Rampa, august 1947 (Anul 36, nr. 91-95)

1947-08-03 / nr. 91

Pag. hr iaa£ nttitufi Comisia pentru re­construcţia T. N. Ministerul artelor a numit o co­­nmisiune, care să studieze planurile de reconstrucţie a teatrului naţio­nal. Din comisiune fac parte d-nul: ipot. Duliu Marcu, prof. arh. Gr. Ionescu, arh. Marcel Pompei, arh. C. Rădulescu, şi arh. P. Macovei. Această comisiune va da forma de­finitivă planurilor. Demisie Prin decizie ministerială s’a primit demisia d-lui Vasile Brătulescu, din Direcţia protecţia muncii literare şi artistice din Ministerul Artelor. Instalarea, muzeului in M. O. nr 171 a apărut jurnalul Consiliului de Miniştri prin care fostul castel Huniade din Timişoara a trecut în folosinţa Ministerului Ar­telor, spre a servi la instalarea mu­zeului bănăţean. Noua conducere a Teatrului Comunal din T. Sen­'P­­r. Prin decizie ministerială s’a numit următoarea comisie interimară a soc. Teatrului­ Comunal din T. Severin, in locul actualului consiliu de adiţio care a fost dizolvat. Br. Aurel Popescu, pref. jud. ca preşedinte; prof. C. Papacostea, de­legat al Tinimi­i Sindicatelor de ar­tişti, scriitori, ziarişti, ca vice-preşe­­dinte , ing. N. Aleman delegat al primăriei; general Antoniu, coman­dantul garnizoanei ; dr. Pantelie Ple­­niceanu, personalitate culturală ; Paul­­ Ştefănescu, personalitate culturală; I. Baiculescu, delegat al Uniunii Sin­dicatelor de artişti, scriitori şi zia­rişti ; Paul Ştefan, delegat al comi­siei locale , Pompiliu Costescu, di­rectorul teatrului. Delegaţie Prin decizie ministerială d. prof. .Dimitrie Dinicu a fost delegat în­­continuare să îndeplinească funcţia­­de director ad-tiv al Filarmonicei din Bucureşti. Bebe Spiraer pleacă în turneu Comedia revuistică „Allo, Baby Medemoisselle” — spectacolul de la grădina „Isbanda“ — îşi va men­ţine afişul în Capitală până la da­ta de 15 August — după care echi­pa artistică a, d-lui Otto Marcovici ,va porni într’un lung turneu prin ţară. * A Opera de stat î­n tur­nee* La începutul lunii Septembrie Ci­pera stat din Bucureşti va între­prinde un turneu prin fără cu „Vo­­evodul Ţiganilor“. Decizie In BL O. Nr. 168 din 1947 a apărut decizia dată de Ministerul Artelor prin care d. Massini, actual director al Operei de Stat din Bucureşti, se deleagă in continuare a îndeplini funcţia de director general. Aseară a avut loc pe scena tea­­tr­ului Nostru premiera piesei „Do­mino“ de Marcel Achard — în frunte cu Dina Cocea, Fory Etterle, Jenică Constantinescu, N. Siretea­­nu şi Ionel Ţăranu. La Teatrul Armatei se repetă Deşi parte din ansamblul teatru­lui Armatei se află în plină va­canţă, totuşi actori rămaşi în Bucu­reşti repetă­­le zor sub suprave­gherea d-lu­i Al. Ion puternicul poem dramatic „Toulon“ a lui Ri­chard Bloch în traducerea d-lui Miron paraschivescu. Noua conducere a tea­trului «Odeon» Deşi la ora actuală sala teatrului Odeon nu are autorizaţie pentru funcţionare, totuşi pregătirile pen­tru viitoarea stagiune nu încetează. D-na Marietta Sadova a fost nu­mită directoarea artistică a teatru­lui „Odeon“. Premiera de la­­rul Nostru Teo­ ­I TEATRUL COMEI. IA PLAFONUL DESCOPERIT Sic« Aiexendrescu prezintă o nouă comedie care a făcut senzaţie la New-York, Londra şi Paris IPew&LE iiU SUNT INGER!