Renaşterea Bănăţeană, octombrie 2013 (Anul 25, nr. 7213-7239)

2013-10-28 / nr. 7236

2 I Renașterea bănățeană luni, 28 octombrie 2013 Actualitate Urmare din pagina 1 Copiii nedoriți de nimeni Legislația își are rolul ei în anevoiosul traseu al unui astfel de copil spre căldura unei familii. De multe ori, însă, mai mici sau mai mărișori, foștii abandonați înțeleg mult prea devreme ce înseamnă refuzul unei societăți care, deși are habar de existența lor, rămâne nepăsătoare. Nu- i vrea. Nu are nevoie de ei. Singura lor vină este tenul măsliniu sau că sunt suferinzi de o boală cronică ori de un handicap. Știu că mii de copii asemeni lor au, la fel ca ei, astm, diabet ori privesc cruciș. Părinții acestora îi înconjoară însă cu grijă, se dau peste cap pentru tratamentele sau ochelarii corectori necesari. Ar putea avea și ei, părăsiții, un tată sau o mamă de acest fel. Legal, ar fi foarte posibil căci au fost declarați adaptabili. Acest lucru, însă, nu se întâmplă și în ochii și sufletele lor speranța începe, încet­­încet, să se stingă. Ei sunt copiii nedoriți de nimeni. Un refuz de neînțeles , Maria are nouă ani și provine dintr-o relație de uniune consensuală a mamei, neavând stabilită filiația față de tată. Mai pe șleau, un copil din flori. Neglijată și abuzată fizic și emoțional, a intrat în sistemul de protecție demult, la vârsta de doi ani și jumătate. Șase luni mai târziu, ajungea în plasament la un asistent maternal profesionist, la care se află și în prezent. Uneori are coșmaruri, căci trecutul ei încărcat, fie el și atât de scurt, și-a pus amprenta asupra psihicului fragil. E sensibilă la emoții, iar ochii ei albaștri, adumbriți de cârlionță castanii, varsă repede lacrimi. în mediul școlar este descrisă ca un copil cooperant, silitor, iar desenul îi place nespus. "Maria este un copil care are nevoie de contacte fizice și afective și necesită ghidare. Având în vedere că-și amintește parțial perioada petrecută în familia biologică, are nevoie de un mediu familial stabil și echilibrat, care să o accepte necondiționat, care să-i acorde timp și atenție de calitate. Pentru ea au fost identificate doar șase familii (dintre care două din Timiș) potrivite să răspundă nevoilor sale, în urma potrivirii teoretice inițiate la nivelul Oficiului Român pentru Adopții. Doar uneia dintre familii i-au fost furnizate informațiile referitoare la fetiță, dar persoanele respective nu au dorit să o cunoască pentru că este sensibilă la contactarea de boli. Maria face parte din categoria copiilor greu adaptabili din cauza vârstei pe care o are". Așa sună, în limbajul de specialitate al celor de la DGASPC Timiș, motivația unui refuz de neînțeles. O nepăsare pentru care nevoia de dragoste a ochilor albaștri și a obrazului pistruiat pare să nu fie de ajuns. Categoria "greu adaptabili" David are cinci ani, iar Simina, cu unul mai mult. Sunt frați și, din 2011, sunt crescuți de același asistent­maternal profesionist. Mama, femeie necăjită, i-a lăsat la un spital din județ. Abandonată ea însăși la maternitate și crescând o perioadă în centrul de plasament, n-a simțit nici o remușcare să-și părăsească astfel copiii. Ce-i drept, nici nu prea avea ce să le ofere, în afara barăcii insalubre, fără apă ori curent electric, în care își duce viața. Un alt copil se aciuise pe la o rudă, în timp ce ei îi mai rămăsese și așa unul. Pe David și Simina nu i-a mai văzut niciodată și nici nu s-a mai interesat de fetiță și de băiat. Ei, în schimb,­­sunt dezinvolți și curioși. Participă cu plăcere la diverse activități, iar ușoarele lor întârzieri în dezvoltare cauzate de carențele emoționale din familia biologică abia dacă mai sunt sesizabile". Sunt sănătoși și frumoși, iar de abuzurile fizice la care au fost supuși au și uitat. Doar Simina își amintește de lucrurile urâte din trecut, atunci când își privește cicatricea de pe piept. Pentru ei, cinci familii potențial adoptatoare au fost contactate de cei de la Direcție. Una dintre ele chiar a venit să-i cunoască.