România Liberă, ianuarie 1979 (Anul 37, nr. 10633-10657)

1979-01-15 / nr. 10643

ANUL XXXVII Nr. 10643 6 pagini 30 bani in bătălia pentru • File noi în monografia unei mari zone industriale bucureştene • Ce în­seamnă o lună cîştigată de constructori • Soluţii tehnice originale pentru rea­lizarea unor lucrări temerare — Acum 24 de ani cînd am venit pe aceste locuri — îmi spune gînditor şeful de lot Con­stantin Hazarian — era o stină de oi. — De la stina de oi de atunci este o cale foarte lungă. — Priviţi marea platformă in­dustrială înălţată aici la Bere­ceni. Şi creşte in continuare. Sa privim împreună coloşii industriali ridicaţi în plin cîmp care au redimensionat această parte a oraşului. Au fost con­struite în aceste locuri utilaje industriale de mare capacitate şi de mare performanţă, tur­bine de 330 de megawaţi, o ve­ritabilă şi autentică cetate a industriei moderne. Monografia acestei noi zone industriale bucureştene nu se încheie insă aici. Continuă cu aceeaşi inspi­rată tenacitate şi clarviziune. Sub conducerea înţeleaptă a Partidului nostru comunist, ţara întreagă îşi înnoieşte chipul. La minus 15 grade se excavează la nivelul minus 15 metri pămînt In fiecare dimineaţă se mă­soară temperatura şi viteza vin­­tului. Mercurul a coborit sub minus 12 grade. Inginerul şef Gheorghe Dumitriu de la şan­tierul II al întreprinderii de construcţii speciale şi montaje, cercetează cu atenţie dispoziti­vul de atac al unei obişnuite zile de iarnă. Investiţiile de la întreprinderea de maşini grele trebuie realizate mai înainte de cit s-a prevăzut, sub semnul prioritar al unei noi calităţi. Nu trebuie pierdută nici o oră, nici o zi. Chiar dacă-i ger de crapă pietrele, lucrările trebuie să continue. Ne spune : — Ne concentrăm acum toate forţele spre cele două lucrări de primă importanţă. Este vor­ba despre forţa grea numărul 2 care va cuprinde, printre al­tele, şi o presă de 12 000 tone cu instalaţiile aferente. Şi, tot­odată, hala de îneca­t o­ sudură grea. Acolo proiectanţii şi con­structorii noştri au dat dovadă de multă inventivitate. — Cum anume ? — Trebuia găsită o soluţie tehnică originală. Şi anume s-a pus problema montării unor stîlpi pină la 160 de tone greu­tate. In aceste condiţii, s-a con­struit, cu forţe proprii, un dis­pozitiv special care are o ase­menea capacitate, aş spune, neobişnuită. — Abia ne-am despărţit de anul ce a trecut pe care ştim că l-aţi încheiat... — Cu o lună mai devreme. Adică exact la 1 decembrie 1978. Am dobindit o producţie suplimentară de 10 rruilioane de lei. Pentru anul acesta in care am păşit cu dreptul, am into­c­­mit grafice de detaliu intre constructori, beneficiari şi pro­iectanţi. — Cu iarna cum vă împăcaţi ? — Bineînţeles că a fost in­clusă şi ea in calculele noastre Dumitru Tabacu (Continuare in pag. a 3-a) Un şantier timp Producţia zootehnică poate spori mai rapid Este un lucru care nu poate fi contestat că în vederea aprovi­zionării mai bune a populaţiei cu produse agroalimentare, unele sectoare ale agriculturii, şi în primul rînd zootehnia, trebuie să se dezvolte intr-un ritm mai rapid. Din literatura de specia­litate reiese că prin volumul şi valoarea alimentară a produse­lor pe care le furnizează, bovi­nele ocupă în prezent (c­ar şi in perspectivă) locul prioritar in economia producţiei animale pe plan mondial. Acest sector fur­nizează circa 95 la sută din to­talul consumului de lapte şi peste 38 la sută din producţia mondială de carne, ceea ce re­prezintă 40 la sută din va­loarea producţiei globale ani­male. Pentru a ne da şi mai bine seama de importanţa deosebită