“ de aOBL COWAND ff cu Virginica l'cpestu, V mi Enăcaanu, Lulu Savu, Ion Mant?, V. Ronea şi Costache Antonia dele Teat­ul Ntt­onal. tvegi*: Met.Otta Sadors Teatru bun şi teatru prost li./»mar« din pup. l­ a.) rostească, ci să caute a şti bine ci­­ne-i autorul, ce vrea piesa, care-i epoca acţiunii, etc. Mai înseamnă­­că trebue să repete cu sârg, fără să precupeţească osteneala. Mai ales fără să spună de la primele repetiţii: „eu am intrat in rut“ ori: „lasă că aşa sunt eu, nu dau nimic la repe­tiţii; în schimb, să mă vezi la pre­mieră..." insă actori studioşi şi conştiin­cioşi, cu putere şi dragoste de mun­că, sunt la noi — s-o recunoaştem — foarte puţini. Iată, în Uniunea Sovietică, se face teatru bun pentru că se repetă de 150—200 de ori o piesă, chiar dacă nu se joacă piesa decât de 30—40 de ori. D Dar fiindcă veni vorba de Uni­unea Sovietică, unde actorul nu se întemeiază numai pe talentul cu care s-a născut, ci se întemeiază pe munca sârguincioasă, pe conştiin­ciozitate şi punctualitate în munca sa actoricească, apoi trebue să spu­nem că acolo sunt cu putinţă ase­menea actori, fiindcă Statul sovie­tic i-a creat condiţiile materiale bune, ba chiar excelente, care’s ne­cesare muncii sale artistice. In concluziune, suntem îndrep­tăţiţi — în principiu — să copleşim pe actorul român cu tot felul de in­jurii, atunci când spectacolul e prost, fiindcă elementul principal într’un spectacol, este fără doar şi poate actorul. Suntem îndreptăţiţi să dojenim pe actor că nu-i punc­tual la repetiţii, că nu-şi studiază cum se cade rolul, că se desintere­­sează de piesă, că umblă după efecte ieftine, etc. Toate astea — în principiu. Câtă vreme însă,, n-am creat ac­torului şi îndeobşte oamenilor de teatru — regizori, pictori, sceno­grafi, maşinişti, electricieni, croi­tori, peruchieri, tâmplari, tapiţeri, etc. — condiţiile necesare, dreptul de a acoperi pe actor cu injurii şi reprimande dispare. Oricine, de bună credinţă, va re­cunoaşte că azi se fac noi efor­turi însemnate pentru crearea aces­tor condiţii. Suntem însă departe de colace trebue să fie. Dar dacă colace s-a făcut până acum la noi nu e suficient, nu­mai intenţia şi tendinţa de-a face, sunt suficiente ca să ne dea nă­dejdi. Lascăr Sebastian Conferinţa poetului Louis Magon (Urmare din pag. 1-a) A doua întâlnire cu publicul româ­nesc a constat în două conferinţe „Despre poezie“ şi „Despre liberta­­­­tea scriitorului“, după care Aragon a declamat cu... o putere dramatică în­­tr’adevăr impresionantă câteva din poene de sale. O proecţie cu adevărat senzaţio­nală a constituit filmul „La rose et le rezeda“, după poemul lui Aragon, recitat de Jean Louis Barrault, în­tr’un admirabil crescendo de intensi­tate, realizat pe bază de simboluri şi ilustrat muzical de George Auric. Cei ce au asistat la manifestările acestea nu se poate să nu-şi fi dat seama de spiritul limpede, comuni­cativ al marilor artişti francezi, cari, dincolo de legenda numelor şi a per­sonalităţii lor, ştiu să fie oameni cu