Ramuri, 1966 (Anul 3, nr. 1-12)
1966-05-05 / nr. 5
2 • ramuri_______________________________________________________________ definiţii „Mai puternic decit oricind în decursul întregii sale istorii de aproape patru decenii şi jumătate, Partidul Comunist Român, urmat cu devotament şi încredere neţărmurită de întregul popor, îşi îndeplineşte cu cinste 1921 PREFAŢA Curgerea diurnă a vieţii în România socialistă este revoluţionară raportată la timpul nostru istoric. Dar pentru noi, oamenii de la Dunăre şi Carpaţi, încleştaţi în plasma marilor acte istorice care s-au petrecut în ultimele decenii, chiar şi faptele istorice sînt curgere diurnă şi, oricît de măreţe ar fi — şi sînt măreţe ! — ele fac parte din peisajul nostru de fiecare zi. Ele sînt, deci, cotidiene. Şi e măreţ să poţi trăi un asemenea timp cotidian. N-am fi făcut această delimitare, dacă prin aceste locuri cotidianul nu s-ar fi mişcat, cîndva, atît de lent, ca şi un fluviu obosit de curgerea orizontală. Cînd ne-am deprins a face fluviile şi rîurile să cadă năpraznic, mînînd turbine, cînd ne-am deprins a ridica pe orizontala cîmpiilor turnuri de fabrici şi sonde, cînd am înălţat pe verticala demnităţii statuia unui popor — şi aceasta numai într-o secundă istorică — ni s-a părut că timpul nu-i decît o zi rodnică de muncă. Ce semnificaţie are această zi românească de muncă ? Care este definiţia ei ? „Comunismul — consemna, acum cîţiva ani, un influent ziar american — impune României schimbări care, după toate probabilităţile, vor determina occidentul să-şi revizuiască aprecierea asupra acestei ţâri". Şi concluziv: „ei (comuniştii, n.n.) au urnit ţara dintr-un punct mort, imprimîndu-î un înalt ritm de dezvoltare“. O dezvoltare intensă pe toate planurile, deci o înaltă civilizaţie, realizată prin energia şi munca unui popor, defineşte geografic un perimetru spiritual ce stă sub semnul continuităţii istorice şi se înscrie în durată. Un asemenea ansamblu nu poate Pagini de istorie Continuator al celor mai bune tradiţii ale luptei de veacuri a poporului român pentru libertate naţională şi socială, partidul comuniştilor întruchipează trăsăturile înaintate ale proletariatului, are rădăcini adinei, viguroase, în istoria mişcării revoluţionare din România. începutul mişcării politice organizate a clasei muncitoare din ţara noastră a fost marcat de crearea, în 1893, a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Rolul tot mai important al clasei muncitoare în viaţa socială a ţării s-a oglindit cu putere sporită, in primele două decenii ale secolului nostru, în lupta pentru revendicări economice şi drepturi democratice, pentru progres social. Deschizînd o nouă epocă în istoria omenirii, victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a dat un puternic avînt mişcării revoluţionare din întreaga lume. în România, lupta revoluţionară a cunoscut, între anii 1918—1920, o impetuoasă dezvoltare, în focul marilor bătălii de clasă desfăşurate la hotarul dintre deceniile al doilea şi al treilea ale acestui secol, s-a călit conştiinţa de clasă a proletariatului, a sporit experienţa sa de luptă, s-a accelerat procesul de clarificare ideologică şi politică din mişcarea socialistă, s-a plămădit partidul de tip nou, detaşamentul de avangardă al clasei muncitoare, întrunit la 8 mai 1921, Congresul general al partidului a hotărît, cu o majoritate zdrobitoare de voturi, transformarea partidului socialist în fi înţeles decît printr-o perseverentă încercare de cunoaştere, de apropiere, de măsurare atentă, pe toate feţele, a obiectului cercetat. Uneori, însă, e suficient să desprinzi din întreg numai un element, şi cu el să evoci şi să sugerezi ansamblul, explicîndu-l în ceea ce are esenţial : „comuniştii români au urnit ţara din punctul mort“... O coapsă de marmoră atinsă de dalta lui Phidias îţi desenează întreagă nu numai statuia, dar şi Elada. E şi acesta apanajul marilor civilizaţii, care îşi păstrează intactă puterea de sugestie impunînd pînă şi fragmentul (de istorie sau de artă) ca marcă şi ca simbol. Emancipată, ridicată în cunoaşterea şi aprecierea întregii lumi, civilizaţia românească şi-a cucerit în acelaşi timp prestigiul de mare civilizaţie. Lupta partidului