Renaşterea Bănăţeană, ianuarie 1999 (Anul 11, nr. 2704-2727)

1999-01-15 / nr. 2714

PAGINA 2 ♦ 15 IANUARIE 1999 Eminescu se definește, în marea lui singularitate, ca poet al românilor Manifestările propriu-zise dedicate genia­lului nostru poet Mihai Eminescu au debutat ieri, în frumoasa sală festivă a Liceului Peda­gogic "Eftimie Murgu", cu un excelent eseu prezentat de prof. univ. dr. Iosif Cheie-Pantea de la Universitatea de Vest. Anturat de prof. Octavian Sandu, inspector general al Inspec­toratului școlar județean, de Viorica Țane, inspector general la Ministerul Educației, de Elena Bițoianu, inspector școlar, și de prof. dr. Alexandru Ruja, profesorul Cheie-Pantea a subliniat faptul că există prin tradiție obiceiul de a ne reculege în luna ianuarie întru Emi­nescu, dar și că sunt, mai nou, unele tendințe de a-l demitiza pe Eminescu, de a-1 coborî de pe soclu, întrucât, spun unii, prea îl îndum­­nezeim, întotdeauna, mărturisea profesorul Iosif Cheie-Pantea, am fost împotriva unei atitudini hagiografice pentru că, oricât de mare ar fi un spirit, timpul macină, erodează anumite aspecte ale operei sale, dar acest lucru nu ne dă dreptul să scoatem în evidență doar aceste laturi și nici să negăm valoarea respectivului creator, întrebându-se, firește retoric, de unde se poate constata actualitatea lui Eminescu, I. Cheie-Pantea răspundea că marele nostru poet se definește în singularitatea sa ca poet al românilor. Nici o altă literatură a lumii nu poate afirma, cu hotărâre, care este cel mai mare poet al ei. Francezii vor opta unii pentru Victor Hugo, alți pentru Chateaubriand, Rim­baud sau Verlaine, germanii vor oscila între Goethe, Heine, Hölderlin etc., în timp ce ro­mânii răspund la unison că cel mai mare poet al lor este Eminescu. Eminescu, a spus vorbitorul, citându-l pe Iorga, este expresia sufletului românesc în integralitatea lui. Noi suntem alții ca neam după nașterea lui Eminescu. Fermecătoare a fost exegeza dlui Iosif Cheie-Pantea asupra Luceafărului, conexiunile pe care le-a realizat cu alte motive asemănătoare din cultura și filosofia universală. în continuarea întâlnirii, prof. Alexandru Ruja, cunoscut critic literar, a prezentat lucrarea Despre literatură și exis­tență de Iosif Cheie-Pantea. Să mai precizăm că manifestarea a fost organizată de Liceul pedagogic, Casa corpului didactic și Societatea de Științe Filologice, Filiala Timișoara. ION MARIN ÁLMÁJÁN Foto E. ROBICSEK Pe străzile bătrânei cetăți a Timișoarei se mai aud pașii Poetului • 11 premii acordate Cel de-al doilea moment al galei Eminescu de la Timișoara l-a constituit prezența, în spațiul Librăriei "Amarcord", a unuia din cei mai importanți eminescologi români, profesorul univ. dr. G.I. Tohăneanu. Cu verbu­ i înaripat, cu fenomenala-i memorie ce a reținut aproape întreaga operă poetică a lui Eminescu, dl G.I.Tohăneanu a îmblânzit din nou inimile celor prezenți, găsind noi nuanțe în poezia erotică a genialului nostru creator. Reputatul lingvist și cărturar ne-a convins, din nou, că marii scriitori pot compromite unele din cuvintele limbii, pot surpa prestigiul lor poetic, ridicând, în schimb, altele, socotite până la ei fără nici o virtute din acest punct de vedere. După alocuțiunea dlui G.I. Tohăneanu a urmat un florilegiu din poezia de dragoste a lui Eminescu, prezentat de actorii trupei "Thespis", conduși de regizorul Diogene Bihoi. Se cuvine­ să remarcăm inspiratul fond muzical asigurat, la orgă electronică, de Gheorghe Iovu. Următorul moment, care a încheiat manifestarea, l-a constituit înmânarea Premiilor Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor (acordate de Editura unor tineri publiciști "Amarcord") pentru debut în publicistica culturală. Criticul literar Cornel Ungureanu, secretarul filialei, spunea că ar trebui să ne gând­im mai des la prezența lui Eminescu în Timișoara, ba chiar la posibilitatea, avansată de un