Ramuri, 1985 (Anul 22, nr. 1-12)

1985-01-15 / nr. 1

■ OMAGIU PREŞEDINTELUI TARII ■ ÎN SPIRITUL DIRECTIVELOR CONGRESULUI AL XIII-LEA AL P­ CJI. Privind spre viitor Dealurile ce se înlănţuie de-a lungul Ama­­radiei dorm, învăluite în flori de promoroacă. Şi acum, iarna, dar mai cu seamă primăvara, cînd străbat această vale atît de generos îm­podobită de sevele pămintului năvălite în în­crengăturile zăvoaielor de pe prundişurile a­­pei, am sentimentul că frumuseţile cu iz de sălbăticie din jur au înrîurit şi viaţa local­nicilor. Felul lor de a fi. Farmecul locurilor nu a putut alunga, se­cole de-a rîndul, sărăcia. Unii au rămas să o ducă-n spate. Alţii şi-au căutat norocul pribegind prin oraşele mari cu cobiliţa cum­pănită pe umeri. De aici, din Mierea Birni­­■cii, a plecat în primăvara lui 1904, alungat de sărăcie, Ion Cornel Tănase să se statorniceas­că în mahalaua Cărămidarilor de sub Dealul Mărţişorului din Bucureşti şi în casa lui a venit pe lume Maria, privighetoarea cîntecu­­lui nostru popular. Pe undeva, prin zbir­citu­rile dealurilor împădurite se află Pome­­teştii copilăriei lui Macedonski. Intr-o căsuţă din Stoina l-am ascultat adesea pe bătrinul rapsod Dumitru Şt. Eremia, fost pe vremuri vestit staroste de căluşari, povestind in ca­denţă de r­ine întîmplări de demult de pe sălbatica vale. Locurile acestea sînt presărate cu multe cuiburi de cîntec şi de poezie. Farmecul lor nu s-a stins. Dimpotrivă. Valea Amaradiei pare astăzi învăluită intr-o nouă frumuseţe de cîntec şi de poezie. Totul a început cu ani în urmă cînd firul de drum ce ţine tovărăşie firului de argint al Amaradiei a fost moder­nizat. Totul s-a amplificat apoi în tonuri grave, pline de rezonanţe, cînd pe la margi­nea pădurilor au fost plantate primele sonde româneşti trimise aici din pepinierele lor de la Ploieşti şi sapele cu role şi cu diamante cu perforat pungile cu aur negru ascunse în chimirul din adîncul pămintului. Locuitorii satelor s-au apropiat sfiicioşi de instalaţii de foraj şi au simţit prima dată, cu emoţie, cum le vibrează pămîntul sub pi­cioare. Uimirea lor, însă, nu a fost de du­rată. Mulţi dintre ei au urcat în turlele son­delor, au privit de acolo de sus împrejuri­mile şi cu timpul au devenit petrolişti. Im­presionează cel mai mult modul în care aceşti ■oameni privesc acum noua lor condiţie de ■viaţă, optimismul ce-i stăpîneşte atunci cînd vorbesc despre perspectivele ce s-au deschis in faţa satelor de pe Valea Amaradiei. Punţi de fier şi beton se arcuiesc peste rîu conso­­lidînd drumurile pe unde urcă maşini grele spre pilcurile de sonde. Pe un cîmp pîrlogit, nu departe de primăria din Stoina, au apă­rut primele blocuri muncitoreşti, sediul unei schele de foraj, magazine, cantine, planurile prevăd edificii social-culturale şi prefigurea­ză oraşul de mîine al petroliştilor şi coope­ratorilor. Fiindcă, deşi mulţi locuitori din­­Stoina, din satele Păişani, Ciorani, Slăvuţa şi din altele, începînd de la Licurici şi pină la Goeşti, au devenit între timp sondori, mecanici, electricieni, şoferi, cooperativele agricole de producţie continuă să se dezvol­te, ţin pasul cu industrializarea. E drept că la muncile cîmpului iau parte mai mult fe­meile. Dar şi bărbaţii cînd se întorc din schele dau dovadă că nu au uitat să pună miinile pe sape, să planteze ca să trăiască bucuria culesului. Cooperativa agricolă de producţie din Stoina împleteşte bine zooteh­nia cu pomicultura şi viticultura. Bărbaţii cei mai in putere din rindurile cooperatori­lor s-au împrietenit cu meşterii veniţi pe Valea Amaradiei de pe alte meleaguri cu tradiţie în sondorii şi, împreună, scot la lu­mină aurul negru ascuns în pungile din bu­zunarele pămintului. Iată-i, de pildă, pe cei ■din brigăzile conduse de Gheorghe Florea şi Ionel Popescu. Cîţiva dintre ei au mai lucrat la Ţicleni, şi au adus de acolo o bună