Rampa, noiembrie 1936 (Anul 19, nr. 5642-5667)
1936-11-01 / nr. 5642
No Anul 19 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE Strada BREZOIANU 51, Tel. 5.61.24 ABONAMENTE Trei luni — — — — Lei 300 Şase luni — — — — Lei 500 Un an — — — — — Lei 1000 In străinătate şi pentru Instituţiuni preţul dublu Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel 3.61.24 Directors SCARLAT FRODA t In jurul nonei legi a teatrelorI Piesa originală condiţia scriitorului şi noua lege a teatrelor S'a anunţat de vre-o două săptămâni o nouă lege a teatrelor (s a numit şi comisia care s’o elaboreze) şi faptul n’a avut aproape nici un răsunet în lumea teatrală şi scriitoricească. Să fie oare atât de mare blazarea şi neîncrederea generală în eficacitatea unei noui legi (a oricărei legi în România) ? Avea dreptul d. Victor Eftimiu care scria maieri în „Adevărul” întâiul articol, în discuţia noului proect. Dintr’o lungă experienţă socotesc că legea care ne trebuie nu poate fi încă realizată, ar nemulţumi prea mulţi beneficiari ai stărilor actuale. Buna lege care să anime mişcarea noastră teatrală, aducând în acelaş timp, economii statului, ar stârni mari nemulţumiri şi n’ar ajunge nici măcar în faţa parlamentului, atâtea ostilităţi ar saluta-o. Dar citesc mai departe articolul d-lui Victor Eftimiu, şi nu pot pricepe cum, după ce se ridică împotriva „beneficiarilor” a celor cu „sfântă protecţie” mai tare decât toate legile, d-sa poate cere ca noul proect să acorde încă două protecţii. Iată ce propune d. Eftimiu: Două lucruri cari trebuesc neapărat prevăzute în viitorul proect două articole pentu protecţia actorului şi scriitorului dramatic român pot însă trece foarte uşor. Aşadar să combatem „protecţia ’ bileţelelor care deschid porţile tuturor paragrafelor de lege şi s’o înlocuim cu protecţia legală. Iată şi modalitatea ingenioasă propusă de d. Victor Eftimiu: Propunem legiuitorilor să instituie — aşa cum se practică pretutindeni — perceperea unui drept de autor la toate spectacolele, tantiemă care s’ar vărsa şi ar fi administrată de „Societatea Compozitorilor Români”. Având la dispoziţie literatura dramatică universală, fără altă cheltuială decât modesta retribuie a traducătorului (ba, de la oreme, directorii trupelor partiulare au început să traducă şi să ocalizeze singuri) de ce şi-ar mai ncărca bugetul cu cei 10 sau 15 ,o sută ai dramaturgului român Shakespeare, Moliere, Bernard Law, Pirandello, le stau la dispuse în mod gratuit. Creațiunea artistică e singura care statul român n’o ocrotește. pune taxe vamale pe toate proasele importante, numai munca viitorului nu e protejată. Așa dar, domnilor legiuitori, aține dreptatea pe care toate ările o acordă scriitorului națioali biruri pe articole străine. Tantiemele percepute din opeele scriitorilor căzuți în domniul public să se împartă în trei patru la sută traducătorul, trei la sută Societatea autorilor dramatei şi trei la sută sindicatul artişilor. Singurii privilegiaţi ar rămâne titorii noştri clasici, cari altminteri, n’ar mai fi reluaţi niciodată, ine joacă un Alecsandri, un Hajeu, un Caragiale va fi scutit de fata oricărei tantieme. Iată domnilor legiuitori ce vă er autorii români. Efectele acesi text de lege ar fi incalculabipentru desvoltarea scrisului dramatic national. Daţi-ne măcar atât! Socotesc entuziasta propunere d-lui Victor Eftimiu (animată desigur de cele mai bune intenţii) , numai inadmisibilă moralmen, dar de efecte într’adevăr inhcalabile însă dezastruoase pein scrisul dramatic national. In primul rând pe ce temeiu, cu drept, legea poate impune astail unor instituţii particulacărora nu le mai acordă nici u fel de sprijin. Toate întreprinderile noastre hulare de teatru sunt condusunt proprietatea, unor acri sau unor