Renaşterea Bănăţeană, ianuarie 1998 (Anul 10, nr. 2399-2423)

1998-01-15 / nr. 2409

Consiliul de Coordonare Națională al Partidului Democrat a cerut formarea unui nou guvern PNȚCD a respins cu fermitate această propunere Majorarea TVA va antrena creșteri de prețuri • înainte, multe mărfuri se vindeau ca pâinea caldă. Acum nici pâinea caldă nu se mai vinde . De aceiași băni, puțini, se vor cumpăra și mai puține mărfuri Pag. 8 Consiliul de Coordonare Națională al PD a adoptat, ieri, o hotărâre prin care se cere celorlalți parteneri de coaliție ca până la 31 martie să negocieze formarea unui nou guvern; în hotărâre se arată că, în caz contrar, începând cu 31 martie ,­PD se va retrage de la guvernare. Hotărârea a fost adoptată cu 444 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" și șase "abțineri". (MP.) Banca Mondială va susține în continuare procesul de reformă din România Banca Mondială este dispusă să acorde în continuare asistență tehnică pentru procesul de reformă din România și asistență financiară în cadrul programelor ASAS, FESAL și de protecție socială, a declarat, ieri, Kenneth Lay, director pentru România, Bulgaria, Cipru și Portugalia în cadrul Băncii Mondiale. Lay s-a întâlnit, timp de trei ore, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ciorbea, ministrul industriei și comerțului, Mircea Ciumara, ministrul finanțelor, Daniel Dăianu, ministrul reformei, io Șerbănescu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexandru Athanasiu. La discuții a fost prezent și Francois Ettori, reprezentant permanent al Băncii Mondiale în România. Lay a declarat, la sfârșitul întrevederii, că instituția pe care o­ reprezintă "așteaptă cu nerăbdare să se rezolve situația politică, astfel încât toată lumea să înceapă să se preocupe de situația economică, cu energii noi". Lay a precizat că experții Băncii Mondiale lucrează împreună cu reprezentanții Cabinetului Ciorbea pentru a găsi o soluție în vederea depășirii restanțelor înregistrate în procesul de privatizare. El a remarcat "ritmul lent de aplicare a programului FESAL și ASAL", adăugând că "este loc destul pentru progrese". Dealerii au cuvântul! Dealerii băncilor comerciale se așteaptă ca ședința de azi de pe piața valutară să fie agitată, deci­zia Partidului Democrat de retra­gere a sprijinului politic acordat premierului Ciorbea fiind "o știre foarte proastă" pentru cursul de schimb al monedei naționale. "De­cizia Partidului Democrat este abe­rantă. Orice este posibil să se în­tâmple mâine, totul depinzând de ceea ce o să facă, în special, clienții străini", a apreciat dealerul unei bănci comerciale. "Nu văd bine ziua de azi. Nu se mai termină odată chestia asta politică!", a reacționat un alt dealer. Ieri, în București, la închiderea pieței, cursul a ajuns la 8.380-8.440 lei/dolar,piața fiind liniștită. "Sentimentul nesiguranței te face să fii nesocotit". A. DUMAS-tatăl • Este a 15-a zi a anului. • Mai sunt 350 de zile până la sfârșitul anului 1998. • Soarele răsare la ora 8,13 și apune la ora 17,17. Semnarea unui protocol de colaborare­ ­ între PUNR și nouă partide din opoziție Valeriu Tabără, președintele PUNR, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că partidul său va încheia,în 23 ianuarie, un protocol de colaborare cu o serie de partide din opoziția parlamentară și neparlamentară, sub egida Uniunii Vatra Românească. Secretarul executiv al partidului, Valentin Iliescu, a afirmat că,până acum, și-au exprimat acordul de a semna această înțelegere următoarele formațiuni politice: PDSR, PUNR, PSM, Mișcarea Ecologistă din România, Partidul Republican, Partidul Național