Revista 22, ianuarie-iunie 2002 (Anul 13, nr. 1-26)
2002-04-16 / nr. 16
Nr. 27 Lj± terar 16 aprilie 2 0 0 2 m A»***-:* lOiL, cAhtrcl si JOCURI 8AHAUHE ÎS hlfttt la 0) *••1 W Seria ETHNOPHONIE de CD-uri și casete cu muzică tradițională, fondată de HORIA BERNEA, editată de Fundația Al. Tzigara - Samurcaș și Muzeul Țăranului Român. De vânzare la magazinele Humanitas din întreaga țară, la Muzeul Țăranului, la magazinele/librăriile Noi, Muzica, Cărturești, Yamaha. Catalogul seriei se găsește pe Internet la http://users.penet.ro/ethnophonie MUZICĂ om ChIOAJI! (00111 aa ȘI CAHîARILE m smm ) ' : IU?VAULT 81H LATIn nm ii 121 muzică I «ttaiaraaâ fiî tvreiaua din Maramureș SpS /Ii lăutarii iMiing HtB'itUif Hickirtx Centri Iniitilnnii esW no CO 00. ^ >miu iiuii ^ Hiikrif nii.iir ft Bijkiif it Tmijtniit ((Btr.if UiV ”HAÏDOUKS" d'autrefois OUTLAWS of Torem ft Les "HAÏDOUKS’' d'autrefois OUTLAWS k*. 0} to.» vOTM"' r* * *<* % % % * IMMMNM * 1 ^ e-0’« r'*n; HAiOlid! UE ÂITÂSATA d:r. (lejaai ii IO AN BUDUCA O mul recent Si trcmsdisciplinaritateci Descrierea tipologică a demersului intelectual din Omul recent nu pune probleme speciale: este o critică a modernității, în raftul acesta de bibliotecă nu sunt multe cărți. Nietzsche făcuse și el o critică amplă a modernității. Marx a fost autorul unei critici mai puțin ample: modernitatea urma să fie depășită, în argumentul marxist, pentru că ea își cuprinde, prin capitalism, propria sa soluție de închidere și de deschidere spre altceva. Heidegger vedea modernitatea ca o etapă din istoria nihilismului occidental. Zeul tehnologiei era citit, în cheia heideggeriană, ca fiind cea mai recentă „epifanie“ a nihilismului, destin al Occidentului care s-ar fi născut din uitarea Ființei. Nietzsche găsea că nucleul gândirii care va centra mai apoi orbitele modernității s-ar fi născut prin modul în care Socrate a raționalizat elementul dyonisiac al vieții, dar și prin felul în care creștinismul a dat apă la moară omului resentimental împotriva tiparului aristocratic al umanității vechi. Pe scurt, Nietzsche și Heidegger, se vede clar, citesc modernitatea ca fiind ceva în opoziție cu o tradiție definită reducționist, fie pe tiparul moral al aristocrației pre-creștine, fie pe tiparul ontologic al Ființei, așa cum o scotea din uitare aleteia vechilor greci; în schimb, Marx profetizează, prea puțin interesat de sursele intelectuale ale modernității. Omul recent încearcă să evite descrierea reducționistă a tradiției, reține de la Nietzsche referința la creștinism, iar de la Heidegger evidența nihilismului și preia de la Marx problema soluției de închidere a modernității. Horia-Roman Patapievici nu definește tradiția, dar îi pune în evidență nucleul spiritual: înțelegerea existenței ca fiind divină și a divinității ca fiind viață (Existența este prezența lui Dumnezeu“). Referința la creștinism devine pozitivă sub argumentul că politicul modernității s-a născut din teologia politică și din criza războaielor religioase. De asemenea, omul recent prezintă argumente importante despre originea spiritului științific (ca procedură metodologică) în spațiul mental al disputelor teologice: ce putem cunoaște rațional? ce nu putem cunoaște rațional? Evidența nihilismului inconturabilă fiind și în modernitatea cea mai recentă, Horia- Roman Patapievici constată că nu există altă soluție de ieșire din modernitate decât refacerea individuală a discernământului. Ea însăși, modernitatea (ca fiind un complex de proceduri ce sunt percepute ca substanțe) nu-și poate oferi o nouă percepție prin care să-și dezvăluie sieși erorile acestui mecanism fabricator de idoli. Discernământul