Rampa, noiembrie 1931 (Anul 16, nr. 4136-4161)
1931-11-26 / nr. 4157
1* ANUL XIV Na. 4157 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No. 1 (Hotel Astoria) — Telef. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionate exclusiv Societăţii Anonime . Rudolf Mossa", Calea Victoriei No. 31 I Pagini 1 Lei C. TOI 26 NOEMBRIE 1931 vizitaţi Expoziţia „Cam să tre căm noi mea * * Palatul CICLOP B-dul TAKE IONESCU desch. 10 dioî-8s. wxiaumm Esm Prăpastia de timp de ION MARIN SADOVEANU Am în faţa mea o carte roşie,re se presupunea că ar frumos legată care îmi readu urme degetul norocului, ce, pentru a nu ştiu câta oară, aceiaş veşnica ispită, acelaş permanent viraj al adâncului de vreme, de imaterială fântână cu fund statornicit undeva, într’o lume de mult dispăruta, făcută din palate înalte, azurii cu porii mari de aur cu dreptunghiuri de cer albastru pe curţi interioare, cu semne fie baltage duble din paturi oficiale şi până în cele mai mici amanunte de toaletă: Creta. Cartea e a unui nou cercetător d-l Helmuth Bossert şi aduce un material inedit cu privire la peisagiile intime şi de viață socială a acestor vechi cetăți în care au făcut un popas lumea Egiptului şi a Răsăritului în drum spre Grecia veche. Ceia ce emoţionează în mod special în această cultură cretană, mai mult decât palatelede la Phaistos cu dreptunghiurile lor de trepte largi, mai mult decât sălile monumentale din care numai amintiţi mai rămân în lumea homerică, sunt amănuntele şi stilul decoraţiunii şi-al modei, ca femei mai ales. Un stil suplu, urduios cu gâtuiri în linii şi rotunjimi îndrăsneţe. Există păstrată şi astăzi, alături de măşti de aur, o tablă de joc, ceva intermediar între un joc de ,,dame’’ şi tablele curente ale oricărei cafenele orientale. Un joc care se juca, probabil, tot cu piese de două culori, cu un câmp mai dinainte desemnat de încrustaţii preţioase într’un câmp şi mai preţios. Unde şi cine şi-a omorât vremea cu patru cinci mii de ani înainte de Christos Cu jocul acesta, ale cărui reguli sunt de mult dispărute? A fost numai o simplă unealtă de alungat monotonia vietii sau in ce Monte Carlo antic au trecut pe deasupra lui odată cu nebunia omenească în convenţiuni neghioabe în calăsa averi situaţii, vieţi? In arta insulei acesteia, care a atins fără îndoială nu numai o mare dezvoltare dar şi un mare rafinament, există un motiv ce se întâlneşte mult mai des decât în pictura egipteana, de pildă, care a avut vădite predispoziţii pentru natura moartă, motivul faunei marine. Cupele lui Difilos, pe fond negru, cu figuri roşcate ereim e adevărat, în lumea grecească siluetele stilizate ale delfinilor dar numai ca accesoriu alături de cine ştie ce triremă sau de corabia lui Orliseu. Delfinul însă, în aceiaş stilizare, şi rândunica de mare şi steaua de mare, mai ales, cu braţele ei subţiri şi încolăcite, repartizate armonios pe un petic de rămasă tencuială sub mâna unui meşter cretan n’au lăsat în nici o artă impresia ceia de aquarium preţios, ca de pe urma acestei civilizaţii, rai dacă astăzi încă Spania mi» păstrează pentru european un oarecare exotism în cursele ei de tauri, cu cât mai mult în lumea aceasta dintre două măriaceste distracţii trebue să fi atras şi prin sângerosul şi prin acrobaticul său! 1 Creta, astăzi, în locul ei istoric este o