Țărănesc, Partidul Liberal Creștin, Partidul Muncitoresc Român, Partidul Pensionarilor și Partidul Socialist Muncitoresc Român. (MEDIAFAX) Se mai întâmplă și Ministrul educației naționale, Andrei Marga, intenționează să adopte o nouă grilă de salarizare a personalului din învățământ, potrivit căreia retribuțiile angajaților se vor dubla, a declarat, ieri, Mircea Mu­­reșan, șeful Serviciului relații publice din MEN. Conform unor recente declarații ale ministrului Marga, a­­tâta timp cât a fost recunoscut faptul că "educația este o prioritate națio­nală, slujitorii școlii românești trebuie să fie retribuiți adecvat, pentru a li se reda demnitatea". Retribuiți corespunzător, profesorii își vor putea îmbunătăți performanțele profe­sionale și va fi stimulată activitatea individuală, a adăugat Mureșan. Con­ducerea MEN a elaborat, în colaborare cu principalele centrale sindicale din învățământ, propuneri clare și argumentate și le-a trimis Ministerului Muncii și Protecției So­ciale, pentru stabilirea noilor confi­­ cinuni... cienți de ierarhizare a salariilor de­­ bază. MEN și sindicaliștii au cerut­­ ca salariul mediu pe economie să fie considerat salariu de referință, 1 etalon pentru funcțiile didactice. Re­­­­prezentanții MEN speră să găsească­­ înțelegerea necesară atât la nivelul­­ MMPS, cât și la conducerea Gu­ I­vernului, astfel încât, o dată cu alo­­­­carea bugetului pe anul 1998, per­­­­sonalul din învățământ să fie retri­­­­buit corespunzător. 0 Președintele Emil Constantinescu va face publică o poziție oficială privind hotărârea Consi­liului de Coordonare Națională a PD numai după ce va avea consultări, pe această temă, cu toate forțele politice din coaliția guvernamentală, a decla­rat, ieri, consilierul de stat Petru Berteanu.­­ Experți români și ucrainieni poartă, în pe­rioada 14-16 ianuarie, la Kiev, negocieri pentru încheierea Tratatului privind regimul frontierei de stat dintre cele două țări și a Acordului pentru deli­mitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive ale celor două state în Marea Neagră.­­ Șeful diplomației poloneze, Bronislaw Gere­mek, va efectua, în perioada 15-16 ianuarie, o vizită oficială la București. în prima zi a vizitei, delegația poloneză condusă de ministrul de externe va avea convorbiri cu membrii Comisiilor de politică externă din Parlamentul român. Șeful diplomației de la Varșovia va fi primit, mâine, de președintele Emil Constantinescu, de premierul Victor Ciorbea și va avea o întrevedere cu omologul său român, Andrei Pleșu.­­ Reuniunea secretarilor Comitetelor Inter­ministeriale din România și Republica Moldova va avea loc în perioada 19-20 ianuarie, la Chișinău. Cu ocazia reuniunii, se va proceda la o analiză a stadiului de îndeplinire a prevederilor Protocolului reuniunii comune, din martie 1997, de la București, precum și a principalelor obiective ale colaborării bilaterale pe 1998. • Premierul Victor Ciorbea va efectua, în pe­rioada 27-29 ianuarie, o vizită oficială în Italia, la invitația lui Romano Prodi, președintele Consiliului de Miniștri al Italiei. Ciorbea va participa la semi­narul cu tema "Italia - primul partener economic al României" organizat de Camera de Comerț și Industrie din Torino și la seminarul cu tema "Parte­­neriatul strategic româno-italian - posibilități de investiții în România, în lumina noului cadru le­gislativ din România", organizat de Asociația In­dustriașilor Italieni din Lombardia.­­ Președintele Comisiei de buget-finanțe a Camerei Deputaților, Decebal Traian Remeș, a de­clarat, ieri, că este împotriva creșterii cotei taxei pe valoarea adăugată (TVA), de la 18% la 22%.

Next