România Liberă, noiembrie 1985 (Anul 43, nr. 12751-12776)
1985-11-01 / nr. 12751
h ~~ Pagina a 2-a — 7 noiembrie 1985 Pentru noi, maturii, şcoala este adesea doar o clădire mai mare din care la fiecare cincizeci de minute se revarsă o hărmălaie veselă de copii în uniformă. Şi mai ştim că agitaţia nu cteează decit zece minute şi că apoi austerul edificiu reintră in muţenia lui obişnuită. Trecem cu vederea faptul că tocmai în perioadele acestea de tăcere misterioasă, în şcoală se desfăşoară un proces mai complex decât orice proces tehnologic şi că activitatea respectivă implică o răspundere făra termen de comparaţie. Acolo, înăuntru, se formează oameni. Şi nu se formează de la sine, ci prin strădania de zi cu zi, dusă adeseori pină la sacrificiu, a unor semeni de-ai noştri. Un asemenea om care formează oameni este profesorul („prof“-ul, cum spun astăzi liceenii) Iancu Săceanu de la Liceul „Haşeteu“, adică Liceul de filologie-ltorie nr. 1 din Bucureşti. De-a lungul timpului, din toate clasele sale, sute de elevi au reuşit să intre in categoria oamenilor adevăraţi, demni, însufleţiţi de spiritul epocii, devotaţi ţării în care s-au născut. Am asistat la una din lecţiile sale. Am fost — cum s-ar putea spune — timp de o oră elevul profesorului Iancu Săceanu. Elevii care în timpul „pauzei“ animau coridoarele vechii clădiri stăteau acum cuminţi in bănci şi ascultau cu o supunere care nu avea nimic rigid. La solicitarea profesorului, îşi spuneau părerea astfel încît treptat lecţia s-a transformat intr-o dezbatere. Se discuta despre „mijloace de îmbogăţire a vocabularului limbii române“ şi se avea in vedere existenţa a două categorii de mijloace — prin împrumut şi din resurse interne. (Nici un reporter n-ar putea descrie fina vibraţie afectivă care însoţea evidenţierea acestor „resurse interne“ !). La sfirşit, procesorul i-a ajutat pe copii să formuleze singuri concluzia : datorită vocabularului bogat de care dispune şi a posibilităţilor de a şi-l îmbogăţii în continuare, limba română poate exprima orice idee, oricît de subtilă, poate ţine pasul cu explozia informaţională, poate asigura o comunicare perfectă cu alte popoare. Era, în fond, o lecţie de patriotism bazată nu pe declaraţii ci pe argumente de o mare rigoare ştiinţifică. Un alt profesor minunat de a cărui activitate am luat cunoştinţă în aceste zile este Gheorghe Rizescu, de la Liceul industrial „Dimmitrie Cantemir“, un împătimit al matematicii. Este profesor emerit şi s-a făcut remarcat prin campania pe care o duce de mulţi ani pentru integrarea mai activă in invăţămint a noţiunilor legate de folosirea calculatoarelor. A scris cărţi pe această temă (singur sau in colaborare cu profesori universitari ori cu soţia sa, Eugenia Rizescu), a pus la punct noi metodologii pentru organizarea cercurilor de matematică, a declanşat discuţii furtunoase pro şi contra la tot felul de sesiuni ştiinţifice in legătură cu necesitatea schimbării radicale (nn bine) a atitudinii invăţămintului faţă de calculator. După opinia lui Gheorghe Rizescu, informatizarea invăţămîntului este : 1. necesară, 2. urgentă şi 3. posibilă. Iar considerentele sale depăşesc cu mult sfera activităţii strict didactice şi se referă la stadiul in care se află şi se va afla in viitorul apropiat economia românească. Deplina conlucrare intre învăţămint, cercetare şi producţie nu poate fi concepută fără o însuşire, încă de pe băncile şcolii, a tehnicii de calcul celei mai avansate. Profesorul Gheorghe Rizescu, cu sprijinul colegilor săi, vrea să înfiinţeze un liceu un laborator de tehnică de calcul pentru dezvoltarea spiritului aplicativ al matematicii, laborator care va putea fi folosit şi pentru aprofundarea unor cunoştinţe de biologie, chimie, lingvistică, întrucît calculatorul devine in tot mai mare măsură un instrument universal, de care generaţiile viitoare se vor folosi cu dezinvoltura cu care noi astăzi ne folosim de stilou. Totodată, se va putea realiza o asistare a procesului de învăţământ cu calculatorul, îmi vine în minte imaginea profesorului de matematică de altădată, desuetă şi înduioşătoare, aşa cum ne-o înfăţişa Eminescu : „Iar colo bătrinul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate, / Intr-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate“... Profesorul de matematică de azi este un om al timpului său, preocupat de utilitatea sa ca factor de progres al economiei. Şi este totodată un om de acţiune care militează prin numeroasele mijloace care îi stau la dispoziţie pentru acreditarea unor idei înnoitoare. Astfel mi-a apărut şi profesoara Paraschiva Arsene de la Liceul de ştiinţe ale naturii „C. A. Rosetti“. Predă chimia şi, prin urmare, am stat de vorbă intr-un laborator, printre eprubete şi mojare cu o utilitate indescifrabilă pentru un nespecialist. Urmărind îndeaproape dezvoltarea fără precedent pe care o cunoaşte in ţara noastră industria chimică, Paraschiva Arsene este o adeptă a muncii de performanţă. „Cu orele de clasă şi cu cite două ore pe lună de cerc ştiinţific nu se poate ajunge la un nivel internaţional“. In consecinţă, instruirea practică de laborator durează aici uneori şi opt ore şi aceasta fără a se recurge la vreo constrîngere, ci pur şi simplu datorită înflăcărării pe care profesoara reuşeşte să o transmită elevilor săi. Şi-a cîştigat, prin această muncă sisifică, dreptul de a vorbi despre „nivel internaţional“, deoarece in mod frecvent elevii săi participă şi obţin rezultate valoroase la olimpiadele internaţionale de chimie. In cursul verii, doi elevi de-ai săi, Dorin Bogdan Borza (acum in clasa a XII-a) şi Ana Puşcoiu (în prezent studentă la medicină in anul I) au participat, de pildă, la Olimpiada şcolară internaţională de la Bratislava şi au obţinut premiul doi şi, respectiv, o menţiune. „Dorin Bogdan Borza nu mai poate fi considerat un simplu elev, ci un specialist în chimie , şi gîndiţi-vă că se află abia la început de drum“. Copiii pregătiţi de Paraschiva Arsene presupun tot atâtea „antrenamente“ şi aceeaşi vocaţie a perfecţiunii ca şi Nadia Comaneci, numai că domeniul în care activează se află prin tradiţie (o tradiţie la care ar cam trebui să renunţăm) în afara scenei de maximă popularitate. Ei ne reprezintă ţara cu cinste, iar cind îşi vor termina studiile şi vor începe munca propriu-zisă vor contribui, fără îndoială, cu gîndirea lor profund creatoare şi sistematic cultivată, la accelerarea progresului in domeniul respectiv de activitate. • Profesorii pe care i-am cunoscut (din miile care ar merita, probabil, să-i cunoaştem) refuză să-şi transforme lecţiile în expuneri repetate mecanic in fiecare an. Ei se instituie, prin activitatea lor, in adevărate focare de emulaţie ştiinţifică, înconjurindu-se de elevi pasionaţi ca maeştrii de discipoli. Nu Întâmplător, colaborează în mod frecvent cu cadre din învăţămîntul superior. Lecţia despre „îmbogăţirea vocabularului“ susţinută de Iancu Săceanu fusese, de exemplu, precedată cu o săptămînă înainte de o întîlnire între Gheorghe Bulgăr şi elevi, întîlnire in cadrul căreia cunoscutul cercetător al limbii române dăduse temei o deschidere specific universitară. Dar mai este ceva care contează foarte mult în munca acestor dascăli, ceva greu de definit în citeva cuvinte. Este vorba de un fel de a fi de o mare nobleţe, care reuşeşte să-i transforme în oameni iubiţi şi urmaţi de elevii lor. Din scite mi-am dat seama fiecare dintrei ei a avut in viaţă prilejul să facă o „carieră“ ■ spectaculoasă, dar au preferat — cu o conştiinţă clară a importanţei misiunii lor — să rămină la catedră şi să-şi ducă mai departe opera discretă, dar atit de valoroasă şi de necesară, socialmente vorbind. Iancu Săceanu a refuzat să-mai vorbească despre sine şi a descris in cuvinte pline de respect şi preţuire activitatea colegilor săi de catedră. Gheorghe Rizescu, la trecerea in revistă a titlurilor sale didactice, printre care acela de „profesor emerit“, a precizat că preferă o sinteză a lor, şi anume titlul de profesor. Paraschiva Arsene, la rândul său, a ţinut să îşi exprime satisfacţia că în liceul „C. A. Rosetti“ există un climat bun, favorabil activităţii pe care o desfăşoară. Sunt oameni pe care, după ce ii cunoşti, le bucuri ca există, că se numără printre contemporanii tăi. Şi poate tocmai de aceea au capacitatea de a forma oameni. Să ieşim în linişte şi cu respect din clasele şi laboratoarele pe care le-am vizitat şi să-i lăsăm să-şi continue netulburaţi munca. Iar cindi trecem pe lingă clădirea sobră a unei şcoli, in acele cincizeci de minute cit stă scufundată intr-o linişte desăvirşită, să ştim că înăuntru funcţionează de fapt o mare uzină. O uzină care produce VIITOR. Al. Ştefănescu As Invăţămîntul şi imperativele dezvoltării social-economîce Arta de a forma oameni Un grup de elevi din clasa a IX-a E de la Liceul „C A. Rosetti* într-unul din laboratoarele de chimie Alba lulia - Arc peste timp (Urmare din pag. I) el, spunea cu Îndreptăţire Iorga, nimeni nu a mai putut gindi devenirea patriei decit prin prisma gestului unificator pe care l-a făcut şi pe care l-a imprimat in conştiinţa generaţiilor însoţit de chipul său învăluit de o curată şi tragică poezie antică. Urcăm spre Platoul romanilor intr-o toamnă a marilor Împliniri. Deşi zăgăzuită mult timp, necesitatea istorică