România Liberă, iunie 1966 (Anul 24, nr. 6725-6750)

1966-06-01 / nr. 6725

„Romînia libera" nr. 6725 — t.vi.me — vag. a 2-^ 1 Iunie -Ziua internaţională a copilului CERBI ŞI CAPRIVIRE Cicerone Theodorescu Cerbi şi căprioare sub ferestre ? Nu..­ Din parcuri, ropot de copii Ce nălucă ritmică-mi dă veste Şi-n galopul gîndului sclipi ? Turmele de cerbi şi căprioare... Între ele-am fost şi le-am uitat ? Sînt în mine încă ? Vor dispare — Un ecou, un vuet depărtat ? Pleoapele minunilor din frunze. Soarele-n pădurea de cleştar. Pîlpîie-n poienele ascunse . Şi-amintesc, mă ştiu, clipindu-mi iar... Ce vă spune fratele mai mare Alergînd cu gîndul înapoi, Singuri veţi afla, fără mirare, Soră mică, frate mic, şi voi! Un văzduh vrăjit e valea largă Ochilor deschisă-ntre copaci. Vîrfurile, urieşi, aleargă Poruncind în cerb să te prefaci. Dacă laşi ca vraja să te prindă, Frate mic —- un cerb şi tu acum — Din volumul in pregătire : „PĂDUREA Răscoleşti covoarele de ghindă Ce ne-aşează pocnitori în drum. Ca-ntr-un vis, nimica nu te miră ; Gîfîi fericit şi-n goană treci; Cerbii tăi frumoşi ce-adînc respiră, Ritmice năluci peste poteci !... Dacă simţi că vraja te-nfăşoară Legănîndu-şi crengi subţiri de fum, Soră mică, poate-o căprioară Lîngă mine eşti şi tu acum. Uite-n preajmă forfotă puzderii Căprioarele­.. Ce-aproape vin ! Eşti şi tu de-a lor. Să nu le sperii Taina care ţine-aşa puţin. S-o culegem mai departe-n şoapte, Să nu pierdem un ecou măcar, Să răsune încă — ziuă, noapte, — Inima pădurii de cleştar. Ropotul de cerbi şi căprioare Mai adine, mai pur, în voi l-ascult! Şi vă-ndeamnă fratele mai mare Să-l păstrăm, să ţină cît mai mult... DE CLEŞTAR“. Foto : MIHAI POPESCU VIRSTA FERICITĂ (Urmare din pag. 1) paludismul ţi paralizia in­fantilă, încă am înțelege amploarea luptei In care orinduirea noastră socia­listă n-a precupeţit nici un efort. Dar la aceasta trebuie adăugate marea ţi cres­­cînda operă educativă, ideea creşterii noilor gene­raţii în spiritul umanismului socialist, în spiritul păcii, al colaborării, al muncii crea­toare, al celor mai înalte principii etice. Ne mîndrim că micuţii noştri, mişcîndu-se într-un univers liliputan de jucării, între cuburi colorate ţi au­tobasculante, între excava­toare cît podul palmei ţi trenuleţe cu resort, visează să devină constructori de fabrici ţi de oraşe noi, con­structori de căi ferate şi de şosele, constructori de va­poare ţi de tractoare, pro­fesori şi savanţi. Ne amin­tim uneori cu un amestec de tristeţe ţi duioşie de propria noastră copilărie. Noi n-am avut parte de­ o copilărie atît de generos şi de frumos ocrotită ca a co­piilor de astăzi. Dar e ne­îndoios că asta face să spo­rească simţul nostru de răspundere în problema educaţiei, grija ca vîrsta ge­neraţiilor actuale de copii să poată fi numită fără ezi­tare „vîrsta fericită". Nu e răsplată mai mare, mai fru­moasă şi mai binemeritată pentru cei cărora acum în­cep a le încărunţi tîmplele, decit conştiinţa că, într-un cămin de amploarea patriei întregi, creştem copiii sub lumina strălucitoare a orîn­­duirii socialiste. Trăind în comunism, ei vor spune fără îndoială, perpetuînd propria noastră mînd­rie : „părinţii noştri au fost cei mai buni din lume". Teatrul Naţional „I. L Caragiale“ . „NUNTA ÎNSÂNGERATĂ“ de Federico Garcia Lorca Scriitori compatrioţi ai poetu­lui, prieteni care l-au iubit şi admirat, au depus mărturie că Lorca, atît de pasionat de tea­tru, nu se arăta prea încreză­tor în