România Liberă, iulie 1949 (Anul 7, Nr. 1491-1517)
1949-07-28 / nr. 1514
PAGINA 2-a Festivalul cinematografic internațional de la Marianske Lazne In momentul de față,, se desfășoară la Marianske Lazne cel de al patrulea festival, cinematografic internațional. Acest important eveniment cinematografic, constitue un nou prilej pentru a se scoate în evidență filmele care slujesc cu adevărat ideile de progres, democrație și pace. De aceea criteriul esențial după care vor fi acceptate și judecate filmele prezentate la acest festival, este lozinca „Pentru un om nou, pentru o umanitate mai bună”. Numeroase state participă la acest festival, cu producții proprii cinematografice. U.R.S.S. va prezenta capodoperele distinse cu premiul Stalin pe anul 1949: „Mîciurin”, „întâlnire pe Elba”, „Academicianul Ivan Pavlov” și ultima mare realizare cinematografică sovietică „Bătălia de la Stalingrad”. Filmul cehoslovac va fi prezent prin producția „Domnul Habetin pleacă”. Cinematografia poloneză s-a înscris cu două filme intitulate „După voi vor veni și alții” și „Comoara”, iar Ungaria cu filmul „Un petec de pământ”. Franța se prezintă de asemenea la festival cu filmele: „Le point du jour” (Revărsat del zori) și „Parada timpului pierdut” iar cinematografia italiană cu „Pământul se cutremură" și „Fără miül”. Producția germană cinematografică din zona sovietică va participa în cadrul acestui festival cu filmele: ,„Afacerea Blum” și „Falsul Morgenrot”. Alte state printre care Republica Populară Bulgaria, Belgia, India, Suedia, Statele Unite și Anglia, vor participa cu filme de scurt metraj, științifice și jurnale de actualități. La festivalul de la Marianske Lazne țara noastră i-a fi reprezentată prin filmele documentare „Orașul nu doarme niciodată”, în regia lui Jean Mihail cu muzică de Alfred Mendelsohn și „Lunca Prutului” (în regia lui Puiu Constantinescu), precum și printr-un jurnal de actualități cinematografice. Aceste filme, vor fi prezentate de cei doi delegați români la festival dr. Natalia Scurtu consilier în Ministerul Artelor și regizorul Victor Iliu. După festivalul de la Marianske Lazne, filmele premiate se vor reprezenta în centrele industriale Most, Plzen, Ostrava, Gotwaldov și Bratislava. „Culegere de fragmente pentru lecturi în grup“ Revista „Călăuza bibliotecarului’’ a întocmit o „Culegere de fragmente pentru lecturi in grup”, destinată bibliotecarilor din întreaga țară. Culegerea conține fragmente alese din operele scriitorilor români și sovietici, precum și din lucrările scriitorilor progresiști din alte țări. Cartea cuprinde următoarele materiale: I. Povestiri despre Lenin și Stalin; II. Fragmente despre viața și realizările oamenilor sovietici; III. Fragmente despre viața și lupta oamenilor muncii din țările de sub jugul capitalismului; IV. Fragmente despre viața și lupta oamenilor muncii din țara noastră, in trecut și astăzi; V. Fragmente pentru combaterea superstițiilor. Fiecare fragment este însoțit de o prezentare a autorului și operei din care a fost extrasă bucata, precum și de indicații asupra felului cum trebue făcută lectura în grup. Volumul mai cuprinde o introducere care tratează despre importanța lecturilor în grup și despre felul de a le organiza. Tipărind „Culegerea de fragmente pentru lecturi în grup” revista „Călăuza bibliotecarului” a întreprins o operă de un real folos. Cartea va putea constitui un bun mijloc de desvoltare a gustului pentru a cetit în sânul oamenilor muncii, putând fi utilizată cu mult succes de către bibliotecari și cercurile de lectură. îBr . U<1 .ROMANIA LIBERA” A. S. ALEXANDROV: „Aspectul moral al oamenilor sovietici" EDITURA C. G. M. Editura «Confederației Generale a Muncii aduce — prin publicarea broșurii de față — un nou aport la cunoașterea