Rampa, decembrie 1947 (Anul 36, nr. 109-111)
1947-12-07 / nr. 109
IN A JU D R ge TELE O SLAVI A A 2 I de HORIA LIMAN Cel dintâi lucru care-ţi reţine atenţia când ajungi pe Terazije, în centrul Belgradului, este prezenţa imensei clădiri a marei instituţii pentru difuzarea in Jugoslavia a cărţii străine şi in străinătate a cărţii iugoslave, instituţie care-şi poartă gravată cu litere de o şchioapă în marmora faţadei, emblema: „Jugoslavenska Knijiga“ — cartea iugoslavă. Palatul este situat în centrul Terazijei şi domină perspectiva centrului, cu cele zece sau unsprezece etaje ale sale. El ţi se impune ca o realitate pregnantă, prin însăşi înfăţişarea lui masivă, ca şi prin proporţiile lui impresii.nante. Dar faptul că imobilul cel mai mare din Belgrad este ocupat de o instituţie de cultură, nu se datoreşte unei simple întâmplări. Una din caracteristicele Republicei Populare Federative Iugoslave este mulţimea instituţiilor de cultură. Plimbă-te pe Terazije şi vei găsi o librărie la patru magazine. Sunt pline, toate, de cumpărători cari vin să complecteze prin carte învăţăturile primite în focul luptei de eliberare. Anii luptei de eliberare au fost o şcoală, pentru popoarele iugoslave. O şcoală a vieţii, dar şi o şcoală politică, o şcoală a înţelepciune). In anii aceia, ţăranul analfabet s’a întâlnit cu savantul fugit din închisoarea vieţii de laborator pentru a împărtăşi poporului cunoştinţele sale. Unui general — erou ca Petro Dapcevici i-a venit în ajutor un gânditor de prestigiul şi profunzimea lu Moşa Prade. Luptătorul şi cărturarul s-au întâlnit adeseori pe culmile munţilor sau în desişul pădurilor umbroase. Iar din colaborarea aceasta sinceră dintre ei, forţa lor a ieşit mai întărită şi mai trainică. Azi, în librăriile de pe Terazije ca şi în cele din Zagreb, Novisad sau Sarajevo, oamenii simpli de odinioară vin să-şi îmbogăţească cunoştinţele. Contactul lor cu filosofii, scriitorii şi artiştii poporului, cu savanţii şi artiştii veniţi să re întărească braţul în lupta lor comună împotriva duşmanilor comuni, a constituit un puternic stimulent pentru ei, le-a deschis interesul pentru carte şi opera de artă. Masselor populare li se oferă roadele culturii, cu o grijă şi o generozitate încă necunoscută până acum. Scriitorii pătrund în massă, adâncesc problemele poporului lor, realităţile vieţii sale. Artiştii intră în mijlocul masselor populare şi în arta lor se reflectă din plin experienţele culese. Dar din contactul acesta proaspăt, viu, se (Continuare în pag. 6-a) .* MAREŞALUL TITO văzut de Berahim Scurt interview cu autorul trilogiei renaşterii estea că d. Al. Kiriţescu lucrează la o trilogie inspirată din istoria poporului român, a stârnit desi- gur un interes considerabil. Vigoarea dramatică, limba poetică, posibilitatea de sintetizare — întrebuinţate, de rândul acesta, pentru a transpune artistic fragmentele cele mai sezisante din trecutul depărtat şi mai apropiat al vieţii poporului nostru, va însemna desigur un eveniment cultural şi o transfuzie de gândire şi artă sănătoasă în climatul nostru. D. Al. Juriţescu se află abia l începutul lucrului său în această direcţie, aşa că întrebările, noastre au trebuit să fie puţine şi generale. — De ce aţi ales ca teme de inspiraţie cele trei momente istorice: „1848... domnia lui Cuza-Vodă şi greva de la Atelierele Griviţa din 1933? — După cum am anunţat, după trilogia Renaşterii, voi scrie trei piese a căror tendinţă de ordin spiritual şi social e să marcheze desvoltarea şi triumful ideilor democratice în România. Nu un gând de circumstanţă mă face să aleg anul 1848 drept un început al trilogiei mele. Mişcarea revoluţionară de atunci, oricât