Rampa, noiembrie 1934 (Anul 17, nr. 5042-5067)

1934-11-01 / nr. 5042

Aniul 17 No. 5042 REDACȚIA, ADMIN­I­STR­AȚI­A ȘI ATEL­IE­RELE GRAFICE INTRAREA 2ALOMIT No. 1 TELEFON NO. 3­8­­24 PIIIIIINIUI A­BONAMENTE Trai luni................................... . . L«i­ 300 S«M Ioni............................................L«i 500 en«i................................................Ui 1000 In străinătate dublu Biiiniitimii Publicitatea: RUDOLF MOSE S. A. Birourile: B-dul Brătian 22 — Telefon * 2.40.07 Director, SCARLAT FRODA 0 Expoziţie Derain acum 25 de ani la Bucureşti Sunt douăzeci şi cinci de ani de atunci. La 1 Noembrei 1909 s’a des­chis în sălile Ateneului, o ex­poziţie de pictură organizată de galeria Ileinheim Jeune et Co. din Paris, cuprinzând lucrări se­mnate de Derain, Galanis, Po­rain şi per. Pictura de Derain n’a fost bine primită de esteţii noştri de pe vremea aceea. Cel mai pic­ţuit dintre expozanţi a fost desi­gur cel mai puţin valoros: Ga­­lanis. Forumi era cunoscut în cer­curile aristocratice abonate la diversele reviste în cari apă­reau desenele sale, astfel în­cât renumele stabilit peste ho­tare nu putea fi desminţit de competenţa bucureşteană. Galanis era pe gustul pictori­lor noştri consacraţi de pe vre­mea aceea: academic, serios, tra­tând­ lucrări cu subiecte litera­re, cu emfază, patos şi proce­dee şcolare. Deraia aducea formula unei arte noi. Iată cum au reacţionat esteţii bucureşt­eni: „Sunt artişti cari cred că in­­„ventând o manieră nouă de a „picta se vor face mai interesan­­„fi publicului prin factura lor „îndrăneaţă, scrie Vasile Ra­­ovici, pictor şil critic plastic, în numărul din Decembrie­­ 1909 al revistei „Arta Română". Şi continuă: „Aceştia încep prin a supri­­,,ma forma, culoarea, toate re­­­gulele artelor plastice stabili­te de mult, de zeci de ani, de „artişti adevăraţi pe cari o lu­mine întreagă i-a consacrat ar­­­tişti şi cari au fost şi sunt încă ..admiraţi prin operile lor de „artă. Zic sunt artişti care su­primă totul, pentru a lăsa nu­, „mai i­deia să predomine în lu­­­crarea lor. Dar dacă eu, unul „şi mulţi alţii ca mine, într’o a­­„semenea lucrare nu văd nici o „formă precisă, nici o mişcare, „nici chiar o culoare oricât de „convenţională ar fi ea, atunci „cum să mai pricep ideia, când „nimic nu o reprezintă pe pân­­„ză decât doar­ nişte pete mo­­„horâte, tonuri brusce de cu­­­loare fără valori şi fără abso­lut nici o formă şi proporţie. „In rândul acestora trec pe d. „Derain, căci în cele 12 lucrări „expuse n’am găsit absolut ni­­„mic care să-mi provoace cel­­puţin interesul, deşi am căutat „a le studia şi a le înţelege”. Bietul Vasile Ravici dacă şi­­ar reciti astăzi, după 25 de ani, aceste rânduri în cari se arăta atât de categoric şi atât de se­ver cu Derain, poate că ar re­greta. In orice caz, vremea na confirmat opinia lui Ravici, de­oarece actualmente Derain e un artist necontestat şi opera lui e preţuită cum se cuvine. Rândurile extrase din colbul unei biblioteci şi redate la i­­veală după 25 de ani, oglindesc însă o epocă şi o mentalitate. 