România Liberă, noiembrie 1985 (Anul 43, nr. 12751-12776)

1985-11-01 / nr. 12751

h­ ~~ Pagina a 2-a — 7 noiembrie 1985 Pentru noi, maturii, şcoala este adesea doar o clădire mai mare din care la fiecare cinci­zeci de minute se revarsă o hărmălaie veselă de copii în uniformă. Şi mai ştim că agi­taţia nu cteează decit zece mi­nute şi că apoi austerul edi­ficiu reintră in muţenia lui obişnuită. Trecem cu vederea faptul că tocmai în perioadele acestea de tăcere misterioasă, în şcoală se desfăşoară un proces mai complex decât orice proces tehnologic şi că activitatea respectivă implică o răspundere făra termen de comparaţie. Acolo, înăuntru, se formează oameni. Şi nu se formează de la sine, ci prin strădania de zi cu zi, dusă ade­seori pină la sacrificiu, a unor semeni de-ai noştri. Un asemenea om care for­mează oameni este profesorul („prof“-ul, cum spun astăzi liceenii) Iancu Săceanu de la Liceul „Haşeteu“, adică Liceul de filologie-ltorie nr. 1 din Bucureşti. De-a lungul timpu­lui, din toate clasele sale, sute de elevi au reuşit să intre in categoria oamenilor adevăraţi, demni, însufleţiţi de spiritul epocii, devotaţi ţării în care s-au născut. Am asistat la una din lecţiile sale. Am fost — cum s-ar putea spune — timp de o oră elevul profesorului Iancu Săceanu. Elevii care în timpul „pauzei“ animau cori­doarele vechii clădiri stăteau acum cuminţi in bănci şi as­cultau cu o supunere care nu avea nimic rigid. La solicita­rea profesorului, îşi spuneau părerea astfel încît treptat lec­ţia s-a transformat intr-o dez­batere. Se discuta despre „mij­loace de îmbogăţire a vocabu­larului limbii române“ şi se avea in vedere existenţa a două categorii de mijloace — prin împrumut şi din resurse interne. (Nici un reporter n-ar putea descrie fina vibraţie a­­fectivă care însoţea eviden­ţierea acestor „resurse in­terne“ !). La sfirşit, procesorul i-a ajutat pe copii să formu­leze singuri concluzia : dato­rită vocabularului bogat de care dispune şi a posibilităţilor de a şi-l îmbogăţii în continuare, limba română poate exprima orice idee, oricît de subtilă, poate ţine pasul cu explozia informaţională, poate asigura o comunicare perfectă cu alte popoare. Era, în fond, o lec­ţie de patriotism bazată nu pe declaraţii ci pe argumente de o mare rigoare ştiinţifică. Un alt profesor minunat de a cărui activitate am luat cu­noştinţă în aceste zile este Gheorghe Rizescu, de la Liceul industrial „Dimmitrie Cantemir“, un împătimit al matematicii. Este profesor emerit şi s-a făcut remarcat prin campania pe care o duce de mulţi ani pen­tru integrarea mai activă in in­­văţămint a noţiunilor legate de folosirea calculatoarelor. A scris cărţi pe această temă (singur sau in colaborare cu profesori universitari ori cu soţia sa, Eugenia Rizescu), a pus la punct noi metodologii pentru organizarea cercurilor de matematică, a declanşat dis­cuţii furtunoase pro şi con­tra la tot felul de sesiuni ştiin­ţifice in legătură cu necesi­tatea schimbării radicale (nn bine) a atitudinii invăţămintu­­lui faţă de calculator. După opinia lui Gheorghe Rizescu, informatizarea invăţămîntului este : 1. necesară, 2. urgentă şi 3. posibilă. Iar consideren­tele sale depăşesc cu mult sfera activităţii strict didac­tice şi se referă la stadiul in care se află şi se va afla in viitorul apropiat economia românească. Deplina conlu­crare intre învăţămint, cerce­tare şi producţie nu poate fi concepută fără o însuşire, încă de pe băncile şcolii, a teh­nicii de calcul celei mai a­­vansate. Profesorul Gheorghe Rizescu, cu sprijinul colegi­lor săi, vrea să înfiinţeze un liceu un laborator de teh­nică de calcul pentru dezvol­tarea spiritului aplicativ al matematicii, laborator care va putea fi folosit şi pentru apro­fundarea unor cunoştinţe de biologie, chimie, lingvistică, în­­trucît calculatorul devine in tot mai mare măsură un in­strument universal, de care generaţiile viitoare se vor folosi cu dezinvoltura cu care noi astăzi ne folosim de stilou. Totodată, se va putea realiza o asistare a procesului de în­văţământ cu calculatorul, îmi vine în minte imaginea pro­fesorului de matematică de altădată, desuetă şi înduioşă­toare, aşa cum ne-o înfăţişa Eminescu : „Iar colo bătrinul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate, / Intr-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate“... Profesorul de matematică de azi este un om al timpului său, preocupat de utilitatea sa ca factor de progres al economiei. Şi este totodată un om de ac­ţiune care militează prin nu­meroasele mijloace care îi stau la dispoziţie pentru acreditarea unor idei înnoitoare. Astfel mi-a apărut şi pro­fesoara Paraschiva Arsene de la Liceul de ştiinţe ale na­turii „C. A. Rosetti“. Predă chimia şi, prin urmare, am stat de vorbă intr-un laborator, prin­tre eprubete şi mojare cu o uti­litate indescifrabilă pentru un nespecialist. Urmărind în­deaproape dezvoltarea fără pre­cedent pe care o cunoaşte in ţara noastră industria chi­mică, Paraschiva Arsene este o adeptă a muncii de perfor­manţă. „Cu orele de clasă şi cu cite două ore pe lună de cerc ştiinţific nu se poate ajunge la un nivel internaţional“. In con­secinţă, instruirea practică de laborator durează aici uneori şi opt ore şi aceasta fără a se re­curge la vreo constrîngere, ci pur şi simplu datorită înflăcă­rării pe care profesoara reu­şeşte să o transmită elevilor săi. Şi-a cîştigat, prin această muncă sisifică, dreptul de a vorbi despre „nivel internaţio­nal“, deoarece in mod frec­vent elevii săi­ participă şi ob­ţin rezultate valoroase la olim­piadele internaţionale de chi­mie. In cursul verii, doi elevi de-ai săi, Dorin Bogdan Bor­za (acum in clasa a XII-a) şi Ana Puşcoiu (în prezent stu­dentă la medicină in anul I) au participat, de pildă, la Olim­piada şcolară internaţională de la Bratislava şi au obţinut pre­miul doi şi, respectiv, o men­ţiune. „Dorin Bogdan Borza nu mai poate fi considerat un simplu elev, ci un specialist în chimie , şi gîndiţi-vă că se află abia la început de drum“. Copiii pregătiţi de Paraschiva Arsene presupun tot atâtea „an­trenamente“ şi aceeaşi vocaţie a perfecţiunii ca şi Nadia Co­maneci, numai că domeniul în care activează se află prin tradiţie (o tradiţie la care ar cam trebui să renunţăm) în a­­fara scenei de maximă popu­laritate. Ei ne reprezintă ţara cu cinste, iar cind îşi vor ter­mina studiile şi vor începe munca propriu-zisă vor contri­bui, fără îndoială, cu gîndirea lor profund creatoare şi siste­matic cultivată, la accelerarea progresului in domeniul res­pectiv de activitate. • Profesorii pe care i-am­ cu­noscut (din miile care ar me­rita, probabil, să-i cunoaştem) refuză să-şi transforme lecţiile în expuneri repetate mecanic in fiecare an. Ei se instituie, prin activitatea lor, in adevărate fo­care de emulaţie ştiinţifică, în­­conjurindu-se de­ elevi pasio­naţi ca maeştrii de discipoli. Nu Întâmplător, colaborează în mod frecvent cu cadre din în­­văţămîntul superior. Lecţia despre „îmbogăţirea vocabula­rului“ susţinută de Iancu Să­ceanu fusese, de exemplu, pre­cedată cu o săptămînă înainte de o întîlnire între Gheorghe Bulgăr şi elevi, întîlnire in cadrul căreia cunoscutul cerce­tător al limbii române dăduse temei­ o deschidere specific universitară. Dar mai este ceva care con­tează foarte mult în munca a­­cestor dascăli, ceva greu de de­finit în citeva cuvinte. Este vorba de un fel de a fi de o mare nobleţe, care reuşeşte să-i transforme în oameni iubiţi şi urmaţi de elevii lor. Din scite mi-am dat seama fiecare din­­trei ei a avut in viaţă prilejul să facă o „carieră“ ■ spectacu­loasă, dar au preferat — cu o conştiinţă clară a importan­ţei misiunii lor — să rămină la catedră şi să-şi ducă mai de­parte opera discretă, dar atit de valoroasă şi de necesară, so­cialmente vorbind. Iancu Să­ceanu a refuzat să-mai vor­bească despre sine şi a des­cris in cuvinte pline de res­pect şi preţuire activitatea co­legilor săi de catedră. Gheor­ghe Rizescu, la trecerea in re­vistă a titlurilor sale didac­tice, printre care acela de „pro­fesor emerit“, a precizat că pre­feră o sinteză a lor, şi a­­nume titlul de profesor. Pa­raschiva Arsene, la rândul său, a ţinut să îşi exprime satis­facţia că în liceul „C. A. Ro­setti“ există un climat bun, favorabil activităţii pe care o desfăşoară. Sunt oameni pe care, după ce ii cunoşti, le bucuri ca există, că se numără printre contemporanii tăi. Şi poate tocmai de aceea au capacitatea de a forma oa­meni. Să ieşim în linişte şi cu respect din clasele şi labora­toarele pe care le-am vizitat şi să-i lăsăm să-şi continue netulburaţi munca. Iar cindi trecem pe lingă clădirea sobră a unei şcoli, in acele cinci­zeci de minute cit stă scufun­dată intr-o linişte desăvirşită, să ştim că înăuntru funcţio­nează de fapt o mare uzină. O uzină care produce VIITOR. Al. Ştefănescu As Invăţămîntul şi imperativele dezvoltării social-economîce Arta de a forma oameni Un grup de elevi din clasa a IX-a E de la Liceul „C A. Rosetti* într-unul din laboratoarele de chimie Alba lulia - Arc peste timp (Urmare din pag. I) el, spunea cu Îndreptăţire Ior­­ga, nimeni nu a mai putut gin­­di devenirea patriei decit prin prisma gestului unificator pe care l-a făcut şi pe care l-a im­primat in conştiinţa generaţiilor însoţit de chipul său învăluit de o curată şi tragică poezie antică. Urcăm spre Platoul romani­lor intr-o toamnă a marilor Îm­pliniri. Deşi zăgăzuită mult