România Liberă, iunie 1971 (Anul 29, nr. 8274-8299)
1971-06-11 / nr. 8283
—Pagina a 2-a -77 iunie 1977 Să ne întoarcem, iarăşi (şi nu va fi, probabil, pentru ultima dată), înapoi, spre Concursul Naţional de Dramaturgie, unde am lăsat în aşteptare citeva drame, printre care, încoronată cu un mare premiu, drama cea mai nouă a lui Paul Everac. Ce-ar însemna, şi ce folos ar aduce, şi cui,, cununa de lauri pe care a primit-o, dacă primul rezultat ar fi de a exonera opera de orice discuţie, de a o scuti de noi, analize, şi chiar de critică ? Iată ce n-ar dori, cel dinţii, autorul însuşi, om care caută dezbaterea, şi o iubeşte pe măsură ce se transformă in polemică, şi pe măsură ce polemica devine mai pasionată. Dezbatere, polemică, ba, ani , dată aci de fiorul vieţii, chiar înfruntare directă şi harţă, este şi Ape şi oglinzi, dramă care pune în lumină, cu mai multă forţă decât toate celelalte, o altă caracteristică a scriitorului, o tendinţă profundă a naturii Sale, aceea de a căuta întotdeauna, drumul greu, nebătut, de a se simţi atras spre adevărurile spinoase, inconfortabile, pe care cei mai mulţi — chiar bănuindu-le, chiar cunoscindule — preferă să le ocolească, aleg să le ignore şi să le tacă. E un merit, şi e chiar un titlu, al lui Paul Everac, de a fi căutat, mereu, să spargă pojghiţa catifelată şi trandafirie sub care unii ascundem ceea ce nu ne convine, sau ceea ce nu ne măguleşte, sau măcar ceea ce ne pune o întrebare, şi de a ne fi ajutat, cu preţul unei nelinişti, cu preţul unui efort aspru, să ieşim din plăcuta împăcare cu tot şi cu toate, şi de a mai lupta cu noi înşine, în folosul nostru. Prin aceasta, mai ales, Paul Everac este un dramaturg al actualităţii, în cel mai bun şi mai util înţeles al cuvîntului. Problema pe care o dezbate Paul Everac în ultima sa dramă este problema comunistului faţă in faţă cu oamenii. Nu a comunistului între oameni — aceasta fiind, de multă vreme, o realitate de fiecare zi , ci a comunistului faţă în faţă cu oamenii, adică în înfruntare directă cu adevărurile cele mai profunde, şi de toate felurile, care pot bîntui şi dirija sufletul omenesc, pe cele mai largi şi drepte drumuri, ca şi pe cele mai nebănuite, mai primejdioase cărări. Sinceritatea desăvîrşită, şi dezlănţuită, este rodul şocului — pare a spune, ca şi mulţi alţii, Paul Everac — şi, de aceea, el alege, ca detonator al unor confesiuni — înfruntări, catastrofa inundaţiilor de anul trecut, şi pe unele victime ale acesteia. Sunt oameni a căror viaţă a fost salvată in ultima clipă, oameni care „au văzut moartea cu ochii“, şi care, după ce revăd viaţa cu ochii, se află încă împărţiţi intre ambele tărîmuri, sau par a nu se mai afla în niciunul. Aceasta le dă sinceritatea de profunzime, aceasta face să explodeze întreg fondul lor moral, cu o forţă irepresibilă. Cel ce primeşte şocul acestei amarnice descărcături este tocmai omul care s-a salvat de la moarte, cel ce face totul pentru a le reda viaţa, cu o generozitate, cu o voinţă, cu o convingere şi cu un spirit de sacrificiu, care constituie prin ele înşile o concepţie şi un program, şi, totodată, o explozie, mai puţin zgomotoasă, dar nu mai puţin puternică, de totală sinceritate, taciturnul erou al dramei, comunistul Timotei, modest activist de partid, undeva pe întinsul locurilor năpăstuite de inundaţii. Căci şoc este, şi dintre cele mai violente. Sinceritatea celor salvaţi de Timotei, departe de a lua formagratitudinii, are conţinutul şi forma refuzului, invectivei, revendicării, nu rareori a învinovăţirii. Timotei va trebui să asculte, în cele mai multe cazuri, confesiuni polemice şi acuzatoare. Un personaj numit Iacob, „bătrân ca vremea“, descendent îndepărtat al unor chipuri sadoveniene, îl învinovăţeşte pe Timotei de a-i fi salvat viaţa, de a fi intervenit adică fără drept într-o prestabilită ordine a destinului său individual, dind un exemplu concret al unei filozofii a acţiunii, a energiei şi a luptei, pe care Iacob o condamnă — în toate implicaţiile ei din planul civilizaţiei materiale şi al viziunii morale — ca fiind contrară unei misterioase şi implacabile legi a firii (cu rădăcini, s-ar părea, magico-misticonaturiste), al cărei fundamental decret ar fi acceptarea senină şi înţelepciunea resemnării : bizarul filozof, abia scăpat de moarte, neagă, din străfunduri, viaţa. La polul opus, frumoasa Roza. O adolescentă-femeie, numai piele catifelată şi glande, abia readusă la viaţă, neagă... moartea. Absolutul vieţii sale este libertatea erotică, voluptatea în anarhie, elaborat instinctual şi afirmat ţipător, la stadiul pur al unei ingenue şi sălbatice amoralităţi. Desigur că Roza reprezintă, în intenţia autorului, o anumită