şi-a croit, in cele din urmă, drum spre realizare. Mesagerii ei au fost, la răscrucea furtunilor, Horea, Cloşca şi Crişan, corifeii Şcolii Ardelene, Avram Iancu şi toţi ceilalţi cauzaşi paşoptişti, neînfricaţii memorandişti care, în mijlocul unor presiuni de neînchipuit, au avut puterea de a rosti axioma că drepturile unui neam „nu se cer ci se impun“. Şi astfel de la 1 noiembrie 1599 s-a ajuns la acel 1 decembrie 1918, cind vechiul vis al Unirii a fost consacrat prin voinţa plebiscitară, liber exprimată, a delegaţilor aleşi din toate ţinuturile de peste munţi in aclamaţiile nesfirşite ale celor peste 100 000 de oameni veniţi să fie martori la triumful dreptăţii noastre istorice. In palatul in care s-a rostit, in auzul întregii lumi, voinţa naţiunii, probind că, aşa cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, unirea n-a fost un act intimplător, şi cu atit mai puţin un cadou făcut de marile puteri, ci opera matură a poporului român, totul e reconstituit aşa cum a fost. Pipăim adevărul cu privirile noastre. Dintre atitea ginduri care s-au zămislit in acele zile de neuitat, cel mai clarvăzător s-a dovedit a fi acela care şi-a găsit expresia in Declaraţia adoptată de către Partidul Socialist, coautor al nemuritorului act şi, deci, îndreptăţit în cel ntai înalt grad să-i evalueze consecinţele. „De la România unită deazi, — postulau reprezentanţii clasei muncitoare — trebuie să se ajungă la România socialistă de miine“. Identificăm aici nu doar o concluzie logică — logica a fost la totdeaua de partea forţelor avansate ale societăţii noastre , ci şi un însufleţitor program de luptă. Un program care a devenit cauza supremă a comuniştilor, aîntregului nostru popor. Ne aflăm la patru decenii după ce, o dată cu victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională din august 1944, obiectivele desprinse din această opţiune istorică au fertilizat viaţa noastră politică, economică şi socială, şi la douăzeci de ani după ce, prin hotăririle Congresului al IX-lea, elaborate în temeiul cindirii profund novatoare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, fluxul revoluţionar angajat a cunoscut cotele cele mai înalte. Alba lulia, cel mai vechi municipiu din România, a cunoscut, ca şi întreaga noastră ţară, o epocă de aur. După cum ne spună primarul său, Vasile Purdea, dezvoltarea oraşului a urmat cu deosebire după reorganizarea teritorial-administrativa din 1968. In decurs de 17-18 ani,volumul producţiei industriale pe care o dă a crescut de zece ori ajungînd, ea singură, la nivelul pe care-l avea judeţul în ansamblu, in momentul reînfiinţării. Transformările de ordin economic au fost dublate, de o semnificativă mutaţie demografică, o data cu sporurile importante pe care le înregistrează, populaţia dobîndind trăsături precumpănitor muncitoreşti. Ceea ce mai trebuie adăugat este că fizionomia edilitară a oraşului a ţinut pasul, ba, în unele privinţe, chiar a devansat această cadenţă. De fapt, la ora actuală aici sunt două urbii — una pe platou şi una la picioarele lui — cheia care uneşte cele două bolţi aflindu-se la porţile străvechii cetăţi, loc intens evocator unde poţi citi ca într-o carte deschisă istoria neamului românesc. O istorie scrisă cu foc şi cu singe. O istorie care, marcind luminile proiectate peste timp de fapta nemuritoare a lui Mihai Viteazul, de pilda de jertfă şi de sacrificiu ce aureolează chipul celorlalţi înaintaşi glorioşi, consacră cel mai dens şi mai bogat capitol al său, epoca socialismului biruitor — Epoca Ceauşescu. Este timpul marilor lumini de care se învredniceşte poporul român, astăzi şi întotdeauna liber şi unit intr-o patrie liberă şi unită. i Iniţiative hunedorene In municipiul Hunedoara s-au lansat şi se aplică iniţiative avind drept scop educarea tineretului pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor de producţie. La întreprinderea minieră Hunedoara spre exemplu trei brigăziale tineretului îşi desfăşoară activitatea sub lozinca : „Fiecare uirtăr să fie exemplu în muncă și in societate !