timp, necesitatea istorică şi-a croit, in cele din urmă, drum spre realizare. Mesagerii ei au fost, la răscrucea furtunilor, Horea, Cloşca şi Crişan, corifeii Şcolii Ardelene, Avram Iancu şi toţi ceilalţi cauzaşi paşop­tişti, neînfricaţii memorandişti care, în mijlocul unor presiuni de neînchipuit, au avut pute­rea de a rosti axioma că drep­turile unui neam „nu se cer ci se impun“. Şi astfel de la 1 noiembrie 1599 s-a ajuns la acel 1 decem­brie 1918, cind vechiul vis al Unirii a fost consacrat prin vo­inţa plebiscitară, liber expri­mată, a delegaţilor aleşi din toate ţinuturile de peste munţi in aclamaţiile nesfirşite ale ce­lor peste 100 000 de oameni ve­niţi să fie martori la triumful dreptăţii noastre istorice. In palatul in care s-a rostit, in auzul întregii lumi, voinţa naţiunii, probind că, aşa cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, unirea n-a fost un act intimplător, şi cu atit mai puţin un cadou făcut de ma­rile puteri, ci opera matură a poporului român, totul e recon­stituit aşa cum a fost. Pipăim adevărul cu privirile noastre. Dintre atitea ginduri care s-au zămislit in acele zile de neui­tat, cel mai clarvăzător s-a do­vedit a fi acela care şi-a găsit expresia in Declaraţia adoptată de către Partidul Socialist, co­autor al nemuritorului act şi, deci, îndreptăţit în cel ntai înalt grad să-i evalueze conse­cinţele. „De la România unită de­­azi, — postulau reprezen­tanţii clasei muncitoare — tre­buie să se ajungă la România socialistă de miine“. Identifi­căm aici nu doar o concluzie logică — logica a fost la tot­­deaua de partea forţelor avan­sate ale societăţii noastre , ci şi un însufleţitor program de luptă. Un program care a devenit cauza supremă a comuniştilor, a­­întregului nostru popor. Ne aflăm la patru decenii după ce, o dată cu victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională din august 1944, obiectivele des­prinse din această opţiune is­torică au fertilizat viaţa noas­tră politică, economică şi socială, şi la douăzeci de ani după ce, prin hotăririle Congresului al IX-lea, elabo­rate în temeiul cindirii profund novatoare a tovarăşu­lui Nicolae Ceauşescu, fluxul revoluţionar angajat a cunos­cut cotele cele mai înalte. Alba lulia, cel mai vechi municipiu din România, a cunoscut, ca şi întreaga noastră ţară, o epocă de aur. După cum ne spună primarul său, Vasile Pur­dea, dezvoltarea oraşului a urmat cu deosebire după reorganiza­rea teritorial-administrativa din 1968. In decurs de 17-­18 ani,volumul producţiei indus­triale pe care o dă a crescut de zece ori ajungînd, ea singură, la nivelul pe care-l avea jude­ţul în ansamblu, in momentul reînfiinţării. Transformările de ordin economic au fost dublate, de o semnificativă mutaţie de­mografică, o data cu sporurile importante pe care le înregis­trează, populaţia dobîndind tră­sături precumpănitor muncito­reşti. Ceea ce mai trebuie adău­gat este că fizionomia edilitară a oraşului a ţinut pasul, ba, în unele privinţe, chiar a devan­sat această cadenţă. De fapt, la ora actuală aici sunt două urbii — una pe platou şi una la pi­cioarele lui — cheia care uneş­te cele două bolţi aflindu-se la porţile străvechii cetăţi, loc in­tens evocator unde poţi citi ca într-o carte deschisă istoria neamului românesc. O istorie scrisă cu foc şi cu singe. O istorie care, marcind luminile proiectate peste timp de fapta nemuritoare a lui Mi­hai Viteazul, de pilda de jertfă şi de sacrificiu ce aureolează chipul celorlalţi înaintaşi glo­rioşi, consacră cel mai dens şi mai bogat capitol al său, epoca socialismului biruitor — Epoca Ceauşescu. Este timpul marilor lumini de care se învredniceşte poporul român, astăzi şi întot­deauna liber şi unit intr-o pa­trie liberă şi unită. i Iniţiative hunedorene In municipiul Hunedoara s-au lansat şi se aplică iniţia­tive avind drept scop educarea tineretului pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor de pro­ducţie. La întreprinderea mi­nieră Hunedoara spre exem­plu trei brigăzi­­ale tineretului îşi desfăşoară activitatea sub lozinca : „Fiecare uirtăr să fie exemplu în muncă și in socie­tate !