categorie a generaţiei noi, opusă unei anumite categorii a generaţiei vechi, reprezentată de Iacob, amîndoi reprezentînd două eşecuri, a două concepţii de viaţă, descendente în timp. Un alt val al inundaţiei aduce, în precarul adăpost înjghebat de Timotei, pe un ofiţer de miliţie, caricaturizare a automatismului social şi a conformismului moral, — omul care pare cel mai apropiat de Timotei, şi care e, poate, cel mai îndepărtat. In sfirşit, tot adusă de ape este şi ţăranca neaoşe Elisabeta, care cuprinde şi amestecă în micul ei sac de necazuri personale, întreaga istorie contemporană, modelînd-o cu naivitate, arţag şi lacrimă fierbinte, in răscolitoare dramă personală. In faţa acestei quadruple revărsări de incriminări, dezminţiri sau denaturări ale propriului său crez de viaţă şi acţiune, Timotei tace. Timotei ascultă şi tace. Timotei continuă să acţioneze, să salveze oameni, să-i ajute, să-şi facă datoria imediată, şi tace. El nu se minte, şi la rîndul său, nu intră în polemică cu niciunul dintre cei patru, nu izbucneşte şi nu explodează în acuzări, în tirade, în profesiuni de credinţă. El tace. Dar întreaga lui fiinţă este mobilizată şi atentă, în această ocazie de cunoaştere nouă a unor oameni, de dezvăluire a unor fenomene de viaţă interioară, care, în mod obişnuit, rămîn mai curînd secrete, care nu se proclamă zilnic şi public, în toată întinderea şi adîncimea lor. E clar că, nici o clipă, Timotei nu se simte clătinat în profunda lui filozofie comunistă, în concepţia de viaţă pe care aceasta o dictează, nici o clipă nu simte aripa unei îndoieli sau a unei descurajări, niciodată nu-i lipseşte argumentul sau contra-argumentul, niciodată nu este încolţit (deşi, regia spectacolului a făcut posibilă, uneori, această impresie). Dar tocmai filozofia comunistă şi concepţia ei de viaţă, îl îndeamnă, îl obligă să cunoască oamenii, să nu considere niciodată îndeplinită, încheiată această obligaţie, să descopere şi să înregistreze fenomenele negative ale conştiinţei omeneşti, întocmai cum descoperă şi înregistrează fenomenele negative ale activităţii economice, sociale sau administrative. Pentru a le reprima ? Desigur că nu. Pentru a le combate ? Desigur că da, — dar de pe poziţia cunoaşterii adinei, vii, şi niciodată definitive a oamenilor. Timotei este un comunist care îşi îmbogăţeşte convingerea interioară şi acţiunea exterioară prin înţelegere şi cunoaştere omenească. Aceasta este problemă dramei lui Paul Everac, şi aceasta este drama însăşi, în care numai fundalul de natură este dinamic, spectaculos şi zgomotos. Cum spun, drama nu izvorăşte dintr-o idee, ci este însăşi ideea, profundă şi îndrăzneaţă, al cărei prim ţel şi cîştig ne pare a fi chipul unui erou comunist eliberat de convenţionalism, un erou comunist uman, de o înţelepciune al cărei semn este viaţa şi setea de înţelegere. Fiind, fără îndoială, o idee dramatică, este, oare, ideea lui Everac şi o idee teatrală? Aci, după o primă impresie a noastră, problema nu poate fi încă tranşată. Teatrul, orice ar face, şi oricît ar face, simplifică, ceea ce nu poate veni în sprijinul unei drame al cărei conflict, şi mai ales al cărei deznodămînt, se produce, cu precădere, în viaţa interioară. De aceea, eroul lui Everac, poate părea, uneori, pasiv, derutat, îngust, mai deficient decit apare la analiză, şi, cu siguranţă, la lectură. Scriitor plin de idei, Everac nu pune destulă frînă în calea ideilor sale, atunci cind ele se exprimă în cuvinte de personaj dramatic : pînă la concluzie, drumul este uneori lung şi bătut în loc sau în cert, ceea ce face ca discursivitatea, mai ales a primei părţi a dramei, să fie uneori inutilă şi obositoare. Situaţiile rămîn aceleaşi, desfăşurarea monologală trenează, interesul şi chiar deliciile spectatorului sunt mutate în planul abstracţiunii. Şi rolul lui Iacob, şi cel al Rozei ar fi avut de ciştigat prin concentrare. Celelalte portrete sunt fără pată. Dramaturgul a avut, la prima reprezentare a dramei, norocul unor buni interpreţi. Regia lui Ion Cojar a fost desigur bună, din moment ce i-a adus, la Concursul Naţional, un premiu foarte important. Dar fără greşeală, n-a fost, mai ales in direcţia indicaţiilor privitoare la eroul principal, a cărui comportare se poate preta tocmai la producerea unor îngustimi, simplificări şi confuzii, ca acele de care am pomenit mai sus. Noroc că actorul care l-a interpretat pe Timotei, Vasile Gheorghiu, a recuperat mult, prin puternică radiaţie interioară, prin sensibilizarea acută a calmului şi gravităţii, printr-o elocventă forţă a tăcerii. Toţi actorii au fost excelenţi, şi dacă drama n-ar avea un erou, ar fi trebuit să începem cu stupefiantul N. Neamţu-Ottonel, care, în