de confuză ar părea în tendinţele şi obiectivele ei, oricât de amestecate, şi chiar antagoniste elementele de ordin politic şi social care au contribuit la izbucnirea ei. — pentru mine, constitue un principal eveniment in desvoltarea democraţiei româneşti. Clica moşierească, aşa zisa nobleţe fanariotă a primit prima lovitură Alt popas important pe drumul de emancipare al masselor, soptese domnia lui Cuza Vodă când — cu totul incomplect — s’a dat satisfacţie dezideratelor cuprinse în Declaraţia dela Islaz. Totuşi în această perioadă o nouă clasă s’a afirmat, aceea a bugheziei bancare şi afaceriste, embrion al partidelor politice de mai târziu. Care burghezie a ajuns atât de puternică încât, socotind că domnia pământeană îi poate periclita desvoltarea şi supremaţia, I.a detronat pe Cuza-Vodă şi a optat pentru dinastia străină, in convingerea că o va dirija mai uşor, potrivit vederilor ei, necunoscătoare cum era, a stărilor reale din ţară. Astfel s’a pus temelia acelor „monstunoase coaliţii“ burghezo -moşiereşti care a apăsat realitatea românească până la 1945. Intr’adevăr, domniile regilor Carol de NINA CASSIAN I şi Ferdinand I s’au desfăşurat sub omnipotenţa dinastiei pământene a Brătienilor care a introdus o adevărată dictatură, de pe urma căreia muncitorimea dela sate şi dela oraşe a suferit cumplit. Dar tendinţele de libertate înăbuşite la suprafaţă au avut câteva izbucniri hotărâtoare pentru destinele democraţiei româneşti. Răscoala de la 1907, mişcările muncitoreşti care au culminat cu sângeroasa dar eroica grevă de la Griviţa şi în acest climat de sacrificiu, de sânge şi de înfrigurate speranţe pentru viitor, îmi aşez a treia piesă a trilogiei mele: „Vasile Reallu”. ) Trebuie să mărturisesc că figura acestui proletar adolescent mă obsedează. Pot spune că cele două piese „1848” şi „Cuza-Vodă” vor sluji ca preludiu al epopeii sale pe care nu ştiu dacă mă voi învrednici s’o redau în toată splendida şi cutremurătoarea ei măreţie. Aş dori ca urletul sirenei de care a rămas agăţat trupul lui ciuruit de gloanţe, să însemne strigătul către Cerul liberat al muncitorilor, al intelectualilor români. — Am dori să ne spuneţi dacă veţi păstra pitorescul fiecărei epoci. Ce personagii istorice vor figura, de pildă, în 1848“ ? — N. Bălcescu colonelul Magheru (Continuare în pag. 3-a) db .fig. lUritesm qLJa ■*'**^ D. AL. KIRIŢESCU Ui p. DESPRE CULTURA APUSULUI Dechidem o discuţie oarecum „neplăcută“. Cultura occidentului este încă pentru mulţi, obiectul unei idolatrii oarbe. Ce se petrece acolo, în domeniul manifestărilor culturale, o literă sfântă. Se cere urmat, copiat, imitat. Am trăit un secol întreg păşind pe urma acestei culturi, ne-am ■wv.jy.tti nostru cultural pe măsura şi cu pastişarea acestei culturi. Dincolo şi peste înrâuririle normale, fără să ne obosim prea mult în a căuta în noi înşine zăcăminte vrednice a fi exploatate. Până Şi roadele culturale ale Răsăritului, ni le-am însuşit, până în ultima vreme, prin intermediul apusului, cu riscul şi nepăsători faţă de inerentele slăbiri şi diformări de latenţe, pe care asemenea ocol le presupunea. Am hrănit, permanent geloşi mai mult de strălucirile decât de valorile acestei culturi, o modă mereu împrospătată a culturii apusene şi, fără să ştim discerne întrece a fost şi este valabil şi ce nu, în această cultură, am adoptat-o cu dispreţul propriului nostru potenţial cultural, indiferenţi — salt aproape — la ceea ce ar putea să ne ofere şi alte culturi mai apropiate. Şi încă, nu ne -am însuşit, orice s'ar spune, din cultura apusului totul şi orice. Grăbiţi, în momentele în care apăreau alături de societatea feudală în care trăiam, zorii