România Liberă, noiembrie 1988 (Anul 46, nr. 13682-13706)

1988-11-26 / nr. 13703

Pagina a 2-a — 26 noiembrie 1988- Gindirea social-politică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, expresie a spiritului revoluţionar creator, la baza strategiei de edificare a socialismului si comunismului in România (Urmare din vei?. 1) ce pe plan mondial, cu cerinţele noii revoluţii tehnico-ştiinţifice. .•Gîndind determinist, sistematic şi dialectic totalitatea datelor de definiţie ale procesului revoluţionar din ţara noastră, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arată, cu întemeiată putere argumentativă, că opţiunea strategică globală la care ne-am referit şi-a aflat şi îşi află în întărirea şi perfecţionarea continuă a proprietăţii socialiste baza economică necesară care se va înfăţişa ca atare şi în viitor, aplicîndu-se ferm principiile autoconducerii şi autogestiunii, sporindu-se mereu răspunderea tuturor colectivelor de oameni ai muncii pentru gospodărirea judicioasă a părţii din avuţia naţională care le este încredinţată spre folosinţă productivă eficientă. în acest fel in condiţiile specifice ale accentuării caracterului intensiv al dezvoltării economice şi sociale a patriei se vor îmbina şi mai puternic, in chip dialectic, • factorii obiectivi şi cei subiectivi ai programului socialist multilateral, ideo analitico-operaţională fundamentată in Programul ideologic al partidului nostru. Aplicarea creatoare a principiilor socialismului ştiinţific la condiţiile concrete din ţara noastră, constituită in dimensiunea de definiţie a unei linii politice originale atestă faptul că definirea unei căi proprii de dezvoltare nu exclude, ci presupune studierea experienţei altor popoare, împletirea experienţei pe care am dobîndit-o cu cea a ţărilor care edifică noua orinduire. Aşa cum arată secretarul general al partidului, din aceasta decurge necesitatea de a privi mereu realităţile în chip dialectic, deschis, de a nu ne crampona de şabloane sau scheme rigide, în aşa fel incit să se asigure o cale liberă pentru afirmarea spiritului revoluţionar, pentru înlăturarea a ceea ce este vechi, perimat, pentru îndrăzneală in promovarea noului, a ceea ce corespunde valoric cerinţelor obiective şi subiective ale progresului social neîntrerupt al patriei noastre. Conceptele, tezeleşi aprecierile care definesc gindirea filozofică şi social-politică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu cuprind, în ţesătura lor sistematică, numeroase idei privind perfecţionarea continuă a esenţei şi funcţiilor statului unitar, al democraţiei muncitoreşti-revoluţionare, în condiţiile democratizării accentuate a totalităţii raporturilor socio-politice din societate, ale întăririi ordinii, răspunderii şi disciplinei,in perspectiva practic-operaţională a asigurării conducerii unitare a întregii activităţi şi înfăptuirii neabătute a programelor de dezvoltare. Conducerea unitară, ca necesitate obiectivă, nu exclude ci presupune, dialectic, diversitatea formelor şi modurilor de manifestare a iniţiativei şi creaţiei de masă, reliefarea practică a forţei materiale a gîndirii înaintate, a ceea ce generează mai nou, mai cutezător, experienţa nemijlocită a oamenilor, a maselor. De altfel, dînd expresie gîndirii social-politice a conducătorului partidului şi statului nostru, sistemul instituţiilor, organelor şi instanţelor participativ-democratice care funcţionează in Societatea noastră, asigură cadrul necesar pentru implicarea reală a tuturor categoriilor de oameni ai muncii în conducerea fiecărui sector de activitate. Dialectica raportului dintre democraţia directă şi cea reprezentativă îşi găseşte, în condiţiile actuale, condiţiile de înfăptuire optimă, astfel incit să se materializeze progresiv aprecierea secretarului general al partidului, potrivit căreia îmbinarea armonioasă a celor două forme de activitate democratică • să deschidă calea unei noi democraţii, cu mult superioară oricărei forme de democraţie de pînă acum. Prin această apreciere, tovarăşul Nicolae Ceauşescu fundamentează strategia deplinei afirmări