rolul bătrânului Iacob, a ştiut să dea cu ton egal, stins, şi aproape monoton, o forţă extraordinară, ciudatului personaj. In agitaţie extraordinară, delirantă, dansantă, şi plasticizantă, Magda Popovici a ştiut să rostească riscatele declaraţii şi atitudini ale Rozei, sub protecţia unei solide frîne de bun gust şi luciditate, fiind întrutotul excelentă , acest rol va conta mult în notaţia viitoare a interpretei. Tot atît de excelentă, prin pitoresc şi sinceritate, a fost şi Tatiana Jekel, în admirabilul „număr“ al mătuşei Elisabeta. Plin de haz, fără exagerări gîdilitoare adresate publicului, ni s-a arătat Andrei Codarcea, în rolul miliţianului Victor. Şi nu mai puţin, Nicolae Pompje în rolul secundar, însă savuros, al unui reporter-poet, cu stiloul plin de cerneală trandafirie. Teatrul MIC „APE ŞI OGLINZI" de Paul Everac Radu Popescu PANORAMIC CINEMATOGRAFIC " ' " " — — —•— — —■ ‘ - —. „Apa ca un bivol negru"I ..Apa ca un bivol negru“, producţie a studioului „Bucureşti“, a fost realizat în Zilele tragice ale inundaţiilor din mai 1970 de un grup de tineri absolvenţi ai Institutului de artă teatrală şi cinematografică „I. L. Caragiale“, cei mai mulţi dintre ei aflaţi la debut — regizorii Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Youssuf Ajdaby, filmologii Roxana Pană şi Stere Gulea, operatorii Dinu Tănase şi Iosif Demian. La faţa locului, această echipă a cules mărturii impresionante despre umanitatea lovită de cataclism, despre dramele oamenilor peste care a trecut furia neagră a stihiei dezlănţuite, despre eroismul şi puterea lor de a birui greutăţile, despre emoţionanta solidaritate pe care au dovedit-o — imagini ale priveliştilor apocaliptice, ale chipurilor scăldate în lacrimi, confesiuni pe care nu le vom putea uita uşor. Fără un scenariu gîndit dinainte, lucrat pe viu, in tensiunea ascuţită a momentului, sub imperiul senzaţiilor, impresiilor imediate, încă nedecantate, filmul s-a născut spontan, din Cuvintele şi gesturile ernilor săi anonimi, a fost dictat de realitate, aş zice, şi scris cu un condei grav, care asociază exactitatea cronicărească cu pasiunea reflecţiei, documentul crud cu accentele de lirism, descrierea voit glacială a faptului cu emoţia nestăvilită a confesiunii, constatarea cu implicarea. Filmul e un reportaj-anchetă realizat cu mijloace ciné-vérticului, un enorm caleidoscop alcătuit din istorisirile oamenilor şi imaginile dezastrului. Tot ce vedem şi tot ce auzim, tot ce sesizează camera şi microfonul cineaştilor, e încărcat de tensiune, de dramatism, refăcînd atmosfera halucinantă a acelor zile şi nopţi, totul li se comunică fără grandilocvenţă şi fără intonaţii melodramatice, pe un ton reţinut. Acest documentarism auster, pur, această aparentă neutralitate ascunde însă o permanentă vibraţie a autorilor la subiect, o participare niciodată gălăgioasă, ostentativă. Nu atit înregistrarea evenimentului, faptului senzaţional polarizează atenţia lor cit, mai ales, descrierea diversităţii reacţiilor umane ; filmul face portretul unei colectivităţi, descifrînd marea ei forţă de rezistenţă morală, solidaritatea şi abnegaţia pe care le-a arătat in ceasurile de grea cumpănă. „Apa ca un bivol negru“ mi se pare o experienţă singulară în contextul cinematografiei noastre de pînă acum, o experienţă fertilă, rod al unei certe maturităţi creatoare — tentativa de a transcrie o realitate găsită fără a fetişiza însă documentul brut, încercarea de a restitui aparatului de filmat calitatea lui fundamentală — calitatea de martor, de a face din el un ,,confesor public“ al epocii, al realităţii imediate. Şi, nu mai puţin, acest film izvorît din sensibilitatea vie a autorilor lui la drama colectivă pe care am trăit-o, născut din conştiinţa nevoii lor de a fi prezenţi în cîmpul actualităţii, acest film pornit din inimă, reprezintă un program moral, aş zice, al celei mai ti...pentru un şerif gras, chior şi bătrîior. Iată un preţ cam piperat la prima vedere. Dar cum şeriful ăsta e John Wayne — chiar dacă gras, chiar dacă bătrîior, chiar dacă dotat doar cu farmecul unei singure sprîncene lăsate în jos şi al unui singur ochi lăsat liber, să privească lumea, pentru că aşa l-a vrut regizorul Hathaway — dacă şeriful ăsta are mersul de bolid greoi şi mişcări de felihă tînără, dacă şeriful ăsta mai este pe deasupra şi voios nevoie mare şi mucalit citm trebuie şi beţivan cit cuprindem — pe scurt, băiat simpatic —, ne ducem şi merită să ne ducem la Scala (înfruntind canicula dinăuntru şi „pardaillanii“ de la intrare). Ne ducem şi merită să ne ducem la Scala ca să-l vedem pe John Wayne după 35 de ani de carieră cinematografică. Vă asigur că la ieşire nimeni nu e dezamăgit. Nici