comuniştilor, ca şi un stih de Eminescu, un stîlp de Brâncuşi, un acord din Enescu, un cuvînt potrivit de Arghezi, trezeşte, astăzi, pretutindeni, vastele reverberaţii care desenează un întreg numit poporul român. Elogiile închinate României de azi sunt multiple. Am citat numai unul, fragment din marea carte pe coperta căreia scrie „fenomenul“ sau „ritmul românesc“. Reluate la patru mîini, pe acelaşi pian sau pe două piane aşezate în sălile unor continente diferite, aceste fragmente se pot citi ca elemente dintr-un opus unitar, sub aceeaşi semnătură. Reconstituirea vine de la sine — fenomenul s-a desenat, putem atinge cu degetele chiar şi numai cîteva clape . Comuniştii au urnit România din punctul mort, propulsînd-o pe orbita marii civilizaţii. I. Purcaru partid comunist — partid revoluţionar al clasei muncitoare, care a aşezat la baza activităţii sale învăţătura marxist-leninistă. Din primii ani ai existenţei sale, P.C.R. a fost nevoit să-şi desfăşoare activitatea în împrejurări grele, în condiţiile prigoanei din partea claselor exploatatoare, în condiţiile influenţei pe care a exercitat-o prezenţa, în conducerea sa, a unor elemente oportuniste, sectare, străine de clasa muncitoare şi de poporul nostru. învingînd aceste greutăţi, P.C.R. a continuat cu şi mai multă hotărîre să se situeze în fruntea luptei pentru apărarea intereselor vitale ale poporului, înscriind pagini nepieritoare de eroism şi abnegaţie. Comuniştii au organizat şi condus mari acţiuni muncitoreşti în perioada anilor 1929—1933, în condiţiile crizei economice care a zguduit întreaga lume capitalistă. în rîndul acestor acţiuni se înscrie marea grevă de la Lupeni, din august 1929, în care mii de muncitori mineri, mobilizaţi de comunişti, s-au ridicat la luptă revoluţionară, înfruntînd gloanţele autorităţilor burghezo-moşiereşti. Efervescenţa populară a dat naştere unui uriaş val de luptă revoluţionară. Creşteau şi se dezvoltau acţiunile greviste ale proletariatului, răzvrătirile ţăranilor, protestele învăţătorilor, pensionarilor, funcţionarilor, meşteşugarilor, ura şi revolta cuprindeau masele largi populare. Acţiunile din acei ani de frămîntări sociale au culminat cu marile lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ianuarie-februarie 1933, care constituie una din cele mai însemnate bătălii de clasă a proletariatului. în focul marilor lupte din 1933, clasa muncitoare în frunte cu partidul comunist s-a afirmat cu putere pe scena istoriei noastre naţionale, ca forţa cea mai înaintată a societăţii, conducind şi însufleţind lupta întregului popor muncitor împotriva subjugării imperialiste şi a dominaţiei monopolurilor străine, împotriva pericolului de fascizare a ţării, pentru libertate, democraţie, independenţă şi suveranitate naţională, înarmat cu bogate învăţăminte, în perioada ce a urmat luptelor muncitoreşti din 1933, partidul comunist, în fruntea clasei muncitoare şi a forţelor progresiste, patriotice, grupate în jurul ei, a luptat neobosit împotriva fascismului, pentru drepturi şi libertăţi democratice, împotriva expansiunii Germaniei naziste, pentru apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a ţării. Partidul comunist şi-a întărit şi dezvoltat necontenit legătura cu masele, a reuşit să-şi extindă colaborarea cu o serie de grupări şi organizaţii politice democrate, cu personalităţi avînd orientare democratică, patriotică. In anii grei ai dictaturii militare fasciste, cînd România a fost aservită Germaniei naziste și împinsă în războiul antisovietic, sarcina fundamentală a partidului comunist o constituia organizarea luptei poporului român pentru răsturnarea regimului fascist, scoaterea ţării din războiul hitlerist şi alăturarea ei la coaliţia artihitleristă. Nici teroarea fascistă, nici acţiunile nefaste ale elementelor laşe, oportuniste şi trădătoare, în frunte cu St. Foris, din conducerea partidului, n-au putut abate P.C.R. de la îndeplinirea misiunii sale istorice — organizarea şi conducerea luptei de eliberare a patriei de sub jugul fascist. Creşterea valului nemulţumirii şi revoltei maselor, adîncirea crizei dictaturii militare fasciste creau posibilitatea ridicării întregului popor la lupta pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru dezvoltarea ei pe calea unor profunde prefaceri revoluţionare. In aceste împrejurări, nucleul conducător al Partidului Comunist Român, punînd în centrul activităţii sale obiectivele luptei de eliberare naţională, a conceput un plan general de pregătire concretă a acţiunii de răsturnare a dictaturii militare fasciste, de scoatere a României din războiul antisovietic şi de alăturarea ei la coaliţia antihitleristă. Pe baza obiectivelor stabilite a fost prevăzut un şir de măsuri cu caracter politic şi militar, întărirea rîndurilor partidului, realizarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare prin crearea Frontului unic muncitoresc, înfăptuirea unui larg sistem de alianţe, precum şi activitatea desfăşurată pentru crearea formaţiunilor de luptă patriotice şi atragerea armatei de partea cauzei poporului — au chezăşuit victoria insurecţiei naţionale antifasciste din august 1944. Eroismul şi puterea de sacrificiu a armatei române, a formaţiunilor patriotice, a maselor populare in zilele furtunoase ale insurecţiei vor rămîne pentru totdeauna înscrise în ietopiseţul luptei de eliberare a patriei de sub jugul fascist. Organizată şi condusă de partid, insurecţia din august 1944 a constituit o cotitură în istoria poporului român, a marcat începutul revoluţiei populare, a deschis perioada unor uriaşe bătălii de clasă, a unor profunde transformări revoluţionare în viaţa politică, economică şi socială a ţării. Neuitate vor rămîne eroismul, înalta conştiinţă patriotică cu care clasa muncitoare, oamenii muncii de la oraşe şi sate, însufleţiţi de partid, au luptat pentru instaurarea regimului democrat-popular. Victoria de la 6 martie 1945, cînd valul luptei populare a impus instaurarea primului guvern în care clasa muncitoare avea rolul precumpănitor, a înscris o strălucită pagină în istoria poporului nostru, a luptei Partidului Comunist Român pentru fericirea şi libertatea celor ce muncesc. Păşind cu vigoare sporită pe drumul creaţiei revoluţionare, masele largi populare, organizate şi conduse de comunişti, au dat viaţă sarcinilor trasate de Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Afirmîndu-se ca adevăratul creator al istoriei sale, poporul muncitor a lichidat şi ultimele vestigii ale puterii politice burghezo-moşiereşti, a înlăturat monarhia, a proclamat Republica, a trecut la construirea societăţii socialiste. Un moment istoric în viaţa clasei muncitoare şi a întregului popor l-a constituit realizarea deplinei unităţi politice şi organizatorice a clasei muncitoare, făurirea Partidului Muncitoresc Român, prin unificarea, la Congresul din 1948, a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat, pe baza principiilor ideologice şi organizatorice ale marxismleninismului. In anii glorioşi ai luptei pentru construcţia desfăşurată a socialismului, partidul nostru a elaborat politica de industrializare a ţării, de transformare socialistă a agriculturii, de înfăptuire a revoluţiei culturale, desfăşurînd cu energie sporită o uriaşă activitate politică şi organizatorică în mase, pentru zidirea edificiului luminos al societăţii socialiste. Făcînd bilanţul marilor înfăptuiri ale poporului nostru, Congresul al IX-lea al P.C.R. a elaborat un vast program, ştiinţific fundamentat, de înflorire multilaterală a României socialiste, program care marchează o nouă etapă, calitativ superioară, a procesului de desăvîrşire a construcţiei socialiste în toate domeniile de activitate. Stăpîn deplin pe propria sa soartă, poporul muncitor este conştient că marile sale realizări se datoresc faptului că are în fruntea sa Partidul Comunist Român, încercat în lupte, clarvăzător, devotat celor mai înalte idealuri şi interese ale poporului român, cauzei comunismului şi păcii. Dragostea şi încrederea poporului faţă de partid se oglindesc din plin în avîntul cu care sunt realizate istoricele hotărîri ale celui de-al IX-lea Congres al partidului, în succesele cu care, în toate domeniile de activitate, oamenii muncii întîmpină cea de-a 45-a aniversare a creării Partidului. Aurel Petri doctor în filozofie 4 AUREL, JIQUIDI 5 „Internaţionala“ (detaliu) VASILE DOBRIAN : Se aprindeau lumini în noapte.