a poporului român ca forţă constructivă susţinută a propriului său destin, deschide calea spre realizarea unei noi realităţi democratice, specifică socialismului multilateral dezvoltat. Sistemul nostru democratic, perfectibil în esenţa sa, ca şi în modalităţile participative pe care le presupune pune în centrul său forţa umană, potenţialul creativ al oamenilor, asigurind valorificarea tot mai largă a resurselor umane ale socialismului. Noul sistem democratic îşi alcătuieşte modalităţile afirmării sale în jurul formelor noi ale autoconducerii şi autogestiunii, perfecţionării planificării şi conducerii, creşterii rolului statului socialist in soluţionarea problemelor concrete ale dezvoltării. Apreciind, cu deplină întemeiere, că problemele dezvoltării presupun :o politică unică şi unitară, pe baza planului naţional de dezvoltare economică şi socială, tovarăşul Nicolae Ceauşescu porneşte de la necesitatea înţelegerii faptului că legile economice obiective nu pot acţiona de la sine, ci trebuie cunoscute şi folosite în concordanţă cu condiţiile concrete ale fiecărei ţări, ale fiecărei etape a dezvoltării. Aceasta presupune perfecţionarea continuă a funcţiilor interdependente ale statului socialist, creşterea capacităţii acestuia de a cuprinde unitar şi de a soluţiona operativ, eficient, problemele care se ivesc, împletindu-şi organic rolul său specific cu cel al noilor organe democratice, muncitoreşti. Aşa cum este definit şi gîndit de către secretarul general al partidului, statul nostru se constituie într-un cadru instituţional profund democratic, dinamic şi perfectibil, aflat mereu sub controlul şi in slujba poporului, acţionînd ca reprezentant suprem al intereselor producătorilor şi proprietarilor şi ca organizator al întregii activităţi economice şi sociale. In abordarea problemelor esenţei şi funcţiilor statului unitar al democraţiei muncitoreşti revoluţionare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu îmbină aspectele de ordin principial cu cele aplicative. In acest din urmă sens, în contextul acţiunii hotărite pentru perfecţionarea şi îmbunătăţirea întregii activităţi, fiecare organism statal central sau teritorial trebuie să-şi îndeplinească rolul în chip competent, să asigure măsurile necesare pentru aplicarea neabătută a tuturor programelor de dezvoltare. Acţionînd în această direcţie, statul nostru poate să-şi dezvăluie tot mai mult esenţa sa profund democratică, să se dezvolte ca ansamblu instituţional puternic ,legat de popor, de satisfacerea intereselor vitale ale diferitelor categorii de cetăţeni. In viziunea dialectică, de ansamblu, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, schimbarea întregii înfăţişări a patriei noastre va accelera procesul de omogenizare a societăţii socialiste româneşti, de formare a poporului unic muncitor, accentuîndu-se ştergerea deosebirilor esenţiale dintre sat şi oraş, dintre clasele şi categoriile sociale, dintre dimensiunile şi atributele muncii fizice şi intelectuale. Concepţia unitară, armonioasă, a secretarului general al partidului privind direcţiile făuririi fazei superioare a societăţii socialiste multilateral, dezvoltate, cuprinde — ca o latură distinctă, dar armonios legată cu celelalte, relevate mai sus — sporirea apaortului ştiinţei, învăţămîntului şi culturii în înlănţuirea programelor de dezvoltare. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu acordă o atenţie deosebită căilor şi metodelor de intensificare a activităţii de cercetare, legării tot mai strinse a acesteia cu ■producţia şi învăţămîntul soluţionării operative a problemelor complexe şi multiple ale progresului tehnic, pornind de la necesitatea obiectivă a afirmării ştiinţei ca factor* de giadire şi acţiune revoluţionară în toate sectoarele ca şi în modelarea spirituală a profilului spiritual al omului nou. In conexiune directă cu dezvoltarea cercetării ştiinţifice în cadrul afirmării noii revoluţii tehnico-ştiinţifice contemporane, perfecţionarea in continuare a activităţii din învăţămint, realizarea unei adevărate revoluţii în procesul de pregătire