“ Pe lingă alte realizări meritorii membrii brigăzilor respective au dat anul acesta 2­010 tone fier un minereu marfă peste prevederile planu­lui. Printre mijloacele educa­tive folosite brigăzile de tine­ret recurg cind este nevoie, la „judecata colectivă“ şi la popu­larizarea operativă a faptelor bune precum şi la discutarea celor negative. Acţiunile amin­tite diferă in raport de cerin­ţele şi posibilităţile din sec­toarele in care se aplică. La oţelăria electrică nr. 1 din Combinatul siderurgic se află de mai multă vreme un cuptor al tineretului. Numai în decurs de citeva luni cuptorul deser­vit de tineri a elaborat 50 tone oţeluri superioare peste plan. Tot la combinatul siderurgic sunt mai multe echipe de la­­minatori care aplică iniţiativa „Să laminăm in fiecare schimb un lingou de metal peste plan şi cu energie electrică econo­misită“. Alte sute de tineri din combinat, de la întreprinderea de tricotaje, întreprinderea mi­nieră etc. se ocupă mai ales de folosirea eficientă a timpu­lui de muncă. Ei acţionează sub lozinca : „Nici un rabat la folosirea celor 480 minute“. (Iacob Cojocaru). i „Trenut fără sine“ Înaintea actualelor tipuri de automobile perfecţionate au mai circulat însă pe drumurile continentului european citeva maşini acţionate cu aburi, con­structorii lor fiind de naţio­nalităţi diferite : un englez, un german, un francez şi un român. Aflat la studii inl franţa, românul Dimitrie Vă­­sescu a inventat o maşină şi a reuşit s-o pună in circulaţie la Paris, in vara anului 1880, francezii l-au denumit „cel mai reuşit tren fără sine din lume". Automobilul lui Di­mitrie Văsescu avea o ban­chetă la spate pentru doi pasa­geri, iar in faţă, lingi scaunul „Şoferului“ era montat un mic cazan generator de aburi. Acest automobil avea la roţile din faţă o bandă din cauciuc masiv iar cele din spate erau prevăzute cu inele de cauciuc între ben­zile metalice, un sistem de suspensie inventat la de Dimitrie Văsescu. După ce şi-a terminat studiile, Dimitrie Văsescu a adus cu el in ţară si­ncel minunat „tren fără sine“,, circulind prin Capitală. După o perioadă de timp acest automobil a fost do­nat de către inventatorul său Stolii de drumuri şi poduri, fiind, expus la muzeul scolii. Consiliile populare şi personalitatea localităţilor (Urmare din pag. 1) prindă viaţă acum. In această privinţă, una dintre direcţiile principale de acţiune a consili­ilor populare o reprezintă sarci­nile pe care le au cu privire la dezvoltarea industriei mici. Ideea secretarului general al partidu­lui formulată în cuvintarea sa la Congresul consiliilor popu­lare este foarte limpede in a­­ceastă privinţă : desigur, in vii­torul cincinal, industria mică se va dubla, iar pe alocuri chiar va ajunge de 3 ori sau de 3 ori şi jumătate mai mare faţă de pre­zent, dar această mică indus­trie — precizează tovarăşul Nicolae Ceauşescu — nu trebuie să se dezvolte oricum, ci ca o completare a producţiei indus­triei republicane. Şi, prin in­­deplinirea acestei sarcini, care este una din sarcinile prioritare ale consiliilor populare in efor­turile de dezvoltare intensivă depuse de întreaga ţară, ele vor contribui substanţial la contura­rea personalităţii moderne a lo­calităţilor noastre. Să ne gîn­­dim­ la atitea valori materiale şi umane existente incă în mul­te localităţi, care, fructificate cum trebuie, in perioada urmă­toare, de către consiliile popu­lare vor asigura vitalitatea lo­calităţilor româneşti, făcindu-le cunoscute, prin produsele pe care le fabrică, pe tot cuprinsul ţării, dar şi peste hotare, in­,­trucit — aşa cum prevăd docu­mentele Congresului al III-lea al consiliilor populare — ele vor avea și importante sarcini privind exportul. Tot referitor la dezvoltarea intensivă a ţării, o bună parte din activitatea eco­nomică viitoare a consiliilor populare va trebui consacrată consolidării și dezvoltării consi­liilor unice agroindustriale din perimetrul pe care il gospodă­resc, care vor trebui să devină, în aceeaşi viziune a conturării personalităţii distincte a fiecărei localităţi, unul din nucleele lor economice principale. Pe aceeaşi coordonată se înscrie, desigur, şi ampla dezvoltare a prestărilor de servicii, şi dezvoltarea in­dustriei culinare care urmează să consolideze şi ele, prin diver­sitatea ce o aduc rezolvării ce­rinţelor cetăţeneşti, profilul mo­dern al localităţilor noastre.­­ Este vorba, aşadar, şi de ridicarea pe o treaptă superioa­ră a întregii activităţi organiza­torice a consiliilor populare. — Da, toate aceste sarcini, în­scrise in programele de acţiune ale consiliilor populare le vor întări, dezvolta şi intensifica funcţia de organizare economică a teritoriului pe care il gospo­dăresc, vor presupune aplicarea unor programe specifice de dez­voltare pentru fiecare localitate, in care va trebui să fie cuprinsă şi o amplă paletă de noi mese­rii, slujind şlefuirii relaţiilor dintre cetăţean şi serviciul pu­blic. Să ne gindim că acest obiectiv implică, intre altele, o redimensionare corespunzătoare a felului in care se ocupă, de exemplu, consiliile populare de valorificarea forţei de muncă existente în teritoriu, astfel in­cit aceasta să corespundă cerin­ţelor vieţii civilizate a cetăţeni­lor, pe de o parte, şi pe de alta , să se încadreze în eficienţa economică preconizată de reali­zarea sarcinilor de autocondu­­cere, autogospodărire şi autofi­nanţare.