România Liberă, ianuarie 1979 (Anul 37, nr. 10633-10657)
1979-01-15 / nr. 10643
ANUL XXXVII Nr. 10643 6 pagini 30 bani in bătălia pentru • File noi în monografia unei mari zone industriale bucureştene • Ce înseamnă o lună cîştigată de constructori • Soluţii tehnice originale pentru realizarea unor lucrări temerare — Acum 24 de ani cînd am venit pe aceste locuri — îmi spune gînditor şeful de lot Constantin Hazarian — era o stină de oi. — De la stina de oi de atunci este o cale foarte lungă. — Priviţi marea platformă industrială înălţată aici la Bereceni. Şi creşte in continuare. Sa privim împreună coloşii industriali ridicaţi în plin cîmp care au redimensionat această parte a oraşului. Au fost construite în aceste locuri utilaje industriale de mare capacitate şi de mare performanţă, turbine de 330 de megawaţi, o veritabilă şi autentică cetate a industriei moderne. Monografia acestei noi zone industriale bucureştene nu se încheie insă aici. Continuă cu aceeaşi inspirată tenacitate şi clarviziune. Sub conducerea înţeleaptă a Partidului nostru comunist, ţara întreagă îşi înnoieşte chipul. La minus 15 grade se excavează la nivelul minus 15 metri pămînt In fiecare dimineaţă se măsoară temperatura şi viteza vintului. Mercurul a coborit sub minus 12 grade. Inginerul şef Gheorghe Dumitriu de la şantierul II al întreprinderii de construcţii speciale şi montaje, cercetează cu atenţie dispozitivul de atac al unei obişnuite zile de iarnă. Investiţiile de la întreprinderea de maşini grele trebuie realizate mai înainte de cit s-a prevăzut, sub semnul prioritar al unei noi calităţi. Nu trebuie pierdută nici o oră, nici o zi. Chiar dacă-i ger de crapă pietrele, lucrările trebuie să continue. Ne spune : — Ne concentrăm acum toate forţele spre cele două lucrări de primă importanţă. Este vorba despre forţa grea numărul 2 care va cuprinde, printre altele, şi o presă de 12 000 tone cu instalaţiile aferente. Şi, totodată, hala de înecat o sudură grea. Acolo proiectanţii şi constructorii noştri au dat dovadă de multă inventivitate. — Cum anume ? — Trebuia găsită o soluţie tehnică originală. Şi anume s-a pus problema montării unor stîlpi pină la 160 de tone greutate. In aceste condiţii, s-a construit, cu forţe proprii, un dispozitiv special care are o asemenea capacitate, aş spune, neobişnuită. — Abia ne-am despărţit de anul ce a trecut pe care ştim că l-aţi încheiat... — Cu o lună mai devreme. Adică exact la 1 decembrie 1978. Am dobindit o producţie suplimentară de 10 rruilioane de lei. Pentru anul acesta in care am păşit cu dreptul, am intocmit grafice de detaliu intre constructori, beneficiari şi proiectanţi. — Cu iarna cum vă împăcaţi ? — Bineînţeles că a fost inclusă şi ea in calculele noastre Dumitru Tabacu (Continuare in pag. a 3-a) Un şantier timp Producţia zootehnică poate spori mai rapid Este un lucru care nu poate fi contestat că în vederea aprovizionării mai bune a populaţiei cu produse agroalimentare, unele sectoare ale agriculturii, şi în primul rînd zootehnia, trebuie să se dezvolte intr-un ritm mai rapid. Din literatura de specialitate reiese că prin volumul şi valoarea alimentară a produselor pe care le furnizează, bovinele ocupă în prezent (car şi in perspectivă) locul prioritar in economia producţiei animale pe plan mondial. Acest sector furnizează circa 95 la sută din totalul consumului de lapte şi peste 38 la sută din producţia mondială de carne, ceea ce reprezintă 40 la sută din valoarea producţiei globale animale. Pentru a ne da şi mai bine seama de importanţa