burgheziei, ne-am însuşit expresia culturală a burgheziei deja plină de sine, a apusului şi am urmărit şi imitat etapă cu etapă — până în clipele de descompunere în care trăieşte azi, manifestările acestei culturi. Era un proces firesc, care nu ne-a îngăduit să adâncim şi să luăm seama — decât în treacăt şi cu sentimentul desuetului, la ce a însemnat de pildă cultura revoluţionară, progresistă burgheză, la ce a însemnat înaintea ei, în cadrul clasicismului, valorile culturale, deschizătoare, de noi orizonturi ale aceluiaşi apus. Am fost educaţi aproape exclusiv la Şcoala unei culturi de tasare a aşezărilor burgheze, în care rostul ei ţinea mai mult de promovarea stărilor date, pe care clasa burgheză era dispusă şi ambiţioasă să ni le întărească, pentru sine. Am fost educaţi la o cultură care a evoluat către creierea din ce în ce mai vădită a unei ambianţe de diversiune rafinată şi am acceptat astfel să fim îmbibaţi de tot ceea ce această cultură — ignorând sau dispreţuind ori încercând să anihileze cealaltă cultură ce se năştea jos, în clasa oprimată — deşteptată — oferea cu un prestigiu strălucitor dar sterp, cu o tendinţă străină şi protivnică societăţii şi vieţii acesteia. Ne-am lăsat astfel înflăcăraţi de toate formulele, Şcolile, curentele şi modele culturale, de toate aparenţele pretenţioase şi preţioase ale unei culturi ce-şi ţinea abia sufletul Şi, fără a ne mai întreba în ce măsură hrana pe care ea o oferă este încă proaspătă sau numai ingenios aromată pentru a-i ascunde alterarea. (Continuare în pagina 4-a) FLORIN TORNEA V % „ ■t ^ 3um ,^cá 7 Ním», 1947 8 PAGINI 10 LEI Revistă săptămânală de teatru, muzică, plastică și cinema Miercuri seara la Teatrul Sf. Sava — ACTORII JOACA IN SALA!.. VIZIUNEA ARTISTICA A SPECTACOLULUI. — DECORURILE. COSTUMELE SI LUMINA IN ECONOMIA TEXTULUI SHAKESPEARIAN. — DE VORBA CU DIRECTORUL DE SCENA DESPRE MONTARE SI INTERPRETARE a întrebarea : „ce este în fond acest Shakespeare?” victor Hugo a răspuns, cu entusiasm nestăpânit: „Shakespeare este existenţa sub cele două aspecte: de obscuritate şi de azur, de îndoială şi de speranţă. In Shakespeare păsărice cântă, câmpurile înverzesc, inimile iubesc, sufletele suferă, norii rătăcesc, e cald, e rece, noaptea cade, timpul trece, pădurile şi mulţimile freamătă, marele vis al eternităţii pluteşte”... Mai puţin literat, mai puţin poetic ca Victor Hugo, d. Fernando de Cruciaţii, realizatorul spectacolului de la Teatrul Naţional Sf. Sava, ne-a mărturisit din capul locului că „Femeia îndărătnică” îl preocupă nu numai din punctul de vedere al punerii în valoare a textului shakespearian, ci şi din acela al viziunii registrate, care a rămas încă trambulină pentru felurite interpretări. După cum se Ştie, „Femeia îndărătnică” este un teatru în teatru. Un lord înapoindu-se de la vânătoare întâlneşte un cunoscut beţiv Sly, căruia vrea să-i joace o farsă, aducându-l în palatul său şi făcându-l să se creadă drept un lord veritabil care Şi-a pierdut de mai mulţi ani conştiinţa personalităţii sale. În acelaş timp ajunge la pallat şi o trupă o reprezentaţie înaintea lui Sly, alegând pentru aceasta „Femeia îndărătnică”, întrucât în epoca elisabetiană scena se prelungea în sală, în mijlocul publicului, având o loje în partea din fund, unde se desfăşura prologul, reprezentarea piesei pare imposibilă pentru teatrul de azi. D. Cruciatu a rezolvat problema prelungind scena la stânga şi la dreapta, la extreme, aducând actorii prologului în mijlocul spectatorilor. In construcţia de la stânga sufleurului vor sta Sluni actorii care sunt in scenă cu el. In cealaltă construcţie vor sta Lordul şi însoţitorii săi, iar pe scena propriu zisă