adevărat In ce priveşte poezia, critica lite­rară a salutat încă mai demult în Aragon, pe unul din poeţii care a descoperit tehnica necesară a poe­ziei pentru masse. Inspirându-se din cântecele trubadurului şi din folclor, forma populară a versurilor sale co­respunde atât gustului publicului o­­bişnuit cu poezia, de la Villon şi până la Lafforgue, cât şi elanului primar al omului simplu. „La rose et le re­seda“ este realment« un poem popu­lar“. Prezenţa lor, plină de farmecul u­­nor gesturi nefalsificate, e atât de complexă şi de vie, încât fiecare din cei care i-au ascultat şi văzut, ar putea susţine fără emfază, că i-a cu­noscut bine. leatru NOSTRU. Te­lfon 4.11.56 DOMINO de Marcel ticleanul cu Hits Cocea, Tory Ellene, I. Constantinescu si­­ ionel Turanu -Sola răcoroasă 11 O piesă scrisă de un muncitor r­aî. — o echipă artistică a Uniunii Ti­­neretului M­unei turcesc din Vaslui, a între­prins un turneu prin câteva oraşe moldo­vene, cu o piesă scrisă de tmn muncitor, inti­tulată «Urasul nicova­lei»^ subiectul acestei piese e luat din viaţa fierarilor. ELE SPECTACOLE ÎNAINTE DE PLECAREA IN TURNEU fi BE SfiTZsR cântă și detiseară în opereta revuistică L­illo, Baby, Mademoiselle ! ' de Tudor Musalettu. N„ Kanne?, ion Ere și Lure! Felea. — Muzica George Little, la G R Â D I N A I 3-A N D A.­­ Telefon 5.93.05-3.98.97 Orcscfimes­t­iHla SU IESTI IN FIECARE SEARA ORA 8 TRIUMFALUL SUCCES SONIA CLUCERU — ION FINTESTEANU FLORICADEMION— MIG&y AVRAM-NICOLAU • M. BALA bi N. C. BLEZEANU, ST. GLODAJUU ||| f1 AUREL MUNTEANU Muzica de V. Vasiiache, H. Mălineanu si Eugen Teger Comedie muzicala în L­­ete (4 tablouri) de N. Stroe, V. Vasiiache si St. Cristodu'o, TEATRUL MARIA FILOTTI Telefon 4.84.94 in fiecare seară la ora 8 Duminica matineu ora 5 SPUMOASA COMEDIE A LUI ALFRED SAVOIR A 8-a NEVASTA a lui BARBA ALBASTRA cu Margareta Papagoga şi Ge© Barton, in distribuţie Cotty Hociung, Reluca Zamfirescu şi Mircea Axente. ampa Vech­e TEATRUL MARIA .FILOTTI: (în fiecare seară la ora 8 şi Duminică Matineu orele 5) ,„A OPTA NEV­AS­TA A LUI BARBA ALBASTRA“. GRADINA ISBANDA: „Allo, Baby Mademoiselle“. COMEDIA: Femeile nu sunt îngeri GRADINA VOLI­A BUZEŞTI : „Con­tele de Cişmigiu". GRADINA SAVOY: „Am un mili­ard şi vreau să-l beau“ . GRADINA ASTORIA: „Masca“ GRADINA BOEMA: (fost Forum): „Sunt o cârpă în amor“. ALHAMBRA : „Bărbatul domnişoa­rei“. NOSTRU: „Domino". MOGADOR : „Azi Intre­­ 5 si 6". ARO : Spionaj în desert @ ARTA : Orizontul pierdut, ® EXCELSIOR sala și terasa. Legea Nordului © E­­FORIA Vasul Fantomă © SCALA și TERASA LIDO: Noi... pustii . © ORFEU : Inimi întunecate © Gră­dina MIGNON: Legea Nordului ® LUXOR : Nu e timpul de dragoste 9) GIOCONDA : sală și grădină . Nu e timp de dragoste .© FEMINA : Fiul Şeicului © TRIANON : Crima din Texas TIVQU : Un răsvrătit stră­bate marea © REGAL : Spionaj în deşert ©­­ BULEVARD PALACE: Premieră americană © Grădina PRO­GRES : Spiona­j în deşert © SELECT Farmecul muzicii © Grădina VOX: Beţia simţurilor © Grădina COLOS Inimi întunecate © VICTORIA : Pă­catele trupului © CASANDRA : Dan­sam­area din Singapore © FRANK­I­IN : Noaptea amintirilor © MILA­NO : Iubesc toate femeile © MIO­RIŢA : Suspiciune © CORSO : Rap­sodia diabolică © ILEANA : Pasiu­nea cea mare și trupa de reviste © ALIANŢA ■ Pasiunea cea mare .