Ramuri, 1966 (Anul 3, nr. 1-12)

1966-05-05 / nr. 5

2 • ramuri_______________________________________________________________ definiţii „Mai puternic decit oricind în decursul întregii sale istorii de aproape patru decenii şi jumătate, Partidul Comunist Român, urmat cu devotament şi încredere neţărmurită de întregul popor, îşi îndeplineşte cu cinste 1921 PREFAŢA Curgerea diurnă a vieţii în România socialistă este revoluţionară raportată la timpul nostru istoric. Dar pentru noi, oame­nii de la Dunăre şi Carpaţi, încleştaţi în plasma marilor acte istorice care s-au pe­trecut în ultimele decenii, chiar şi faptele istorice sînt curgere diurnă şi, oricît de măreţe ar fi — şi sînt măreţe ! — ele fac parte din peisajul nostru de fiecare zi. Ele sînt, deci, cotidiene. Şi e măreţ să poţi trăi un asemenea timp cotidian. N-am fi făcut această delimitare, dacă prin aceste locuri cotidianul nu s-ar fi mişcat, cîndva, atît de lent, ca şi un fluviu obosit de curgerea orizontală. Cînd ne-am deprins a face fluviile şi rîurile să cadă năpraz­­nic, mînînd turbine, cînd ne-am deprins a ridica pe orizontala cîmpiilor turnuri de fabrici şi sonde, cînd am înălţat pe verti­cala demnităţii statuia unui popor — şi aceasta numai într-o secundă istorică — ni s-a părut că timpul nu-i decît o zi rod­nică de muncă. Ce semnificaţie are această zi româ­nească de muncă ? Care este definiţia ei ? „Comunismul — consemna, acum cîţiva ani, un influent ziar american — impune României schimbări care, după toate pro­babilităţile, vor determina occidentul să-şi revizuiască aprecierea asupra acestei ţâri". Şi co­ncluziv: „ei (comuniştii, n.n.) au urnit ţara dintr-un punct mort, imprimîn­­du-î un înalt ritm de dezvoltare“. O dezvoltare intensă pe toate planurile, deci o înaltă civilizaţie, realizată prin ener­gia şi munca unui popor, defineşte geo­grafic un perimetru spiritual ce stă sub semnul continuităţii istorice şi se înscrie în durată. Un asemenea ansamblu nu poate P­agini de istorie Continuator al celor mai bune tradiţii ale luptei de veacuri a poporului român pentru li­bertate naţională şi socială, partidul comuniş­tilor întruchipează trăsăturile înaintate ale pro­letariatului, are rădăcini adinei, viguroase, în istoria mişcării revoluţionare din România. în­ceputul mişcării politice organizate a clasei muncitoare din ţara noastră a fost marcat de crearea, în 1893, a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Rolul tot mai important al clasei muncitoare în viaţa so­cială a ţării s-a oglindit cu putere sporită, in primele două decenii ale secolului nostru, în lupta pentru revendicări economice şi drep­turi democratice, pentru progres social. Deschizînd o nouă epocă în istoria omenirii, victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octom­brie a dat un puternic avînt mişcării revolu­ţionare din întreaga lume. în România, lupta revoluţionară a cunoscut, între anii 1918—1920, o impetuoasă dezvoltare, în focul marilor bătălii de clasă desfăşurate la hotarul dintre deceniile al doilea şi al trei­lea ale acestui secol, s-a călit conştiinţa de clasă a proletariatului, a sporit experienţa sa de luptă, s-a accelerat procesul de clarificare ideologică şi politică din mişcarea socialistă, s-a plămădit partidul de tip nou, detaşamen­tul de avangardă al clasei muncitoare, întrunit la 8 mai 1921, Congresul general al parti­dului a hotărît, cu o majoritate zdrobitoare de voturi, transformarea partidului socialist în fi înţeles decît printr-o perseverentă în­cercare de cunoaştere, de apropiere, de măsurare atentă, pe toate feţele, a obi­ectului cercetat. Uneori, însă, e suficient să desprinzi din întreg numai un element, şi cu el să evoci şi să sugerezi ansamblul, explicîndu-l în ceea ce are esenţial : „co­muniştii români au urnit ţara din punctul mort“... O coapsă de marmoră atinsă de dalta lui Phidias îţi desenează întreagă nu numai statuia, dar şi Elada. E şi acesta apanajul marilor civilizaţii, care îşi păs­trează intactă puterea de sugestie impu­­nînd pînă şi fragmentul (de istorie sau de artă) ca marcă şi ca simbol. Emancipată, ridicată în cunoaşterea şi aprecierea în­tregii lumi, civilizaţia românească şi-a cu­cerit în acelaşi timp prestigiul de mare civilizaţie. Lupta partidului