valoarea propriilor sale opere dramatice, şi nu se lăsa clătinat, în această judecată, de marile succese pe care le înre­gistrase. Fără îndoială, adevă­rul era de partea lui, dar în sfera exigenţei necruţătoare şi a aspiraţiei ei sublime spre per­fecţiune. Om de teatru prin convingeri estetice şi ideologice, animator şi organizator de tru­pe, îşi dădea prea bine seama desigur de necesităţile atît de stringente ale genului şi simţea cu adine, superior instinct ar­tistic, că nu le putea satisface. Nu pentru că forţa talentului său nu ar fi putut atinge plafo­nul acestor exigenţe, ci pentru că îl spărgea, spre a-şi croi drumul în sus, mult mai sus. Era poet, cea mai profundă şi cea mai cuprinzătoare putere a sa, de trăire a vieţii şi de cunoaştere a universului, era lirismul, cea mai spontană, cea mai directă şi cea mai originală formă de exprima­re, era forma lirică. Era poet, adică era liric , liric — adică era contemplativ monologal, imaginativ, subiectiv, ego-cen­­tric, (în sensul bun al cu­­vîntului), etc., etc. în această direcţie, toate calităţile lui erau majore şi nimic nu poate pune în discuţie situaţia şi rangul său de poet fruntaş, reprezentativ, al Spaniei şi al lumii, între cele două războaie. Dar era mult prea poet faţă de exigenţele genului dramatic, exigenţele de acţiune, conflict, psihologie, dialog, obiectivitate, analiză, pe care le cere drama. Nu pentru că nu ar fi putut a­­pare cu aceste mijloace, dar pentru că excepţionala sa forţă lirică, Ie depăşea, spărgea pla­fonul construcţiei, aşa cum spu­neam mai sus, pentru a-şi con­tinua zborul în zone din ce în ce mai înalte. Rezultatul este mai întotdeauna admirabil în planul poeziei, însă drama, ca atare, îşi pierde, risipite în zone superioare dar străine, substan­ţa, forma, dinamismul. S-ar putea spune, în mod paradoxal, că dacă n-ar fi fost atît de mare poet, capacităţile sale­­de dra­maturg ar fi dat rezultate mai închegate. Toate acestea se văd foarte bine, deşi nu în măsuri egale, în Casa Bernardei Alba, în Yer­­ma, în Mariana Pineda, dar se văd mai ales în Nunta însînge­­rată, pe care ne-o prezintă as­tăzi, Teatrul Naţional, într-o traducere excelentă, atît din punct de vedere dramatic, cît şi din punct de vedere poetic, la a cărei realizare au colaborat poetul Teodor Balş şi Victor Const. Bercescu. Nunta însîngerată este un poem tragic, dar autorul a fost îndrituit s-o intituleze tragedie, în accepţia cea mai antic-clasi­­că a termenului, datorită cadru­­lui monumental, în cuprinsul căruia vedem desfăşurîndu-se o forţă nu o lege, irezistibilă, cu caracter extraindividual, al cărei şuvoi smulge oamenii, ca o furtună, dintr-un precar echi­libru şi îi prăbuşeşte crîncen, în disperare şi moarte. Dramatic vorbind, oamenii se găsesc în poziţie fixă, încremenită, pe Radu Popescu marginea abisului, în ultima clipă care precede prăbuşirea, la modul antic, totdeauna afa­ră din scenă. In această totală lipsă de mişcare, eroii sunt puşi să-şi exprime, in lungi tirade versificate, chemarea tragică, „de singe, voluptate şi moarte“. Violenţa temperamentului popu­lar spaniol, cristalizată în cîte­­va categorii tradiţionale, — o­­noare, dragoste, intransigenţă morală, justiţie individuală, răzbunare — se dezvăluie în trista şi simpla poveste a doi tineri care se ucid pentru ace­eaşi femeie, în chiar noaptea nunţii acesteia cu un mire ne­iubit. Sîngerosul epitalam este o cantată cu mai multe voci, pe fond coral, cu toate