Renaşterea Bănăţeană, iulie 2004 (Anul 16, nr. 4389-4415)

2004-07-24 / nr. 4409

Intervenția armată nejusti­ficată din Irak — pentru care premierul Tony Blair nu știe cum să-și ceară scuze, în timp ce președintele american George Bush continuă să fabrice dosare de învinuire retroactive cu con­cursul serviciilor secrete —, a trimis în haos liniștea omenirii. De-acum încolo, zeci de ani, dacă nu poate chiar sute nu va mai exista țară sigură. Actele teroriste, tolerate cu ceva timp în urmă de mai marele lumii mondiale, au depășit pragul Orientului, Atlanticului și Euro- OM VA CUMPĂRAT . PETMM-UL Contractul de privatizare a companiei Petrom a fost semnat, la Palatul Victoria, de șeful Oficiului Participanțiilor Statului și Privatizării în Industrie, Constantin Nedelcu, președintele OMV, Wofgang Ruttenstorfer, și vice­președintele grupului austriac, Gerhard Rois. OMV va achita 669 milioane de euro pentru 33,34% din acțiunile Petrom, suma pentru majorarea de capital până la 51 % din acțiuni urmând să fie stabilita între 723 milioane euro și 860 milioane euro. Valoarea exactă va depinde de numărul acțiunilor care vor fi subscrise de acționarii minoritari ai Petrom. Grupul austriac va prelua, de asemenea, datorii externe ale companiei românești în valoare de 292 milioane de euro și fonduri în numerar în valoare de 160 milioane de euro. (Text și foto MEDIAFAX) _ OMV _­­ .. ataw Oftiv □ A­N­ &­ATE A C DIRECTOR ONORIFIC PROF. DR. JOSIF CONSTANTIN DRAGAN­­E# l­I­H I­I­I­I PI 1 1 NR. 4409 ♦ SÂMBĂTĂ 24 IULIE 2004 4 20 PAGINI ♦6000 LEI 3 AUGUST - ZIUA TIMIȘOAREI, ZIUA CASH­A CARRY Echipa Relații cu Clienții pornește și astăzi să vă viziteze pe dumneavoastră, viitorii clienți, oferindu-vă informații despre noul magazin SEIGROS care se va deschide pe 3 august la Timișoara Biroul de Relații cu Publicul de pe str. Ariel nr. 3 s-a mutat la sediul SEIGROS pe Calea Aradului nr. 64, teL 279.100, tax 279.109. Aici se poate obține legitimația de client, care se acordă persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate. Începând de luni, 26­07. aveți posibilitatea de a vă preschimba legitimația de hârtie într-un card magnetic, încă 10 zile până la deschidere! Editorial­a ARES­ Tei. Planeta este bulversată și dezorientată, neliniștită și temă­toare. Războiul rece, spun spe­cialiștii, a fost­­ o bagatelă, o bu­tonieră la cămașa jandarmului mondial, față de ceea ce va urma. Suntem urmăriți, pretutindeni, acasă și la serviciu, pe stradă și stadioane, în magazine și trenuri, pe uscat, apă și aer, de cocktail­­uri Molotov, gloanțe, mașini-cap­­cană, bombe artizanale ori profe­sionale și scrisori de "dragoste" si cu antrax. Nici măcar sfânta întrecere sportivă din țara zeilor nu este ocolită. O recentă depeșă de presă m-a intrigat, Atena recunoaște că sportivii străini participanți la olimpiadă vor fi escortați de gărzi înarmate. Mai mult, se preconi­zează ca întrecerile sportive să se desfășoare sub atenta supra­veghere a "domnului" NATO. Și pentru ca vorba să devină faptă, Casa Albă a și anunțat că va tri­mite, în Grecia, 400 de militari ai forțelor americane de elită. De vremuri, mai rău ca pe timpul războinicului grec antic Ares... IO­AN DAVID D­e iert Timișul are preferi și subprefeti noi . In persoanele domnilor loan Răducanu și Matei Suciu Pagina 5 ZECE COPII AU TELEVIZOR NOU Doamna Otilia Călugăr este de-un firesc aparte. "Făceam mân­care când am fost sunată că am câștigat. Era ora 12, am rămas mută, atât de surprinsă am fost...". Și spune și de ce atâta bucurie: "Niciodată nu am mai dobândit un premiu atât de mare, deși, ca tot omul mânat de speranță, am mai participat la diverse jocuri", între­barea, chiar atinsă de banal, dar mai ... greu de evitat — ce veți face cu televizorul? — a primit un răspuns care are darul să mulțu­mească redacția pe deplin. Doamna Otilia Călugăr este mama a 10 copii. Acasă au un singur televizor, "Mai vechi", zice. Cel dobândit ieri a venit, indiscutabil, ca un minunat dar. "Cel mai mult s-a bucurat fiică­­mea, care, zilele trecute, a împlinit 14 ani". Ca o veche cititoare a zia­rului nostru, "chiar de la început, din 1990 am abonament", spune, doamna Otilia Călugăr are și o sta­tistică personală:" Din Periam, unde locuiesc eu, nimeni nu a mai câști­gat un obiect atât de valoros. Doi abonați au dobândit, la alte concur­suri, sume de bani, dar mai mici...". Ziua de ieri a fost, pentru fa­milia Călugăr din Periam, noro­coasă. în casa lor, cu zece copii, a ajuns un televizor nou. (D.O.) In­fior Subvenții pentru încălzire — » P. 4 In Timișoara europeana, oamenii sunt aruncați în strada prin amenințare cu pistolul p. 6 I

Next