şi utilizare socială a cadrelor, se constituie in direcţii de cea mai mare însemnătate pentru dezvoltarea generală a ţării noastre în actualul cincinal, în anii următori. Atenţia prioritară acordată factorului uman, calităţii pregătirii sale profesionale şi trăsăturilor de personalitate activă pe care le dobindeşte prin experienţa revoluţionară a muncii şi creaţiei, izvorăşte din Umanismul profund care caracterizează gindirea şi acţiunea secretarului general al partidului nostru. Caracterul sistematic, larg cuprinzător al acestei gîndiri şi acţiuni cuprinde, deopotrivă, intensificarea — pe un fond de valori superior — a vieţii spirituale a maselor, astfel încît cultura nouă socialistă şi, în acest cadru, munca politică, ideologică, educativă in sens larg, să devină şi să se afirme ca forţe motrice, dinamizatoare ale întregului proces revoluţionar. Sfera largă, de o deosebită complexitate a gîndirii şi acţiunii social-politice a tovarăşului Nicolae Ceauşescu cuprinde, in strînsă interdependenţă cu aspectele interne, rolul şi contribuţia activă a ţării noastre la dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale, participarea României la diviziunea internaţională a muncii, la schimbul mondial de valori, la ansamblul acţiunilor care vizează salvgardarea păcii şi asigurarea unui climat de pace şi securitate pe plan internaţional. Iată doar cîteva dintre dimensiunile şi atributele unei gîndiri şi acţiuni de excepţie, de o mare valoare teoretică şi practică, aceea pe care o promovează cu consecvenţă revoluţionară, cu un pătrunzător Spirit creator, novator, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, întreaga sa operă, tezele şi aprecierile pe care le-a formulat — ca o parte integrantă a unui, demers ştiinţific, cu o personalitate distinctă in timpul gîndirii socialpolitice contemporane — se înfăţişează ca o contribuţie de fond, mereu revigorată, la îmbogăţirea tezaurului de idei al activităţii revoluţionare din lumea contemporană, la analiza şi soluţionarea — din perspectiva celei mai înaintate concepţii despre lume şi viaţă — a marilor probleme care traversează lumea de azi. Expresie elocventă a spiritului revoluţionar creator, opera conducătorului partidului şi statului nostru are un rol decisiv în impulsionarea procesului revoluţionar neîntrerupt de trecere a ţării noastre într-un stadiu superior de dezvoltare, de înaintare fermă pe calea socialismului şi comunismului. (Urmare din pag. 1) relelor etnice a dominat viaţa politică românească. Subliniind această realitate istorică, Nicolae Iorga scria : „După 1609 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui, ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de o curată şi desăvârşită poezie tragică“. Memoria unirii înfăptuite acum aproape patru secole s-a transmis de la epocă la epocă, de la generaţie la generaţie, alimentînd focul aspiraţiei la unitate şi independenţă. în decursul întregului ev mediu, poporul român a trebuit să facă faţă, prin mari sacrificii materiale şi umane, ingerinţelor imperiilor străine, otoman, habsburgic şi ţarist, distrugerilor şi jafurilor pe care acestea le-au provocat pe teritoriul patriei noastre. Dar, in tot acest răstimp, procesul obiectiv, logic, al dezvoltării societăţii româneşti — pe plan economic, social, politic, militar şi cultural — şi-a continuat înaintarea implacabilă, ducînd spre împlinirea năzuinţelor de unire ale ţărilor române, năzuinţe pentru care militau spiritele cele mai înaintate, forţele progresiste ale societăţii, masele largi ale poporului nostru. Atunci când, în procesuldezvoltării relaţiilor capitaliste, elementelor de unitate materială şi spirituală, de limnbă şi cultură, de unitate etnică şi a conştiinţei de neam, li s-a adăugat impulsul dinamic al progresului economic, conştiinţaunităţii de neam s-a dezvoltat în conştiinţă naţională, iar lupta pentru unitate a devenit ţel politic, ţelul unirii tuturor românilor într-un stat naţional unitar. Un rol important in afirmarea ideilor naţionale l-au avut pleiada de renumiţi cronicari, ca şi reprezentanţii de seamă ai