România Liberă, februarie 1979 (Anul 37, nr. 10658-10681)

1979-02-01 / nr. 10658

Pagina a 2-a — 7 februarie 1979 O carte cu multiple semnificaţii *) Noua carte a lui Grigore Zanc*) se înscrie în perimetrul tematic al literaturii despre activistul de partid, temă de o semnificativă actualitate, stind în atenţia scriitorilor noştri, şi ar fi suficient să ne gîndim — în acest sens — la cărţile semnate de Alexandru Ivasiuc, Ion Lăncrănjan, Platon Pardău, Dinu Săraru ş.a. In principiu, este vorba de raportarea individului la istorie, prin atitudinea faţă de putere. în acest sens, Cădere liberă este o carte care se poate numi politică nu numai din perspectiva atitudinii ce o străbate, ci şi din cea ,a mediului investigat, personajul-narator fiind un tînăr activist de partid, deci aparţinînd unei tipologii umane şi sociale caracterizate prin putere de cuprindere şi înţelegere. Se întreprinde, aici, o radiografie atentă, chiar minuţioasă, a mişcărilor de conştiinţă provocate de experienţa sa de viaţă. Privirea autorului este dinlăuntrul problemelor abordate, optica este proporţională acestora, nici măritoare, nici indiferentă, foarte sensibilă la dinamica obiectivă şi subiectivă a construcţiei socialiste. De aceea, atenţia se concentrează asupra factorului uman aflat în acţiune, personajele sunt urmărite cu o privire mereu judecătoare de către personajul-narator, uşor abstras din ce se întîmplă în jurul imediat, tocmai ca să poată observa mai pătrunzător. Se radiografiază şi se expune spre ridicol carierismul, linguşeala, lipsa de caracter, suficienţa, incompetenţa, oportunismul. Sinceritatea ca principiu de viaţă imprimă scenelor relatate contururi mai apăsate. Cea de la început atinge grotescul, în latură derizorie, atunci cînd frizerul îl abandonează pe autor doar pe jumătate Grigore Zanc, Cădere liberă, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978. te ras, copleşit de evenimentul venirii „şefului“ local, pentru care scoate instrumente din import. Tonul cărţii are o francheţe incriminantă în felul celei practicate de Ion Lăncrănjan sau Augustin Buzura. Este un caz de asumare etică şi circumspecţie justiţiară în judecarea faptelor, pe o protecţie socială de larg interes. Romanul este un lung act de confesiune, în care memoria faptelor din trecutul imediat funcţionează şi ca instrument de reformulare critică a evenimentelor ; eroul-observator are o putere remarcabilă de pătrundere, are un simţ aparte al sensului, intuieşte adevărul de fond, nu disculpă, ci disociază. Cremene — personajul in cauză — are o rezonanţă lăuntrică acută, este „complicat“ în sensul că nu se mulţumeşte cu suprafaţa lucrurilor, ci le caută miezul, iar prin această căutare se descoperă şi pe sine, descoperind adevărul din preajmă , lărgind, dar şi diminuînd, pe parcurs, spre sfirşit, importanţa de la început a faptelor (în partea a doua, cîştigă importanţă biografia sentimentală a eroului). Lungul traseu rememorat, confesiunea la persoana întîi singular omogenizează fluxul anecdotic într-o substanţă fluentă, în care se întrepătrund observaţiile autorului şi nucleele narative, legate de natura funcţiei sau confidenţiale, în acel regim al prelungirilor şi alternanţelor care dă cel mai sigur o impresie autentică despre viaţă. Tînărul autor clujean are o accepţie modernă despre literatură, o literatură neconstrînsă de reţete interne, iar dacă acestea există, le atenuează conturul rebarbativ prin irepresibila impresie de viaţă. Fluxul narativ al cărţii se constituie intr-o meditaţie despre sinceritate şi calitatea reală a oamenilor in angrenajul social, într-o pledoarie pentru necesitatea urcărilor şi coborîrilor, în funcţie de calităţile reale ale indivizilor şi nu de cele inventate sau fals atribuite. Astăzi nu se mai pot accepta, nici chiar tolera, anchilozările în organismul social, exerciţiile de rutină acolo unde este nevoie de gîndire creatoare, în pas cu viaţa şi în consens cu cerinţele ei. Or, din perspectiva activistului de partid, cartea lui Grigore Zanc tocmai spre dezbaterea acestei probleme acute se deschide, într-un fel franc, ofensiv, direct, asumativ. Ideea cărţii o găsim sintetizată extrem de clar in cîteva fraze ale primului, rostite la o şedinţă : „Cred că e timpul să bată un vînt al competenţei care să-i clatine pe toţi neaveniţii din scăunele lor ; e timpul să-i preţuim pe oameni după ceea ce ştiu, pot şi vor să facă, iar nu după , sonoritatea vorbelor, meritele bunicilor sau forma uneltelor mînuite de ei , cred că trebuie