experienței Marii Țări a Socialismului. De astă dată este vorba, după cum reese și din titlu, de înalta morală a omului sovietic. M. I. Calinin spunea: „Principiile moralei comuniste — privite sub aspectul lor simplu — sunt principiile omului cu o cultură superioară, sunt principiile omului cinstit, de frunte: dragostea pentru Patria Socialistă, prietenia, spiritul tovărășesc, omenia, cinstea și dragostea pentru munca socialistă”. Aceste principii stau în adevăr la baza moralei omului sovietic. Noua morală sovietică, izvorâtă din învățătura marxist-leninistă a juat un rol imens în nimicirea Germaniei hitleriste. Strălucita victorie repurtată în Războiul pentru Apărarea Patriei, a fost o strălucită dovadă a măreței forțe mobilizatoare și organizatoare a moralei comuniste. Am cunoscut atâta timp cât am trăit în societatea împărțită pe clase, o anumită „morală”, morala claselor dominante. Căci în ultima instanță morala este determinată de modul de producție al bunurilor materiale ale societății. La rându-i această morală ca și alte forme ale conștiinței sociale — influențează viața materiala a societății, putând contribui la împingerea înainte a societății, sau putând duce la frânarea, la oprirea desvoltării ei. Morala comunistă grăbește progresul societății sovietice și face să sporească resursele forței și puterii și. Arătând superiecitaței, ■ de morala burgheza autorul spune : „In societatea bazată pe proprietatea privată, condițiile de viață provoacă o desbinare a oamenilor. In această societate interesele reciproce ale oamenilor, ale individului și ale colectivului sunt contrarii, de neîmpăcat”. Și într’adevăr există în această societate o necontenită luptă și concurență. Pe acest temei, al luptei și concurenței reciproce, ia naștere psihologia individualistă, dușmănia dintre oameni. Și pentru că imperialismul înseamnă — așa cum a arătat Lenin — expresia cea mai reacționară în toate domeniile ideologiei, inclusiv morala, decadența morală se manifestă puternic în această perioadă a societății capitaliste. Practica tuturor statelor burgheze contemporane dovedește prezența unei totale imoralități, în relațiile dintre oameni. Și acest lucru poate fi exemplificat prin zeci și zeci de fapte. Fascismul a rupt barierele formelor morale prin teroare, prin cruzime, prin barbarie. Astăzi deasemeni imperialiștii din lagărul anti-democratic și războinic, ajung până la negarea oricăror obligații morale. Ei folosesc falsitatea și ipocrizia în toate domeniile : ei proclamă în chip ipocrit respectarea legăturilor familiare, dar practic promovează imoralitatea în relațiile dintre sexe, transformând dragostea în marfă și căsătoria într'o cinică afacere bănească; ei trâmbițează sgomotos fraze despre democrație, despre „drepturile omului” și „libertatea” presei, a cuvântului și a întrunirilor , dar în dosul acestor fraze zgomotoase se suprimă drepturi și libertăți, răspândindu-se tot mai mult spiritul fascist. In U. S. A. se strigă la fiecare pas : „Noi suntem poporul cel mai iubitor de pace”. Se cheltuește însă 45,7 ° C din bugetul de stat pentru înarmări... Imoralitatea a pătruns în adevăr adânc în viața socială a actualei societăți burgheze; și Ire Walifert, scriitor progresist american face o remarcă ironică pe deplin justificată : „Pentru ce e nevoie de morală în această împărăție? I sol profitului, în cap.., jj fiecare îi persecută pe celălalt, pentru a nu fi singur persecutat?” Individualismul este transformat de burghezie într’o unealtă a politicii sale de clasă. Egoismul este propovăduit ca un mijloc prin care-ți poți croi drum în „lume" și-ți poți asigura fericirea personală. Propaganda pentru neglijarea intereselor obștești se face în operele filosofice, în literatură, in școală. Societatea burgheză