lume cu care aproape nimic nu,ne mai leagă. Drumurile ascunse din lumea grecească, în care s’a topit viața ei sunt, dacă nu cu totul necunoscute, în orice caz foarte puțin. Și totuși decâte ori mă întâlnesc cu urme din lumea ei, încă incomplet cunoscută, cum ar fi de pilda cu ajutorul cărţii acesteia roşii pe care o am în faţa mea, din fundul acestei prăpăstii de timp, cu asemuiri ciudate in mii de lucruri, cu lumea noastră modernă simt o atracţie absunda peste care vremea puţină şi mică de azi şi de ntâine tin face decât să aducă o şi mai stăruitoare chemare. V . «jtsomtmr 1111 ■ INIWWIMB—B—g Din cosea suflenoral ...ŞI SOMN UŞOR In lumea actorilor face vâlvă, o nouă întâmplare a poznaşului ador ... Lv. . Crupul era compact cum de aulei se întâmplă regulat In fala „Capşii", Ah! veşnica Capşa, cu veşnicele întâmplari. Căci renumele e format. jVrei să auzi lucruri senzaţionale te postezi la Capşa cu'n ziar, pi mână, cu ochii pe el şi cu urechile, la ce se vorbeşte. Şi atunci e sigur că eşti primul care vei auzi că actriţa X şi-a părăsit amantul, că luliu Maniu nu mai prezidează naţional ţărăniştic şi că Rosa Amy a dispărut. Şi Intr'un astfel de grup se povestea noul caraghioslâc al actorului G. L.. — Ascultați mă, dacă nici ăsta nu se face de râs mare minune! — Dar ce s’a întâmplat? — Auzi, dacă noaptea trecută, nevastă.sa care e cam des bolnavă de stomac, se îmbolnăvește iarăși și o apucă stomacul. Ce să se facă bietul C. Fuga, fuge la o farmacie. . Notați că lucrurile se petrec așa pe la două din noapte. După ce bate de sparge giamurile, farmacistul ii deschide — Ce dorește domnu . I—Da,mi te rog un purgativ! — Și pentru asta mă scoli dja din somn, nu aveai decât si iei pulin zahăr, să l dizolvi in apă și să ispră, cea socoteala. — Aşa?! Multumesc! zice G. şi se îndreaptă spre uşă. . Atunci bună seară şi somn uşor! VIZITA LUI GANDHI LA ROMA După cum se ştie Mahatma Gandhi, faimosul conducător al mişcării nunţionatiste indiene, circulă prin lume Intr'un costum extrem, de sumara ţesătură de pânză proastă, pe care o îmbracă, întocmai ca o broboadă, pe corpul gol. Cu ocazia vizitei pe care, recent, a făcut-o la Londra, s-au dat, în onoarea lui numeroase recepţii şi, cu o zi înaintea plecării sale, a fost dus la opera din Londra. In clipa când dă să intre în teatru, garderobiera, o duduie încântă, luare, văzând că Gandhi nu se opreşte, i s’a adresat : Au depuneţi mantaua la garde, robă, domnule? A fost un haz enorm! Cel mai mult a râs Gandhi. — Tot un Cişmigiu? — Tot! Și un oftat adânc complectează răspunsul individului, un bătrânel sărăcăcios îmbrăcat. I— A’tei d.ta n’ai găsit de lucru?. — Nici! I— Nicăeri? • . t— Nederi! v- Ce ne facem? — Ar trebui să întreprindem ceva! r~ Ai bani? — Am vreo 8.000 lei! — Perfect! Și averea mea se ridică la 7.000 lei! — Ei și.? — Să băgăm banii într’o afacere care să meargă. I— Anume? r— Înfiinţăm un birou de plasare! LA RESTAURANT — Chelner! — Vine! — Ce e cu insecta asta din supă? — Să mor dacă știu! DIN PARADOXELE VIEȚEI DIRECTOR SCARLAT FRODA Jean Giraudoux critică aspru activitatea teatrală pariziană ILUSTRUL AUTOR DRAMATIC II ATACA ATAT PE DIRECTORII DE ARTA CAT SI PE Jean Giraudoux, ilustrul autor dramatic francez, a ţinut săptămână trecută o magistrala conferinţă asupra crizei teatrale pariziene. Dar