România Liberă, septembrie 1967 (Anul 25, nr. 7112-7137)

1967-09-16 / nr. 7125

„România liberal nr. 7125 — 16.IX.1967 — pag. a 2-a CEL DE AL IV-LEA CONCURS ŞI FESTIVAL INTERNATIONAL ,GEORGE ENESCU­ ANTAL DORATI Cînd apare pe podium, An­tal Dorati nu are nimic din „poza“ vedetelor baghetei, lan­sate cu publicitate zgomotoa­să și cărora le place să se în­conjoare cu tot felul de mis­tere, bune să epateze publicul neîndeajuns deprins cu discer­nerea adevăratelor valori. Nici n-are nevoie de astfel de artificii, pentru că este un muzician serios şi care are la activ realizări grăitoare, obţi­nute în fruntea unora din or­­­chestrele de seamă ale lumii. Discografia sa este foarte bo­gată, Dorati fiind socotit, pe drept cuvînt, printre autorită­ţile necontestate de nimeni, în primul rînd în ce priveşte interpretarea muzicii contem­porane şi mai cu osebire a creaţiei lui Bartók, al cărui discipol a fost. Darurile sale de artist cu profunzime şi maestru al meşteşugului său, se dovedesc încă de la repeti­ţie, unde lucrează amănunţit şi cu pasiunea celor ce nu-şi cruţă forţele cînd este vorba de necondiţionata slujire a gîndului compozitorului in­terpretat. Gesturile sale nu s­înt frumoase „in sine“, cu pronunţata lor unghiulozitate şi cu unele detalii care — foarte clare şi eficiente pen­tru orchestră — nu se adre­sează de fel desfătării vizuale a auditorilor-spectatori. In schimb, elementul constructiv al interpretării apare foarte accentuat, iar textul este cer­cetat pînă în adîncurile sem­nificaţiei lui. înainte de Festi­valul Enescu, se pare că Do­rati nu cunoscuse Suita a II-a a maestrului român, iar acum ne-a prezentat-o dirijînd fără partitură şi cu o pasiune ad­mirabilă pentru valorificarea deplină a tuturor frumuseţi­lor unei lucrări care — în ca­drul orientării generale neo­clasice — se dovedeşte totuşi străbătută de un anume dra­matism plin de elocvenţă. Ca­racterul de Suită nu şi-a păstrat, în această versiune, nimic de divertisment facil, iar ritmica de extremă preg­nanţă s-a aliat — cel puţin în părţile extreme ale lucrării — cu un monumentalism de bună calitate. După Stern, Dorati este încă un mare artist care prezintă, aşa cum se cu­vine, muzică de Enescu în Festivalul Enescu. Să sperăm că de aci înainte asemenea exemple vor fi cit mai des ur­mate. După cum ne-am aşteptat, versiunea în care ne-a fost oferită una din capodoperele muzicii simfonice a lui Bartók, Concertul pentru orchestră, s-a dovedit pe deplin fidelă spiritului artei marelui com­pozitor maghiar, cu tragismul ei încordat, cu vehemenţa ex­presivă care exclude orice pa­tetism de calitate îndoielnică, cu sarcasmul incisiv, virulent. Dorati ştie să lumineze atît o anumită asprime şi forţă ele­mentară — una din caracte­risticile de bază ale muzicii lui Bartók — cît şi lirismul cu accente dureroase (— vezi Elegia —), alcătuind imagi­nea complexă impusă de o lu­crare cu puternice implicaţii autobiografice. In concertul la care am a­­sistat (— cu o seară înainte Ion Voicu apăruse ca solist sub bagheta dirijorului oas­­pe­t), Valentin Gheorghiu a fost interpretul unei lucrări de mare prospeţime tine­rească. Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Beetho­ven s-a dovedit şi de astă dată un succes trainic al pia­nistului nostru, redat cu o pu­ritate şi o cinste artistică demnă de relevat. La pupitrul orchestrei Filar­monicii „George Enescu“, An­tal Dorati a înregistrat un succes binemeritat, impunîn­­du-se prin maturitatea şi in­tensitatea participării caracte­ristice dirijorilor de consoli­dat prestigiu. ALFRED HOFFMAN Ce aşteptăm de la noua stagiune (Urmare din pag. I) de către supremul tor de con­ducere a teatrelor, cu o senină­tate pe care n-a tulburat-o nici o umbră de bănuială cu privi­re la vreo responsabilitate a sa in această privință. Incontesta­bilă fiind, sunt destui cei ce o consideră interpretabilă, cu in­stinctul confortabil al aruncării răspunderilor oriunde in afară : că televiziunea, că „Sfîntul“, că „Baronul", că meciurile de fot­bal, că muzica ușoară, Dan Spătaru, că Pele, că Pom­­pilia Stoian etc. E oarecare a­­devăr, și poate că, e uneori, chiar mult adevăr în toate as­tea, dar eu cred că, mult sau puţin, e un adevăr minor şi ne­demn de invocat întru apărarea unei măreţe forţe, ca aceea a teatrului. Eu ştiu că „Sfîntul" e puternic (fără insă, să înţe­leg de ce, după ce am văzut cî­­teva triste emisiuni sub această emblemă, sau aureolă), dar