personagii­­le familiei şi vieţii ţărăneşti — bătrîni care au ieşit încolo­ Cronica teatrală iaţi la capătul tragicei expe­rienţe a vieţii, tineri care se îndreaptă spre ea zîmbind, cîn­­tînd şi dansînd. Eliminînd din scenă actul dramatic, cele trei acte nu sînt decit o lungă şi plurală confesiune, sub semnul naturii, al singelui, al morţii, ale căror simboluri intervin direct în scenă. Admirabilă, în toată povestea, este utilizarea poeziei populare (cîntare de lea­găn, oraţii de nuntă, bocete) şi geniul specific din „Romanero jitano“ și „Cante Jondo“, în at­mosfera atît de aparte a între­gii poezii a lui Lorca. Reprezentarea acestei cantate, lirice, a acestui poem coral, este o problemă dificilă, ale cărei date sînt greu de definit și nu sînt definisabile decit după în­chegarea spectacolului, care nu poate fi decît fructul unui mo­ment de inspiraţie deosebit. Din păcate, cu toate că veleitatea de mare tragedie poetică nu i-a lipsit regizorului Miron Nicu­­leţu, spectacolul său a ieşit te­restru şi greoi. Cîteva din ele­mentele exterioare ale tragediei colaborează aci la individuali­zarea eroilor, în modul cel mai contraindicat şi absurd, poemul este supus dramei, deşi e clar că secretul operei zace în ra­portul contrar, în timp ce dra­ma, coborîtă pe pămînt, la con­cret şi la individual, încearcă să se deghizeze zadarnic, în ce­nuşa şi zdrenţele poeziei, smulse de pe un trup mort. Regizorul a dovedit că n-are suficient nici simţul poeziei, de substrat şi de năzuinţă, a operei, nici cunoaş­terea necesară a cîtorva reguli de declamaţie poetică, fapt evi­denţiat în mod manifest în ma­niera cu care a condus rolurile cîtorva excelenţi recitatori de versuri ai Naţionalului, pre­zenţi în distribuţie. Din toate aceste cauze, spectacolul este lînced, gravă nedreptate la a­­dresa lui Federico Garcia­­Lor­ca. Sunt aci, patru roluri impor­tante, de prima mărime, dar nu simetrice din punctul de vedere al compoziţiei dramei, sau, dacă vreţi, de o simetrie secretă, care implică şi simetria cu alte ro­luri, mai puţin importante. In rolul „mamei logodnicului", Tanţi Cocea a fost chemată la îndeplinirea unei sarcini pentru care remarcabilul său talent, îndelungatul său meşteşug, o pot recomanda ferm , este o mamă închisă în nenorocirea unei experienţe tipice, pe care o proiectează asupra lumii în zguduitoare lamentaţii, cînd în­­spăimîntătoare, cînd însemnate , aşa a văzut-o cu multă simţire şi simplitate. Tanţi Cocea, cu limpede declamaţie fără efort. „Logodnicul“ a fost interpretat de un tînăr debutant, Traian Stănescu, în ale cărei frumoase calităţi suntem­ îndreptăţiţi să credem. In rolul adversarului său, Leonardo, l-am văzut pe Emanoil Petruţ, a cărui pătima­şă asprime a găsit prilejul de a impresiona. In schimb, inter­preta „logodnicei“, Adela Măr­­culescu, ne-a arătat că nu are suficientă vocaţie pentru teatrul poetic şi nici pregătirea onora­bilă pentru rolul versificat. E­­lena Galaction a dovedit cali­tăţi de poezie, interpreta reu­şind să creeze în jurul său o aureolă de emoţie. Pe nefericita nevastă a lui Leonardo, a­­ju­cat-o cu convingătoare emo­ţie de soţie şi mamă Elena Sereda. In rolul şters prin el însuşi al unui ţăran bătrin, Chi­rii Economu a fost foarte corect. Eva Pătrăşcanu a interpretat un personaj simbolic şi fantastic — moartea — într-un stil eu­­ritmic foarte plauzibil. George Paul Avram, care a încarnat simbolul „Lunii" a fost evident condus pe calea nepreciziei şi a confuziei.