importanţa constatărilor şi observaţiilor sale e, pentru noi şi pentru orice altă ţara în care teatrul trece printro criză ca aceea franceză, tot atât de mare, ca şi pentru parizieni. Reproducem de aceea pasagiile esenţiale ale conferinţei autorului lui „Amphitryon 38”. ,,Chestiunea teatrului şi a -spectacolului, care a jucat un rol capital şi adesea decisiv în istoria popoarelor, rin pierdut nr.Tc din importanţa ei într’o epocă în care timpul liber al cetăţeanului creşte, graţie zilei de opt sau şapte ore. Spectacoluleste singura formă de educaţie, morală sau artistică a unei naţiuni. Spectacolul este singurul curs seral valabil pentru adulţi şi pentru moşnegi, singurul mijloc prin care publicul ,cel mai umil ,şi cel mai puţin cultivat poate fi pus în contact personal cu cele mai înalte conflicte şi poate să-şi creeze o religie laică, o liturghie şi sfinţi, sentimente şi pasiuni. Există popoare care visează, dar celor care im visează le rămâne teatrul”. Făcând apoi constatarea că la Paris, de o pildă, aceste lucruri au fost uitate, iar teatrul şi-a pierdut, în consecinţă, valoarea sa adevărată, Jean Giraudoux continuă: „A pierdut-o fiindcă, în loc de cului, este o axiomă pentru anumite teatre pariziene. Totul e, pentru ele, să placi, prin mijloacele cele mai comune şi cele mai josnice. Cum limba franceză, vorbită şi scrisă corect, rezistă de la sine acestui şantaj şi nu-i ascultă decât pe acei pe cari îi stimează, ofensiva a fost îndreptată împotriva ei, găsindu-se pentru piesele în care ea nu e insultată şi schimonosită, un calificativ care valorează, pare-se, cât cele mai grave injurii, acela de piese literare. Nu veţi mai fi numit om de teatru, ci literator. Veţi afla, astfel, că toate domeniile de activitate sunt deschise CRITICII DRAMATICI a-1 respecta şi de a se ridica spre în Franţa Literaturii, dar că exis-el, un mare număr de oameni de teatru nu au făcut apel decât la partea lui facilă. Incomprehensiu im** dp«»1*, nu el’ ar iv' 'i tă două în care intrarea îi este formal interzisă: teatrul şi cinemato graful. Faptul că directorii de teatru nu această convingere, se explică. Ei administrează o întreprindere care trebue să dea beneficii, nu deficite. Dar faptul că anumiţi critici, oameni de litere ei înşişi, nu-şi ascund accesele de nerăbdare în faţa unei piese scrise şii nu vorbite, este mai puţin admisibil, şi când unii dintre ei, vag conştienţi de greşula lor, ne spun pentru a se scuza: ce piesă plictisitoare, dar ce mult ne-ar plăcea s’o citim! ei sunt proprii lor judecători, căci această frază dă aplauzelor cu care ei au primit senra trecută o altă piesă, adevăratul lor sens. — Ce piesă reuşită! Ce mult ne-ar plăcea să ni o citim! N’am intenţia de a întreprinde astăzi critica acestor câţiva critici dramatici. Probitatea lor este întreagă, sinceritatea lor este din nefericire în afară de orice bănuială. In ce priveşte dragostea lor pentru teatru, nu e ,deasemeni, nici un motiv ca să-i deosebim de acei iluştri înaintaşi dintre cari Antoine e cel mai ilustru şi de acei numeroşi tineri cari favorizează prin efortul lor înflorirea unui teatru literar”. Eroarea lor este, însă, spune mai departe, în rezumat, Giraudoux, faptul că nu vor să creadă în bunul gust al publicului, care nu cunoaşte ceea ce senii-cuinii numesc ..plictiseală”. Jean Giraudoux Se imbunăşte pe spinarea noastră!... Deşi mă feresc de ei, aşa cum se fereşte dracul de tămâie, nenorocul mă paşte ; îi întâlnesc în fiecare şi îmbrăcaţi în tronchepaituri decolorate, dârdâind subţire, nerâfŞÎ, purlârA pădurii ' pîecşhte. E vgrpa, de. feforii .smpfijfiri., Imn om, fără ocupaţia nu prea nihî. impresionează astăzi, când, statisticele ne dovedesc sute de mii de şomeuri, ■ , • ; . Totuş, actorii, şomeuri mă .impresionează în deosebi, aşa cum ifi provocă o impresie mult mai dezagreabilă, o femee în stare de ebrietate, decât un bărbat in aceiaş situaţie. E ca un făcut: de câte ori trec pe lângă ,grupul lor,, unul din ei se, plimbă cu o hârtie, solicitând semnături: — Semnează domnule , şi fii mâine dimineaţă in „Piaţă“" că dacă nu suntem solidari, nimic nu facem ! — Cine să mai aibe grije de noi? — spune un altul cu ghetre albe şi catifeaua dela palton mâncată de molii — cine să mai aibe grije, când toate ghelirurile cad pe capul ăstora dela „Azilul de zi". Trebue să ştiţi că sub aceasta denumire este presupus Teatrul Naţional, pentru , care „şomeurii" au o repulsiune firească dacă vreţi. — Uite-l şi p ăsta !— spune finul din grup la trecerea, unui artist al Naţionalului — are o prună în gură şi spune că, e artist ! — Mă, care aţi văzut „Hamlet", în ultimul timp ? — Ce sunt nebun să mă duc ? Trebuie să fie o nenorocire ! — „Hamlet" în mâna turcilor, mă asta e şi nu altceva ! — Nu vedeţi mă, că nu se poate trăi. când îi ţine pe toţi babalâcii şi nu-i, mai trimete.să .'se o*. dihnească ? — Dar ştii că'am făcut cerere de activare ? ' rr.Ce vorbeşti mă ? . — Păi âh’ ’ffe chezi, că o gă. xtnu qsp cu m.âiliilC'.in Sold ! Am fost prost Când mi-qtâ ‘dat depasia după război , astâii eram, Jocolement-colonel. Aşa mi-a propus ,Livescu săjoc, la Chişinău. Dar nu joc „laprovince’’ pentru nimic,în lume ! • După cum se vede, avem de aface cu nişte şomeuri sui-generis , şomeuri cu principii. Deseori, un actor ’cu iniţiativă pune la cale un „turneu de şomeuri", prin oraşele de mai puţină importanţă. Şomeurul de profesiune se angajează, să spunem cu cinci, sute de leii pe zi. " Se învaţă în vre-o câteva zile o piesă din care se suprimă vre-o câteva personagiii pentru ca bugetul să nu fie prea încărcat şi trupa pleacă să lumineze provincia. Nu ştiu cum se face, dar mai întotdeauna când trenul ajunge pe la Chitila, vagonul este martorul unor teribile controverse între „artişti", de cele mai multe ori pechestiuni de pură ideologie. Cuvintele tari nu lipsesc şi nu mult, lipseşte ca să se încingă ,o bătaie în lege. Scara, când trupa.Se întoarce la vagon după reprezentaţie, dacă organizatorul teatrului, nu, şi-a scos nici jumătate din cheltueli, încep comentariile : — Fason să organizeze turne.unt — Uite, cine ne -o conduce ! — Mă p’ăsta îl ştiu eu cănd întorcea roata la tipografie care o ţinea tata lui Ionel Ţăranu. — Cum no să piardă mă un incult ca ăsta ? Dacăinsă reprezentaţia , iese bine, reţetă întrebând bugetul, membrii trupei sunt amărâţi şi strâng pumnii ‘de indignate t -T Asta,se îmbogăţeşte pe spir na.’reai noastră:! ■ ■ ■ '—■ Cât spui mă că a făcut ?' •— Patruzeci de mii, fără vre-o câteva sute. ’ . ■ — Şi pe noi ne plăteşte cu cinci sute de. lei de căciulă ? ■ — Se pricopseşte pe spinarea noastră, ca