expe­rienţă. Alţii sunt localnici. Şi împreună reu­şesc să depăşească în fiecare schimb de lucru planul şi să trimită prin artere de oţel tot mai mult ţiţei spre rafinăriile ţării. Noii ca­lificaţi au deprins elemente dintr-un vocabu­lar specific petroliştilor. Ei ştiu acum la mo­dul concret ce înseamnă extinderea forajului optimizat, al celui cu jet sau al celui cu sapa cu diamante. Preocupările sondorilor cu înal­tă calificare au devenit în mod firesc şi preo­cupările lor şi consimt la rigorile disciplinei muncitoreşti în producţie, considerîndu-le obligaţii de care depind roadele muncii lor. Concretizarea acestei atitudini conştiente o regăsim şi în faptul că, in 1984, economiile realizate pentru fiecare metru forat repre­zintă între 50—70 de lei. Gorjenii învaţă, cum se spune, din mers, noi meserii, se integrează perfect în eşaloa­nele petroliştilor. In colectivele conduse de maiştrii Ion Diaconescu şi Dumitru Cărunţii lucrează mulţi dintre cei ce au simţit prima oară la Stoina sau la Virteju cum vibrează pămîntul sub picioare, în preajma sondelor. Cu aceşti oameni au reuşit cei doi maiştri şi alţii, la Stoina şi la Melineşti, să scurteze perioada de forare a sondelor cu peste 15 zile. Timpul ciştigat în felul acesta este fo­losit la alte foraje şi astfel peisajul Văii Amaradiei se împodobeşte cu noi siluete de sonde, sporeşte cantitatea de hidrocarburi trimisă zilnic rafinăriilor şi contribuţia tine­relor schele petrolifere gorjeneşti la efortul pentru dobîndirea independenţei energetice a ţării, deziderat major, fundamentat ştiinţific la cel de al XIII-lea Congres al partidului nostru. Deşi nu au schimbat de multă vreme unel­tele agricole cu cele folosite acum la sfrede­lirea pămintului spre rezervele de ţiţei, gor­jenii de pe Valea Amaradiei vor să fie şi se consideră părtaşi la acţiunile de amploare pentru înflorirea ţării. Sentimentul acesta devine mai puternic acum cînd au certitudi­nea că locurile lor de baştină sînt atît de bogate, că pămîntul, prea zgîrcit cu multe generaţii de gorjeni, ţine ascunse în mărun­taiele lui comori pe care acum, iată, le dă la iveală. Mulţi dintre cei plecaţi cu ani in urmă pe şantierele din ţară au pus capăt exodului şi s-au înapoiat la casele lor. Au privit în jur şi au zîmbit încrezători spre argintiul sonde­lor profilate zvelt pe fondul pădurilor. Apoi au chibzuit cum să-şi întemeieze casele cu mai mult bun rost şi s-au apucat de treabă. Mulţi dintre ei au învăţat sondoritul de la Ilie Petroi, cel ce lucrează la foraje de peste 30 de ani şi­­ care obişnuieşte să spună : „Pe vremea uceniciei mele cel ce venea în schelă trebuia să aibă muşchi de oţel. Acum e ne­voie de mai multă isteţime şi de îndemînare fiindcă avem la îndemînă o tehnică moder­nă“. Şi nu se poate plînge că gorjenii, uce­nicii lui, nu sînt isteţi. Isteţimea, după cum se ştie, îi caracterizează. Mulţi dintre ei sunt oamenii de nădejde ai celei mai mari schele de extracţie din Oltenia. Iar roadele isteţimii lor se văd pretutindeni. Termoficarea, de pildă, încălzeşte locuinţele petroliştilor. Sur­plusul de aburi fierbinţi trece prin păienjeni­şul de conducte al unei sere fiindcă acolo unde se întemeiază un nou oraş trufandalele au căutare. De cite ori străbat mirifica vale a Amara­diei, îmi dau seama că sînt martor la proce­sul rapid şi spectaculuos de înnoire prin care trece o zonă unde, cîndva, nu se petrecea ni­mic deosebit. Căsuţa din chirpici a lui Dumi­tru Şt. Eremia mai dăinuie încă la o margine a Stoinei, ca o mărturie a acelor vremuri re­găsite numai în cîteva din versurile rapso­dului. Nepoţii şi strănepoţii lui urcă acum în turlele sondelor profilate pe fondul pădu­rilor ca nişte simboluri într-o stemă. Fac pal­mele streaşini la ochi şi privesc în viitor cu încredere. Lucian Zatu­ Aspect din noul centru civic al Craiovei (Foto : Cristinel