România Liberă, ianuarie 1972 (Anul 30, nr. 8458-8481)

1972-01-28 / nr. 8479

„Románia liberó”• Sesiunile consiliilor populare judeţene DEPUTAŢII ŞI educaţia TINERETULUI Deputaţii Consiliului popular al judeţului Cluj au dezbătut în recenta sesiune planul economiei locale şi bugetul local pe 1972. O dezbatere largă în care au fost abordate o complexitate de probleme, intre care cea a educaţiei tineretului. S-a analizat, cu acest prilej, felul cum şcoala şi factorii ei răspund măsurilor stabilite de partid în ce priveşte Îmbunătăţirea muncii de educaţie şi instruire a tinerei generaţii. în ce măsură comitetele executive ale consiliilor populare asigură eficienţa sporită activităţii educative din şcoală, caracterul formativ şi aplicativ al învăţămîntului ia toate obiectele de studiu prin legarea mai strinsă a şcolii de viaţă. O expoziţie documentară, cu planşe şi grafice, organizată chiar în sala unde avea loc sesiunea, stabilea cadrul şcolar al judeţului, creşterile anului 1972, in proporţie cu anul anterior. Iată, bunăoară, citeva cifre edificatoare : numărul atelierelor şcolare va fi de 317 faţă de 257, iar al noilor laboratoare de 46 faţă de 31. Sumele destinate achiziţionării de material didactic cresc de la 3,6 milioane lei în 1971 la 4 milioane lei în 1972. Anul acesta, prin urmare, baza materială şi tehnică a învăţământului din judeţul Cluj va cunoaşte o dezvoltare apreciabilă, fapt ce se va traduce în mai buna legare a lui de cerinţele economiei locale. De altfel, în hotărârile adoptate de sesiune se apreciază că în scopul asigurării unor condiţii îmbunătăţite de desfăşurare a pregătirii tehnico-productive a elevilor, se va intensifica ritmul de înzestrare a atelierelor şcolare existente şi se vor lua măsuri ca pînă la sfîrşitul anului fiecare liceu şi şcoală generală să amenajeze şi să doteze în condiţii corespunzătoare pregătirea practică. înscrierea acestor prevederi în hotărârile sesiunii se bazează pe unele studii făcute de deputaţi la faţa locului şi pe dezbateri. După prezentarea expunerilor şi a proiectelor de hotăriri, am asistat, în prima zi a sesiunii, la o şedinţă a comisiei permanente de învăţămînt-cultură, menită să aducă îmbunătăţiri măsurilor propuse. In această şedinţă care preceda dezbaterile generale se întilneau profesori şi învăţători, activişti de partid şi de stat cu muncitori şi ţărani cooperatori. Deputatul A. Dancsuly a prezentat o interesantă informare făcută în urma vizitării şcolilor dintr-un număr de comune. Nota dominantă a informării sale era aceea a interesului plenar manifestat faţă de şcoală şi ţelurile sale socialeducative. Dar n-au lipsit nici referirile critice, adresate unor şcoli cum sunt cele din Tureni, Bonţida, Ciucea, unde amenajarea atelierelor şcolare se desfăşoară destul de lent. De asemenea, s-a arătat că pe alocuri practica şcolară se axează pe îndeletniciri secundare, eludindu-se ceea ce este esenţial in dezvoltarea economică a judeţului. El a ridicat problema încadrării şcolilor din mediul rural cu profesorii maiştri, problemă care nu are numai importanţă locală şi care trebuie să stea în vedenie Ministerului Educaţiei şi învăţămîntului. Accentuind asupra pregătirii practice a elevilor din mediul rural, deputatul I. Beu, s-a oprit, între altele, asupra loturilor şcolare ce trebuie puse la dispoziţia unităţilor de învăţămînt din localităţile unde sunt cooperative agricole de producţie, atribuindu-li-se suprafeţe care să crească proporţional cu numărul elevilor din fiecare şcoală. Fireşte, cedarea unei porţiuni de teren din suprafaţa cultivabilă a cooperativei agricole, nu trebuie să însemne o păgubire acceptată cu bunăvoinţă. Loturile şcolare, a arătat vorbitorul, trebuie să fie şi loc de experiment dar şi de producţie propriu-zisă. Altfel nu are nici un rost irosirea unor suprafeţe agricole. Şcolii i se cere prin urmare să se integreze şi în acest mod în circuitul activităţii productive ca şi în cazul atelierelor şcolare legate de producţia industrială. Ca o expresie a stimulării elementelor cu înclinaţii pentru tehnică, deputatul C. Chirilă, a propus, înfiinţarea la Cluj a unei „Case a tehnicii“, obiectiv la care şi-ar putea aduce contribuţia, după cum relata deputatul, şi elevii, muncind la amenajarea ei. .n v Deputatul A. Szinberger a atras atenţia asupra necesităţii îmbunătăţirii proiectelor de construcţii ale instituţiilor culturale de la sate, inclusiv a şcolilor, subliniind faptul că ele trebuie să îndeplinească un rol funcţional maxim. Pentru