Revista 22, iulie-decembrie 2008 (Anul 19, nr. 28-52)
2008-10-14 / nr. 42
' ANUL XIX • Nr. 42 (971) *14-20 octombrie 2008 www.revista22.ro • 32 pagini • 2,5 lei ANDREEA PORA pag. 4-5 Casta bugetarilor privilegiați dosar Gazul ca instrument ^9~ politic al Rusiei ERWIN KESSLER Restul e Cădere pag. 4-5 Bucureștiul S# Cultural BIENALA DE ARHITECTURĂ, VENEȚIA, 2008 • ȘERBAN STURDZA • MARIUS MARCU LAPADAT • VIRGIL ȘTEFAN NICULESCU • VIRGIL SCRIPCARIU • IULIAN UNGUREANU RODICA PALADE Autism românesc în vreme de criză Aprobarea de către Congresul american a planului Paulson, propus de către administrația Bush, nu a adus liniște pe piețele care par să-și fi pierdut orice reper. Fondul Monetar Internațional avertizează prin vocea directorului său, Strauss-Kahn, că „actuala criză financiară pune in discuție stabilitatea mondială“. Criza e multiformă, îl atinge pe cetățeanul de rând, acțiuni și obligații ale întreprinderilor și, mai cu seamă, încrederea, fără de care sistemul nu poate funcționa. Deși guvernele susțin băncile centrale și garantează depozitele cetățenilor, bursele își continuă căderea. Apelurile la calm ale președintelui Bush, de săptămâna trecută, nu au avut un ecou pozitiv pe Wall Street. „De ce nu se închid pentru o vreme bursele?“-întreba naiv un jurnalist. „Ar fi ca și cum un ins cuprins de febră ar sparge termometrul“ - i s-a răspuns. Reuniunile de urgență ale liderilor G7, ale miniștrilor de finanțe și ai șefilor de state și de guverne din UE vizează un plan de acțiune și restabilire a încrederii tuturor actorilor financiari. în punctul în care am ajuns, singura soluție găsită deocamdată este recursul la stat, prin naționalizarea parțială sau totală a băncilor cu probleme. Dar opinia generală a analiștilor este că răul cel mare încă nu s-a produs. De pildă, nu se cunosc deocamdată urmările crizei financiare în plan politic. Marc Chandler, responsabil cu strategia monetară la Brown Brothers Harriman, apreciază că unul dintre motivele de bază pentru care turbulențele se mențin pe piețe este lipsa unor dirigenți politici puternici în cadrul G7. Planul de acțiune decis vinerea trecută la Washington a făcut iată, ca luni dimineață bursele să se învioreze. Deși sistemul bancar european este cu mult mai prudent decât cel american, suflul crizei a traversat de mult oceanul. Dar Europa nu poate da crizei un răspuns „federal“, ci doar unui „coordonat“. UE nu are mijloace politice, tehnice și juridice ca să poată pune în mișcare un plan comun. Fiecare țară a UE își păstrează suveranitatea bugetară, iar răspunsul la criză rămâne unul național. Cazul României rămâne aparte: criza pare că nu ne privește, autismul autohton nu ține seama decât de campania electorală, agrementată de bine cunoscutele pomeni care aruncă în aer bugetul. în fine, după un vot compact pentru mărirea salariilor în învățământ cu 50%, parlamentarii află că e criză. Guvernul e silit să spună, fie și cu întârziere, că nu sunt bani, dar sarabanda sindicală a început. Cursul de schimb deja a luat-o razna. Banca Națională încearcă să țină frâiele. Președintele îndeamnă la calm și responsabilitate. Dar fiecare dintre acești actori joacă pe o scenă separată. Nu avem încă o evaluare națională a pericolelor ce ne pasc și nici planul prin care am putea face față furtunii. Marile și bogatele țări europene - Anglia, Germania, Franța -și-au creat deja fonduri și planuri de salvare, în tot acest timp de o gravitate fără precedent, politicienii se leagănă în iluzia inviolabilității gliei strămoșești, iar presa din România găsește zi de zi un fapt divers bombă pentru prima pagină.