© Grădina NERO : Comisarul Mugratt anchetează © DALLES: Nu te pot uita © CASA PRIETENIEI SOVIE­­TO-ROMANE (fost cinema Fantasio) Petru cel Mare, seria 1 © STRAN­DUL BRAGADIRU: Logodnica bo­gată © PRIMAVARA (Vasile Boe­­rescu) : Volga-Volga © Grădina DA­CIA : Pumnul de fier © IZBANDA : Variete © LUTHER: Seceră vântul săbatec ©" VOLGA: .Stan și Bran încurcă lume. © Muzeul H. K Zambaccian, pic­tură și sculptură-Istr H. K. Zambac­­cian, fost ing. Al Davidescu, prin şos. Jianu). © Muzeul de arheologie şi artă na­turală „Carol I“ (şos. Kiseleff, 3). Unde mergem? Bucet­ la Petru cel Mare, (Scala) realizare istorică­ de proporţii masive, admi­rabil echilibrată, oferind creaţia im­presionată a lui Simonov.­­Puteţi vedea Orizontul pierdut (ARTA) în caz că nu vă supără unele tăieturi şi că n'aţi văzut filmul lin 1936. De un idea­lism cam nebulos şi aducând puţin a joc de oameni mari, filmul se de­­taşază prin interpretarea sobră, fi­gura de un relief distins reunită de Ronald Colman. ...Inimi ... întunecate (ORFE17), cam confuz, greoi pe-alocuri, dar admi­rabil interpretat de o echipă omo­genă, cu o plastică fotografică sen­sibilizată de ochiul unui bun regisor și­ al unui operator artistic. ... Legiune Albă (SELECT) reluare de acum 2 ani. Propagandă făcută cu lux de bom­bardamente trucate și frumos servi­tă de jocul Claudettei Colbert, pe lângă care mai sunt foarte utile, Veronica Lake și Paulette Goddard. PREMIERA mm mm ARO — SALA RACOROASA TREIMI Â m făcut cu amica mea o scurtă „călătorie de plăcere“. „Mersul“ a mers cum a mers, dar la întoarcere. Luni de dimineaţă, am reuşit cu mari sacrificii, să ajungem­­pe la Ploieşti cu un picior în vagon, cu celălalt încă afară. Ca să acopăr uruitul roţilor îi strig amicei mele: — „Ei, nu faci un poem ? Poezia călătoriei, voiajul, partir, parterza... „O mont, vieux capifaine levons Panere..,“ Ea ghici imediat aici o ironie, ceea ce între noi fie spus nici nu era prea greu de ghicit. Ca urmare mi-a răspuns răspicat: „întâi şi întâi n’am prea văzut poeţi care să fi cântat călătoria cu trenul și încă pe scară. — „Să avem ertare“, fac eu. De exemplu Valery Larbaud și-a fă­cut chiar o specialitate în legătură cu Harmonika Zug: ‘I­­ „Pr été-moi ton grand bruit, ta grande allure si douce, Ton gUssemeni nocturne â travels 1’Europe illummée, O train de luxe I et I’angoigsante musitjue Qui b-U t ,ie long de tes couloirs ße cuir dóré—“. — „Uneori am impresia că ești realmente idiot“, îmi strigă­­ea când trenul trecu peste un pod şi o sguduitură bruscă ne sili să ne cram­ponăm de bara de care ne ţineam. „Par’că tu nu vezi că-i vorba de traiul de lux. Seamănă asta cu ce facem noi acum ? — „Nu“, răspunsei­­eu înciudat de smuncitură, „dar poezia poate înfrumuseţa totul. Uite, Nemţeanu a cântat, trenuleţul de Crasna-Huşi"­ ,jO trenişar de Crasna-Huşi. Locomotiva ta e­ un samovar, iar tu întreg, pari un trame»1’...