a nu se deprecia noţiunea de artă artizanală, deputatul R. Chircoiaşiu, a subliniat că artizanatul nu trebuie să constituie un simplu adăpost pentru unele conduceri, de şcoli, pentru că, se observă, pe ici pe colo, tendinţa de a se rezuma în orele de activitate practică la cusături şi împletituri, lucruri uşoare făcute din primul pină în ultimul an. Şcolile care doresc să facă artă artizanală, — a ţinut să precizeze vorbitorul, — au datoria de a face cu adevărat artă, a crea produse superioare, apte, a corespunde gusturilor publicului. Cuvîntul deputatei Eugenia Jişa, profesoară din comuna Ceanul Mare, a demonstrat cit de utilă este îndrumarea permanentă a şcolilor pe linia aplicativă din partea organelor şcolare judeţene. Relovind străduinţele depuse de cadrele didactice din comuna sa pentru înjghebarea atelierelor şcolare, ea a arătat greutăţile prin care se trece la sate in concordarea practicii cu cerinţele actuale, în însuşirea unor mijloace tehnice moderne, de primă necesitate. Sugestiile ce i-au fost date deputatei în cadrul şedinţei comisiei permanente vor folosi cu certitudine şcolii din Ceanul Mare pentru a face din atelierele sale un mijloc mai bun de înarmare practică a elevilor. „Cum se vor putea aproviziona şcolile cu unele materiale pentru ateliere ?“ — iată întrebarea pusă de deputatul. I. Bindea, întrebare care cere o reglementare legală şi care vizează o arie mai largă decit cea judeţeană. In continuare, despre rolul activ al deputatului în sprijinirea şcolilor comunale a vorbit deputatul Roman Morar. Deplasările în comune ale deputaţilor a spus el. oricît de dese ar fi, nu aduc rezultatele dorite, dacă deputaţii nu intervin pentru a combate inerţia, rutina acolo unde se întâlnesc în munca unor comitete executive ale consiliilor populare comunale şi chiar ale unor conduceri de şcoli. In sesiunile consiliilor populare comunale, tematica şcolară, a continuat el, trebuie să-şi găsească o mai bună reflectare. Referindu-se la preocupările pentru artizanat a şcolilor, vorbitorul a insistat asupra înfrumuseţării, cu ajutorul elevilor, a localităţilor, a căilor de acces din judeţ. Sunt multe posibilităţi care pledează pentru accentuarea specificului local, pentru valorificarea potenţialului spiritual al fiecărui oraş sau sat. El a atras, de asemenea, atenţia asupra obligaţiei organizării desfacerii articolelor produse de elevi prin magazine, în condiţii judicioase, ridicînd de asemenea şi problema, deloc neglijabilă, a modului de stabilire a preţurilor, in conformitate cu normele legale în vigoare, pentru că uneori acestea sunt simbolice, nerăsplătind munca şi materialul folosit. Şi discuţiile din această fază a sesiunii au continuat. In acest cadru, o serie de alţi deputaţi au vorbit despre asigurarea condiţiilor corespunzătoare de viaţă pentru cadrele didactice, de necesitatea sprijinului ce trebuie dat statornicirii lor in localităţile unde profesează. Hotăririle sesiunii — fapt îmbucurător — au mers in întîmpinarea acestei doleanţe, stabilind obligaţii ferme. De la tribuna sesiunii, numeroşi vorbitori s-au referit la datoria ce o are şcoala de a forma, prin toate mijloacele de care dispune, o concepţie înaintată, materialist-dialectică a elevilor, să-i educe în spiritul dragostei de patrie şi partid, al frăţiei între cetăţeni, indiferent de naţionalitate, a hotărârii de a deveni constructori de nădejde ai socialismului şi comunismului. „Dorim ca pe unde vor trece deputaţii şi organele judeţene de control şi îndrumare — a spus, conclusiv, unul din vorbitori — să rămă lucrurile puse la punct, să se rezolve problemele, fără întirziere“. Importanţa acordată de cea de a 13-a sesiune a Consiliului popular al judeţului Cluj problemelor educaţiei tineretului este cel mai bun indiciu că ele îşi vor găsi soluţionarea în spiritul indicat de recentele documente de partid. CONST. SIRBU AL. KISS „Organizaţia socialistă care nu-şi execută obligaţiile privind executarea prevederilor contractului, ori le execută necorespunzător, datorează celeilalte părţi penalizări, precum şi despăgubiri în vederea reparării prejudiciului cauzat din culpa sa... (art. 20 din Legea nr. 31 din 29. XII. 1969). Legea privind contractele economice stabileşte fără nici un fel de dubiu — după cum uşor reiese şi din articolul mai sus citat — sancţiunile ce POT şi TREBUIE aplicate părţii contractante care nu-şi respectă obligaţiile. Iar Hotărârea nr. 306 din 24 martie 1970 aduce precizări suplimentare, indicind cum se stabilesc