­ ­ MmmmmmmmmMmmm. Aspect din atelierul sculptorului Marius Butunoiu, care pre­găteşte o nouă lucrare intitulată „Industria şi agricultura" Foto : TOMA PÎRVULESCU Carnet cultural BREVIAR CASA REGIONALĂ a creaţiei populare din Braşov a editat o nouă culegere li­terară care cuprinde cele mai reprezentative lucrări ale scriitorilor din regiune. Tot la Braşov a ieşit zilele trecu­te de sub tipar o nouă cule­gere în limba germană, în prezent se fac ultimele pre­gătiri în vederea editării unei noi culegeri ce cuprinde cele mai­­reprezentative lucrări în versuri şi proză, realizate de membrii cenaclului literar de la uzina „Tractorul“ din localitate. LA GALERIILE DE ARTĂ ale Muzeului regional din Bacău a avut loc vernisajul unei expoziţii personale a Iuliei Hălăucescu, intitulată „Note de drum din R.P. Un­gară“. Expoziţia cuprinde a­­proape 70 de lucrări de pic­tură realizate cu prilejul unei recente călătorii făcute în ţara vecină de pictoriţa din Piatra Neamţ. O CASĂ NOUĂ DE CUL­TURĂ a fost dată în folosinţă la Petroşani. Cei care îşi vor petrece aici timpul liber au la dispoziţie o sală de spectaco­le cu 800 de locuri, bibliote­că, săli pentru cercurile de artă plastică, literare, balet şi dans. SPIRITUL GOSPODĂRESC IN ACŢIUNE Mai ales vara şi toamna, dar nu numai atunci, la silozuri şi bazele de recepţionare sunt preluate, selectate, înmagazi­nate, sau livrate diferiţilor beneficiari, zeci de mii de tone de produse agricole, în special cereale. Deşi lucrările sunt în bună parte mecanizate şi există o neslăbită grijă pentru evitarea risipei de boabe, la executarea acestor operaţii, des­tul de numeroase, se mai produc totuşi unele pierderi. Un sac rupt sau care s-a dezlegat la gură, o prelată nu îndeajuns de bine aşezată, o bandă transportoare cu o mică fisură etc. fiecare şi toate împreună fac posibilă căderea pe nisip, ţărînă sau pămînt, a unor cantităţi de cereale neglijabile la prima vedere. Rămîn, de asemenea, după diferitele selectări sau cu prilejul curăţirii spaţiilor de depozitare, o sumedenie de gazuri în multe cazuri, nevagonabile. în plus, în incintele silozurilor şi bazelor de recepţionare se mai găsesc unele cantităţi mici de boabe căzute cu prilejul diferitelor trans­porturi, încă cu ani în urmă, Comi­tetul de Stat pentru Valorifi­carea Produselor Agricole, preocupîndu-se de valorifica­rea acestor resurse furajere, a luat măsura ca, pe lîngă ma­rile silozuri şi bazele de re­­c­epţionare a produselor agri­cole, să se creeze anexe pentru creşterea unor specii de ani­male apte să culeagă şi să transforme în carne cerealele căzute sau diferitele gazuri strînse. Iniţiativa luată a fost in multe unităţi materializată. Spre a avea o idee mai cla­ră despre mărimea rezervelor de creştere a producţiei zoo­tehnice pe lîngă silozuri şi ba­zele de recepţionare vom da cîteva exemple. La silozul de la Urziceni­­— regiunea Bucu­reşti, au fost crescute (pînă la 10 mai) peste 3 500 găini, mai bine de 3 000 de raţe şi gîşte şi 85 de curci. S-au crescut însă nu numai păsări, ci şi 1 370 de batali. Cu un simţ gospodăresc asemănător, cu posibilităţi locale de amenaja­re a adăposturilor şi de îngri­jire a animalelor, lucrătorii de la baza de recepţionare din Ciocăneşti, aparţinînd de C.R.V.P.A.