­­ Toate aceste te duc, desi­gur, cu gindul la efortul de pro­fesionalizare pe care trebuie să-l depună lucrătorii consiliilor populare, dar mai ales la sar­cinile deosebit de mari ce revin deputaţilor pentru onorarea mandatului încredinţat lor de cetăţeni. — Fireşte, dezvoltarea inten­sivă a teritoriului îmbină cu­noaşterea foarte precisă a as­pectelor strict profesionale, cu aceea a perspectivei politice în care se înglobează ele. Eu nu cred că un specialist în siste­matizare, bunăoară, poate fi considerat un bun profesionist dacă, pe lingă cunoştinţele pur tehnice pe care le are, nu pose­dă şi viziunea de ansamblu că­reia i se subordonează munca sa, şi anume faptul că sistema­tizarea teritoriului — aşa cum o preconizează documentele de partid şi cuvintarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu — are ca scop tocmai conturarea unor locali­tăţi ordonate, perfect delimitate, în care să se poată dezvolta o economie modernă, temelie a unei vieţi demne şi civilizate. O resursă importantă a con­siliilor populare pentru realiza­rea acestor obiective rezidă, de bună seamă, în devotamentul cu care deputaţii vor şti să-şi ono­reze mandatul obştesc în dezvol­tarea multilaterală a localităţilor noastre, în capacitatea lor de a mobiliza masele de cetăţeni la înfăptuirea sarcinilor de creşte­re a calităţii vieţii, stabilite de partid. Flori de toamnă în... competiţie Sală Dalles va fi, incepind de simbătă, locul în care flori­­cultorii din întreaga ţară îşi vor prezenta creaţiile d­in cadrul celei de a 4-a ediţii a expozi­ţiei , „Flori de toamnă“. Va fi replica bucureşteană — in­­tr-un sezon atit de generos — la o expoziţie tradiţională din Piteşti care însă — după cum se ştie — s-ai fixat calendaris­tic atunci cind înfloresc la­lelele. De la inginerul Mihai Teodo­­rescu, director adjunct al Trus­tului economic pentru sere a­­firm că la expoziţia organizată de Comisia centrală de flori­­cultură, dendrologie şi arhitec­tură peisagistă vor participa circa 20 de unităţi, număr spo­rit faţă de ediţia precedentă. Printre noii participanţi se nu­mără cunoscuta întreprindere „Horticola 1 Mai“ din Capitală, unităţi de producţie ale consi­liilor populare ale municipiilor, Piteşti,­­ Rm. Vilcea şi Baia Mare, în aceste condiţii spaţiul de expunere a crescut de la 600 la 800 mp, florile invadind atit parterul, cit şi balconul. La intrare, vizitatorii vor primi o fişă in care îşi vor exprima unele preferinţe pentru un stand sau altul în ceea ce priveşte va­rietatea şi calitatea florilor, mo­dul de aranjare şi altele. (TH. MARCAROV), lizate In anul 1946, desene se­lecţionate şi transmise la Lon­dra in anul 1947 de profesorul George Oprescu. Informaţia nu este nouă, — ne comunică ju­ristul Mircea Dumitrescu — de­oarece ea mai figurează şi in cataloagele expoziţiilor prece­dente (Muzeul de Artă — Cra­iova, 1975, Ateneul Român — Bucureşti 1976 şi Muzeul Colec­ţiilor de Artă — Bucureşti 1979). Noutatea o constituie faptul că British Museum a trimis, la so­licitarea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, reprodu­ceri de pe cele două desene, altfel incit ele pot fi admirate in România —■ in această formă de foto-reproduceri — pentru prima oară după 1947, anul in­trării lor in patrimoniul mu­zeului londonez. Desenele re­prezintă două instantanee la un tirg de cai, iar opţiunea profe­sorului George Oprescu nu este intlmplătoare, acesta manifes­­tindu-şi admiraţia faţă de crea­ţia lui Nicolae Furduescu in ne­numărate ocazii. Rubrică realizată de Petre Mihai Băcanu Un pictor român la „British Museum“ « |SpP .vestii -lESSSEI .a|8i W­MA! WmpmKm­­ ** ■ M La Galeria de Artă a Munici­piului Bucureşti este deschisă expoziţia retrospectivă de pic­tură Nicolae Furduescu (1908-1954). Mai puţin se cunoaşte faptul că pictorul român este prezent in prestigiosul „British Museum“ cu două desene rea­ Scenariul cinematografic şi cerinţele actualităţii Creşterea cantitativă şi calita­tivă a producţiei de filme româ­neşti se datorează, in primul rind, importantei funcţii social­­politice şi cultural-educative atribuită cinematografiei în anii noştri, faptului că s-au împlinit aspiraţiile creatoare ale unor ar­tişti capabili să surprindă reali­tatea zilelor noastre şi să o resti­tuie in opere viabile. In ultimă instanţă, efortul permanent şi de durată pentru edificarea unei culturi implică demersul con­ştient al fiecărui creator, din orice domeniu al artei, al crea­torului înarmat cu conştiinţa timpului prezent şi hotârârea de a păşi înaintea acestui timp. Iar personalitatea filmului nostru, conturată acum prin trăsături definitorii şi specifice, este ates­tată prin