România Liberă, aprilie 1961 (Anul 19, Nr. 5121-5146)
1961-04-01 / nr. 5121
sE-O EHH*S!S»"| ZSÜBSf Teatrul și spectatorii Cei care urmărețc rubrica de spectacole a ziarelor, vor fi observat și nu o dată —odună cuvinte trecute în paranteză, după titlul piesei: „spectacol cedat". Acest termen devenit tot mai obișnuit și mai des folosit în ultimii ani, înseamnă că spectacolul respectiv se joacă hi fa/a muncitorilor unei singure întreprinderi, a funcționarilor unei singure InstHule sau chiar, și tot mai frecvent. In fața membrilor unei gospodării colective, cu alte cuvinte, in fata unor oameni care provenind din unul și același loc de muncă, umplu in acea seară întreaga sală a respectivului teatru. Mai există însă și un alt fel de spectacole cedate ș 1 anume acelea prezentate de teatru nu în sala sa, ci in aceea a colectivului uzinelor ...Republica"" sau a Complexului C.I.R. ..Crivila roșie din București, a filaturii „Moldova" din Botoșani, a uzinelor „Janoș Herbak" din Cluj, la căminul cultural din Băilești sau la Casa de cultură din Tg. Jiu. Intr-un fel sau în altul, spectacolele acestea cedate vorbesc ci se poate de limpede despre afluența unui nou public- spre teatru, public care se sloane de muncitori, tuali și care formează marea majoritate a spectatorilor celor 38 de teatre dramatice din oră. Dintr-o artă închisă între cei patru pereți ai unei săli mai mari sau mai mici și mai cu seamă mărginită de mărginirea obtuză a așa-ziselor „clase culte", teatrul devine pe zi ce trece o artă a maselor, a milioanelor însetate de cultură, pentru care fiecare piesă care oglindește problemele lor, pentru care fiecare spectacol bun, bine realizat și bine jucat, este o sărbătoare.Și totuși teatrele noastre care și-au pus activitatea în slujba milioanelor de oameni ai muncii, sunt încă departe de a fi epuizat toate mijloacele de care dispun, pentru lărgirea continuă a minei lor de masă. In ceea ce privește folosirea mijloacelor necesare atragerii unui număr de spectatori mereu mai mare cu fiecare stagiune, unul din acestea și desigur din cele mai importante, este repertoriul teatrului, valoarea sa artistică și educativă, varietatea lui. O mai mare varietate a repertoriului în această stagiune, o mai atentă alegere a pieselor sub raportul atît al actualității problemelor dezbătute cît și al realizării lor artistice, un mai mare număr de lucrări de bună calitate ale dramaturgiei noastre originale, au asigurat împreună cu o mai valoroasă realizare artistică a spectacolelor, o creștere considerabilă a numărului de spectatori. Căci la fel de importantă pentru atragerea noului public spre teatru ca și calitatea repertoriului este și calitatea spectacolului. Publicului nostru nou, muncitorilor, țărănilor, intelectualilor, nu le plac piese care nu răspund năzuințelor și preocupărilor lor, dar nu le plac nici spectacolele plate, cenușii, neinteresante, în sfîrșit, de mare importantă pentru atragerea noului public Spre teatre este popularizarea spectacolelor. Multă vreme in incinta uzinelor „23 August", de pildă, nu s-au găsit afișe ale teatrelor bucureștene, cu atît mai puțin un profitam al spectacolelor. Multe teatre consideră că aceasta ar fi o sarcină a responsabililor culturali din întreprinderi, chiar de ar fi așa, popularizarea propriilor lor spectacole nu este nicidecum o sarcină care să nu privească in aceeași măsură sau chiar Intr-o măsură mai mare, teatrele. Teatrele nu trimit decit rar și sporadic în uzine afișe și programe sâptămînale și nu trimit deloc programe de sală sau prezentări ale piesei, ale spectacolului, ale interpreților, programe și prezentări care să fie cercetate în prealabil de cei care vor să vadă un spectacol. Mai