a creşterii bovinelor, vă pre­­­­zentăm câteva date edificatoare : dacă la fătare viţelul are doar 8—10 la sută din greutatea de adult, în primele 12 luni el realizează 60—65 la sută din această greutate. In cazul apli­cării unor metode intensive de îngrăşare, acest procent poate creşte pină la 70—80 la sută. Revenind la situaţia pe plan mondial la această specie de animale, menţionăm faptul că in ultimul deceniu, efectivul de bovine a crescut pe glob cu peste 200 milioane de capete, înregistrindu-se un spor mediu anual de circa 1,7 la sută. Din studierea experienţei ţărilor cu agricultură avansată reiese că rezultatele obţinute în sporirea continuă a efectivelor totale şi matcă se datoresc in principal îmbunătăţirii indicilor de nata­litate, reducerii intervalului in­tre fătări, introducerii mai tim­­purii a niţelelor la reproducţie şi reducerea mortalităţii. Şi în ceea ce priveşte producţia de lapte şi care s-au obţinut în multe ţări progrese simţitoare, care se datoresc ameliorării ge­netice a potenţialului productiv, îmbunătăţirii sistemului de creş­tere, ridicării conţinutului ener­getic al raţiilor furajere. Să vedem cum se prezintă efectivele de bovine în ţara noastră, la începutul anului tre­cut, de pildă, numărul bovinelor era cu aproape două milioane mai mare faţă de 1961, iar faţă de 1971 cu aproximativ un mi­lion capete. Dacă raportăm efec­tivul total la suprafaţa agricolă, Creşterea ponderii zootehniei în ansamblul agriculturii (II)­­ reiese că la fiecare 100 de hec­tare revin aproape 45 de bovine, din care jumătate reprezintă efectivul de vaci şi juninci. Re­marcăm faptul că în ultimii ani şi-a făcut loc tot mai mult şis­Un calcul sumar demonstrează că în ultimii ani existau posibi­lităţi să se obţină cu aproape 300 000 viţei în plus, care ar fi sporit simţitor efectivul de bo­vine şi la timpul respectiv pe cel de vaci şi juninci. O anchetă efectuată în judeţul ILFOV, la care au răspuns cadre de con­ducere din cooperativele agri­temul modern de organizare a creşterii bovinelor prin concen­trarea şi specializarea produc­ţiei. Aşa de pildă cea mai mare parte a efectivelor de bovine din întreprinderile agricole de stat şi o parte din vacile cooperati­velor agricole se află in ferme de peste 500—600 capete, în care s-au mecanizat integral princi­palele lucrări şi in care se aplică o tehnologie modernă. O analiză mai detaliată duce însă la concluzia că în sporirea efectivelor de bovine, şi in spe­cial de vaci şi juninci, precum şi în îmbunătăţirea lor calitativă posibilităţile n-au fost folosite integral. Principala cauză a fap­tului că efectivele n-au crescut intr-un ritm mai accelerat este aceea că nu în toate judeţele, procentul de natalitate s-a si­tuat la nivelul maxim al posibi­lităţilor. Cum a fost valorifi­cată o asemenea rezervă de spo­rire a efectivelor se poate vedea urmărind datele din tabelul de mai jos care se referă la situaţia in perioada 1975—1978 in coope­rativele agricole , cele şi consilii intercooperatiste demonstrează că sunt posibilităţi ca anual de la 100 femele-matcă să se obţină 85—90 de produşi. Tovarăşul Gh. Ioniţă, vicepre-Ing. Th. Marcarov (Continuare în pag. a 5-a) Anul Viţei obţinuţi (in mii capete) Indicele de natalitate ♦(în procente) plan realizat plan realizat 1975 895 791 76 68,3 1976 909 837­­ 77 70,2 1977 943 869 77 71 1978 (preliminat) 1048 958 78,5 74,7 Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL­­FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE IARNA CONSTRUCTORILOR Iarna muşcă din şantier. Fie­rul devine mai aspru la minus 12 grade