Revista 22, ianuarie-iunie 2002 (Anul 13, nr. 1-26)

2002-04-16 / nr. 16

Nr. 16 Anul XIII •s 16-22 apr. 2­0­0­2 israeliano-palestinian NAHOUM BARNEA LORD IAN GILMOUR '* Viziunea soldatului Sharon (...) în 1982, Sharon voia să-l ucidă pe Arafat. Cum nu a reușit să-și realizeze proiectul, a fost nevoit să se mulțumească cu expulzarea lui. Această expulzare a fost obținută printr-un acord tacit , Arafat s-a angajat față de americani să părăsească Beyrouthul, împreună cu oamenii săi. (...) Sharon era convins că Arafat avea să trișeze și că o armată completă de teroriști urma să rămână în Liban. S-a întâmplat însă contrariul. Arafat a luat cu el 9 000 de palestinieni, lăsându-și în voia sorții compatrioții din Sabra și Chatila; în cei douăzeci de ani care au urmat, situația s-a complicat tot mai mult. Organizația pentru Eliberarea Palestinei nu mai este un oaspete pe pământ străin, care să poată fi plimbat dintr-o capitală arabă în alta. Aici, OEP este printre ai săi. Nu mai este o organizație, ci un guvern. Nu mai este un regat terorist ci, după spusele lui Sharon, o coaliție, un imperiu terorist. Statutul internațional al lui Arafat, în calitate de conducător legitim al palestinienilor, este necontestat. Terorismul palestinian și-a schimbat în mod fundamental fața: în 1982, el era un apanaj al profesioniștilor; astăzi, el este un sport popular, idealul a mii de tineri palestinieni și palestiniene. Dacă asasinarea, expulzarea sau contracararea profesioniștilor sunt posibile, o soluție militară împotriva candidaților la sinucidere nu există. Din 1982 și până acum, viziunea lui Sharon asupra lumii nu s-a schimbat în mod fundamental cu nimic. Pentru el, conturile încă nu au fost reglate, iar și înțelege să le plătească : de aici imensa energie pe care o cheltuiește pentru a-l strivi pe Arafat, o zdrobire care nu are nici o utilitate logică și care nu ține decât de o veche dorință de răzbunare. Ceea ce nu schimbă cu nimic faptul că Arafat — pardon, generalul Arafat — poartă o responsabilitate esențială în dezastrul care s-a abătut asupra sa și a poporului său. * © Yediot Aharonot, Tel-Aviv in Orientul Apropiat [8 —15 aprilie] UE pentru probleme externe și de securitate, și Josep Piqué, ministrul de Externe spaniol, în urma căreia este adoptat un apel comun pentru retragerea imediată a Israelului din teritoriile palestiniene și oprirea ostilităților din Orientul Mijlociu. Joi, 11 aprilie: • Armata israeliană se retrage din 24 de sate palestiniene, ocupând în schimb alte două. Vineri, 12 aprilie: • Cel puțin 6 persoane sunt ucise și 62 rănite într-un nou atentat sinucigaș, la Ierusalim. Atentatul este revendicat de o gruparea islamistă apropiată mișcării Fatah a lui Yasser Arafat. • în urma întrevederii cu Ariel Sharon, Colin Powell nu reușește să obțină din partea acestuia nici o dată precisă a retragerii trupelor israeliene din teritoriile palestiniene. Sâmbătă, 13 aprilie. • Colin Powell se întâlnește cu Yasser Arafat, care insistă asupra unei retrageri imediate și totale a trupelor israeliene din Cisiordania, condamnând în același timp atentatele palestiniene sinucigașe. Duminică, 14 aprilie: • Colin Powell se întâlnește din nou cu Ariel Sharon, căruia îi prezintă opiniile lui Arafat. Luni, 15 aprilie. • Colin Powell ajunge la Beirut, unde încearcă să rezolve problema gherilelor libaneze Hezbollah care au atacat în ultimele două săptămâni pozițiile armatei israeliene de la granița cu Liban. După vizita în Siria, Powell a declarat că va reveni la Tel Aviv pentru continuarea medierilor israeliano-palestiniene, unde va rămâne „atâta timp cât va fi necesar“. Răzvan Brăileanu I Bush insensibil față de nenorocirea palestiniană Evenimentele înspăimântătoare din Orientul Mijlociu constituie consecința previzibilă a neglijenței și a prejudecăților administrației Bush. Masacrul din ziua de Paște evreiesc (27 martie) de la Netanya este o crimă abominabilă. De fapt, toate atentatele sinucigașe care au loc chiar pe teritoriul statului evreu sunt atrocități, pe cât de josnice, pe atât de contra­­productive. Este adevărat că iertarea unor asemenea crime este imposibilă; ele pot fi însă explicate. Așa cum Nahoum Barnea, jurnalistul cel mai influent din Israel, a explicat-o cititorilor săi: „Teroris­mul care stă la baza atentatelor sinucigașe s-a născut din disperare, o disperare pe care nici o soluție militară nu o poate rezolvă Această disperare se datorează armatei israeliene, care a ucis mai bine de 1.400 de palestinieni în optsprezece luni. Se datorează faptului că Israelul continuă implantările ilegale de coloni pe pământ palestinian. Se datorează ocupației militare, umilințelor zilnice și dificultăților economice. Atunci când ai făcut ca viața a mii de palestinieni să devină imposibilă — ceea ce israelienii au făcut —, este de așteptat apariția unei adevărate regiuni de kamikadze. Administrația Bush știe de mult: adoptarea unei atitudini esențialmente pasivă, în vreme ce conflictul dintre israe­­lieni și palestinieni nu încetează să se agraveze, nu poate duce decât la o explozie, mai devreme sau,mai târziu, în aceeași măsură, administrația americană știe că Ariel Sharon nu a dorit și nu va dori niciodată pacea. El nu așteaptă de la palestinieni decât să se predea, sperând să-i expulzeze. După cum a declarat președintele în Knesset, acum câteva săptămâni, Israelul are de acum „un guvern violent care vrea să distrugă Autoritatea palestiniană pentru a nu fi nevoit să-și abandoneze coloniile“. Crezând că israelienii vor reuși să facă față, Statele Unite au dat undă verde lui Sharon. Acesta poate fi oricât de brutal dorește, câtă vreme nu-l ucide pe Arafat. Și, în ciuda trecutului lui Sharon, Bush i-a întins bucuros mâna, refuzând totodată să-l întâlnească pe Arafat, însă, dacă Bush și vice-președintele Dick Cheney sperau că tratamentul impus liderului palestinian de primul ministru israelian l-ar putea determina pe cel dintâi să cedeze, s-au înșelat profund,­­ după cum am putut să-mi dau singur seama, recent, la Ramallah. Lui Arafat i-a priit întotdeauna adversitatea, situație pe care o cunoaște foarte bine. Când l-am întâlnit, el fusese deja supus asediului tancurilor israeliene timp de mai multe luni, în cartierul său general din Ramallah. Bombardamentele intense nu-l intimidaseră cu nimic. Deși deprimat de atentatele sinucigașe, făcea dovada unei vigori uimitoare. Nu avea deloc intenția de a sacrifica demnitatea sau interesele palestinienilor pentru a obține permisiunea binevoitoare a lui Sharon de a merge la summit-ul arab de la Beyrouth. (...) Desigur, Arafat a comis câteva erori grave, însă în cursul întrevederii noastre el era pe cât de destins, pe atât de încăpățânat. Căutând un document, a ținut să-și arate „sistemul de clasificare infailibil altfel spus: hârtii îndesate în buzunarele hainelor sale de luptă. După cum am putut vedea, dosarele constau în teancuri groase strecurate în buzunarele pantalonilor săi care, în treacăt fie spus, nu cred să fie foarte confortabili. El a dat dovadă de o virulență specială în legătură cu revendicările israelienilor, care pretind că autorizarea întoarcerii acasă a refu­giaților ar condamna Israelul să fie invadat de milioane de palestinieni. Cine ar putea crede, a subliniat el, că ei ar vrea să se întoarcă într-o țară condusă de Israel? Era convins că această problemă putea fi rezolvată, fără ca iudaismul israe­­lienilor să fie amenințat în vreun fel. (...) Organizația israeliană Acum, pacea a semnalat implantarea a treizeci și patru de noi colonii de la preluarea puterii de către Ariel Sharon (februarie 2001). Cu puțin timp în urmă, parcurgând Cisiordania cu mașina, am descoperit aceste noi colonii. Am văzut și în ce măsură se dezvoltaseră cele vechi. Această cifră este, pare-mi-se, încă departe de realitate. Or, dacă Bush a cerut deseori lui Arafat să pună capăt vio­lențelor palestiniene —­ ceea ce acum el nu poate să facă, ținând seama de distru­gerile sistematice provocate de Sharon infrastructurilor și posturilor de poliție ale Autorității palestiniene —, el nu a încercat niciodată să-l convingă pe primul ministru israelian să întrerupă implantările, nici să vină să se așeze la masa negocierilor. (...) © The Observer, Londra ILih *— .t:>< 3­C­3 t- O­2­­ S­ov­3­3­u>a T* I­D­­, n := « I & m­ a> x t -2z­­— C*1 3 : mu In colecția TopH H.-R. PATAPIEVICI Zbor în bătaia săgeții ^ ITIȘu­gP STUPIA GABRIEL CERCEL/CRISTIAN CIOCAN (ed.) Studia phaenomenologica Revista română de fenomenologie nr. 3-4/2002 r-3== 1 E­ f I

Next