mult, chiar cînd prezintă ____________spectacole la locul de muncă, lipsesc deseori programele de sala, cum s-a întîmplat de pildă, cînd Teatrul Național „I. L. Caragiale" a prezentat piesa „Dezertorul" la uzinele „Republica ‘. De cele mai multe ori aceste spectacole date în „deplasare" nu sînt urmate de discuții între actori și spectatori, nu au de aceea și scopul de a apropia pe spectatori de teatru și actori, de a-i convinge pe primii să meargă ei la teatru înaintea unei noi vizite a teatrului la ei. Cam același lucru se întîmplă și în gospodăriile colective din jurul orașelor în care se află teatre și ai căror membri, avînd posibilitatea practică și mijloacele de transport necesare ca să vină la teatru, nu au la îndemînă materialele care să-i ajute să aleagă cînd și la ce anume spectacol să meargă. Alteori aceste gospodării colective nu dispun pe lângă mijloacele de informare, de suficiente mijloace de transport și atunci lucrurile se complică. în această ultimă direcție ni se pare interesantă și utilă inițiativa Teatrului Național din Craiova de a pune la dispoziția colectiviștilor din apropierea orașului, autocamionul și autobuzul teatrului, care să-i aducă la spectacole. Mai sînt desigur și multe alte mijloace care pot fi folosite pentru atragerea de noi spectatori spre teatru și între acestea ajutorul sub toate aspectele pe care teatrul îl poate da echipelor de amatori din uzine și de la sate nu este ultimul, după cum pregătirea unor spectacole speciale pentru sate își are importanță bine definită, în toate cazurile insă e nevoie ca teatrele noastre să se preocupe de această problemă — lărgirea bazei de masă a activității lor — și atunci desigur se vor naște în focul căutărilor și metodele cele mai potrivite și mai eficiente pentru realizarea acestei importante sarcini. MARIANA PÎRVULESCU Puncte de vedere numără în mițărani, intelec Cea de-a 1-a premieră a acestui an, pusă în scenă de colectivul Teatrului de Stat din Turcia este piesa „Umiliți și obidiți", dramatizare după Dostoievsky realizată de A. Jeleabinski. în clișeu, scenă din spectacol Foto : agerpres Romínia Utóra % mii Timi 1 fi ^UllUKA^WA fc& Despre cărți cu autorii lor Suflul actualității Fragmentele publicate în presă dintr-o carte în curs de apariție anticipează constatarea că Radu Tudoran, după o incursiune în genul romanelor de aventuri („Toate prizele sus“ și „Ultima poveste“) a abordat problemele majore ale contemporaneității, cu mijloacele romanului frescă propunîndu-și să înfățișeze aspecte din viața unui șantier naval în preajma evenimentului revoluționar al naționalizării, respectiv în momentul istoric cînd bunurile materiale create prin sudoarea și priceperea celor mulți sînt restituite adevăraților lor stăpîni — oamenii muncii. Construcția unei asemenea cărți va fi ridicat, fără îndoială, multe probleme de ordin artistic iar chipul în care scriitorul le-a rezolvat va ieși la iveală o dată cu lectura integrală a romanului. Se poate insă deduce de pe acum că în ceea ce-l privește pe Radu Tudoran, această carte marchează în scrisul său începutul unei noi etape, romanul situîndu-se în sfera unor preocupări care reflectă dinamica vieții contemporane, ce aduc ecoul evenimentelor din anii noștri la care autorul a participat, și introduc în cursul acțiunii figuri de comuniști, oameni înaintați ai timpurilor noastre. De aceea în convorbirea pe care am avut-o cu autorul cărții „Dunărea revărsată“, în ajunul trimiterii manuscrisului său la tipar, urmînd ca romanul să apară în cinstea aniversării partidului, l-am rugat pe Radu Tudoran să ne vorbească despre faptele de viață care se află la baza cărții, despre realitățile care l-au