personal... O soluție de închidere a modernității? Nu. Doar o soluție individuală pentru o ieșire individuală de sub vraja idolatriilor modernității: piața, statul, spiritul științific, rațiunea. Alonia profetică din critica marxistă a modernității lipsește din Omul recent Dacă nu cumva e vorba de un fel de retro-profeție. Horia-Roman Patapievici propune să conștientizăm încercările la care omul modern a fost și este supus ca pe tot atâtea exerciții spirituale prin care pentru prima dată în istorie am avut, avem ocazia să experimentăm în mod cu adevărat liber (fără constrângeri religioase și fără altele decât cele pe care le convenim prin lege) dimensiunile noastre umane, și anume ca oameni căzuți. „Oferta“ non-profetică a discernământului personal din Omul recent stă pe o constatare disperată: nu sunt semne că modernitatea s-ar apropia de orizontul unui tip de discernământ intermediar politic ori filosofic. De altfel, discernământul este o calitate religioasă a spiritului. Nu ține de harul cunoașterii, ci al deosebirii Binelui și Răului. N-ar fi stupid un program politic care să ceară voturi în schimbul reintroducerii discernământului în familie, în școală și în societate? Ieșirea din modernitate... Să nu existe alte soluții decât cele personale, de tip elitar? Ar însemna că elitele sunt condamnate pe termen lung însingurării și disperării, fără nici o ieșire la marea cea mare a comunicării reale cu istoria. Din păcate nu prea mai citim, azi, decât ceea ce ne propune moda și publicitatea. Dacă am fi avut deja discernământul de care cu adevărat avem nevoie, am fi aflat, măcar grație curiozității față de românii eminenți, că Basarab Nicolescu scrie de 10 ani despre transdisciplinaritate ca soluție godeliană de ieșire din aporiile modernității. Basarab Nicolescu este doctor în fizică teoretică (cosmologie cuantică), director în cadrul CNRF și președintele Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (cu sediul în Franța). Manifestul său, intitulat Transdisciplinaritatea, a fost tradus în românește la Editura Polirom, în 1999. Rezumat, argumentul său este următorul: dacă la nivelul realului macrofizic undă și corpuscul formează un cuplu de contrarii de tipul A și non-A, iată că la nivelul cuantic al realului acest cuplu nu mai apare ca unul de contrarii. Acolo, la nivelul cuantic al realului, logica ori A, ori non-A, apare altfel: și A, și non-A, nici A, nici non-A. Concluzia: există mai multe nivele de Realitate; există mai multe nivele de percepție. Cuprinderea mentală a două nivele de Realitate „vecine“ cere o logică a terțiului inclus, Iar cuprinderea mentală a tuturor nivelelor de Realitate cere, în logică godeliană, o soluție de închidere. Acel terț inclus care face posibilă interacțiunea Realitate-percepție, Obiect- Subiect. Ei, și? Iată, în termenii celei mai profunde modernități științifice și matematice — cuatica și teorema lui Gödel, prima demonstrație a existenței Sacrului. Dacă nici asta nu mai putem percepe mental ca fiind o soluție de ieșire din modernitate, atunci... H.-R. PATAPIEVICI Suplimentul a apărut cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor și al editurilor Polirom, Ars Docendi, Ideea Design, Universității „Al. I. Cuza“ din Literara și al Institutului Cervantes din București, British Council, al distribuitorului de carte Prior Books, Muzeului Țăranului Român, Librăriei Noi și Teatrului Mic Responsabil de proiect și de număr: Gabriela Adameșteanu Proiect economic: Mihaela Ivanovici Redactori: Răzvan Brăileanu și Gianina Buzea Tehnoredactor: Nicolae Rusu Procesare texte și corectură: Mara Ștefan, Theodor Zamfir