Ramuri, 1980 (Anul 17, nr. 1-12)
1980-09-15 / nr. 9
Revistă lunară editată de Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Dolj • 15 septembrie 1980 • 16 pagini • 3 lei Redactor şef: MARIN SORESCU Neîntreruptul dialog cu ţara Epoca Nicolae Ceauşescu, epoca celor mai mari împliniri din întreaga istorie a poporului nostru, este, în egală măsură, epoca unui dialog neîntrerupt, viu, al conducerii superioare de partid şi de stat, personal al secretarului general al partidului, cu ţara, cu oamenii ei. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a aflat permanent mijlocul oamenilor muncii, de pe întreg cuprinsul ţării, analizînd, la faţa locului, modul de înfăptuire a programelor de dezvoltare a patriei, nivelul de trai, material şi spiritual, al poporului, indicînd căile şi mijloacele prin care fiecare sector de activitate poate să-şi sporească aportul la opera de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism. Dialogurile din acest septembrie reprezintă o confirmare în plus a principiului amintit, o ilustrare a practicii secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a se întîlni, periodic, cu oamenii muncii din toate colţurile ţării. Vizita întreprinsă de conducătorul partidului şi al ţării, la 1 septembrie, în bazinul carbonifer al Olteniei, vizită marcată de adunarea populară de la Motru, cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu a rostit o importantă cuvîntare, a reliefat, cu pregnanţă, necesitatea, utilitatea şi eficienţa dialogului cu masele. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul adunării populare din oraşul Motru, trebuie să asigurăm dezbaterea largă cu oamenii muncii în toate întreprinderile, în toate unităţile, în toate oraşele şi comunele a programelor pentru viitorul cincinal. Trebuie să discutăm împreună cum să dezvoltăm industria, agricultura, celelalte sectoare, dar şi cum să înfrumuseţăm oraşele şi satele, cum să ridicăm nivelul de viaţă al întregului popor. Democraţia socialistă din patria noastră se bazează pe participarea directă a oamenilor muncii, a poporului la elaborarea programelor de dezvoltare, la înfăptuirea politicii partidului, la făurirea conştientă de către popor a viitorului său liber, comunist. La rîndul ei, vizita întreprinsă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la 7 septembrie, prin pieţele Capitalei, a relevat marele interes al secretarului general al partidului, preşedintele republicii, faţă de creşterea necontenită a nivelului de trai al poporului, faţă de aprovizionarea oamenilor cu produse agro-alimentare, în cantităţi şi calităţi corespunzătoare, faţă de îmbunătăţirea continuă a vieţii, faţă de noua calitate a acesteia. Desfăşurat între 10 şi 12 septembrie, cel de-al doilea Congres al Consiliilor populare reprezintă o nouă şi strălucită confirmare a trăiniciei dialogului conducerii superioare de partid şi de stat cu ţara. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în expunerea prezentată cu acest prilej —o expunere pe care Congresul a adoptat-o ca program al întregii activităţi viitoare a consiliilor populare —, „lucrările Congresului şi ale conferinţelor judeţene care l-au precedat constituie o manifestare de mare amploare a democratismului orînduirii noastre socialiste, asigurînd dezbaterea aprofundată cu activul de bază din judeţe — la începutul noului cincinal — a problemelor dezvoltării în profil teritorial a industriei, agriculturii şi celorlalte ramuri economice şi creşterii nivelului de trai material şi spiritual al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, stabilirea celor mai bune căi de înfăptuire în viaţă a politicii partidului de înflorire continuă a tuturor localităţilor patriei, de asigurare a întăririi continue a orînduirii noastre socialiste, a independenţei şi suveranităţii României“. Congresul a reprezentat „o expresie profundă a noii democraţii socialiste pe care o edificăm în România“ , o democraţie care consideră dialogul cu masele „una din problemele fără de care nu se pot asigura făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea spre comunism“. De asemenea, prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu la marea adunare populară desfăşurată în 15 septembrie, la Iaşi, cu prilejul vizitei de lucru în acest judeţ şi al deschiderii noului an de învăţămînt constituie încă o expresie a neîntreruptului dialog pe care secretarul general al partidului, preşedintele republicii îl întreţine cu ţara, cu oamenii ei. DIN CUPRINS: • Lectu din contemporani — Dumitru Popescu : „Pumnul și palma“ • Semnalizări de Serban Cioculescu , inedit—Titu Maiorescu: Prelegeri de filosofie # Anatol Vieru — La steaua... • Areier international Proletari din toate țatrile, uniți-vă ! ^ (195) 1980