se va juca textul comediei, jucat de actori la cererea lordului. de — I . C. PANAITESCU ! Spectacolul — ne-a spus d. Cruciaţii — trebuie să aibe un caracter popular. Spunând „popular”, înţeleg că opera rămânând în climatul autorului şi răspunzând tuturor calităţilor cerute, dec.1 trebuie să aibe in sine ceva despectaculos, care să o facă înţeleasăde toate păturile de spectatori. Nuanţarea dintre vis şi realitate este fixată într’un mod cât se poate de simplu. Ambianţa prologului oglindeşte o real vie crudă, în contrast cu ambianţa comediei, propriu zise, care se supune gândirii şi fanteziei directorului trupei de actori care a preparat spectacolul „Femeia îndărătnică”. In comedie atmosfera este specific italienească, în contrast cu atmosfera şi arhitectura prologului care este tipic engleză. Şi pentru a se accentua şi mai mult diferenţa dintre realitatea vieţii şi ficţiunea scenei, toţi actorii care joacă în „Femeia îndărătnică” intră în prolog cu masca şi propria lor personalitate, ca apoi să apară în comedie cu machiajul personajului pe care-l interpretează, copiat după stampele celor mai renumiţi actori din timpul lui Shakespeare. DECORURI, COSTUME ŞI EFECTE DE LUMINA întrucât direcţiunea Teatrului Naţional a ţinut să pună un deosebit accent pe latura realizării spectaculoase a piesei lui Shakespeare, am cerut d-lui Cruciatu lămuriri in această direcţie. D-sa ne-a declarat că a găsit doi preţioşi colaboratori în d-na Elena Pătrăşcanu şi d. Brătăşeanu, care — cu o rară sensibilitate artistică — au realizat decorurile şi machetele costumelor. Făcând peste o sută de schiţe de costume au obţinut o viziune cromatică a spectacolului, de primul plan. Pe linie cu întreaga concepţie asu- pra spectacolului d. Cruciaţii a realizat efecte de lumină distincte. In prolog lumina va fi cu efecte realiste, iar in timpul reprezentaţiei comediei va fi o lumină cu o funcţiune cromatică, cu aderenţe — în anumite momente — la stările sufleteşti ale personagiilor. Bunăoară când intră în scenă Katerina, o lumină specială începe să se ridice până ce devine foarte puternică. Când acelaş personaj iese din scenă, lumina dispare brusc. Acest efect de lumină se repetă în actul II, tabloul I, de câte ori Katerina intră şi iese din scenă. Acelaşi efect de lumină se repetă la apariţiile lui Petruchio, în actul III şi IV. Aparent acest efect de lumină este pur teatral şi serveşte la sublinierea prezenţei în scenă a celor două personagii, punând în relief caracterul îndrăcit, turbulent, violent, fără linişte al Katerinei, iar pe de altă parte subliniind eforturile pe care le face Petruchio de a stăpâni şi îmblânzi acest caracter. In actuala viziune regisorală există un singur dans, între tablourile I şi II din actul V, în timp ce se schimbă decorul pentru tabloul II din acelaş act. Muzica — scrisă de maestrul Al. Bobescu — în afară de cele două bucăţi prevăzute în text (prologul şi corul din actul III) a fost introdusă (descriptiv) în tabloul I din Prolog, unde este auxiliară unui efect de lumină. In afară de cei doi protagoniști (Elvira Godeanu și Nicu Atanasiu) rolurile sunt distribuite în modul următor : I) Personagiile prologului: Lordul (M. Gingulescu), Sly (Al. Giugaru). II) Personagiile comediei: Bătrânii (I. Anastasia, Cezar Rovinţescu, Al. Marius, I. Henter). Amorezii (U. Motoc, N. Pereanu). Un grup de servitori (Al. Finţi, N. Meicu, C. Morfun, G. Gomă). Grupul de zece servitori ai lui Petruchio, care fără să aibe text are multă mişcare, este jucat de tineri elevi de conservator care realizează mici tablouri pline de culoare. Două doamne sunt interpretate de d-nele Tantzi Economu şi Tantzi Soviani. Cei doi