Ramuri, 1973 (Anul 10, nr. 1-12)
1973-09-15 / nr. 9
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VA ! Deziderate care au devenit tradiţii în acest septembrie, Universitatea din Craiova porneşte în al optulea an de existenţă. Faţă de anii anteriori, în anul 1973—1974, la Universitatea din Craiova funcţionează tot zece facultăţi. Dar, de data aceasta, se va pune şi mai mult accentul pe consolidarea structurilor existente, pe ridicarea calităţii procesului de învăţămint şi, într-o şi mai mare măsură, pe legătura strînsă a universităţii cu viaţa social-economică şi culturală. Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 18-19 iunie a.c. a examinat cu multă atenţie problemele învăţământului superior, trasîndu-i direcţiile de dezvoltare şi perfecţionare, în acest sens, Universitatea din Craiova a trecut imediat la aplicarea unor serii de măsuri ale căror rezultate vor fi materializate încă în anul 1973—1974. Astfel, ţinîndu-se seama de stadiul actual de dezvoltare al ţării noastre, învăţămîntul politehnic va avea o pondere mai mare, creîndu-se cinci secţii de subingineri, iar anul I al Facultăţii de electrotehnică şi-a dublat numărul de studenţi. Structura anului universitar, programele de învăţămînt vor fi îmbunătăţite, acordîndu-se atenţie deosebită cercetării ştiinţifice şi strîngerii legăturilor cu platformele industriale, în Mesajul adresat cadrelor didactice, elevilor şi studenţilor, organizaţiilor de partid, de tineret şi pionieri, cu prilejul deschiderii anului şcolar şi universitar 1973—1974, tovarăşul Nicolae Ceauşescu precizează direcţia esenţială de dezvoltare a învăţămîntului nostru: „Sarcina principală a învăţămîntului în etapa actuală trebuie să fie legarea organică a procesului instructiv de viaţă, de producţie, de activitatea practică. Pentru aceasta, învăţămîntul trebuie să ţină pasul atît cu cuceririle revoluţiei tehnico-ştiinţifice mondiale, ale cunoaşterii contemporane, cît şi cu schimbările care se produc neîncetat în economie şi viaţa socială a României, în dezvoltarea ştiinţei şi culturii noastre socialiste“. La acest început de an, universitarii craioveni pot spune că aceste deziderate au devenit tradiţii : marile uzine ale oraşului Craiova manifestă un interes deosebit în a atrage tineretul studios în activităţi productive cerute în mod imperios de specializarea viitorilor absolvenţi. La 17 septembrie, cei peste 7.500 de studenţi, cît numără în prezent Universitatea din Craiova, sunt gata să răspundă înaltelor comandamente sociale şi economice ale judeţului şi ale ţării. Prof. univ. Titu Georgescu rectorul Universității din Craiova ■ ■MMI * Dintre multele teme poetice, aceea a Patriei este fără îndoială, cea mai generoasă şi mai cuprinzătoare. Există raţiuni filozofice adinei care susţin această aserţiune. Astfel, s-a spus pe bună dreptate, că poezie înseamnă sensibilizarea ideilor şi sentimentelor, a relaţiilor şi trăirilor umane, care nu şi-au găsit încă o expresie în cuvinte. în această tendinţă nelimitată de sensibilizare, poezia nu poate să nu întîlnească în calea ei Patria, lucrul cel mai concret pe Pămînt. E ceea ce se vede mai întîi, ceea ce mai întîi se aude, se mîngîie. Cînd deschizi pentru prima dată ochii, acolo unde ţi-a fost dat să-i deschizi, năvălesc în ei anumite nuanţe ale luminii, cu peisajele ei conturate într-un anumit fel, de munţi, dealuri, păduri, cîmpii mănoase sau aride, ape. Toate acestea formează cadrele naturale ale patriei şi, totodată, elementele primordiale ale vizualităţii în poezie. Auzul, cînd se deşteaptă pentru prima oară, prinde sunetele unui anumit fel de a bate vîntul, de a susura frunzele, de a curge apele, de a cînta păsările, şi mai ales, de a vorbi oamenii. Onomatopeea şi interjecţia se amplifică, se dilată continuu şi, fără să ştie, copilul devine posesorul întregii game de sunete şi de cuvinte, pe care mediul său primordial, patria, i le dă moştenire. Sînt apoi anumite nuanţe ale felului de a mîngîia al mamei, al tatălui, al fraţilor şi surorilor, anumite nuanţe ale relaţiilor cu oamenii pe care i-ai întîlnit în viaţă. Toate acestea, imprimîndu-se în zonele cele mai adînci ale fiinţei, încep să-şi ducă acolo o viaţă Patria şi poezia a lor independentă, discretă, plină de taine. Pe măsura dezvoltării conştiinţei, ele devin emblema ei, polii de înălţime şi adîncime, de luciditate şi vis. în întîlnirea dintre predispoziţiile ancestrale ale omului şi mediul său formativ, modelator, ideea de patrie a ieşit totdeauna biruitoare. Puterea ei determină într-o mare măsură gradul de înzestrare şi de conştiinţă a omului. Numai minţile haotice, dezorganizate, superficiale pot da dovadă de cosmopolitism. Tot de această anomalie trebuie legată şi manifestarea contrară a pîngăririi ideii de Patrie prin exagerare, prin patriotism de paradă, în care vorbele nu se acopăr de gest şi de faptă, sau însăşi faptele iau o turnură ieşită din legile raţiunii şi ale convieţuirii între oameni. Atunci Patria se ascunde adînc în umanitate, în gesturile simple ale strîngerii de mină şi ale frăţiei între oamenii aceluiaşi Pămînt. Eliberată de cosmopolitism şi demagogie, amîndouă expresii ale superficialităţii nelirice, ideea de patrie se înalţă deasupra tuturor piscurilor lumii, devine singurul mod de a putea privi, dintr-o perspectivă firească, umană, Pămîntul cu popoarele lui, Timpul cu trecutul şi viitorul lui, Universul cu stelele sale rotitoare... Pentru a descoperi şi a smulge metalul cel mai preţios din mijlocul cuptorului în flăcări, este nevoie, fără îndoială, de curaj, dar şi de multă experienţă şi înţelepciune. De aceea, o abordare frontală, directă a problemelor patriotismului în poezie riscă de cele mai multe ori, să cadă pradă eşecului artistic. Dar cum în acest domeniu nu se pot fi stabili legi absolute, ci numai condiţionări relative, e de preferat să spunem că fiecare vîrstă trăită plenitudinar şi sincer îşi are poezia şi patriotismul ei firesc, şi că acestea rămîn, în calea fiecărui poet, de descoperit şi exprimat în ritmurile necesare, în iluminările adîlnci ale fiinţei. Pentru poetul român de azi problemele centrale ale căutărilor sale în poezie nu pot fi altele decît acelea ale patriei de azi în care trăieşte şi munceşte poporul din mijlocul căruia face parte. O deschidere mai largă către gama de idei şi sentimente legate de preocupările cotidiene ale oamenilor, de munca lor productivă, de viaţa lor morală şi intelectuală, intuirea prin intermediul acestora a zonelor adînci de umbră şi de lumină în care s-a plămădit şi se plămădeşte continuu destinul ţării, oferă inepuizabile izvoare poeziei, în sens hegelian, cuprinzător al cuvîntului, de totalitate a tuturor genurilor literaturii. Căci drumurile Patriei duc totdeauna către Poezie şi ale Poeziei către Patrie. Dumitru Bălăei