Trancă) Ascensiuni industriale în judeţele Olteniei Perioadă de spectaculoase prefaceri eco­­nomico-so­cia­le, perioadă-simbol, cunoscută şi îndrăgită de întregul nostru popor sub denumirea „Epoca Ceauşescu“, cele două de­cenii de la Congresul al IX-lea se caracte­rizează, şi pentru zona Olteniei, drept etapa cea mai frumoasă din istoria sa, acest inter­val însemnând, pentru judeţele din perime­trul geografic străjuit de Olt, Dunăre şi Car­­paţi, perioada în care industria a fost pu­ternic dezvoltată, iar resursele naturale , puse în valoare la înalte cote de eficienţă, agricultura a cunoscut o continuă dezvoltare şi modernizare, paralel cu dezvoltarea celor­lalte ramuri şi sectoare economice, cu în­făptuirea unui dinamic proces de sistema­tizare şi dezvoltare urbanistică a localită­ţilor. Consemnăm, în primul rînd, crearea şi dezvoltarea, în această parte a ţării, a unei puternice baze energetice şi de materii prime. In Gorj, de pildă, au fost construite termocentralele de la Rovinari şi Turceni — cea de-a doua aflată la ora ultimelor pre­miere, hidrocentralele de pe Motru şi Tis­­mana, din cadrul Complexului hidrotehnic şi energetic Cerna—Motru—Tismana, unităţi ce însumează o putere instalată de aproape 3 500 MW ; în Dolj — Centrala electrică de termoficare Işalniţa, care, în cele două dece­nii de existenţă, a furnizat economiei naţio­nale mai mult de 100 miliarde kWh energie electrică, centralele electrice de termoficare „Craiova-2“ şi Calaf­at, în Mehedinţi — hi­drocentralele de la Gura-Văii şi Ostrovul Mare pe Dunăre, unde sfîrşitu­l anului trecut a coincis cu racordarea la sistemul electro­­energetic naţional a celui dintâi hidroagre­­gat din cadrul Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie „Porţile­­de Fier-2“, în timp ce în judeţele Vîlcea şi Olt — termocentralei de la Govora, creaţie a amintitei perioade, i s-a adăugat salba de hidrocentrale de pe Lotru şi Olt — Oltenia devenind astfel cel mai mare furnizor de energie electrică al ţării. O impresionantă ascensiune a cunoscut-o extracţia de cărbune. Gorjul, bunăoară, unde anul trecut au fost realizate circa 26 de mi­lioane tone lignit energetic, de peste cinci ori producţia din 1965 a tuturor unităţilor de profil iai a patriei, urmează să obţină anul acesta o producţie fizică de cărbune cu 65 de procente superioară celei din 1984, ocu­pând astfel primul loc în producţia naţională de lignit şi în industria carboniferă a Româ­niei socialiste. Au fost deschise, de aseme­nea, cele dintâi mine şi cariere carbonifere în judeţele Vîlcea şi Mehedinţi — o premieră similară prefigurîndu-se, pentru o perioadă apropiată, şi în judeţul Dolj. S-a dezvoltat, simultan, extracţia de hi­drocarburi — puternicele schele petroliere din Gorj, Dolj, Vîlcea şi Olt adueîndu-şi im­portante contribuţii la sporirea producţiei şi a rezervelor de ţiţei şi gaze naturale, cu in­fluenţe directe, alături de sectoarele amin­tite (energie electrică şi lignit), la asigura­rea independenţei energetice a patriei, obi­ectiv prioritar subliniat din nou la cel de-al XIII-lea Congres al partidului. Industria, în amintitul perimetru geogra­fic, s-a dezvoltat însă complex, armonios, echilibrat. A fost astfel creată o puternică industrie constructoare de maşini. Alături de „Electroputere", întreprinderea de tractoare şi maşini agricole Craiova, de alte unităţi create în anii de început ai procesului de industrializare socialistă, obiectiv strategic stabilit şi urmărit cu consecvenţă de către partidul nostru comunist, în Dolj, de exem­plu, au fost construite, din iniţiativa şi sub continua îndrumare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, întreprinderi de primă însemnă­tate pentru economia naţională, printre care se află cele de avioane, de utilaj greu şi de autoturisme de mic litraj Craiova, de trans­formatoare şi motoare electrice