabre serveşte doui stăpâni, ministrul şi comitetul. Ministrul nu este întotdeauna de acord cu comitetul. Nici comi­tetul cu ministrul. Rolul administratorului este să-l joace pe ţapul ispăşitor. Lu­crul nu este tocmai plăcut. Or, d. Emile Fabre caută, ca toată lumea pacea. Şi pentru a o obţine el întrebuinţează foarte comodul procedeu de-a­ arunca vi­na pe fiecare din cele două ta­bere.­­ Comitetul protestează ? — Așa a vrut d. ministru, de­clară el. Ministrul se miră de vre-o bo­roboață a Comediei ? — Comitetul, domnule mini­stru, răspunde d. Fabre. ! Camaradul Nicon, în foiletonul publicat Duminecă, redă, cu de­talii savuroase, pățania d-lui C. Stăncescu, actorul inteligent şi simpatic, care în plin Paris,­­n’a întâlnit, în prunele zile, nici o franţuzoaică. Stanciu — cum îi spun prietenii — era disperat constatând că toate femeile cari îi plăceau, şi pe cari Ie credea pariziene, erau străine. O întâm­plare la fel, mult mai complicată, mai savuroasă, a înregistrat un tovarăş al nostru, literat şi zia­rist distins, care se află încă în momentul de faţă la Paris. Prietenul nostru ne era vecin de camera... Venit la Paris să guste din plin viaţa cu tot farme­cul şi consecinţele lui, omul era într’o vecinică vânătoare după femei. Declara sus şi tare oricui vroia să-l audă, că femei­­a în Paris n’a văzut de când e. Ade­vărat este că la Paris vezi exem­plare care te minunează. Prietenului nostru aceste exem­plare i se păreau și mai frumoa­se, astfel că era întotdeauna în­­tr’o febrilă vânătoare... Prima zi, după o primă cuceri­re, l’exa văzut indispus. îmi de­­clară că femeia care-1 vizitase e italiancă. A doua seară, am auzit, din o­­daia mea, pe prietenul care tra­versa coridorul însoţit... Dar di­mineaţa l-am văzut tot indispus. Nu era nici femeia din această noapte, franţuzoaică. Ei bine, două săptămâni în şir, am auzit noaptea pe prietenul meu venind cu femei şi în tot acest timp, în toate diminneţile, era disperat... Nu dăduse, în paisprezece zile, de nici o franţuzoaică. Tocmai pri­mise sfatul unui prieten localnic, care îndemna pe cei ce vor să cu­noască franţuzoaice, să se ducă la... Londra, şi vecinul de came­ră îşi mutase gândul de la femei, când, în metro­ul ce ne aducea din cartierul latin, întâlni o blon­dă foarte nostima, foarte agrea­bilă... Prietenul a desfăşurat arse­nalul de cucerire şi seara, am auzit uşa camerei vecine deschi­­zându-se pentru doi inşi... Râ­­deam , îl şi vedeam, dimineaţa, iarăşi dezolat. Dar, deodată, după vre­o jumătate de oră, aud o bă­­tae în uşă. Deschid. In prag, pri­etenul. Transfigurat de bucurie, nu-mi spune decât trei cuvinte : — Franţuzoaică, şi încă pari­ziană... După cincisprezece zile, găsise în sfârşit o franţuzoaică... întâmplarea aceasta ne aduce aminte de străinii cari stăpânesc azi Parisul. E drept insa, pe a­­ceşti străini stabiliţi aici, e greu să te ghiceşti origina... Până şi românii de aici, sunt greu de ghi­cit, fiindcă de multe ori, fac pe... turcii... La «Şeherezada» cel mai chic local al Parisului, intram într’o seară în compania câtorva com­patrioţi. Ni se recomandase acest local «oriental, — şi ni se spusese că până şi orchestra e formată din muzicanţi turci. In compania noastră se afla şi o tânnără ar­tistă bucureşteană, foarte fru­moasă şi elegantă. Trecurăm prin dreptul orchestrei, care făcea toc­mai pauză, şi pândeam o masă, când auzim pe unul dintre «turci» din orchestră, explicându-se în cel mai original argot bucure­­ştean : — «Gineşte, şefule la damă !... Am rămas uimiţi. Văzurăm un ţigan foarte elegant în frac, ca­­re-şi acorda vioara uitându-se la actriţă) ! — Zi îţi place, şefule ? — se a­­dresă unul dintre noi muzicantu­lui. Ţiganul a îngheţat. A venit lângă noi, s’a scuzat, era emoţio­nat... Pe urmă, au început să cân­te... Programul indica doar atât: cântec turcesc... Ne-a fost dat să auzim atunci în unul dintre cele mai elegante localuri ale Parisu­lui, cântându-se una dintre Cele mai româneşti bucăţi, în speţă «La moară, la hârţa-pârla» sub (Continuare în pagina III-a) Aspecte pariziana Orhestră turcă de ţigani români

Next