Renaşterea Bănăţeană, ianuarie 2015 (Anul 27, nr. 7592-7615)

2015-01-15 / nr. 7602

2 Renașterea bănățeană Noul regulament școlar. Agresarea verbală, fizică și emoțională a elevilor de către profesori, interzisă Personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum și să agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii sau colegii, prevede Regu­lamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuni­­versitar, publicat în Monitorul Ofi­cial. Totodată, personalului din învă­țământul preuniversitar îi este inter­zis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a ele­vului, viața intimă, privată și fami­lială a acestuia. Angajații unităților de învățământ preuniversitar trebuie să aibă o ținută morală demnă, o vestimentație decentă și un com­portament responsabil, potrivit regu­lamentului. Ei au obligația de a ve­ghea la siguranța elevilor, în incinta unității de învățământ, pe parcursul desfășurării programului școlar și a activităților extracurriculare/extra­­școlare. în plus, personalul din învă­țământul preuniversitar are obligația să sesizeze, după caz, instituțiile pu­blice de asistență socială sau educa­țională specializată, direcția generală de asistență socială și protecția copi­lului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copilului/elevului, inclusiv în legătură cu aspecte care îi afectează demnitatea, integritatea fizică și psihică. Elevul sau părintele are dreptul de a contesta rezultatele testelor Elevul sau părintele are dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor de la clasă, solicitând învățătorului sau profesorului să le justifice în termen de cinci zile de la comu­nicare, potrivit Regulamentului de organizare a unităților din preuni­versitar, publicat în Monitorul Ofi­cial. Potrivit regulamentului, elevii și părinții, tutorii sau susținătorii legali ai acestora au dreptul să fie consultați și să-și exprime opțiunea pentru disciplinele aflate în oferta educațională a unității de învățământ, în concordanță cu nevoile și intere­sele de învățare ale elevilor, cu speci­ficul școlii și cu nevoile comunității locale/partenerilor economici. Elevul sau, după caz, părintele, tutorele sau susținătorul legal are dreptul de a contesta rezultatele evaluării, solici­tând cadrului didactic să justifice rezultatele acesteia, în prezența ele­vului și a părintelui, tutorelui sau susținătorului legal, în termen de cinci zile de la comunicare, în situa­ția în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt conside­rate satisfăcătoare, elevul sau părin­tele, tutorele sau susținătorul legal poate solicita, în scris, directorului unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise. Nu se poate solicita reevaluarea probelor orale sau practi­ce. Pentru soluționarea cererii de reevaluare, directorul va desemna două cadre didactice de specialitate, din unitatea de învățământ, care nu predau la clasa respectivă și care vor reevalua lucrarea scrisă. Media notelor acordate separat de cele două cadre didactice este nota rezultată în urma reevaluării; în cazul învăță­mântului primar, calificativul este stabilit, prin consens, de către cele două cadre didactice. In cazul în care diferența dintre nota inițială, acordată de cadrul didactic de la clasă și nota acordată în urma reevaluării, este mai mică de un punct, contestația este respinsă și nota acordată inițial rămâne neschimbată; în cazul în care diferența dintre nota inițială și nota acordată în urma reevaluării este de cel puțin de un punct, contestația este acceptată. Calificativul sau note­le obținute în urma contestației ră­mân definitive. Tot potrivit regula­mentului, conducerea și personalul din unitatea de învățământ nu pot face publice datele personale și re­zultatele școlare ale elevilor. Servicii complementare. obligatorii Regulamentul mai prevede că unitățile de învățământ sunt obligate să asigure elevilor servicii comple­mentare cum ar fi: consilierea în scopul orientării profesionale, consi­lierea psihologică și socială, prin personal de specialitate. La începutul fiecărui an școlar, pe baza metodo­logiei aprobate prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății, se realizează examinarea stării de sănătate a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor. Tarife reduse Tot în regulament este prevăzut că elevii au dreptul la tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituțiile publice .De asemenea, ele­vii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal de stat, particular autorizat/acreditat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, de tarif redus cu 50% pentru trans­portul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval. Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ, decontează elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, cheltuielile de transport, pe bază de abonament, în limita a 50 km, în conformitate cu prevederile legale. De aceeași facilitate beneficiază și elevii care locuiesc la internat sau în gazdă, că­rora li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru. Se pregătesc noi comasări de licee Inspectoratul Școlar Județean Timiș lucrează în această perioadă la planul de școlarizare pentru anul 2015-2016. Potrivit celor declarate de inspectorul general, Aura Danie­­lescu (foto), planul va aduce unele modificări importante. Săptămâna viitoare, în cadrul ședinței consiliului de administrație al ISJ Timiș, se va dezbate posibilitatea comasării din punct de vedere juridic și fizic a unor licee din Timișoara, pentru a nu mai rămâne clase incomplete. "încercăm să gândim aceaste unificări, fără a fi nevoie să fie afectate resursele umane", a precizat Aura Danielescu. Reprezentanții inspectoratului școlar nu au dorit să facă publice numele liceelor tehnologice care ar putea fi comasate, dar acestea vor fi nomi­nalizate în perioada imediat următoa­re. Potrivit unor surse neoficiale, ur­mează să fie comasate Grupul Școlar Agricol "Iulian Dracea" și Liceul Silvic. Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" s-ar putea uni cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto sau cu Colegiul Tehnic "Ion Mincu". "Multe școli au solicitat clase în plus pentru anul școlar următor și este normal să-și dorească acest lucru, în clasa a VIII-a avem înscriși 5.547 de elevi, însă nu toți vor ajunge la liceu, pentru că unii vor renunța. Dacă acceptăm propunerile pentru planul de școlarizare,în clasa a IX- a vom avea 21 de clase suplimentare. Astfel, în septembrie va fi total ne­plăcut pentru toți", a adăugat Aura Danielescu. SIMONA VASI Bănățenii, în lupta antiotomană Fundația "Politehnica" din Timișoara organizează astăzi, de la ora 15, în sala mare a Senatului Universității Politehnica din Piața Victoriei nr. 2, lansarea volumului "Banatul în lupta antiotomană", recent apărut la editurile "Banatul" și "Artpress", sub semnăturile istoricilor Ioan Hațegan și Alexandru Kosa. Evenimentul este deschis publicului larg și este primul din seria acțiunilor culturale organizate de Fundația "Politehnica" în acest an. L. NISTORESCU Actualitate joi, 15 ianuarie 2015 Banatul sărbătorește Ziua Culturii Române Urmare din pagina 1 Pe urmele sale, astăzi, la cea de-a 165-a aniversare a nașterii poetului național și la cea de-a cincea sărbătorire a datei de 15 ianuarie ca Zi a Culturii Române, cele mai importante instituții de cultură din Banat se alătură, prin manifestări specifice, salbei de evenimente spi­rituale organizate sub sigla Emines­­cianei. Astfel, Filiala Timișoara a Academiei Române va organiza, de la ora 11, la aula proprie din bule­vardul Mihai Viteazu nr. 24, un sim­pozion omagial, la care vor lua parte acad. Ioan Păun Otiman - președintele filialei, ÎPS Ioan Selejan - noul mitro­polit al Banatului, prof. univ. dr. Ma­riian Pirtea - rectorul Universității de Vest, prof. dr. Crișu Dascălu - directorul Institutului de Studii Ba­­natice "Titu Maiorescu", prof. dr. Iosif Cheie - reprezentant de marcă al școlii naționale de eminescologie, precum și alte personalități ale vieții cultu­rale din vestul țării. Medalionul se va încheia printr-un moment artistic, susținut de actorul profesionist Călin Ionescu și de studenții facultății de gen, în paralel putând fi vizionată o expoziție bibliofilă, pregătită de prof. dr. Ion Iliescu. Tot astăzi, dar de la ora 16, la Școala "Sf. Antim Ivireanul", Arhiepiscopia Timișoa­rei, Consiliul Județean Timiș și Bi­blioteca Județeană Timiș vor organi­za cea de-a doua ediție a cenaclului literar pentru elevi "Mihai Emi­­nescu". La rândul său, Filiala Timi­șoara a Uniunii Scriitorilor din Ro­mânia a pregătit pentru mâine, de la ora 12, medalionul cine documen­tar "Dor de Eminescu", realizat de Victor Popa, în continuare urmând a fi lansat volumul "Biruit-a gândul - Scrisori dintre două veacuri", sem­nat de scriitorul Ion Marin Almăjan. Și în celelalte centre culturale din vestul țării, programul manifes­tărilor consacrate poetului național și Zilei Culturii Române este deo­sebit de bogat. Spre exemplu, la Casa de Cultură "George Suru" din mu­nicipiul Caransebeș, astăzi, de la ora 12,30, va avea loc spectacolul "Repetabila Iubire", organizat cu sprijinul Bibliotecii "Mihail Halici", și colegiilor naționale "C. D. Loga" și,respectiv, "Traian Doda" - urmând ca la galeria de artă "Corneliu Baba” să se desfășoare recitalul "Dor de Eminescu - testamentul unei gene­rații". Manifestări similare vor fi organizate și la Biblioteca Județeană "Paul Iorgovici" Caraș-Severin, Co­legiul Național "Mircea Eliade", Centrul de Zi "ABC" și Biblioteca Municipală din Reșița, de semnalat fiind faptul că la organizarea festivităților din reședința Banatului de Munte s-a asociat și Uniunea Croaților din România. (L.N.)

Next