deosebită a creşterii bovinelor, vă prezentăm câteva date edificatoare : dacă la fătare viţelul are doar 8—10 la sută din greutatea de adult, în primele 12 luni el realizează 60—65 la sută din această greutate. In cazul aplicării unor metode intensive de îngrăşare, acest procent poate creşte pină la 70—80 la sută. Revenind la situaţia pe plan mondial la această specie de animale, menţionăm faptul că in ultimul deceniu, efectivul de bovine a crescut pe glob cu peste 200 milioane de capete, înregistrindu-se un spor mediu anual de circa 1,7 la sută. Din studierea experienţei ţărilor cu agricultură avansată reiese că rezultatele obţinute în sporirea continuă a efectivelor totale şi matcă se datoresc in principal îmbunătăţirii indicilor de natalitate, reducerii intervalului intre fătări, introducerii mai timpurii a niţelelor la reproducţie şi reducerea mortalităţii. Şi în ceea ce priveşte producţia de lapte şi care s-au obţinut în multe ţări progrese simţitoare, care se datoresc ameliorării genetice a potenţialului productiv, îmbunătăţirii sistemului de creştere, ridicării conţinutului energetic al raţiilor furajere. Să vedem cum se prezintă efectivele de bovine în ţara noastră, la începutul anului trecut, de pildă, numărul bovinelor era cu aproape două milioane mai mare faţă de 1961, iar faţă de 1971 cu aproximativ un milion capete. Dacă raportăm efectivul total la suprafaţa agricolă, Creşterea ponderii zootehniei în ansamblul agriculturii (II) reiese că la fiecare 100 de hectare revin aproape 45 de bovine, din care jumătate reprezintă efectivul de vaci şi juninci. Remarcăm faptul că în ultimii ani şi-a făcut loc tot mai mult şisUn calcul sumar demonstrează că în ultimii ani existau posibilităţi să se obţină cu aproape 300 000 viţei în plus, care ar fi sporit simţitor efectivul de bovine şi la timpul respectiv pe cel de vaci şi juninci. O anchetă efectuată în judeţul ILFOV, la care au răspuns cadre de conducere din cooperativele agritemul modern de organizare a creşterii bovinelor prin concentrarea şi specializarea producţiei. Aşa de pildă cea mai mare parte a efectivelor de bovine din întreprinderile agricole de stat şi o parte din vacile cooperativelor agricole se află in ferme de peste 500—600 capete, în care s-au mecanizat integral principalele lucrări şi in care se aplică o tehnologie modernă. O analiză mai detaliată duce însă la concluzia că în sporirea efectivelor de bovine, şi in special de vaci şi juninci, precum şi în îmbunătăţirea lor calitativă posibilităţile n-au fost folosite integral. Principala cauză a faptului că efectivele n-au crescut intr-un ritm mai accelerat este aceea că nu în toate judeţele, procentul de natalitate s-a situat la nivelul maxim al posibilităţilor. Cum a fost valorificată o asemenea rezervă de sporire a efectivelor se poate vedea urmărind datele din tabelul de mai jos care se referă la situaţia in perioada 1975—1978 in cooperativele agricole , cele şi consilii intercooperatiste demonstrează că sunt posibilităţi ca anual de la 100 femele-matcă să se obţină 85—90 de produşi. Tovarăşul Gh. Ioniţă, vicepre-Ing. Th. Marcarov (Continuare în pag. a 5-a) Anul Viţei obţinuţi (in mii capete) Indicele de natalitate ♦(în procente) plan realizat plan realizat 1975 895 791 76 68,3 1976 909 837 77 70,2 1977 943 869 77 71 1978 (preliminat) 1048 958 78,5 74,7 Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL ALFRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE IARNA CONSTRUCTORILOR Iarna muşcă din şantier. Fierul devine mai aspru la minus 