și cit sînt de mari penalităţile respective. Prin urmare, la îndemina fiecărui beneficiar — sau furnizor — este pus un instrument eficient pentru apărarea intereselor întreprinderii. Analizînd modul in care se desfăşoară relaţiile contractuale între diferite unităţi, afirmam — în articolul publicat în ziarul nostru din 19 ianuarie 1972 — că, se mai manifestă multe reţineri în aplicarea corectă a legii şi promiteam să abordăm mai pe larg acest aspect. Să pornim de la două cifre: circa 11 milioane lei plătiţi şi circa 6,5 milioane lei încasaţi ca penalităţi de uzinele constructoare de maşini in anul trecut. (aproximaţia se datoreşte faptului că unele sume sunt încă in litigiu.) Sumele par, la prima vedere, destul de impresionante, dar în realitate sunt departe de a reprezenta întreaga valoare a penalităţilor ce ar fi trebuit aplicate. Şi pentru a întări afirmaţia noastră să exemplificăm cu cîteva cazuri. Uzina „Linio“-Satu Mare a primit cu întirziere de la diverşi furnizori o serie de materiale (care făceau obiectul a 126 contracte). Daunele provocate de aceste întîrzieri însumau aproape 400 000 lei. Dăm, uzina sătmăreană nu a acţionat pentru încasarea lor nici măcar după trecerea a două luni de la constatarea situaţiei de către organele de control ale Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini. O sumă de 54 000 lei ar fi trebuit să pretindă şi Uzina tip utilaj petrolier din Tîrgovişte drept penalităţi Bazei de aprovizionare şi desfacere Galaţi a M.I.M.-ului, pentru livrarea cu 60 zile întirziere a 58,5 tone tablă zincată, alţi 6 000 lei uzinei „Republica" din Bucureşti pentru neprimirea la timp a 21 tone ţeava. 643 lei Bazei de aprovizionare şi desfacere din Braşov care a întîrziat cu livrarea unor rulmenţi. Sume mai mari sau mai mici la care ar fi avut dreptul, dar pe care nu le-a solicitat. Şi lista ar putea continua cu menţionarea unor situaţii similare de la Uzina de construcţii metalice şi maşini agricole — Bocşa, „Semănătoarea" — „Vulcan", Fabrica de ventilatoare — toate din Bucureşti, uzina „Progresul" — Brăila, Uzina mecanică Muscel ş.a. Cum este justificată această îngăduinţă? Să provină ea oare din faptul că neîndeplinirea obligaţiilor contractuale din partea unor furnizori nu a afectat cu nimic buna desfăşurare a procesului de producţie din unităţile beneficiare ? Dacă ar fi aşa, în primul rind s-ar pune sub semnul întrebării modul în care au fost stabilite termenele de livrare iniţiale. Dar, situaţia reală din uzine dovedeşte, din contră, că s-au înregistrat serioase implicaţii asupra producţiei. De pildă, Uzina „Electroputere“-Craiova din cauza neprimirii unor materiale a avut în cursul anului trecut întîrzieri în procesul de fabricaţie la diverse motoare şi aparatură. Cu toate că, din această cauză, unitatea a trebuit să solicite Băncii „credite pentru nevoi temporare", ea nu a cerut penalităţi furnizorilor vinovaţi, respectiv Fabricii de cabluri şi materiale electroizolate Bucureşti, întreprinderii „Electroceramica“-Turda, întreprinderii FARTEC-Braşov etc. La fel au procedat şi Uzina de piese auto din Sibiu, care deşi nu a realizat in termen anumite comenzi datorită lipsei unor materiale, nu a penalizat pe cei care nu-şi respectaseră obligaţiile contractuale ( Combinatul Siderurgic — Galaţi, „Steagul roşu" şi „Tractorul“ — Braşov etc.), sau Uzina mecanică Mîrşa care pur şi simplu nu-şi îndeplinise sarcinile contractuale pe primele trei trimestre datorită in bună parte deficienţelor in colaborare. Şi totuşi nimeni nu s-a gîndit să solicite daune celor vinovaţi Se poate constata că, de cele mai multe ori „înţelegerea“ manifestată de beneficiar nu face altceva decit să încurajeze în continuare furnizorul în nerespectarea obligaţiilor. Un singur exemplu credem că este edificator : la sfîrşitul trimestrului II restanţele înregistrate în livrări de Uzina de autoturisme din Piteşti către Uzina mecanică Cimpulung Muscel se cifrau la 2 257 000 lei. Beneficiarul însă nu a aplicat prevederile legii — careapartenenţa la acelaşi Grup de uzine să fie motivul ? - şi după încă un trimestru volumul produselor nelivrate se ridica la 3 810 000 lei ! Dar nu numai beneficiarul se dovedește îngăduitor cu partenerul său. Fenomenul se petrece şi reciproc. Un control efectuat in 81 de întreprinderi constructoare de maşini — fiind verificate prin sondaj aproape 2 000 de facturi — a dovedit că pentru întîrzieri la plată de 1—251 zile, ar fi trebuit pretinse penalități (conform articolului 1 lit. g