1909. Pictura românească nu cunoştea decât două talente mari şi necontestate: Th. Aman şi Nicolae Grigorescu. Pictorul la modă, în care se puneau toate speranţele, era Cost­in Petrescu, iar printre ar­tiştii cei mai cotaţi cităm pe C. Pascali, D. Serafim, Arices­­cu etc. Şi totuşi, pe vremea aceea, Lu­chian dăduse cea mai frumoasă parte a operii sale, dela minu­nata „Safta florăreasa” până la acea „Bucătărie călugărească’ pictată la Mănăstirea Brebec. Cu toate acestea, la expoziţia sa dela Ateneu, din 1904, Luchian n’a putut să vândă nici un sin­gur tablou, fiind nevoit să-şi plătească chiria sălii cu câteva­­pânze! ! 1909! Vasile Ravici era pictor ,preţuit şi critic de artă, pe când,­­ L urinau murea de foame şi era­­ mulţumit să vândă 36 de valori pentru o mie de lei. N. Tonitza, publica scrisori din Mfinchen şi fragmente din „Jurnalul unu­i artist”, A. D. Xenopol şi Ştefan Popescu fă­ceau să apară în „Arhiva” o co­respondenţă asupra picturii iar C. Brâncuşi împreună cu Pa­­ciurea şi Iordănescu îşi împăr­­ţeau premiul al doilea de 1000 de lei, obţinut la „Expoziţia o­­ficială a Ministerului Instrucţi­unii publice” care avea să de­vie mai târziu Salonul Oficial. Nu sunt decât 25 ani de a­­tunci şi totuş ni se pare că e o altă lume, depărtată în trecut, a cărei naivitate o privim cu duioşia cuvenită morţior. Ionuț Jianu Taine, autor sovietic Editura de stat sovietică, va fa­ce să apară în curând la Moscova, într-o luxoasă­­ediţie, traducerea „Filosofiei artei“ de Taine. Marele filosof, obţine deci în Rusia un loc oficial printre maeş­trii aleşi din tot ce are mai mar­cant intelectualitatea europeană. Romain Coolus vine la Bucureşti Cunoscutul autor dramatic Ro­main Coolus, preşedinte de o­­noare al Societăţi Autorilor dra­matici şi compozitorilor drama­tici va veni la Bucureşti la 10 Noembrie pentru a ţine câteva conferinţe­ Știri de la teatrele din Paris Gaston Baty directorul teatrului Montparnasse va pune in scenă piesa: Furtuna de Shakespeare, sub titlul Prosper. . '...ii'. * * Gaby Morlay după ce se va întoar­ce dintr'un lung turneu pe carel face în Franța, va crea rolul principal din­­tr’o piesă de Henri Duvemois intitu­lată: Rouge. :­­ I * • Teatrul Vieux Colombier, va monta pieisa La gouvernante de Simone și Francois Parche. * 3 Teatrul des Capucines a trecut sub conducerea d-nei Berthez și se va re-Yves Mirande deschide cu o comedie semnată de Y­­ves Mirande. • • Teatrul Daunou se va redeschide la 1 Decembrie sub direcţia actorului Raymond Rouleau. Primul spectacol va fi o piesă de Armand Salacron al cărei tilu nu e încă fixat. • • Teatrul Vieux Colombier trecut sub direcţia lui Rene Rocher se va deschi d® cu piesa Le Crepuscule du Thea­tre de H. R. Lenormand. Un rol important va fi jucat de ar­tistul Roger Gaillard. LAURITZ MELCHIOR LA OPERA DIN PARIS Celebrul tenor Lauritz Melchior va cânta în trei reprezentaţii cu opera de Wagner la opera din Paris. NOUA REVISTA DE LA „FOLIES BER­GERES In noua revistă de la Folies Berge­res care va trece pe afiş în Noembrie nu va mai juca Mistinguett. Paul Der­val a angajat ca primă vedetă pe ac­triţa Edmonde Guy, pe artistul de cine­matograf Jean Sablon pe fantesistul Rogers şi pe comisul Orb­al care a fi­gurat şi in precedenta revistă. O PIESA DESPRE SARAH BERN­HARDT. Rene Fauchois lucrează actualmen­te la o piesă intitulată Sarah Bern­hardt în care va schița principalele