renunţat la tot felul de cîrji pentru sprijinirea mediocrităţii, lăsîndu-i pe oameni să-şi dobîndească locul cuvenit prin propriile lor forţe, să aibă şi să-şi valideze fiecare şansa înălţării sau a căderii libere“. Tonul acestui citat este semnificativ pentru atitudinea generală pe care o exprimă cartea. Totul stă sub semnul căutării sincerităţii şi al rostirii adevărului, convenienţa este incriminată, în numele unor principii morale care sînt ale vieţii noastre inseşi. Intre toate celelalte personaje, care apar şi dispar de pe scena acţiunii, se detaşează primul şi naratorul, cîştigînd în semnificaţie simbolică : cel dinţii pentru garanţia eforturilor constructive, al doilea pentru luciditatea radiografiilor necesare. Titu Popescu Lecturile criticului ) După„Lecturi şi zile“ din 1975, aceste „Alte lecturi şi alte zile“ îmbogăţesc, fără a modifica, portretul de critic şi istoric literar al autorului. Mircea Zaciu „petrece“ zile admirabile şi fructuoase prin lectura acelor cărţi — selectate cu grijă — ce-i pot servi drept argument în pledoaria sa pentru un climat literar calm, echilibrat, propice dezbaterilor de idei pe teme fundamentale, fie chiar şi controverselor purtate cu deplină competenţă, seriozitate, animate de dorinţa de a clarifica probleme literare încă neelucidate, umbroase, dificile. Preocupat să analizeze şi să diagnosticheze „starea literaturii“, Mircea Zaciu este de părere că nu se poate porni „decit de la situaţia poeziei“, simptomatologie majoră pentru ansamblul fenomenului dintr-o epocă. T. Maiorescu, E. Lovinescu în ale lor „cercetări critice“ au avut, spune criticul, în primul rînd in vedere lirica în versuri a epocii lor. Critica nu ar face decit să reflecte starea literaturii şi în primul rînd a poeziei : „Dacă azi, dezbaterile critice sînt ameninţate de o inexplicabilă anemie şi însăşi cronica literară — atît de promptă, dinamică altă dată — pare atinsă de o ascunsă cloroză, oare nu tot în spaţiul poeziei ar trebui să se caute pricinile? Mircea Zaciu este de părere că multora din cei ce „asaltează viaţa literară“ le este absentă „conştiinţa limpede a substanţei şi funcţiilor lirismului“ că în poezia actuală se petrece „un proces de eroziune şi, simultan, unul de generalizare a facilităţii, a unui soi de dicteu mecanic de locuri comune“. Ca orice critic care are un obiectiv în actualitate, Mircea Zaciu urmăreşte să de*) Mircea Zaciu : „Alte lecturi şi alte zile“, Ed. Eminescu mistifice versificaţiile unor „numeroşi imitatori şi epigoni, ameninţînd cu împotmolirea în manierism“. Fenomenul de epigonism e urmărit succesiv, în apariţii ce au marcat diverse etape istorice : posteminescianismul, idilismul post-coşbucian ş.a. In acelaşi timp, Mircea Zaciu demonstrează în ce fel tradiţia unui mare poet poate fi preluată în mod fecund de un alt spirit creator de mare intensitate, rezultatul fiind o poezie care să însumeze tradiţia creind o nouă „modernitate“. G. Bacovia atestă consumarea rapidă a simbolismului într-un peisaj literar unde recurenţa eminescianismului coexistă cu foarte timpuria tendinţă de sincronizare la formulele avansardei poetice europene : Vlahuţă contemporan cu Tristan Tzara. Tradiţia festivă, preluarea bine asimilată a marilor modele pe care le propune un predecesor (sau — de ce nu — contemporan !) ilustru presupune procese organice, intrinsece de integrare şi recuperare. Este de reţinut că „cele trei variante realmente fecunde ale neamului nostru se cristalizează în primele decenii în creaţia lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Barbu, reprezentînd o sinteză nouă, originală a „tradiţionalismului“ (însumîndu-l şi pe Eminescu) şi „modernismului“ (incluzind atit simbolismul, cit şi avangardismul anilor ’20). Fără a se îndepărta de ideea „sincroniei“ scriitorii de seamă dovedesc „conştiinţa de a fi expresia unei sensibilităţi moderne şi problematicii veacului la scară mondială“. Uneori, scriitorul poate da soluţii momentane ce sînt însă fermenţi cu consecinţe majore chiar dacă oarecum întîrziate. Astfel procedează Macedonski cînd la finele secolului trecut, pe fundalul unei istoviri lirice epigonic-eminesciene „minează neoclasicismul, romantismul, parnasianismul cu timide tentaţii simboliste“. Critica, înţeleasă ca o „conştiinţă a literaturii“ va reflecta cu fidelitate procesele de împrospătare, modernizare sau dimpotrivă, de ofilire, sau epigonism ale literaturii. Specia critică pe care Mircea Zaciu o susţine şi o încurajează pare a fi „cozeria“ sau „pe buna românească