“ Pe lingă alte realizări meritorii membrii brigăzilor respective au dat anul acesta 2010 tone fier un minereu marfă peste prevederile planului. Printre mijloacele educative folosite brigăzile de tineret recurg cind este nevoie, la „judecata colectivă“ şi la popularizarea operativă a faptelor bune precum şi la discutarea celor negative. Acţiunile amintite diferă in raport de cerinţele şi posibilităţile din sectoarele in care se aplică. La oţelăria electrică nr. 1 din Combinatul siderurgic se află de mai multă vreme un cuptor al tineretului. Numai în decurs de citeva luni cuptorul deservit de tineri a elaborat 50 tone oţeluri superioare peste plan. Tot la combinatul siderurgic sunt mai multe echipe de laminatori care aplică iniţiativa „Să laminăm in fiecare schimb un lingou de metal peste plan şi cu energie electrică economisită“. Alte sute de tineri din combinat, de la întreprinderea de tricotaje, întreprinderea minieră etc. se ocupă mai ales de folosirea eficientă a timpului de muncă. Ei acţionează sub lozinca : „Nici un rabat la folosirea celor 480 minute“. (Iacob Cojocaru). i „Trenut fără sine“ Înaintea actualelor tipuri de automobile perfecţionate au mai circulat însă pe drumurile continentului european citeva maşini acţionate cu aburi, constructorii lor fiind de naţionalităţi diferite : un englez, un german, un francez şi un român. Aflat la studii inl franţa, românul Dimitrie Văsescu a inventat o maşină şi a reuşit s-o pună in circulaţie la Paris, in vara anului 1880, francezii l-au denumit „cel mai reuşit tren fără sine din lume". Automobilul lui Dimitrie Văsescu avea o banchetă la spate pentru doi pasageri, iar in faţă, lingi scaunul „Şoferului“ era montat un mic cazan generator de aburi. Acest automobil avea la roţile din faţă o bandă din cauciuc masiv iar cele din spate erau prevăzute cu inele de cauciuc între benzile metalice, un sistem de suspensie inventat la de Dimitrie Văsescu. După ce şi-a terminat studiile, Dimitrie Văsescu a adus cu el in ţară sincel minunat „tren fără sine“,, circulind prin Capitală. După o perioadă de timp acest automobil a fost donat de către inventatorul său Stolii de drumuri şi poduri, fiind, expus la muzeul scolii. Consiliile populare şi personalitatea localităţilor (Urmare din pag. 1) prindă viaţă acum. In această privinţă, una dintre direcţiile principale de acţiune a consiliilor populare o reprezintă sarcinile pe care le au cu privire la dezvoltarea industriei mici. Ideea secretarului general al partidului formulată în cuvintarea sa la Congresul consiliilor populare este foarte limpede in această privinţă : desigur, in viitorul cincinal, industria mică se va dubla, iar pe alocuri chiar va ajunge de 3 ori sau de 3 ori şi jumătate mai mare faţă de prezent, dar această mică industrie — precizează tovarăşul Nicolae Ceauşescu — nu trebuie să se dezvolte oricum, ci ca o completare a producţiei industriei republicane. Şi, prin indeplinirea acestei sarcini, care este una din sarcinile prioritare ale consiliilor populare in eforturile de dezvoltare intensivă depuse de întreaga ţară, ele vor contribui substanţial la conturarea personalităţii moderne a localităţilor noastre. Să ne gîndim la atitea valori materiale şi umane existente incă în multe localităţi, care, fructificate cum trebuie, in perioada următoare, de către consiliile populare vor asigura vitalitatea localităţilor româneşti, făcindu-le cunoscute, prin produsele pe care le fabrică, pe tot cuprinsul ţării, dar şi peste hotare, in,trucit — aşa cum prevăd documentele Congresului al III-lea al consiliilor populare — ele vor avea și importante sarcini privind exportul. Tot referitor la dezvoltarea intensivă a ţării, o bună parte din activitatea economică viitoare a consiliilor populare va trebui consacrată consolidării și dezvoltării consiliilor unice agroindustriale din perimetrul pe care il gospodăresc, care vor trebui să devină, în aceeaşi viziune a conturării personalităţii distincte a fiecărei localităţi, unul din nucleele lor economice principale. Pe aceeaşi coordonată se înscrie, desigur, şi ampla dezvoltare a prestărilor de servicii, şi dezvoltarea industriei culinare care urmează să consolideze şi ele, prin diversitatea ce o aduc rezolvării cerinţelor cetăţeneşti, profilul modern al localităţilor noastre. Este vorba, aşadar, şi de ridicarea pe o treaptă superioară a întregii activităţi organizatorice a consiliilor populare. — Da, toate aceste sarcini, înscrise in programele de acţiune ale consiliilor populare le vor întări, dezvolta şi intensifica funcţia de organizare economică a teritoriului pe care il gospodăresc, vor presupune aplicarea unor programe specifice de dezvoltare pentru fiecare localitate, in care va trebui să fie cuprinsă şi o amplă paletă de noi meserii, slujind şlefuirii relaţiilor dintre cetăţean şi serviciul public. Să ne gindim că acest obiectiv implică, intre altele, o redimensionare corespunzătoare a felului in care se ocupă, de exemplu, consiliile populare de valorificarea forţei de muncă existente în teritoriu, astfel incit aceasta să corespundă cerinţelor vieţii civilizate a cetăţenilor, pe de o parte, şi pe de alta , să se încadreze în eficienţa economică preconizată de realizarea sarcinilor