cei care-l ştiu — pe John Wayne — băiat frumos, îmbrăcat in uniformă albă de marinar, înfruntind cu stîngăcie şi resemnare uraganul numit Marlene Dietrich şi ,,Cele şapte păcate“ ale ei. Nici ceicare-l ştiu din acele filme-bijuterii care au fost „Rio Grande“ sau „Rio Bravo“. Pentru că personajul pe care a început să şi-l construiască în urmă cu 35 de ani s-a desăvîrşit de la un an la altul, de la un film la altul. Şi pe mănere generaţii de cineaşti de la noi, dornică să vorbească despre viaţa din jurul ei, acum, aici, in anii socialismului. Iată pentru ce „Apa ca un bivol negru» apare ca un semn de bun augur, iată pentru ce merită o călduroasă primire. GEORGE LITTERA sură ce-l desăvârşea, John Wayne a început să joace tot mai bine rolul personajului John Wayne. Nici cei foarte tineri care-l ştiu din renume, nu vor fi dezamăgiţi. Pentru că John Wayne, in rolul şerifului plătit cu 100 de dolari, seamănă foarte bine cu ceea ce li s-a povestit despre John Wayne. Şi cu atît mai puţin vor fi dezamăgiţi cei care au auzit sau au citit că de ani de zile statul cu fizic de şerif invincibil se luptă cu o boală grea, mai periculoasă decit toţi duşmanii, pe care-i înfruntă de zeci de ani pe ecranele lumii Şi dacă toate aceste argumente nu ajung pentru înfruntarea condiţiilor tropicale în care se vizionează filmul, să-l adăugăm pe acela că avem de-a face cu un western clasic, construit adică, după toate „regulile jocului“ Şi totuşi, ceva neverosimil rămîne în filmul lui Hathaway (şi cu aceasta am ajuns la ultimul argument în favoarea celor „100 de dolari pentru şerif“), şi anume, farmecul, neverosimilul farmec al acelei minuni cu pălărie, fusta creaţă, cizme şi pistol care în film se cheamă intr-un fel şi pe generic alt fel. Oricum, numele ei nu-i reţine nimeni. Important este că spectatorul aleargă la Scala să vadă un western cu John Wayne, dar la ieşire ştie că a văzut un film cu EA. SILVIA KERIM 100 de dolari pentru şerif"... // SA NU-TI FACI PRĂVĂLIE CU SCARA : Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" — sala Studio (15 15 53) ora 20 ; SE MARITA FETELE : Teatrul de Operetă (14 00 11) ora 10,30 ; D-ALE CARNAVALULUI : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" — sala din Bd. Schitu Măgureanu (14 60 60) ora 20 ; GEAMANDURA : Teatrul Giuleşti (18 04 85), ora 20 la Parcul Herăstrău ; BIMBIRICA : Teatrul ,C. Tănase" — sala Savoy (15 50 78), ora 19,30 şi LA GRADINA CĂRĂBUŞ, ora 20 la Grădina Boema ; REVISTA LA VOLAN : Teatrul , Ion Vasilescu" (12 27 45) ora 19,30 şi FLOAREA DE CACTUS, ora 20 la Teatrul de vară ,23 August" . DE CE A FURAT ZMEUL MINGEA : Teatrul Ţăndărică — sala din str. Academiei (16 14 92) ora 17 ; LA IZVOARE DE FRUMUSEȚI : Ansamblul „Rapsodia Română" (13 13 00), ora 13 30; ARENA PRIMĂVERII Circul „Globus" (11 01 201, ora 19.30; CONCERT SIMFONIC: Ateneul Român ora 20. RIF : Scala (11 03 72), orele 9,30 — 12,30 — 15 30 — 18 30 — 21,30 ; Stadionul Dinamo ,ora 20,15 ; Festival (15 63 84), orgie 7,45 — 10,30 — 13,15 — 16 — 18,45 — 21,30 ; Grădină ora 20,15 ; SI CAII SE ÎMPUSCA NU-I ASA ? , capitol (16 29 17), orele 9,15 — 11,45 ; Feroviar (16 22 73) orele 9 — 11 45 — 15 — 18 — 20,30 ; Modern (23 71 01), orele 9— 11,45 — 1* 30 - 17 15 — 20 ; Grădină, ora 20.30 ; REGELE LEAR : Capitol, orele 14,15 — 17 — 20. APA CA UN BIVOL NEGRU Central (14 12 24), orele 9,15 — 11 30 — 13 45 — 16 15 — 18,15 — 20 30 ; BATALIA DE PE NERETVA: Grivița (11 08 58), orele 9 — 12,30 — 16 — 19 30 ; Aurora (35 04 66), orele 9 — 12,30 — 16 — 19.30 ; Grădină, ora 20 ; Flamura (23 07 40), orele 9 — 12.30 — 16 — 19.30 ; FACEREA LUMII 1 Bucegi (17 05 47) orele 15 30 — 18 — 20.30 ; Grădină, ora 20.30 ; Floreasca (33 29 71), orele 15 30 — 18.15 - 20.30 ; VULPILE ȘI ȘORICEII ; Timpuri Noi (15 61 10), orele 9 — 20.15 în continuare ; PRINTRE COLINELE VERZI ; Viitorul (II 48 03), orele 15.45 — 18 — 20 15 ! " OFIOARE ȘI DOI GRĂDINARI ; Luceafărul (15 87 67), orele 9 - 12.30 - 16 — 19.30 ; Grădina Doina, ora 20 ; Excelsior (18 10 88) orele 9 — 12,30 — 16 — 19 30 ; Mioriţa (14 27 14), orele 9 — 12.30 — 16 — 19,30 ; Tomis (21 49 46), orele 9 — 12,30 — 16; Grădină, ora 20 — dai Înainte cowboy : Melodia (12 06 88), orele 9 — 11 15 — 13 30 — 16 — 18,36 — 20,45 ; București (15 61 54), orele 8,30 — 11 — 13,30 — 16 — 18,30 — 21 ; Gloria (22 44 01), orele 9 — 11 15 — 13,30 — 16 — 18,15 — 20,30 ; Favorit (31 06 15), orele 9,15 — 11,30 — 15 45 — 16 — 18,15 — 20,30 ; Grădina Capitol, ora 20,15 ; Arenele Romane (23 71 01) ora 20,30. Z . Moșilor (12 52 93), orele 15.30 — 18 20,30 ; ELEFANTUL SLOWLEY: Victoria (16 28 79) orele 9 — 11,15 — 13.30 — 16 — 18 30 — 20,45 ; BUTCH CASSIDY ȘI SUNDANCE KID : Lumina (16 23 35), orele 9 — 11,15 — 13.30 — 16 — 18.30 — 20,45 ; Progresul (23 94 10), orele 15,30 — 18 — 20 15. CLANUL SICILIENILOR : Infrăţirea între popoare (17 31 64) orele 15,30 — 17,45 — 20 ; DOMICILIUL CONJUGAL : Buzeşti (15 62 79), orele 15 30 — 18 ; Grădină, ora 20 30 ; Arta (21 31 86), orele 15,30 — 18 ; Grădină, ora 20 15 ; CEI TREI CARE AU SPERIAT VESTUL : Dacia (16 26 10), orele 8,45 — 20 în continuare ; PREŢUL PUTERII : Unirea (17 10 21) orele 15.30 — 18 — 20.15 ; Grădină, ora 20.15 ; SERATA : Lira (31 71 71), orele 15.30 — 18 ; Grădină, ora 20.15 ; HAIDUCII LUI ŞAPTECAI ; ZESTREA DOMNIŢEI RALU : Munca (21 50 97), orele 15—19 ; MIHAI VITEAZUL : Cristhos (35 19 15), orele 15—19 ; CAZUL C. L. : Flacăra (21 35 40), orele 15,30 — 18 — 20 15 ; 100 DE CARABINE : Drumul Sării (31 28 13), orele 15,30 — 17,45 — 20 ; EU FRANCISC SKORINA : Ferentari (23 17 50), orele 15,30 — 17,45 — 20 ; SUNETUL MUZICII : Giulești (17 55 46), orele 15 30 — 19 ; Volga (11 91 26), orele 9,30 — 12,45 — 16,15 — 19 45 ; Grădina Herăstrău, ora 20,15 ; PE COMETA : Pacea (31 32 52), orele 16 — 18 — 20 ; TRANDAFIRI ROȘII PENTRU ANGELICA : Crîngași (17 38 81), orele 15 30 — 18 — 20 15 ; VAGABONDUL : Popular (35 15 17), orele 10 — 15,30 — 19 ; LOS TARANTOS : Vitán (21 39 82), orele 15 30 — 18 ; Grădină, ora 20.15 : DE ŞAPTE ORI ŞAPTE : Rahova (23 91 00) orele 15,30 — 18 — 20,15 ; CRONOMETRUL : Laromet (Bd. Bucureştii Noi nr. 365), orele 15,30 — 17,30 — 19 30 ; S. C. INTRA IN ACTIUNE : Doina (16 35 38), orele 11,30 — 13,45 — 16 — 18,15 — 20 30 ; La ora 10 Program de desene animate : Cinemateca sala Union (13 49 04). CONFLICT CONJUGAI, ora 9; CRIMINALUL IN VACANTĂ, orele 10,30 — 12,30 — 14,30; CRIMINALUL, orele 16 30 — 18,45; HANUL JAMAICA, ora 21. UPI. — ~ *—. j fi ECO POLLY : Patria (11 86 25) orele 9.30 - 13 - 16.30 - 20. 100 DE DOLARI PENTRU SE •«'-»•»a VINERI 11 IUNIE 14,30 : Tenis de cîmp ; România—Iugoslavia în cadrul semifinalelor zonei europene a „Cupei Davis" ; 18,50 : Lumea copiilor ; 19,20 : 1001 de seri ; 19,30 : Telejurnalul. Sport ; 20,10 : Reflector ; 20,25: Panoramic ştiinţific; 21,10: Film artistic: „Oglinda cu două fețe". In rolurile principale: Michele Morgan și Bourvil, Regia André Cayatte; 22 45: Film documentar: Imagini din Londra; 23:00: Telejurnalul. ................ ..................................Will»! ! in 1 (Urmare din pag. 1) domeniul fantasticului: peste 2 000 de titluri de cărţi şi broşuri, peste 25 000 de articole. Socotiţi in zile şi ceasuri şi o să aveţi imaginea unei forţe de muncă, a unei minţi cu adevărat neobişnuite. Nu sunt un admirator al cifrelor exorbitante şi fecunditatea nu o socot totdeauna egală cu calitatea. In cazul lui Iorga, ele exprimă complexitatea personalităţii. Profesor, editor, scriitor in toate genurile, om de ştiinţă in sensul că istoriile sale, cu toate limitele lor, sint cercetări riguroase, documentări uriaşe in biblioteci fără sfirşit ca număr de exemplare, iatăschematic imaginea acestui om ieşit din comun. Era un om de o mare cumsecădenie, bintuit de excese polemice şi tocmai de aceea mai fermecător. A luat o poziţie curajoasă împotriva politicii de aservire a ţării faţă de Germania hitleristă şi nu s-a clintit in faţa ameninţărilor pistolarilor ce l-au şi răpus intr-un odios şi absurd asasinat. Iorga era un patriot lucid, ce nu putea admite rătăcirile celor minaţi inconştient către crime şi aven- Cărturarul turi politice. Citiţi-i ultima poezie, uitată pe masa de la care l-au smuls nişte derbedei, citiţi-i pamfletele îndreptate împotriva imperialismului hitlerist, a gorilelor brune şi o să înţelegeţi că uriaşa lui frunte nu s-a plecat niciodată in faţa forţei pe care o intuia, dar o sfida. Era un Cărturar din familia veche și de aur a cronicarilor ce au terminat sub secure sau in exiluri dureroase. A fost comparat cu Cantemir, dar eu cred că era ceva mai mult decit Cantemir. Despre nici un scriitor al neamului nostru nu am fost tentat să spun că ar fi fost o uzină de ginduri in sensul Cel mai pur și nobil. Dacă am mai putea să-l vedem in afara pînzei de cinematograf, dacă ne-am putea strecura in intimitatea lui postumă, poate am auzi acea uriaşă cascadă de cuvinte și idei prăvălindu-se in fiecare secundă sub timplele sale. Era monumental prin statură şi forţă de muncă. Deşi conservator în multe din punctele de vedere exprimate, deşi unele interpretări pe care le-a dat istoriei sunt subiectiviste, opera sa este totuşi imensă. Gindiţi-vă că peste 2 000 de titluri reprezintă peste două mii de zile de lectură, dacă nu mai mult, ca să nu mai vorbim despre activităţile lui ce ar da de lucru cercetătorilor zeci de ani. Şi cred că tot acest patrimoniu