Filiaşi, de celule electrice prefabricate Băileşti. In Gorj a apărut sectorul producător de maşini şi utilaje pentru industria minieră, cu unităţi amplasate la Tîrgu-Jiu, Rovinari şi Motru, au fost date în folosinţă întreprinderea de maşini unelte pentru presare şi forjare Tîrgu-Jiu, alte unităţi. La Balş, Caracal, Scorniceşti şi la Slatina au intrat în func­ţiune întreprinderile producătoare de osii şi boghiuri, de vago­ane, pistoane, piese şi ac­cesorii auto, de prelucrare a aluminiului, iar în judeţul Vîlcea — întreprinderile de uti­laj chimic şi forjă, de echipamente hidrau­lice cu profil de mecanică fină din munici­­piul­ reşedinţă de judeţ, în timp ce în Me­hedinţi , întreprinderii de vagoane şi Şan­tierului naval Drobeta-Turnu Severin, cu, ac­tivităţi de peste un secol, li s-au alăturat întreprinderile mecanică şi de aparate de măsură şi control Drobeta-Turnu Severin, întreprinderea de armături industriale din oţel Strehaia, alte unităţi. In acelaşi interval, Vîlcea şi Doljul au de­venit centre de bază ale industriei chimice româneşti, ramură industrială­­de deosebită eficienţă, ce valorifică superior resursele na­turale din zonă, reprezentată prin combina­tele chimice Rîmnicu-Vîlcea, cu profil foarte complex, Govora şi Işalniţa, acesta avînd în funcţiune aproape 50 de instalaţii. Chimia şi-a făcut, de asemenea, debutul în Gorj, prin întreprinderea de articole tehnice din cauciuc şi­­cauciuc regenerat Tîrgu-Jiu, în Olt , prin întreprinderea de produse căr­­bunoase din Slatina, iar în Mehedinţi ur­mează să fie inaugurată prin darea în func­ţiune a unui puternic combinat chimic aflat în fază avansată de construcţie, la Drobeta- Turnu Severin. Au fost, de asemenea, amplasate, în res­pectivele judeţe, întreprinderi din industriile metalurgică, producătoare de materiale de construcţii, de prelucrare a lemnului,, de ex­tracţie a minereului de cupru şi a unor mi­nereuri metalifere, din industria uşoară şi alimentară. Aşa se explică faptul că Doljul, bunăoară, unde în ultimele două decenii s-a materializat un volum de investiţii de aproape 100 miliarde lei, dispune în prezent de fon­duri fixe de 4,4 ori superioare celor din 1965, an faţă de a cărui producţie cea de acum este mai mare de 8,8 ori şi se reali­zează în numai 54 de zile lucrătoare. Urmare a politicii ştiinţifice, realiste, pro­movată cu consecvenţă de partidul nostru, urmărită asiduu de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de dezvoltare echilibrată pe cu­prinsul patriei a industriei, în amintitele judeţe se realizează întreaga producţie de aluminiu a ţării, cea mai mare parte din producţiile de transformatoare şi motoare electrice, de locomotive moderne pentru li­niile ferate magistrale, sodă­­caustică şi sodă calcinată, osii şi boghiuri, îngrăşăminte mi­nerale şi antidăunători, anvelope pentru mij­loacele auto, utilaj minier, autoturisme de mic litraj, avioane, maşini şi utilaje grele pentru industriile constructoare de maşini, siderurgică şi de prelucrare a lemnului, energie electrică, cărbune, ţiţei şi gaze na­turale, materiale de construcţii şi altele. In acest an, precum şi în următorul cin­cinal, industria judeţelor Dolj, Gorj, Me­hedinţi, Olt şi Vîlcea va cunoaşte noi şi semnificative ritmuri de dezvoltare, în ma­joritatea sectoarelor şi ramurilor­­ superi­oare mediei pe ţară. Producţia judeţului Vîlcea, de pildă, va trece, în 1990, de 30 mi­liarde de lei, în timp ce în Gorj ritmul de dezvoltare a activităţii industriale va fi de 6,1 la sută, creşteri substanţiale ale indicato­rilor economici de bază fiind stabilite şi pen­tru celelalte judeţe, ceea ce va contribui la o continuă ascendenţă a vieţii materiale şi spirituale a celor ce trăiesc şi muncesc în acest perimetru geografic al patriei noastre socialiste. M­arin Coandă RAMURI nr. 1 (247) / 15 ianuarie 1985 • pagina 3

Next