de autoconducere, autogospodărire şi autofinanţare. Toate aceste te duc, desigur, cu gindul la efortul de profesionalizare pe care trebuie să-l depună lucrătorii consiliilor populare, dar mai ales la sarcinile deosebit de mari ce revin deputaţilor pentru onorarea mandatului încredinţat lor de cetăţeni. — Fireşte, dezvoltarea intensivă a teritoriului îmbină cunoaşterea foarte precisă a aspectelor strict profesionale, cu aceea a perspectivei politice în care se înglobează ele. Eu nu cred că un specialist în sistematizare, bunăoară, poate fi considerat un bun profesionist dacă, pe lingă cunoştinţele pur tehnice pe care le are, nu posedă şi viziunea de ansamblu căreia i se subordonează munca sa, şi anume faptul că sistematizarea teritoriului — aşa cum o preconizează documentele de partid şi cuvintarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu — are ca scop tocmai conturarea unor localităţi ordonate, perfect delimitate, în care să se poată dezvolta o economie modernă, temelie a unei vieţi demne şi civilizate. O resursă importantă a consiliilor populare pentru realizarea acestor obiective rezidă, de bună seamă, în devotamentul cu care deputaţii vor şti să-şi onoreze mandatul obştesc în dezvoltarea multilaterală a localităţilor noastre, în capacitatea lor de a mobiliza masele de cetăţeni la înfăptuirea sarcinilor de creştere a calităţii vieţii, stabilite de partid. Flori de toamnă în... competiţie Sală Dalles va fi, incepind de simbătă, locul în care floricultorii din întreaga ţară îşi vor prezenta creaţiile din cadrul celei de a 4-a ediţii a expoziţiei , „Flori de toamnă“. Va fi replica bucureşteană — intr-un sezon atit de generos — la o expoziţie tradiţională din Piteşti care însă — după cum se ştie — s-ai fixat calendaristic atunci cind înfloresc lalelele. De la inginerul Mihai Teodorescu, director adjunct al Trustului economic pentru sere afirm că la expoziţia organizată de Comisia centrală de floricultură, dendrologie şi arhitectură peisagistă vor participa circa 20 de unităţi, număr sporit faţă de ediţia precedentă. Printre noii participanţi se numără cunoscuta întreprindere „Horticola 1 Mai“ din Capitală, unităţi de producţie ale consiliilor populare ale municipiilor, Piteşti, Rm. Vilcea şi Baia Mare, în aceste condiţii spaţiul de expunere a crescut de la 600 la 800 mp, florile invadind atit parterul, cit şi balconul. La intrare, vizitatorii vor primi o fişă in care îşi vor exprima unele preferinţe pentru un stand sau altul în ceea ce priveşte varietatea şi calitatea florilor, modul de aranjare şi altele. (TH. MARCAROV), lizate In anul 1946, desene selecţionate şi transmise la Londra in anul 1947 de profesorul George Oprescu. Informaţia nu este nouă, — ne comunică juristul Mircea Dumitrescu — deoarece ea mai figurează şi in cataloagele expoziţiilor precedente (Muzeul de Artă — Craiova, 1975, Ateneul Român — Bucureşti 1976 şi Muzeul Colecţiilor de Artă — Bucureşti 1979). Noutatea o constituie faptul că British Museum a trimis, la solicitarea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, reproduceri de pe cele două desene, altfel incit ele pot fi admirate in România —■ in această formă de foto-reproduceri — pentru prima oară după 1947, anul intrării lor in patrimoniul muzeului londonez. Desenele reprezintă două instantanee la un tirg de cai, iar opţiunea profesorului George Oprescu nu este intlmplătoare, acesta manifestindu-şi admiraţia faţă de creaţia lui Nicolae Furduescu in nenumărate ocazii. Rubrică realizată de Petre Mihai Băcanu Un pictor român la „British Museum“ « |SpP .vestii -lESSSEI .a|8i WMA! WmpmKm ** ■ M La Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti este deschisă expoziţia retrospectivă de pictură Nicolae Furduescu (1908-1954). Mai puţin se cunoaşte faptul că pictorul român este prezent in prestigiosul „British Museum“ cu două desene rea Scenariul cinematografic şi cerinţele actualităţii Creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei de filme româneşti se datorează, in primul rind, importantei funcţii socialpolitice şi cultural-educative atribuită cinematografiei în anii noştri, faptului că s-au împlinit aspiraţiile creatoare ale unor artişti capabili să surprindă realitatea zilelor noastre şi să o restituie in opere viabile. In ultimă instanţă, efortul permanent şi de durată pentru edificarea unei culturi implică demersul conştient al fiecărui creator, din orice domeniu al artei, al creatorului înarmat cu conştiinţa timpului prezent şi hotârârea de a păşi înaintea acestui timp. Iar personalitatea filmului nostru, conturată acum prin trăsături definitorii şi specifice, este