autori dramatici. Aşti artişti şi scriitori, care pengă munca, talentul şi capacita■a lor pun la contribuţie şi toate scurile materiale n'au cel puţt acelaş drept la protecţia legii ca şi ceilalţi actori şi scriitori, care cer beneficii dintr’o întreprindere la care nu participă? E camaradesc? Apoi, asocierea lui Moliere şi Shakespeare la opera de ajutorare a scriitorului român, e poate ingenioasă, dar inaplicabilă şi primejdioasă. In primul rând nu cred că va putea obţine această dispoziţie avizul favorabil al Consiliului legislativ, care cântăreşte temeiul juridic al oricărui proect de lege. Există o lege a proprietăţii artistice şi literare, care prevede că după 30 de ani orice operă literară trece în patrimoniul public. S’ar putea ca după 300 de ani de când omenirea întreagă beneficiază de geniala moştenire al lui Shakespeare, România să vie azi cu o lege prin care să-l impue la o tantiemă în folosul unui autor care n are nici o legătură de rudenie cu răposatul de la Stradford ? Sau desfiinţăm poate legea proprietăţii literare? Dar să vedem dacă practic această imposibilă dispoziţie ar putea avea vreun efect salutar asupra scrisului dramatic românesc, fiindcă se face aci o gravă confuzie între condiţia scriitorului dramatic şi piesa originală. Noi vom mărturisi că ne interesează în primul rând şi în covârşitoare măsură piesa românească. De soarta ei, de adevărata ei prosperitate şi valorificare depinde şi trebue să depindă şi condiţia scriitorului. Se va ameliora soarta piesei româneşti, dacă vom percepe tantieme la opera lui Shakespeare? Nu. Hotărât nu! II asigur pe d. Victor Eftimiu că autorii români vor prefera să trăiască din 3 la sută la sălile pline ale lui Shakespeare decât din cele 10 ori 15 la sută ale unei neizbutite lucrări originale. Doresc acest lucru scriitorii români? Nu cred. Să transformăm „Șoc. Autorilor Dramatici Români” (S.A.R.D.) într’o casă de retragere din care se poate trăi foarte comod din tantiemele lui Shakespeare şi pe membrii ei în „veseli moştenitori” ai unei averi care aparţine omenirii întregi (publicului) şi nu lor? Ar fi nu numai imoral, dar şi păgubitor piesei originale. Căci scriitorul asigurat materialideşte de „S.AD.R.” ar fi foarte puţin tentat să mai scrie, atunci când tantiemele lui Shakespeare şi Moliere îi „aduce” destul. Problema protecţiei şi ajutorării producţiei naţionale (pe care o revendică d. Victor Eftimiu) e cu totul alta. Regimul protecţionist în orice ramură de protecţie n’a stabilit nicăeri taxe de import care să se verse în punga producătorului naţional. Regimul protecţionist acordă avantaje (scutiri) producţiei naţionale, degrevând-o astfel de sarcini, pe care le rezervă numai mărfii de import. , D. Eftimiu observa, foarte just că de când legea a impus teatrelor o tantiemă de 15 la sută autorului dramatic român, nimeni nu mai joacă piese originale. Fireşte. Tantiema autorului original nu trebue impusă, trebue lăsată la libera transacţie între autor şi întreprinzător de teatru. In primul rând e nedrept ca legea să impună la o tantiemă egală un autor de valoare şi de rentabilitate (ca d. Victor Eftimiul de ex.) cu un tânăr debutant căruia teatrul îi face un serviciu jucându-l şi scoţându-l din anonimat. Ce poate face legea pentru a ajuta pe scriitor, pentru a determina teatrele să joace piese originale? Nu să impună sarcini teatrelor, ci dimpotrivă să-i acorde avantaje! Nu să-i impună o tantiemă excesivă, ci să scutească de taxe V.TIMUI (Continuare in pag. Il-a, col. Ha jos) Teatrul Antoine prezintă o nouă premieră: „Când nu 20 de ani”. La ridicarea cortinii, scena reprezintă o mică gară din Provence. O trupă de actori de cinematograf este pe punctul de a filma şi asistăm la o scenă executată dacă se poate spune