formează oameni egoiști și cruzi, însetați de câștig, — gata de orice crimă pentru a putea realiza planurile lor josnice — lepădători și ucigași. Dar încă în societatea capitalistă se naște și începe să se afirme morala clasei progresiste — a proletariatului. Și într’adevăr, încă sub dominația capitalismului, în sânul proletariatului încep să se formeze înalte calități morale : fidelitate față de popor, devotament pentru cauza muncitorească, spirit de organizare, disciplină, consecvență și abnegație în lupta cu dușmanul de clasă. Tot astfel se naște solidaritatea tovărășească, cinstea, spiritul de dragoste și respect față de femeie. Pe bună dreptate clasicii marxismului văd în proletariat purtătorul celei mai înalte morale, care corespunde intereselor omenirii progresiste. Dar cu toate că desvoltarea moralei proletare în păturile avansate ale clasei muncitoare are loc încă înaintea înlăturării capitalismului, totuși în concepțiile morale ale maselor largi deabia după revoluția socialistă s-a produs o cotitură profundă. Tovarășul Stalin arată că e vorba aici de o „revoluție in gândire”, o revoluție în ideologia clasei muncitoare, în care masele de oameni ai muncii din Țara Socialismului victorios au lepădat treptat mentalitatea, tradițiile, obiceiurile și năravurile moștenite de la vechea societate. In societatea socialistă s-au confirmat prevederile lui Engels: „Adevărata morală umană care se ridică deasupra contradicțiilor de clasă și a amintirilor despre ele, va deveni posibilă numai în acel stadiu al desvoltării societății în care contradicția dintre clase nu numai că va fi înlăturată, dar va fi ștearsă și urma acestei, contradicții”,, «nfittMO ,• [»>«' # Această adevărată Morală este aceea a omului sovietic. Baza moralei comuniste constitue unitatea, îmbinarea armonioasă a intereselor personale cu cele obștești, ceea ce o deosebește în mod radical de morala societății capitaliste. „Socialismul nu neagă ci îmbini interesele personale cu cele ale colectivului” spune tov. Stalin. Omul sovietic își vede fericirea în primul rând în îndeplinirea îndatoririlor sale cetățenești, a celor obștești, în lupta pentru binele Patriei. Revoluția socialistă a crescut oameni devotați până la capăt cauzei comunismului. In anii construirii socialismului și a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, patriotismul sovietic a dat naștere unui eroism de masă nemaiîntâlnit în istorie, iar spiritul de înaltă moralitate, gravitatea și vitejia patrioților sovietici au uimit întreaga lume. Patriotismul sovietic, urmare a educației Partidului comunist bolșevic a ridicat masele la luptă pe viață și pe moarte împotriva dușmanilor, le-a insuflat încrederea în victorie. O altă față a patriotismului sovietic este vigilența. Imperialismul caută să infiltreze oamenilor ideia superiorității culturii burgheze. Omul sovietic prețuește însă cultura socialistă care stă mai presus de cea burgheză; el înțelege și nu uită că admirația nejustificată în fața culturii burgheze ne duce la ploconirea în fața dușmanului de clasă. O altă problemă de mare importanță care a fost rezolvată în societatea socialistă este legătura dintre individ și colectiv. Partidul lui Lenin și Stalin educă omul în spiritul stimei față de colectiv. Colaborarea tovărășească a oamenilor sovietici atât în muncă cât și în apărarea Patriei, întărește societatea Socialistă și-i asigură o forță de neclintit. Pe drept cuvânt spunea Henri Barbusse: „Iată înaintea noastră țara conștiinței și a datoriei, iat-o cu setea ei de adevăr, cu entuziasmul și cu primăvara ei. Ea se reliefează pe harta lumii nu numai ,pentru că Boltton,ci și pentru că «»curată.Revoluția din Octombrie a adus într’adevăr o primenire morală și socială, primenire pe care până astăzi