Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2012 (Anul 24, nr. 6938-6961)

2012-11-17 / nr. 6952

sâmbătă, 17 noiembrie 2012 Proiectul "Euro 2020" prinde contur Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat că proiectul ca Euro 2020 să se dispute în 13 sau mai multe țări poate deveni realitate mult mai repede decât se anticipa, dacă va întruni majoritatea în cadrul ședinței Comietului Executiv al fo­rului european din 6 decembrie. "Trebuie să așteptăm mai întâi Co­mitetul Executiv al UEFA. Dacă se va obține majoritatea, o decizie poate fi luată foarte repede. Am discutat despre această frumoasă idee cu pre­ședintele DFB (n.r. - Federația Ger­mană de Fotbal), Wolfgang­ersbach, dar și cu alți conducători. Sentimentul meu este că există o largă majoritate favorabilă acestui plan. Dar nu putem detalia nimic înaintea deciziei Comitetului Exe­cutiv" , a declarat Platini, care a res­pins încă o dată planurile de reintro­ducere a locurilor în picioare pe sta­dioane și apelarea la tehnologie pe linia porții. Președintele forului ger­man, Wolfgang Niersbach, afirmase că subiectul acesta a fost discutat de biroul director al federației pe care o conduce și ideea de a avea meciuri din cadrul Euro­ 2020 dispu­tate în Germania este "seducătoare". De asemenea, președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că a trimis o scrisoare de intenție la UEFA pentru ca Bucureștiul să se numere printre orașele ce vor găzdui meciuri de la Campionatul European din 2020, an în care se vor împlini 60 de ani de la înființarea competiției. "Am avut o discuție cu primarul ge­neral și l-am anunțat că m-am adresat la UEFA pentru ca Bucureștiul să organizeze meciuri la Euro 2020. Asta înseamnă că va trebui să com­pletăm un caiet de sarcini în care politicul să fie angrenat în sensul investițiilor, telecomunicațiilor, lo­curilor de cazare, dar și în dezvol­tarea infrastructurii privind stradă­­zile, aeorporturile și gările. Până în 2014-2015, când se vor stabili orașele respective, trebuie completat acest caiet de sarcini și aici sunt angajamente ale statului român, ale Capitalei față de organizatori", a spus Mircea Sandu, membru în Comitetul Executiv al UEFA. Președintele UEFA, Michel Platini, a lansat, la 30 iunie 2012, ideea unui turneu final al Cam­pionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 orașe din toată Europa. HCM a mai pierdut o bătălie Campioana la handbal masculin HCM Constanța a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 28-23 (12- 13), de echipa spaniolă Atletico Ma­drid, în cea de-a cincea partidă din Grupa B a Ligii Campionilor, înre­gistrând a patra înfrângere în această fază a competiției. Marcatorii dobro­genilor au fost: Humet 5, Buricea 4, Val Sancho 4, Cutura 3, Tom­a 3, Angelovski 2, Dragicevici 2. Pro­gramul meciurilor următoare ale re­prezentantei României: Atletico - HCM (25 noiembrie), HCM - IK Sa­­vehof (29 noiembrie), MKB Vesz­prém - HCM (9 februarie 2013), Celje HCM (16 februarie), HCM - THW i­­el (20 februarie). Primele patru clasate se vor califica optimile de finală. Handbalistul George Buricea a declarat după acest nou eșec că în momentele psihice importante echi­pele românești cedează, menționând că gruparea constănțeană nu are un jucător care să o ridice atunci când este la pământ. "Ne lipsește acel ceva. Ne-a lipsit psihicul, iar pe adversari i-a ajutat experiența și nu se precipită când sunt singuri cu portarul. Se putea mai mult. E destul de frustrant pentru că simțeam asta în teren. Nu avem un jucător care să ne tragă după el în momentele în care ratăm. Din păcate, nu avem un jucător-emblemă, care să ia mingea și să o bage singur în poarta adversă", a spus Buricea. Fete victorioase, băieți învinși... ▼Voleibalistele de la CSM Târgu Mureș au câștigat, în deplasare, meciul cu formația olandeză Peelpush Meijer, scor 3-0, în prima manșă din turul doi al Challenge Cup. Echipa ardeleană s-a impus pe seturi cu 25-17,25-19 și 25-14, după doar 65 de minute de joc. Partida retur va avea loc la Târgu Mureș,­ în 21 noiembrie (ora 17). Câștigătoarea dublei manșe se va­­ califica în optimile de finală ale competiției, în care se va duela cu formația finlandeză LP Salo. Dacă va obține calificarea în optimi, CSM Tg. Mureș va juca partida tur din această fază pe teren propriu. ▼ Echipa de volei feminin Dinamo București a obținut, în deplasare, prima victorie din Grupa C a