12 grade iar palmele se lipesc de metal. Zăpada cade peste fundaţiile de beton. Şi totuşi, afară, sub cerul plumburiu, în faţa viforniţei, oameni dîrji şi încrîncenaţi înaintează. Gerul doare. Constructorii nu au anotimpuri. Fie vară, fie iarnă, pe arşiţă sau pe viscol, ei îşi unesc destinul cu geneza noilor zidiri. Ca în legenda Meşterului Manoie, bărbaţii aceştia îndrăzneţi şi cutezători îşi lasă o parte din anii, iubirile şi visurile lor în ceea ce înfăptuiesc în beton, fier şi cărămidă. Rămîn amintirile. Şi, odată cu ele, construcţiile care au fost durate. Aspect de la Combinatul pentru lianţi din Câmpulung—Argeș II CHEMĂM la Intimem Combinatul pentru lianţi Cîmpulung-Argeş Institutul judeţean de proiectări Constanţa întreprinderea de transporturi auto Buzău Uniunea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti Alba întreprinderea judeţeană de gospodărie comunală şi locativă Galaţi (în pagina a 3-a) Luni 15 ianuarie 1979 ŢĂRII, TOT MAI MULT CĂRBUNE La Lupeni, printre Iniţiatorii întrecerii Cea mai mare depăşire de plan din ultimii ani Exemplul sectorului IV şi roadele mecanizării Angajamentul brigăzii conduse de Valentin Tofană Două cerinţe imperioase : îmbunătăţirea substanţială a transportului şi aprovizionării Noile cote urbanistice ale Lupenilor, începuseră să mijească zorii zilei. Nu-ţi dădeai seama dacă ninge mărunt sau se scutură de undeva chiciură. Dinspre crestele munţilor cobora un aer rece şi uscat care îngheţa răsuflarea. In curtea minei Lupeni, aproape de gura galeriei, ardeau, nu se știe de cînd, resturi de lemn şi cărbune puse în două butoaie metalice vechi care au devenit „sobe“ improvizate. Din cind in cînd, cite un muncitor de la transporturi se apropia de „sobă“ și întindea mîinile deasupra focului ca să prindă cit mai multă căldură. Dar pleca repede. „Nu-i timp de stat Ungă sobă“ — spunea cineva. De fapt „sobele“ din curtea minei au fost improvizate pentru alte sectoare. Din adincuri se cer mereu tot mai multe „goale“ iar la gura minei apar şi dispar mereu şiruri lungi de vagoneţi purtaţi de micuţele locomotive. Din primele zile ale acestui an la întreprinderea minieră Lupeni transportul cărbunelui a devenit o problemă. Şi asta pentru că au apărut concomitent alte două probleme. Prima depinde de capriciile vremii. Inginerul şef Paul Luculescu, omul care a rămas la mină în toate nopţile din săptămina care s-a încheiat, îmi povesteşte : „Luni noaptea, marţi noaptea, miercuri noaptea a îngheţat şi vaselina de pe osiile vagoneţilor. Cum ajungeau la suprafaţă garniturile încremeneau pe loc. O locomotivă care în mod obişnuit manevrează odată vreo 60 de vagoane nu mai putea să tragă nici 30. Cu ajutorul oamenilor am pus motorină la osiile vagoneţilor iar in multe cazuri s-a recurs chiar la foc pentru dezgheţarea vagoneţilor. Dar asta nu a fost singura treabă complicată. In nopţile acelea grele s-au făcut eforturi care echivalează cu fapte de eroism. M-am convins încă o dată că avem oameni minunaţi". A doua problemă pentru transporturi,— şi ea nu este temporară — derivă din frumoasa hotărîre a minerilor din Lupeni care au chemat la întrecere toate unităţile miniere din ţară. Prin această Chemare ei au făcut un nou legămînt faţă de partid, pentru a da ţării cărbune cocsificabil mai mult, mai bun şi mai ieftin. Transporturile nu mai reuşesc să evacueze cărbunele în ritmul necesar pentru că în toate abatajele s-a declanşat o puternică întrecere ; peste tot se munceşte din ce în ce mai bine, se fac calcule şi se formulează angajamente. La puţin timp după lansarea Chemării a avut loc o adunare generală a minerilor din sectorul IV. „Împreună cu ortacii mei — a spus atunci şeful de brigadă Vasile Tofană — vom realiza anul acesta 4 000 tone cărbune peste plan. Eu zic că atit brigada pe care o conduc cut şi întregul nostru colectiv poate să dea mai mult cărbune decit ne-am angajat. Depinde de noi“. Şi alţi mineri şi-au formulat angajamentele lor iar colectivul sectorului IV a chemat la întrecere toate sectoarele miniereşti din Valea Jiului. Obiectivul ? 