e un fleac pe lingă Euripide şi Goethe. Ştiu că meciurile de fotbal sunt atractive şi plă­cute, dar nimic nu e mai atrac­tiv, mai plăcut decit epitoiamul din Visul unei nopţi de vară sau finalul Scrisorii pierdute. Nu mă îndoiesc, vai, că Doina Badea, sau Spătaru, sau Dră­­ghici au mulţi admiratori, dar aceştia au fost corupţi, abătuţi din admiraţia şi fidelitatea faţă de Racine, de Ibsen, de Shakespeare, de Caragiale, de întreaga galerie, infinit mai bo­gată, mai vie, mai puternică, decit toate muzicile uşoare din lume, cu compozitorii, textierii şi interpreţii lor cu tot. Poezia, cuvîntul, ideile nobile şi ma­rile sentimente, care sînt ale teatrului mişcă lumea, dislocă munţii, sunt imbatabile de către asemenea concurenţi... Mai ştiu multe, dar deocam­dată sînt obligat să ştiu că tea­trul nostru a pierdut o jumă­tate de milion de spectatori, că i-a pierdut dintre milioanele pe care un fenomen social şi isto­ric fără echivalent — revoluţia culturală a socialismului — i-a adus la teatru, şi i-a încredin­ţat teatrului, pentru a-i educa, pentru a-i conduce mereu mai sus, în sfera marii culturi. E inutil să căutăm cauzele şi răs­punderile în afară, şi e bine, dacă vrem ca aceasta să rămî­­nă numai un accident trecător, să Ie descoperim pe toate, chiar cu un exces de severitate auto­critică, înăuntru, in condiţiile şi în atmosfera de muncă, de spirit, de ideal, ale teatrului. Ar fi bine, ar fi indispensabil, ca oamenii teatrului, şi „orga­nele“ teatrului, să-şi consolide­ze şi să-şi armonizeze scara de valori, în funcţie de criteriul ideologic fundmental al cultu­rii şi artei noastre. Ar fi bine ca ideea şi criteriul succesului să capete un înţeles mai pro­fund, mai substanţial : teatrul nu e un local, unde se dau „lo­vituri" ce provoacă afluenţă de clientelă, teatrul e un lăcaş, unde se afirmă o opţiune şi o pasiune adîncă, unde trebuie să se producă un fenomen de ata­şament şi de prezenţă morală a publicului, chiar şi dincolo de prezenţa fizică, cu bilet,­­ co­muniune, gînd, legătură perma­nentă, referire neîntreruptă. Deci, nu „lovituri" cu casa în­chisă (nu cu orice preţ, nu ca scop, altfel nu strică nici asta), ca la localul cu bucătărie bună şi cu cintăreaţă, ci reţinerea vieţii intelectuale şi morale a spectatorului in sfera artei şi culturii teatrale. Ar fi bine ca, prin unitate de concepţie, prin afinitate firească, sau, la rigoa­re, chiar printr-o uşoară stimu­lare administrativă, repertoriile tuturor teatrelor să prezinte o anumită largă unitate, să se completeze unele prin altele, să dea naştere naturală unui tot de cultură, care să fie un pro­gram de educaţie, întocmit di­dactic, dar închegat organic. Ar fi bine, mai ales, ca să se gă­sească noi şi mai multe mijloa­ce de stimulare a dramaturgiei originale, şi printre acestea, cel dinţii ar trebui să fie preţuirea literară entuziastă, restabilirea primatului şi prestigiului dra­maturgului. Ajunşi la acest punct, trebuie spus de pe acum că stagiunea începe sub un semn deosebit de îmbucurător, acela al anunţării, de către a­­proape toate teatrele, a nume­roase opere originale, pe foarte curînd. Ar fi bine... multe ar fi încă bine, de făcut, de dorit, de sim­ţit, privitoare la actori, la di­rectori, la regizori, la felul lor de a munci şi colabora, la at­mosfera generală a vieţii tea­trale. Ar fi bine, d­e asemenea, să se termine, sau cu totul sau cit mai repede, cu reparaţiile şi renovările de săli, care scot teatrele din activitatea norma­lă, le aruncă în nomadism şi dezordine, le rup de public, le trec prin adevărate perioade de boală şi de spitalizare... Din tot ce am spus, se va in­­ţelege limpede că publicul aş­teaptă de la noua stagiune înte­­ţirea acelui foc sacru, a acelei văpăi de ideal, de dăruire, de abnegaţie, pe care regimul nostru a ştiut să-l insufle tea­trului, şi datorită căruia teatrul nostru s-a înălţat atît de mult. Să simţim şi mai puternic, în stagiunea care începe, că toţi slujitorii teatrului nostru parti­cipă la un act de credinţă, faţă de cultura noastră, faţă de po­porul nostru, faţă de tot ceea ce i-a dăruit şi-i dăruieşte so­cietatea socialistă. Atunci, cei cinci sute de mii de spectatori pierduţi anul trecut, ne vor re­veni cu şi mai multă dragoste, şi ne “Vor mai aduce credinţa şi dragostea altora, mereu, mereu mai multi. Deci, să fie intr-un ceas bun ! rfî?"" Memento sicilor literaturii idiș" ora 11 ; Umor de vară ora 20 ; Teatrul evreiesc (21 36 