Ligii Campionilor, scor 2-3, cu formația turcă Galatasaray Istanbul. Scorul pe seturi a fost 25-21, 23-25,25-18,14-25 și 10-15, după 102 minute de joc. Dinamovistele se află la primul succes, după două eșecuri consecutive, pe teren propriu, cu italiencele de la Bustor Arsizio, 1-3, și cu formația franceză ASPTT Mulhouse, în deplasare, scor 1-3. Programul formației bucureștene în continuare este următorul: Dinamo­­ Galatasaray (20 noiembrie), Dinamo - ASPTT (5 decembrie) și Busto Arsizio - Dinamo (11 decembrie). ▼ CSM București a învins, pe teren propriu, formația belgiană VC Oudegem, scor 3-1, în prima manșă din turul secund al Valley Challenge Cup. Scorul pe seturi a fost 25-23, 23-25, 25-19 și 25-22, după 105 minute de joc. Partida retur va avea loc în Belgia, în 22 noiembrie. Câștigătoarea dublei manșe se va califica în optimile de finală ale Challenge Cup, în care se va duela cu formația olandeză Sliedrecht Sport. Dacă se vor califica în faza optimilor, voleibalistele de la CSM vor juca prima manșă din această fază pe teren propriu. ▼ Campioana României la volei masculin, Remat Zalău, a pierdut meciul susținut în deplasare, în fața formației Arago­ne Sete (Franța), scor 3-0, în cea de­­a treia partidă din Grupa G a Ligii Campionilor. Ardelenii au cedat pe seturi cu 25-19, 25-19 și 25-22 și rămân fără nici un punct în actuala stagiune. Campioana României pierduse anterior și partidele cu italienii de la Cuneo, respectiv polonezii de la Asseco Resovia, ambele cu 3-0. Programul echipei este următorul: Remat - Arago de Sete (21 noiembrie), Remat - Asseco Resovia (4 decembrie) și Cuneo­­ Remat (12 decembrie). Renașterea bănățeană 9 Bani-gârlă în contul lui Bayern München Clubul Bayern München a înregistrat o cifră de afaceri record, de 332,2 milioane de euro,în sezonul 2011-2012, unul fără vreun trofeu cucerit, a anunțat gruparea bavareză. "Bayern München are astăzi o bază economică solidă cum nu a avut niciodată în istoria sa de 112 ani", a declarat Karl Hopfner, responsa­bilul financiar al clubului. Prece­denta cifră de afaceri record, 312 milioane de euro, a fost înregistrată în 2009-2010, când Brayern a câștigat eventul în Germania și a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută în fața echipei Inter Milano. Profitul operațional Ebi­da al grupării a fost de 69,3 milioane de euro, iar profitul după impozitare s-a ridicat la la 11,1 milioane de euro, cifre ce reprezintă de asemenea recorduri. Bayern a înregistrat profit pentru al 20-lea an consecutiv. Sezonul trecut, echipa antrenată de Jupp Heynckes a ocupat locul secund în campionat, după Borussia Dortmund, a pierdut finala Cupei Germaniei, tot în fața celor de la Dortmund, dar și ultimul act al Ligii Campionilor, în fața formației Chelsea, pe teren propriu, în pauza competițională de vară, Bayern a cheltuit 70 de milioane de euro pentru transferuri, sumă din care a plătit 40 de milioane de euro numai pentru achiziționarea internaționalului spaniol Javi Martinez. în acest sezon, echipa din Bavaria este lider în campionat, după ce a câștigat 10 din cele 11 partide jucate, acumulând 30 de puncte, șapte peste ocupanta locului doi, Schalke 04. Record mondial doborât după trei ani Sportivul francez Yannick Agnel, campioni olimpic în proba de 200 de metri liber, a doborât recordul­­ mondial la 400 m liber în bazin scurt, el înregistrând timpul de 3 minute, 32 de secunde și 24 de sutimi. Performanța a fost realizată cu ocazia Campionatelor de înot ale Franței, competiție care s-a desfășurat la Angers. Precedentul record mondial, de 3 minute, 32 de secunde și 77 de sutimi, îi aparținea germanului Paul Biedermann și fusese stabilit în data de 14 noiembrie 2009, la reuniunea de natație de la Berlin, într-o perioadă în care încă se purtau echipamente din poliuretan, interzise din 1 ianuarie 2010. Alexis Sanchez stă o lună Atacantul chilian al echipei FC Barcelona, Alexis Sanchez, va fi indisponibil timp de patru săptămâni din cazua unei accidentări la piciorul drept pe care a suferit-o în meciul amical dintre Chile și Serbia, a anunțat ieri clubul catalan. "Alexis a suferit o întindere a ligamentului extern de la glezna dreaptă și ar putea lipsi între șapte și opt meciuri", a anunțat FC Barce­lona. Sanchez a jucat 15 meciuri în acest sezon, în toate competițiile, și a marcat un singur gol, împotriva echipei Benfica Lisabona (scor 2- 0), în Liga Campionilor.

Next