10 000 tone■ cărbune peste plan, creşterea productivităţii muncii cu 2 la sută, creşterea la 95 la sută a producţiei extrase cu mijloace mecanizate, economisirea a 50 m.c. lemn de mină, 25 m.c. cherestea, 250 armături metalice etc. Am întrebat cîţiva mineri din acest sector cum au început noul an ? Iată stenografie unele răspunsuri : Aurel Tecşa — „Bine !“, Gheorghe Oprea — „Cu dreptul Marin Tudose „Foarte bine !“. Dar nu numai ei spun aşa. Acum la Lupeni există mult optimism, multă încredere în forţele proprii. Aflu că în zilele care au trecut din noul an brigada lui Tofană a depășit randamentul planificat cu 1,5 tone cărbune pe post, brigada condusă de Constantin Lupulescu a dat în medie cu o tonă cărbune pe post mai mult decit era prevăzut, iar ortacii lui loan Sălăgean au depășit randamentul cu 800 kg. cărbune. In curtea întreprinderii există un panou mare pe care se înscriu periodic cele mai semnificative fapte ale zilei. Cînd am fost la mină faptul zilei purta titlul „Ce înseamnă mecanizarea complexă“. Dedesubt erau înşirate randamentele de lucru obţinute cu complexe mecanizate. Cel mai mare a atins cifra de 13,5 tone. După cum era de aşteptat, cele mai bune performanţe aparţineau şi de data aceasta sectorului IV. în mai multe zile din luna ianuarie, colectivul acestui sector a extras în medie aproximativ 250 tone cărbune peste plan. „Dacă ne ajută mai mult transportul, dăm cărbune mai I. Cojocarii (Continuare in pag. a 3-a) PROFIL BUCUREŞTEAN 1979 i CALEA MOŞILOR © In final, pe Calea Moşilor se vor construi 4 700 apartamente © Replica modernă a unei tradiţionale artere comerciale : toate blocurile vor avea magazine la parter © Viitorul bulevard va avea o lăţime la partea carosabilă de 21 m, adaptat pentru două fire de circulaţie pe sens, plus linia de tramvai . Majoritatea clădirilor vor fi astfel dispuse, incit să formeze incinte destinate odihnei, recreării, jocului copiilor . Plastica originală a faţadelor revitalizează elemente tradiţionale ale arhitecturii româneşti. In planul general de sistematizare a Bucureştiului, remodelarea urbanistică a centrului — partea cea mai veche a oraşului — reprezintă un element de faţă recentă, care ridică probleme deosebite, nu numai de concepţie ci şi de materializare propriu zisă. Gindirea unor bulevarde complet noi şi implantarea lor, in armonie şi In concordanţă cu peisajul urban înconjurător, punerea in operă, apoi, în condiţiile organizării unui şantier de proporţii In chiar mijlocul unui oraş trepidant, toate acestea merită cu atit mai mult aprecierea noastră a celor care suntem contemporani cu o asemenea transformare de anvergură a Capitalei. Viziunea nouă a Căii Moşilor, aşa cum se desprinde ea din machetă şi cum a început să se contureze la scară naturală, în primele blocuri realizate de Grupul II şantiere constituie o mărturie elocventă, care atestă capacitatea şcolii româneşti de arhitectură. O convorbire cu arh. PETRE ILIESCU, de la Proiect Bucureşti, şeful proiectului complex al acestui nou cartier