Revista 22, iulie-decembrie 2008 (Anul 19, nr. 28-52)

2008-12-02 / nr. 49

Bucureștiu­l­­­ Cultural Nr. 17 (80) arte vizuale 2 decembrie 13 DARIA GHIU „Napoleon al lll-lea și Principatele Române", imperiile de ieri în globalizarea de azi Napoleon al III-lea și Principatele Române 23 octombrie 2008-1 februarie 2009 Muzeul Național de Artă al României, București O expoziție record Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național al Castelului din Compiègne (Franța) sărbătoresc cei 200 de ani de la nașterea lui Napoleon al III-lea. Dacă la Compiègne în acest moment are loc Napoleon al Ill-lea și Regina Victoria, o vizită la Expoziția universală din 1855, o expoziție consacrată relațiilor franco­­britanice în Second Empire și fascinației reciproce dintre cele două țări, expoziția de la București, care va rămâne deschisă până la 1 februarie, se intitulează Napo­leon al lll-lea și Principatele Române, și este realizată în urma parteneriatului MNR cu Muzeul Castelului Compiègne și Reuniunea Muzeelor Naționale din Fran­ța. Expoziția de la București va fi itine­­rată, anul viitor, între 20 martie și 29 iu­nie, tocmai la Compiègne. Și, odată ce in­trăm în 2009, aniversarea devine dublă: nu doar bicentenarul nașterii lui Napo­leon al III-lea, ci și 150 de ani de la Uni­rea Principatelor Române, primul pas că­tre crearea României moderne, ce va avea loc câțiva ani mai târziu. Expoziția îl ia ca punct de reper pe controversatul Napoleon al III-lea, „Mon­­dialistul“, susținătorul ideii de națiune, cu tot ceea ce decurge de aici — libertate, ordine, progres­­, și cu această ocazie face vizibil un întreg lanț de relații politice, artistice și culturale dintre Franța și Prin­cipatele Române de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (Războiul din Crimeea și Principatele Române, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Mol­dova și Țara Românească, sprijinită de către împăratul francez) până la procla­marea Regatului României, în 1881. Mo­mentul Napoleon al III-lea reprezintă încă o dezvăluire a puternicei relații fran­­co-române. Expoziția Napoleon al lll-lea și Prin­cipatele Române este interesantă pentru forța cu care curatorii ei, Roxana Theodo­riunt pe tânărul scriitor de pe kS' Bega cu dâmbovițeanul I.L. Cara­­giale. Deși personal găsesc com­parația cam exagerată, nu pot să nu admit că un sâmbure de adevăr exis­tă aici. Radu Pavel Gheo oferă persona­jelor sale posibilitatea de a se autocarac­teriza prin vorbire. Și autorul se des­curcă de minunte în a-și ierarhiza „eroii“ în funcție de performanțele lor lingvisti­ce. Vorbirea e imaginea fidelă a intelectu­lui, intelectul e expresia unei mentali­tăți. Doi cetățeni ce stau de vorbă într-o crâșmă, în fața unor halbe de bere, repre­zintă deja o adevărată comunitate, o co­munitate cu probleme pe ordinea de zi și cu atitudini exprimate fățiș. Numele mierlei e un cumul de tipuri umane și de povești extraordinare. An­ton este cel ce le știe pe toate, îi rezolvă pe toți, în funcție de necesitățile lor. Fap­tul că se demonstrează, în final, a fi doar un palavragiu nu ne miră. Cu toții ne iz­bim la tot pasul de astfel de Antoni. Agen­tul de circulație Jenei Chirui se dovedește slab de înger și trece cu vederea o sume­denie de abateri de la lege ale participan­ților la trafic, în schimb se arată neîndu­rescu, Octav Boicescu, Emmanuel Starcky și Marie Lionnet, reușesc să adune la un loc, timp de aproape un an, valori de pa­trimoniu din puncte diferite de pe glob și, mai mult decât atât, din instituții mu­zeale diferite și foarte numeroase, din care voi enumera doar câteva (sunt circa 200 de opere de artă plastică și decora­tivă, documente și fotografii, ce provin de la 39 de muzee și instituții din România și Franța): pe de-o parte, gazdele —MNR și Muzeul Castelului din Compiègne —, pe de altă parte, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București, muzeele „Gheor­­ghe Tattarescu“ și „Theodor Aman“, mu­zeele de artă din Craiova, Iași și Timișoa­ra, Arhiva Ministerului de Externe