cercetător, că stră-strămoșii lui Eminescu ar fi trăit aici, în Banat. Aceste motive dar și monumentalitatea operei ar trebui să îndemne noua generație d­e cercetători și de publiciști să pună în valoare testamentul poetic al lui Eminescu, testament ce se regăsește, cu fiecare generație mai în drepturile sale. Totodată, s-a hotărât ca în fiecare an,în zilele de 14-15 ianuarie, zece premii acordate de "Amarcord" și unul de Filiala scriitorilor să fie decernate unor publiciști tineri, din mediul studențesc. Premiile au fost acordate următorilor publiciști studenți: Monica Bircescu,Iulia Bocea, Sorin Cucu, Adela Dragomir, Gabriela Glăvan, Garofița Gligor, Andrada Pătrușel, Andreea Răduțiu, Daniela Schinteie, Anne-Marie Sorescu și Florin Oprescu. I. M. ALMAJAN Sân Petru de iarnă Mâine va fi jumătatea anotimpului hibernal Potrivit tradiției creștine românești, mâine, bisericile ortodoxe serbează închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru. Din străvechime, această sărbătoare de iarnă cade, în fiecare an, în data de 16 ianuarie, zi a lunii Gerar ce este considerată miezul iernii. Popoarele creștine consideră "miezul iernii al lui Sân Petru" corespondentul hibernal al sărbătorii văratice a praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Tradiția, obiceiurile și datinile creștine românești aduc mărturii despre "lanțul lui Sân Petru". Se mai spune că evreii au încercat, de nenumărate ori, să-l reconvertească pe Sfântul Petru la iudaism, însă el a refuzat de fiecare dată. Apoi, pe când Sfântul Petru cuvânta înflăcărat unei mulțimi, mai marii evreilor l-au prins și l-au pus în lanțuri. Plănuind să-l răstignească, l-au aruncat în temniță. Dar Sfântul Petru a început să se roage necontenit lui Dumnezeu. Pe când avea să adoarmă, s-a pogorât un înger în somn și i-a spus: "Scoală Petre, nu dormi/Nu dormi, nu odihni/Că e vremea a fugi!". Iar înspre bucuria zorilor, când s-a trezit Sfântul Petru, a constatat că lanțurile de la mâini și de la picioare erau rupte. Nu după multă vreme, ușile temniței au fost deschise larg. Fără să stea prea mult pe gânduri, Sfântul Petru s-a alăturat celorlalți apostoli, propovăduind învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos. De atunci și până în zilele noastre, în ziua de 16 ianuarie, lumea creștină se roagă Sân Petrului de iarnă, ca să-i ferească pe oameni de prigoane și închisori. O străveche credință populară românească ne povățuiește că a ține post, în ziua de 16 ianuarie, este foarte potrivit, întrucât acelora care vor posti "nu li se va strica fruptul peste an". Pentru neamul românesc, Sân Petru de iarnă este considerat patronul lupilor, adică cel care se îngijește de hrana fiarelor. De aceea, ziua de 16 ianuarie este sărbătorită și pentru ferirea de lupi a turmelor și gospodarilor. p. IV. DOLÂNGĂ în cadrul Programului PHARE Direcția Regională de Poștă Timișoara a devenit unitate Pilo­t și centru de transfer de tehnologie Ieri s-a încheiat la Timișoara prima întâlnire dintre firma East-West Consulting-Optima Facto și Azmele bucureștene CIMP și BRACO. Direcția Regională de Foștă Timișoara fiind aleasă unitate pilot în cadrul Programului PHARE privind managementul calității în Poșta Română. Astfel, pe parcursul acestui an, urmează să se stabilească toate aspectele privind calitatea serviciilor poștale interne și externe și să se elaboreze un proiect, scopul final fiind satisfacerea cerințelor clienților. De asemenea, DRP Timișoara a devenit și sediul Centrului de transfer de tehnologie pentru pregătirea profesională a cadrelor din Poșta Română. STELA RADU-ONU RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ O frumoasă troiță de cuvinte - mal, țărm,­­ liman - denumește,în binecuvântatul grai mio­­­ritic, locul unde "uscatul" se sfârșește și începe "împărăția apelor", fie ele fluvii, mări, oceane. S Sau, dimpotrivă, unde noianul amăgitor al­ talazurilor se