nicio reformă religioasă sau politică n’a putut-o înfăptui”. Și încheindu-și deosebit de instructiva lucrare A. S. Alexandrov arată că „pentru oamenii sovietici morala comunistă este un izvor nesecat de energie creatoare în lupta pentru prosperitatea Patriei lor Socialiste, în lupta pentru comunism”. Asirian tosnici« MARI PREGĂTIRI PENTRU CONENIUIREA CENTENARULUI LUI PETŐFI SÁNDOR SIGHIȘOARA (prin telefon de la trimisul nostru). — In vederea sărbătoriri centenarului morții marelui poet Petőfi Sándor, în întreg județul Târnava Mare se desfășoară o febrilă activitate. La Sighișoara, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, s’a format o comisie de coordonare a serbărilor din care fac parte delegați din partea Uniunii Populare Maghiare, a Uniunii Tineretului Muncitoresc, Frontul Plugarilor, UFDR, Comitetul Antifascist German, CDE, ARLUS, Comitetele Provizorii ale Județului Târnava Mare și a orașului Sighișoara. Sâmbătă 30 iulie a.c., în sala Erainescu din Sighișoara va avea loc o serbare comemorativă, în cadrul căreia profesori universitari precum și scriitori români și maghiari din București, Cluj și Tg. Mureș, vor ține conferințe despre viața și însemnătatea lui Petőfi. La aceste serbări vor participa membri ai Guvernului precum și numeroși delegați din R. Ungaria Măiele fărâm minaiGstori români și maghiari participă la flestivităță In ziua de 31 Iulie, — data când se împlinesc 100 ani de la moartea poetului — muncitorii din fabrici, funcționarii din instituții, precum și elevii tuturor școlilor din oraș, țăranii muncitori români și maghiari vor fi mobilizați în comuna Albești. In aceeași zi în cadrul festivităților ce vor avea loc, vor veni în oraș câteva mii de delegați ai țărănimii muncitoare române și maghiare din județ, care vor participa la pelerinajul in comuna Albești, situată la 6 km de Sighișoara. Serbările se vor desfășura la monumentul ridicat în locul în care Petőfi a fost văzut pentru ultima dată în timpul luptei între trupele revoluționare maghiare și cele habsburgice. Cu acest prilej va avea lor, tot la Albești desvelirea unei plăci comemorative din bronz Totodată va avea loc deschiderea Muzeului Petőfi care se amenajează în prezent în imediata apropiere a monumentului, muzeu în care se strâng diferite relicve, tablouri, scrisori, arme și alte amintiri privind viața și lupta poetului. Aceste lucruri s-au strâns din muzeele din Cluj, Tg. Mureș și alte orașe din Ardeal. De câteva zile o brigadă de utemiști și numeroși muncitori din fabricile din Sighișoara lucrează prin muncă voluntară la repararea drumului, Sighișoara — Albești pentru ca serbarea la monumentul lui Petőfi să se poată desfășura în condițiuni cât mai bune. Duminică seara va avea loc la Sighișoara o mare serbare populară, când se vor da reprezentații de teatru in aer liber și se vor executa jocuri naționale române și maghiare de către echipele de dans ale căminelor culturale din județ. Sînl șișoara își pregătește haina se sărbătoare împodobirea străzilor din Sighișoara și a vitrinelor a și început. S’au construit în oraș câteva arcuri împodobite cu verdeață. In cetatea orașului există o piață care poartă numele lui Petőfi, nume ce i-a fost dat încă în cursul anului trecut cu ocazia serbărilor centenarului revoluției din 1848. In comuna Albești, la intrarea în parcul în care se găsește monumentul lui Petőfi, stă scris pe o pancartă mare cu litere roșii „Trăiască prietenia româno-maghiară”. Astfel de lozinci încep să apară pe mai toate străzile orașului Sighișoara. In oraș domnește o atmosferă deosebită. Populația muncitoare de toate naționalitățile caută să împodobească orașul cât mai frumos, activând intens pentru desfășurarea în cât mai bune condițiuni a serbărilor centenarului Petőfi. Gh. Esacu