să iasă până la’urmă tot el filantrop ! — Mă, ştii , ce era fata ăstuia? Vindea „bezele" la Moşi. A fost şi prin puşcărie ! — Dar pe mă-sa ai cunoscut-o ! — Mie mi-o spui, mă ? • — Una d’aia de o ■ cunoşteau zece mahalale. — Zi a făcut patruzeci de mii astă-seară ? Să creadă el că mai mă prosteşte şi mai stau cu aşa pe gratis, cu cinci sute de lei! Mă înapoez la Bucureşti cu primul tren. Să-l vedem cum o scoate la căpătâi domnul, care nera luat, robi la el ! Şi intr’adevăr, eroul nostru se ţine de cuvânt, cumpăra bilet pentru primul tren şi lasă pe impresar cu buzele umflate, pentru ca ziua următoare să spună în Piaţa Teatrului, : „Iscăleşte domnule, că dacă nu suntem solidari nimica nu facem. Nu mai e dc, trail ! Nu vedeţi că toate ghelirurile au căzut, pe capul ăstora dela ,,Azilul de noapte" ?. Deşi sunt şi excepţii, cari nu fac decât,, să confirme regula, pe mine actorii şomeuri mădescurajează şi mă scârbesc în acelaş timp. IOAN MASSOFF Emoţionanta carieră a unei actriţe descoperită de Reinhardt La Berlin a apărut de curând o carte intitulată „Tony van Eyck“ — tablourile unei copilării, datorită lui Hans Frentz. Numele Tony van Eyck, nu era necunoscut. Se ştie de mult că Reinhardt descoperise încă acum şase ani un copil-minune căruia i se prezisese o prodigioasă carieră artistică. De atunci şi sub sprijinul lui Felix Hollaender, mica actriţă a făcut o carieră strălucită, atrăgând atenţia nu numai a publicului şi a întregei critici germane, dar bucurându-se de o faimă aproape universală, copila, fiind considerată ca una dintre artistele ce vor avea să joace un mare rol în teatrul german. Evident ca în toate ascensiunile rapide şi neaşteptate, conjecturile şi legendele n’au lipsit, şi mulţi au contestat şi vârsta şi originile Tonyei , van Eyck. Volumul care apare astăzi, nu numai că lămureşte multe din punctele obscure ale acestei prodigioase cariere, dar e într’adevăr o pagină emoţionantă de roman, oricât de neverosimilă ar părea viaţa celebrei actriţe. De fapt, deşi romanul are un subtitlu,„Tablouri din viaţa unei copilării1*,. totuşi . .''biografia Tonyei vgn E.ycE, începe realmente, de la vârsta de patrusprezece ani. . . Până’ atunci, • povesteşte.,' jians Frentz, copilăria, actriţei a fost o lungă suferinţă de foame şi boală. Trebuia să se mulţumească numai cu ceea ce-i dădeau vecinii care cunoscuseră părinţii ei nenorociţi, şi de multeori,viaţa ei se scurgea între pereţii albi ai spitalelor. La patrusprezece ani, Tony van Eyck s-a prezentat cu multe insistenţe lui *Felix Hollaender spunându-i că are un talent de dansatoare şi, cerându-i sprijinul pentru a se putea desăvârşi. Felix Hollaender i-a răspuns că de dansat ştie şi Impekoven să danseze, dar că-l interesează în deosebi, felul cum fata se prezintă şi mai ales cum ştie să vorbească, deşi niciodată n’a trăit în lume şi nu a primit o cultură. Chiar în faţa ei, Hollaender a chemat la telefon pe Max Reinhardt, celebrul regisor, spunându-i ca ,a descoperit un mare talent pe care i-1 recomandă cie căldură. A doua zi, Tony vanEyck. S a prezentat la Reinhardt Kare i-a date să citească poezia ,,Mya../'Mya“, considerată de el un fel de piatră de încercare pentru toţi debutanţii, încântat, i-au spus să vie în Aprilie la Conservator şi numai în patru săptămâni de studiu,marele