solicitat. — Considerînd că de cele mai multe ori titlul sintetizează un chip lapidar conținutul unei cărți, vom ruga să ne explicați ce exprimă „Dunărea revărsată“ ? — Titlul cărții mele reprezintă o imagine directă fiindcă, într-adevăr, revărsarea apelor joacă un rol important în desfășurarea narațiunii. Dar, în același timp, el este un simbol — simbolul fertilității și al energiei descătușate, al luptei oamenilor cu natura și al biruințelor asupra ei. — Dorind să găsiți o imagine generalizatoare, simbolică pentru a sugera energia descătușată, triumful oamenilor, rodnicia, la ce anume v-ați gîndit ? — în construirea acestei cărți, al cărui proiect l-am purtat în minte multă vreme, m-a preocupat să arăt — delimitîndu-mă la realitățile din jurul nostru — mersul înainte al lumii sub imboldul comuniștilor, a acelei gigantice energii umane care fertilizează, înnoiește și înnobilează pămîntul și făptura oamenilor. Totdeodată cu aceasta am încercat să redau evoluția acelei părți cinstite dar dezorientate a lumii vechi care, sub de vorbă cu Radu Tudoran influența binefăcătoare a comuniștilor se integrează mersului înainte al societății. Acestei din urmă categorii îi aparține unul din eroii importanți ai cărții — inginerul Dutchevici. El își găsește sensul existenței abia spre șaizeci de ani, datorită orizontului limpezit pe care ideile socialismului i-l pun în față. Desigur, procesul acestui personaj nu-i atît de simplu pe cît l-am schițat în cîteva cuvinte. Un exemplu asemănător îl înfățișează eroina cărții Ana Odetta pe care viața nedrept orînduită a lovit-o cu o mare brutalitate și care-și regăsește demnitatea abia în anii noștri, în mijlocul muncitorilor. Am pomenit întîi de personajele care se transformă în climatul noilor realități, dar dintre toți eroii cărții cititorul Va fi îndemnat să-i rețină, în primul rînd, pe aceia care fac posibilă evoluția unor oameni ca Dutchevici și Ana Odetta. Aceștia sînt comuniștii Matei, directorul șantierului naval unde se petrece acțiunea, de multă vreme membru de partid, care aduce în carte un continuu suflu de energie, îndrăzneală, cinste, corectitudine, fără să fie lipsit de un anumit romantism, de o anumită poezie sufletească, apoi Donos, secretarul organizației de partid. Deși în economia cărții acesta din urmă ocupă mai puțin spațiu decît primul, el apare totuși ca un personaj de prim plan. — Cartea are la bază o experiență de viață personală ? — Bineînțeles. Ea este în ansamblu rezultatul unei experiențe cu totul personale. In preajma epocii descrise am trăit într-adevăr pe un șantier naval. Nu pot să spun că am copiat din viață eroii pe care i-am întîlnit acolo dar personajele și împrejurările încearcă să fie o sinteză a atmosferei de luptă și de muncă dintr-un moment de importanță decisivă pentru țara noastră : naționalizarea. Radu Tudoran se oprește o clipă, apoi continuă surîzînd : — Constat cu surprindere că, după ce în trei ani de zile am scris nouă sute de pagini (la care trebuie adăugate încă cel puțin pe atîtea aruncate), îmi este aproape mai greu să sintetizez într-o scurtă convorbire ca aceasta frămîntările personajelor melee și ale lumii în care trăiesc ele, deși întreaga ambianță a cărții mă urmărește în chip foarte obsedant. Probabil sînt încă prea aproape de această lume, ea e prea vie în sufletul și în conștiința mea, ca să o pot caracteriza cu obiectivitate. Fără a încerca o eschivare, prefer ca despre personajele mele sumar enunțate aici să se pronunțe cititorii și mai cu seamă cei care fără știrea lor l-au inspirat. Ei există, bineînțeles nu cu identitatea precisă din carte și desigur se vor recunoaște in exemplare mai multe decît mi-am închipuit. — Acțiunea cărții se