România Liberă, ianuarie 1950 (Anul 8, nr. 1645-1669)

1950-01-01 / nr. 1645

PAGINA 2­ a ,trOMAXIA LIBERA" TURNĂTORUL MUREŞEANU VICTOR DE LA „STEAUA ROŞIE" UNUL DIN MILIOANELE DE OAMENI AI MUNCII CĂRORA REPUBLICA POPULARĂ ROMANĂ LE ASIGURĂ O VIAŢĂ FERICITĂ ! O inul şi-a deschis cutia de tablă şi a aprins o ţigară. Fumul se scurge molcom in fire albăstrii şi-i invâlne pentru o clipită capul. Cu gândul bate acum drumul înecat în beznă cernută de mărite furnale, drum pe care l-a frământat cu picioarele goale, în zdrențe cu mai bine de 30 de­ ani în urmă, la el în Hunedoara. * — „Uite Laios, ăluia cu sticlă la un ochi, care coboară acum­ pe trepte lângă cucoana ceia tare gătită, Lain spus­em­ că nu.mi ajung 3 lei pe zi. Şi după ce. m‘a privit in silit prin sticla dela ochi, s'a răstit: — Marş la lucru, calicuile“i ...Doi 'Copii îşi înălţau încă o ţării trupul pe vârful picioarelor, proptin­­du­-şi mâinile, în dreptul ferestrelor luminate ca ziua. înăuntrul cazinou­lui petrec stăpânii marilor furnale. — „Ce albă e pila­ lor, şi jocurile lor nu i s ca la noi, şi nici unul dintre muzicanţii de acolo nu seamănă cu călăraşul nost". Un valet a deschis uşa şi copiii au fugit speriaţi ca doi pui de potâr­­niche. Ferească dumnezeu şi­-i fi ză­rit oamenii boerilor ca iscodesc, cu ochii înfometaţi strălucirea de oglinzi, de straie frumoase şi bunătăţile din sala înnecată în lumină a cazinoului. Victor şi Laioş, copiii minerului de la Ghel­ar, şi-au alăturat apoi mer­sul şi au luat pieptiş coasta dealului. Şase kilometri fac în fiecare zi până în sat la Govăjdia după ce lasă lu­crul la uzină. Opt kilometri face bă­trânul Victor de la Ghelar seara, după ce a scormonit timp de 12 ore mă­­r mntaele pământiului după minereu de fier. ■ —- ,,Furnalele cer minereu fără ră­gaz; nu se satură niciodată, nici stă­pânii lor nu se satură niciodată. Nu i-ar mai răbda pământul!“ — Atâta spunea seara când intra în cocioabă minerul de la Ghelar şi curând cădea pe pat sdrobit de oboseală. Pe plită sfârâiau câteva felii de car­tofi şi o turtă de mălai. Doi bătrâni, părinţii şi patru copii se amăgeau cu asta în fiecare seară. Când şi când copiii mai căpătau câte ceva dela pă­­du­renii mai "'ingtâriţi",­îe "Sus dela munte pentru treaba ce le-o făceau. Curând gazorniţa d­in cui îşi dădea duhul Şi noaptea afla într’un târziu într’o singură cămăruţă 8 suflete care intrerupseserâ pentru câteva ceasuri lupta crâncenă cu­ mizeria. Cu noaptea’n cap pleca în zori bă­trânul miner la Ghelar cale de opt kilometri pe dealurile stâncoase,­ Vie.­ top ucenicul dela furnale şi, ceilalţi, şase kilometri spre Hunedoara. Fe­meia tăia câţiva cartofi în felii îi per­pelea o ţâra pe plită şi ie dădea fie­­câruia să îmbuce. In urma bătrânului şi a celor doi băeţi rămâneau topite în pâcla deasă a dimineţii cocioabele Govardenilor răvăşite ici şi colo printre pietrele colţuroase. ★ Omul şi-a censchis cutia de tablă, şi-a aprins o ţigare. Bate din nou cu gândul drumul spinos pe care l-a frământat cu picioarele goale, în soirenţe cu ani în urmă, la el în Hu­nedoara. Din ochi îi ţâşnesc sclipiri de ură şi desgust. — „Ce timpuri... Prin 1920 »au strâns din toate părţile, din găvanele munţilor, dela gura furnalelor, din fundul minelor, furnalişti, oţelari şi mineri. S’au adunat duşi de ură îm­potriva celor îmbrăcaţi î­n straie lu­cioase şi negre ca pana de corb, care petreceau în sala plină de oglinzi