aşa, de doi figuranţi. Amândoi sunt însă foarte slabi şi regisorul profită de prima ocaziune ca să-i concedieze. Trent care trebuea să îmbarce trupa a intrat în gară. Cei doi eroi au adormit. Când se trezesc sunt fără nici un ban şi fără acte, singuri pe peron. Ce se vor face? In aceiaşi clipă, primarul oraşului trece pe acolo. Acest om candid, din cauza costumelor lor de figuraţie, crede că cei doi vagabonzi sunt un prefect şi un ministru. Ei îi invită la primărie, apoi, cu fanfara în frunte, îi conduce la d-na de Chanzy binefăcătoarea oraşului. Această femee, în aparenţă foarte austeră, este o vedetă de cinematograf. Ea are 20 de ani şi se sileşte să pară de 40. Plictisită de succese ca femee şi ca artistă, ea aspiră la o viaţă paşnică şi solitară. Şi iată că pseudo-ministrul e irezistibil. Alături de el falsul prefect e cât poate de simpatic. O idilă se infiripă dar... cei doi vagabonzi se trezesc din somn, acolo unde i-am lăsat dormind. Suntem însă în fara operetei şi până la urmă totul se aranjează cu bine spre deplina mulţumire a tuturor. Dealtfel farmecul interpretei principale, Eliane de Creus, surâsul său, vocea ei încântătoare, dicţia sa impecabilă o impun dela debut. Alături de elegantul Lest- 11 y, ea contribue ca să se aplaude insistent facilele melodii ale compozitorului Michel Emer. D-nii Louis Blanche și Carette pun în valoare, fiecare prin mijloacele sale, ambii însă într’o formă clasică, libretul d-lui Raul Piaxy, Maclo Mailly şi Nina Myral sunt la egal în fruntea unei distribuţii care mai cuprinde, printre alţii, pe Henry Henry şi Fournier. Miza în scenă a lui Marcel Paston utilizează, cu o discreţie ce trebue apreciată, periculoasele resurse ale scenei turnante. ■ Autorul comediei Richon, care s’a jucat şi la Bucureşti de către Teatrul Regina Maria cu d. V. Maximilian in rolul principal şi care la Paris a atins suma de 600 de reprezentaţii, a terminat trei noui comedii pe cari le-a şi plasat. Prima, „Norocul”, a fost reţinută de 1heatre de la Michodiere, care o va prezenta după epuizarea sucesului piesei „Fric-Frac’’, noua comedie a lui Edouard Bourdet, administratoml Comediei Franceze, A doua „La Fessée’’, a şi fost pusă în repetiţie la Theatre du Palais-Royal iar cea de-a treia comedie a d-lui Jean de Letraz, „Choute” a fost reţinută de Max Maurey pentru Theatre des Varietes. ■ D-na Simone, actriţa de talent a Odeonului, locueşte, împreună cu scriitorul Francois Porché, în casa lui Samuel Bernard, fosta bancher al lui Ludovic al XIV. In seara în care am întâlnit-o se ducea la Odeon unde urma să interpreteze rolul principal din „Nebuniile dragostei” de Regnard și un rol dintr’o comedie de Marivaux. D-na Simone a creiat pe scena Teatrului L’Oeuvre, „L’Acheteuse” piesa tânărului dramaturg Steve Passeur, pe care a jucat-o de peste 300 ori. — Când am întrerupt seria acestei piese, spune ea, am întreprins un turneu prin Elveţia, Olanda, Belgia şi Italia. Peste tot am constatat că „L’Acheteuse” capătă mai mult sens şi mai multă forţă pe o scenă mai mare. Iată de ce am refuzat să reiau piesa la Paris şi am acceptat oferta lui Paul Abram, de a juca la Odeon. Celebra comediană care este şi o viguroasă romancieră, pregăteşte un roman care se va numi „Nadine” şi ale cărui personagii vor fi toate foarte tinere. ■ Orchestra filarmonică pariziană, la ultimul ei concert a executat în primă audiţie o importantă suită de orchestră a lui Manuel Rosenthal inspirată de „Jeanne D’Arc” de Joseph Deltheil. înainte de fiecare cinci bucăţi, Ludmilla Pitoeff, în manieră de recitantă, pronunţa câteva cuvinte destinate a pregăti auditoriul pentru ceea ce avea să asculte. Din nefericire însă talentata şi emoţionanta artistă n’a putut să acorde articulaţia sa cu mărimea sălii