petrece, după cum ne-ați informat, în anul 1948 și este inspirată de realități în mijlocul cărora ați trăit efectiv. De atunci ați mai revenit în locul de desfășurare al evenimentelor din roman ? — Multă vreme nu am fost în orașul unde se petrece acțiunea cărții, oraș pe care am vrut să-l dezleg de orice coordonate geografice, în timpul cînd începusem să scriu „Dunărea revărsată“ mai mult pe temeiul unei vechi și complexe sedimentări de amintiri, m-am întors pe malul Dunării. Surpriza pe care mi-a înfățișat-o orașul de provincie, atîta vreme înapoiat sub toate aspectele — edilitar, social, industrial, cultural — a fost revelatoare. Și oricît ar părea de paradoxal, această vizită, deși în timp avea loc la zece ani după momentul descris în carte, a fost pentru mine o prețioasă „documentare“. Ceea ce pentru eroii mei apărea, în 1948, ca un viitor abia presupus, mie mi se înfățișa aevea, în felul acesta, deși cartea se inspiră din evenimente de care ne desparte un deceniu și ceva, am căutat ca din paginile ei să răzbată suflul actualității imediate și mai mult, suflul zilei de mîine. BORIS BUZILA Pauze scurte cu discuții lungi (în vreme ce pe ecran se succed reclamele) la un moment dat ea se stinge brusc. Luați prin surprindere, spectatorii se grăbesc să ocupe locurile cele mai apropiate. Așa se face că, în mod regulat, sonorul jurnalului de actualități este acoperit cu interminabile dispute între cei care s-au așezat și spectatorii care încă n-au avut răgazul să-și identifice locurile. Pauza dintre jurnal și film este și ea destul de scurtă. Așa că, în ultimă instanță, căutarea locurilor continuă în protestele celor care și le-au găsit și vor să vadă filmul... Procedeul ni se pare și lipsit de grijă față de întreprinderile care plătesc reclamele și needucativ pentru spectatori. Este de la sine înțeles că dacă îți cauți locul nu poți urmări totodată și reclamele. Ce privește disciplina ocupării locurilor numerotate pe bilet, aceasta este subminată de chiar procedeul în cauză. Spectatorul se va deprinde a ști că la cinematograful „București" este bine să te grăbești să ocupi locul la întîmplare fiindcă altfel riști să se stingă lumina și să rămîi în picioare. Ar fi oare bucuroasă conducerea cinematografului de o asemenea reputație ? La cinematograful „București", pauzele între spectacole sînt mai scurte decît la alte cinematografe. Motivul: cea mai mare parte a pauzei este afectată reclamelor cu diapozitive. Dar dacă la începutul pauzei, lumina rămîne încă aprinsă Un concert mult prea... „expres Teatrul Satiric Muzical „C. Tănase" oferă publicului, în sala din Calea Victoriei 174, un „Concert Expres". Iși dau concursul soliști și interpreți de estradă binecunoscuți ca Trio Grigoriu, Dorina Drăghici, Aida Moga, Roxana Matei, George Bunea, Mihai Kingzburg, Radu Zaharescu și Horia Șerbănescu, Zizi Șerban, Cornelia Teodosiu. In program apare și cuplul de dansatori Silvia Solomonescu-Sandu Feyer. Concertul este susținut de valoroasa orchestră de jazz „București“ iar melodiile sînt în majoritate creații recente ale compozitorilor Radu Șerban, Gelu Solomonescu, George Grigoriu, Radu Zaharescu, Temistocle Popa și Vasile Veselovski. Deși ,, salvat" in parte datorită cîtorva creații și interpreți asupra cărora vom reveni, concertul poartă în chip vădit ampreta improvizației, a lipsei de exigență. Se pare că, întrucîtva, și cei care au alcătuit concertul și-au dat seama că „lista de bucăți“ nu dispune de creații deosebit de inspirate în domeniul muzicii ușoare care să devină ulterior șlagăre. Astfel se și explică, probabil, de ce au fost incluse în concert, de pildă, cele două melodii mai vechi, dar de succes, ale lui Radu Șerban „A