maioresciană“, „convorbirile“ care însă nu înseamnă „verbiaj alandala“, „exhibiţionism retoric“ ci presupune competenţă, sobrietate, sena a valorilor şi o conştiinţă pură. Astfel asperităţile vor fi treptat atenuate iar cititorii vor beneficia de concluziile sănătoase ale dezbaterii. Lecturile criticului sînt cît se poate de variate şi în zadar vom încerca să legăm intre, ele aceste „zile“ de lectură , fiecare se închide în sine şi asupra sa pentru a face loc parcurgerii unui alt volum, operei unui alt scriitor în afara oricărei preocupări de continuitate. Cării Petrescu („Soarele şi moartea“), Laurenţiu Fulga („Fascinaţia umanului)“, Ion Brad („Veghea poetului“), Eugen Uricaru („Rug şi Flacără“), I. Haliade Rădulescu („Heliade la drumul jumătate“), Doina Curticăneanu” 1.O poeică a migraţiei“), O. Goga („Recitîndu-l pe Goga“) etc. Fără a se declara adept al uneia sau alteia dintre metodele critice, fără a susţine o anumită orientare literară în defavoarea alteia. Mircea Zaciu îşi propune să-l informeze judicios pe iubitorul de literatură asupra cărţilor recent apărute, să-l orienteze pe cel neprevenit spre autentice valori estetice pe care îşi propune să le comenteze cu onestitate şi pricepere dorind pentru această nobilă specie care este critica literară, un loc de seamă în viaţa literară. Adriana Iliescu * Muzeul literaturii române redeschide cu începere de astăzi expoziţia „Comori ale patrimoniului literar“, selecţie din achiziţiile de valoare ale ultimilor ani. Expoziţia, reunind manuscrise, corespondenţă a scriitorilor români şi străini, fotografii, cărţi vechi româneşti şi obiecte memoriale, prilejuieşte o emoţionantă incensiune în spaţii necunoscute ale vieţii literare româneşti. * In comuna Tulgheş — Harghita, a avut loc proiecţia filmului românesc „Regăsire“, urmată de dezbaterea „Familia, celulă de bază a societăţii“. * Cea mai recentă premieră a Teatrului dramatic „G. Bacovia“ din Bacău — „Cum vă place“ de W. Shakespeare. Regia este semnată de Cristian Pepino, iar scenografia de Dan Hitianu. * „Istoria se scrie în fiecare zi“ se intitulează concursul literar organizat în cadrul „Lunii cărţii la sate“ de către comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă Neamţ şi biblioteca judeţeană. UNA PE ZI de MATTY — ...Oricum, cea mai avantajoasă anonimă e cea la care găsești pe cineva care s-o semneze... Cercetări etnografice După cum se ştie, la Sibiu s-a constituit, cu aproape doi ani in urmă, Asociaţia folcloriştilor şi etnografilor din judeţ. Şi iată că, recent, a văzut lumina tiparului primul volum, care inmănunchiază cercetările membrilor asociaţiei, prezentate in diferite sesiuni ele comunicări ştiinţifice. Volumul — îngrijit de un pasionat in materie, prof. Ilie Moise — după un studiu introductiv privind zonele şi microzonele folclorice ale judeţului Sibiu şi unele repere in cercetarea folclorului contemporan, semnat de conf. univ. dr. G. Pavelescu, prezintă 13 comunicări foarte interesante : ..Colindul laic la Cîrţişoara“ de Ilie Moise. „Rolul şi semnificaţia steagului de nuntă în Mărginimea Sibiului“ de Ion Albescu. ..Pomul vieţii în ceramica transilvăneană“ şi ..Ceramica transilvăneană şi un albastru de cobalt“, ambele semnate de Horst, Kluch, etc. Volumul este ilustrat şi cu 15 planşe. (L. VIRGIL), geografie. . Pornind de la ideea că geografia trebuie să contribuie la educaţia complexă a elevilor, profesorul Nicolae Zecheru a amenajat in curtea şcolii un teren, care oferă toate elementele pentru cunoaşterea mecanismelor proceselor geografice. O suprafaţă de circa 200 mp a fost împărţită in patru platforme : astronomică, meteorologică, topograficiă şi geomorfologică. Cu ajutorul ceasului solar, a eclimetrului şi indicatorului stelei polare, elevii îşi formează pe platforma astronomică deprinderi de orientare, stabilesc meridianul şi paralela pe care se află, calculează direcţia şi poziţia stelei polare, înălţimea Soarelui deasupra Pămintului etc. Pe platforma meteorologică au fost instalate o serie de aparate — termometru, barometru, hidrometru, girueta etc. —, cu ajutorul cărora elevii se familiarizează cu noţiuni şi elemente despre evoluţia timpului , iar la „calendarul vremii“ (un alt aparat sinteză), află cotidian datele despre starea vremii. Pe platforma topografică se află macheta satului Popeşti, macheta unei întreprinderi industriale, şi cea a unui nod rutier, se prezintă sinoptic mediul înconjurător, poziţia satului in zonă, distanţa in kilometri a aşezării faţă de diferite capitale ale