atestată prin opere care au fost validate de timp şi s-au impus în circuitul internaţional de valori. Operele astfel afirmate şi-au certificat creatorii şi astăzi putem înscrie titlurile unor filme (însemnînd, implicit, ale unor regizori şi scenarişti) in patrimoniul culturii româneşti. Filmele din ultimele stagiuni cinematografice dintr-o largă arie tematică vorbesc, la rindul lor, despre aria de preocupări a cineaştilor noştri, despre devenirile petrecute în planul conştiinţei şi din lista lor, destul de amplă, pot fi reţinute pelicule de referinţă. Din mulţimea de probleme ridicate de producţia cinematografică naţională, ne-am oprit la cea a scenariului, care este structura esenţială in construirea propunerii cinematografice cind este vorba de reuşite, ori cauză primă în cazul producţiilor neîmplinite artistic. Cind structura este solidă intîlnim filme ca „Horea“ (regia : Mircea Mureşan), film de anvergură istorică şi social-politică. Scenariul semnat de Titus Popovici — scriitor cîştigat de mult şi definitiv de a şaptea artă, pe deplin stăpin pe mijloacele specifice — constituie, intradevăr o pagină din epopeea naţională, un punct solid de pornire pentru un film istoric, care îşi asumă răspunderea pentru istoria îndepărtată şi pentru cea pe care o trăim. Faptele istorice capătă pulsaţie vie şi rezonanţă, vin din trecut cu toate implicaţiile lor, cu dialectica lor. Evenimente cunoscute, in mare parte pină la detaliu, de mai toate generaţiile de spectatori veniţi a-i urmări, conving prin dramatismul comunicării lor, prin forţadialogului. Pe un ţărim mai apropiat de istorie ne duce filmul lui Dan Piţa, „Dreptate in lanţuri“, al cărui scenariu, datorat lui Mihai Stoian şi regizorului, îşi însuşeşte un punct de vedere inedit al cercetării istorice şi transformă materia faptelor nude in materie poetică şi filosofică. Ambele filme, în registre stilistice total diferite, pot fi alăturate prin exacta înţelegere a criteriului contemporan aplicat faptului istoric şi prin notabilul rezultat artistic. Un capitol amplu in producţia ultimelor stagiuni îl ocupă ecranizările după opere de largă circulaţie sau mai puţin cunoscute, oricum, pagini definitive de tezaur literar. Romane, nuvele, piese de Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Horia Lovinescu, Fănuş Neagu, Constantin Chiriţă au fost transformate in filme sub semnături consacrate pri in încercări doar temerare, unele păstrind inconfundabila viziune asupra vieţii prin care autorul şi-a înscris opera in cîmpul literelor româneşti, altele răminind marginale substanţei naraţiunii originale. Multiplele probleme ale ecranizărilor se discută de mult şi se vor mai discuta multă vreme, căci de la „modesta solitudine a literaturii“, cum numea Marquez starea creatorului de cuvint scris, pină la ecranizarea cinematografică, totdeauna creaţie colectivă sub bagheta unică a regizorului, dar trecînd prin imperiul unei industrii, drumul este lung şi anevoios. Dar nu despre acest drum ţinem a nota aici, ci despre scenariile finite, devenite producţii filmice. Urmărind un proces de disoluţie morală, ecranizarea după Gala Galaction „Moara lui Călifar“, al cărui scenariu semnat de un regizor (Valeriu Drăguşanu), un operator (Petru Maior) şi un profesor de istoria filmului (Radu Aneste Petrescu), deci de profesionişti în ale filmului, a oferit prilejul unui debut regizoral socotit foarte promiţător: Şerban Marinescu (unul dintre puţinele debuturi ale ultimilor ani). Este greu de explicat cum de un dramaturg de frunte ca Dumitru Solomon n-a reuşit să învioreze comedia lui Camil Petrescu „Mitică Popescu“, ci, dimpotrivă, i-a apăsat aerul desuet, slăbindu-i chiar articulaţiile atîtea cite erau, după cum nici Horia Pătraşcu (să nu uităm, scenaristul „Reconstituirii“) împreună cu Iulian Mihu, de atitea ori regizor şi scenarist aplaudat, din dorinţa de a scoate piesa lui Horia Lovinescu „Surorile“ (Boga) in plein-air, de a-i imprima alt ritm au diluat situaţiile şi au slăbit dramatismul. Dar, după cum bine se ştie, filmul de actualitate este testul fiecărei cinematografii şi aici problemele scenariului sunt pe cit de multe pe atit de complexe. Pe de o parte, am avut semnături de scenarişti cu experienţă îndelungată, pe de alta, au apărut scenarişti din alte profesiuni cu încercări mai mult sau mai puţin meritorii. Deşi am întîlnit pe generice numele lui Eugen Barbu, Nicolae Ţie , sau Fănuş Neagu în calitate de scenarişti, numărul scriitorilor apropiaţi de film, care-şi pun talentul in slujba acestei arte de imens impact social, este insă restrîns. Sigur, nu i-am mai amintit pe Titus Popovici, Petre