Renaşterea Bănăţeană, martie 2017 (Anul 29, nr. 8244-8270)

2017-03-23 / nr. 8263

□BĂNĂȚEANĂ Director onorific prof, dr. Josif Constantin Drágán Nr. 8263 - joi, 23 martie 2017 - 16 pagini - 2 lei Sechestru pe drumurile dintr-o comună timișeană în Moșnița Nouă, în ultimii ani, s-a construit în ritm alert, populația crescând la aproape 8.000 de locuitori. Potrivit lui Florin Octavian Bucur, primarul comunei, doar 50 la sută dintre drumurile existente sunt asfaltate. "Problemele cele mai mari sunt acolo unde s-au ridicat clădiri noi, unde dezvoltatorii imobiliari au vândut parcelele de teren fără să asigure clienților și infrastructura necesară. Avem străzi cu pietriș, dar și din cele de pământ. Anul acesta vom termina lucrările de asfaltare pe vatra veche a comu­nei, însă pentru celelalte străzi avem nevoie de fonduri pe care le vom obține prin Programul Na­țional de Dezvoltare Locală. Continuare în pagina 4 Greva spontană de la CFR a blocat călătorii în gări și în trenuri ieri, la ora șapte, o parte dintre angajații CFR au declanșat un protest spontan, acțiune care a afectat graficul de circulație al trenurilor. Angajații sunt nemulțumiți de salarizare și de faptul că nu a fost reînnoit contractul colectiv de muncă. Protestul s­a declanșat inițial la Cluj-Napoca, după care s-a extins parțial la regionalele Timișoara, Brașov, Constanța, Craiova, Iași, Galați și București, trenurile înre­gistrând întârzieri din acest motiv. Continuare în pagina 3 încă o localitate rurală va avea cinematograf După ce, în urmă cu doi ani, Gottlobus găzduia festivalul "Ceau, Cinema!", fiind singura localitate rurală din țară cu cinematograf, încă o comună timișeană demarează lucrări similare. La jumătate de secol distanță de la primele proiecții ale peliculelor de celuloid, varieșenii de astăzi așteaptă cu bucurie redeschiderea unuia dintre locurile care le-au piperat lungul șir al zilelor uniforme ce le-au alcătuit tinerețea. Continuare în pagina 5 Telefonul­­ 7 / 11^ este numărul la care ne puteți sesiza problemele cititorului la d­vs., iar noi vom încerca să vă fim de folos! "Descinderi" la Poliția Timiș Polițiștii timișeni au avut, ieri, o zi grea, fiind nevoiți să se pregătească temeinic pentru o... des­cindere. Cei mai mici ti­mișeni le-au trecut pragul pentru a-i urmări în acțiu­ne. Sute de copii s-au bucurat de prezența câi­nilor special antrenați pen­tru prinderea infractorilor, detectarea explozibililor ori a drogurilor, dar și de exercițiile demonstrative ale polițiștilor. în cadrul acestora, oamenii legii au prins infractori periculoși, folosindu-se de armamen­tul din dotare, de câini, dar și de echipa de pirotehniști, căci "rău-facă­­torii" erau specializați în toate domeniile. Spre bucuria copiilor, "infractorii" au fost puși la pământ de mascații ajutați de patrupede, explozibilul a fost detonat controlat, iar polițiștii au primit cele mai sincere aplauze pentru misiunea lor. Continuare în pagina 2 Titlurile zilei Noi premii pentru copiii talentați ai Timișoarei Dumbrava minunată a unui primar pasionat de turism www .renasterea.ro / CURSUL VALUTAR 4,5631 lei 4,2286 lei Soarele răsare la 6,32 și apune la 18,52

Next