Renaşterea Bănăţeană, septembrie 1997 (Anul 9, nr. 2297-2322)

1997-09-15 / nr. 2309

□BANATEANA ( DIRECTOR ONORIFIC PROF. DR. IOSIF CONSTANTIN DRAGAN) NR. 2309 ♦ LUNI 15 SEPTEMBRIE 1997 ♦ 24 PAGINI ♦ 1000 LEI Maica Tereza ■ Agnes Goncia Boiagiu ■ a fost înmormântată la Calcutta • Fondatoarea Ordinului "Misionarele Carității", distinsă și cu Premiul Nobel pentru Pace, Maica Tereza a fost de origine aromână Maica Tereza a fost înmormântată, sâm­bătă, cu funeralii naționale, la centrul ordinului r eligios "Misionarele Carității",din Calcutta. Maica Tereza s-a născut la 27 august 1910, la Skopje, care apar­­­ea atunci Serbiei. .zis în foarte multe feluri, cu prilejul decesului, nu­mele corect al Maicii Tereza este Agnes Goncia Boiagiu, nume care confirmă originea sa aro­mână. Serviciul religios a fost organizat pe stadionul acoperit Netaji, din orașul indian, și a fost transmis în direct de mai multe televiziuni din lume. La funeralii au participat prima doamnă a Statelor Unite, Hillary Clinton, regina Sofia a Spaniei, președintele italian, Oscar Luigi Scalfaro, regina Noor a Iordaniei, președintele indian K.R. Naraya­nan, precum și premierul acestei țări, Kumar Gujral. După ceremonia de pe stadionul Ne­taji, care a durat șase ore, procesiunea funerară a pornit pe străzile Calcuttei spre sediul Misio­narelor Carității, fiind întâmpinată de mulțimea care agita flori și portrete ale Maicii Tereza. Maica Tereza, 87 de ani, a decedat pe 5 septembrie, în urma unui atac de cord, la cinci zile după accidentul în care și-a pierdut viața prințesa Diana. Cele două personalități aveau stiluri de viață diferite, dar împărtășeau aceeași grijă și compasiune pentru cei săraci și năpăstuiți: înmormântarea Maicii Tereza a fost mar­cată de trei salve de artilerie: în conformitate cu dorința dispărutei, în timpul înmormântării soldații nu au avut acces în sediul ordinului. DOR DE IANCU­LA­T • Comemorarea martirului libertății la împlinirea a 125 de ani de la înveștnicirea sufletului său • Apariția incognito a unor înalți demnitari • Premierul Ciorbea a fost primit de moții Domniei sale cu fluierături si huiduieli­i * (O amplă relatare, in pagina 2) im­m * o serie a tradiției și Nașul a fost primarul , domnul Gheorghe Ck • Au sosit goști din i... "Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului și de dușmănia prietenului". NICOLAE IORGA • Este a 258-a zi a anului. Și • Mai sunt 107 de zile până la sfârșitul anului­­ 1997. • Soarele răsare la ora 7,12 și apune la ora 19,46. Sfântul losif cel Nou de la Partoș , îndeosebi pentru Biserica bănățeană, ziua de 15 septembrie este o mare sărbătoare, fiind prăznuirea Sfântului losif cel Nou de la Partoș, hramul Catedralei noastre Mitropolitane. Personalitate luminoasă, încununată de aureola credinței, Sfântul losif cel Nou a fost Mitropolitul Timișoarei, între anii 1650-1655, și și-a închinat neprihănita activitate pentru apărarea și ridicarea Bisericii Ortodoxe din Banat. în Acatistul alcătuit în cinstea lui, se arată că el a fost "podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbăvirea tuturor credincioșilor, lauda prea frumoasă a Timișoarei". Datorită acestui fapt, încă din timpul vieții, s-a bucurat de aureola sfințeniei, de harul de a face minuni, alinând necazuri și vindecând boli. După o pilduitoare păstorire, Mitropolitul Iosif s-a retras la mănăstirea Partoș, acolo mutându-se la Domnul. A fost înmormântat în biserica sfintei mănăstiri. Mormântul de la Partoș, precum și racla cu moaștele Sfântului losif cel Nou din Catedrala Mitropoliei Banatului înalță în evlavie sufletele credincioșilor, îmbiind la rugăciune pentru binecuvântare cerească. • Președintele Emil Constantin­escu a felicitat, ieri, lotul național feminin de gimnastică pentru rezultatele obținute la Campionatele Mondiale de gimnastică, de la Lausanne. • Premierul Victor Ciorbea Le-a promis, ieri, moților din Apuseni telefoane mobile, care ar urma să fie instalate în 1998, pentru a rezolva problema telefoniei rurale în zonă. • Acțiunile societății Automobile Dacia vor fi cotate la Bursa de Valori București (BVB) înce­pând de astăzi, 15 septembrie, brokerii așteptân­­du-se ca aceste acțiuni să fie cele mai tranzacționate de pe piață. • Premierul Victor Ciorbea a informat, sâm­bătă, că va fi constituită o echipă româno-ucrai­neană cu misiunea de a găsi posibilitățile de plată a datoriei Ucrainei față de România. Datoria Ucrai­nei față de România se ridică la circa un miliard de dolari și este o consecință a investițiilor românești de la Combinatul Krivoi-Rog. • Un număr de 30 de primari și vicepreședinți au constituit, ieri, la Botoșani, Liga națională a primarilor, viceprimarilor și consilierilor social­­democrați. ** • Prefecții și președinții consiliilor județene din Bacău,Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vas­lui au încheiat, sâmbătă, la Suceava, o convenție privind constituirea Regiunii de Dezvoltare Nord- Est România. Instituția are ca scop conjugarea și armonizarea eforturilor în direcția dezvoltării întregii vieți economice, sociale și culturale a zonei și a reducerii disparităților existente. • Transformarea Regiei Autonome Apele Române în Societatea Națională­­ a Apelor va implica și o reducere de personal care, în unele cazuri, poate merge­ până la 20 la sută. • Primul serviciu de tip Pay TV va fi lansat în România în luna ianuarie și va coincide cu lansarea canalului de televiziune Home Box Office (HBO). • O fetiță de nouă ani din Reșița, Manuela Tărnăuțeanu, a câștigat marele premiu în valoare de 102,8 milioane lei acordat, prin tragere la sorți, de radio PRO FM. Premiul a fost decernat, ieri, în cadrul show-ului de la Baza Keoke, din București. ___________________________________________/

Next