lumii etc. Se înţelege, deci, că o oră de geografie la şcoala generală din Popeşti se s transformă de fiecare dată „intr-un tur de orizont prin sat şi prin lume“ — cum spunea un tînăr din comună. (DUMITRU TECUŢA). Opt spargeri Ion Bobeică, de profesie sculer-matriţer la întreprinderea de utilaj petrolier din Tirgovişte, lucra zilnic m... două schimburi. Unul legal şi altul... penal ! Ziua la întreprinderea amintită, noaptea pe la alimentare. Căci, împreună cu cîţiva ciraci — printre care Cornul Crasiozi şi Vasile Alexandru — se ,,specializase“ în... spargerea de magazine alimentare Ca sculer avea o trusă de scule cu ajutorul cărora desfăcea cu uşurinţă lacătele. Şi, in mai puţin de trei luni, au făcut opt spargeri, in momentul insă in care se pregăteau să spargă magazinul alimentar din micro 4 — Tîrgovişte, le-a ieşit in cale plutonierul major Ştefan Duţu. Hoţii s-au împrăştiat care-ncotro, dar în fugă unul dintre ei, şi-a pierdut haina şi buletinul de identitate. (T. DUMITRU). Scrisoare din Suedia Profesorul I. Chira, preşedintele Comitetului pentru cultură şi educaţie socialistă al judeţului Bihor, a primit recent de la dr. Wilt Brattstrom, membru in conducerea Societăţii de prietenie Suedia—România, o scrisoare care constituie, prin conţinutul ei, un ecou emoţionant la turneul întreprins recent acolo de ansamblul „Bihorul“. Alcătuit din 20 de flăcăi şi fete — majoritatea muncitori la ,,înfrăţirea“, „Sinteza“, „Solidaritatea“ etc., din Oradea. —. ansamblul a prezentat,in 24 localităţi numeroase spectacole, obţinînd la Gotebourg, Ystad, Lysekil etc., şi apoi la Stockholm, un succes deosebit. Publicul şi presa au elogiat cu însufleţire pe interpreţi, inclusiv pe cei doi solişti vocali — Florica Bradu şi Dumitru Sopon. Concludente sunt in acest sens şi cuvintele autorului scrisorii . Trebuie să admit că pentru mine au fost profund mişcătoare minutele de final, cînd dansatorii şi soliştii, prinzindu-şi mina, jucau şi cintau „Hora Unirii“ Au fost momente pe care spectatorii nu le pot uita... Este intr-adevăr fantastică experienţa acestui ansamblu in a reda bogăţia folclorului din frumoasa dvs. patrie. Şi, ţineţi minte, cindi împreună cu ansamblul ..Bihorul“, am cîntat şi noi : „Hora Unirii ?“ (V. LAZAR). Rubrică realizată de Pia Rădulescu Tur de orizont prin sat şi prin lume Transpusă in practică, ideea profesorului Nicolae Zecheru, directorul şcolii generale din satul Popeşti (Prahova), a dat naştere unui veritabil centru metodologic pentru profesorii de Premieră „Stanislaw Moniuszko" pe scena Operei Române La finele secolului al 18-lea, mai precis, după infringerea insurecţiei condusă de viteazul fiu al poporului polonez Tadeusz Kosciusko, în anul 1795, patria lui Chopin a fost împărţită între Austria, Prusia şi Rusia ţaristă. Au urmat vremuri de bejenie, vremuri de tristă amintire, ani de luptă, pentru obţinerea mult invintei independente naţionale. Dar, din nefericire, nici in anul 1883, insurecţia armată nu a avut sorţi de izbindă. în acest climat spiritual, a fost firesc ca în preocupările tuturor artiştilor autentici ai Poloniei, patria ca meditaţie să ocupe un loc primordial, să fie marele univers de inspiraţie al creatorilor. Astfel se explică nu numai patriotismul ardent al lui Chopin, ci şi al unui alt compozitor cel har, Stanislaw Moniuszko, născut la 5 mai 1819, la Ubiel, şi format la şcoala severă a conservatorului din Berlin. In aproape toate lucrările sale se simte suflul proaspăt al muzicii populare poloneze, atît sub aspectul unei cantabilităţi nostalgice, de un accentuat spirit slav, cit şi sub acela al unui dinamism cuceritor, asociat unor minunate dansuri, precum mazurka, poloneza şi krakowiak-ul. Stanislav Moniuszko a fost un remarcabil melodist şi a obţinut o personală sinteză sonoră, îmbinind expresiv mijloacele de expresie tipice romantismului muzical cu cele ale cintecului popular al ţării sale. Ca mai toţi romanticii, el nu a fost un polifonist, in schimb, el a atras atenţia prin suflul său armonic generos şi orchestraţia sa măiastră, in care a emancipat instrumentele de culoare, uneori chiar prefigurind pe impresioniştii francezi. Stanislav Moniuszko poate fi considerat părintele operei poloneze. Iar în acest sens, Halka şi Rokiczana, de un accentuat caracter social şi Plutaşul, Contesa, Verburi nobile, dar mai cu seamă Conacul cu stafii — opere bufe pline de energie, răspîndind o contaminantă bună dispoziţie — constituie mărturii grăitoare. După cum foarte bine a arătat un comentator, „istorioara lui K. W. Wojcicki despre doi fraţi, Zbigniew şi Zygmunt, care, ajunşi la conacul stolnicului, sunt fermecaţi de surorile Jadwiga şi Hanna şi despre doi oameni din popor care-şi unesc soarta cu fetele de casă ale fii- celor stolnicului, nu a constituit decit un pretext pe care s-au grefat tradiţii literare şi ecouri ale unor evenimente bine întipărite in conştiinţa polonezilor...