curmă, iar năferul, coborând pe­­ uscat, simte, sub picioare, certitudinea stator­­­nică a pământului. Aceasta din urmă e pers­pectiva lui Ulise, mult iscusitul, dar și mult-­ încercatul de zei pribeag pe mările vechimii. I Mal, țărm, liman sunt atestate, lustrele, în­ poeziile lui Eminescu, de care cu mândrie și­­ smerenie aminte ne aducem, nu numai astăzi,­ când se împlinește un număr de ani de la ivirea Lui, ci în toate zilele și nopțile vieții noastre,­­ ca inși și ca neam. MAL: "Dintre sute de catarge/Care lasă­­ malurile/Câte oare le vor sparge/Vânturile,i valurile?" (Dintre sute de catarge...). ȚĂRM:. "Luna... luna iese-ntreagă, se înalț'așa bătaie/ * Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie" I (Scrisoarea IV). LIMAN: "Valurile verzi de­­ grâie legănându-se pe lanuri /Mările țărmui-­­toate și cetăți lângă limanuri/Toate se întind î nainte-i..." (Scrisoarea III). Faptul că percepem nuanțat fiecare din aceste trei "sinonime" tre­­­buie să fie raportat, printre altele, la "vârsta"­­ lor în lexicul limbii noastre, la "etajele" istorice­­ diferite în care ele se rânduiesc. Cel mai "bă­trân" este mnal, care aparține, fără nici o îndoială,­­ substratului autohton, preroman, al limbii ro­­­mâne. La mică distanță în timp, îi urmează i țărm, pe care l-am moștenit din latină; în sfârșit, cel mai "tânăr", liman, reprezintă un împrumut­ din turcește. Față de sinonimele sale, mult mai vechi,­­ mai și țărm, turcismul liman se individualizează­­ prin faptul că vorbitorii îl simt ca un "țărm­ prielnic", unde încetează pribegia și suferința. Această notă semanticostilistică deosebitoarei ne-o învederează o seamă de locuțiuni verbale­­ structurate în jurul lui: a ajunge la liman "a­ atinge ținta râvnită", a scoate (duce) la liman­­ (pe cineva) "a salva", "a scăpa (pe cineva) dintr-o încurcătură", a ieși la liman "a o scoate­ la capăt". Prestigiul stilistic (și chiar poetic)­­ al lui liman față de sinonimele sale mai vechi­­ - țărm și mai - este atât de net hotărnicit, încât­­ nu putem cu nici un chip zice "s-a înecat ca­ țiganul la... liman", ci numai "s-a înecat țiganul la mal", în ciuda desăvârșitei identity., logice dintre cei doi termeni. O scurtă incursiu­­­ne istorică ne va explica poziția privilegiată­­ a lui liman, în limba turcă, de unde noi l-am­­ împrumutat, liman are și înțelesul de "debar­cader", "port", străveziu încă la Țichindeal," care evocă undeva orașul Pireu de lângă Atena,­­ "un liman (...) unde stau corăbiile". Menționez­­ că, pentru "port", înainte de introducerea aces­­­tui neologism, româna dispunea de încă un­ sinonim, balcanismul schelă. Un document din veacul al XVIII-lea ne informează că peș­­­tele "vine cu caicele pe Dunăre la schela Ga­­­lați". Cuvântul s-a păstrat până astăzi, cu un­­ sens restrâns, în limbajul constructorilor. N. i Labis, Meșterul: "Când schelele curmate se surpară/Păreai atât de neînvins sub nori/încât I cu slabe aripi de șindrilă/Ai fi putut spre alte­­ zări să zbori./Dar dragostea pământului și-a­­ țării/Te-a prăvălit pe câmpul fumuriu/Ca să­ țâșnești în veci de veci, fântână/De jertfă și­ de cântec pururi viu". De la ideea de "port" la aceea de "adăpost,­ refugiu, mântuire" nu rămăsese decât un pas,­­ pe care l-au săvârșit mai întâi năierii, iar apoi,­­ obștea vorbitorilor, întemeindu-se, ca în atâtea­­ alte rânduri,pe cunoașterea "biografiei" cuvân­tului, Eminescu actualizează nebănuitele resur­­­­se expresive ale turcismului liman, prins în­­ expresia semnificativă limanul fericirii din­­ finalul poemului Sarmis: "Luceferii,ce tremur | sclipind prin negre cetini/Pământul, marea,, cerul cu toate ni-s prieteni/Cât ai putea departe lopețile să lepezi/Ca-n voie să ne poarte al mării unde repezi ./Oriunde ne vor duce în­­ farmecul iubirii/Chiar de murimi, ajungem­­ limanul fericirii". I---------------------------------------------------------- G.I. TOHANEANU I

Next