fran­cez, Biblioteca Națională a Franței, mu­zeele pariziene Orsay și Luvru, Muzeul „Gustave-Moreau“, Le Petit Palais, Mu­zeul de Artă și A­rheologie din Besançon, Palais des Beaux-Arts din Lille, muzeele de artă din Rennes, Tours și Valencien­nes, cărora li se adaugă și multe arhive personale. Așadar, o mare desfășurare de forțe, pentru realizarea unei viziuni ho­­listice, integratoare, de nivel european. Trasee (micro-muzee) neașteptate Exemplu perfect de colaborare inter­­muzeală la nivel european: Napoleon al III-lea și Principatele Române nu este neapărat foarte mare, dar modul în care ea abordează, în secolul XXI, un frag­ment esențial de istorie românească , contextualizat internațional și concen­­trându-se în jurul personalității lui Na­poleon al III-lea și a raportului acestuia atât cu Alexandu Ioan Cuza, cât și cu vii­torul rege Carol I­­, felul în care docu­mentele istorice se împletesc cu detaliile operelor de artă plastică și decorativă dă amploare acestei expoziții care, în cele patru săli compartimentate, reușește să le poarte, pe parcursul unei ore, pe un traseu muzeal foarte diferit, compus din mai multele muzee-nucleu. Foarte coerentă și bine structurată, înaintând cronologic, expoziția de la MNB, datorită display-ului exponatelor, îți lasă permanentul sentiment al vizitării con­comitente a mai multor muzee. Te simți vător cu copilul său, complet nevinovat. Un sociolog încearcă, fără mare succes, să realizeze „barometrul cultural“ al lo­cuitorilor unui sat românesc. Deși localni­cul răspunde greșit la toate întrebările, sârguinciosul sociolog are de fiecare dată ce să-și noteze în fișa sa de observații. Absolut savuroasă e povestirea Am pier­dut un prieten. Aici scriitorul se dovedește a fi și un fin psiholog, înregistrând reac­țiile participanților la respectiva scenă, fără să uite a îmbrăca totul în haina au­toironiei. Doi colegi de birou, plecați sepa­rat în concediu în lumea largă, se întâl­nesc întâmplător într-o berărie din Croa­ția. Excelent prilej de a decreta că lumea e mică și că țara lor, pe care nu au avut totuși timp să o viziteze până atunci, e cea mai frumoasă dintre toate. Ioan Par­­doș, un inginer pensionar, devine brusc vedetă de televiziune, după ce se află că el primește constant prin telefonul mobil mesaje de la Arhanghelul Mihail, înge­rul Domnului. Aflată într-o vizită oficială la guvernul României, doamna Gerhard, comisar european, se decide să viziteze satul Găurești, pentru a vedea cum s-a schimat viața „fermierilor“, după integra­în vizită la muzeele lumii, într-un loc (MNR) care devine gazda neutră, egală celorlalți reprezentanți. Atrag în mod special atenția intrândurile dedicate câte unei subteme, ele fiind în sine niște mici expoziții, niște mini-muzee: de pildă, Principatele Române la Expoziția Uni­versală din 1867 (un ansamblu care pune alături fotografii-document ale sec­țiunii românești la Expoziția de la Paris - macheta Mănăstirii Argeșului­­, aflate acum într-o colecție personală în Franța, Tezaurul de la Pietroasa și catalogul re­alizat, pentru acea ocazie, de către Ale­xandru Odobescu, în dubla sa calitate de arheolog și de comisar general). Un alt interesant spațiu­ intrând este cel dedi­cat ideii de regalitate, mai exact Creării Regatului Român. Aici nu ești doar mar­torul pânzei lui Grigorescu, Prințul Carol I trecând în revistă prizonierii turci (tablou realizat imediat după 1878), ci și al albu­mului Bucureștiului vechi în sărbătoare, fotografiile cortegiului simbolic din 10 și II mai 1881 realizate de către Carol Pop de Szathmari, precum și al coroanei din oțel a Regelui Carol I. Unul dintre locurile cele mai specta­culoase este cel dedicat Sejurului prințu­lui Carol la Compiègne în 1863, între 26­rea țării noastre în UE. „în lume nu e loc de poezie“ este constatarea plină de gravi­tate a unui ministru, căruia îndatoririle curente îi tulburau starea de grație, ab­solut necesară actului creator. Două din­tre cele mai bune povestiri ale cărții sunt Puterea poporului și o criză de conștiință, niște