­Răcari, au furajat 600 de găini, 200 de gîşte şi raţe, precum şi 384 de berbe­­cuţi şi batali. La baza Salcia, subordonată C.R.V.P.A. Tr. Măgurele, unde există lacuri şi apă curgătoare în­ apropie­re, s-au crescut peste 800 de palmipede. Asemenea rezultate pozitive se întîlnesc în numeroase uni­tăţi din regiunea Iaşi (bazele Vaslui, Huşi, Banca şi altele), precum şi în regiunile Galaţi, Oltenia şi altele. Creşterea păsărilor şi a ba­­talilor pe lîngă silozuri şi ba­zele de recepţionare constituie o sursă de completare a fon­dului central cu produse ani­male şi totodată un izvor de beneficii. în anul trecut, între­prinderea regională pentru va­lorificarea produselor agricole Bucureşti a furnizat 35 tone carne de pasăre şi 81 tone, carne de batalt. Beneficiul în­registrat a fost de 260 000 lei faţă de 186 000 cifra planifica­tă. Un calcul sumar arată că prin realizarea în fiecare re­giune a unei cantităţi de nu­mai 130 tone carne anual, lucru perfect posibil, se pot obţine, pe întreaga ţară, peste 2 000 tone carne şi un beneficiu to­tal de aproximativ 5 000 000 lei. Ce ar mai trebui însă să se facă pentru ca posibilităţile existente să fie mai bine va­lorificate ? în primul rînd este locul să ne referim la modul în care este stimulată iniţiati­va cadrelor de conducere de la silozuri şi baze pentru dezvol­tarea creşterii animalelor, fi­reşte, în limitele condiţiilor existente şi a celor ce pot fi create din resurse interne. Ac­tualele sarcini de plan au, după cum se ştie, un caracter minimal. Apoi, defalcarea lor în cadrul raional este făcută, în multe cazuri, pornindu-se nu atît de la posibilităţi, ci mai ales de la simţul gospodă­resc al celor ce conduc aceste unităţi. Cei mai gospodari pri­mesc sarcini de plan mai mari în timp ce alţii, deşi în condi­ţii similare, primesc cifre care sunt departe de a reflecta r­ealitatea. Un exemplu: la C.R.V.P.A. Drăgăneşti-Vlaşca, unde nu se acordă atenţia cu­venită pregătirii condiţiilor necesare creşterii păsărilor şi animalelor, s-a dat ca sarcină de plan să se crească în acest an doar 2 000 de păsări şi 500 de batali deşi se pot creşte peste 3 000 de păsări şi un număr considerabil sporit de batali. Rezultă deci necesi­tatea ca, pe viitor, Comitetul de Stat pentru valorificarea produselor agricole să deter­mine întreprinderile regionale şi raionale să analizeze cu toa­tă atenţia posibilităţile reale ale fiecărei baze, pentru ca planurile, fie ele şi minimale, să stimuleze larg toate colecti­vele la punerea mai deplină in valoare a condiţiilor existente. Apoi, întreprinderile regiona­le nu trebuie să se mulţu­mească cu realizarea, pe an­samblu, a sarcinilor de plan minimale. Este limpede că aceste sarcini fiind minimale pot fi depăşite. Important este că asemenea depăşiri să se ob­ţină în fiecare unitate, să nu se admită ca în spatele reali­zărilor bune pe regiune să se ascundă unităţi care dovedesc insuficient simţ gospodăresc. Fiindcă există astfel de uni­tăţi, în raza C.R.V.P.A. Oraş Bucureşti, de pildă, la bazele de recepţie „C. David“ şi ,,Pro­gresul“ se pot creşte mii de păsări dar nu s-a furnizat (pînă la 10 mai) nici una. La o serie de baze cum sunt: Co­­dăeşti, Şoldana, Drînceni etc., la silozul Sîrca, toate din re­giunea Iaşi ca şi la o serie de baze pendinte de C.R.V.P.A. Titu, din regiunea Bucureşti, efectivele de păsări sau batali sunt cu mult sub posibilităţile existente. Este evidentă deci necesitatea ca, pe viitor, con­ducerile întreprinderilor regio­nale şi raionale pentru valori­ficarea produselor agricole să dea un sprijin mai substanţial unităţilor în care se constată un simţ gospodăresc nu îndea­juns de dezvoltat. In