şi lumini. Au venit ei ceară dreptul la o viaţă mai bună, la pâinea care la era furată. Domnii dela Bucureşti au trimis armata să-i puşte şi minerii au pus atunci pruncii înainte. Dar tot au tras călăii. Pe tata l-a pălit cu­ un pat de arma în cap. De atunci n’a mai fost chip să poată munci; a mai gemut pe lângă casă câtăva vreme şi într’un târziu s’a stins. S’au dus pe rând moşii, mama Ma­ria şi apoi s’a stins şi Laios ros de tifos. Au rămas toţi în Govăjţiia, în cimitirul sărac de pe coastă. Aşa a fost traiul nost”. La 19 ani ucenicul Victor Mure­­şeanu şi-a luat lumea în cap.­ ­ „In fum de furnale m’am născut. Mi-e drag oţelul care curge în brâe de foc în formele gata pregătite” — spune Victor Mureşeanu. In aburii fierului topit erau frân­turi din sudoarea frunţii bătrânului miner, Victor din Ghelar. Când râul de foc îşi lua drumul In forme gândul lui sbura spre tatăl care s­e svârcolea 12 ore din zi în bortele pământului. Ucenicul Victor Muruşeanu s’a avântat la 19 ani in luptă cu mize­ria în care îl aruncaseră stăpânii marilor furnale, dela Hunedoara, intr’o bună zi căsuţele din Govăjcea nu l-au mai văzut. Căţeioaba lor a rămas singuratecă printre pietrele colţoase. Nici traistă n’a avut pe drum. Meseria de pţedar, turnător i-a fost soaţă nedespărţită tot timpul, li flat drag» intr’adevăr fiindcă cu mare amar o învăţase, cu bătăi cu vâna ce bou, cu 3 lei pe ziua de muncă, 3 ani da zile în şir, acolo in fum de furnale. A fost lung drumul străbătut dar fiecare pas făcut i-a arătat uceni­cului Mureşean­, că bananii în haine lucioase şi negre ca pana de corb huzureau şi ’n alte părţi, in alte săli încărcate de lumini şi oglinzi. Şi aceeaşi copii privind hămesiţi la ferestre, aceiaşi oameni trudiţi din zori până în noapte, in alte miile, la alte oţelării, in sute de fabrici, erau supuşi aceloraşi cazne, î-a venit in minte minerul Cela Ghelar, greva de atunci cu pruncii in faţă şi soldaţii trimişi de boeri. S'a limpezit in mintea lui totul. Pretutindeni un număr nesfârşit d­e oameni luptau pentru o viaţă ome­nească. Au luptat atunci cei din Hunedoara. In acelaşi timp cu ei, in­ alte părţi, alte mii. Pentru cocioabele de cârtiţă de pe dealul Govăjdiei, pentru morţii din cimitirul sărac de pe coastă, pentru cei răpuşi atunci de boeri, ucenicul turnător s’a aruncat in luptă cu toată puterea anilor săi, cu ura crescândă faţă de stăpânii de pre­tutindeni. Din capat al drumului se pierde in negura pe care o cern coşurile veş­nic fumegânde, Hunedoara. Bucu­reştii sunt celălalt capat. Pe drumul acesta sunt presăraţi 44 de ani din viaţa turnătorului Mureşeanu. Pe la câţi patroni a trecut in acest timp? Nu le mai ştie bine numărul. Ce huite semănau unii cu alţii ! Şi toţi erau aidoma celor din vremea uce­niciei, îşi cunoştea bine meseria Mu­­reşanu şi era căutat. O marfă bună şi ieftină, îşi spunea noul patron la care ajungea. Muncitorul turnător începuse să-şi cunoască însă tot mai bine şi drepturile. Şi ajuta neconte­nit şi pe tovarăşii de muncă să le cunoască. Tot ca turnător este anga­jat în 1932 la Malaxa. Aicî participă la­ frământările miilor de muncitori iar peste un an de zile, greva de aici îl află printre primele rânduri. Ca cei din Hunedoara copilăriei sale, Și cei de aici cereau un sala­riu omenesc, cereau dreptul la un trai omenesc. Cu miile de glasuri şi-a unit cu glasul. L-a arestat poliţia curând şi a stat in­chis săptămâni in