uriaş merită a fi cercetat intr-un ritm mai intens, pentru ca această puternică figură a culturii româneşti şi universale să strălucească prin tot ceea ce a lăsat urmașilor mai de preț. . „ România liberă "• 150 de ani de la răscoala condusă de Tudor Vladimirescu Patria se cheamă norodul... In viaţa poporului nostru, încovoiat sub o dublă apăsare, răzbătuse o rază de libertate. Era rezultatul biruinţei repurtate de popor, la îndemnul vehement şi mobilizator dat de Tudor din Vladimirii Gorjului, prin proclamaţia lansată atunci pe plaiurile mehedinţene, la Padeş, dezlănţuirea mişcării revoluţionare, al cărei conducător a fost. Fiu de moşnean, născut pe la 1780, Tudor a devenit un aprig apărător al cauzei ţărănimii asuprite. Xenopol il numeşte de aceea „fiu al poporului", iar N. Iorga „fiul ţăranilor din Vladimiri, plin de durerile seculare ale clasei sale“. Chiar dacă prin îndeletnicirile negustoreşti de mai tîrziu, precum şi prin faptul că i s-a încredinţat un mic post în administraţia judeţului Mehedinţi şi anume postul de vătaf al plaiurilor Cloşanilor, Tudor intrase în rîndurile burgheziei pe cale de formare, el a rămas „un apărător al săracilor“, cum l-a caracterizat tot Iorga. Duşman înverşunat al boierimii. Şi al orînduirii feudale ruginite şi din ce în ce mai copleşitoare în acea vreme de descompunere. Tudor se rostise prin anul 1819 că „de-oi trăi, voi face douăsprezece perechi de opinci din pielea a doisprezece veliţi din divan". In acuzarea sa împotriva boierimii, Tudor nu face însă nici o discriminare naţională, pentru că, scrie el, „Domnii ţării, dimpreună cu boierii greci şi români, unindu-se cu toţii, ne-au prădat şi ne-au despuiat, încît am rămas numai cu sufletele“. El include în rîndurile „balaurilor“ alături de boierii exploatatori, şi vîrfurile feudale ale clerului, prin formula „căpeteniile noastre, atît cele bisericeşti, cît şi cele politiceşti", împotriva cărora cheamă norodul, „veri de ce neam veţi fi“, să se ridice. Tudor era animat şi de idealul eliberării ţării de sub îndelungata dominaţie otomană, înflăcărat de acest cald patriotism, Tudor, urmat de peste şase mii de „volintiri", însufleţiţi de acelaşi ideal ca şi el, a luptat în tinereţe în armata rusă, în războiul ruso-turc dintre anii 1806—1812. Unii dintre aceşti voluntari evocă cu admiraţie vitejia „comandirului" lor. „Intra în foc de parc ar fi mers la nuntă“, îşi aminteşte unul dintre ei. Vitejia de care a dat dovadă i-a adus avansarea ca locotenent în armata rusă şi decoraţia Sf. Vladimir, precum şi o bogată experienţă, care îi va fi utilă in desfăşurarea revoluţiei, dar mai ales iubirea pandurilor, care vor forma nucleul militar al mişcării din anul 1821. Aceasta, pe lingă popularitatea ce-şi dobîndise in rîndurile maselor din Oltenia, fiind „vestit pretutindeni de om drept“, cum aflăm de la fostul său aghiotant Mihail Cioranu. Pentru Tudor, ideea de patrie avea un conţinut nou, deosebit de acela pe care i-l dădea clasa dominantă. Boierilor, care atîtea secole făcuseră din patrie o feudă de exploatare şi se făleau totuşi ca apărători ai intereselor patriei, deşi in citeva grele împrejurări din decursul istoriei o trădaseră, cum vor face şi acum, Tudor le aruncă în obraz cu Conf. univ. Gh. Georgescu-Buzău născuta şi scrutătoarea replică, devenită dicton : „Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jăfuitorilor". El mai dă un vileag falsul patriotism al acestora, în cuvintele : „Prea cinstiţi boieri ! De sunteţi dumneavoastră patrioţi şi părinţi ai neamului precum o ziceţi, să vă faceţi patrioţi adevăraţi, iar nu vrăjmaşi ai patriei, precum aţi fost pînă acum“, căci, precizează Tudor, „nu se poate numi amic al patriei sale, decit numai acela, care este unit cu poporul pentru căpătarea drepturilor sale“. Spusele lui Tudor din răspunsul dat la o scrisoare de ameninţare a boierilor, după dezlănţuirea mişcării împotriva lor, şi anume că „eu din mica copilărie, am slujit cu mare credinţă... patriei mele, precum şi acum şi în toată viaţa mea sint hotărît a sluji şi a mă jertfi pentru binele patriei mele", precum şi afirmaţia sa din acelaşi răspuns că „sint un adevărat fiu al patriei mele“, au fost desigur îndreptăţite. Cu toate acestea, Tudor n-a revendicat pentru sine vreun merit deosebit, căci, scrie el : „Eu alta nu sunt decit numai un om luat de cătră tot norodul ţării cel amărît şi dosădit din pricina jefuitorilor, ca să le fiu chivernisitor în treaba cererii dreptăţilor“ sau „pentru binele şi folosul tuturor". Tudor a chemat la Început poporul la luptă pentru a pune capăt multisecularului jug feudal. Acesta este sensul întrebării: „Pînă cind să suferim (pe boieri) a ne suge sîngele