71)­­ Concert simfonic : Stu­dioul de concerte al Radioteleviziunii ora 11 ; Print și cerșetor : Opera Ro­mână ora 11 ; Orchestra Filarmonică din Los Angeles­­ Dirijor Zubin Meh­ta : Sala mare a Palatului ora 21 ; Recitaluri şi concerte de muzică de cameră : Ateneul Român ora 18 ; Lohengrin : Opera Română ora 20, cinematografe SEIECŢIA NOASTRĂ • • • — filme foarte bane • • — filme bone • — filme mediocre PSIS nici o notaţie — film­efeb Castiliana ora 10 , Regina de Na­­vara ora 19,30­­ Teatrul naţional ,,I. L. Caiagiale* sala Comedia (14 71 71) i Singe vienez : Teatrul de operetă (14 80 il) ora 1­3,30 ; Neîn­credere in foişor ! Teatrul Giulesti in sala Teatrului de Comedie oră 19,30 ; Scandal la Boema : Teatrul „C Tănase" la grădina „Boema" ora 20 I Matineu literar „Din creaţia cla-• • • Agonie «1 extaz i Patrie (11 86 25), orele i • — IJ — li — 1» — 21 I • • • Meandre : Luceafărul (15 87 67, orele i 10 — 12 — 14 — 16,30— 18 30 - 20.30. • Tar «I general t Capitol (16 29 171, orele t 9,IS — ».30 — 13.45 - 16 - 18.IS , Capitol-giadin! orele I 20 30 i • Surcout, tigrul celor 11 mări : București (15 61 54) orele ; 8.45 — 11,15 - 13.30 - 16.15 — 18.45 — 21 15 , Modern (23 71 01), orele » •,M - 11,45 - 14 - 16.15 - 18.30 — 20.45 t Doina-grădină orele i 19.30 i Tomis (21 48 49) or*1« i 8.30 - 10.45 — 13 - 1 5.15 - 17.30. • • Castelanii s Republica flI 03 72), orei« i 9.30 - 11,45 - 14 — 16.45 - »9 - 21.15 I Circul de Stat (11 01 20). orele * 18 - 20.30 i • • Singur pa lump Pastiva! (15 63 84) ~ orele 8.45 - 11 15 -13.30 - 16 - 18.30 - 21 I Grivița (17 08 581 orele i 9 - H.15 - »3.30 — 15.30 - 18 - 20 30 I Melodia (12 06 881. orele t 9 - ll 45 ^ 15.15 — 18 — .21 ! Pestival-grădină o»e)a » 19.30 I Stadionul Dinamo (11 03 72). orele « 19 15 » • • Cum «I furi un milion t Victoria (16 28 79). orele 9,30-12,30 — 15,30 — 18,30 — 21,15 I Gloria (22 44 01) orele: 9 — 11,15 - 13,45 — 16 15 — 18,30 — 20,45 I Aurora (35 04 66). orele 8,30 - 11,30 - 14,30 — 17,30 - 20,15 I Floreasca (12 28 30) orele 10,30 — 13,45 - 16 - 18,30 — 21 | Flamura (23 07 40), orele 9 —­11,45 — 14,45 - 17,45 — 20,45 | Au­rora grădină, orele 10,15 \ Progresul* Parc orele 19,30. • • Procesul de la Verona î Central (14 12 24) orele 9,30 — 12,15 — 15 — 18 - 20,45. • Femela necunoscută » U­­nion (13 49 04) orele 15,30 — 20,30, la ora 18 . Filme de animaţie • Banda de laşi t Doina (16 35 38) orele 11,30 - 13,45 16 — 18 30 - 20,45 » Filme documentare : Tim­puri Noi (15 61 54), orele 9 —• 20 în continuare » • • • Spartacus t PsiotUi (16 22 73) orele 8,30 - 12 - 15,30 - 19 I Excelsior (18 10 88), orele 9,45 — 13,15 - 16,45 - 20,15­­ • • Inspectorul |1 noaptea t înfrățirea (17 31 64), orele 16 - 16,15 - 20.30 | • Pantera neagră t Dacia (16 26 10), orele 7,45 — 21 In conti­nuare I • Prizoniera din Caucaz t Buzești (1­5 62 79), orele 15,30 — 18 » Buzești-grădina orele 20,30 | • • French-Capcan Pacea (13 32 521 ele 15,45 — 18 — 20.15 • Să mi faceți una ca asta ! s Bucegi (17 05 471, orele 16 - 18,15 — 20,30 } Bucegi-grădină orele 19,30 ;­ 0 • Lady Macbeth din Sibe­ria ; unirea (17 10 211. orele 16 —• 18,15 I • Unde este al 1ll-lea rege? ! Tomis (21 46 49) orele : — 20,30 | To­­mis-grădină orele 19,30 » • Printre vulturi : Flacăra (21 35 40), orele 15,30 - 18 - 20,30 » • • Eroul de la Cong Ly : Vi­tán (21 39 821. orele 15.30 - 18» • Cu bărbaţii e o altă po­veste : Mioriţa îl4 27 14), orele 14,30 - 16,30 «- 18,30 - 20,30 , Volga (11 91 26), orele 16 - 18,15 — 20,30­­ • • Jandarmul la New-York Popular (35 15 17), orele 15,30 — 18 - 20,30 , • • Căutători­ de aur din Ar­kansas : Arta (21 31 86), orele 10,30 — 15,30 - 18 - 20,30 , Arta-grădină orele 19,30 , • • Compartimentul ucigaşilor : Munca (21 50 97), orele 10 — 16 — 18 20 , Vitan grădină orele 19,30­­ • Un hectar de cer­s Moşilor (12 52 93), orele 15,30 — 18, Moşilor grădină orele 19,30 , • • • Viață la castel : Cosmos (35 19 151, orele 15,30 — 18 — 20,30 , • Crăciun însîngerat : Viito­rul (11 48 03) orele 15,30 — 18 — 20,30 , • • doririle­­ Colen­tna (35 07 09), orele 16 — 18,15, Colenti­­na-grădină orele 20,30 , • Comisarul X­­ Rahova (23 91 00) orele 15,30 — 18 , Rahova* grădină orele 20 , Lumina (16 23 35) orele : 9,15 — 11,30 — 13,45 — 16 — 18,30 — 20,45­­ • • Călătorie fantastică : Pro­gresul (23 94 10 orele 20,15, • • Zodia fecioarei : Progresul (23 94 10) orele 15,30 — 18 , Cotroceni (13 62 561, orele 15,30 — 18 — 20,30 ) • Don Gabriel . Lira (31 71 71), orele 15.30 - 18 , • Dragostea mea * Drumul Sării (31 28 13), orele 15 - 17,30 — 20, Lira (31 71 71), orele 20,30, •­­ Momentul adevărului­­ Cringaşi (17 38 81) orele­­ 15,30 — 18 - 20,30 , • • Canaliile: Ciulești (17 55 47), orele 15,30 — 18 — 20,30 » • Şapte băiet! fi o ştrengări­tă » Unirea radină (17 10 21) orele 20, Ferentari (23 17 50) orele: 15,30 — 18 — 20,30 , • D ale carnavalului : Expo­ziţia (18 10 88), orele 19,30­­ • Angelica şi regele : Parcul Herăstrău (16 22 73), orele 19 30 , cum va fi vremea Pentru zilele de 17, 18 şi 19 sep­tembrie se anunţă următorul timp probabi : Vremea în general căl­duroasă, dar ușor instabilă. Cerul va fi schimbător. Vor cădea ploi locali mai frecvente în jumătatea de vest a tării. Vînt slab pînă la potrivit. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 7—17 grade, iar maxima între 18—28 grade. Ceață locală. La mare ! Vremea în general căl­duroasă cu cerul variabil. Ploi de scurtă durată la sfîrşitul intervalului. Temperatura în creştere uşoară. La munte . Vreme schimbătoare cu cerul temporar noros. Vor cădea ploi locale. Temperatura în creştere uşoară. Ceaţă locală, teatre Din frumuseţile patriei : Cheile Dîmbovicioarei Foto : AGERPRES PE TERENUL TERGIVERSĂRII ŞI BIROCRATISMULUI ÎNFLORESC ILEGALITĂŢILE (Urmare din pag. I) chiv preşedintele comitetului executiv al Sfatului popular al raionului Tudor Vladimirescu, cu de la sine putere, a suspen­dat audienţele. Este adevărat că cei doi vicepreşedinţi erau în concediu , dar cum de a ac­ceptat ca aceştia sâ lipsească în acelaşi timp ? Nu ştia oare to­varăşul Becar Paraschiv că sus­pended audienţele încalcă grav prevederile legale şi ma­nifestă o inadmisibilă lipsă de grijă faţă de interesele zecilor de mii de cetăţeni din acest raion ? S-ar putea ca în această pri­vinţă, preşedintele susamintit să fi fost stimulat de „exemplul" preşedintelui comitetului execu­tiv al Sfatului popular al Capi­talei. Din indicaţiile tovarăşu­lui Ioan Cosma, începînd din luna iulie, de activitatea birou­rilor de reclamaţii şi sesizări răspund secretarii comitetelor executive, care de fapt nu sînt membri ai comitetului executiv. Decretul emis anul trecut de Consiliul de Stat, prevede cu totul altceva și nu credem că la sfatul popular al Capitalei a­­cest lucru nu se știe. Să ne mai mirăm că în rezolvarea cereri­lor și sesizărilor cetăţenilor mai există atîtea manifestări de formalism şi birocratism, atîtea favoritisme şi tergiver­sări ? Cred că este cazul ca aceas­tă problemă atît de importantă a rezolvării cererilor, propune­rilor, reclamaţiilor şi sesizărilor cetăţenilor să fie rezolvată cu competenţă, în spiritul prevede­rilor legale care pun în centrul preocupărilor grija pentru in­teresele cetăţenilor. STAN VLAD O acţiune de amploare, dinamică, eficientă (Urmare din pag I)­dicator sunt cele de automobile şi tractoare, electrotehnică, u­­tilaj chimic şi petrolier, maşi­ni agricole şi construcţii na­vale. In ce priveşte folosirea mai judicioasă a capacităţilor de producţie, acţiunea s-a a­­xat pe creşterea gradului de utilizare extensivă a utilaje­lor şi instalaţiilor de produc­ţie, prin mărirea coeficientu­lui mediu al schimburilor de lucru şi eliminarea locurilor înguste de producţie prin creş­terea capacităţilor acestora la nivelul celorlalte. Alte măsuri se referă la reorganizarea flu­xurilor tehnologice­ şi regru­parea unor utilaje în scopul creşterii productivităţii supra­feţelor de producţie. In acest fel, la uzina „Griviţa Roşie“, ca să dau un singur exemplu, se va obţine o producţie supli­mentară de peste 68 milioane lei. *­ Ce loc ocupă in preocu­parea dv. organizarea con­ducerii şi coordonării ac­tivităţii în întreprinderi, cunoscut fiind faptid că de acestea depinde, în mare măsură, bunul mers al uni­tăţilor economice din subordine ? — Pentru a determina structura organizatorică opti­mă a întreprinderilor s-a în­ceput prin examinarea struc­turilor existente. A reieşit că actuala formă organizatorică nu poate cuprinde toate as­pectele specifice diversităţii şi ■ complexităţii proceselor de producţie din marile între­prinderi ale industriei con­structoare de maşini. Există încă o aglomerare nejustifica­­tă de probleme la nivelul con­ducerii întreprinderilor. De pildă, la uzinele de grad spe­cial şi de gradul întîi conducă­torul întreprinderii are în sub­ordine directă, în afara cadre­lor de conducere ale întreprin­derii, şi un