culturii româneşti, care, prin evidenţierea luptelor seculare duse de poporul nostru împotriva cotropitorilor, a momentelor de strălucire ale istoriei sale, au contribuit la dezvoltarea conştiinţei unităţii poporului român, a originii comune a românilor din toate teritoriile locuite de ei. O deosebită semnificaţie în lupta nent-u libertate socială şi naţională a poporului român a avut revoluţia populară din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Marx scria că Horea Plănuia eliberarea neamului său, el devenind „simbolul renaşterii Daciei“. Tot ceea ce s-a acumulat în „18 veacuri de lucrare a poporului asupra lui însuşi“ — vitejie, curaj, înţelepciune, meşteşugul armelor, ca şi cel al diplomaţiei, dorul de libertate, setea de neatîrnare şi sentimentul de unitate, argumentele spadei şi ale izvoarelor de necontestat despre drepturile legitime de stăpîni ai Damei străbune — s-a întruchipat, prin Tudor Vladimirescu şi prin generaţia revoluţionarilor de la 1848, in hotârîrea de a realiza neîntîrziat „slobozenia din afară şi dinăuntru“. In contextul istoric întemeiat pe ascensiunea revoluţiilor burgheze din Europa, revoluţionarii români de la 1848 proclamă ideea „triumfului dreptului asupra forţei“, anunţînd, „în numele revoluţiei române“, dreptul de unitate şi independenţă al poporului român. In acest context a găsit un puternic ecou dezideratul exprimat de revoluţionarul democrat Nicolae Bâlcescu : „Vrem să fim o naţiune, una, puternică şi liberă prin dreptul şi datoria noastră, pentru binele nostru şi al celorlalte naţii, căci voim fericirea noastră şi avem o misie a împlini in omenire.“ Peste împotrivirea deschisă a marilor puteri, la 24 ianuarie 1859 a triumfat din nou voinţa de unitate a poporului nostru. „Zi de aur a veacului“, cum au numit-o contemporanii, Unirea Principatelor, realizată prin ceea ce Mihail Kogălniceanu definea drept „actul energic al naţiunii", a reprezentat încununarea unui proces istoric obiectiv. Unirea Moldovei cu Muntenia şi crearea statului modern România au construit punctul de plecare şi pîrghia de susţinere a tuturor eforturilor depuse pentru desăvirşirea unităţii naţionale şi statale, punctul de atracţie pentru toate provinciile româneşti ce se găseau încă sub stăpânirea străină. ţinirea din 1859 şi cucerirea Independenţei depline de stat a României in 1877 au deschis o etapă nouă în mişcarea politică, naţională a românilor, în viaţa economică, socială şi culturală a ţării. Ideea libertăţii naţionale a cuprins gindurile şi" Voinţa unor largi nături sociale, ale forţelor politice burgheze înaintate, ale socialiştilor şi asociaţiilor culturale, înscriindu-se ca un obiectiv central al activităţii tuturor românilor. In provinciile aflate încă sub dominaţie străină, lupta pentru drepturi politice, economice şi culturale, a găsit un răsunet tot mai puternic, mai ales după instaurarea dualismului austro-ungar, în 1867, şi a măsurilor de desnaţionalizare forţată a românilor din Transilvania luate de autorităţile ungare. La începutul secolului al XX-lea, dezvoltarea social-economică şi politică pe ambele versante ale Camaţilor a ridicat în faţa naţiunii române necesitatea inexorabilă a desăvârşirii unităţii statale şi făuririi statului naţional unitar. In cadrul unor mari mitinguri, în presă, tot mai puternice erau glasurile care susţineau necesitatea unirii provinciilor româneşti cu patria mamă România. Astfel, referindu-se la Ardeal, Nicolae Titulescu într-o cuvintare ţinută la Ploieşti, în mai 1915, declara : „România nu poate fi întreagă fără Ardeal, Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa... Ardealul nu e numai inima României politice ; priviţi harta , Ardealul e inima României geografice. Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul in istorie... Ne trebuie Ardealul, şi va trebui să-l merităm, şi-l vom merita prin singe, căci nu se lipeşte carne de carne fără să curgă singe“. Primul război mondial a precipitat cursul evenimentelor, a zguduit puternic rînduielile vechi, ascuţind la maximum contradicţiile sociale şi naţionale, mai ales în cadrul imperiilor multinaţionale austro-ungar şi ţarist, determinînd un puternic dai al luptei popoarelor pentru eliberarea socială şi naţională. Războiul a ridicat şi în faţa poporului român probleme de mare însemnătate pentru însăşi soarta naţiunii. Tocmai de aceea, lupta pentru unitate naţională a intrat in faza finală, angrenind toate clasele sociale şi forţele politice, atît din vechea Românie, cit şi din provinciile româneşti subjugate, imprimind războiului purtat de ţara noastră un profund caracter popular şi naţional. încrederea in apropierea ceasului izbăvitor era atit de mare, incit nici dramaticele evenimente din toamna anului 1916 şi din primăvara anului 1917, cinci două treimi din teritoriul României au fost cotropite de armatele Puterilor Centrale nu au putut stăvili dorinţa şi voinţa neclintită de unire a tuturor românilor. Teritoriul României rămas necotropit a devenit simbolul salvării naţiunii române, al năzuinţelor de făurire a României unite. Prin efortul susţinut al maselor largi, armata română a devenit un puternic scut de apărare a gliei străbune, atingînd momentele de culme ale eroismului popular la Mărăşti, Mărâşeşti şi Oituz. Veştile despre revoluţia burghezo-democratică din februarie 1917 şi prăbuşirea ţarismului, despre victoria Marii Revoluţii Socialiste din Rusia au dat un nou imbold avântului revoluţionar pe toate meridianele globului,au răsunat ca îndemnuri înflăcărate la luptă pentru realizarea aspiraţiilor de libertate şi autodeterminare naţională ale tuturor popoarelor lumii. Intensificarea luptelor de eliberare naţională, infrîngerile ■militare suferite de Puterile Centrale au reprezentat un factor puternic în accelerarea destrămării Imperiului austro-ungar. In aceste împrejurări, lupta popoarelor subjugate din monarhia austro-ungară s-a accentuat atît de mult, incit pe plan internaţional s-a impus în mod hotărit necesitatea de a desfiinţa imperiul multinaţional, acest „talmeş-balmeş de limbi şi popoare“ , cum îl aprecia Fr. Engels. In Transilvania, la 12 octombrie, a avut loc la Oradea o nouă şedinţă a Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, în cadrul căreia s-a elaborat textul unei „Declaraţii de principii“, prin care se exprima hotărîrea poporului român de a-şi hotărî singur soarta, declaraţie ce urma să fie citită in Parlamentul de la Budapesta, la 18 octombrie 1918. Declaraţia de autodeterminare a reprezentat un moment istoric fundamental pentru naţiunea română, pentru desăvârşirea unităţii sale politice şi de stat, un document de mare importanţă programatică şi practică. Pe baza ei şi în numele principiilor cuprinse în ea s-au desfăşurat toate acţiunile naţiunii române din Austro-Ungaria în perioada următoare. Prin conţinutul ei, declaraţia a făcut o puternică impresie asupra opiniei publice din monarhia dualistă şi a fost primită « deosebit entuziasm de românii de pe ambele versante ale Carpaţilor. La 15 noiembrie, Consiliul Naţional Român a făcut cunoscut „Regulamentul pentru alegerea deputaţilor pentru Adunarea Naţională“. Tradiţia istorică a poporului român impusese bunul obicei ca, înaintea luării unor decizii importante, marii conducători de ţară şi de oşti, fruntaşii luptelor sociale şi politice să cheme masele largi ale poporului şi să le consulte asupra căilor de urmat. Tradiţia Cîmpenilor, Padeşului, Blajului, Islazului, Filaretului ca şi la 1859 sau 1877 stăruia şi în mintea generaţiilor de luptători chemaţi să dea consacrarea actului istoric al făuririi statului naţional unitar român. Acesta a fost suportul în baza căruia Consiliul Naţional Român Central, organ colectiv care inmănunchea toate forţele politice ale naţiunii române din Transilvania, exprimînd voinţa de acţiune a întregului popor, a hotărit ca în vederea actului Unirii Transilvaniei cu patriamamă să consulte masele largi populare. In faţa unui asemenea act, de o covîrşitoare importanţă pentru prezentul şi viitorul naţiunii române, fruntaşii politici ai Transilvaniei au ales calea democratică, plebiscitară a consultării poporului pînă în straturile sale cele mai