acelaşi scop ar fi bine venită studie­rea de către Comitetul de stat pentru valorificarea pr­oduselor a posibilităţilor de stimulare materială a unităţilor care ob­ţin mari depăşiri faţă de sar­cinile minimale primite. Per­fecţionarea metodologiei de planificare şi lărgirea cointe­resării materiale vor determi­na ca, încă în acest an, să se crească pe lîngă silozuri şi ba­zele de recepţionare efective mai mari de păsări şi batali, să se obţină un tonaj mai mare de carne, pene, lînă etc. şi deci un beneficiu considera­bil sporit. Ing. V. STANCU Pe lîngă silozuri şi bazele de recepţie pot fi crescute numeroase păsări Muzeele etnografice în aer temă a unui simpozion naţional Printre muzeele de artă populară şi etnografie, func­ţionează şi o serie de unităţi în aer liber, domeniu în care ţara noastră a înregistrat o valoroasă experienţă, remar­cabilă pe plan mondial. Muzeul Satului din Bucu­reşti, de pildă, de la înfiinţa­rea căruia se împlinesc luna aceasta 30 de ani, a cunoscut în ultimul timp o mare dez­voltare. în muzeul bucureş­­tean se găsesc în prezent 222 de construcţii autentice şi peste 17 000 de obiecte care oferă un bogat material de studiu cu privire la viaţa po­porului român, trezind inte­resul a tot mai numeroşi vi­zitatori. In cursul anului tre­cut, numărul vizitatorilor a ajuns la circa 200 000 din care 75 000 de oaspeţi din 88 de ţări. în secţia în aer liber a Muzeului etnografic al Tran­silvaniei, situată pe dealul Hoiei din Cluj, continuă să se aducă noi construcţii ţărăneşti din Maramureş, Oaş, Zarand, Haţeg etc. In cadrul Muzeului cetăţii Bran funcţionează de cîţiva ani şi o secţie etnografi­că în aer liber care ilustrează cultura populară din satele străvechiului ţinut românesc al Ţării Birsei. De cîţiva ani se lucrează la amenajarea unui important muzeu etno­grafic în aer liber în pitoreas­ca Dumbravă a Sibiului. Muzeului i s-a rezervat o suprafaţă de circa 50 ha şi va cuprinde numeroase instalaţii tehnice ţărăneşti care să ilus­treze ocupaţiile şi meşteşugu­rile populare din întreaga ţară. Viticultura şi pomicultura, îndeletniciri cu o veche tra­diţie în ţara noastră vor fi reprezentate în secţia în aer liber a Muzeului din Goleşti, secţie in curs de organizare, în scopul de a face cunos­cute realizările înregistrate în ceea ce priveşte muzeele în aer liber şi pentru a se faci­lita totodată efectuarea unui schimb de experienţă cu spe­cialiştii din alte ţări, în cu­­rînd va avea loc la Bucureşti un simpozion cu tema „Or­ganizarea­ muzeului în aer li­ber — principii şi metode“, iniţiat de către Consiliul mu­zeelor din cadrul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă in colaborare cu Institu­tul de etnografie şi folclor. Pentru a afla amănunte în legătură cu acest eveniment ne-am adresat tovarăşului Li­viu Ştefănescu, vicepreşe­dinte al Consiliului muzeelor care ne-a spus : „ In cadrul acestui simpo­zion naţional cu participare internaţională (7—15 septem­brie) specialiştii români vor prezenta comunicările cu te­m­­ele „Muzeul etnografic în aer liber — mijloc original de reflectare complexă a culturii populare“, „Cercetarea ştiinţi­fică, baza organizării muzeelor etnografice în aer liber“, „Constituirea colecţiilor şi or­ganizarea complexelor mu­zeale", „Unele probleme pri­vind metoda şi tehnica de transferare a unităţilor de pe teren în muzeu" şi altele. Au fost invitaţi pentru a participa la simpozion specialişti din peste 30 de ţări. Unii dintre