fost de ajuns o melodie“ și „Un cîntec de dragoste". Și totuși, programul concertului însumează aproape 20 de melodii. Care este cauza că cele mai multe dintre ele trec pe lingă spectator fără să-i rețină atenția ? Este evidentă, in primul rînd, lipsa de originalitate melodică, ceea ce creează spectatorului impresia că a mai auzit undeva aceste melodii și că ele seamănă oarecum între ele Această impresie este accentuată și de faptul că orchestrația Ior este aidoma cu cea a unor șlagăre de largă circulație. Lipsa unei cunoașteri profunde a realității, a preocupărilor de viață și a gustului spectatorilor noștri se vădește nu numai în melodiile care bat pasul pe loc în acorduri și armonii binecunoscute, dar și în textele cîntecelor „O lebădă și o fetiță", „Două inimi și o melodie", „Mi-am pus dragostea la butonieră", „Mi-e teamă să te cert“. Există, e adevărat și două-trei melodii care încearcă să ne ofere mai mult, să se ancoreze mai bine în realitate cum sînt, de pildă, „Orașul meu văzut de sus“ de Radu Zaharescu sau „Zestrea mea" de Temistocle Popa. Din păcate, ele nu sînt insă prea reușite nici ca muzică, nici ca text. Intradevăr reușite sînt doar valsul „Mardare" și jocul în stil popular „Cireșiea", ambele aparținînd compozitorului George Grigoriu. Merită, de asemenea, apreciate momentele vesele susținute de Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu (îndeosebi „Marțieniij“. N-am putut totuși să înțelegem rostul abuzului de umor alb în genul parodiei „Carlotescu“ precum și unele concesii făcute „pitorescului" bulevardier în expresii de un haz fără nici o valoare educativă. Cît privește regia spectacolului (Nicolae Frunzetti) ea se menține într-o prezență discretă, lăsînd interpreților posibilitatea unei evoluții comode. Fără a străluci prin rezolvări inedite, regia a veghiat totuși cu destulă stăruință la acuratețea montării și dinamica spectacolului. Mai puțin atentă a fost cu anumite taze ale interpretării cum este tendința de a susține partitura mai mult prin ritm și intensitatea emisiei vocale, decit prin nuanțare (Roxana Matei, Fonea Socolov și chiar Aida Moga) cît și falsa degajare obținută printr-o gesticulație abundentă (George Bunea). Trebuie subliniat însă aportul calitativ indiscutabil pe care trio-ul Grigoriu și Dorina Drăghici il aduc spectacolului. Considerînd că scopul principal al unor astfel de concerte-spectacol este acela de a stimula creația in domeniul muzicii ușoare, de a promova în rindurile unui larg auditoriu ceea ce este actual și valoros pe acest tărîm și de a face în acest fel o bună educație muzicală, credem că este utilă în viitor o mai temeinică pregătire a concertelor de muzică ușoară, in spiritul acelor realizări unanim apreciate în trecutul apropiat. EUGEN ATANASIU 6 La galeriile Fondului plastic din B-dul Magheru t-a deschis de curind expoziția de grafică Florica Cordescu. în clișeu: Ilustrații la: , Ruslan și Ludmila“ de A. S. Pușkin și „In ceață“ de Marin Preda Е Simbătă 1 aprilie 19$i — nr. 6121 Marți încep la sala Floreasca reprezentațiile ansamblului „Baletul pe gheață“ din Moscova cu spectacolul „Fantezie de Iarnă“. Fină atunci, după cum se vede în clișeu, artiștii sovietici repetă numerele din program pe patinoarul „23 August“. Foto I MIHAI POPESCU Măsuri pentru îmbogățirea repertoriului echipelor de teatru de amatori Răspunzînd la articolul „Din nou despre piesele într-un act“ apărut la 11 februarie 1961 în ziarul nostru. Direcția generală a așezămintelor culturale din Ministerul învațămîntului și Culturii apreciază ca juste constatările făcute în articolul mai sus menționat și anume „că sînt prea puține piese într-un act care să țină pasul cu dezvoltarea vieții