din H.C.M. 306/1970) de aproape 6 milioane lei, din partea furnizorilor. S-o spunem clar : de cele mai multe ori explicaţia neacţionarii cu fermitate in vederea recuperării daunelor de la partenerul ce nu-şi respectă obligaţiile se găseşte în tendinţa de menajare reciprocă şi de acoperirea a lipsurilor. Se urmăreşte, asfel, ca, în alte situaţii, respectivele unităţi să procedeze în mod asemănător faţă de diferitele abateri de la prevederile contractuale. Aminteam mai înainte de penalităţile nesolicitate de „Unio" — Satu Mare de la furnizorii săi. Nu este lipsit de interes să arătăm că aceeaşi îngăduinţă au manifestat-o şi beneficiarii uzinei amintite, care, pentru intirzierile în livrarea produselor ar fi trebuit să pretindă uzinei sătmărene daune de peste 1 800 000 Iei. Dar... Se vede deci, că principiul după care „o mină spală pe alta“ a continuat să funcţioneze, — şi după apariţia legii contractelor economice — în mod indirect, ca in cazurile de mai sus, sau chiar direct — Uzina „Hidromecanica“ din Braşov a acordat, spre exemplu, decalări de termene uzinei „23 August“ din Capitală pentru piesele turnate, contractate în cadrul planului de colaborare, şi pentru care uzina bucureşteană înregistra în fiecare trimestru mari întîrzieri. La rândul ei „23 August“ a aprobat amînarea termenelor pentru unele produse ce trebuia să le primească de la „Hidromecanica“. Sau, un alt caz de la Fabrica de motoare electrice Piteşti. Deşi s-au calculat penalităţi pentru unii furnizori, nu s-a mai acţionat pentru încasarea lor, pe considerentul că respectivele unităţi erau în drept să pretindă fabricii piteştene penalizarea cu sume asemănătoare pentru plata cu întirziere a unor facturi.Şi referatul făcut în acest sens de şeful serviciului desfacere Ion Duran este aprobat cu seninătate de directorul adjunct Ion Ghergulescu !). Nu este mai puţin adevărat că se înregistrează cazuri cînd unitatea beneficiară solicită un termen furnizorului penalităţi de întirziere pentru abaterile de la termenele contractuale dar... cererea respectivă se împotmoleşte la arbitrajul ministerului. Astfel, Baza de aprovizionare şi desfacere din Braşov a M.I.C.M.ului, a calculat, penalităţi de aproape 2 000 000 lei pentru fabricile de şuruburi din Bacău şi Braşov şi Fabrica de scule din Rişnov. Din luna iulie şi pină la sfîrşitul anului trecut s-au dat cinci termene de judecată și de fiecare dată soluționarea litigiului s-a amînat. Iar intre timp, Baza a plătit unor beneficiari sumele pe care le datora la rândul ei pentru nerespectarea contractelor. După cite am aflat tergiversările respective se datoresc unei optici proprii a arbitrajului ministerului în aplicarea legii contractelor , se aşteaptă finele anului, cînd se cunoaşte valoarea penalizărilor plătite de Bazele de desfacere şi... se dă cîştig de cauză numai pentru sumele respective. (In favoarea afirmaţiei făcute stă şi faptul că penalităţile reclamate de baze in 1970 au fost recuperate tocmai în... iunie 1971. Bineînţeles că în aceste condiţii Bazele de aprovizionare şi desfacere fac tot posibilul ca să „lămurească“ beneficiarii să fie mai îngăduitori. Ce se intîmplă cu prejudiciile cauzate unităţilor socialiste prin plata de penalităţi, ca urmare a nerespectării disciplinei contractuale ? Cu toate că articolul 3 din H.C.M. 306/1970, arată fără echivoc că „conducătorii organizaţiilor socialiste vor recupera de la angajaţii in culpă sumele plătite cu titlul de penalităţi sau despăgubiri“, se constată că, intr-o foarte mică măsură, sumele sunt recuperate de la salariaţii vinovaţi, cea mai mare parte a penalităţilor fiind trecută în costurile fabricaţiei. Nu este lipsit de semnificaţie să amintim un exemplu de la U.C.M.M.A.Bocşa, care demonstrează că aşa-zisele motive obiective nu sunt întotdeauna precum le este numele. O comisie constituită la uzină în scopul analizării cauzelor penalităţilor plătite a aprobat trecerea INTEGRALA în costurile de producţie a sumei de 131 705 lei. Şi totuşi, nu după multă vreme organele de control ale Grupului de uzine — Reşiţa au dovedit că, din această sumă 2 326 lei sunt imputabili direct unor salariaţi ceea ce s-a şi făcut. Evident, chiar dacă nu e vorba de recuperarea integrală a penalităţilor — ca in cazul în speţă — suportarea lor de către cei ce se fac vinovaţi este de natură să facă să crească în viitor răspunderea personală şi implicit, să conducă la îmbunătăţirea rezultatelor. De altfel, dacă organele în drept ar aplica — aşa cum hotărăşte legea (paragraful 2 al art. 3 menţionat mai sus) — aceleaşi prevederi şi conducătorilor organizaţiilor socialiste pentru prejudiciul cauzat PRIN NEVALORIFICAREA DREPTURILOR LA DESPĂGUBIRI, deficienţele arătate mai înainte ar dispare in bună parte. Se cunoaşte de către fiecare că, indiferent, ce marcă va purta la sfîrşit un produs, el constituie rodul activităţii multor unităţi şi orice dereglare în mecanismul complex al colaborării şi cooperării, deteriorarea oricărei verigi, işi pune amprenta, uneori in mod decisiv asupra rezultatului final. De aceea, atît timp cit se mai înregistrează nerespectarea obligaţiilor contractuale, este nevoie să acţioneze şi formele de sancţionare prevăzute de lege. Aplicarea penalităţilor nu constituie un obiect de „negociere“ între conducătorii diferitelor unităţi economice. Tragerea la răspundere materială a celor ce perturbă buna desfăşurare a procesului de producţie intr-o unitate socialistă reprezintă o datorie pentru orice salariat. Ing. MARIAN DUMITRESCU Nerespectarea obligaţiilor contractuale este sancţionată clar de lege Şi totuşi o mină continuă să spele pe alta... * m mi mimecmice (Urmare din pag. I) Iută în satele judeţului Vaslui şi fiecare comună şi-a formulat răspunsurile în... mii de tone de carne. Comuna PUIEŞTI, de pildă, s-a angajat să livreze, pînă la sfîrşitul anului, 500 de porci şi 600 bovine. Ne-am interesat la primarul comunei — MATEI, BADIU — cite contracte s-au încheiat pină în prezent. — Contractele sunt practic încheiate la nivelul angajamentului — ne-a spus primarul. Acţiunea s-a desfăşurat destul de bine — în special la porcine — deoarece consiliul nostru popular a luat unele măsuri pentru sprijinirea crescătorilor de animale. Mă refer la înfiinţarea unei maternităţi proprii, de 15 scroafe, care va pune la dispoziţia contractanţilor un număr de purcei, la rezolvarea, pe plan local, a unor probleme legate de asigurarea furajelor. In comuna VOINEŞTI, din acelaşi judeţ, interlocutor ne-a fost primarul PETRU ZAHARIA. Aflăm că şi aici, datorită măsurilor luate, contractarea se desfăşoară bine. Suntem asiguraţi că preocuparea consiliului popular comunal nu se va opri în momentul în care se va realiza integral planul de contractări, ci va continua, şi pe parcurs, astfel ca obligaţiile asumate privind livrarea animalelor să fie respectate întocmai. — Ar trebui ca întreprinderea judeţeană pentru industrializarea cărnii — a continuat primarul — să revadă punctele de preluare deoarece cetăţenii din Voineşti sunt obligaţi să mine animalele cale de 50 de km, cit măsoară distanţa pînă la.... Bîrlad. Se pare că problema ridicată de primarul de la Voineşti prezintă interes şi pentru alte judeţe. Poposind la MAHMUDIA — Tulcea, am aflat de la tov. ZAHARIA MACHEDON, primarul comunei, că pină la apropiatul punct de preluare a animalelor este o distanţă de circa 40 de km. — Cetăţenii comunei noastre — ne-a spus primarul — s-au angajat ca în acest an să contracteze 750 de porci şi 150 de bovine. Pentru a înlesni cooperatorilor procurarea de purcei, s-a stabilit cu conducerea unităţii ca o parte din cerinţele lor, să fie acoperite din surplusuri ce există la ferma respectivă. Dacă aceste probleme le putem rezolva pe plan local, organizarea unui nou punct de preluare a animalelor contractate rămîne în continuare deschisă... O preocupare susţinută pentru a vinde statului cit mai multe animale se constată şi în comuna ŞTIUBENI, judeţul Botoşani. De la primarul comunei — Gh. CHILARESCU — am aflat că s-au angajat ca, de la gospodăriile populaţiei, să livreze în acest an 600 de porci şi 400 de bovine. — In afară de concentratele ce se vor pune la dispoziţie de către stat — a continuat primarul — consiliul popular comunal se va îngriji ca fiecare palmă de teren să producă cantităţi cit mai mari de furaje. O atenţie deosebită o vom acorda sporirii productivităţii păşunilor, folosirii judicioase a loturilor personale ale cooperatorilor, spaţiilor în jurul construcţiilor. Am amintit de faptul că orice cetăţean ce încheie contracte de livrare a porcilor poate primi, contra cost, o anumită cantitate de porumb. Dacă consiliul popular comunal şi-ar propune să ingraşe porci Pentru a-i livra la fondul central, n-ar putea, potrivit reglementărilor în vigoare, să beneficieze de acest avantaj Consider că Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor ar trebui să intervină pentru ca avantajele prevăzute pentru gospodăriile populaţiei — în special în ceea ce priveşte acordarea de concentrate — să fie extinse şi pentru contractarea de animale cu consiliile populare comunale, diferite organizaţii, instituţii, aşezăminte (care nu au prin plan sarcini de livrare). ★ Discuţiile purtate cu cei şase primari comunali au relevat faptul că, în multe din satele noastre s-au iniţiat acţiuni pentru a livra la fondul central cantităţi suplimentare de produse animale. Din ultimele date centralizate la Departamentul Industriei Alimentare reiese că, deşi au trecut doar citeva săptămini de la lansarea chemării ţăranilor din comuna Unirea — Ialomiţa, pînă în prezent s-au încheiat contracte cu gospodăriile populaţiei pentru livrarea a 145 000 de porci şi 313 000 de bovine. Pagina a 3-a — 28 ianuarie 1972 CE Emis ROMENIUl TELEFONILOR? In scopul înlesnirii efectuării de convorbiri telefonice locale, s-au luat măsuri pentru sporirea reţelei de posturi telefonice publice şi semipublice, care au ajuns in prezent la 9100. în acest an se vor instala alte 600 telefoane publice, din care numai în Bucureşti 100 de astfel de telefoane. Pentru îmbunătăţirea funcţionării acestor telefoane, s-au instalat noi cabine exterioare, dintre care unele grupate, înlesnind efectuarea simultană de convorbiri a mai multor persoane. In Capitală, astfel de grupa de cabine s-au instalat pe peronul Gării de Nord, pe str. Matei Millo, Calea Rahovei, Bd. Hie Pintilie etc. Totodată, in scopul evitării blocării telefoanelor, s-au montat aparate cu dispozitiv special de deblocare. Dar, telefonul public nu se mărginește numai la asigurarea efectuării de convorbiri locale, ci căpătă treptat, atribuţii sporite pentru înlesnirea efectuării de convorbiri interurbane. Pe lingă cele peste 200 de telefoane publice de tip special ce funcţionează pe bază de prefix (introducînd iniţial o monedă de unleu sau de trei lei şi apoi alte monede, in funcţie de durata convorbirii), în anul 1971 s-a trecut la înfiinţarea altor 60 de telefoane de acest tip. Prin astfel de telefoane se pot efectua convorbiri directe cu localităţile racordate la reţeaua publică interurbană, cum ar fi : Sibiu, Braşov, Timişoara, Craiova, Cluj, Constanţa etc. Un număr similar de telefoane se vor mai instala în acest an, din care o mare parte în staţiunile balneo-climaterice. Pentru a se da posibilitatea efectuării de convorbiri interurbane prin „automat“ cu Bucureştiul şi din localităţile care n-au fost încă racordate la „automatul“ interurban, s-au instalat posturi telefonice publice FARA PREFIX la Sinaia și Predeal, urmînd a se mai instala asemenea posturi la Oradea, Turnu-Severin, Buzău, Focșani etc. De asemenea, avînd în vedere că mare parte din solicitările de convorbiri de pe litoral — din timpul sezonului de vară - sunt cu Bucureştiul, s-au instalat şi telefoane publice automate FARA PREFIX, pentru obţinerea de legături telefonice directe numai cu Bucureştiul. Procedeul s-a extins şi în cazul altor solicitări de acest gen, prevăzîndu-se telefoane fără prefix pentru efectuarea de convorbiri directe între Predeal şi Braşov, între Arad şi Timişoara etc. Numeroşi cetăţeni au solicitat montarea şi a unor telefoane publice pe peroanele gărilor din ţară, intrucit uneori timpul nu le permite să se deplaseze de la tren în incinta staţiilor sau sălilor de aşteptare, pentru a da un telefon urgent. In prezent aparatele publice nu pot fi instalate pe peroanele Gării de Nord, de pildă — mult solicitate în acest sens — intrucit în această zonă sunt linii de contact electrice şi nu se asigură protecţia publicului. Studiind această problemă, un colectiv de specialişti, din Direcţia judeţeană de telecomunicaţii Braşov a executat un tip de aparat care oferă posibilitatea instalării pe peroanele gărilor cu linii de contact electrice şi care, de altfel s-a experimentat şi funcţionează chiar, în gara Braşov. O ultimă informaţie , în scopul înlesnirii informării operative a abonaţilor telefonici cu numerele de telefon existente, sau cu cele nou instalate — ca urmare a dezvoltării impetuoase a localităţilor urbane şi, concomitent şi a extinderii reţelei telefonice — Departamentul Poştelor şi Telecomunicaţiilor a luat măsuri pentru editarea a noi cărţi de telefon, sau a unor suplimente la listele abonaţilor telefonici existenţe. Astfel, în ultimul an au fost tipărite cărţi de telefon culistele abonaţilor din judeţele Arad, Argeş, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Mureş şi Sibiu, precum şi suplimente la listele existente la Constanţa şi Slatina în acest an acţiunea va fi continuată, în