comuniştilor, ca şi un stih de Eminescu, un stîlp de Brâncuşi, un acord din Enescu, un cuvînt potrivit de Arghezi, trezeşte, astăzi, pretutindeni, vas­tele reverberaţii care desenează un întreg­­ numit poporul român. Elogiile închinate României de azi sunt multiple. Am citat numai unul, fragment din marea carte pe coperta căreia scrie „fenomenul“ sau „ritmul românesc“. Re­luate la patru mîini, pe acelaşi pian sau pe două piane aşezate în sălile unor con­tinente diferite, aceste fragmente se pot citi ca elemente dintr-un opus unitar, sub aceeaşi semnătură. Reconstituirea vine de la sine — fenomenul s-a desenat, putem atinge cu degetele chiar şi numai cîteva clape . Comuniştii au urnit România din punctul mort, propulsînd-o pe orbita marii civili­zaţii. I. Purcaru partid comunist — partid revoluţionar al cla­sei muncitoare, care a aşezat la baza activi­tăţii sale învăţătura marxist-leninistă. Din primii ani ai existenţei sale, P.C.R. a fost nevoit să-şi desfăşoare activitatea în îm­prejurări grele, în condiţiile prigoanei din partea claselor exploatatoare, în condiţiile in­fluenţei pe care a exercitat-o prezenţa, în con­ducerea sa, a unor elemente oportuniste, sec­tare, străine de clasa muncitoare şi de po­porul nostru. învingînd aceste greutăţi, P.C.R. a continuat cu şi mai multă hotărîre să se si­tueze în fruntea luptei pentru apărarea inte­reselor vitale ale poporului, înscriind pagini nepieritoare de eroism şi abnegaţie. Comuniştii au organizat şi condus mari ac­ţiuni muncitoreşti în perioada anilor 1929—1933, în condiţiile crizei economice care a zguduit întreaga lume capitalistă. în rîndul acestor acţiuni se înscrie marea grevă de la Lupeni, din august 1929, în care mii de muncitori mi­neri, mobilizaţi de comunişti, s-au ridicat la luptă revoluţionară, înfruntînd gloanţele au­torităţilor burghezo-moşiereşti. Efervescenţa populară a dat naştere unui uriaş val de luptă revoluţionară. Creşteau şi se dezvoltau acţiunile greviste ale proleta­riatului, răzvrătirile ţăranilor, protestele învă­ţătorilor, pensionarilor, funcţionarilor, meşte­şugarilor, ura şi revolta cuprindeau masele largi populare. Acţiunile din acei ani de fră­mîntări sociale au culminat cu marile lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ia­­nuarie-februarie 1933, care constituie una din cele mai însemnate bătălii de clasă a prole­tariatului. în focul marilor lupte din 1933, clasa mun­citoare în frunte cu partidul comunist s-a afirmat cu putere pe scena istoriei noastre naţionale, ca forţa cea mai înaintată a so­cietăţii, conducind şi însufleţind lupta între­gului popor muncitor împotriva subjugării im­perialiste şi a dominaţiei monopolurilor străine, împotriva pericolului de fascizare a ţării, pen­tru libertate, democraţie, independenţă şi suve­ranitate naţională, înarmat cu bogate învăţăminte, în perioada ce a urmat luptelor muncitoreşti din 1933, parti­dul comunist, în fruntea clasei muncitoare şi a forţelor progresiste, patriotice, grupate în jurul ei, a luptat neobosit împotriva fascismu­lui, pentru drepturi şi libertăţi democratice, împotriva expansiunii Germaniei naziste, pen­tru apărarea independenţei şi a integrităţii teri­toriale a ţării. Partidul comunist şi-a întărit şi dezvoltat necontenit legătura cu masele, a reu­şit să-şi extindă colaborarea cu o serie de grupări şi organizaţii politice democrate, cu personalităţi avînd orientare democratică, pa­triotică. In anii grei ai dictaturii militare fasciste, cînd România a fost aservită Germaniei naziste și împinsă în războiul antisovietic, sarcina funda­mentală a partidului comunist o constituia or­ganizarea luptei poporului român pentru răs­turnarea regimului fascist, scoaterea ţării din războiul hitlerist şi alăturarea ei la coaliţia ar­tihitleristă. Nici teroarea fascistă, nici ac­ţiunile nefaste ale elementelor laşe, oportu­niste şi trădătoare, în frunte cu St. Foris, din conducerea partidului, n-au putut abate P.C.R. de la îndeplinirea misiunii sale istorice — or­ganizarea şi conducerea luptei de eliberare a patriei de sub jugul fascist. Creşterea valului nemulţumirii şi revoltei ma­selor, adîncirea crizei dictaturii militare fas­ciste creau posibilitatea ridicării întregului po­por la lupta pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru dezvoltarea ei pe calea unor profunde prefaceri revoluţionare. In aceste împrejurări, nucleul conducător al Partidului Comunist Român, punînd în centrul activităţii sale obiectivele luptei de eliberare naţională, a conceput un plan general de pregătire con­cretă a acţiunii de răsturnare a dictaturii mi­litare fasciste, de scoatere a României din războiul antisovietic şi de alăturarea ei la coa­liţia antihitleristă. Pe baza obiectivelor sta­bilite a fost prevăzut un şir de măsuri cu ca­racter politic şi militar, întărirea rîndurilor partidului, realizarea unităţii de acţiune a cla­sei muncitoare prin crearea Frontului unic muncitoresc, înfăptuirea unui larg sistem de alianţe, precum şi activitatea desfăşurată pen­tru crearea formaţiunilor de luptă patriotice şi atragerea armatei de partea cauzei poporu­lui — au chezăşuit victoria insurecţiei naţio­nale antifasciste din august 1944. Eroismul şi puterea de sacrificiu a armatei române, a for­maţiunilor patriotice, a maselor populare in zilele furtunoase ale insurecţiei vor rămîne pentru totdeauna înscrise în ietopiseţul luptei de eliberare a patriei de sub jugul fascist. Organizată şi condusă de partid, insurecţia din august 1944 a constituit o cotitură în is­toria poporului român, a marcat începutul re­voluţiei populare, a deschis perioada unor uriaşe bătălii de clasă, a unor profunde trans­formări revoluţionare în viaţa politică, econo­mică şi socială a ţării. Neuitate vor rămîne eroismul, înalta con­ştiinţă patriotică cu care clasa muncitoare, oa­menii muncii de la oraşe şi sate, însufleţiţi de partid, au luptat pentru instaurarea regimului democrat-popular. Victoria de la 6 martie 1945, cînd valul luptei populare a impus instaura­rea primului guvern în care clasa muncitoare avea rolul precumpănitor, a înscris o strălu­cită pagină în istoria poporului nostru, a lup­tei Partidului Comunist Român pentru ferici­rea şi libertatea celor ce muncesc. Păşind cu vigoare sporită pe drumul crea­ţiei revoluţionare, masele largi populare, orga­nizate şi conduse de comunişti, au dat viaţă sarcinilor trasate de Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Afirmîndu-se ca adevăratul creator al istoriei sale, poporul muncitor a lichidat şi ultimele vestigii ale pu­terii politice burghezo-moşiereşti, a înlăturat monarhia, a proclamat Republica, a trecut la construirea societăţii socialiste. Un moment istoric în viaţa clasei munci­toare şi a întregului popor l-a constituit reali­zarea deplinei unităţi politice şi organizato­rice a clasei muncitoare, făurirea Partidului Muncitoresc Român, prin unificarea, la Con­gresul din 1948, a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat, pe baza principii­lor ideologice şi organizatorice ale marxism­­leninismului. In anii glorioşi ai luptei pentru construcţia desfăşurată a socialismului, partidul nostru a elaborat politica de industrializare a ţării, de transformare socialistă a agriculturii, de înfăp­tuire a revoluţiei culturale, desfăşurînd cu energie sporită o uriaşă activitate politică şi organizatorică în mase, pentru zidirea edifi­ciului luminos al societăţii socialiste. Făcînd bilanţul marilor înfăptuiri ale poporu­lui nostru, Congresul al IX-lea al P.C.R. a elaborat un vast program, ştiinţific fundamen­tat, de înflorire multilaterală a României socia­liste, program care marchează o nouă etapă, calitativ superioară, a procesului de desăvîr­­şire a construcţiei socialiste în toate domeniile de activitate. Stăpîn deplin pe propria sa soartă, poporul muncitor este conştient că marile sale reali­zări se datoresc faptului că are în fruntea sa Partidul Comunist Român, încercat în lupte, clarvăzător, devotat celor mai înalte idealuri şi interese ale poporului român, cauzei comu­nismului şi păcii. Dragostea şi încrederea po­porului faţă de partid se oglindesc din plin în avîntul cu care sunt realizate istoricele ho­­tărîri ale celui de-al IX-lea Congres al parti­dului, în succesele cu care, în toate domeniile de activitate, oamenii muncii întîmpină cea de-a 45-a aniversare a creării Partidului. Aurel Petri doctor în filozofie 4 AUREL, JIQUIDI 5 „Internaţionala“ (detaliu) VASILE DOBRIAN : Se aprindeau lumini în noapte.

Next