regisor şi-a făcut convingerea că descoperirea lui Hollaender e într’adevăr de o reală valoare. Abcea după o furtă de studii, in 1925, Reinhardt are curajul să-i încredinţeze rolul fecioarei din piesa „Sf. Ioana“ a lui Bernard Shaw, la Akademie-Theater. Succesul acestei revelaţiuni e încă viu în amintirea tuturora, întrucât ziarele au scris atunci critici ditirambice despre această copilă de patrusprezece ani, care a interpretat cu atâta strălucirecopleşitorul rol. De atunci şi sub conducerea lui Reinhardt, Tony van Eyk, trece din succes în succes. La o reprezentaţie cu Kätchen, von Heilbron, Herman Sudermann, i care se afla într o lojă în sală, a izbucnit în lacrimi, declarând că J era fatal să-l emoţioneze atât de tare, văzând „cea mai puternică scenă din dramaturgia germană, interpretată de o actriţă cu un talent atât de covârşitor”. Succesul lui Tony van Eyck ajunsese la culme, când într’o zi, Felix Hollaender, prietenul şi protectorul ei, a închis ochii pentru totdeauna. Pe patul de moarte, ultimele sale cuvinte au fost , pentru, ea, declarând că moare fericit că a putut realiza ceva în viaţă şi că e sigur că de acum înainte, Tony îşi va putea face şi singură drumul în viaţă. La rându-i, Tony van Eyck a depus pe mormântul lui Hollaender un emoţionant epitaf: „cu ce aş putea răsplăti ceea ce ai făcut pentru mine : flori, câteva cuvinte şi promisiunea solemnă că la fiecare premieră tot gândul meu va fi numai la tine...**. „Barbe Blonde“ Champs Teatrul Comedie des Champs ? Elysees a repus pe afiş piesa „Barbe Blonde” o comedie de Bouvelet și Bradley care mai fusese jucată acum zece ani la teatrul Gymnase. Piesa fusese remarcată atunci pentru savoarea ei originală, dar găsită nepotrivită pentru cadrul de la Gymnase. Un biet notar îşi duce de doua zeci de ani necazurile cu soţia lui Honorine, o femeie arţăgoasă şi insuportabilă. El n'a găsit decât un mijloc să se răsbune pe ea, gâdilând-o. îndată ce schiţează gestul de a o gâdila femeia e apucată de crize nervoase.Intro dimineaţă, după o ceartă violentă, Honorine ameninţă că se va sinucide aruncându-se pe fereastră. Nimeni nu vrea sa o creadă şi nu e luată în serios. Clement o ameninţă din nou că o va gâdila, iar Honorinenebunită cade pe fereastră. Un văr al Honorinei acuză pe Clement de crimă. Şi acesta îşi închipue că e într’adevăr vinovat de crimă. Piesă e scrisă cu multă savoare comică, și într’un ton care păstrează un just echilibru între dramă și farsă cu o analiză fină a progresului unei idei. Rolul Honorinei a fost jucat de Jane Lovy iar al soţului, cu barbă blondă de Robert le V’igan. Spectacolul se sfârşeşte cu o piesă în două acte .,Surorile Cucdonec” de Jean Jacques Bernard. Două surori bătrâne, surorile trăesc solitare într’o căsuţă din Bretania. Intr'o zi primarul li cere să primească în gazdă pe nişte orfani dintr’o colonie de vacanţă.Timp de o lună se deslanţţie un Premiere garsene la Studio des Elysees adevărat infern în casa butror,ilor surori din cauza copiilor neastâmpăraţi. Totuşi la plecarea copiilor cele două surori sunt triste, ele nu-şi explică această tristeţe. Aci e subconştientul care domină piesa. Reprezentaţiile lui Saliapin la Opera Comicii din Paris In primele zile ale lunei Decembrie celebrul bas Saliapin va relua unul din rolurile sale I* Opera