toamna acestui an se va edita şi o nouă carte cu abonaţii telefonici din Capitală, incluzind şi pe abonaţii de pe raza noilor centrale telefonice automate date in folosință. MIRCEA SCRIPCA A doua familie: COLECTIVUL IN CARE LUCREZI (Urmare din pag. 1) că mi-a insuflat-o — cum să zic ? — cu viaţa de fiecare zi. Cînd avea o bucurie ştiam că-i o bucurie de-a lui de muncitor de la „Griviţa Roşie“. Cînd aveam vreo dorinţă, ştiam că cu leafa lui de muncitor la „Griviţa Roşie“ mi-o împlineşte. Când a venit vremea să-mi aleg o meserie, ştiam de mult de la tata că un om nu e cu adevărat învăţat decât dacă porneşte de la o muncă practică concretă. Şi am hotărât s-o învăţ, fireşte, intii la şcoala profesională a „Griviţei Roşii“. Dar vreau cândva să urmez o facultate. De aceea, m-am înscris şi la cursurile serale ale unui liceu industrial. — Unii zic că e greu : ziua, muncă, seara, învăţătură... — Mie nu mi se pare. Liceul e pe profil electronic, sunt cumva in ..branşă“. Mai am doi prieteni cu care învăţ, frate-meu e şi el la liceul industrial, avem un climat bun. Iar aici cîştig, mănînc la cantină, am permis gratuit pe calea ferată, îmi rămîn vreo 7.—800 lei pe lună, mă îmbrac. Acum fac un împrumut la C.A.R. ca să-mi iau magnetofon. Vreau să-mi fac un rost. Şi am să mi-l fac aici. De alta e stabilitatea în muncă, decit punctul de convergenţă al unor interese generale cu cele individuale ? Legături reciproc avantajoase îi unesc pe oameni de uzina lor, căpătînd câteodată un cotidian întruchipările emoţionante ale veritabilei vieţi de familie. Căci iată ce-mi povesteşte maistrul Bel : — Avem un atelier vreo 120 de oameni, muncitori productivi intre care 25 de foşti ucenici şi vreo 70 de elevi calificaţi la locul de muncă. Tineri. Ei bine, nu există moment mai special în viaţa lor pe care să nu-l trăim împreună : cînd cineva se căsătoreşte, se pensionează sau cînd cuiva i se naşte un copil, capătă un dar din partea noastră, e sărbătorit — chiar acum avem de rezolvat o „problemă a scutecelor“ pentru băieţelul tovarăşei Maria Culişniuc, muncitoare necalificată... De ce trăieşte atît de intens colectivul bucuria muncitoarei căreia i s-a născut un copil, de ce pensionarea cuiva prilejuieşte momente de sărbătoare? E recompensa firească, omenească, a „familiei“ pentru oamenii care, la rândul lor, s-au dăruit sau se dăruiesc, cu tot ce au mai bun, mai frumos în ei intereselor comune ale muncii. — Să-i vedeţi acţionind atunci cînd „capul familiei“ primeşte indiferent ce sarcină profesională — zice inginerul Epuraş. îmi aduc aminte când am intrat în secţia construcţii-montaj ca inginer mecanic stagiar. Ingineringiner, dar boboc. Erau aici cinci maiştri care — cum spunem noi — împingeau în primul rând producţia înainte. Oi fi fost eu acela care — toretic cel puţin — trebuia să le dau sfaturi profesionale, dar din experienţă ştiau ei prea bine la ce mă pricep şi la ce nu. Mi-au dat in grijă un vagon — nici acum nu-i uit numărul : 95101 — să-l urmăresc pe toate fazele de reparaţii. Cum îmi dădeam cu părerea la nu ştiu ce operaţie tehnologică, mă ascultau, ziceau : „Da, da s-ar putea să ai dreptate, dar, oare, n-ar fi ua bine aşa ?“ Vedeţi, ei ştiau că în ce mă priveşte sarcina lor profesională asta era să mă formez ca conducător. Era un consens atît de unanim în această privinţă, atîta fermitate — şi, simultan, atîta tact — incit puteam să nu mă supun şi eu, noul venit ? — Cunosc destui ingineri care n-ar mai fi stat o zi în uzină, ştiind că trebuie să asculte de maistru... — Cunosc şi eu. Ce-i drept, din promoţia noastră de stagiari veniţi aici numai pe unul : a dezertat. Il priveşte, încă n-am auzit să fii obligat să faci o facultate. Iar dacă o faci, trebuie să te supui tuturor rigorilor ei, inclusiv aceea ca, abia intrat în producţie, să înveţi de la oamenii direct productivi ce-i aceea meseria de inginer. Adevărat, eu am fost avantajat: am lucrat aici ca strungar. — Vedeţi, tata a fost mecanic de locomotivă. Apoi a lucrat ca muncitor aici şi tîrziu, în '57 a absolvit Institutul de căi ferate, cu titlul de inginer mecanic. Cînd eram mic, iubeam locomotiva lui. Cînd am crescut am vrut să-i semăn , m-am înscris la şcoala tehnică. Ca şi el, voiam să fiu muncitor. Pe urmă, tot ca el, am vrut să devin inginer. Dar nu mai înainte de a lucra iniii în producţie. De aceea, cînd mi s-a propus la şcoală să mă înscriu in învăţământul superior, am cerut o amînare de un an ca să mă formez ca strungar. Tot de la tata învăţasem : ce