iar palmele se li­pesc de metal. Zăpada cade peste fundaţiile de beton. Şi totuşi, afară, sub cerul plum­buriu, în faţa viforniţei, oa­meni dîrji şi încrîncenaţi îna­intează. Gerul doare. Con­structorii nu au anotimpuri. Fie vară, fie iarnă, pe arşiţă sau pe viscol, ei îşi unesc des­tinul cu geneza noilor zidiri. Ca în legenda Meşterului Ma­noie, bărbaţii aceştia îndrăz­neţi şi cutezători îşi lasă o parte din anii, iubirile şi visu­rile lor în ceea ce înfăptuiesc în beton, fier şi cărămidă. Ră­­mîn amintirile. Şi, odată cu ele, construcţiile care au fost durate. Aspect de la Combinatul pentru lianţi din Câmpulung—Argeș II CHEMĂM la Intimem Combinatul pentru lianţi Cîmpulung-Argeş Institutul judeţean de proiectări Constanţa întreprinderea de transporturi auto Buzău Uniunea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti Alba întreprinderea ju­deţeană de gospo­dărie comunală şi locativă Galaţi (în pagina a 3-a) Luni 15 ianuarie 1979 ŢĂRII, TOT MAI MULT CĂRBUNE La Lupeni, printre Iniţiatorii întrecerii Cea mai mare de­păşire de plan din ultimii ani Exemplul sectoru­lui IV şi roadele mecanizării Angajamentul bri­găzii conduse de Valentin Tofană Două cerinţe im­perioase : îmbună­tăţirea substanţială a transportului şi aprovizionării Noile cote urbanis­tice ale Lupenilor, începuseră să mijească zorii zilei. Nu-ţi dădeai seama dacă ninge mărunt sau se scutură de undeva chiciură. Dinspre cres­tele munţilor cobora un aer rece şi uscat care îngheţa răsuflarea. In curtea minei Lupeni, aproape de gura galeriei, ardeau, nu se știe de cînd, resturi de lemn şi cărbune puse în două butoaie metalice vechi care au devenit „sobe“ improvizate. Din cind in cînd, cite un muncitor de la transporturi se apropia de „sobă“ și întindea mîinile dea­supra focului ca să prindă cit mai multă căldură. Dar pleca repede. „Nu-i timp de stat Ungă sobă“ — spunea cineva. De fapt „sobele“ din curtea minei au fost improvizate pentru alte sec­toare. Din adincuri se cer me­reu tot mai multe „goale“ iar la gura minei apar şi dispar me­reu şiruri lungi de vagoneţi pur­taţi de micuţele locomotive. Din primele zile ale acestui an la întreprinderea minieră Lupeni transportul cărbunelui a devenit o problemă. Şi asta pen­tru că au apărut concomitent alte două probleme. Prima de­pinde de capriciile vremii. In­ginerul şef Paul Luculescu, omul care a rămas la mină în toate nopţile din săptămina care s-a încheiat, îmi povesteşte : „Luni noaptea, marţi noaptea, miercuri noaptea a îngheţat şi vaselina de pe osiile vagoneţilor. Cum ajun­geau la suprafaţă garniturile încremeneau pe loc. O locomo­tivă care în mod obişnuit ma­nevrează odată vreo 60 de va­goane nu mai putea să tragă nici 30. Cu ajutorul oamenilor am pus motorină la osiile va­goneţilor iar in multe cazuri s-a recurs chiar la foc pentru dez­gheţarea vagoneţilor. Dar asta nu a fost singura treabă com­plicată. In nopţile acelea grele s-au făcut eforturi care echiva­lează cu fapte de eroism. M-am convins încă o dată că avem oa­meni minunaţi". A doua problemă pentru tran­sporturi,— şi ea nu este tempo­rară — derivă din frumoasa ho­­tărîre a minerilor din Lupeni care au chemat la întrecere toate unităţile miniere din ţară. Prin această Chemare ei au făcut un nou legămînt faţă de partid, pentru a da ţării cărbune cocsi­­ficabil mai mult, mai bun şi mai ieftin. Transporturile nu mai reuşesc să evacueze cărbunele în ritmul necesar pentru că în toate abatajele s-a declanşat o puternică întrecere ; peste tot se munceşte din ce în ce mai bine, se fac calcule şi se formulează angajamente. La puţin timp după lansarea Chemării a avut loc o adunare generală a minerilor din secto­rul IV. „Împreună cu ortacii mei — a spus atunci şeful de brigadă Vasile T­of­ană — vom realiza anul acesta 4 000 tone cărbune peste plan. Eu zic că atit brigada pe care o conduc cut şi întregul nostru colectiv poate să dea mai mult cărbune decit ne-am angajat. Depinde de noi“. Şi alţi mineri şi-au formulat angajamentele lor iar colectivul sectorului IV a chemat la între­cere toate sectoarele miniereşti din Valea Jiului. Obiectivul ? 