episoade din viața marei tragediame. Piesa va fi jucată probabil la tea­trul Ambassadeurs cu actrița Lucien­­ne Bogaert în rolul Sareh Bernhardt. Actualităţi teatrale vieneze Carl Zuckmayer cântă o nouă,formă pentru drama modernă ..Ca o simpli Instituţia de amuzament -spune celebural autor al „Căpitanului din Köpenick-teatrul nu poate susţine concurenţa ca cinematograful radiofonic O trupă formată dintr'un singur actor reprezintă „Macbeth* Stagiunea vieneză stagnează dec curenta cu amuzamente mai uşo a­camdată; evenimentele cele mai importante se anunţă, nu se pro­duc. Burghtheater-ul anunţă o pre­mieră interesantă: „Siretul din Bergen” de Carol Zuckmayer şi o reluare festivă a „Mariei Stuart" de Schiller cu ocazia celei de a 175-a aniversări a nașterii mare­lui poet, care va avea loc la 10 Noembrie. Piesa lui Zuckmayer e o încer­care de a preia o nouă formă de dramă modernă — cel puțin așa crede autorul, într-un interview publicat de „Neues Wiener Jour­nal“. Piesa e, succesiv, realistă şi poe­tică. Scenele de dragoste sunt chiar în versuri rimate. „Sunt de mult de părere — spune Zuckma­yer — că drama şi teatrul se gă­sesc în faţa unor probleme noui şi se îndreaptă spre o formă nouă. Ca simplă instituţie de amuza­ment teatrul nu poate susţine con Trupa Ernst Reinhold, care nu reprezintă decât piese de Shakes­peare în limba engleză, sa mutat de la Burgtheater la Theater in der Josefstadt, şi a dat primul specta­col, „Macbeth“, cu acelaş succes cu care, în trecut a reprezentat „Richard III“ şi „Othello“. Trupa aceasta se compune din­­tr un ansamblu foarte redus. Erm­­e şi mai uşor accesibile ca fil­mul, radiofonia, etc„­teatrul se va putea menţine deci numai dacă — şi văd în asta o fericită reîn­toarcere la originile şi misiunea sa iniţială — îi va oferi spectato­­rului ceea ce constitue pentru el astăzi o necesitate elementară, su­fletească, o exaltare sărbătoreas­că a vieţii“. Se va vedea în ce măsură a iz­­butit Zuckmayer să răspundă a­­cestei necesită­ţi.E­st Reinhold este directorul, regi­­sorul, starul şi întreaga distribu­ţie a piesei. Singur, între patru draperii roşii, Ernst Reinhold in­terpretează rând pe rând toate ro­lurile piesei. Nu le citeşte, le de­clamă. Şi nare sufleul. E a treia piesă de Shakespeare pe care învăţat-o în întregime, de la prima până la ultima scenă. Şi recitalul său shakespearian constitue, real­mente un eveniment. Sala, arhi­plină, urmăreşte cu încordare ac­ţiunea, de par­că ar vedea toate personagiile pe scenă. Prin nuan­ţe, gesturi şi intonaţii diferite, Reinhold reuşeşte să redea magis­tral toate caracterele. Presa e plină de elogii la adresa acestui fanatic apostol al lui Sha­kespeare. Toată lumea îl îndeam­nă să facă... teatru viu. Dar Reinhold nu ascultă pe ni­meni. învață acum a patra piesă, pe care o va interpreta tot singur, în stagiunea viitoare. • * Renaşterea nuvelei N. R. F. a creat o nouă colec­ţie „Renaissance de la Nouvel- 10”, condusă de Paul Morand. Noua colecţie, cu un titlu atât de sugestiv, publică nuvele sem­­nate de mari romancieri. Semni­ficativ. Genul acesta, suprimat de editori, reînvie tot graţie lor. Casele de editură preferă, din principii comerciale ro­manul. Dea­ceia ei au provocat şi o