“. Opera relevă, în primul rînd, o profundă iubire de ţară, iar în această privinţă versuri precum Şi ţara-i cheamă pe toţi sub steag... In tura aceasta / fata, nevasta / Ştiu cum răsună vocea străbună... Pentru ţara strămoşească / Falnic leu — aşa l-aş vrea ! Cu-ndirjire s-o iubească / Viaţa pentru ea să-şi dea ! — merită a fi menţionate la loc de cinste. Nu întîmplător, cenzura timpului a suspendat-o, considerînd-o, CRONICA MUZICALĂ de Doru Popovici de-a dreptul „periculoasă și subversivă“ ! Ea a fost reluată abia după moartea lui Stanislav Moniuszko, în anul 1872. După cum nu întîmplător creatorul a rostit nemuritoarele sale cuvinte : „dacă iubesc munca, o iubesc ca pe un mijloc cinstit de a face ceva pentru ţară“. Iar după 1863, adică după insuccesul insurecţiei îndreptată împotriva ocupaţiei străine, el a mărturisit din inimă curată că „singura bucurie in mijlocul atitor infrîngeri o găseşte în muncă“... Ca un omagiu adus tuturor celor ce au luptat în acele timpuri împotriva împilării, la 20 noiembrie 1956, Teatrul Mare din Varşovia, groaznic avariat în perioada celui de al doilea război mondial, şi-a „redeschis porţile“, cu opera aceasta „atît de poloneză“ ; evenimentul artistic a coincis ,cu sărbătorirea a 200 de ani de existenţă a marii instituţii de cultură din Polonia. Opera s-a bucurat de montări strălucite, , la: Köln (1926), Chicago, Basel, Berna etc. La Opera Română din Bucureşti, premiera operei Conacul cu stafii s-a bucurat de un remarcabil succes. In primulrînd, datorită unui mare dirijor, care a condus minunat întregul nostru ansamblu : Antoni Wicherek. Regia — Maria Foltyn — a vibrat în consonanță cu acel ceva „atit de polonez“, punînd accentul pe episoadele lirice, ducîndu-ne într-un anume fel cu gindurile la epopeea lui Adam Mickiewicz, „Pan Tadeusz“. Au reînviat obiceiuri din vremuri de demult, legate de viaţa soldaţilor, de satul patriarhal al unei Polonii mitice, de carnaval, de şezători, de fascinantele nopţi ale Anului Nou, de coloritul senin, al vieţii familiale din această ţară. Merită a fi consemnate coregrafia lui Witold Gruca şi muzicalitatea fină imprimată soliştilor noştri de corepetitoarea Ewa Cwieczkowska. Dintre solişti reliefăm pe Elena Grigorescu (Hanna), o soprană lirică de valoare internaţională, cuceritoare şi printr-un sugestiv joc de scenă, şi pe mezzosoprana Iulia Marpozan (Iadwiga), foarte muzicală, sigură pe rol, într-un cuvint , convingătoare. Basul Gheorghe Crăsnaru (Zbigniew) — ca şi in alte apariţii, de-a dreptul tulburător. Iată ceea ce se numeşte un „cîntăreţ total“, la fel de emoţionant în preclasici, în clasici şi romantici, precum şi-n creaţia modernă. El este, indiscutabil, după Nicolae Florei, marea apariţie pe scena operei noastre. Nu exagerăm socotindu-l un George Folescu al zilelor noastre ! Tenorul Florin Diaconescu, într-o formă vocală extraordinară, a interpretat rolul lui Ştefan cu o măiestrie demnă de o nobilă apreciere, reeditînd succesul său din opera Hamlet de Pascal Bentoiu. Mai pot fi citaţi sub un con de lumină Iulia Bucîuceanu, Marcel Angelescu, Nicolae Urziceanu, Ioan Hvorov, Valeria Savu, Cristian Mihăilescu. Am lăsat mai la urmă pe Emil Iuraşcu (Spătarul), bariton cu o voce de rară frumuseţe, dar care va trebui să aprofundeze frazarea şi să insiste mai mult asupra obţinerii unei policromii de nuanţe. Deoarece nu „ne servim de voce“ ci... „servim muzica“ ! Corul operei, condus de Stelian Olariu, reprezintă, fără exagerare, compartimentul cel mai izbutit al ansamblului ; ca-ntotdeauna, Stelian Olariu a fost un creator de atmosferă și un comentator rafinat. Premiera operei „Conacul cu stafii“ de Stanislav Moniuszko ne-a oferit ceea ce marele Constantin Brâncuşi numea... bucurie curată ! « Cine seteme de Diogene? (Ürma're diri pag. 1) ecou in.ceea ce am putea denumi, fără teamă de a greși, receptivitatea secolului XX. Desigur, atunci cind criteriile etice care determină nobila rezonantă a individului sint de o calitate superioară — cum se intimplă la noi, în virtutea umanismului socialist care ne animăm, direcţionindu-ne — şi reacţiile sint mai intense, mai concrete. JVimeni