sociale în țara noastră și în primul rînd piese care să oglindească procesul de întărire economico-organizatorică a gospodăriilor agricole colective și viața contemporană a clasei muncitoare". Mai departe, în răspunsul său Direcția generală a așezămintelor culturale din Ministerul Invățamîntului și Culturii ne aduce la cunoștință atît măsurile luate pentru remedierea acestei situații cît și cele ce se vor lua într-un viitor apropiat pentru îmbogățirea repertoriului de piese într-un act cu tematică contemporană . „Astfel, au apărut recent piesele „Neamurile" de Teofil Bușecan și „Aniversarea" de Kakassy Endre a căror acțiune se petrece în gospodăriile colec te urmele materialelor publicate tive. Sunt sub tipar sau în curs de finisare piesele „Ignat cel sucit" și „Hoinarul“ de Tiberiu Vornic, „Unul e Pandele" de Liviu Cernăianu, „Risul pământului" de Gh. Tențulescu și altele. Au apărut piesele : „Povestea cu șorțurile schimbate“ de Constanța Bratu și „O brigadă de pomină" de Vera Crăciun, ambele avînd ca temă educarea tineretului muncitoresc. E în curs de apariție piesa „Trandafirul negru“ de M. Davidoglu, al cărei acțiune se petrece in mediul siderurgic. De asemenea, sînt în curs de finisare piesele „Cînd începe viitorul" de V. Bîrlădeanu, „Fiul maistrului Bucur“ de Stela Neagu, „La răscruce" de Silvia Andreescu, „Mina de oțel" de Andi Andrieș, „Igrasia" de Dorel Dorian și altele a căror acțiune oglindește viața actuală a muncitorilor. In vederea obținerii pieselor care să trateze probleme esențiale din viata muncitorilor și țăranilor, colectiviști, în curind Ministerul Învățămîntului și Culturii împreună cu Uniunea scriitorilor va organiza o discuție cu scriitorii privind situația dramaturgiei într-un act. De asemenea, Casa centrală a creației populare va acorda ajutor mai efectiv caselor regionale ale creației populare privind realizarea de piese pe plan local. CRONICA FILMULUI Această dublă creație a regizorului Marius Teodorescu (care semnează și scenariul) continuă orientarea de debut a cinematografiei noastre contemporane care în filmul „Viața învinge“ a adus pentru prima oară pe ecran într-o creație romînească de film, viața clocotitoare și marile probleme de producție dintr-un combinat metalurgic. în filmul „Mîndrie“ tema muncii devine fundamentul acțiunii, ea inspiră și determină caracterele, faptele oamenilor. Ideea de la care pornește scenariul și pe care o dezvoltă în cuprinsul unui subiect îndeajuns de bine motivat, este aceea a priorității intereselor generale asupra ambițiilor mărunte, asupra egoismului și autorelevării cu orice preț. Scenariul subliniază caracteristicul din realitate printr-o cercetare atentă a raporturilor personale dintre eroi. Liviu Bota, inginerul șef al oțelăriei și Andrei Jurcă, fostul oțelar, proaspăt reîntors de la studii, sînt legați printr-o prietenie trainică. Primele imagini ale filmului ne introduc fără protocol în intimitatea acestei prietenii care cunoaște o adevărată culminație în ziua reîntoarcerii lui Andrei la combinat. Dorința celor doi prieteni de a lucra împreună e satisfăcuta și Andrei își începe cu mult entuziasm colaborarea în producție cu Liviu, ca adjunct al lui. Mai există însă și un alt aspect, nu mai puțin important, al legăturilor dintre cei doi prieteni , Andrei o iubește pe Marina, sora lui Liviu. S-ar părea deci că nimeni și nimic nu poate umbri fericirea celor trei de a se ști mereu și pretutindeni împreună. O dată construită această realitate, scenaristul nu ezită să o pună la încercare. Este vorba însă nu de încercarea timpului, în stare să probeze durabilitatea sau, dimpotrivă, slăbiciunile raporturilor intime dintre eroi. Ci, de o confruntare