număr de 9 mii şefi de servicii şi responsabili pe diferite probleme. Am con­statat că unele dintre acestea pot fi rezolvate la nivelul ser­viciilor de specialitate prin creşterea­­ competenţei şi­ răs­punderii acestora. Conco­mitent, vom degreva condu­cătorul de întreprindere de un important volum de semnă­turi pe acte de gestiune, co­menzi, angajări, formulare statistice etc. care astăzi îi ră­pesc o mare parte din timpul destinat activităţii de condu­cere. Analiza critică a situaţiei existente a scos la iveală o serie de îmbunătăţiri posibile şi în compartimentele con­ducerii tehnice, financiare și de personal. Noile structuri organizatorice propuse urmea­ză să intre în curînd în vi­goare pentru experimentare. Noile structuri organizatorice dau posibilitatea conducerii să cuprindă mai bine problemele de perspectivă, de cercetări și proiectări, cu cele de pregă­tire, programare şi urmărire a fabricaţiei curente. Totodată s-au luat măsuri de îmbunătă­ţire a sistemului informaţional actual preconizîndu-se intro­ducerea unor mijloace meca­nice şi automatizate de trans­mitere a informaţiei economi­ce şi simplificarea, raţionali­zarea şi adaptarea evidenţei tehnico-operative şi statistice la condiţiile mecanizării. Acţiunea de organizare şti­inţifică a producţiei şi a mun­cii în cele 120 de întreprin­deri ale ministerului nostru a cuprins şi alte aspecte. Ele se referă la pregătirea tehnică a fabricaţiei, întreţinerea şi repa­rarea utilajelor, controlul calităţii produselor, progra­marea şi urmărirea opera­tivă a producţiei, aprovizio­narea, organizarea propriu-zisă a muncii prin analiza structurii muncitorilor şi gradului lor de ocupare în producţie, utiliza­rea fondului de timp, califi­carea şi policalificarea salaria­ţilor, organizarea lucrului în schimburile II şi III etc. Această amplă acţiune va fi continuă, avîn­d un pronun­ţat caracter dinamic. Ţinînd seama de timpul scurt în care au fost elaborate studiile şi faptul că în prezent sunt în curs de experimentare în ca­drul uzinelor-etalon o serie de propuneri şi măsuri rezultate din aceste studii, consider că activitatea desfăşurată pînă în prezent constituie doar o pri­mă etapă în acţiunea de ana­liză a problemelor organizării ştiinţifice a producţiei şi a muncii, fiind necesar ca ea să fie continuată prin adincirea, experimentarea şi aplicarea ce­lor mai noi şi importante mă­suri şi concluzii rezultate din studiile efectuate în vederea generalizării lor în toate între­prinderile şi obţinerii unei e­­ficiențe economice sporite. ANTON DROST televia ei una Ce-am văzut Cu cîteva excepţii programul tele­viziunii a fost suficient de lipsit de puncte de atracţie. Prolixă, emisiunea „Drumuri şi po­pasuri" ne-a purtat fără mari tenta­ţii prin Ţara Cibinului — ba la casa memorială „Octavian Goga", ba prin muzee etnografice — dar imaginile transmise din această atît de frumoa­să regiune a ţării n-au avut nici stră­lucire şi nici forţă de convingere. Emisiunea „A.B.C. — De ce ?", cu tot salutul plin de căldură al artistei emerite Silvia Chicoş, cu toată prezen­ţa, atrăgătoare de altfel, a Margaretei Pislaru, s-a zbătut timp de 30 de minute intr-o penurie de idei pe un subiect de mare poezie : prima zi de şcoală. Singurul merit — un motiv melodic antrenant. Intr-o ediţie specială, în cadrul e­­misiunii „Pentru tineretul şcolar“, acelaşi subiect a fost prezentat mai elaborat, şi realizatorii au reuşit să împletească emoţia copiilor cu nostal­gia vîrstnicilor, deşi intervenţiile re­porterului n-au strălucit întotdeauna prin spirit. O scurtă intilnie cu tinerii inter­preţi vocali şi instrumentali precum şi cu cîţiva muzicologi de renume, participanţi la al IV-lea Festival „George Enescu", ne-a prilejuit-o „Agenda Festivalului". „Reportajul '67", prin surprinderea unor aspecte fundamentale ale existenţei şi expe­rienţei tinerei generaţii de intelec­tuali, aduce­m­ emisiunile de acest gen o notă de autentic şi uman. Ce vom vedea 16 : Atletism : Cupa Europei — transmisiune de la Kiev ; 18 : „Vă aşteptăm la ora 6 !* Emisiune pentru femei ; 18,30 : La şase paşi de o excursie" ; 19,30 : Telejurnalul de sea­ră ; 19,50 : Buletinul meteorologic ; 20 : Tele-enciclopedia ; 21 : Al IV-lea Concurs şi Festival internaţional „George Enescu" — 1967. Prima parte a concertului Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii. Dirijor Iosif Conta Solist Isaac Stern ; 22 : Film serial : Evadatul ; 22,50 : La balul de sîm­­bătă seară ; 23,20 : Telejurnalul de noapte ; 23,30 : Telesport. tm 4 Mica publicitate *1 ofer*« die DOAMNĂ. 