protagonişti, ne spune d. Cruciatti, corespund în totul rolurilor. Shakespeare a văzut — există documentaţia necesară — în eroii săi doi tineri frumoşi şi simpatici Cuplul Elvira Godeanu—Niky Atanasiu are aceste calităţi. Pentru a vedea posibilităţile interpretative ale acestor doi excelenţi actori ne mai despart abia câteva zile şi atunci spectatorii vor putea judeca. Este deci inutil să spun că interpretarea dată Katerinei de d-na Elvira Godeanu înseamnă o mare creaţie, care aşează pe această inteligentă şi sensibilă actriţă în rândurile fruntaşe ale Teatrului. Referitor la Niky Atanasiu, pot afirma cu certitudine că realizează un Petruchio plin de culoare, volutiv, inteligent, simpatic, şi cred că va da în acest rol o interpretare ce va constitui — pentru cei cari vor mai juca rolul — o piatră de încercare. ...ŞI NIKY ATANASIU VĂZUT DE EL ÎNSUŞI întrebat despre propria d-sa de interpretare d. Niky Atanasiu ne-a răspuns că în timp de 23 de ani şi o lună de când este salariat al Teatrului Naţional a interpretat mai multe roluri din „Femeia îndărătnică“ şi anume: pe pajul Bartolomeu, pe Brondello, servitorul lui Lucretio şi astăzi sub directoratul d-lui Zaharia Stancu, pe Petruchio. „Nu mi-au plăcut niciodată — ne spune U sa — colegii care spuneau că „aşi vrea să joc rolul cutare sau cutare“. Aştept criticile constructive, pentru a putea interpreta şi în viitor rolurile care mi se vor încredinţa cu şi mai multă competenţă". Premiera piesei „Femeia îndărătnică“ are loc Miercuri 10 Dec. la Teatrul Sf. Sava. De la stânga : Protagoniştii piesei „Femeia îndărătnică" in plină repetiţie. . de actori. Lordul se gândeşte să dea Niîy AanasiUi o urian, Giugaru, Elvira Godeanu, Marius şi regisorii de Cruciatu văzuţi de CIR /NMS.* îhî uiți (Seria IV) Nr. 109 TAXA POȘTALĂ plătită In numerar conform aprobării Dir. Gen. P. T. T. Nr. 221.618 din 946. Birourile: BUCUREȘTI Str. Sărindar 6 Etaj . Tel. 6.34.78 TEATRUL TINERETUL NI lementul uman e constituit întotdeauna o forță capabilă să nască, să crească. Iar avântul a fost întotdeauna făuritorul marilor prefaceri. Și.__hotărît lucru — teatrul simte nevoia ulc'liocii «lănci. Arta noastră dramatică ilustrată minor în decursul scurtei ei existenţe, nu ne-a dăruit decât câţiva actori — unii ce-i drept cu renume mondial—insuficienţi totuşi pentru a marca evoluţia şi caracterul teatrului românesc. Spectacolul era inexistent ca ansamblu. Trăia doar prin jertfa uriaşă de talent a unuia singur. In felul acesta ideia de teatru se confunda cu imaginea individuală a personagiului central. Teatrul nou îşi pune însă problema ansamblului. Spectacolul trebuie să, devină un organism, un tot unitar şi indestructibil asemenea unei opere de artă căreia nu-i poţi schimba nici măcar o virgulă din conţinut, fără a o altera. Un spectacol vin care elementul uman, şi cel material al tuturor artificiilor necesare coraplectării spectacolului, să se îmbine atât de perfect, încât să grăiască o singură limbă. In acest, sens, cu nuanţă de vădită prefacere, teatrul nou cere oameni noui. Descătuşat de precepte îmbătrânite, cu orizonturi mai largi de înţelegere a teatrului, cu perspective mai vaste şi posibilităţi mai mari de creaţie, tineretul îşi impune prezenţa lui şi pe acest câmp de muncă. Spiritul de echipa, de colectiv care-l îndrumă, îi deschide porţile până astăzi ferecate, ale afirmării şi realizării lui. Teatrul tineretului trebuie să fie un teatru al frământărilor, al problemelor vremii, al diriguirii educative a marelui public. El trebue să fie puntea de legătură între trecut şi viitor şi vocea conştientă şi puternică a generației actuale. Se încearcă de mai mulţi ani. de