profunde convocind marea adu nare reprezentativă, naţională, aleasă prin sufragiul universal pe baza dreptului fundamental de autodeterminare, hotărîrea urmînd să stea la baza constituirii sau întregirii statului naţional. Organizarea consiliilor şi gărzilor naţionale la oraşe, comune şi sate, alegerea democratică a delegaţilor pentru adunarea naţională şi desfăşurarea propriu-zisă a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia a constituit o manifestare care a impresionat opinia publică românească ca şi de peste hotare. Alba Iulia, locul de convocare al adunării, era pe deplin Indicat pentru desfăşurarea Marelui Sfat Naţional. Era un vechi centru al Daciei romane, centrul celei dinţii uniri politice a românilor sub Mihai Viteazul, locul martiriului lui Horea, Cloşca şi Crişan, locul întemniţării lui Avram Iancu , era oraşul cu numeroase şi adinei semnificaţii în istoria poporului român. Cele zece zile în care s-au făcut pregătirile pentru Adunarea de la Alba Iulia au fost cele mai entuziaste, mai înfrigurate, mai emoţionante din istoria românilor din Transilvania, a întregului popor român, care aştepta ultimul act al desăvirşirii unităţii sale naţional-statale. Adunările pentu alegerea deputaţilor în Marele Sfat la care au participat muncitori, meseriaşi, intelectuali, ţărani, femei şi bărbaţi, vîrstnici şi tineri au afirmat solidaritatea tuturor românilor în jurul celei mai mari probleme din istoria poporului, voinţa lor nestrămutată de unire. La 1 decembrie 1918 s-au strîns la Alba Iulia, pe timpul lui Horea, peste 150 000 de oameni, muncitori, ţărani, intelectuali, meseriaşi veniţi să consfinţească actul logic, obiectiv şi progresist de încheiere a procesului de formare a statului naţional unitar român. In faţa acestei adunări Vasile Goldiş, om de vastă cultură şi Înaintare concepţii socialpolitice, a fost acela căruia i-a revenit cinstea să prezinte, în faţa delegaţilor, Hotărîrea de unire in care se prevedea, intre altele: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia, în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România...“. Hotărîrea a fost primită in unanimitate de delegaţi cu mare însufleţire, in timp ce preşedintele Adunării a anunţat: „Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestor provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă“. Făurirea unităţii statului român în memorabilul an 1918 — cea, mai mare înfăptuire naţională a poporului român — a avut consecinţe dirn cele mai profunde in viaţa societăţii româneşti; ea a realizat cadrul naţional şi social-politic care a permis creşterea mai rapidă a forţelor de producţie, de afirmare a forţelor progresiste ale societăţii, în frunte cu mişcarea muncitorească revoluţionară, dezvoltarea activităţii pentru progresul multilateral al României, înfăptuirea Marii Uniri din 1918 nu a aparţinut unei singure clase sociale, unei pături sociale sau unui partid politic, ci ea a constituit scopul şi acţiunea întregii naţiuni române; pentru acest ideal au acţionat toate forţele societăţii româneşti. România a participat la Conferinţă de pace de la Paris din 1919 ca ţară care făcuse în primul război mondial supreme sacrificii umane şi materiale, işi respectase obligaţiile asumate, fapt recunoscut şi de personalităţi politice ale vieţiiinternaţionale. Mai ales, că România aducea spre recunoaşterea oficială a acestui for internaţional hotărîrile istorice ale poporului român, proclamate solemn şi definitiv în adunările reprezentanţilor maselor largi populare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia. De aceea, Conferinţa păcii de la Paris nu a fost in situaţia de a crea ea un stat român întregit. Acesta era înfăptuit prin opera poporului român. Conferinţa a fost chemată să dea consacrare juridică noului statut teritorial şi politic, prin recunoaşterea principiului autodeterminării naţionale. Poporul român punea şi de această dată comunitatea internaţională in faţa unui lanţ împlinit, ca şi la 1859 şi 1877. Perioada 1918—1921, ani de luptă eroică a poporului român pentru afirmarea lui ca naţiune