ne-a revelat citeva elemente importante privind noua alură a Căii Moşilor. — Această veche arteră a Bucureştiului, fostul Pod al tîrgului de afară, cum se numea cu mai bine de un secol în urmă, face legătura directă intre două puncte importante ale oraşului, prelungind circulaţia din partea de V.B. către centru. Cindva, bătrina uliţă lega Curtea domnească din apropierea Lipscanilor, printr-un drum de care cu zona din afara oraşului, de unde, începeau drumurile Bărăganului, cele spre Moldova şi Transilvania, pe Valea Teleajenului. La marginea Bucureştiului se afla faimosul şi tradiţionalul Tirg al Moşilor, de unde şi denumirea de mai tirziu. Această stradă sinuos conturată a purtat întotdeauna amprenta unei intense activităţi comerciale, drumul fiind recunoscut ca atare în toate timpurile. Cum era şi firesc, anvergura viitoarei artere şi cele două puncte majore de sprijin — Obor şi Bd. Republicii au impus trasarea unei traiectorii drepte, prin eliminarea vechilor meandre ale străzilor. Dat fiind faptul că porţiunea pină la Bd. Republică nu conţine clădiri cu valoarea funcţională, istoric sau arhitecturală deosebită, restructurarea este aproape totală. — Deci, vă rugăm să ne demonstraţi pe machetă cum se croieşte noua cale. — Ţinind seama de faptul că trebuie să se realizeze o arteră care să preia circulaţia majoră dinspre Colentina spre centrul oraşului, cu două puncte importante de descărcare — str. Mihai Eminescu, str. Traian şi Bd. Republicii, continuînd cu cealaltă porţiune a Căii Moşilor spre Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Unirii — viitorul bulevard va avea o deschidere de 21 m la partea carosabilă, adaptat pentru două fire de circulaţie pe sens plus linia de tramvai, mărginit de o parte şi de alta de trotuare * Ioana Pătraşcu (Continuare în pag. a 2-a) rlaria fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte în pagina a 3-a Eminescu V-aţi întrebat vreodată, rostindu-i numele fie şi in gind, de ce ne lăsăm copleşiţi de gravitate, in loc să ne ştim bucura, cum, ar fi mai firesc, numai de sonoritatea-i luminoasă ? Iar cind am vrut să-l elogiem, sâ-i punem la picioare cununi de cuvinte, le-am găsit vreodată pe cele dorite ? Hotărit, Eminescu ne complexează, superlativele şi verbele tari, majusculele şi exclamaţiile noastre spun pe zi ce trece tot mai puţin in comparaţie cu setea noastră de a-l glorifica. A vorbi despre Eminescu este tot mai greu. Limba română din care l-am cunoscut şi prin care ne-a botezat — işi pierde puterea tocmai faţă de el. Epitetele, oricit de proaspete, devin pe dală străvezii şi abstracte, iar argumentele şi metaforele, oricit de strălucitoare, se sting ca nişte fulgere in lumina soarelui. Izvorul eminescian, fierbinte şi etern, se scurge pe sub gheata cuvintelor noastre mari şi sărbătoreşti. Oricit l-am vedea de clar, de viu, de limpede in substanţa lui concretă, el râmine o realitate transcendentală, care scapă mereu din chinga măsurilor noastre sărace, necesitind alte măsuri, dăltuite din alte materiale. Gigantici sunt şi Carpaţii, nemuritoare este şi marea, demiurg este şi cerul, şi totuşi lor le ajunge şi lor li se potriveşte această formă telurică a limbii cotidiene, care li s-a modelat şi dimensionat ca o magmă pe trupurile răcite. In cazul lui Eminescu, autorul de limbă, aceasta urcă deasupra sa, ca un nimb imaterial şi de aceea greu de cuprins. Prototip nu numai ca poet, dar şi ca om, etalon rivnit al sufletelor noastre, Eminescu cere un alt fel de a-l omagia. Romulus Rusan (Continuare în pag. a 2-a)