per­­vertire a termenului şi a defi­niţiei de roman. Fenomenul Fam înregistrat şi noi în actualitatea literară au­tohtonă. Cărţi care erau fundamental opuse romanului, care n’aveau nici proporţiile necesare, se în­titulau cu inocenţă şi candoare romane. Lucrul acesta îl pretindea edi­torul. Şi îl pretinde încă. Mentalitatea celor mai mulţi dintre indivizi nu vrea să con­ceapă că o carte poate fi pur şi simplu carte şi numai atât. Nuvela a fost aruncată în dis­­g­raţie şi desconsiderată. Dis­pariţia ei nu s’a întâmplat decât superficial, fiindcă ingeniozita­tea editorilor a reuşit să facă confuzie între ceea ce e un ro­man şi ceace e o nuvelă. Intr’adevăr, între nuvelă şi ro­man, diferenţa e mai puţin de structură şi mai mult de pro­porţie. Da, aşa ar fi, dar dacă am su­fla publicarea de eroi şi confuzii am descoperi imediat linia defi­nitivă de demarcaţie. Nuvela e un subiect. Romanul e o acţiune cu mai multe planuri şi ramificată episodic. Ceea ce separă nuvela de ge­nul romanului e imposibilitate ei de a fi frescă. Romanul însă nu poate fi decât frescă. E sin­gura lui justificare. Dar nimic nu legitimează lovitura de moarte dată nuvelei. Genul a­­cesta, care nu solicită o respon­sabilitate socială, e mai favora­bil subtilităţii şi poate fi un intermezzo între poem şi litera­tura de realitate. O renaştere a nuvelei e mai mult decât necesară. Arbitrarii­­le comise cu romanul sunt atât de stridente, atât de insuporta­bile, încât trebue numai­decât să se strige: „întoarceţi-vă la nuvelă’’. Nu e o dovadă de maturitate să scrii numai roman. Sunt nu­vele capod­opere şi există ro­­mane proaste. Scriitorul trebue să concen­treze viaţa în opera lui. Con­trariul, îl ameninţă platitudinea. Cred că nuvela e mai indul­gentă cu sensibilitatea. Poate fi graţioasă, scrisă în vârful pe­­niţei. Nu forţaţi pe oamenii delicaţi să scrie roman. Nu desconside­raţi înaintea orcărui alt argu­ment, nuvela. Nu epoca, nu cri­­ticii i-a declarat decesul, ci e­­ditorii. Editorii care induc publicul în eroare cu o literă groasă şi cu un număr de pagini exage­rat. Sau, cum s’a întâmplat la noi, o­ suită de nuvele a fost în­titulată fără pudoare, roman. Foarte puţine din cărţile bu­ne apărute în ultimul timp au fost într’adevăr romane. Acum, când reportajul peri­clitează serios destinul romanu­lui, să nu se mai înfăptuiască a­­beraţii literare. Să nu se mai pervertească regulile. Colecţia lui Paul Morand a şi determinat puţină rumoare în jurul nuvelei. Marii romanci­eri s-au şi anunţat. Cu nuvele pe care alţi editori le-ar fi pu­blicat în volume speciale, în­titulate pretenţios roman. * * Joi 1 Noembrie 1934 3 Lei ASTA SEARA PREMIERA N­IION Comedie muzicală ca JENYICAMR la Teatrul REGINA MARIA D. Caton Theodorian autorul „Bujoreştilor“ piesă care se reia astă-seară la­ National Autorul Bujoreştilor s’a născut la Craiova la anul 1877. Educaţiunea a primit-o pentru studiile primare în casa părinţi­lor săi şi pe urmă în şcolile publi­ce. Studiile secundare începute la liceul Carol I, le întrerupse pen­tru ca după via dorinţă a fami­liei sale să intre în şcoala milita­ră. Dar cariera armelor nu se po­triveşte temperamentului său in­dependent. Pleacă de acolo — fu­ge — înainte de a fi ieşit