independentă şi suverană, s-a încheiat cu recunoaşterea internaţională a hotărîrilor luate prin voinţa unanimă a maselor populare, de unire a tuturor teritoriilor româneşti într-un singur stat naţional. Relevînd împrejurările istorice ale desăvârşirii acestui proces, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia: „Desfăşurarea evenimentelor istorice demonstrează în modul cel mai categoric faptul că Unirea nu a fost efectul unei intimplări, rodul unei simple conjuncturi favorabile sau al înţelegerilor intervenite la masa tratativelor, ci rezultatul luptei hotăritoare a celor mai largi mase ale poporului, un act de profundă dreptate naţională, realizarea unei concordante logice intre realitatea obiectivă şi drepturile inalienabile ale poporului, pe de o parte, si cadrul national cerut cu stringenţă de aceste realităti. Tratatul de pace încheiat ulterior n-a făcut decit să consfinţească starea de fapt existentă, situaţia creată ca urmare a luptei maselor populare“. Făurirea statului naţional unitar român acum 70 de ani a deschis o nouă etapă in dezvoltarea României moderne, a accelerat procesul "dezvoltării forţelor de producţie capitaliste, ale afirmării mişcării muncitoreşti, revoluţionare şi patriotice care le-au ridicat, cu vigoare, sub conducerea Partidului Comunist Român, împotriva fascismului, revizionismului şi războiului, înfăptuind actul demnităţii naţionale din august 1944 Şi deschizînd României calea victorioasă a socialismului, a marilor înfăptuiri din epoca ce poartă numele eroului între eroii patriei, „Epoca Nicolae Ceauşescu“. Unitatea naţional-statală şi realitate eternă - deziderat fundamental ale istoriei patriei Istorica sală de la Alba Iulia in care s-au adoptat hotărîriie ca au consacrat pentru totdeauna Marea Unire . Modernizările tehnologice, sursă permanentă de creştere a calităţii produselor La adunarea generală pe centrală, din luna februarie, am ascultat cea mai concisă intervenţie, în cadrul dezbaterilor. Inginera Delia Aldea, tânăra directoare a întreprinderii chimice „VICTORIA“ și Tirgovete spusese doar că in acest an se vor realiza toţi indicatorii de plan. Cum se prezintă colectivul acestei unităţi chimice acum, cind am intrat in ultimul trimestru al anului, după ce, lună de lună unitatea a ocupat primul loc pe ramură în întrecerea socialistă ? Desigur cu realizări remarcabile, cu o experienţă care, credem, merită să fie cunoscută. — Tovarăşă directoare, dispuneţi de o reţetă miraculoasă a succesului ? — Este intr-adevăr o „reţetă“, la indemîna oricui însă. Medicamentul se numeşte „spiritul de echipă“. Sînt venită aici prin repartiţie, din 1973, dar din 1977 — cind prin unificarea unităţilor cu profil chimic din industria locală am devenit întreprinderea de-sine-stătătoare, cu secţii proprii şi ateliere — am cunoscut, practic, toate compartimentele, am lucrat la C.T.C., am fost inginer-şef, apoi, din 1984, director. Vreau să subliniez importanţa îndrumării nemijlocite a stagiarilor, pentru formarea lor profesională, am simţit-o, ca să spun aşa, pe propria-mi piele şi de aceea cine vine in unitatea noastră are toate şansele ca in ciţiva ani să devină cel mai bun specialist, investit cu munci de conducere. — Ce fac acum stagiarii din întreprindere ? — Anul acesta şi-au încheiat stagiul ciţiva ingineri şi economişti, care, practic, au muncit in toate compartimentele de producţie, in birouri, secţii şi ateliere. Fiecare, in funcţie de modul în care se adaptează la o anumită secţie, rămine acolo. De altfel, am statornicit o modalitate care s-a dovedit a fi deosebit de utilă , lunar, fiecare să raporteze in faţa consiliului oamenilor muncii ce problemă de producţie a rezolvat, ce neclarităţi are. Condiţia pe care o respectăm cu toţii, principiul de bază al muncii noastre il constituie respectarea cuvintului dat Faţă de noi vişine, faţă de colectiv, dar şi faţă de beneficiarii şi furnizorii noştri. — Înainte de a veni la dumneavoastră am auzit discutindu-se despre o „echipă de şoc“. Vreţi să explicaţi ? — Sunt „băieţii de la modernizare“. De fapt, doi băieţi şi