viu se mai consideră un Robinson Crusoe, izolarea fiind practic imposibilă din punct de vedere afectiv, moral. Şi, logic, pe toate planurile, politic, economic, cultural-artistic, colaborarea se impune, fiind, tocmai, o garanţie a adincirii raporturilor interumane, implicit interstatale, reazem al înţelegerii între popoare, al păcii. Pentru a nu idealiza lucrurile, se cuvine să reflectăm, însă, şi asupra piedicilor care mai bruiază echitabilul şi atit de necesarul dialog dintre naţiuni. Există oameni care cred că numai lor , li se datorează respect, sau numai ţării pe care o reprezintă sau înlăuntrul căreia trăiesc. Exclusivismul, justificat în fel şi chip, se aseamănă — în epoca pe care, laolaltă, o străbatem — cu o mască incapabilă să oglindească, nuanţat, simţăminte, stări de spirit, realităţi subtile, mulţumindu-se să înfăţişeze doar una şi aceeaşi fată anchilozată,' tumefiată' de inexis- 7.&nţa trăirilor autentice, gata să susţină — pină la limită, pină la distrugere — o cauză greşită, reacţionară, cum se intimplă, de exemplu, cu propovăduitorii şi apărătorii apartheidului, cu profesioniştii teroarei, ca şi cu cei care, utilizînd mijloace in stare să le disimuleze intenţiile, comit aceleaşi fărădelegi in numele unei „libertăţi totale“, adică lipsite exact de ceea ce ii trebuie omului ca să fie — vorba lui Diogene — realmente om. Aceştia, în special, au deprinderea să împartă lumea în două părţi distincte : de o parte — fiinţele vii, de cealaltă parte — materia inanimată, respectiv bunurile materiale care îşi au sursa in avansul, extraordinar, tehnic şi ştiinţific. In numele puterii „materiei inanimate" de care dispun, dumnealor se socotesc nu numai invincibili (culmea, şi din punct de vedere moral !), dar şi purtători ai „lămpii lui Diogene“... Depinde, indiscutabil, de oamenii realmente oameni să apuce, hotărît, încheietura iniinii celor care, în ciuda peroraţiei lor — zice-se în numele simbolului lansat de filozoful care a locuit intr-un biet butoi — ţin deasupra capului fiecărui pămîntean (şi al propriului cap!) 15 tone de explozibil, împiedicindu-i să distrugă ,partea animată“ a lumii, pentru a dobindi , „partea inanimată“ a acesteia... Am scris rîndurile de mai sus, cu gindul la anul 1979, declarat — de obştea mondială — drept an internaţional al copilului, intrebindu-mă, fireşte, cine anume se teme, intr-adevăr, de Diogene ? Copiii, in nici un caz, nu ! De unde rezidă şi îndatorirea noastră, a adulţilor, de a le păstra intactă lumea în care ei fac abia primii paşi . „Vrem ca toţi copiii României — spunea preşedintele României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — incepind cu cei din leagăn, cu şoimii şi pionierii, întregul nostru tineret să crească la adăpost de grija că miine ar putea cădea asupra lor bomba atomică, că miine ar putea fi victima ucigătoarelor arme chimice, a bombelor cu neutroni, a celorlalte îngrozitoare mijloace de distrugere în masă. Suntem la fel de preocupaţi ca şi copiii şi tinerii celorlalte popoare să crească in linişte şi pace, ca mamele de pretutindeni să nu-şi trimită copiii pe fronturile de luptă, să nu-şi mai plîngă copiii morţi în război. Vrem ca întregul tineret al lumii să-şi pună întreaga forţă creatoare, tot elanul, în slujba civilizaţiei, a ştiinţei, a cunoaşterii, a ridicării economice şi bunăstării popoarelor, împlinirea acestui ideal este menirea socialismului şi comunismului — şi pentru această măreaţă cauză vom face totul, nu vom precupeţi nimic !“ „Románia libera" In ziua de 25 decembrie 1979 m-am căsătorit la Casa căsătoriilor a sectorului S. Un fotograf care — am aflat ulterior — aparţinea de unitatea „Foto Lux“ din str. Gabroveni nr. 10, cu acordul meu, a început să înregistreze imagini, aşa cum se obişnuieşte în asemenea împrejurări. Acceptînd fotografierea am înţeles să se înregistreze circa 20—25 imagini, dar fotograful, fără să mai întrebe, nu s-a oprit pină la o sală. La terminare, mi-a înmînat trei carnete cu chitanţe a cile patru lei fiecare şi mi-a pretins 450 lei, pe care i-am achitat pe loc fără să am posibilitatea să număr cele 97 de chitanţe cite conţineau cele trei carnete. Această operaţie am făcut-o abia cînd am ajuns acasă. Primisem deci chitanţe numai pentru 388 lei. Căutind să aflu in ce condiţii pot comanda fotografiile, mi s-a spus că cei patru lei daţi anticipat pentru fiecare imagine reprezentau valoarea filmului, a manoperei și a copiilor de contact. Plătisem, deci, 450 lei pentru nimic. Trecind peste asta, am vrut să comand, plătind