opere care au fost validate de timp şi s-au impus în circuitul internaţional de va­lori. Operele astfel afirmate şi-au certificat creatorii şi astăzi putem înscrie titlurile unor fil­me (însemnînd, implicit, ale unor regizori şi scenarişti) in patrimoniul culturii româneşti. Filmele din ultimele stagiuni cinematografice dintr-o largă arie tematică vorbesc, la rin­dul lor, despre aria de preocupări a cineaştilor noştri, despre deveni­rile petrecute în planul conştiin­ţei şi din lista lor, destul de amplă, pot fi reţinute pelicule de referinţă. Din mulţimea de probleme ridicate de producţia cinematografică naţională, ne-am oprit la cea a scenariului, care este structura esenţială in con­struirea propunerii cinematogra­fice cind este vorba de reuşite, ori cauză primă în cazul pro­ducţiilor neîmplinite artistic. Cind structura este solidă intîl­­nim filme ca „Horea“ (regia : Mircea Mureşan), film de an­vergură istorică şi social-poli­­tică. Scenariul semnat de Titus Popovici — scriitor cîştigat de mult şi definitiv de a şaptea artă, pe deplin stăpin pe mijloa­cele specifice — constituie, intr­­adevăr o pagină din epopeea naţională, un punct solid de pornire pentru un film istoric, care îşi asumă răspunderea pen­tru istoria îndepărtată şi pentru cea pe care o trăim. Faptele is­torice capătă pulsaţie vie şi re­zonanţă, vin din trecut cu toate implicaţiile lor, cu dialectica lor. Evenimente cunoscute, in mare parte pină la detaliu, de mai toate generaţiile de spectatori veniţi a-i urmări, conving prin dramatismul comunicării lor, prin forţa­­dialogului. Pe un ţă­­rim mai apropiat de istorie ne duce filmul lui Dan Piţa, „Drep­tate in lanţuri“, al cărui scena­riu, datorat lui Mihai Stoian şi regizorului, îşi însuşeşte un punct de vedere inedit al cerce­tării istorice şi transformă ma­teria faptelor nude in materie poetică şi filosofică. Ambele fil­me, în registre stilistice total diferite, pot fi alăturate prin exacta înţelegere a criteriului contemporan aplicat faptului istoric şi prin notabilul rezultat artistic. Un capitol amplu in producţia ultimelor stagiuni îl ocupă ecra­nizările după opere de largă cir­culaţie sau mai puţin cunoscute, oricum, pagini definitive de te­zaur literar. Romane, nuvele, piese de Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Horia Lovinescu, Fănuş Neagu, Constantin Chiriţă au fost transformate in filme sub semnături consacrate pri in în­cercări doar temerare, unele păstrind inconfundabila viziune asupra vieţii prin care autorul şi-a înscris opera in cîmpul li­terelor româneşti, altele rămi­­nind marginale substanţei na­raţiunii originale. Multiplele probleme ale ecranizărilor se discută de mult şi se vor mai discuta multă vreme, căci de la „modesta solitudine a literatu­rii“, cum numea Marquez starea creatorului de cuvint scris, pină la ecranizarea cinematografică, totdeauna creaţie colectivă sub bagheta unică a regizorului, dar trecînd prin imperiul unei in­dustrii, drumul este lung şi ane­voios. Dar nu despre acest drum ţinem a nota aici, ci despre sce­nariile finite, devenite producţii filmice. Urmărind un proces de di­­soluţie morală, ecranizarea după Gala Galaction „Moara lui Că­lifar“, al cărui scenariu semnat de un regizor (Valeriu Drăgu­­şanu), un operator (Petru Maior) şi un profesor de istoria filmu­lui (Radu Aneste Petrescu), deci de profesionişti în ale filmului, a oferit prilejul unui debut re­gizoral socotit foarte promiţător: Şerban Marinescu (unul dintre puţinele debuturi ale ultimilor ani). Este greu de explicat cum de un dramaturg de frunte ca Du­mitru Solomon n-a reuşit să învioreze comedia lui Camil Pe­­trescu „Mitică Popescu“, ci, dim­potrivă, i-a apăsat aerul desuet, slăbindu-i chiar articulaţiile atî­­tea cite erau, după cum nici Horia Pătraşcu (să nu uităm, scenaristul „Reconstituirii“) îm­preună cu Iulian Mihu, de atitea ori regizor şi scenarist aplaudat, din dorinţa de a scoate piesa lui Horia Lovinescu „Surorile“ (Boga) in plein-air, de a-i im­prima alt ritm au diluat situa­ţiile şi au slăbit dramatismul. Dar, după cum bine se ştie, filmul de actualitate este testul fiecărei cinematografii şi aici problemele scenariului sunt pe cit de multe pe atit de com­plexe. Pe de o parte, am avut semnături de scenarişti cu expe­rienţă îndelungată, pe de alta, au apărut scenarişti din alte profesiuni cu încercări mai mult sau mai puţin meritorii. Deşi am întîlnit pe generice numele lui Eugen Barbu, Nicolae Ţie , sau Fănuş Neagu în calitate de sce­narişti, numărul scriitorilor apropiaţi de film, care-şi pun talentul in slujba acestei arte de imens impact social, este insă restrîns. Sigur, nu i-am mai amintit pe Titus Popovici, Petre Sălcudeanu sau