şir. Când i-au dat drumul n’a mai fost primit nică­ieri. Devenise un om „periculos”. Turnătorul priceput pleca acum cu nevasta pe câmp să culeagă stegie. A­sta pentru ca să nu moară de foame. In magherniţa din Fantelimon hau pierit de mici doi copii. Cu ştevie nu poţi să ţii copiii. Pe faţa ne­vestei durerea aceasta a lăsat două dâre adânci. Pe Mureşeanu l-a fă­cut şi mai c­ârz: „Lasă femeie om mai avea alţii.. Când va fi timpul rost”. Până, atunci insă muncitorului tur­­ni­tor Victor Mureşean» i-a fost dat să mai treacă prin multe. Fă­găraş, Avrig, Cârţa, detaşamentele de lucru din timpul războiului, te­roarea comandanţilor nazişti Tndrep­­tată îndeosebi impotrivă celor tri­mişi ca „periculoşi’s’au legat, ve­rigă de verigi, în lanţul lung al suferinţelor. „Stíiím® Roşie” Steaua Roşie — început de piaţă napa. De­ câte ori intră pe poarta fa­brica, azi, turnătorul. Mureşeanu pri­veşte steaua roşie.. Cu gândul, cu toate speranţele la cu,­n suferit şi a luptat atâta amar de vreme. „Fraţii­ Wolf“ se chema cu ani îna­inte fabrica şi făcea proectile grele pentru artilerie. Era afacere bună pentru patroni fiindcă aveau căldare in război proectilele. Muncitorii fa­­bricei erau siliţi să le toarne ca să-şi câştige pâinea. Dar câtă ură faţă­­de patroni, faţă de cei care aruncaseră ţara în războiul distrugător nune­u muncitorii turnătoriei „Fraţii Wolf“ pieselor aducătoare de moarte pe care le zămisleau cu mâinile lor. După 23. August şi fabrica aceasta , atâtea altele, a însetat de a mai fi arsenal al morţii. Ea a început să fa­­brice maşini, betoniere, poduri ru­lante, transbordoare pentru minele de cărbuni, cazane petroliere şi atâtea adele. Pentru desvoltarea economiei noastre, pentru progresul şi bunăsta­rea oamenilor muncii. La secţia tur­natorie a fabricat „Steaua Roşie“ cel care conduce treburile astăzi e turnă­torul Mureşeanu Victor. Când a fost instaurată Republica Populară Română, când fabricile au fost smulse patronilor, primul om de care s-a lovit fostul patron a fost Mu­­reşeanu. Patronul a venit plin de aro­ganţă şi­­dispreţ în faţa muncitorului turnător să-i ceară socoteală. Şi-a adus aminte Mureşeanu atunci de stăpânul în frac, cu sticlă la un ochi căruia ii spasese de mult la Hune­doara, „Nu-mi ajung 3 lei pe zi bo­ierule“, care l-a alungat ca pe un câine şi s-a dus grăbit în sala plină de oglinzi şi lumini. De bătrânul mi­ner, şi-a adus aminte care a trudit, nădăjduind zadarnic o soartă mai bună şi care odihneşte acum in jur­nu­l sărac al dealului Govăjdiei, de Laioş, de mama Maria şi­ a adus a­­minte. O viaţă a aşteptat acest prilej. Cu vorbele ii fulgera pe fostul stă­pân pah care l-a salutat de atâtea ori în silă când oI întâlnea prin fabrica: „De acu noi suntem stăpâni!“ Apoi a sigilat în faţa lui casa de bani, birourile. In noaptea aceia n’a atins geană de geană. Era pătruns de o fericire fără seamăn. Acesta era limanul necazu­rilor lui, limanul la care năzuiau acei pe care i-a lăsat in urmă, liman spre care făcea acum primii paşi. Cum ar fi putut să doarmă? O seamă de succase A noastră o fabrica. Acum trebue să învăţăm să muncim bine, din ce în ce mai bine. Acum muncim pen­tru noi. O nouă atitudine faţă de muncă — aceasta trebuia realizat cât mai cu­rând. Pe Mureşeanu Victor l-au în­văţat tovarăşii de la organizaţia de Partid cum trebue să procedeze pen­tru ca productivitatea muncii în sec­ţia de turnătorie să fie cât mai mare. El