10 000 tone■ cărbune peste plan, creşterea productivităţii muncii cu 2 la sută, creşterea la 95 la sută a producţiei extrase cu mijloace mecanizate, economi­sirea a 50 m.c. lemn de mină, 25 m.c. cherestea, 250 armături metalice etc. Am întrebat cîţiva mineri din acest sector cum au început noul an ? Iată stenografie unele răs­punsuri : Aurel Tecşa — „Bine !“, Gheorghe Oprea — „Cu dreptul Marin Tudose „Foarte bine !“. Dar nu numai ei spun aşa. Acum la Lupeni există mult optimism, multă în­credere în forţele proprii. Aflu că în zilele care au trecut din noul an brigada lui Tofană a de­pășit randamentul planificat cu 1,5 tone cărbune pe post, brigada condusă de Constantin Lupu­­lescu a dat în medie cu o tonă cărbune pe post mai mult decit era prevăzut, iar ortacii lui loan Sălăgean au depășit randamen­tul cu 800 kg. cărbune. In curtea întreprinderii există un panou mare pe care se înscriu periodic cele mai semnificative fapte ale zilei. Cînd am fost la mină fap­tul zilei purta titlul „Ce înseam­nă mecanizarea complexă“. De­desubt erau înşirate randamen­tele de lucru obţinute cu com­plexe mecanizate. Cel mai mare a­ atins cifra de 13,5 tone. După cum era de aşteptat, cele mai bune performanţe aparţineau şi de data aceasta sectorului IV. în mai multe zile din luna ianuarie, colectivul acestui sector a extras în medie aproximativ 250 tone cărbune peste plan. „Dacă ne ajută mai mult transportul, dăm cărbune mai I. Cojocarii (Continuare­ in pag. a 3-a) PROFIL BUCUREŞTEAN 1979 i CALEA MOŞILOR © In final­, pe Calea Moşilor se vor construi 4 700 apartamente © Re­plica modernă a unei tradiţionale artere comerciale : toate blocurile vor avea magazine la parter © Viitorul bulevard va avea o lăţime la partea ca­rosabilă de 21 m, adaptat pentru două fire de circulaţie pe sens, plus linia de tramvai . Majoritatea clădirilor vor fi astfel dispuse, incit să formeze incinte destinate odihnei, recreării, jocului copiilor . Plastica originală a faţadelor revitalizează elemente tradiţionale ale arhitecturii româneşti. In planul general de sistema­tizare a Bucureştiului, remode­­larea urbanistică a centrului — partea cea mai veche a oraşu­lui — reprezintă un element de faţă recentă, care ridică pro­bleme deosebite, nu numai de concepţie ci şi de materializare propriu zisă. Gindirea unor bu­levarde complet noi şi implan­tarea lor, in armonie şi In con­cordanţă cu peisajul urban în­conjurător, punerea in operă, apoi, în condiţiile organizării u­­nui şantier de proporţii In chiar mijlocul unui oraş trepidant, toate acestea merită cu atit mai mult aprecierea noastră a celor care suntem­ contemporani cu o asemenea transformare de an­vergură a Capitalei. Viziunea nouă a Căii Moşilor, aşa cum se desprinde ea din machetă şi cum a început să se contureze la­­ scară naturală, în primele­ blocuri realizate de Grupul II şantiere constituie o mărturie­ e­­locventă, care atestă capacitatea şcolii româneşti de arhitectură. O convorbire cu­ arh. PETRE ILIESCU, de la Proiect Bucureşti, şeful proiectului complex al a­cestui nou cartier ne-a