Ioan Grigorescu, pentru că ei sunt de acum cişti­­gaţi, in mod fericit, pentru cine­matografie. Scriitorii rămin de cucerit pentru filmul de actua­litate, pentru e­i este nevoie de o infuzie de viaţă adevărată, venită dintr-o cunoaştere pro­fundă a­­preocupărilor, aspira­ţiilor şi speranţelor comunităţii umane pe care o reprezentăm în film, asupra căreia se fixează centrul de interes. D. R. Po­pescu se referea cindva, insă, vorbind despre scenarii, la „cap­cana faptului brut“, care lasă fil­mul „fără ecou“ sau cu „un ecou de patru metri“. Pe bună drep­tate, căci primejdia aceasta s-a arătat prea des. După cum prea des, pornindu-se de la un con­flict artificial, nu s-a mai ciş­­tigat în substanţă, personajele rămin şi ele propuneri livreşti, înfruntările asemenea. Ştim cu toţii cite­gurile cu „avarii“ au bintuit cinematografia noastră, de parcă numai în faţa unui moment de primejdie (neapărat uzinală sau de şantier), oamenii îşi pot da adevărata măsură, de parcă numai atunci tot ce este mai bun are spaţiu, de desfăşu­rare. După asemenea propuneri scenaristice ar fi nevoie de per­manente avarii pentru a şti cum aţată semenii noştri, ar fi nevoie de ele ca oamenii slabi să se întărească şi cei puternici să se manifeste ca atare. Şi doar oa­menii care ne înconjoară sunt fiinţe care aspiră şi se împli­nesc, stăpine pe un univers de informaţii, minuind instalaţii gi­gantice şi stăpinind milimicroni, sunt oameni­­care luptă pentru o idee, işi pun întrebări despre sine şi viaţă, despre relaţiile cu semenii, despre rostul lor în lume şi aportul pentru viitorime — fiecare este, în fapt, un uni­cat fără asemănare. Dacă toate aceste capcane ar fi fost trecute nu ne-am mai întîlni cu nara­ţiuni anemice legate de un uriaş efort uman cum a fost Canalul Dunăre—Marea Neagră, despre care filmul de ficţiune ne-a dat „Salutări de la Agigea“ (scena­riul Aristide Butunoiu, Mihai Tatulici, regia: Cornel Diaconu). Nu ne-am mai întîlni cu insti­tute de cercetări care apar mai butaforice decit decorurile unui castel construit la studiouri, pe malul lacului Buftea, institute aseptice, impersonale, populate cu umbre impersonale cum ne-a propus pelicula „Ca-n filme“ (scenariul Liviu Timbus, regia: Manole Marcus), care, altminteri, şi-a propus să ironizeze filmele unde intilnim viaţă „ca-n filme“. Chiar o cunoaştere exactă a me­diului descris, cind nu există ştiin­ţa scriiturii scenaristice, ne dă tot o imagine dintr-un unghi nesemnificativ, cum a fost cazul cu „Zbor periculos" pe al cărui generic ca scenarist era chiar un aviator (Mihai Vasi­­lescu). Reuşitele nu au lipsit, fără să fie insă răsunătoare, importante, şi datoria faţă de publicul nos­tru este incă mare. In plus, şansa cinematografiei noastre de a se înscrie mai viguros şi mai evident in circuitul valorilor in­ternaţionale depinde de o mai puternică şi specifică ancorare in realităţile societăţii noastre. Nici o cinematografie in lume nu şi-a vădit puterile şi calită­ţile în afara filmului de actua­litate, în afara realităţii contem­porane creatorului. Sigur că suc­cesul internaţional al unor exce­lente transpuneri ale literaturii constituie pentru fiecare dintre noi,­ iubitori şi susţinători ai fil­mului românesc, bucurii de zile mari, dar ele nu reprezintă in lume decit imaginea unor ta­lente, nu a unei cinematografii — reflex al unei societăţi.­ ­ Florica Iehimi ,Románia libera" Vineri, 1 noiembrie 1985 Soarele răsare la ora 6,52 şi apune la ora 17,06 TEATRE NUNTA LUI FIGARO : Opera­ Ro­mână (13 18 57), ora 18; PLOŞNIŢA: Teatrul Naţional, Sala Mică (14 7171), ora 19,30 şi CARTEA LUI IOVIJA : Sala Atelier, ora 19 ; VIN­­ZATORUL DE PASARI : Teatrul de Operetă (14 80 11), ora 18,30; LUNA DEZMOŞTENIŢILOR : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", Sala din Bd. Schitu Măgureanu (14 75 46), ora 19 şi RACEALA : Sala Studio (11 95 44), ora 19 ; TURNUL DE FILDEŞ­­ Tea­trul de Comedie (16 64 60), ora 19 ; EX : Teatrul „C. I. Nottara", Sala Magheru (59 31 03), ora 18,30 şi CRAII DE CURTEA VECHE : Sala Stu­dio, ora 19 ; ROMANŢA TIRZIE : Tea­trul Foarte Mic. (14 09 05), ora 19,30­ NU, EU NU REGRET NIMIC : Teatrul Giuleţti, Sala Majestic (14 72 34), ora 17 şi ANONIMUL VENEŢIAN , ora 19 şi MILIONARUL 5ARAC : Sala Giu­­leţti, ora 18 ; CENUŞĂREASA­­ Tea­trul „Ion Creangă" (50 26 55), ora 15 şi ALBA CA ZAPADA , ora 18 ; BEL­MONDO AL 11-LEA , Teatrul „C. Ta­­nase", Sala Savei (15 56 78), ora 19 şi FRUMOSUL DIN PĂDUREA ZAPA­­DITA , Sala Victoria, ora 19 ; GULLI­VER IN TARA PĂPUŞILOR , Teatrul Ţăndărică, Sala Victoria (15 23 77), ora 15 şi NU VORBIŢI IN TIMPUL SPECTACOLULUI : Sala din Piaţa Cosmonauţilor (11 12 04), ora 10 şi ora 15 ; PE SUB CETINI LA IZVOARE: Ansamblul „Rapsodia Româna” (13 13 00), ora 18; CONCERT SIMFO­NIC : Filarmonica „George Enescu“ la Ateneul Român, ora 19 şi LAU­REAŢI AI CONCURSURILOR INTER­NAŢIONALE , la Sala Studio a Ate­neului Român, ora 17,30 . TOM ŞI JERRY LA CIRC , Circul de Stat Bucu­reşti, (10 41 95), ora 19. TELEVIZIUNE 20 : Telejurnal ; 20,20 : Actualitatea în economie : Pe agenda de lucru a adunărilor generale ale oamenilor muncii : realizarea exemplară a pla­nului pe acest an, pregătirea pro­ducţiei pentru anul viitor ; 20,40 : Ritmuri... ritmuri cu orchestra de mu­zică uşoară a Radioteleviziunii ; Pa­­gini instrumentale din creaţia lui Sile Dinicu ; 21,05 : Cadran mondial. România şi problemele lumii con­temporane ; 21,25 : Serial ştiinţific „Planeta vie” ; 21,50 : Telejurnal. CINEMATOGRAFE CĂSĂTORIE CU REPETIȚIE­­ Scala (11 03 72), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,15 ; Favorit (45 31 70), orele 11,15-----13,15 - 15,15 - 17,15 -19,30; Excelsior (65 49 45), orele 9 - 11 - 13 - 15,15 - 17,30 - 19,45. DECLARAŢIE DE DRAGOSTE : Doina (16 35 38), orele 17 -19; Pro­ gresul (23 94 10), orele 15 - 17 - 19 ; .MASCA DE ARGINT­­ Grivița (17 08 58), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 — 19 ; «SVHI"* DE BUCUREȘTI : Studio (59 53 15), orele 9,30 - 11,30 - 13,30 - 15,30 - 17,30 - 19,30 ;­­.T TMAÎÎNA , BOBOCILOR , Lira (31 71 71), orele 15 - 17 - 19 ; Fla­căra (20 33 40), orele 9-11—13-15 - 17 - 19 I J^NA BOBOCILOR î Drumul Sării (31 28 13), orele 17 - 19 ; Volga U 71196 * °rel* 9 ~ " 15 ~ AB'pj' DE , ZAPADA : Giuletti (17­55 46), orele 9 - 11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; Arta (21 31 86), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; HEIDI: Doina (163538), orele 9 - 11 - 13 - 15 ; URMA CASTORULUI t Drumul Să­rii (312813), orele 15; CEI ȘAPTE FANTASTICI : Sala Mică a Palatului R.S.R., orele 17,15 - 19,30 ; Dacia (50 35 94), orele 9 — 11 — 13 — 15 — 17 — 19 i ma!«?COL, lA MIRAJ * Potri» ' (11 86 25), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,13 ; . OSCEOLA : Festivei (15 63 84), ore­-20.15; ‘ ~ ,3° " 15'45 - 18 , TMPO*' OE VITEJIE, Timpuri Noi (15 61 10), orele 9 — 11 - 13^5 . JANDARMUL SI EXTRATERESTRII , Timpuri Noi, orele 15,30 - 17,45 - 20 ; SPARTACUS: Luceafărul (15 87 671, orele 9 - 12 - 15,30 - 18,45 ; ; STRĂLUCIREA SOARELUI : Copitol (16 29 17), orele 9 - 11,15 _ 1335 _ 15,45 - 18 - 20,15 ; ' ■ TOATA LUMEA ESTE A MEA : Bucu­rești (15 61 54), orele 9,15 — 12,15 — 15,30 - 18,45 ; CURSA INFERNALA : Victoria (16 28 79), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20 ; PRIMAVARA FARA SOARE : Union (13 49 04), orele 9 - 11 - 13 - 15 -17 - 19 ; PROMISIUNI: Aurora (35 04 66), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; Flamura (65 77 12), orele 9 - 11 - 13 - 15 - 17,15 - 19,30 ; CĂMIN PENTRU NEFAMILIȘTI : lu­mina (14 74 16), orele 9 - 11 - 13,15 - 15,30 - 17,45 - 20 ; LEGENDA DRAGOSTEI : Pacea (71 30 85), orele 15 - 18,30 ; Munca (21 50 97), orele 15 - 18,30; INCREDIBILELE AVENTURI ALE UNOR ITALIENI IN RUSIA ; Gloria (47 46 75). orele 9 - 11,15 - 13,30-15.45 - 18 - 20 : JOE LIMONADA: Cosmos (27 54 95). orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; LUPII MARILOR: Feroviar (50 51 40), orele 9 - 11 - 13 - 15 - 17 - 19,15. CĂPITANUL RĂZBUNĂRII : Buzești (50 43 58), orele 9-11-13-15- 17 - 19 ; BUNUL MEU VECIN SAM 1 Feren­tari (80 49 85), orele 12-16-19; Cotroceni (49 48 48), orele 13 — 16 — 19 ; ROCKY II: Melodia (11 13 49), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; HANGAR IS I Floreasca (33 29 71), orele 9 - 11 - 13 - 15,30 - 17,45 - 20; Miorita (14 27 14), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; UNDEVA, CINDVA , Popular (351517), orele 15 - 17,15 - 19,30 ; SUPERPOLITISTUL Cultural (83 50 13), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,15 . LEGENDA CĂLĂREŢULUI SINOURA­­TIC- Viitorul (10 67 40), orele 15 - 17 - 19. PROGNOZA METEOROLOGICA Institutul de Meteorologie şi Hidro­logie ne comunică­­ IN ŢARA . Vremea va fi caldă pen­tru această perioadă iar cerul va fi temporar noros. Vor cădea ploi lo­cale în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei şi izolate In rest. Vintul va prezenta In­tensificări locale în estul ţării cu vi­teze pină la 4$ pe oră din sec­torul sudic. TEMPERATURA­­ Maximele de azi vor fi cuprinse intre 8 şi 18 grade iar minimele de la noapte intre 0 şi 10 grade mai coborite in depresiuni. Di­mineaţa fi seara pe alocuri ceaţă. LA BUCUREŞTI : Vremea va fi re­lativ caldă cu cer schimbător, favo­­rabil ploii slabe. Vintul va sufla slab pină la moderat. Temperaturile ma­xime de azi vor fi cuprinse intre 14 si 16 grade iar cele minime de la noapte intre 2 și 4 grade.

Next