a înţeles că aceasta nu se poate traduce în fapt decât numai prin întreceri socialiste. De aproape doi ani întrecerea socialistă e metoda de care Mureşeanu Victor nu se des­parte niciodată in muncă. La în­ceput a mers destul de greu Tot organizaţia de Partid l-a scos şi de astădată din încurcătură. Tovarăşii de acolo i-au vorbit mult despre buna organizare a muncii, despre lichidarea timpilor morţi, apoi i-au indicat câteva broşuri sovietice. Cânii a ieşit de la organizaţie in capul său erau o mie de s­coteli, începuse să vadă limpede pricina atâtor greu­tăţi. Dimineaţa următoare şi in cele teilte dimineţi se scula devreme şi ajungea primul în atelier. Cu cei puţii şefi de echipă, se ducea la lo­­cul de muncă al fiecărei echipe şi-l organiza in­ v derei .începerii lucru­lui. Muticitorii vedeau cu mirare S» intrarea în atelier ceva neobişnuit. Niciodată n’a fost atâta ordine la locul lor de muncă. In ziua aceia şi în ceia’.aHe zile munca lor a fost mai spornică. Istr’o şedinţă pe care au ţinut-o în cursul zilei în atelier, Mu­reşeanu Victor le-a explicat pe înde­lete. „Omul nu trebue să se mişte de la locul lui. Trebue să aibe tot ce-i trebue aproape. Prea mulţi timpi morţi, înseamnă productivitate mică, înseamnă câştig puţin. Trebue să se repartizeze din timp şi in mod pre­cis sarcinile fiecăruia”. Cei 54 de muncitori din secţia lui Mureşeanu in cap ca el, au început sa lucreze tot mai bine, să depăşească cu 200, cu 300 la sută normele în cadrul în­trecerilor socialiste. Muncesc mai uşor acum, câştigă in schimb mai mult. „Lucram fără cap la început, iar saara eram­ tare obosiţi. Şi nu realizam prea mare lucru” — spun acum şi Statiade şi Văduva din sec­ţia lui Mureşaiţu. In secţia lui Mureşeanu, muncitorii îşi ridică mai repede ca oriunde ca­lificarea. Dobrin Gheorghe din a­­ceastă secţie a devenit în trei luni de zile turnător calificat clasa IV-a şi face lucru care se încredinţează muncitorilor din clase superioare de calificare. Dobrin Gheorghe câştigă azi 13.000 lei. Acum trei luni căpăta 1000 lei ca portar la Reşiţa. Ceia ce arată insă cheia numeroaselor suc­cese pe care Ie înregistrează secţia de turnătorie a fabricii Steaua Ro­şie se află în chiar vorbele lui Mu­reşeanu: — „Sunt nedespărţit de „Manualul turnătorului” al lui I. Alexov. Când am o greutate in muncă alerg la el şi găsesc deslegarea”. „E grozavă ,cartea asta” Cartea asta ca şi „Cuvântul maiştri­lor” din care Mureşanu citeşte şi re­citeşte în fiecare seară acasă l-au a­­jutat să organizeze bine munca sec­ţiei sale, să facă din nenumăratele angajamente pe care muncitorii sec­ţiei şi le-au luat, realizări care sunt tot atâtea succese. Tonajul secţiei sale a crescut de trei ori în ultimul timp. De la data de 5 Noembris secţia lui Mureşeanu lucrează in contul anului 1950. Ucenicul turnător care învăţase gol şi flămând meseria ce i-a devenit apoi atât de dragă, a descoperit nu de multă vreme adevăratele taine ale meşteşugului său. Cuvântul maiş­trilor sovietici l-au ajutat la aceas­ta. Sprijinul tovarăşilor de la Partid de care n’a fost lipsit niciodată l-au călăuzit spre aceste cărţi. Astăzi ei învaţă din ele, învaţă şi pe cei din jurul său. Seara acasă e atât de mare interesul cu care citeşte că uită de oboseală şi stă până la ore târzii, studiind Pe măsură ce citeşte descoperă mereu alte lucruri noui şi aceasta îi întreţine nestins interesul. Partidul experienţa sovietică