CORUL POPULAR RUS DE STAT «PIATNIȚKI» A PĂRĂSIT CAPITALA Ieri a părăsit Capîtaîu, corul popular rus de Stat „Piatnițki”. Corul „Piatnițki” va mai da înainte de a părăsi țara noastră câteva reprezentații în Moldova. Deși, artiștii sovietici, depășiseră numărul de spectacole programate în Capitală ei au răspuns totuși dorinței vii a oamenilor muncii de ai asista în număr cât mai mare la aceste manifestări excepționale de artă populară, dând încă patru reprezentații. La cele 3 reprezentații care au avut loc pe stadionul muncitoresc Giulești au luat parte peste 60.000 de spectatori, care i-au ovaționat îndelung pe acești minunați reprezentanți ai artei sovietice. Cu ocazia ultimului spectacol de la Gîulești, tov. Voiculescu președinte al Comitetului Provizoriu al Capitalei, a oferit artiștilor sovietici în semn de admirație și recunoștință, costume naționale din diferite regiuni ale țării noastre și instrumente muzicale populare. Ultima reprezentație, corul „Piatnițki” a dat-o in sala Aro. La această reprezentație au asistat: membri ai Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, membri ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, membri ai Guvernului, membri ai Corpului Diplomatic, numeroși reprezentanți ai vieții culturale științifice și artistice, reprezentanți ai organizațiilor de masă, precum și numeroși muncitori și muncitoare. Oameni ai muncii din diferite întreprinderi și instituții au oferit artiștilor sovietici buchete de flori iar ARLUS le-a făcut cadou un frumos album omagial cuprinzând fotografii luate în timpul spectacolelor date de acest ansamblu în Capitala noastră. Spectacolele corului „Piatnițki” au constituit un nou prilej pentru poporul nostru muncitor de a-și manifesta cu vigoare, hotărîrea de a întări tot mai mult prietenia romăno-sovietică. Publicăm în cele ce urmează un fragment din lucrarea — în curs de tipărire — a tov. loan Aszódi „PETŐFI, POETUL DOMNIEI POPORULUI”. Fragmentul, care în studiul tov. Aszódi poartă titlul „Trimiteți regii la spânzurătoare” (amintind celebrul poem al lui Petőfi), aduce date deosebit de interesante asupra vieții de revoluționar a poetului, dar mai ales oglindește poziția de consecventă luptă, de ură înverșunată a lui Petőfi împotriva tiranilor. Cu prilejul comemorării centenarului morții lui Petőfi, socotim deosebit de interesant să contribuim astfel la cunoașterea de către publicul nostru cititor a vieții și poziției deosebit de pilduitoare a marelui poet militant maghiar. La 6 octomvrie 1848 poporul revoluționar din Viena aflând că se pune la cale trimiterea unor trupe austriace împotriva revoluției maghiare, se răscoală, ataca gara, scoate șinele dinaintea garniturii în care se aflau îmbarcate trupele, îi prinde și-l spânzură pe contele Latour, odiosul ministru de război al Austriei, și ridică baricade pe străzile capitalei austriace. Regele-împărat fuge din nou din Viena. Windischgraetz, în fruntea unei armate de 60.000 oameni, după ce a înăbușit în sânge revolta de la Praga, se îndreaptă spre Viena. Orașul este apărat de generalul Bem. Apărătorii Vienei cer printr-o proclamație ca armata maghiară care îl urmărea pe Jellachich să se contopească cu forțele revoluționare austriace și în acelaș timp, prin mii de manifeste, prin propaganda dusă în mase, mobilizează poporul să împiedice războiul intervenționist împotriva Ungariei „Sus, popor maghiar, sări in ajutorul bravului popor vienez care s'a răsculat pentru apărarea sfintei noastre cauze... niciun fel de compromis nici cu reacțiunea, nici cu camarila, nici cu dinastia și nici cu unealta lor lasă — regele...” (Ziarul „Cincisprezece Martie”). La Innsbruck, locul de refugiu al familiei imperiale, un tânăr îmbrăcat în uniformă militară,"viitorul împărat al tuturor