uşoară i-a fost studenţia după experienţa de producţie ! Mă gindesc la bătrânul tată al interlocutorului meu, şi-mi imaginez cită forţă de emulaţie trebuie să existe în climatul de muncă al unei uzine pentru a întreţine vie dorinţa unui om de a-şi desăvârşi vocaţia la vîrsta cînd propriul fiu devine muncitor strungar... Cum să nu acţioneze această emulaţie la rîndul ei asupra fiului, transformîndu-se intr-o afecţiune statornică faţă de uzina in care e convins că se va perfecţiona asemenea modelului său de viaţă ? Dar nu toţi tinerii dispun de asemenea premise biografice. Cum pot fi făcuţi, de£ă, aceştia să înţeleagă că numai ataşînduse temeinic locului lor de muncă îşi pot împlini vocaţia pentru meseria aleasă ? — O fi determinînd vocaţia meseria, dar nici mai puţin adevărat nu este că însăşi exercitarea meserei slujeşte la întărirea poftei pentru ca , e de părere maistrul Beu. Şi nu poţi să te încredinţezi dacă ai poftă sau nu s-o faci, dacă nu perseverezi muncind in acelaşi loc, în aceleaşi condiţii. Azi mă chema la telefon unul. Alexandru Pintăreac, a fost tapiţer la noi, dar a plecat, zicea că vrea să se facă şofer, că-i mai bine. „Nea Beu — întreba — mai ai nevoie de mine ? — Da ce-i măi, nu-i bine ca şofer ?“ ,,— Nu, că n-am reuşit să mă fac şofer, am ajuns numai taxator !“ — De. Pintăreac, ce să-ţi fac — i-am zis — nu pot să te iau că am tinerii mei“. Ăsta-i unul dintre aceia care s-au sustras sistematic tuturor exigenţelor muncii din uzina noastră. O „pasăre călătoare“... Mă interesez mai îndeaproape asupra fostului muncitor. O calificare incertă, o încăpăţînare susţinută în a gindi superficial viaţa. Tapiţer, şofer, taxator... Ce oscilaţii asupra rostului unei profesiuni ! Maistrul îmi mai oferă o mostră a muncitorului priceput, alergînd, însă, după o stare mai bună, dovedindu-se, ulterior, iluzorie.: „Zicea că se angajează la nu ştiu ce cooperativă, cică i s-a promis că-l fac responsabil şi o să cîştige mai mult. Dar promisiunea nu a fost respectată. Acum lucrează iar cu noi, dar nu şi-a luat categoria la timp, a pierdut şi sporul de vechime“... Oameni care n-au străbătut încă, sau au străbătut parţial, drumul înţelegerii conştiente al sensului apartenenţei statornice la aceeaşi, uzină. — Ştiţi cine pleacă cu precădere ? Unii tineri — rezumă situaţia inginerul Epuraş. Mulţi sunt de la şcoala profesională Mai alaltăieri, vine un maistru la mine şi zice : „S-a întors Dinu, de ieri încă, dar i-e ruşine să dea ochi cu dumneavoastră“. Il chem pe băiat. Băiat bun, altminteri, dar nerodat la regimul ordonat de viaţă cu termene şi controale pe care îl impune uzina in comparaţie cu activitatea din şcoala profesională. „Ia povesteşte-mi şi mie cum a fost“. Că a fost la nu ştiu ce uzină, că a rebutat cinci axe, că s-au uitat ăia strîmb la el... „De, măi băiatule, dacă mă ascultai, luai şi tu acum 1500 leafă, ca Lucian Neagoe, aveai bani mai mulţi şi pentru tine şi pentru fată“... Băiatul -i cu privirile în pămînt, inginerul — explicîndu-i cit de greşit şi-a luat el startul in meserie... Scena e, fără doar şi poate, un moment al unui proces educativ pe care îl împlinesc oameni de felul interlocutorilor mei. Căci instabilitatea in muncă este rezultatul unui fenomen de neadaptare a unora la condiţiile concrete ale activităţii productive. Şi cei cu care vorbesc cunosc fenomenul, incercînd să-l prevină. Inginerul Epuraş îmi povesteşte despre grija, mergînd pînă la detaliu, pe care o cere muncitorilor cu experienţă din secţia ce o conduce în a-i supraveghea pe tinerii noi veniţi la strung, maistrul Beu evocă episoade cu tineri readuşi la rosturile muncii productive în care îşi dezvăluie uluitoare însuşiri de pedagog, tinărul Iacob îmi mărturiseşte atitudinea ce o ia faţă de unele acte de indisciplină ale unor colegi... Pentru că a transmite, azi, altora, cultul statorniciei faţă de uzină dobîndit de ei printr-un proces de înţelegere superioară reprezintă pentru oameni de felul lor o profundă problemă de conştiinţă muncitorească, căreia i se dedică cu pasiune de comunişti. Iar argumentele ce le folosesc în opera lor de educatori cu diploma ce le-a conferit-o viaţa — trei dintre trei mii, posibile la „Griviţa roşie“ — sunt : destinul bătrînului maistru cu o biografie ce se confundă cu pagina de istorie, al inginerului, şlefuindu-şi vocaţia în climatul de emulaţie colectivă, al tînărului grabnic ajuns la înţelepciunea maturilor. încolo, sigur, o fi adevărată şi legenda cu castelul de apă... în ce constă avantajul ?