imediată, hotărîtoare a modului lor de a gîndi, cu problemele cele mai importante ale vieții care se ivesc în procesul muncii. Acesta este examenul cel mai greu nu numai pentru eroi, ci și pentru scenariu, dar, totodată, și reușita lui esențială. Alternativa care situează pe poziții diferite pe cei doi ingineri, devine limpede de la început , a spori cu orice preț numărul șarjelor de oțel, neținînd seamă de consecința finală a defectării utilajului, sau a obține o creștere similară prin procesul supraîncărcării, realizînd astfel și pauzele necesare reviziei tehnice a cuptoarelor. Justețea evidentă a celei de a doua variante propusă de Andrei, pare de necontestat. Dar metodele prind viață prin oameni și aici intervine refuzul lui Liviu de a accepta alt procedeu decît cel care-i adusese reputația de bun conducător al producției, datorită unor rezultate practice imediate. Rezolvarea acestui diferend tehnic ilustrează în fapt deznodămîntul luptei pentru o înțelegere superioară a intereselor obștești. Căci, nu rutina, ci orgoliul îl ține în loc pe Liviu (el însuși este un inginer tînăr). Și cu toate că, pînă la urmă, colectivul harnic al uzinei avînd în frunte pe comuniști, pune în aplicare metoda susținută de Andrei, ducerea la bun sfîrșit a acestei inițiative provoacă o confruntare dramatică a celor doi. Liviu părăsește ostentativ uzina, iar Marina suferă în încercarea desperată de a-i împăca pe cei doi prieteni. Firi dîrze, ei nu se pot hotărî la concesii. O împrejurare neașteptată le luminează însă puternic temeiul și sensul adevărat al prieteniei lor , au un țel comun, iar acesta pretinde o totală dăruire și o profundă înțelegere a marilor răspunderi ce le-au fost încredințate. Atunci cînd încercarea metodei propusă de Andrei este în pericol să dea greș datorită unor defecțiuni de care este vinovat maistrul Trifan, Liviu nu ezită să vină la fața locului pentru a salva cu riscul propriei sale vieți, oțelăria de incendiu. Pentru a zugrăvi firesc și multilateral viața oamenilor de la combinat, regizorul a simțit nevoia prezenței unui conflict secundar, care să-l sprijine și să-l argumenteze pe cel principal, în momentelecheie ale acțiunii. Din păcate însă, rezolvarea în dramaturgia filmului a acestui conflict paralel este artificială, neconvingătoare. Maistrul Trifan o iubește pe desenatoarea Silvia, dar aceasta nu vrea să se mai căsătorească cu el din clipa în care îl vede pe Andrei. In consecință, pe cînd Silvia îi face avansuri zadarnice lui Andrei, Trifan pune la cale, din gelozie, eșecul încercării acestuia de a supraîncărca cuptoarele. Explicație naivă, dacă socotim gravitatea actului comis de Trifan și, totodată, schematică , eventualul eșec al propunerii lui Andrei nu poate trezi din nou sentimentele Silviei pentru Trifan. Din această cauză și împletirea în țesătura episoadelor a celor două conflicte devine întrucîtva forțată, neverosimilă. Eroii par că se află mereu în contratimp , la locul de muncă se preocupă de dragoste, iar în timpul liber de producție. Regizoral, filmul atenuează defecțiunile scenariului, datorită stilului dinamic în care urmărește viața eroilor pretutindeni unde și-o petrec ei, la uzină sau în timpul liber. Această mobilitate a imaginii (avantajată și de un montaj plin de nerv) oferă posibilități multilaterale de a ne apropia eroii, de a face o bună cunoștință cu ei. Secondată de o distribuție bine instruită, această manieră își arată roadele. Victor Rebengiuc (Andrei Jurcă) dă rolului principal farmecul seriozității deloc aride care se completează cu candoare. Eroul creat de el cîștigă simpatia noastră și prin acea undă de poezie discretă și distrată. în rolul inginerului Bota, Constantin