Pleyel şi de aceia textul a devenit iminteligibil pentru urechile unei mari majorităţi din public. Concertul este o serie de fresci în cari domină net accentul pitoresc. Compozitorul Manuel Rosenthal are un temperament particular, sensibil la manifestările exterioare ale vieţii, un sens original al culorii şi a meseriei de muzician de o incontestabilă abilitate. Orchestraţia sa este plină de amănunte subtile, de efecte picante, de combinaţii sonore reuşite. *E drept că din compoziţia sa nu se degaje emoţia profundă ce ar trebui s’o aşteptăm dela un asemenea subiect. Dar această partiturii, realizeazăUn decor foarte bine construit şi asta este un merit ce nu poate fi contestat. Execuţia orchestriaă, condusă viguros de bagheta expertă a lui Manuel Rosenthal, n’a lăsat în umbră nici una din intenţiile autorului. In aceiaşi şedinţă celebrul pianist german Arthur Schnebel a cântat Concertul în mi bemol de Beethoven. J. F. Scrisori din Paris Premiere, cărţi şi concerte parisiene Un concert cu declamaţie susţinută de Ludmila Pitoeff. Simone actriţa şi romancieră. Trei comedii noi de Jean de Letraz. Premiera operetei „Când ai 20 de ani“ Ludmila Pitoeff Popularizarea muzical naţionale In U. R. S. S. Concerte de instrumente naţionale. O serată a folclorului sovietic Toate datele culese în cursul preparativelor pentru recensământul general al populaţiei demonstrează că in răstimpul ultimilor zece ani, în Ucraina Sovietică, s’au trecut 170 de oraşe noui, de burguri şi 7.000 de aglomeraţiuni rurale noui. Zeci de oraşe complectamente noui au fost construite in bazinul Donetzului, pe Nipru ca şi în alte împrejurimi în jurul numeroaselor edificii de industrie socialistă. Toate aceste oraşe au fost ridicate in răstimpul celor două planuri cincinale. • In toate regiunile rurale ale Ucrainei se pot întâlni la fiecare moment burguri foarte bine amenajate. Pentru toate aceste noui așezăminte U. R S. S. a creiat teatre și coruri cari dau concerte după terminarea lucrului. Filarmonica de Stat U. R. S. S.-ului organizează anul acesta, în proporţii largi, executarea operelor muzicalepoporane. Cei mai buni artişti, corala de stat U. R. S., orchestra de instrumente naţionale şi numeroase ansambe de solişti naţionali amatori vor participa la aceste concerte. Ciclul concertelor se va deschide printr’o mare serată de cântece populare ruseşti cu participarea artistei naţionale a U. R. S. S. Nejdanova, a cunoscutului cântăreţ al republicei Streltzov, al lui Baturine şi alţii. Două concerte vor fi consacratei cântecului popular ucrainian. Muzica populaţiei din Georgia, Bielorusia, Armenia, Azerbaidjan, Kazakhstan şi Ouzbekistan va furniza deasemeni programele unor serate speciale. In Noembrie vor sosi la Moscova o orchestră de instrumente naţionale din Ouzbekia, un grup de cântăreţ cu guzla din Leningrad, un grup de kolkhozieni din regiunea Odessa, un cor de tinere fete din regiunea muntoasă din Grozny şi un grup naţional Tchetcheno-Ingouchie. Pe la mijlocul lui Noembrie va avea loc o mare serată de folclor adaptat de compozitorii sovietici. Programul acestui concert cuprinde opere de Vassilenko, Guedike, Prokofief, Khatchaturian, Feinberg, Steinberg, etc. U. R. S. S.