DINU IANCULESCU cu rezultate zadarnice, înfiinţarea unui asemenea teatru. Un teatru în care maşinist şi actor, director de scenă şi regizor de culise, decorator gr’ sufleur, să aducă aportul tinereţii lor într’o muncă organizată, în vederea scopului bine determinat, al înnoirii concepţiilor de artă. Dacă până acum nenumărate grupări de teatru tineresc au constituit tot atâtea decese, aceasta se datoreşte în bună parte repertoriului greşit întocmit şi pluralităţii de concepţii, artistice existente în interiorul aceleiaş grupări. De curând s’au pus bazele Teatrului Amator Studenţesc, — secţia artistică” a resortului de tineret din Frontul Democrat Universitar. S’a discutat în amănunt problema repertoriului s’a propus încurajarea operei dramatice a tinerilor noştri scriitori, s’a selecţionat o echipă de teatru formată din studenţi ai tuturor facultăţilor, din elevi şi din meseriaşi, au început repetiţiile primelor piese. Regizori şi actori tineri, cari vor debuta în curând, în faţa publicului, decoratori care-şi vor privi pentru întâia oară schiţele împlinite din placaj, tineri arhitecţi care vor adapta o sală de festivităţi, cerinţelor moderne ale unui teatru, meşteşugari cari vor făuri utilajul necesar, iată o armată de oameni activi cari clădesc cu puterea minţii şi braţelor lor, zestre generaţiilor următoare. Veleităţi şi incertitudini dispar, sub mistria unicului ţel care-i călăuzeşte: Arta pentru popor. In ritmul acestei munci, cu avântul care-l petrece, Teatrul Tineretului, se va împlini din lutul viu al generaţiilor noi, conştiente şi capabile să promoveze arta viitorului. ISURFBUZEBya IH LftufslmuLf in acelas pof? De vorba cu d-na Aura Busescu despre vsa,a teatrala la Paris si despre interpretarea lui „Hamlet“ ând am aflat că d-na Aura Buzescu s’a înapoiat recent dela Paris, unde a suportat o operaţie la ochi de natură să-i înlesnească interpretarea lui «amtii ii, tu tr veşti, curiozitatea noastră s’a manifestat îndeosebi asupra vieţii artistice din Capitala Franţei, pe care marea noastră actriţă a cunoscut-o în primele zile ale turbii. D-na AURA BUZESCU rarilor care au luat în ultimul timp o atât de gravă întorsătură. Din păcate, împrejurările streine de voinţa sa a împiedecat pe d-na Buzescu să ia contact — aşa cum ar fi vrut — cu viaţa artistică parisiană. In timp ce la noi condiţiile de viaţă şi de manife-dtare ale actorilor se îmbunătăţesc şi găsesc necontenit forme noi de încurajare, la Paris, lumina lipsea de două ori pe săptămână, încălzitul şi mijloacele de comunicaţie erau întrerupte, era frig ploua şi în astfel de condiţiuni e de la sine înţeles că vizionarea unui spectacol devine un ac vărat act temerar. In afara de „Hamlet“, interpretat de Jean Louis Barrault şi de un spectacol la Teatrul Antonic n’am putut vedea mare lucru ne spune d.na Buzescu, nu fără o vizibilă tristeţe pentru ceiace era odinioară „oraşul lumină". Fapt care ne-a determinat la reflexiuni amare asupra faimoasei „culturi atlantice”, care a cufundat teatrele Parisului în besnă, a acoperit străzile cu mormane de gunoi, deşi bunătăţile pământului nu lipsesc, dar sunt inaccesibile celor mulţi... Şi cele văzute de d na Buzescu nu au fost decât prologul. Astăzi străzile acoperite de gunoaie sunt ocupate de poliţie, teatrele stau cufundate în întuneric zile în şir şi lumea este preocupată de alte probleme decât cele de teatru, de muzică sau de literatură. Nu se poate susţine prin urmare că nu este o mică diferenţă... de latitudine între Paris şi Bucureşti. Săptămâna viitoare intră la repetiţie la Teatrul Naţional celebra piesă a lui Shakespeare „Hamlet” cu d-na Aura Buzescu în rolul (Continuare în pag. 7-a)