55 ani — cunosc ger­mană şi franceză, doresc angajament educatoare la 2 copii. Răspundeţi căsuţa agenţiei nr. 7242. CAUT femeie pentru menaj Îngri­jire copil (cartier Floreasca). Tel. 51 63 86. _______(38106) CAUT femeie îngrijire copil came­ră separată. Tel. 61 19 59, orele 14— 20. (37997) CAUT femeie serioasă pentru me­naj şi îngrijire copil, internă sau ex­ternă, ofer condiţii avantajoase. Tel. 35 50 23, orele 19—22. (38008) ÎNTREPRINDEREA ,,Filatura­ Româ­nească" de bumbac, şos. Morarilor nr. 2, tramvai 14, staţia F.R.B. sau tramvai 15, 23, 24, staţia Titan, an­gajează femei necalificate între 18—­ 35 ani şi din reg. Bucureşti cu posi­bil­ităţi de a face naveta.______(8604) ÎNTREPRINDEREA de stat pentru comerţul exterior „PETROLEXPORT" B-dul Gheorghe Gheorghiu-Dej nr. 42, tel. 13 29 94 — angajează dactilografe principale şi stenodactilografe care să cunoască limba germană sau lim­­ba engleză._____________________(8017) UCECOM sectorul de proiectare, Calea Plevnei nr. 46—48, raionul 16 Februarie, angajează dactilografe cu respectarea condiţiilor de studiu şi stagiu. Informaţii la sediul sectorului şi la tel. 15 39 28. (8457) INSTITUTUL central de documentare tehnică din str. Cosmonauţilor nr. 27— 29, angajează : ingineri în specialităţile : mecanică, e­­lectrotehnică, pielărie, pe­trol, cu stagiu 3 ani şi să cunoască limbi străine, dac­tilografe şi portari cu res­pectarea condiţiilor legale. Tel. 14 53 78. Toţi solicitan­ţii cu buletin de Bucureşti. (8606) VlND MosSovici 40? şi aparat radio auto nou, 3 lungimi undă , str. Mitro­politul Nifon 21 (Parcul Libertăţii) simbătă după ora 15­­ duminică orale 8-14. ___________­­38.M111 FIAT 1100 D, tip familial, rulat 25 000 km, vind sau schimb cu in­seriere la Fiat 850. Adresa : Brașov, str. Avram lăncii 25, tel. 8 46 80, după orele 16. ___(38227) AUTOTURISM Oldsmobile Rochet, 6 locuri, hidromat, co­menzile automatizate, vînd. Tel. 18 41 94. (38225) VÎND covor persan 5,80 mp., dor­­mitor stejar. Tel. 13 60 47. (38­203) FIAT 850, perfectă stare, 29 500 km. rulaţi, vînd. Tel. 14 88 93. (38160) M­ guturai, gripă şi dema­chia,­ folosiţi „Batista Higeia“ impregnate cu substanţe de­­sinfectante şi dezodorizante. Pachetul cu 20 batiste lei 1.50. De vînzare la farmacii, d­ro­­gherii și parfumerii. (8536) VÎND urgent, foarte convenabil te­ren 850 mp­, imobil vechi — piaţa Mihail Eminescu. Tel. 11 47 39, orele 16,30 — 18,30. (38007) VÎND butelie aragaz, sufragerie furnir pup. Tel. 32 61 52._______(38009) MAȘINĂ cusut Singer birou, foarte bună, vind. Tel. 35 17 23, orele 11 — 13. (37994) WARTBURG Lux 312/1, vînd. Tel. 12 43 33, mimai după amiaza. (37995) CUMPĂR mașină tricotat nr. 7 sau 8, perfectă stare. Tel. 17 65 63, după amiază. (38705) BUTELIE aragaz vînd. Tel. 61 34 63. (38855) SACOU bufet nou, stofă cos­ttm bărbătesc, import vînd. Tel. 23 70 82. ' 1 (37996) CUMPĂR tub kinescopic pentru te­levizor Leningrad T2. Tel. 61 19 59 (orele 14—20)'. (37098) MOSKVICI 403, stare excepțională, vînd. Tel. 22 49 36 . Constanța 42 16. (38002) VÎND : tavă mare argint, birou ste­jar, lampă bronz pendulă, tablou Tonitza. Tel. 35 01 60, după ora 17. _______ (38004) FORD 1935 — motor 4 cilindri, 4 uşi, frînă hidraulică, piese rezervă — reparaţie capitală, ireproşabil, vînd. Tel. 17­75 01. (37980) VÎND 4 camere, teren 1 200 mp., cu vie şi pomi fructiferi. Adresaţi : Calea Alexandriei 104, raionul Lenin. (37990) WARTBURG tip 1965, vînd. Tel. 18­95 67, ora 16,30._____________(37980) BUTELIE aragaz vînd , str. Papa­­zoglu 88, ap. 2, între orele 15—22. Autobuz 35, stația Siminocului. (37981) DOUĂ camere libere, intrări sepa­rate, central vînd. Tel. 56 03 53 — 51 37 49. (37984) WARTBURG 1000 tip 312/1 în per­fectă stare, vînd. Rm. Vîlcea, str. Praporgescu 38, tel. 14 79._____(37975) VÎND : două fotolii lemn şi măsuţă (opere artă) masă Maria Theresa, ladă florentină, birou mic stil româ­­nesc. Tel. 14 27 39._____________(37970) CRAIOVA — Moskvici 402, repa­raţie capitală — vînd. Tel. 45 23. (16 — 19). ___________________(37965) CASĂ zid 3 camere, dependinţe, lemne, singur curte vînd (Bucureştii Noi). Tel. 18 55 56. (37935) FIAT 1300 alb tropicalizat, 26 000 km. vînd. Focşani, tel. 13 73, orele 18-22. (37942) COMARNIC — Prahova, vînd casă tip vilișoară­­ 1 200 mp., pomi, cana­lizare vizavi de gară. Tel. 