Codrescu, are, parcă, o răspundere mai dificilă, dar se achită admirabil. La început afectuos, apoi influențabil și orgolios, el nu împinge totuși defectele caracterului pînă la egoism, ceea ce ar fi ratat gestul final și, în genere, posibilitatea unei recunoașteri a vinei ce o poartă, în roluri secundare, Toana Bulcă (Silvia), Gheorghe Cozorici (Lazăr Cosma), Ștefan Ciubotărașu (Mureșan, secretarul de partid) și Costul Constantinescu (Trifan) aduc un prețios aport filmului prin naturalețea jocului și expresia bine studiată a mimicii: în rolul Marinei, Ilinca Tomoroveanu își face debutul prin zburdălnicie tinerească, ceea ce este prea puțin pentru o protagonistă. Imaginea filmului, semnată de operatorul Al. Roșianu, excelează prin luminozitatea cadrului și mișcarea cursivă a aparatului de luat vederi care parcă e mînuit de un documentarist. Prospețimea unor imagini astfel realizate cu concursul decorurilor în linii plăcute, moderne (Marcel Bogos, Ștefan Marițan), dă filmului un plus de autenticitate. SORIN ROIBU „MINDRIE CC gooooooooooooooooo < ooooc»oooooooooexiocioooooooox)ooooooo6<sooocioooooooooooooaoooi»oo<sooeeoaoooeoe«ceofic, Mtndrla : Patria ; prizonierul : Frimu, Art». V. Alecsandri; Războiul Republica, Bucu, Flacăra, 23 Au Libertății î Filoare# zăpezii Magheru, Elena Pavel, înfrățirea Intre popoare, V. Roaită, Al. Sahia, Miorița; Virani noapte : Lumina, Gh. Doja ; Nu vreau să mă Însor, Central, 16 Februarie, Volga, B. Delavrancea; Fata din Kiev: Victoria; Regele Neapolului: Maxim Gorki; Unul dintre noi ; Unirea; Prichindelul — dimineața. lady Hamilton - după amiază , 13 Septembrie ; Prichindelul ; Munca, G. Coșbuc ; Steaua tăcerii : C. David ; Portretul unui necunoscut t Tineretului, Aurel Vlaicu ! Poveste nordică : 8 Martie : O fereastră deschisă spre cor s Al. Popov, Moților; Pline di trandafiri: Grivița, G. Bacovia, Donca Simo, 30 Decembrie ; Congo in luptă: Rațiunea împotriva demenței: Olga Banele: Cântecul mării : Cultural; Culisele varieteului : T. Vladimirescu: Cocoțatul: Popular; Pisica tțl scoate ghearele , 8 Mai. Sil. pasa: M. Eminescu, Maeștril elntăreti din Nürnberg, 19: Teatrul de Operă ți ■> Balet al R.P.R., Siciliana, 15,30; Poveste din Irkutsk, 19,30: div); Mamouret, 19,30: Teatrul Municipal (salt Matei Millo); Un strugure în settre, 19,30: (sala Filimon Sirbu); Cînd Înfloresc migdalii, 19.30- Teatrul ,,C. Wolttara" (sala Magheru); Viori de primăvară, 20. Sala Studio? Mariana; Pineda, 19,30, Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giulești; Nila, 19,30, Teatrul pentru copii și tineret (sala din C. Mille); Cine a ucis, 19,30: Sala Libertatea ; Burghezul gentilom, 19,30- Teatrul de Comedie ; Diri- Birl-Bom, 20- Teatrul Evreiesc de Stat; Dăruiți iubitelor lalele, 10,30: Teatrul di Stat de Operetă; Revista oglinzilor, 20: Teatrul Satiric-Muzical ,,C. Tănase" (sala Savoy); Concert expres, 20: Sala Victoria; Micul Muck, 16: Teatrul .,Tândărică" (sala Orfeu); Balada patriei, 20: Ansamblul de cîntece și dansuri al C.C.S.; Piatra din casă, 20: Institutul de artă teatrală și cinematografică ,,I. L. Caragiale“; O seară de circa 20,30: Circul de Stat 19.00: Informațiile după amiezii; 19,05: Emisiune pentru copii ,,De vorbă cu moșiagă"; 19,20: Emisiunea ,,In fața hărții“; 19,30: Filmul artistic ,,Unde nu ajunge diavolul" — o producție a studiourilor cehoslovace; 21,10: Jurnalul televiziunii; 21,30 ,1 aprilie“ — pretext muzicaldistractiv de Ion Lucian și Virgil Purcea. În încheiere : Ultimele știri. SEEVIZIIM 'aoooeeaooooeceooaoeeeeooeeoeocooeeooooeoooooooooceeoao: ooooooooocooooooooooooeooooooooooo9000oc<ock? Teatrul Național ,,I. L. Caragiale' (sala Comedia); Surorile Boga, 19,30: (sala Stu.