din noi ? Pînă cind să le fim robi precum şi sensul îndemnului „averile (moşiile) cele rău agonisite ale tiranilor boieri, să se jertfească pentru folosul de obşte“. Aceste revendicări sunt cuprinse in proclamaţia lansată la Padeş, care s-a păstrat intr-un concept scris chiar de Tudor. Este cel mai avansat program revoluţionar, de pină atunci, după cum în Transilvania fusese ultimatumul dat nobilimii in urmă cu aproape patru decenii de către Horia, vajnicul iobag din Albac. Chemarea lui Tudor culminează, în celălalt îndemn : „Ne ajunge, fraţilor, atita vreme de cind lacrimile dună obrajile noastre nu s-au mai uscat" Iată de ce l-au urmat masele de obidiţi, trecînd de partea sa pînă şi arnăuţii stăpînirii, iată de ce răscoala a biruit, însemnînd apogeul luptei de pînă atunci a ţărănimii din Ţara Românească împotriva feudalismului. După dobindirea biruinţei Tudor a făcut greşeala de a admite, la sosirea sa în Bucureşti, o oarecare înţelegere cu boierii, deşi el nu o singură dată îşi putuse da seama că aceştia urmăreau să-l suprime. Nădăjduia, se pare, că astfel boierii, care chemaseră în ajutor armata turcească pentru a înăbuşi mişcarea, vor interveni tot ei pentru oprirea nefastei intervenţii. S-a înşelat insă. Boierii şi-au continuat acţiunea lor criminală pentru suprimarea „gigantelui“, cum îi spuneau lui Tudor, desigur înspăimîntaţi. In urmărirea scopului lor, s-au folosit de sosirea la Colentina a lui Alexandru Ipsilanti, cu micul corp de eterişti greci, constituit in Rusia, cu consimţămîntul ţarului Alexandru I. Iniţial, ţarul a sprijinit acţiunea eteriştilor pentru a porni o mişcare de eliberare a poporului grec de sub dominaţia otomană, dar între timp a dezarmat-o. Poporul rus, împreună cu decembriştii, şi-a manifestat indignarea faţă de această dezavuare a ţarului. A fost dezavuată, de asemenea, şi mişcarea pornită de Tudor. După sosirea lui Alexandru Ipsilanti la Bucureşti, boierii au început să asmute pe Tudor împotriva lui Ipsilanti şi pe Ipsilanti împotriva lui Tudor şi să-i „împingă la luptă incii, sauunul sau altul să piară sau ei amîndoi“, după cum aflăm de la un adversar contemporan al mişcării. Intre timp, intră în ţară trupele turceşti, trimise de sultan, pentru„salvarea boierimii“. In faţa acestei intervenţii, Tudor îndeamnă pe pandurii săi, prin „cuvântul“ ce le adresează la 15 mai 1821 : „Să cinstim neamului nostru biruinţele, luptindu-ne cu vrăjmaşul cu îndrăzneală şi inimă voinicească“, fiind hotărît să înfrunte armata otomană. In această grea împrejurare s-a aflat lingă el pentru a-i ajuta in cutezătoarea sa acţiune şi dascălul Gheorghe Lazăr, acel fiu de iobag din Avrigul Ardealului, venit în Bucureşti, unde, la şcoala superioară de la Sfîntu Sava, introdusese învăţămintul în limba „maicii patrii" şi îndemnase, la rîndul său, şcolarii : „Ajungă lacrimile patriei, ajungă jugul robiei“ ! Dar biruinţa repurtată de popor condus de Tudor Vladimirescu a luat sfirşit, după cele patru luni de adiere a libertăţii. Tudor a fost ucis mişeleşte la Tîrgovişte in ziua de 26 mai (6 iunie) 1821, din ordinul lui Ipsilanti, in complicitate cu boierii români, trădători de patrie. „Asasinat odios“, notează Marx, plin de indignare, in însemnările sale. Numele lui Tudor s-a întipărit adine in amintirea poporului, deoarece el a căzut jertfă pentru aspiraţiile maselor asuprite spre libertatea socială şi naţională. Dar jertfa sa, ca şi aceea din anul 1783 a lui Horia, au constituit un înflăcărat îndemn pentru reluarea luptei de către poporul nostru in anul 1848. In desfăşurarea luptei sale revoluţionare, proletariatul condus de Partidul Comunist Român, îşi întoarce privirile cu admiraţie şi recunoştinţă spre precursorii luptei poporului nostru pentru dreptate şi libertate. Acum, la împlinirea a 150 de ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu, poporul nostru, educat de Partidul Comunist Român în spiritul unui cald patriotism, găsește un nou prilej de evocare a celui care a încercat atunci, in anul 1821, să aducă o clipă de străfulgerare intru libertate. ce modificări calitative actualul sezon ÎN STAŢIUNILE balneare (Urmare din pag. 1) celu, Geoagiu etc., s-a reamenajat lacul helioterm Ursu-Sovata, au fost dotate şi modernizate bazele de tratament de la Pucioasa (jud. Dîmboviţa) şi Homorod (judeţul Braşov), se execută amenajări la staţia de recoltare a nămolului te-rapeutic de la Amara —ia- Ilomiţa şi la spaţiile de cazare, se I fac canalizări şi lucrări de gos- podărire a apelor termale la Felix etc. In ciuda faptului că I am amintit poate puţin disparat I despre aceste lucrări, trăsătura lor comună rămine insă coeficcientul de calitate pe care fie- I care din ele