“. — „Poţi să îndrugi ce vrei, dar eu cunosc­­o mie de versuri cu transatlantice, sau măcar cu mici corăbioar­e, idealul poeţilor­­e să că­lătorească pe mare. fŞî altădată, dacă mă mai inviţi într-un weeiîend ai­­grije să iei bilete de vapor. — „Ţi-am mai spus că trăeşti într­o parmanentă iluzie a poeticului. Ce-ai spune dă o imbarcațiune în genul colora descrise de Blaise Cendrars: „C’est -une antique careaşse devorito par la rmiiîlc V rgt íois Pép^rée te machine -ne doime pa« plus fiel*« noeuds a lîseure »’aiileuss par ecanaasle on ne briile qive des esc*rtoiH®s et des décheís de chartern“, Franc-Nahain, un poet cam de mâna doua, dar poet, ,a şi scris -o eerie de „Chansons de Trains et des Gares“. Continui, mai împăciuitor:­­— „Dragă, vezi... Chiar Léon Paul Fargue,­­marele Léon Paul -Fargue,­­ n’a uitat niciodată gările de provincie, ca și gările Parisului: „Gare de la dcnlcur j’ai fait toutes tes routes Je ne peux plus aller, je ne peux plus pariit., j’ai trainß sous tes cicis, j’ai erié sous tes v<-.des“. Ea imi aruncă un dispreţuitor: — „Decât sa vorbeşti de poeţi mai bine făceai rost de lacuri“, dar o nouă curbă mă aruncă de astă dată pe mine în braţele unui grăsan, care abia se ţinea pe treapta de sub mine. — „Domnule“, urla el sufocat de indignare: „Dă o dracului de poezie şi uite unde calci, că acuş ne pomenim jos“. Şi adăugă încă ceva Injurios... — Lasa-i dragă, că e mojic, îmi luă în mod inexplicabil amica mea apărarea. Nu-ţi fă inimă rea, cea mai mare fericire pentru poeţi e să călătorească cu mamele lor. Şi cită doct din Kästner, ceea ce-mi smulse un strigăt de admiraţie: Das ist ein -Glück: mit seiner Mutter fahren Weil Mütter doch die best«». Frauen sM. Sie reisten mit unS) als wir Knabe r waren, tind reisen nur mit uns, nach vielen Jahren Als wären Sie d»s Kind... a s. c. .Urmare din pag. l­as fiecare an. Numai în condiţiile astea un profesor se poate ocupa efectiv şi cu folos de fiecare elev în parte. Dacă ne gândim că cel ce aspiră să fie artist dramatic vine dintr-o lume complect în afara mediului şi preo­cupărilor artistice, însufleţit numai de „vocaţie“, necunoscând absolut nimic din regulele tehnicei drama­tice, dacă suntem convinşi că ta­lentul nu este decât un grăunt© (un impuls) pe care dacă nu-l pu­nem, cu toată grija, în pământul prielnic, care în arta dramatică este tehnica fizică şi tehnica spirituală, desvoltarea memoriei şi a imagi­naţiei, dacă nu analizăm mijloacele personale, deci speciale, ale fiecărui elev şi încă multe altele, atunci a­­cel grăunte (impuls) din lipsă de educaţie sau greşit îndrumat se usucă şi dispare. Cum putem cere unui dascăl, cunoscător perfect al tuturor metodelor fireşti de pedago­gie dramatică, să se ocupe serios de fiecare elev când i se pune con­diţia de a avea 20—30 de­ elevi căci altfel se desfiinţează catedra? Pentru dascălul, cu adevărat dotat cu simţul şi ştiinţa pedagogiei, fie­care elev ales de el este ca un diamant în cărbune, pe care ceas cu ceas, zi cu zi, îl curăţă de sgu­­ră, îl cizelează, îl şlefueşte făcând să ţâşnească strălucirea­ talentului cu care a fost înzestrat de Dumne­zeu. Unii, mai dotaţi, alţii, mai pu­ţin strălucitori, dar