Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2009 (Anul 21, nr. 6027-6051)

2009-11-26 / nr. 6048

PNL bate palma cu PSD și UDMR Consiliul Național Executiv (CNEx) și Delegația Permanentă P) ale PNL au confirmat, ieri, in unanimitate, deciziile luate de BPC al partidului, respectiv impli­carea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și guvernarea pe baza unor acorduri încheiate cu PSD și UDMR. "Consiliul Național Exe­cutiv și Delegația Permanentă ale PNL au confirmat,în unanimitate, deciziile pe care vi le-am comu­nicat mai înainte luate de BPC. Așadar, e vorba de decizii unanime, de hotărârea PNL de a se implica cu toate forțele sale în turul doi al alegerilor prezidențiale și, în ca­zul unui rezultat favorabil, în guvernarea României, pe baza unor principii foarte ferme, într-o formulă pe care am construit-o deja și care urmează a fi așezată prin orduri politice cu UDMR, PSD și minoritățile naționale", a anunțat Crin Antonescu. Continuare în pagina 3 www .renașterea­jo Cercul escrocheriei Radisson se închide la procurorul Speriusi Afacerea Radisson, cea mai mare țeapă din vestul țării, a fost posibilă cu complicitatea unor reprezentanți importanți ai autorităților locale. Timp de peste patru ani, "Renașterea bănățeană", primul ziar care a scris despre această escrocherie, a atenționat în repetate rânduri că Andrei Nadasdy și Ciprian Nistor urmăresc doar să înșele atât cetățenii cât și statul, însă organismele de control au făcut mult. Mai mult chiar, Direcția Națională Anticorupție (DNA) Timișoara, condusă la acea vreme de procurorul Vasile Vlad Speriusi, a dispus neînceperea urmăririi penale a celor doi escroci, considerând că cei de la Radisson au procedat în mod corect. De-abia după ce pe fir a intrat DNA București, dosarul a fost redeschis și s-a trecut la arestări. Mai întâi, au fost săltați cei doi patroni, pentru ca apoi să urmeze Ionel Olari, directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș. Surse judiciare spun că ancheta nu se va opri aici și că vor cădea noi capete. Continuare în pagina 5 Abonati-vă la Renașterea bănățeană 1­9­9­9 :" [7 f \ reducere față de prețul­­ de vânzare cu bucata Avantaje: față de vânzarea cu bucata economisiți, lunar, 11 lei (11 numere de ziar); e- lunar, puteți câștiga 4 televizoare color și 10 premii a câte 100 lei. x televizor Eurocolor x 100 lei Prețul abonamentului pentru luna decembrie­­ este 15 lei, plus taxa poștală. Abonamentele se pot face până mâine, la oficii și la factorii poștali, și până luni, 30 noiembrie, la chioșcurile din Timișoara ale Timpress. Se pot contracta abonamente și prin distribuitorii Timpress. 10 abonamente în plus, biciclete v-au adus! Campania "10 abonamente în plus, biciclete v-au adus!" continuă. Oficiile și ghișeele poștale care, pentru luna decembrie, contractează cu zece abonamente în plus față de luna iulie, primesc câte o bicicletă. Condiția este ca numărul abonamentelor să nu scadă timp de șase luni. Titlurile zilei I l­a Pagina 2 Un bănățean l-a predat­­ pe Osama ben Laden Pagina 10 Carmen Bejan și Sergiu Florea au fost trimiși în judecată Farmaciștii, în doliu după sistemul național de sănătate Bolnavii cu diabet insulino-dependent și cei cu boli de inimă își găsesc cu greu leacul în farmaciile timișene, ceea ce duce la înrăutățirea stării lor de sănătate. Aprovizionarea unităților farmaceutice este deficitară din lipsa banilor, casa de asigurări de sănătate achitând cu întârziere­ tratamentul pacienților. Continuare în pagina 4

Next