-ul că, ca şi toate ţările europene, a început să acorde un viu interes turismului; mii de vizitatori vin să admire progresele culturale, politice şi economice, fapt ce contribue la intensificarea turismului în Soviete. In cursul primelor nouă luni ale anului 1930 Uniunea sovietică a fost vizitată de 18.454 de turişti străini, faţă de 15.995 câţi au fost în aceiaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea acestor turişti vin din Statele Unite ale Americei (mai mult de 25 la sută) din ţările scandinave, din Franţa, din Cehoslovacia şi din Anglia. In 1936 România a fost reprezentată pentru prima dată prin turişti. Numărul persoanelor sosite din ţările baltice e în urcare. Anul acesta s’a introdus o inovaţie In organizarea escursiilor. Turiştii au fost grupaţi pe profesiuni, profesori, flotori, ingineri, avocaţi, artişti, arhitecţi, şcolari, lucrători, etc. Se crede că în 1937 numărul turiştilor va creşte din cauza celei de-a IIX-a aniversări a revoluţiei din Octombrie. Norma Shearer renunţă la film După ştirile sosite de la Hollywood Norma Shearer a declarat că renunnţă de a mai juca in filme şi că îşi va consacra întreaga activitate educaţiei celor doi copii. Norma Sharer #" , .-«a# I W A V .-A« 1 Dumisîcă 1 Noembrie 1936 4 pagini 3 tei Teatrul Alhaibra-Excelsior •^Str. Sf. Dumitru 2. Tel. 4.12.89 In fiecare seară „ALHAMBRA MELODY“ 2 acte, prolog și 50 de [tablouri de N. Constantinescu și N. Vlădoianu *■'* •? y BREVIAR (J£iZirat,ai căzut. Umbra lui Boriban Amaru a adormit in zăpada cearceafurilor. Şi Bogdan Amaru, flăcăul din Vâlcea, prietenul actorul, scriitorul, gazetarul, — a rămas o amintire. Pentru noi, moartea lui Amaru nu e o surpriză. Ne-am obişnuit să vedem în fiecare toamnă, odată cu barourile blonde și cerni posomorit fi câte un sicriu. Un sicriu mic, asemnenea tuturor sicrielor, e paradoxul că Bogdan Amaru poate intra, cu toate visurile lui (cel puțin cu atâta să se aleagă!) într’o cutie de lemn. Bogdan Amaru este ultimul soldat căzut. Scria e mare și e destul să amintim câteva nume din această falangă a însetaţilor de azur — sfârşiţi in velinţele murdare ale spitalelor de a faptea mână. Iată: Aurel Cornea Mihcu, Nicolae Cantonieru, Nicolae Cristea, George Boldea.... Şi acum iată câteva rânduri dintr’o cronică a lui Ilarie Chendi, găsită întâmplător, care ne mai spun ce va fie azi.„Ce vreţi? Suntem aşa de plini de noi înşine, aşa de preocupaţi de ale noastre nevoi, încât e peste putinţă a mai avea pentru alţii un gând mai cald. De unde să mai luăm cuvenita pietate pentru talentele apuse, de unde atâta curăţire a sufletului pentru emoţii mai discrete? Alte vremuri şi alte cântece acum! Viaţa nu ne mai dă răgaz la reflexiuni sentimentale. Morţii cu morţii, — şi, în lupta cu realitatea salveze-se cine poate. E fiecare o mărime pentru sine, o glorie locală şi n’are pentru ce să-şi plece fruntea cucernic în faţa celor ce nu mai sunt”... Nu ? O creoografie e a peisagiului Dacă se mai discuta in jurul specificului „etnic’’ sau „naţional” nu înseamnă că problema este de prea multă actualitate. In privinţa asta un filosof s’a rostit categoric şi se pare că afirmaţia e foarte justă. Formula sună: dela particularul etnic la universalul uman. Insă vrem să spunem că s’ar putea discuta şi altceva. Iată, de exemplu, despre o geografie a peisagiului. Fără îndoială că muzica şi plastica ar fi domeniile unde criticul ar surprinde cea mai fidelă imagină a peisagiului. Dar şi arta cuvântului are destule pagini mari, în a cârei apă contururile se definesc şi se amplifică redând odată cu imaginea şi o psihoză a atmosferei. In constituirea unei configuraţii geografice a peisagiului, în literatură, — Johan Boyer ar fi, cu siguranţă, piesagistul nordului. Dar, cu tot peisagismul său, Boier e un romancier de clasică ţinută. V. VoîculeSC şi Poetul V. Voiculescu va apărea cu un volum de versuri. După succesul obţinut cu „Destin”, poetul V. Voiculescu ar trebui să fie mai grăbit. Pentrucă poezia sa, deci aristocratică, s’a bucurat de atenţia meritată. Iordan Dumitriu Au început expoziţiile, teatrele, concertele. In plin mediu artistico-cultural deci. Par câţi actori, pictori, virtuoşi ai instrumentelor, nu se gândesc la o scenă sau la o sală de expoziţie unde să-şi poată arăta, public, arta lor. Iordan Dumitriu e