63 27 96 (18—20) (37944) VÎND apartament central, 2 came­re, hol locuibil, dependințe exclusivi­tate, lemne, parter, liber contra schimb. Tel. 21­72 36, orele 17—20. (37950) MOTOCICLETĂ B.M.W. 750 cm. vînd ; str. Roznov 8 (Chirigiu) _______(37949) VÎND televizor Temp 2 , cumpăr butelie ; str. Haţegana 18, (Parcul Libertăţii — spatele mausoleului). (37948) MAŞINĂ cusut Nauman originală, vioară bună, arcuş, ceas mic Longi­­nes, vind .Tel. 12 67 18. (37954) VÎND acordeon Weltmeister, chita­ră Iolana Syrius, Boyler electric. Tel. 16 72 71. (37­963) FIAT 600, vînd . vizibil 17 sept. ora 16 , str. Mămulari 24 (Sf. Vineri). ___________________(37913) BUTELIE vînd. Tel. 75 33 38. (37929) CUMPĂR Fiat sau Gordini 850, nerodat sau puțin rulat. Tel. 18 44 97. (37934) VÎND convenabil imobil, cartier central, gaze, liberabil schimb. Tel. 21 19 84. (37835) 21 13 94._________ COVOR persan manual, nou, palton urson copil, vînd. Tel. 14 13 90.(37827) FIAT 600 în perfectă stare cu ra­dio Blaupunkt, vînd. Tel. 33 75 05. (37769) APARTAMENT, vestibul 2 camere, nişă, dependințe complete, lemne, vînd. Tel. 51 50 89. (37705) CUMPĂR motocicletă M. cu ataș. Tel. 16 77 39. (37687) TRABANT 601 alb, rulat 6 000 km., vînd. Tel. 14 81 64, după ora 18. (37677) MOSKVICI — 403, ireproșabil, 33 500 km., vînd­­ azi orele 14—20, mîine 8—18, tel. 61 15 63. (37673) VÎND convenabil teren pentru con­strucţie central (Ştirbei Vodă) 770 mp., imobil cu gaze, garaj, o cameră liberă imediat şi două prin schimb. Oferte serioase la agenţie 37666. TEREN liber 420 mp., vînd­­ str. Virgil Pleşoianu 37 (Piaţa Domenii­lor)­.. Tel. 12 92 58. (37584) VINDEM imobil oraş Galaţi. Adre­saţi : Maria Mătăsaru, str. Română 160, orele 18, sau Bucureşti tel. 17 45 80. (37579) CUMPĂR motor 120 v., pentru ma­­şină cusut. Tel. 62 21 78. (37362) ““WARTBURG 312 — 16 000 km. vînd­­ str. Claudiu 26. Tel. 22 24 67. (37321) CASĂ zid vînd » str. Cristineșt­i nr. 5 (min Sebastian). (37492) DORMITOR comandă specială (11 piese), aparat foto, aspirator Record, blitz, haină blană, tranzistor, covor persan, lucrat manual, aparat masaj, vind. Tel. 18 68 54._____________(37413) COMUNA Domneşti — raionul Le­nin — vînd casă cu trei camere şi dependinţe curte 800 mp., viţă altoită, pomi fructiferi, stupină. Tel. 12­45­89. ______ (37291) TRABANT Combi, stare bună, vînd, str. Oltarului 16 (prin Calea Moşilor). _____­ (37241) TOPOLINO, reparaţii capitală, două garaje prefabricată, vînd. Cris­­tescu, str. Praga 2. (37226) CASĂ 3 camere dependințe, curte, lemne, liberă prin schimb, vînd. Tel. 17 58 65.________________________(37193) WARTBURG Lux, cu radio, 30 000 km­, vînd . str. Barbu Văcărescu 23, tel. 12 17 74.____________________(36511) STUDIO, radio, voltampermetru­­phmetru, lăzi haine, cuier, vînd, B-dul Glv­ ca Tel 60 B, etaj. (36745) "feiter”"1 tttî­l itte OFER apartament 3 camere (Pța Romană) lemne, contra aparta ment 2 camere, gaze, ultracen tral (prefer­ent peste 25 mp). Tel 12 11 49. (38197)­­ TRABANT 601 limuzină, nerodat zero km. vînd imediat. Tel. 12­77 33, orele 17—21. (33909) VÎND imobil 7 camere, 2 holuri curte garaj liberabile 3 camere, lift 1 , str. Negustori. Tel. 14­27 82. (37139) SCHIMB cameră contra similar ; str. Olari 22, orele 9—12 ; 15—17. (34504) SCHIMB cameră 20 mp., bucătărie, dependințe separate, lemne, contra 2 camere dependințe sau cameră, bu­cătărie locuibilă și dependințe sepa­rate. Tel. 22 18 20, după ora 15. (3822) OFER central, apartament splendid 3 camere, hol locuibil, dependințe în exclusivitate, curte, lemne, contra a­­partament similar, încălzire centrală sau gaze. Tel. 51­85­55. (38138) CRAIOVA — cedez apartament bloc nou, încălzire centrală, 2 camere, baie, gaze la bucătărie. Doresc simi­lar Galați. Relații : Bulancea Aurel, bloc B5, sc. IV, ap. 74 , Tiglina III, Galați. __________ (38001) OFER apartament 3 camere — Ti­tan — contra apartament 2 camere și garsonieră, ambele bloc. Tel. 22 32 44, după ora 18. (38006) SCHIMB apartament 2 camere, blocurile Ferentari contra apartament 3 camere. Tel. 24 68 29.________(37993) BUCUREȘTI — ofer apartament 2 camere, bucătărie, baie, contra simi­lar Braşov. Informaţii : Bucureşti, str. Lucaci 104, sau Braşov, tel. 2­ 44.58, orele 15.16.