satire la adresa clasei politice româ­nești. La acest capitol, nici vânătoarea de ceaușești din Din jurnalul unui diplomat de carieră nu trebuie pierdută din vedere. Problemele spinoase de natură etnică dintre români și unguri capătă o amploa­re deosebită în timpul unor Pregătiri de nuntă, tot la fel cum disputele dogmatice dintre creștinism și mahomedanism nu sunt date uitării în povestiri precum învă­țături conjugale sau în drum spre ceruri. Am redat, cât se poate de concis și de mitraliat, tematica unora dintre cele mai bune piese ale cărții. Dar, repet, la Radu Pavel Gheo adevărata poveste se împli­nește în mintea cititorului, după ce aces­ta se va fi racordat, mai întâi, la univer­sul divers, dinamic, expresiv și eferves­cent, țesut, de fiecare dată, în jurul unor tipuri umane atât de ușor recognoscibile în viața noastră de zi cu zi, noiembrie și 5 decembrie, într-unul din­tre apartamentele construite de către Na­poleon al III-lea pentru invitații săi de seamă. Mobilele găsite la Compiègne și expuse la muzeu redau atmosfera aparta­mentului lui Carol: eșantionul de textil Second Empire, alături de un confortable din lemn aurit și îmbrăcat în catifea al­bastră și un cabinet pentru bijuterii, din abanos, placat cu porțelan. Spațiu în spa­țiu, în camera-reconstrucție a apartamen­tului de la Compiègne, un mic loc de ex­punere povestește sejurul prințului Ca­rol la Paris, mai exact prezența sa, pe 6 octombrie 1869, la opera Faust de Gou­nod: din arhiva Bibliotecii Operei din Paris sunt făcute publice atât afișul spectaco­lului și libretul operei în cinci acte, cât și caietul de regie in-folio care atestă pre­zența lui „Charles de Roumanie“ la spec­tacol. Intertextualități și revelații plastice. muzeul ca parc de cunoaștere Spațiul dedicat schimburilor artistice dintre Franța și România și al „români­lor la Paris“ este și el locul de întâlnire al unor mari pictori și al unor importan­te muzee de artă din țară și din Franța. Aman, Gustave Moreau, Millet, Grigores­cu (Peisaj cu stânci la Fontainebleau, 1867, MNR) lângă Sisley (Marginea pădurii de la Fontainebleau, 1865, Petit-Palais), chiar acolo unde pereții se întâlnesc la colț, se pretau unei ample analize și comparații. Modul de expunere față în față a celor două pânze declanșează o discuție foarte actuală în presa și lumea artistică occi­dentală, cea privitoare la așa-numitul display (mod de expunere) al artei seco­lelor trecute. Muzeele se întrec în noi mo­duri dinamice de expunere și de grupare (contextualizare) a patrimoniului mondial, așa cum este cazul și al controversatei, deja, mega-expoziții Picasso et les maîtres, considerată expoziția anului, dacă nu chiar a ultimului deceniu. Louvre, Musée d’Orsay și Grand­ Palais, reunite, îl ara­tă pe Picasso alături de tablourile mari­lor săi maeștri, strânse din cele mai mari colecții ale lumii. El Greco, Velasquez, Goya, Delacroix, Manet, toți conviețu­iesc, temporar, în același muzeu, ordo­nați de forța de gravitație a geniului „ca­nibal“ al lui­ Picasso, putând fi supuși unor analize înnoitoare, ca într-un vo­lum de istorie comparată a artei. Educație vizuală pentru secolul XXI La MNR, fiecare expoziție beneficiază de un program educativ axat pe fiecare segment de vârstă. Nu vreau să antici­pez o analiză viitoare mult mai amplă pe care o voi dedica departamentului educa­tiv foarte activ din acest muzeu. Medie­rea artistică este unul dintre punctele esențiale într-o instituție de artă și într-o cultură occidentală. Workshop-ul cu co­pii de 5-6 ani organizat în mijlocul expo­ziției Napoleon al III-lea și Principatele Române, discuția cu aceștia despre aba­nos, perle, bijuterii regale, haine împă­rătești și sigilii reprezintă un model de practică educativă mondială, prin care generațiile viitoare sunt deja formate în spiritul iubirii pentru frumos. Dacă tot ni se spune că trăim într-o civilizație a ima­ginii, măcar să-i cunoaștem creatorii de vârf, altfel spus, adevăratele imagini ale realității, în istoricitatea lor. Theodor Aman, Unirea Principatelor

Next