l-au ajutat pe Mureşeanu Victor să-şi îmbogăţească tot mai mult cunoştin­tele sa muncească mai bine, să-şi îmbunătăţească în acest fel neconte­nit viaţa Cârligul­­ui e a .t­zi de două ori mai mare ca in 19«. Pentru munca pe care a dus-o in secţia sa, pentru inovaţiile pe care le-a făcut, in ge­neral pentru sănătoasa şi rodnica sa atitudine faţă de tr.ctcă. Partidul şi Guvernul i-au acordat lui Mureşea­nu o răsplată neaser­uit de frumoaşi. ..Ordinul Muncii 'lasa II-a”. Ea i-a fost iPni'n.' tă in cadrul unei festi­vităţi n zi­." de 39 Decembrie 1 f!ÎS. Când s'a retors acasă,­­cam­ târ­ziu, şi-a scos paltonul, victoria, ne­­vastă-sa a prins să-l Întrebe de ce a întârziat. Nici bărbatul nu a. mai a­­pucat și spună ceva. O clipă mai târziu nevastă-sa şi fetiţa i-au sărit de gât şi l-au acoperit de sărutări. Pe piept îi strălucea decoraţia pri­mită Ce lung a fost drumul până aici. Victor, turnătorul, poate povesti zile întregi. Nevestei i-au, răsărit fire de păr alb- Ifi jurul ochilor, I s’au, adunat ca două umbre urmele neca­zurilor indurate. „A venit, şi timpul nost, nevastă, Apau. n°,i suntem stăpâni.” Ia caşa lui Mureşeanu Victor, turnătorul de la Steaua Roşie, soarele vremurilor nour şi-a aruncat cald razele. Veronica Tramvaiul nr. 8 te lasă după un răstimp îndelungat la staţia „strada Veseliei“. In ciuda denumitei strada are acelaşi aspect sumbru ca majori­tatea străzilor periferice, moştenire a regimurilor b­u­rghezo - moşiereşti. Deja fabrica Steaua Roşie mergând fie strada Veseliei, ajungi in cartie­, lui Ferentari. Aici privirea ţi se a­­pregiş din capul locului pe un şir de clădiri mari. Sunt locuinţele, mun­citoreşti din cartierul Ferentari, din Stija permanentă pe care Partidul şi Guvernul o poartă oamenii..)- muncii din Republica noastră Populară pertr­­­t necontenita îmbunătăţire­ a condi­ţiilor lor de trai, s-a ridicat aici, • un grup masiv de clădiri, un cartier muncitoresc. •T: (!■. familii de muncitori locuiesc ii­ care din aceste blocuri. Fiecare ; i 'nt a:v instalaţii de calorifer, bau, gaz aerian, lumina electrica, pivniţă, spălătorii şi urcătorii siste­­m.'i’c '. tot cec­ece c necesar unei gos­podării. Mulţcitorii ca­re locuiesc aici au stat până nu de mult in străzi ca cea a „Veseliei“, in camere igrasioase folosite în acelaş Timp şi pentru bu­cătărie, şi pentru spălătorie, şi pen­tru dormitor in blocul 10 pe o uşe se află un­ cartonaş. „Victor Mureşeanu, turnă­tor in fontă şi metal“. i uşa ţi-o deschide ,0 femeie cu fire, argintii în păr,' cu umbre în ju­rul, ochilor, — urme­le­­ suferinţelor trecute. T. Victoria nevast.i ' turnătorului Mureşeanul. 'AcumMi. de ani a cobo­­rit din Ciulăul Buzăului unde zece guri trebuia sa se hrănească cu ce brumă puteau să mai dea. dq.ui po­goane­­i două pră­jini­ de pământ sărac. Din­­ Stăpân In sfspân ti"' umblat' flă­mândă până­ când l-a întâlni­t pe Vic­tor Mureşeanu. Alături au început să lupte mai departe împreună pen­tru viaţa pe car© o trăesc abia astăzi. Dragostea ei şi a bărbatului s® re­varsă acum toată asupra Veronicăi, fetiţa de 5 ani şi 7 luni. Ea e sufle­tul casei lor, ea adună în buclele blonde, toată lumina din casă, tot râ­sul şi veselia în obrajii care au în­ceput să arate dela o vreme ca­me­rele pârguite. îmbrăţişarea ei e peil­ten tatăl care vine obosit dela muncă­­dekb­iţiil odihnitoare răsplată, Veronica e acum frumos îmbrăcată. Odinioară n’avea decât o singură