popoarelor din mare țară a habsburgilor, îl primește în mijlocul curtenilor pe Jellachich, de pe acum mai puțin „gloriosul ban al Croației”. Das Mongolenthum muss... ausgerotte werden...” — declară solemn tânărul militar, care a învățat mai bine lecția decât predecesorul său, ramolitul Ferdinand. Adică: „mongolii trebue să fie exterminați...” Așa suna declarația neoficială a tânărului monarh care, puțin după această întrevedere, urcându-se pe tronul șubred al dinastiei, lansează o proclamație către popoarele Ungariei: cerând supunerea desăvârșită. De undeva din pusta maghiară, un tânăr ofițer îmbrăcat în uniforma primelor unități de milițieni îi răspundea printr-o poezie. Autorul proclamației, tânărul de pe tronul șubred, era Franz Josef, iar ofițerul, autorul poeziei Sándor Petőfi ■ TRIMITEȚI REGII LA SPÂNZURĂTOARE Cuțitu’n inima lui Lamberg, ștreang De gâtul lui Latour și, după rang,Veni-vor șî alții. In sfârșit, învii Popor al meu — și faptele-ți sunt vii! Dar asta încă nu-i fapta cea mare... Trimiteți regii la spânzurătoare ! Poți iarba rea s’o seceri dacă vrei, In loc de-un fir vor crește mâine trei! Din pomul blestemat, poți smulge foi, Cu timpul altele vor crește, noi; Din rădăcini stârpiți până’n zare. Trimiteți regii la spânzurătoare ! Sau încă nu știi să urăști cât zece Nici azi, o, lume, numele de rege ? Gh, de-aș putea ca să revărs pe lume Turbata ură, valuri negre’n spume, Ce-mi umflă pieptul, uriașă mare, Trimiteți reguila spânzurătoare, In inimă de mii de rele-s roși, Din pântecele mumii-i ticăloși, Din crime și păcate li este duhul, Se’ntunecă de ochii lor văzduhul, Și unde-s îngropați, pământul moare. Trimiteți regii la spânzurătoare ! Un sumbru câmp de luptă! Patria toată Și-o seceră de zor moartea’ncruntată. Arde-un oraș, un sat se prăbușește, De vaiete văzduhu’ntreg vuiește; Și toate acestea-s regelui datoare. Trimiteți regii la spânzurătoare! Zadarnic sângele-i vărsați, eroi, De nu sdrobiți coroana în noroi. S’ar ridica din nou cumplita fiară Și-ar trebui să’ncepem lupta iară. Atâtea jerfe’n van să fie oare ? Trimiteți regii la spânzurătoare ! Iertare și’ndurare orișîcul, Dar pentru regi nu, nicio milă nu-i! Svârli-voi spada mea și lira’n vânt Și-un alt călan de nu e pe pământ, Lui voi însumi funiile’n zare. Trimiteți regii la spânzurătoare ! ") Ca un vulcan țâșnește ura adâncă a poetului împotriva acestor „tâlhari încoronați”. In 1847, când Metternich declara că „marea masă a poporului este fericită nefiind atinsă de spiritul timpurilor...”, Petőfi îi răspunde printr’o poezie care a înspăimântat lumea județelor nobililor și a burghezilor regaliști. In aceste versuri poetul prevestește dispariția Austriei și odată cu ea prăbușirea tronurilor. Voi, semizei plini de’ngâmfare, Răsună era, să fugiți e timpul. Să nu vă sfarme Ruina tronurilor ce se prăbușesc... Iar atunci când salută „libertatea sfântă” și o roagă să se lase privită : „căci mult te-am așteptat”, poetul e conștient că era libertății nu poate fi întronată fără distrugerea puterii regale. Dar, iată, e sfârșită pribegia, Sdrobiți sunt cei ce groapa ți-au săpat Te-ai reîntors în țara noastră iarăși Și peste tronul regelui te-ai înălțat. Prima sa poezie antiregalistă datează încă din 1844 și a fost publicată abia în primul volum de versuri apărut după 15 Martie : poezia se intitulează „împotriva regilor”. Iată două strofe: Așa va fi: Cuțitul ce-a tăiat Lui Ludovic, în Franța, ceafa groasă, A fost doar primul fulger din furtuna ce vă pândește și-o să se pornească: Da, va veni azi mâine, și mă’ncumet S’o spun, căci nu-s eu primu i bubuit de tunet! Va fi întregul glob un mare codru al regii’n codru: fiarele turbate, Și vom vâna și-om descărca într’înșii cu furie armele înflăcărate. Și-om scrie cu-al lor sânge, împăcați. Gă