Comique, interpretând rolul lui Don Quichotte din óimra lui Massenet. In afară de „Don Quichotte"* Saliapin va mai cânta în câteva spectacole rolul Don Basilio din „Bărbierul din Sevilla“. , Feodor Șaliapin interpreta fecioarei Maria de la Oberammergan e servitoare la un han Se știe că, la Oberammergan se dau adesea spectacole cu caracter religios interpretate de țăranii din localitate. Un corespondent, de la Daily Mail a descoperit intr un mic sat de lângă Sussex pe o fată tânără care a jucat unul din rolurile importante în spectacolele de la Oberammergau.Anpy Rute,, care a jucat vara trecută rolul Fecioarei Maria, și-a părăsit satul din Alpii Bavarezi ca să se angajeze servitoare la o rentieră de la Slinfold. întrebată de ziarist, fata a refuzat să indice motivele care au determinat-o să se retragă acolo în Anglia. Stăpâna ei a declarat că fata e foarte modestă şi că munceşte ca să-şi ajute mama şi cele două surori. ........................................................ Scrisori din Varşovia Poezia şi muzica românească în Polonia Ziarul „Dzien Bydgoski“ publică intr’unul din ultimele.! numere următorul articol : „După o Şedere mai lungă In România, autorul „Lumpei de undeliemn“ (e vorba de marele poet Emil Zegaglowicz) a publicat o culegere interesantă din poezia românească contmporana într’o traducere din cele mai strălucite. „Tematy Bumunskie“ sunt, după înseşi cuvintele traducătorului, „notatii prinse In cursul călătoriei in ţinuturile atât de puţin cunoscute de noi ale poeziei româneşti“. In volumul acesta avem o serie de fragmente scurte, uşor, legate între ele,care ne dau insă posibilitatea de a cunoaşte întru câtva caracterul poeziei româneşti curentele care o străbat, stilul ei specific, atmosfera şi ideile l ei. In această poezie clocoteşte nemărginita iubire pentru ghastră, moşească, iubire crescută din aceassta în mod organic. Zegadkowicz în afară de propaganda culturală, a organizat câteva serate de poezie şi muzică românească, spre a se putea adresa direct, auditorului, prin grai şi prin muzică, spre a-i deştepta curiozitatea şi a-l atitt pe In .sfera de preocupări care o privesc de aproape pe aliata noastră. Trebue să recunoaştem că modul acesta „demonstrativ“ al schimbului cultural- reciproc intre Polonia şi România, ne poate duce în modul ce! mai sigur la , realizarea scocurilor noastre. Zegadlowicz a organizat o astfel de serată şi pentru intelectualitatea dui Bydgoszcz, lucru pentru care ii suntem recunoscători. Zegadlowicz a vorbit cu eritusiaz,mui înăscut şi mai ales cu o cunoaştere profundă a subiectului, despre poezia românească de astăzi. Partea cea mai mare a conferinţei a consacrat,o personalităţii celei mai puternice a României contimporane, actualul prim ministru, prof. Nicolae Iorga, care este in acelaş timp şi în aceleaşi uriaşe proporţii istoriograf, critic literar, dramaturg, poet, etc., un prodigios creator in toate domeniile, vieţii spirituale. D.l Juraszek a recitat apoi o serie de bucăţi ale poeţilor români. Am făcut astfel cunoştinţă cu Tudor Arghezi, poet profund -sensibil, imagist; cu Nichifor Crainic, un pasionat tradiţionalist; cu Adrian Mania un poet cu predilecţii ronantice, cu Aron Cotruş, actualul ataşat de presă pe lângă Legaţia României de (Continuare in pag. ll-a, col. VI şi VII, jos)