în ceasul exa­menului sau a producţiei stăpâni pe tehnica fizică şi cea spirituală a ar­tei dramatice. Instinctul artistic dacă nu este supus neîntrerupt la disciplina cea mai severă, la eforturi, dacă nu este călit în voinţa cea mai oţelită, ră­mâne ceva nedefinit, colţuros, plin de defecte şi cu foarte rare clipe de strălucire. Ori, Teatrul nu este bazat pe unele clipe, ci pe clipa ho­tărâtă. Cortina se ridică la oră fixă, ea nu aşteaptă buna noastră dispo­ziţie sau inspiraţia noastră. Numai poetul, pictorul sau compozitorul se poate lăsa în voia şi la capriciul inspiraţiei. Artistul dramatic, nu ! Artistul dramatic, prin mijlocul psiho-tehnicei este, trebue să fie inspirat la oră fixă. Altfel se poate a numi orice, numai artist drama­tic, nu. Nu cred că există vr’o ţară,, în care Teatrul are o preţuire­­deose­bită,­­ unde Catedrele de Artă dramatică să fie ocupate numai de artiştii cu vază respectivi. A fi ar­tist bun înseamnă să fii dăruit cu talent, să fii stăpân pe tehnica fizică şi spirituală a persoanei tale,­­ pe care dacă le poţi utiliza până la virtuozitate chiar, nu înseamnă că le poţi iniţia altora şi mai cu seamă unei fiinţe complect străină de mediul şi ştiinţa artei dramatice. Poţi face remarce favorabile sau nefavorabile unui coleg, poţi dis­cuta calitatea mijloacelor lui, poţi critica maniera personală a cuiva, pe care o socoteşti bună sau rea, dar aceste remarce, discuţii, sau critici sunt în strânsă legătură cu tine, cu ştiinţa ta dramatică şi mai ales cu felul tău personal de a juca şi a judeca arta. .Nu reese că ai darul pedagogiei, dacă vezi paiul din ochiul colegului tău.. Pedagogia este un dar, o însuşire instinctivă. Dacă ea este unită cu cunoaşterea ştiinţei dramatice atunci poţi fi dascăl la novici. Am cunoscut în Europa mulţi profesori de artă dramatică. Unul dintre ei, Seydelmann, artist la Burgtheater, era un mediocru in­terpret, cu toate că avea un fizic splendid, un glas admirabil timbrat, o inteligenţă unită cu o cultură a­­leasă. In Don Carlos de Schiller juca un oarecare nobil la curtea lui Filip al II-lea. Şi totuşi era unul din cei mai buni profesori de la Conservatorul din Viena. Nu în­ţeleg prin asta că un artist mediocru poate fi un bun, un excelent dascăl. Eu personal am fost elev la nu­mai puţin patru profesori români, artişti mari, culţi şi inteligenţi. Ei, bine, n’am învăţat mai nimic de la ei. Nimic din secretele artei drama­tice. Unii — pentru memoria şi valoarea cărora am cea mai mare stimă — cred că nu au vrut să ne trădeze Secretul, alţii — care sunt în viaţă — cred că nici ei nu-l cu­nosc. Pentru novicele care calcă pen­tru prima dată pe scândurile sce­nei (fie ea de teatru sau podium de conservator) noţiunea de „teatru“­­ este atât de confuză, atât de incom­prehensibilă încât dacă nu-i faci educaţia din prima clipă, dacă nu-i familiarizezi cu cea mai mare in­sistenţă, până la obsesie chiar, ră­mâne, dacă nu toată viaţa, dar cel puţin 10—15 ani un străin, un in­ -­­ trus pe scenă. Şi atunci e pierdut , pentru teatru. Metodele practicate până acum s’au dovedit nefireşti pedagogiei artei dramatice. Arta