ofiţer şi de pe la 16 ani se dedă scrisului. Se iveşte în paginile „Literatoriu­­lui“ cu versuri şi proză, de care ţine seama în „Istoria literaturii române“, d. Nicolae Iorga. Scrie schiţe şi nuvele ce apar prin „Re­vista Literară“. Ehiminica lui Iu­­liu Cezar Săvescu şi adolescent a­­pare ca un prim-volum de pro­ză: Petale, volum ce poartă în frunte o scrisoare prefaţată a ma­relui poet Alexandru Macedon­­sky. Pe la 20 ani, oferă Teatrului Na­ţional din oraşul său natal o loca­lizare „Manopere electorale“ şi la aceiaşi vârstă se prezintă la Tea­trul Naţional din Bucureşti cu o originală „Patimă“ ce toare de viitor. Pe urmă pleacă din ţară. Se duce la Paris, unde urmează stu­dii de economie politică şi diplo­matică. La întoarcere face un sta­diu de gazetărie. II găsim pe la „Democraţia“ lui Delavrancea şi N. Xenopol, „Adevărul“ lui Bel­­diman, secretar de redacţie la „Na­ţionalul“ lui I. N. Iancovescu, la „Gazeta Poporului“ a partidului liberal pe care o conduce Palade. Vreo doi ani conduce singur zia­rele partidului liberal din Craio­va, „Oltenia şi Voinţa Craiovei“. In 1906 apare iar cu o colecţie de schiţe publicate în copilărie fie prin reviste ca: „Literatoriul“, „Revista Literară“ ş. a., pe care d-l Iorga o remarcă elogios în „Semănătorul“. Adevărata sa carieră literară în­cepe la 1908 cu romanul Sângele Slovenilor editat de „Minerva“. In anul următor dă la aceiaşi edi­tură volumul Calea Sufletului, în 1911 La masa calicului, în 1914 Flacăra, la care colaborează asi­duu, editează Povestea unei odăi, volume de schiţe şi nuvele deopo­trivă de preţuire de criitică. La 1915 i-apare­ volumul Cum plânge Zin­ca în „Biblioteca pentru toţi”. In teatru se manifestă abia în 1912 cu Ziua cea din urmă, un act scurt şi fulgerător jucat de compa­nia Marioara Voiculescu, la Tea­trul Modern. Peste trei ani, la 25 Martie 1915 se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti, comedia sa dramatică în patru acte „Bujoreştii1“, care obţine un succes răsunător şi lun­geşte un sfârşit de stagiune până în luna Iunie a acelui an. In anul următor Teatrul Naţio­nal îi primeşte Comedia inimii, piesă pe care isbucnirea războiu­lui o amână de la scenă, şi nu ve­de lumina rampei decât în 1920. • In Decembrie 1910 începe o lungă pribe­gie prin Rusia, TSuedlia,­­Norve­­gia, Anglia, Franţa şi Elveţia. La Pa­ris, in 1917—1918, conduce un birou de presa la’ Legaţia României sau cola­­­borează vremelnic pe la ziare ca „Le petit parisien“. De-aci Încolo , la Lau­sanne şi Berna, formând în Elveţia, un comitet de propagandă culturală românească, sub auspiciile faimoasei .JYoung­­men (Christian association“ cu domnii Harthe şi Heckert, Const­­anu, Victor Eftimiu, profesorul Iri­­mia ş. a. : „ După război mai dă Teatrului Na­­ţioal piesele! Nevestele ei­ lui Pleş, Stăpâna, Greşala lui Dumnezeu şi Ju­cării sfărâmate, toate bucurându-se de succese r­emarcabile. BUJOREŞTII, care se reia, după 12 a­ni, a fost între timp tradusă în italie­­ne­şte de editura Carabba din Lancia­­no, iar acum doi ani, înscrisă printre operele originale ce formează rep­er­­toriul stabil al Teatrului Naţional. Şi mai recent, este cerută de un oficiu teatral italian şi aleasă de către ma­rele comedian Alexandru