suplimentar, cite o copie 6/9 de pe imaginile ce le voi alege. Am fost refuzat sub pretext că asemenea fotografii se fac numai de pe filmul clientului. Dar oare cele trei filme plătite anticipat nu erau ale mele ? Mai departe, mi s-a comunicat că reproducerea fotografiilor este condiţionată de executarea a două copii identice 9/12 de pe fiecare imagine aleasă, plătind in plus încă 10 lei. Considerînd condiţiile impuse ca inacceptabile, am cerut să mi se predea negativele pe care le-am plătit anticipat, dar am fost refuzat categoric, socotindu-se negativele ca proprietate a unităţii. Mi s-a comunicat, totuşi, că aceste negative mi-ar putea fi predate dacă aş comanda fotografii in valoare de 60 la sută din valoarea întregii comenzi, adică dacă, pe Ungă cei 450 lei, aş mai plăti circa 600 lei. Modul cum s-a procedat in cazul meu, şi presupun in toate cazurile asemănătoare cind, folosindu-se starea de emoţie firească unor asemenea evenimente, se impun clienţilor asemenea condiţii, îl socotesc abuziv şi departe de ceea ce trebuie să însemne raporturile intre o unitate prestatoare de servicii şi beneficiar. ADRIAN RĂDULESCU str. Pavlov nr. 33—35 Bucureşti Vă scriu în numele unor navetişti care circulă pe ruta Rîmnicu Vilcea — Bercaniu sat. De la 1 ianuarie 1979 pe această rută, autobuzele nu mai circulă după grafic, astfel că ajungem la lucru cu o oră sau două mai tirziu. La ieşirea de la lucru, autobuzul, care după grafic ar trebui să plece la ora 16.45, nu mai pleacă deloc. Şeful Autogării susţine fie că n-are maşină, fie că n-are şofer, pe care să-l trimită în cursă. Dacă nu se rezolvă această problemă, vom avea dificultăţi serioase la locurile noastre de muncă. DUMITRU SIŞU satul Berceoiu nr. 83 judeţul Vilcea După cum se ştie, în Bucureşti plata consumului de apă se face trimestrial. Un lucrător al I.C.A.R. vizitează, în orele de dimineaţă, locuinţele cetăţenilor şi le luminează chitanţa, în schimibul sumei cuvenite. Locatarii care nu sunt la acele ore acasă — şi aceştia sunt cei mai numeroşi — primesc prin poştă o somaţie prin care sunt invitaţi să se prezinte la casieria I.C.A.R. pentru a achita suma respectivă, sumă care, uneori abia depăşeşte costul corespondenţei respective şi al mijloacelor de transport folosite. Sunt de părere că ar fi mult mai nimerit dacă încasatorii ar veni şi in orele de după amiază. Sute sisute de cetăţeni ar fi scutiţi de deplasări, I.C.A.R.-ul ar face încasările la timp si ni şi-ar mai pierde timp şi bani cu somaţii. ION ALEXANDRU str. Melodiei nr. 28 Bucureşti întreprinderea ele transport Bucureşti susţine că traseele lungi nu pot fi parcurse făra transbordare. In toate celelalte moduri de transport — feroviar, auto, maritim, aerian — se caută a se crea relaţii directe cit mai lungi posibile fără transbordare, făcindu-se, in acest scop, investiţii însemnate. Mie îmi apare cu totul inexplicabil de ce se poate călători de la Bucureşti la Paris fără transbordare, iar in capitala noastră nu se poate călători direct de la Bucureştii Noi pină in Berceni, de exemplu. Problema are şi un alt aspect. In toate celelalte moduri de transport, in cazul unei călătorii cu transbordare, biletul se vinde pentru întreaga distanţa parcursă. In Bucureşti insă cetăţenii sunt siliţi să plătească de două ori tariful pentru traseul parcurs cu transbordare. Se mai afirmă că ar exista posibilităţi lesnicioase de transbordare. Realitatea este că, de cind cu distanţarea, suprimarea, dislocarea staţiilor, transbordările nu mai sunt aproape niciodată lesnicioase, ci sint legate de parcurgerea unor distanţe apreciabile. I.T.B. are obligaţia să rezolve in mod echitabil aceste probleme, ţinind seama, in mai mare măsură şi cu mult mai multă solicitudine, de doleanţele cetăţenilor. ING. P. POPESCU str. Crinului 26—32 Bucureşti TELEVIZIUNE Programul 1 17 : Telex ; 17,05 : Teleşcoala ; 17,25 : Curs de limba rusă ; 17,45 : Pentru timpul dv. liber ; 17,55 : Consultaţii juridice ; 18,15 : Reportaj pe glob ; 18,35 : Muzica în imagini ; 19,05 : Sindbad marinarul ; 19,30 : Telejurnal ; 19,50 : Reportaj TV ; 20,10 : Muzică populară ; 20,20 : Ora tineretului ; 21,10 : Gheţurile în ţara de foc ; 21,50 : Muzică uşoară ; 22,15 : Telejurnal ; 19,30 : Telejurnal ; 19,50 : Orchestra simfonica a Radioteleviziunii ; 21,10 : Telex ; 21,15 : Reportaj TV ; 21,25 : Romanţe ; 21,50 : România pitorească ; CINEMATOGRAFE FRONT IN SPATELE FRONTULUI I Patria (11 86 25), orele 15 — 19 ; POLITIA ESTE ÎNVINSA : Scola (11 03 72), orele 15 - 17 - 19 - 