dra­matică este în întârziere — compa­­rativ cu celelalte arte — cu cel puţin­­200 de ani. Pictura, sculptura, arta poetică cât şi muzica au legi fixe, cari le-au înălţat la rang de ştiinţă. . . Arta dramatică este încă în stadiu de alhimie. Se întemeiază pe presu­puneri şi ceia ce constitue trista ei inferioritate, pe instinct. Tot ceia ce s’a scris cu titlul pompos de „Arta dramatică“, ,Manual de Artă dra­matică“ sau „Arta actorului“, etc., , etc., inclusiv „Paradoxele lui Di­derot“, toate sunt ridicat de naive, de pretenţioase şi ceia ce e grav, de o falsitate classă. Nu fac de 200 de ani încoace decât să denatureze şi să oprească în loc progresul şi adevăratul sens al Artei dramatice. Iată, în câteva cuvinte, de ce credem noi, cu voia d-lui Zaharii­e Stancu, că nici profesorii și nici elevii claselor de Artă dramatică din România nu au nici o vină de rezultatele examenelor de la Con­servator. Ai. Critico 1942 MOTE Sfârşit de veac m Bu­­­cur­eşti de MareTM Sad­oveanu etipărirea romanului d-lui Iori Marin Sadoveanu prilejuieşte o revizuire a părerilor în le­gătură cu el. Cartea ţinteşte a fi o vastă frescă a burgheziei în perioa­da ei de ascensiune, la sfârşiu­l vea­cului trecut. Tipul de roman cultivat de d. Ion Marin Sadoveanu ar um­ple un spaţiu nu prea populat al li­teraturii româneşti, întrucât roma­nul social şi mai ales cel de tip bal­zacian e mai greu de întâlnit la noi. Concentrându-şi atenţia asupra lui Iancu Urmatecu, eroul principal al cărţii, în care autorul vede o simbo­lizare a vitalităţii burgheze, istori­sirea se angajează pe panta câtorva episoade şi lasă în umoră mulţimea personagiilor care ar fi dat coloritul pestriţ­­al vieţii târgoveţilor. Deasem­eni, idealizarea aceleiaşi burghezii dă un caracter neveridic oamenilor şi evenimentelor, Arsysn şi Appolli­ RiaSre Actualul cântăreţ „al omului şi al armelor sale“ pe care avem bucuria să-l auzim astăzi între noi, a fost unul din intimii prieteni ai celuilalt mare port francez, cântăreţ dease­­lueni al războiului, al tranşeelor şi al furgoanelor de artilerie, încă de mult, Aragon a vorbit cu căldură de Guillaume Apollinaire pe care La cunoscut de aproape. Amintim cu această ocazie de una din întâmplările curioase, cu puţin înainte de moartea grasului Guy, treparit în urm­a unei răni primite pe front. Apollinaire purta la cap un bandaj care acoperea tâmpla unde pătrunsese bisturiul chirurgului. Unul din numeroasele portrete care i s’au făcut atunci se datora italia­nului Giorgio di Chirico şi-l înfăţişa pe portul Caligramelor cu fruntea învelită de tifon. Apollinaire ii arătă lui Aragon tabloul şi insistă, în spe­cial, asupra amănuntului bizar că pictorul îi desenase rana în partea stângă şi nu în dreapta, cum o avea. „Vezi, spunea­­el, ăsta e un semn precis că nu mai am mult. Chiricc a desenat Încă de pe acum, imaginea mea de , dincolo, din oglindă". Şi, coincidenţă, în ziua armistiţiu­lui, prietenii din jurul patului au tre­buit să închidă ferestrele pentru că din stradă ajungea până sus la cel care se stingea, strigătul mulţimilor „Conspuons Guillaume“ (Guillaume— Wilhelm Kaiserul).

Next