Sălcudeanu sau Ioan Grigorescu, pentru că ei sunt de acum ciştigaţi, in mod fericit, pentru cinematografie. Scriitorii rămin de cucerit pentru filmul de actualitate, pentru ei este nevoie de o infuzie de viaţă adevărată, venită dintr-o cunoaştere profundă apreocupărilor, aspiraţiilor şi speranţelor comunităţii umane pe care o reprezentăm în film, asupra căreia se fixează centrul de interes. D. R. Popescu se referea cindva, insă, vorbind despre scenarii, la „capcana faptului brut“, care lasă filmul „fără ecou“ sau cu „un ecou de patru metri“. Pe bună dreptate, căci primejdia aceasta s-a arătat prea des. După cum prea des, pornindu-se de la un conflict artificial, nu s-a mai ciştigat în substanţă, personajele rămin şi ele propuneri livreşti, înfruntările asemenea. Ştim cu toţii citegurile cu „avarii“ au bintuit cinematografia noastră, de parcă numai în faţa unui moment de primejdie (neapărat uzinală sau de şantier), oamenii îşi pot da adevărata măsură, de parcă numai atunci tot ce este mai bun are spaţiu, de desfăşurare. După asemenea propuneri scenaristice ar fi nevoie de permanente avarii pentru a şti cum aţată semenii noştri, ar fi nevoie de ele ca oamenii slabi să se întărească şi cei puternici să se manifeste ca atare. Şi doar oamenii care ne înconjoară sunt fiinţe care aspiră şi se împlinesc, stăpine pe un univers de informaţii, minuind instalaţii gigantice şi stăpinind milimicroni, sunt oamenicare luptă pentru o idee, işi pun întrebări despre sine şi viaţă, despre relaţiile cu semenii, despre rostul lor în lume şi aportul pentru viitorime — fiecare este, în fapt, un unicat fără asemănare. Dacă toate aceste capcane ar fi fost trecute nu ne-am mai întîlni cu naraţiuni anemice legate de un uriaş efort uman cum a fost Canalul Dunăre—Marea Neagră, despre care filmul de ficţiune ne-a dat „Salutări de la Agigea“ (scenariul Aristide Butunoiu, Mihai Tatulici, regia: Cornel Diaconu). Nu ne-am mai întîlni cu institute de cercetări care apar mai butaforice decit decorurile unui castel construit la studiouri, pe malul lacului Buftea, institute aseptice, impersonale, populate cu umbre impersonale cum ne-a propus pelicula „Ca-n filme“ (scenariul Liviu Timbus, regia: Manole Marcus), care, altminteri, şi-a propus să ironizeze filmele unde intilnim viaţă „ca-n filme“. Chiar o cunoaştere exactă a mediului descris, cind nu există ştiinţa scriiturii scenaristice, ne dă tot o imagine dintr-un unghi nesemnificativ, cum a fost cazul cu „Zbor periculos" pe al cărui generic ca scenarist era chiar un aviator (Mihai Vasilescu). Reuşitele nu au lipsit, fără să fie insă răsunătoare, importante, şi datoria faţă de publicul nostru este incă mare. In plus, şansa cinematografiei noastre de a se înscrie mai viguros şi mai evident in circuitul valorilor internaţionale depinde de o mai puternică şi specifică ancorare in realităţile societăţii noastre. Nici o cinematografie in lume nu şi-a vădit puterile şi calităţile în afara filmului de actualitate, în afara realităţii contemporane creatorului. Sigur că succesul internaţional al unor excelente transpuneri ale literaturii constituie pentru fiecare dintre noi, iubitori şi susţinători ai filmului românesc, bucurii de zile mari, dar ele nu reprezintă in lume decit imaginea unor talente, nu a unei cinematografii — reflex al unei societăţi. Florica Iehimi ,Románia libera" Vineri, 1 noiembrie 1985 Soarele răsare la ora 6,52 şi apune la ora 17,06 TEATRE NUNTA LUI FIGARO : Opera Română (13 18 57), ora 18; PLOŞNIŢA: Teatrul Naţional, Sala Mică (14 7171), ora 19,30 şi CARTEA LUI IOVIJA : Sala Atelier, ora 19 ; VINZATORUL DE PASARI : Teatrul de Operetă (14 80 11), ora 18,30; LUNA DEZMOŞTENIŢILOR : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", Sala din Bd. Schitu Măgureanu (14 75 46), ora 19 şi RACEALA : Sala Studio (11 95 44), ora 19 ; TURNUL DE FILDEŞ Teatrul de Comedie (16 64 60), ora 19 ; EX : Teatrul „C. I. Nottara", Sala Magheru (59 31 03), ora 18,30 şi CRAII DE CURTEA VECHE : Sala Studio, ora 19 ; ROMANŢA TIRZIE : Teatrul Foarte Mic. (14 09 05), ora 19,30 NU, EU NU REGRET NIMIC : Teatrul Giuleţti, Sala Majestic (14 72 34), ora 17 şi ANONIMUL VENEŢIAN , ora 19 şi MILIONARUL 5ARAC : Sala Giuleţti, ora 18 ; CENUŞĂREASA Teatrul „Ion Creangă" (50 26 55), ora 15 şi ALBA CA ZAPADA , ora 18 ; BELMONDO AL 11-LEA , Teatrul „C. Tanase", Sala Savei (15 56 78), ora 19 şi FRUMOSUL DIN PĂDUREA ZAPADITA , Sala Victoria, ora 19 ; GULLIVER IN TARA PĂPUŞILOR , Teatrul Ţăndărică, Sala Victoria (15 23 77), ora 15 şi NU VORBIŢI IN TIMPUL SPECTACOLULUI : Sala din Piaţa Cosmonauţilor (11 12 04), ora 10 şi ora 15 ; PE SUB CETINI LA IZVOARE: Ansamblul „Rapsodia Româna” (13 13 00), ora 18; CONCERT SIMFONIC : Filarmonica „George Enescu“ la Ateneul Român, ora 19 şi LAUREAŢI AI CONCURSURILOR INTERNAŢIONALE , la Sala Studio a Ateneului Român, ora 17,30 . TOM ŞI JERRY LA CIRC , Circul de Stat Bucureşti, (10 41 95), ora 19. TELEVIZIUNE 20 : Telejurnal ; 20,20 : Actualitatea în economie : Pe agenda de lucru a adunărilor generale ale oamenilor muncii : realizarea exemplară a planului pe acest an, pregătirea producţiei pentru anul viitor ; 20,40 : Ritmuri... ritmuri cu orchestra de muzică uşoară a Radioteleviziunii ; Pagini instrumentale din creaţia lui Sile Dinicu ; 21,05 : Cadran mondial. România şi problemele lumii contemporane ; 21,25 : Serial ştiinţific „Planeta vie” ; 21,50 : Telejurnal. CINEMATOGRAFE CĂSĂTORIE CU REPETIȚIE Scala (11 03 72), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,15 ; Favorit (45 31 70), orele 11,15-----13,15 - 15,15 - 17,15 -19,30; Excelsior (65 49 45), orele 9 - 11 - 13 - 15,15 - 17,30 - 19,45. DECLARAŢIE DE DRAGOSTE : Doina (16 35 38), orele 17 -19; Pro gresul (23 94 10), orele 15 - 17 - 19 ; .MASCA DE ARGINT Grivița (17 08 58), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 — 19 ; «SVHI"* DE BUCUREȘTI : Studio (59 53 15), orele 9,30 - 11,30 - 13,30 - 15,30 - 17,30 - 19,30 ;.T TMAÎÎNA , BOBOCILOR , Lira (31 71 71), orele 15 - 17 - 19 ; Flacăra (20 33 40), orele 9-11—13-15 - 17 - 19 I J^NA BOBOCILOR î Drumul Sării (31 28 13), orele 17 - 19 ; Volga U 71196 * °rel* 9 ~ " 15 ~ AB'pj' DE , ZAPADA : Giuletti (1755 46), orele 9 - 11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; Arta (21 31 86), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; HEIDI: Doina (163538), orele 9 - 11 - 13 - 15 ; URMA CASTORULUI t Drumul Sării (312813), orele 15; CEI ȘAPTE FANTASTICI : Sala Mică a Palatului R.S.R., orele 17,15 - 19,30 ; Dacia (50 35 94), orele 9 — 11 — 13 — 15 — 17 — 19 i ma!«?COL, lA MIRAJ * Potri» ' (11 86 25), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,13 ; . OSCEOLA : Festivei (15 63 84), ore-20.15; ‘ ~ ,3° " 15'45 - 18 , TMPO*' OE VITEJIE, Timpuri Noi (15 61 10), orele 9 — 11 - 13^5 . JANDARMUL SI EXTRATERESTRII , Timpuri Noi, orele 15,30 - 17,45 - 20 ; SPARTACUS: Luceafărul (15 87 671, orele 9 - 12 - 15,30 - 18,45 ; ; STRĂLUCIREA SOARELUI : Copitol (16 29 17), orele 9 - 11,15 _ 1335 _ 15,45 - 18 - 20,15 ; ' ■ TOATA LUMEA ESTE A MEA : București (15 61 54), orele 9,15 — 12,15 — 15,30 - 18,45 ; CURSA INFERNALA : Victoria (16 28 79), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20 ; PRIMAVARA FARA SOARE : Union (13 49 04), orele 9 - 11 - 13 - 15 -17 - 19 ; PROMISIUNI: Aurora (35 04 66), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; Flamura (65 77 12), orele 9 - 11 - 13 - 15 - 17,15 - 19,30 ; CĂMIN PENTRU NEFAMILIȘTI : lumina (14 74 16), orele 9 - 11 - 13,15 - 15,30 - 17,45 - 20 ; LEGENDA DRAGOSTEI : Pacea (71 30 85), orele 15 - 18,30 ; Munca (21 50 97), orele 15 - 18,30; INCREDIBILELE AVENTURI ALE UNOR ITALIENI IN RUSIA ; Gloria (47 46 75). orele 9 - 11,15 - 13,30-15.45 - 18 - 20 : JOE LIMONADA: Cosmos (27 54 95). orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; LUPII MARILOR: Feroviar (50 51 40), orele 9 - 11 - 13 - 15 - 17 - 19,15. CĂPITANUL RĂZBUNĂRII : Buzești (50 43 58), orele 9-11-13-15- 17 - 19 ; BUNUL MEU VECIN SAM 1 Ferentari (80 49 85), orele 12-16-19; Cotroceni (49 48 48), orele 13 — 16 — 19 ; ROCKY II: Melodia (11 13 49), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; HANGAR IS I Floreasca (33 29 71), orele 9 - 11 - 13 - 15,30 - 17,45 - 20; Miorita (14 27 14), orele 9-11 - 13 - 15 - 17 - 19 ; UNDEVA, CINDVA , Popular (351517), orele 15 - 17,15 - 19,30 ; SUPERPOLITISTUL Cultural (83 50 13), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20,15 . LEGENDA CĂLĂREŢULUI SINOURATIC- Viitorul (10 67 40), orele 15 - 17 - 19. PROGNOZA METEOROLOGICA Institutul de Meteorologie şi Hidrologie ne comunică IN ŢARA . Vremea va fi caldă pentru această perioadă iar cerul va fi temporar noros. Vor cădea ploi locale în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei şi izolate In rest. Vintul va prezenta Intensificări locale în estul ţării cu viteze pină la 4$ pe oră din sectorul sudic. TEMPERATURA Maximele de azi vor fi cuprinse intre 8 şi 18 grade iar minimele de la noapte intre 0 şi 10 grade mai coborite in depresiuni. Dimineaţa fi seara pe alocuri ceaţă. LA BUCUREŞTI : Vremea va fi relativ caldă cu cer schimbător, favorabil ploii slabe. Vintul va sufla slab pină la moderat. Temperaturile maxime de azi vor fi cuprinse intre 14 si 16 grade iar cele minime de la noapte intre 2 și 4 grade.