ro­chiţă şi aceea peticită ca vai de ea. l-a cumpărat şi bocăncei tărcuţul pe cartela primită dela fabrică. Ştie să umble ca un om mare la aparatul de radio pe care l-a primit tătcuţul în ca­drul întrecerilor, de la CGM. La grădiniţă din cartier învaţă lu­­cruri frumoase; seara i le istoriseşte lui taică-său cu care stă îndelung la sfat. In interiorul cald şi curat, aparatul de radio, vorbeşte despre faptele in muncă ale unui pionier care se află la construcţia Canalului Dunărea- Marea Neagră, un copil ceva mai ră­sărit decât ea, tânărul Iacob Sinsion dela Mircea Vodă care sapă alături de cei­ mari albia uriaşului drum de apă. Iacob Sinsion e un copil care n’a avut copilărie. Partidul nostru îi poartă şi lui de gri­je, aşa c­­in îi poartă şi Veronicăi, şi tuturor copii­lor de muncitori, şi-l ajută să în­veţe lucruri frumoase şi folositoare, sa muncească bine, să câştige l„ fel. '"Veronica ascultă atenta, apoi ne­­îndemnată de nimeni Începe să ne spună o poezie învăţată la grădiniţă, pe care a mai spus-o de multe ori, dar care izvorăşte acum din dorinţă de a fi şi ea, cât e de mică, un i-ob­­structor al socialismului în Republica noastra, aşa cum e lacob Simior). — „Du-mi tăticule şi m­ie O lopată şi-o mistrie Să mă duc pe­­şantier Să ma fac brigadier Să zidesc o ţară nouă Cu mânuţele amândouă Ţara mândră, ţară tare Pentru clasa muncitoare.1­. O ţară mândră şi nouă cu adevă­rat pentru cei ce,au trudit ani şi ani de frânchul pentru aliii, care au plătit cu viaţa lor atunci, când, au încercat să­­ceară dreptul muncii lor, s'o rupă cu mizeria in care erau ţinuţi. O ţară , nouă construită de mâinile celor care îşi ţin acum, sociiţa, in ele, fiindcă: •— „De amniî nbî’’'suntem ’stăpânii’. Jos în stradă sub şirul de locu­inţe stau înşirate unul după altul magazine de Stat cu tot felul de mărfuri. Nevestele muncitorilor nu fac decât doi paşi pentru a-şi cum­păra ceiace le trebue. In­ şirul de magazine se află Ofi­­ciul C.E.C. Aici are depuşi turnata l­­ui Victor Mureşeanu 12.909 lei, care s au, adunat pe nesimţite de la fiecar­e leafă. Reducerea datoriilor si i­­po­­zitelor i-au fost de un ajutor de nepreţuit. 18.080 lei avea de plătit la fabrică încă de pe vremea patronilor. ★ Seara în casă se citeşte. Victor Mu­­reşeanu soarbe slovă după slovă­* „Cuvântul maiştrilor". Victoria, net vasta, citeşte din zi in zi mai mult şî învaţă astfel repede o seamă de lu­cruri. In Cislău la ea n‘a învăţat carte. La stăpâni buchisea pe apu­cate. Acum bărbatul ii aduce cărţi de la fabrică şi de la biblioteca îdoneta­­rieţ. Când întâlnesc ceva greu se lămuresc împreună. — „Azi e preţuită munca noastră taică. Partidul, Guvernul Republicii noastre, ne ajută să culegem roadele muncii. Ne învaţă să muncim cu spoţt să fie o lumină în casa noastră, în viaţa noastră”.­* E pace şî belşug la casa lui Mu­­teşanu astăzi.­­ „Mă simt cu 10 ani întinerită” —­­spune deseori Victoria. Faţa ei n’a râs niciodată. Acum deseori îi înflo­reşte zâmbetul pe faţă Şi alungă umbrele din jurul ochilor. Portretul tovarăşului Stalin stră­­jueşte încăperea. Marele Stalin, ar­­mata lui vitează, apără pacea, apără liniştea şi belşugul din casele mun­citorilor.