un pictor tânăr. Deci fără norocul de a1 se vedea expus într’o sală ca lumea. Pictorul anunţă totuş o expoziţie în haliul Teatrului Ligii Culturale. VL. E. Dr. V. Voiculescu Un mare scriitor leton, Edvarts Virza Edvarts Virza, poet şi prozator de frunte, soţul unei poetese distinse, ocupă un loc impozant în Olimpul literilor republicei Letone, atât de tânără pe harta Europei, dar locuită de unul din cele mai vechi neamuri de pe continent. Literatura letonă posedă astăzi scriitori adânc influenţaţi de puternicul specific naţional şi operele lor pot fi oricând aşezate în vitrina literaturii europene. De observat că cei mai mulţi scriitori letoni şi-au început cariera prin laurii poeziei lirice, abordând apoi proza, teatrul sau critica. Atâta poezie pare că ar vrea să arate veşnica tinereţe a unui popor străvechiu şi un izvor năvalnic de energie în plină desfăşurare. Edwards Virza, poet desăvârşit îşi împarte un talent prodigios cu proza în care aruncă din belşug rouă poeziei sale. Născut in 1883, Virza începu prin a scrie impetuoase versuri erotice, bogate în imagini şi sentimente, perfect cizelate („CuPa 1901’’). Neîntrecut versificator, fiecare operă nouă arată cum stăpâneşte limba, avântul imaginaţiei sale şi rafinata artă de a plămădi simbolul. Volumele „locuri divine”, „Poeme", „Versuri şi poeme”’ „Epoca şi lira” dovedesc un talent şi o tehnică stabilită în cadrul celor mai consacrate calităţi poetice. Poet erotic, liric şi epic, Vitza rămâne profund original, chiar atunci când s’ar ghici o influenţă a literaturii franceze pe care o cunoaşte cu artistică erudiţie. Poemele sale epice impun prin ritmul solemn, calmnul olimpic şi atmosfera de nesfârşită poezie. Traducător emerit, Virza a dat minunate traduceri din lirica franceză a sec. 19. Soţia poetului, poetesa Elza Stersle, la rândul ei o bună cunoscătoare a literaturii franceze, se remarcă printr’o cultură subtilă şi aristocrată, un stil rafinat şi un simţ elegant al măsurii. Opera cu care Edvarts Virza ,a intrat in literatura universală este volumul de proză „STRAUMENI’’, o măreaţă epopee a vieţii rustice letone şi a comunităţii beate a ţăranului leton cu natura din jurul,,său, cu glia-i mult iubită. Cartea a fost tradusă într’o prezentabilă ediţie germană la Riga, subt titlul: Ed. Virza ,STRAUMEI1N1”, Eines alten Semgallischen geholtes Jahreslauf’’. Verlag „Zemnieka Domas” Riga 1934. Letonii, un popor de săteni, iubesc natura şi toate fenomenele sale, cu aceiaşi seninătate ca şi anticii lor strămoşi. De notat că peisajul leton este molcom şi plin de melancolia câmpurilor, fără grandioasele aspecte ale muntelui. Dar, în schimb, Letonul ştie să interpreteze pitorescul vieţii rustice, iar poeţii şi-au picurat inspiraţia din legământul cu brazda şi datinele străvechi. Ed. Virza, vlăstarul unei străvechi familii de ţărani din ţinutul Semgale, este dânsul stăpânul unei ferme moştenite din tată în fiu şi a scris „Straumehni cu prilejul aniversării unei vechi ferme din ţinutul său. înaintea noastră se desfăşoară plină de poezie viaţa din ferma „Straumehni". O viaţă eternă căreia i se schimbă din când în când doar figuranţii, oamenii. In mijlocul unei naturi de o frumuseţe clasică, Tălugarii muncesc, plâng sau se înveselesc, umili actori eterni ai dramei omeneşti. Virza reuşeşte să împingă pe planul întâiu viaţa de la glie, arătând cât este de necesar unei literaturi să fie consacrată in primul rând specificului naţional. Altceva mai rămâne stabilit din acest epos al vieţii rurale şi anume faptul că eternitatea satului, ogorului şi casei familiare poate fi o temă poetică la fel de eternă ca ruinele castelului îmbrăţişat de iedera roşcată şi rece. Veşnicia este ea în ír»©aoo©»c®öo«®o®o©«©oooe©. (Continuare în pag. de film)