oaspeţii de peste hotare vor prezenta o serie de comuni­cări care se vor referi la realităţile din ţările lor în legătură cu organizarea de muzee etnografice în aer li­ber. In a doua parte a simpo­zionului, toţi participanţii vor întreprinde o excursie ştiinţi­fică în ţară cu prilejul căreia vor fi vizitate muzeele etno­grafice în aer liber şi vor lua parte totodată la două mari serbări folclorice organizate la Bucureşti şi la Răşinari, Si­biu. f. ION Poşta redacţiei FILARMONICA DE STAT, Cluj, cere unele lămuriri cu privire la cheltuielile de montare şi pregătire a spectacolelor. RĂSPUNS : In conformitate cu instrucţiunile aflate în vi­goare, în cheltuielile de mon­tare se cuprind toate acele cheltuieli care privesc direct montarea şi pregătirea specta­colelor pînă la ridicarea corti­nei pentru premieră, deci şi costul recuzitei neconsumabile (decoruri, costume etc.). De asemenea, în instrucţiu­nile Ministerului Finanţelor cu privire la organizarea eviden­ţei contabile la instituţiile ar­tistice de spectacole, se preci­zează că în conturile din grupa „mijloace fixe“ se înregistrea­ză decorurile şi costumele a­­parţinînd acestor unităţi, in­diferent de valoare şi durata lor. în consecinţă, procurarea costumelor pentru soliştii şi instrumentiştii secţiilor de or­chestră populară intră în obli­gaţiile instituţiilor care tute­lează şi nu în sarcina inter­preţilor. CONSTANTIN NICULESCU, Bacău, ne roagă să-i co­municăm cum trebuie să procedeze pentru a i se publica pierderea unui act de studii. RĂSPUNS : Pentru publica­rea pierderii actului de studii, veţi trimite o cerere însoţită de o dovadă eliberată de şcoa­lă (în care se va preciza ce act vi s-a eliberat şi cu ce număr) şi de o recipisă privind achi­tarea, prin mandat poştal, a taxei de 15 lei, la următoarea adresă : Biroul de publicitate al Buletinului Oficial al Repu­blicii Socialiste România, Bucureşti, raionul 16 Februa­rie, str. Pompiliu Eliade nr. 2. Vă reamintim că publicarea actelor pierdute se face în par­tea a III-a a Buletinului Ofi­cial. CONSTANTIN VIŞOIU, Drăgăşani, vrea să ştie cu ce se echivalează­ studiile absolvenţilor cu certificat ai şcolii elementare de co­merţ de trei sau de patru ani. RĂSPUNS : Ministerul învă­­ţămîntului ne comunică că studiile absolvenţilor cu cer­tificat ai şcolii elementare de comerţ de trei sau de patru ani se echivalează cu studiile şcolii profesionale, pentru în­cadrarea şi promovarea în funcţii a oamenilor muncii, în meseriile şi specialităţile ab­solvite sau în cele înrudite cu acestea. Anul şcolar pe care l-aţi urmat la şcoala superi­oară de comerţ nu se ia în consideraţie la echivalare, în­trucât, potrivit prevederilor în­­ vigoare, nu se pot face echi­valări prin însumarea anilor de studii absolviţi în şcoli de diferite grade. De asemenea, nu se ia în consideraţie pentru echivalări de studii vechimea în funcţie. Veţi prezenta actele de stu­dii în original întreprinderii la care lucraţi. CORNELIA CIOIU, Bucu­reşti, întreabă dacă are dreptul la pensie de ur­maş, întrucît după decesul primului soţ s-a recăsăto­rit şi acum a desfăcut şi cea de a doua căsătorie. RĂSPUNS : Aveţi dreptul la pensie de urmaş. Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, soţia supravieţuitoare benefi­ciază de pensie de­ urmaş pînă la o nouă căsătorie. în caz de desfacere a căsătoriei prin deces sau divorţ — şi aceasta este situaţia dv. din cite ne scrieţi — se poate cere rein­­scrierea la pensie.

Next