prunci noi nu mai suntem, ci bărbați ! In aceste zile, săptămâni și chiar luni de cotitură, poetul scrie puțin. Ceea ce nu însemnează că și-a pus lira în cui. Nenumăratele proclamații ale „Cercului Radical”, sunt aproape în întregime concepute de el. Când „Cercul Radical” deschide o subscripție pentru recrutarea unui detașament de honvezi, al cărui comandant urmează să fie Perczel, printre primii nouă ofițeri figurează și numele lui Petőfi. Să urmăm propunerea lui Gyula Illyés, autorul biografiei lui Petőfi, și să-l reprezentăm pe poet în căminul său, în halat, lângă masa sa de lucru, cu miile de hârtii de care nu s’a despărțit niciodată. Familia poetului trăiește la Budapesta, într’o locuință mai mult decât modestă. Petőfi s’a certat și cu Jókai și cu Vörösmarty, cei mai buni prieteni ai lui. Nu i-a mai rămas decât poetul Arany care, însă, locuește destul de departe, la Salonta Mare... Cearta cu Jókai a început mai întâi pe chestiuni familiare, apoi pe chestiuni politice. Cearta cu Vörösmarty a decurs cu totul altfel. Deputat. Vörösmarty a votat propunerea guvernului ca noua armată de honvezi (cuvântul „honvéd” se compune din două părți: „hon” — patrie și „véd” = apărător) să fie organizată în cadrul armatei imperiale și în unele părți limba de comandă să fie limba germană. Petőfi nu i-a putut ierta asta și cu toate că-i era un vechi prieten, căruia — ne amintim doar cele petrecute în 1844 cu primul volum al poetului) — îi datora foarte mult, l-a atacat intr-o poezie fulminantă. Fiecare strofă se termina cu refrenul: „Nu eu am smuls de pe fruntea-ți laurii — tu singur i-ai smuls”. Mai târziu, în coloanele unui ziar, într-o declarație explicativă, Petőfi scria: „Că trebue să-l condamn pe Vörösmarty este un sacrificiu imens pe care inima mea îl face pentru principiile mele... dar oricât de mare este acest sacrificiu, sunt gata și voi fi gata oricând sa aduc sacrificii și mai mari, pentru voi, principiile mele sfinte !”. Așadar, poetul locuește cu părinții săi într’o locuință din strada Lövész. O rudă a soției poetului povestește o întâmplare la care a asistat ca martoră oculară. Noi o repovestim pe baza cărții lui Gyula Illyés care, la rândul său, se referă la o revistă maghiară, „Koszorú", anul 1884, pagina 158 Vine un oaspete. El este primit de soția poetului, care privește îngrozită coșul de proporții respectabile în care se află fel de fel de bunătăți ca : slănină, ouă, unt și altele, darul unei rude de la țară pentru rudele de la oraș. „Vai cumnate, te rog, încet — exclamă tânăra soție a poetului — să n’audă cumva Șandor. Dacă o să afle că ai adus ceva, o să arunce totul pe fereastră. Iți mulțumesc foarte mult, dar el nu primește nimic de la nimeni. Bine, să-l ascundem undeva...” Pe urmă, vizitatorul matinal descrie locuința: două camere mici, foarte mici, mobilate cu strictul necesar. Pereții, mobila, totul arată că în această epocă poetul se află într’o situație materială precară. Vizitatorul îl găsește pe poet stând la masa de lucru, palid, suferind, îmbrăcat într’un halat lung de culoare roșie. Greutăți materiale de neînvins se ivesc atunci când trebue să plece la armată. Nu are bani nici măcar pentru uniforma de ofițer. Cu niște avansuri ridicate de la editorul său acoperă costul uniformei. Tânărul poet roșește când soldații de rând îi salută stelele de ofițer. Mai târziu îi este dat să vadă purtarea ofițerilor instructori proveniți din armata austriacă sau trecuți prin școlile ofițerești imperiale. Pedeapsa cu bătaia, desființată în primele zile ale revoluției, este reintrodusă de Görgey. Poetul se revoltă. In aceste zile apare poezia sa : „Respectați soldații de rând !”