­­ ..Fabrica noastră nu mai fabrica arme. Fierul pe care îl torn acum in­forme, se preschimbă în secţia mea, în unealtă de muncă. Am să fac tot mai multe, mereu mai multe, pentru liniştea şi belşugul nostru, pentru viitorul Veronicăi pe căiţă vreau să-l­ ştiu lipsit de griji. Mă voi strădui din răsputeri să ridic ne­contenit producţia”, spune cu nestră­mutată hotărâre turnătorul Mureşea­­nu Victor de la fabrica metalurgică .Stea sfi­­voşie”, teremtat la „Ordin» Mimen clasa lî-a”, şi se pregăteşte odată, cu miile de oameni ai muncii din ţara noastră pentru luptele şi victoriile anului 1350, în contul că­ruia el munceşte deja de 2 luni. Virgil Toso ACASA: In casa turnătorului Mureşeanu Victor de la „Steaua Roşie, cald primele raze, soarele vieţii noi şi-a aruncat ­ PENTRU COPII OAMENILOR MUNCII DIN CAPITALĂ ERI A AVUT LOC SERBAREA POMULUI DE IARNĂ C.G.M. uul după altul autobuzele diferite­lor întreprinderi şi uzine din Ca­­pitală se opresc în faţa Facultăţii de Drept. Sunt pline de copii. Sute şi sute de copii ai oamenilor muncii, co­boară gălăgioşi, şi plini de veselie. Excla­­maţii!» 4® surpriză nu mai contenesc. In curtea din faţa Facultăţii, de Drept o serie de brazi aşezaţi de o­ parte şi de alta poarta în ramurile lor nenumărate becuri ce sclipesc argintiu in noapte. 111 Moş Gerilă, din placaj, mare aproape cât bradul de lângă el, stă aşezat în mijlocul curţii. Copiii se opresc o clipă în apropierea lui, râd şi bai veseli din palme, apoi, grupuri întregi pătrund în clădire. Aula mare a Facultăţii se umple trep­tat. De jur împrejur, pe coloane, stau agăţaţi prietenii din cărţile de poveşti ai celor mici: Motănel, Ţăndărică, Ursu­leţul, Vulpea şi toţi ceilalţi d­in cele două părţi ale estradei, doi brazi, aproape pâ­nă la tavan, sunt plini de jucării, de cărţi, de luminiţe. Când, sala s’a umplut până la ultimul loc a început serbarea. Este serbarea pomului de iarnă orga­nizată de Comitetul Executiv al Con­­­­federaţiei Generale a Muncii. Luminile s-au stins şi a rămas doar scena luminată, la care privesc mii de ochi. Iată a apărut pe scenă Ursuleţul ■ care se laudă Vulpii că numai el e tare ,şi e mare; apoi au venit Veveriţele, Că­ţeluşul, Fu­lguşor Şi toţi locuitorii pă­durilor din basm­e. Un băieţel citeşte din carte o poveste minunata... Sala e numai râs sgdobiu şi bucurie.' •iGhrajji s‘au aprins de atâta veselie, iar mânuţele nu mai contenesc din aplauze .Urmează apoi o serie de alte numere care de car® mai atractive, trei pionieri •recită o poezie închinata Republicii, doi ■copilaşi fac acrobaţie etc­ La sfârşit, pioniera Elena Tudorache, fiica de mun­­­citor- ceferist, in numele celor din sală, mulţumeşte călduros Partidului şi Confe­­deraţiei Generale a Muncii pentru în­treaga serbare. Urmează împărţirea darurilor. In fa­ţa unor măsuţe pline de biscuiţi, bom­boane, cărţi, reviste, caiete, blocuri d® desen etc­ s-a stârnit o veselie de ne­­descris. Irită-l pe Tat Ioan elev în clasa IV-a ,a Şcolei Elementare n­r. 55, primind da­rul său de Anul Nou. Zâmbeşte şi ochii­’i aleargă veseli de la braţele încărcate, la cei din jur. Tatăl său lucrează în uzi­nele Vulcan la forje, şi va fi bucuros ,când micul ionel îi va povesti entu­ziasmat, ce a primit el în ziua celei d© ,a doua aniversări a Republicii. La fel d© vesel alături de el e Constantin Cornel fiul unui muncitor de la Steaua Roşie-. ..La fel ca ei sunt nenumăraţi alţii in jur­începând de la 3­1 Decembrie până la 2 Ianuarie inclusiv, câte 2000 de copii ai oamenilor muncii din Capitală vor asi­sta zilnic la această serbare a pomului de iarnă. Copiii sunt numai ochi şi urechi la ceea ce se petrece pe scenă

Next