* I-a vizitat, i-a apreciat, dar atât. La fel ca și pe ceilalți potențiali adoptivi, vârsta relativ mare dar, mai cu seamă, etnia nedeclarată și tenul creol al copiilor i-a făcut să dea înapoi, în prezent se realizează demersuri pentru realizarea potrivirii cu o ultimă familie rămasă pe listă, dintr-un alt județ. "Copiii fac parte din categoria celor greu adoptabili din următoarele motive: sunt frați și interesul lor este să fie adoptați împreună (majoritatea familiilor doresc să adopte un sigur copil); etnia nedeclarată și tenul creol . (majoritatea familiilor doresc să adopte copii de etnie română, maghiară, germană etc., dar nu de etnie romă), vârsta copiilor este considerată mare (majoritatea familiilor dorind să adopte copii de cel mult trei ani)", arată Alina Mayer, șefa Serviciului "Alternative de tip familial" din cadrul DGASPC Timiș. Nici una din 30 de familii... Laurențiu are vârsta de șapte ani și jumătate și se află în plasament la asistent maternal de la vârsta de șase luni. Copilul a fost părăsit în spital de mama sa deoarece aceasta nu avea posibilități materiale de a-l îngriji în familie și la data la care născuse era încă minoră. Din ziua în care l-a abandonat, nici mama și nici rudele n-au vizitat micuțul și nu s-au interesat de situația acestuia. Deoarece reintegrarea nu a fost posibilă, Laurențiu a devenit adaptabil. La fel ca în multe alte cazuri, băiatul are etnia necunoscută. Curios, prietenos și receptiv, sociabil, autocompetitiv, altruist, vesel și tonic, nimic nu-l deosebește pe puștanul brunet, cu ochi verzi și gene lungi, de orice alt coleg de generație. Răbdător, organizat, pare fiul pe care oricine și l-ar dori. Și totuși... Pentru Laurențiu au fost generate, în urma potrivirii teoretice la nivelul Oficiului Român pentru Adopții, un număr de trei liste cuprinzând un număr de 30 familii/persoane atestate (șapte din județul Timiș). Nici una nu a vrut sau n-a putut să-l cunoască. Fie că nu au disponibilitate de deplasare (cei din alte județe), fie că doresc să adopte copiii pe care îi au în plasament, fie din cauza vârstei ori, iarăși, a obrazului său măsliniu, potențialii părinți adoptivi se lasă încă așteptați... Un loc pe care să-l poată numi... acasă "în momentul de față în Timiș există circa 70 de copii adoptabili, cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani. Dintre aceștia, circa jumătate suferă de un handicap sau de o boală cronică. E greu să găsești pentru un micuț de acest fel, care poate nici nu este atât de mic, ci are 10 ani ori mai mult, o familie interesată de adopție. în plus, trebuie să existe și o anumită potrivire între părinții potențiali și minorul adoptabil. De multe ori, atunci când aud că este vorba de un copil suferind, de o anumită etnie sau cu o vârstă apropiată primei adolscențe, aceste familii refuză din capul locului", prezintă Alina Mayer situația în care se află zeci de mici timișeni. Printre ei, Maria, David, Simina și Laurențiu. Sunt frumoși, cuminți, sunt copii care nu cer decât afecțiune și un loc, indiferent unde ar fi acesta, pe care să-l poată numi... acasă. MARIUS HORESCU Zeci de copii ai nimănui așteaptă un loc pe care să-l poată numi acasă n ;

Next