. Câteva luni mai târziu se iscă conflicte serioase între Petőfi și diferiți generali — are un conflict chiar cu ministrul de război. Poetul nu poate suferi zorzoanele vechii uniforme — gulerul înalt și cravata albă scrobită. N’o poate suferi și pace. Și nici n’o poartă. In urma unui conflict iscat în jurul cravatei deja uniformă, conflict pe care Petőfi l-a imortalizat într-una din poeziile lui, poetul își dă demisia din armată. Petőfi este instruit de căpitanul Mack, expertul artilerist al armatei revoluționare. Iosif Mack e o figură interesantă. Născut la Buda, după nume trebue să fi fost german din Buda, mai precis „șvab”. Subofițer în armata austriacă, revoluția îl ridicase la rangul de ofițer. După bătălia de la Patozd devine căpitan, iar în 1849, colonel. Este un om dintr-o bucată. După capitularea lui Görgey se ascunde în Ardeal; în epoca de teroare imperială de după revoluție, numele său este legat de două comploturi antihabsburgice, pe urmă fuge în străinătate și moare în emigrație în America. Ofițerul de artilerie se înțelege bine cu poetul-căpitan, dar în cele din urmă Petőfi rămâne tot în infanterie. Tot de la Mack învață și Vasvári, celălalt „căpitaniacob în”. Perczel, fostul subofițer din regimentul 5 de artilerie imperială, nu renunțase la vechiul său plan. Făurirea unui corp de ofițeri tineri care să preia comanda din mâinile bătrânilor educați în școlile imperiale. Cercul tinerilor se împrăștie repede. Perczel pleacă la Sud, Vasvári în Ardeal, Petőfi în tabăra de la Parendorf; pe urmă, când Kossuth începe turneul său de mobilizare, poetul pleacă și el în Ardeal. Acolo vede rezultatele politicii mioape a guvernului. Sunt foarte multe locuri unde nu se aplică nici măcar cele mai elementare dispoziții ale legilor din Martie. Petőfi nu ajunge decât până la Baia Mare. Dincolo arde tot Ardealul. Degeaba se frământă poetul și aleargă și face rapoarte, intervenind peste tot. Până la sosirea lui Bem, situația nu se schimbă cu nimic. Nu putem urmări îndeaproape toate drumurile poetului. Intr’un rând îi găsim urma la Budapesta, puțin mai târziu din nou la Parendorf, în tabăra lui Görgey, pe urmă deodată răsare la Satu-Mare, la Debrețin, și iar la Parendorf. Ce vede poetul în diferitele tabere militare ale revoluției ? Pretutindeni, armata populară este în linie de bătaie. Lângă lacul din Verente, la Ozora, unde Jellachich a pierdut prima bătălie, se întâlnește cu unități de milițieni, cu răsculați îmbrăcați în fel de fel de porturi naționale, în ițari largi, cu chipiuri, înarmați cu coase. Dar mai vede și regimente întregi din armata austriacă, care au jurat pe constituția maghiară și care nu se disting de regimentele imperiale decât prin diagonala albă a infanteriei austriace vopsită în negru... Răsculații, trupa detașamentelor de partizani, voluntarii, brigăzile internaționale, sunt echipate, ca și trupele revoluției franceze, în cele mai pitorești uniforme Insă intenția conducerii militare, justă din punct de vedere politic, era să îndepărteze cât mai mult uniforma odioasă a habsburgilor. In general cu mici excepții, armatele au păstrat pitorescul uniformei și mai departe, până la ofensiva victorioasă din primăvara lui 1849. Nici generalii nu se imbrăcau la fel. Chipiul lui Damianich, pălăria cu pană albă și mantaua mereu boțită a lui Bem erau proverbiale. Aflăm dintr-o scrisoare adresată unui prieten ca poetul a stat la Debrețin, ca ofițer instructor, până la nașterea fiului său, adică până la 15 Decemvrie. O lună mai târziu, poetul în drumul Ardealului pentru a se prezenta în tabăra lui Bem. PETŐFI, DUȘMAN DE MOARTE AL TIRANILOR ____________________________________ de IOAM ASZOM ____________________________________ 1) Versurile sunt prezentate în traducerea lui Eugen Jebeleanu. 2) Poetull Vorpsiarty a fost cel care l-a ajutat pe Petőfi să-și publice primul volum de versuri.