Moissi, spre a fi jucată în Italia, Spania şi Argen­tina. In 1916 a fost ales membru in com­i­tetul de lectură al Teatrului Naţional, prin expirarea mandatului lui Iacob Negruzzi, ca mandatar al Autorilor dramatici. Este printre fondatorii Societăţii Scriitorilor Români şi după lungi stă­ruinţe izbuteşte să întrunească pe co­legii săi într’o Întovărăşire profesio­nală, dând fiinţă ,,Societăţii Autori­lor Dramatici Români“ al cărei prim preşedinte este ,depunând o activita­te prodigioasă pentru susţinerea inte­reselor de breaslă. In 1927, colegii săi îl aleg a doua doua oară pentru calitatea de mem­bru in comitetul de lectură al Tea­trului Naţional din Bucureşti, iar a­­nul trecut prin aclamaţii, este din nou ales preşedinte al Societăţii Auto­rilor Dramatici Români“. Dealtfel, există un procedeu admirabil. Acela de­şi nu pune sub titlu cărţii nici o indicaţie de gen. Nici „nuvele” nici „ro­man”. Să se lase cititorului şi cri­ticului prerogativa de a de­cide. Genul e o chestiune care nu trebuie divulgată de pe copertă. Şi trebuie să constatăm cu sa­tisfacţie şi cu dezolare, că dacă editorii au ucis nuvela, text ei pot s’o reînvie. .---­Și să facă acest gest, îndepli-1 lucrare nu­ de Iisus asupra lui Lazăr, cade în mâinele lui Aecanio, care cât mai repede. AL Robot 1 o distinge ca pe o lucrare promisă Caton The E Florian Kfc O convorbire cu Heinrich noon, la Praha Emigranţii.­Literatura germană hitleristă.-Intre­ Franţa şi Rusia.- Inflaţia li­terară e provocată de propaganda politică.-Thomas Mann, cel mai mare dintre scriitorii emigraţi PRAG­A. — Heinrich Mann a­­flându-se în Praga, un ziarist ce­hoslovac a avut o convorbire cu dânsul. Printre altele gazetarul i-a pus şi următoarele întrebări. — La ce lucraţi acum? — a fost prima întrebare. — Scriu un roman istoric, care se va intitula: „Der Hass“ (Ura) L-am scris mai întâi franţuzeş­te şi apoi urmând sfaturile amici­lor am început să-l traduc în nem­ţeşte. Am crezut că va fi gata în patru săptămâni. M’am înşelat în­să, lucrul a durat patru luni. Am scris franţuzeşte pentru că socot că un emigrant trebuie să se apro­pie de limba poporului în mijlo­cul căruia trăeşte. Dacă aş fi trăit in Cehoslovacia aş fi învăţat de­sigur limba cehă. Azi sunt colabo­rator la un mare ziar francez. — In ce fel influenţează emigra­ţia asupra dv.? Nu se îndepărtea­ză emigrantul de sufletul poporu­lui? —Cred că viaţa de emigrat in­fluenţează în bine. Suferinţa şi singurătatea adânceşte gândirea şi scriitorul câştigă artistic şi u­­man. Mulţi scriitori au o astfel de experienţă. Poporul şi patria nu trebuesc pierdute. Fiecare poartă­ sigur aspectele de altă dată. Altă rti» oî­rwi /-»atm /Iîv* JpoAnf n 1­nrinAmi- * nn4n «xvou iWnfpTrinnrnni • / OIn cu sine ceva din trecutul popom­lui său. Şi emigraţia e din punct de vedere cultural o legătură cu patria. Patria e altceva decât guvernul care e la cârmă. înstrăinarea nu e posibilă. Lucrul îl simte fiecare emigrant. — încotro tinde literatura în Germania? Va eşi din hitlerism o artă a raselor? —Dacă ar fi într’adevăr talen­te, nimeni nu s’ar îndoi de acest lucru. Nu de mult s’a acordat pre­miul Ștefan George unui oare­care domn Euringer, pentru că a scris versuri despre