___________________(38000) OFER 2 camere ultracentral, bal­con, gaze, contra apartament 2 ca­mere pe hol, bloc, semicentral. Tel. 14 29 42, după amiaza sau 15 15 40 di­mineaţa________________ (37982) OFER 2 camere, dependințe garaj, lemne, central, pentru 1, 2 camere, dependințe, gaze. Tel. 14 51 39. (37976) SCHIMB 3 camere mari, intrări hol, dependințe, garaj, curte, central, lemne, instalaţie gaze, contra aparta­ment 2 camere și garsonieră, paze. Tel. 61 23 37, seara. , (37841) SCHIMB apartament 2 camere, in­trări separate, et. 2 — Magistrală — doresc apart. 3—4 camere, încălzire , gaze. Magistrală sau apropiere. Tel. 61 23 31 30 (17—22) (37665) OFER apartament 3 camere bloc nou (Militari) și apartament 2 came­re, hol, bloc vechi (Foişorul de Foc) contra apartament 4 camere, hol, de­pendințe, încălzire centrală. Tel. 71 77 02. (37649) OFER apartament 2 camere in blot cu termoficare, contra apartament mai spațios încălzire centrală. Tel. 18 42 00. (37544) TIMIȘOARA — ofer apartament două camere, dependințe, apă caldă, gaze bucătărie, bloc nou, central. Do­resc similar București. Tel. 12­23­65.­­ _______________ (3751­) OFER cameră, baie, balcon exclusi­vitate, doresc garsonieră , B-dul Ghica Tei 60 B.________ (36751) tîrîtehîirieri TINERI căsătoriți caută garsonieră sau apartament, eventual cameră cu acces, mobilată sau nu, central, semicentral. Eventual dau meditaţii matematică, fizi­că. Tel. 16 23 63. (37959) DOMN caut cameră mobilată, cen­trală, acces baie, bucătărie, intrare separată, încălzire centrală. Tel. li 10 93, orele 16—19.__________137986) TINERI căsătoriți căutăm cameră remobilată, central, semicentral. O­­ferte căsuța agenției 37951. DOMN sinfliri caut cameră mobi­lată. Tel. 23 64 33, intre orele 17— 22. (37984) . t a - —* «*'«:** STUDENTĂ predă engleza și ger­mana. tel. 15 67 93, după ora 16. (37991) PREDAU germana, engleza, france­za şi conversaţii. Oferte căsuţa agen­ţiei 37977. CINTĂREŢI muzică uşoară, de calitate, pregătesc. Tel. 21 68 88, orele 8—10. (37971) PROFESOARA, predau franceza clasele IX—XI. Tel. 33 40 33, orele 15-19. (37957) MATEMATICĂ predau cl. VII—VIII la domiciliul elevului. Tel. 31 12 98. (37928) PREDAU franceză. Începători şi şcolari, dau meditaţii chimie, cori­genţă, admitere facultate. Garantez reuşita . Tel. 53 48 54 şi 71 42 24. ________________________ (37801) DAU meditaţii matematică fizică, cl. V—XI. Tel. 37 04 47, după ora 18. (37604) PREDAU engleza, franceza, italiana pentru începători, avansaţi. Tel. 15 53 __________ _________ (37421) f*ite r«f te i*l PIERDUT act de concesiune cimi­tirul Ghencea 2 gropi, figura H, loc 122. I) declar nul. (37476) PIERDUT act concesiune loc­ de veci cimitirul Colentina figura F 20, ioc 56/57. Il declar nul. (38003) PIERDUT act loc de veci nr. 2°9, figura 11, cimitirul Sf Vineri. îl ^2- dlar nul. ____________(37978) STOIANA, soţie, şi Teo­dor, fiu, anunţă cu profun­dă durere încetarea din via­ţă a scumpului lor soţ şi tată EM­­ANOIL ŞERBA­­NESCU. înhumarea va a­­vea loc duminică, 17 sep­tembrie, orele 16 la cimi­tirul Izvorul Nou. CU adîncă durere părinţii, ru­dele şi prietenii anunţă înceta­rea din viaţă în urma unui tra­gic accident a scumpului lor fiu şi prieten ENACHE GHEOR­GHE. înhumarea va avea loc in ziua de 17 septembrie orele 14, de la casa părintească din comuna Pantelimon, capătul tramvaiului 14 şi maşina 46. (38822) "F^lILTA^^eneraT" U­­­assian, mulţumeşte tuturor acelora care au împărtăşit neţărmurita durere, prici­nuită de pierderea scumpei şi fault iubitei lor MARY CASSIAN, născută Waldek. (37999) MARCELA anunţă încetarea din viaţă a soţului ei arhitect ION ZAHARIA TABÎRCA. Inm­ormin­­tarea va avea loc sîmbătă 16 sep­tembrie, ora 16, la cimitirul Belu, unde se află depus. (38823) SANDA Arie, Christian, Peter şi Marie, fiica,­­tinere şi nepoţi a­­nunţă cu durere încetarea din via­ţă a scumpei lor MARIE BARBU CONSTANTINESCU. înmormin­tarea va avea loc în ziua de 16 sept. 1967, orele 14, la cimi­tirul Belu. (38824) FAMILIILE Lungociu, Moldovan, Veştemean din Sibiu, mulţumesc tu­turor celor care au luat parte la nemărginita durere pricinuită de pier­derea scumpului şi bunului lor IOSIF LUNGOCI, inspector la Banca Naţională. (38235) FAMILIA îndurerată anunţă regret încetarea din viaţă scumpului lor GRIGORE DI­GOESCU, fost profesor unive­sar. înhumarea are loc sîntă 16 sept. 1967 la orele 17. Cor neînsufleţit se află depus in pela cimitirului Belu. (38) COSMETICIANA Trănescu Tamara, anunţă clientela că lucrează la uni­tatea 7, str. Aristide Biiand. Tel. 15 0136. . (37782) OFER iiVOSf de prîriz si seara. Tel! 17 9165.. ___________________(37603)

Next