îl aduce prin specificul său. Şi tot în sfera calităţii tratamentului, privită prin prisma modalităţilor oferite de tehnica medicală contemporană, se înscriu şi dotările cu aparate moderne de fizioterapie, generatoare de curenţi galvanici, cu impulsuri, diadinamici, înaltă frecvenţă, magnetodiaflux, fototerapie. Este de ajuns să amintesc că unităţile de recuperare a deficienţilor motoţi de etiologie reumatică, ortopedică sau neurologică dispun de instalaţii, bazine terapeutice şi aparate speciale, care permit obţinerea unei eficienţe terapeutice superioare în reeducarea funcţională. Esenţială rămâne însă calitatea asistenţei medicale — care e condiţionată de nivelul de pregătire profesională, documentare şi perfecţionare a cadrelor medico-sanitare. Staţiunile permanente dispun de un personal în general stabil, cu pregătire superioară, a cărui experienţă îndelungată in profilul staţiunilor respective permite organizarea eficace a muncii şi obţinerea unor bune rezultate în acordarea asistenţei de specialitate. In plus, în majoritatea staţiunilor s-au luat măsuri pentru organizarea de cursuri de reîmprospătare a cunoştinţelor profesionale cu cadrele medii, punindu-se ac- centul pe cunoaşterea şi aplica- rea corectă a tehnicilor terapeu- tice cu aparatură modernă. Pentru perfecţionarea medicilor din reţeaua balneoclimatică, direcţiile sanitare au trimis şi în acest an numeroşi specialişti la cursurile programate prin planul de pregătire post-universitare pentru probleme de tratament recuperator, iar un număr de alţi medici din staţiuni au frecventat cursuri de specializare în balneofizioterapie. Ca şi în anii anteriori, o serie de medici, care se detaşează vara în staţiuni, au fost trimişi la cursuri de instruire pe probleme de balneofizioterapie în centrele universitare. Iniţiată în urmă cu trei ani de Ministerul Sănătăţii — a fost permanentizată acţiunea de organizare in principalele staţiuni cu eficienţă terapeutică recunoscută, a unei îndrumări tehnice metodologice complexe. Alături de Institutul de balneologie şi fizioterapie, ca for tehnic cu activitate permanentă în probleme de balneofizioterapie, s-au înscris pentru îndrumarea pe profil clinic şi unele clinici, centre metodologice şi institute din centrele universitare. De un real folos pentru inedicii practicieni din staţiuni este, din acest punct de vedere, aportul clinicilor medicale şi balneofizioterapice din Cluj şi Iaşi, al clinicii ginecologice şi balneofizioterapice din Tg. Mureş, al clinicilor de pediatrie şi puericultura din Bucureşti, al Centrului metodologic de reumatologie, al Centrului de asistenţă a cardiacilor, al Institutului de medicină internă şi al Institutului de expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă, iar în acest sezon se vor face in continuare în staţiuni deplasări periodice ale cadrelor cu înaltă calificare în clinică, în institute şi centre metodologice. Aceste relatări sunt poate de natură să întregească imaginea asupra eforturilor certe care se fac în domeniul tratamentului balnear, pentru dobindirea unor noi cote pe scara ierarhiei calitative. Fără îndoială, excepţiile nu sunt excluse, de genul lucrărilor de construcţii întîrziate cu anii — complexul de 240 de locuri de la Căciulata trebuia să fie gata in 1970 şi se va da în folosinţă probabil abia în septembrie 1971, dar mai sigur în decembrie 1971, după cum lucrările de construcţii de la Sîngeorz Băi erau prevăzute pentru 1970 şi s-au amînat pe... 1972. Scara ierarhiei calitative ne oferă încă multe trepte de urcat, garanţia calităţii nu o dă un singur element ci un întreg complex şi în acest sens, mai sunt foarte multe de făcut. Mi se pare, totuşi, încurajator şi promiţător faptul că a dobîndit recunoaştere punctul de vedere potrivit căruia concentrarea unor fonduri importante şi a forţelor necesare dezvoltării în domeniul balnear este de natură să aducă importante foloase. Ca urmare, s-a hotărît ca în perioada 1971—1975 să se dezvolte şi să se modernizeze pentru a fi date în circuitul internaţional un număr de opt staţiuni de tratament şi odihnă — Băile Herculane, Felix, Covasna, Călimăneşti, Căciulata, Sovata, Slănic Moldova, Sinaia — cu o capacitate totală de 4 850 de locuri, din care unele realizate în cooperare cu partenerii străini. Calitatea Insă rămine şi acum ca şi în viitor, şi în domeniul balnear ca şi în toate celelalte domenii de activitate — o chestiune perenă, care trebuie să polarizeze, responsabil şi eficient, toate preocupările, atît de ansamblu cit şi de detaliu. UNA PE ZI de MATTY . — Iar și-au schimbat mașina I I I... Să-l văd eu cind or introduce și-n magazinul lor o casă de marcat încasările !?!...