21 Luceafărul (15 87 67), orele 15 - 17 -19 - 20,45; Festival (15 63 84), orele 15 - 17 - 19 - 20,45 ; EXPLOZIE IN MAREA EGEE : Sala Palatului, ora 20 ; DRUMURI IN CUMPĂNĂ : Central (14 12 24), orele 15 - 17,30 - 20 ; Gloria (47 46 75), orele 15,45 — 18 — 20 ! LANTUL AMINTIRILOR : Capitol (16 29 17), orele 14,30 - 17,30 - 20,15! Palatul Sporturilor si Culturii (23 40 40), ora 18 ; Grivita (17 08 58), orele 14,30 - 17,30 - 20,15 ; VLAD ŢEPEȘ , Victoria (16 28 79), orele 15,30 - 19; Excelsior (65 49 45), orele 16 — 19; Flamura (85 77 12), orele 16-19 ; DETECTIV PARTICULAR ! București (15 61 54), orele 15,45 - 18 -20,15 ; Feroviar (50 51 40), orele 15,45 - 18 -20,15 ; Modern (23 71 01), orele 15 — 17.30 - 20 ; CONSPIRAȚIA TĂCERII : Studio (13 92 72), orele 10 - 12 - 14 - 16 - 18 - 20 ; Eforie (13 04 83), orele 15 — 17.30 - 20 ; ECATERINA TEODOROIU ; Dacia (50 35 94), orele 15 - 17.30 - 20 ; Pacea (60 30 85), orele 16 - 18 .20; DIAVOLII DIN SPARTIVENTO : Pa. latul Sporturilor și Culturii (23 40 40), ora 15,15 ; REVANSA; Timpuri Noi (15 61 10), orele 15 - 17,30 - 20.............. PINOCCHIO ! Doina (16 35 3B1), orele 15 - 16,45 ; DIALOG PESTE ANI : Doina, orele 18,15 - 20 ; ORASUL-FANTOMA Arta (21 31 86), orele 15,30 - 18 - 20 ; POVESTE DE DRAGOSTE SI ONOARE : Bucegi (17 05 47), orele 15,15 — 17,45 - 20 ; CASCADORII : Bureţii (50 43 58) , orele 15,15 - 17.30 - 20 ; Ura (31 71 71), orele 15,30 - 18 - 20 ; AURUL LUI MACKENNA : Ferentari (80 49 85), orele 15 - 17,15 - 19.30; Aurora (35 04 66), orele 15 — 17,30 — 20 ; COMPANIA A 7-A SUB CLAR DE LUNA : Melodia (12 06 88), orele 15.45 - 18 - 20.15 ; Tomis (21 49 46), orele 15 - 17,30 - 20 ; AVOCATA : Drumul Sării (31 28 13), orele 15,15 - 17.30 - 20 ; CELE PATRU NUNTI ALE LUI MARI SOL : Cotroceni (49 48 48), orele 15.30 - 17,45 - 20 ; Volga (79 71 26), orele 15 - 17,30 - 20. TOTUL PENTRU FOTBAL : Giglesti (17 55 46), orele 15.30 - 17.45 - 20 ; Munca (21 50 97), orele 15,45 - 18 -120;ACȚIUNEA „ARSENAL* : Floreasca (33 29 71), orele 15 - 17.30 - 20 ; DIN NOU ÎMPREUNA : Viitorul (11 48 03), orele 15,30 - 17,45 - 20 ; CIND ALĂTURI ESTE UN BARBAT ! Miorita (14 27 14), orele 15,30 - 17,45 - 20 ; ÎNAINTE DE TĂCERE : Popular (35 15 17), orele 16 - 18 - 20 ; E TIMPUL SA TRĂIM, E TIMPUL SA IUBIM : Cosmos (27 54 95), orele 13 -17.30 - 20 ; AGENTUL LINISTIT : Flacăra (20 33 40), orele 15.45 - 18 - 20.15 ; TE OBLIG SA TRĂIESTI : Progresul (23 94 10), orele 16 - 18 - 20. Programul 2 Joi, 1 februarie 1979 Soarele răsare la ora 7,35 și apune la ora 17,24 TEATRE FLAUTUL FERMECAT : Opera Română (13 18 57), ora 19 ; AUTOBIOGRAFIE : Teatrul Naţional ,,I. L. Caragiale" (13 18 57), ora 19.30 la sala mică si TREI PE O BANCA, ora 19 la sala Atelier ; CARTIERUL DIN VEST : Teatrul de Operetă (13 98 48), ora 19,30 ; MENAJERIA DE STICLA : Teatrul ,,Lucia Sturdza Bulandra" — sala din Bd. Schitu Moaureanu (14 60 60), ora 19,30 si FURTUNA, ora 19,30 la sala Studio (12 44 16) ; MASEAUA DE MINTE : Teatrul de Comedie (16 64 60), ora 19,30 ; ADIO CHARLIE : Teatrul „C. I. Nottara* (15 93 02), ora 19,30 și ROUĂ PE TROTUARE, ora 19 la sala Studio ; PLURALUL ENGLEZESC : Teatrul Mic (14 70 81), ora 19,30 ; OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA : Teatrul Gini*** (18 04 85), ora 19,30 ; PINOCCHIO, ora 10 ; Teatrul ,,Ion Creang** (50 26 55) ; CEL CARE PRIMEȘTE PALME : Teatrul evreiesc de stat (20 39 70), ora 18,30 ; SALUTARI DE LA VASILE : Teatrul ,,C. Tanase" — sala Savoy (15 56 78), ora 19,30 si OMUL CARE ADUCE RÎSUL, ora 19,30 la sala Victoria (50 58 65), ; PIATRA LA RINICHI : Teatrul ,,Ion Vasîlescu“ (12 27 45), ora 19,30 ; BUCUROŞI DE OASPEŢI : Ansamblul Rapsodia Româna (13 13 00), orele 17 si 19.30 ; TIGRUL PURPURIU CARUIA îi PLĂCEAU CLĂTITELE : Teatrul Ţăndărică - sala Victoria (15 23 77), ora 10 ; CONCERT SIMFONIC : Ateneu! Român, ora 20 ; BRAVO CIRCUL I : Circul Bucureşti (11 01 20), ora 19.30. PROGNOZA METEOROLOGICA Meteorologul de serviciu IOAN STANCESCU comunica : STAREA VREMII : Va continua să se răcească. PRECIPITAŢII : Temporare sub formă de ploaie, tapovîţa şi ninsoare în Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia şi izolate în rest. TEMPERATURA : Maximele de astăzi vor fi cuprinse între -3° şi 5 grade, iar minimele de la noapte între -* şi 0 grade, mai scăzute în vestul ţării. LA BUCUREŞTI : Vremea va continua sa se răcească, cerul va fi variabil, mai mult noros, favorabil precipitaţiilor. Vînt moderat. Temperatura maxima între 0° şî 2 grade, iar cea minimă, între -4 și -2 grade.