revelat citeva elemente importante pri­vind noua alură a Căii Moşilor. — Această veche arteră a Bu­cureştiului, fostul Pod al tîr­­gului de afară, cum se numea cu mai bine de un secol în urmă, face legătura directă intre două puncte importante ale oraşului, prelungind circulaţia din partea de V.B. către centru. Cindva, bă­­trina uliţă lega Curtea dom­nească din apropierea Lipscani­lor, printr-un drum de care cu zona din afara oraşului, de unde, începeau drumurile Bără­ganului, cele spre Moldo­va şi Transilvania, pe Valea Teleajenului. La marginea Bucu­reştiului se afla faimosul şi tradiţionalul Tirg al Moşilor, de unde şi denumirea de mai tirziu. Această stradă si­nuos conturată a purtat în­totdeauna amprenta unei in­tense activităţi comerciale, dru­mul fiind recunoscut ca atare în toate timpurile. Cum era şi fi­resc, anvergura viitoarei artere şi cele două puncte majore de sprijin — Obor şi Bd. Republicii au impus trasarea unei traiecto­rii drepte, prin eliminarea ve­chilor meandre ale străzilor. Dat fiind faptul că porţiunea pină la Bd. Republică nu conţine clă­diri cu valoarea funcţională, istoric sau arhitecturală deose­bită, restructurarea este aproape totală. — Deci, vă rugăm să ne de­monstraţi pe machetă cum se croieşte noua cale. — Ţinind seama de faptul că trebuie să se realizeze o arteră care să preia circulaţia majoră dinspre Colentina spre centrul oraşului, cu două puncte impor­tante de descărcare — str. Mi­­hai Eminescu, str. Traian şi Bd. Republicii, continuînd cu cealaltă porţiune a Căii Moşilor spre Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Unirii — viitorul bulevard va avea o deschidere de 21 m la partea carosabilă, adaptat pentru două fire de circulaţie pe sens plus linia de tramvai, mărginit de o parte şi de alta de trotuare * Ioana Pătraşcu (Continuare în pag. a 2-a) rlaria fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte în pagina a 3-a Eminescu V-aţi întrebat vreodată, rostin­­du-i numele fie şi in gind, de ce ne lăsăm copleşiţi de gravitate, in loc să ne ştim bucura, cum, ar fi mai firesc, numai de sonorita­­tea-i luminoasă ? Iar cind am vrut să-l elogiem, sâ-i punem la picioare cununi de cuvinte, le-am găsit vreodată pe cele do­rite ? Hotărit, Eminescu ne com­­plexează, superlativele şi verbe­le tari, majusculele şi exclamaţi­ile noastre spun pe zi ce trece tot mai puţin in comparaţie cu setea noastră de a-l glorifica. A vorbi despre Eminescu este tot mai greu. Limba română d­in care l-am cunoscut şi prin care ne-a botezat — işi pierde puterea tocmai faţă de el. Epi­tetele, oricit de proaspete, devin pe dală străvezii şi abstracte, iar argumentele şi metaforele, oricit de strălucitoare, se sting ca nişte fulgere in lumina soarelui. Izvo­rul eminescian, fierbinte şi etern, se scurge pe sub gheata cuvinte­lor noastre mari şi sărbătoreşti. Oricit l-am vedea de clar, de viu, de limpede in substanţa lui concretă, el râmine o realitate transcendentală, care scapă me­reu din chinga măsurilor noastre sărace, necesitind alte măsuri, dăltuite din alte materiale. Gigantici sunt şi Carpaţii, ne­muritoare este şi marea, demiurg este şi cerul, şi totuşi lor le­ ajunge şi lor li se potriveşte această formă telurică a limbii cotidiene, care li s-a modelat şi dimensionat ca o magmă pe tru­purile răcite. In cazul lui Emi­nescu, autorul de limbă, aceasta urcă deasupra sa, ca un nimb imaterial şi de aceea greu de cu­prins. Prototip nu numai ca poet, dar şi ca om, etalon rivnit al sufletelor noastre, Eminescu cere un alt fel de a-l omagia. Romulus Rusan (Continuare în pag. a 2-a)

Next