hitlerism. Ast­fel de scriitori sunt destui ca să dată erau contemporani: Zola, Daudet şi Maupassant; faptul a­­cesta spune mult şi nu-l mai pu­tem aştepta de la literatura fran­ceză actuală. Actualitatea e foarte dezordo­nată şi se întâmplă ca un astfel de lucru să-l vedem adeseori în Franţa. Dm faţa acestora literatura rusă are subiecte noui, însă nu-i încă gata. Acum îşi prinde adevărata ei viaţă. Diferenţa constă în aceea dacă scriitorului îi e permis să vadă viaţa aşa cum e în realitate! Nu-i permis scriitorului să vadă că aspectul social e pierdut? Ast­fel e azi în Germania. Cunosc pe desfăşoară o atmosferă dintre e­i cel mai de arate lumii activitatea guvernu- de altă parte romane rusești oare lui. Răsplata e destul de mare. In vremea mea Academia acor­da o sumă de 5000 mărci, ca fiind cel mai mare premiu. Domnul Eu­ringer a primit 15.000 mărci. Desigur că aceste lucruri nu au nimic de a face cu literatura. Literatura actuală din Gem­a­nia e pusă în slujba propagandei şi e supusă ordinelor Ministerului propagandei. Activitatea fiecărui scriitor e controlată. In astfel de împrejurări nu se pot naşte per­sonalităţi. E greu de răspuns dacă în ast­fel de împrejurări se pot ivi ta­lente. — Literatura suferă criza capi­talismului? Ii merge mai bine în Franţa democratică sau în Rusia sovietică? — Criza atinge totul chiar şi literatura. Nu-i numai o criză eco­nomică, ci şi una morală, o criza a lumii întregi. De comparat e foarte greu. Li­teratura franceză şi rusă de ase­menea nu se pot compara între dânsele. Literatura actuală din Germania nu atinge nivelul criti­cii Literatura din Franţa n’are de critică şi pesimistă. — Care scriitor granţi credeţi că e seamă? — Cred că fratele meu, Thomas Mann. Imi închipui că toată lumea e de părerea mea. — Trăim o inflaţie literară. Cum e posibil să fie oprită? — Inflaţie literară e în Germa­nia, unde scriitorii sunt puşi în slujba propagandei. De aceea se scrie aşa de mult. In Franţa s’a scris întotdeauna maii puţin şi bun. — Vă ocupaţi şi eu politica? — Când a venit Hitler la pute­re a trebuit să fug, pentru că n’am votat. Altfel în 24 ore trebuia să fiu arestat. Imediat mi s’a luat ce­tățenia, cu toate că înainte nu a­­vusesem nici o activitate politică. De câteva ori numai îmi manifes­tasem părerile într’un ziar din Berlin. Asta a fost de ajuns. Expoziţia Dignimont La librăria de ar­tă „Hasefer" din strada Eugen Carada­n, s-a deschis Duminică prima expoziţie a acestei stagiuni. Expune marele pictor francez Andre Dignimont o foarte interesantă serie de guaşe. Expoziţia este deschisă, intrarea fiind liberă a publicului în fie­care zi în orele de lucru. Inaugurarea expoziţiei lui Dig­nimont s’a făcut cu un fast deo­sebit de faţă fiind numeroase ofi­cialităţi franceze precum şi cei mai de seamă membri ai coloniei franceze din Bucureşti. S’au reţi­nut cele mai multe lucrări expuse. Piese rusești la teatrul rus din Praga PRAGA. •— Compania de tea­tru rusesc din Praga pregătește o premieră aleasă dintre comediile de teatru din Rusia sovietică. E vorba de „Fântâna minunată” a lui Kirsen. Comedia aceasta a că­pătat premiu la concursul de anul trecut de la Moscova. E o comedie plină de humor din viața tinere­tului rus actual.

Next