o fată, specialişti formaţi ca stagiari cu ciţiva ani în urmă şi cu care, împreună, rezolvăm problemele neprevăzute care se ivesc in cadrul amplului proces de organizare şi modernizare care se va încheia in curind şi in întreprinderea noastră. Program care va conduce la o dublare a productivităţii muncii, la realizarea unor produse competitive. — Apropo de produse, ce se realizează de fapt la întreprinderea chimică „Victoria“ — Tîrgovişte ? — Ponderea o reprezintă lacurile şi vopselele destinate alit fondului pieţei, cit şi exportului. Mai fabricăm răşini, apreturi, adezivi, grunduri, inhibitori de coroziune, produse tehnice din cauciuc pentru mijloace de transport rutier, esenţe şi arome alimentare. Numărul sortimentelor pe care le realizăm depăşeşte 200. — Iar cifrele principalilor indicatori de producţie ce arată ? — Cumulat pe 10 luni, realizarea peste plan a unei producţii-marfă de 18 milioane lei; producţia fizică am realizat-o in proporţie de 120,6 la sută, cu importante depăşiri la lacuri şi vopsele, produse macromoleculare, produse tehnice din cauciuc, piese de schimb, esenţe şi arome alimentare. La export avem o serie de comenzi peste plan şi cu un oarecare aport valutar, in dolari. Ne-am onorat obligaţiile către fondul pieţei, livrînd suplimentar produse in valoare de 58,8 milioane lei. " — înainte de a ajunge aici, am întrebat la centrala din Bucureşti ce realizări deosebite aveţi şi mi s-a spus : „Mergeţi să vedeţi neapărat ce secţie de vopsele au reuşit să facă singurii modeli şi pentru „Policolor". Despre ce anume este vorba ? — Pentru noi este o realizare, materializare de fapt a programului de modernizare a secţiei, prilej cu care am demonstrat, in ciuda scepticismelor unor colegi mai in vîrstă, că putem realiza — aşa cum ne-am dat cuvintul — o îmbunătăţire a fluxului tehnologic. Din păcate, se mai foloseşte destul de,mult munca manuală, dar şi investiţiile care urmează să se finalizeze — calea ferată, noua secţie de lacuri şi vopsele — vor transforma întreprinderea noastră intr-o unitate modernă, cu o productivitate ridicată. Să vă dau doar un exemplu : in prezent, gara noastră este la aproape 10 km, distanță pe care trebuie transportate, nu oricum, produsele chimice. 70 de oameni încarcă, descarcă zilnic, apoi se consumă o cantitate de motorină, benzină, care s-ar economisi. Au început lucrările la noua cale ferată, care va rezolva multe dintre unele probleme cu care ne confruntăm. — Dintre indicatorii economico-finnanciari, la capitolul investiţii realizările sunt totuşi modeste — la construcţii-morttaj planul s-a realizat doar 78 la sută, iar pe total procentul este de 93... — Dacă pentru realizarea clădirii atelierului de lacuri şi vopsele am demonstrat că putem realiza cu forţe proprii ceea ce ne-am,angajat, la noua investiţie, unde depindem şi de alţii, lucrurile nu stau prea bine. Investiţia este deosebit de importantă nu numai pentru noi, ci pentru întreaga economie naţională. Este vorba de instalaţia de lacuri şi vopsele, cu o capacitate de 3 000 tone pe an, care va asigura eliminarea importului şi realizarea in ţară a acestor produse pentru autoturismele OLTCIT, precum şi acoperirea necesarului de lac electroizolant pentru vecinul nostru — Combinatul de oţeluri speciale. Sunt prevăzute prin proiect mai multe linii tehnologice, pentru fiecare sortiment de produs, dotate cu utilaje moderne, în cea mai mare parte de fabricaţie românească , multe dintre ele fiind realizate prin proiect unicat de secţia de proiectare a Centralei industriale de coloranţi, lacuri şi detergenţi Bucureşti. Partea de construcţie, clădirea, este realizată cam 90 la sută, o serie de elemente de montaj sunt aduse, dar nu se pot monta deoarece lipsesc utilajele, contractate de altfel cu Întreprinderea de utilaj chimic Făgăraş. Să notăm numărul contractului — 9788/1938 — şi să facem şi pe această cale un apel la furnizori, cunoscuţi in ţară şi recunoscuţi în afară pentru calitatea deosebită a utilajelor fabricate, să-şi respecte cuvintul dat, să-şi respecte semnătura. Am dori să menţionăm că spiritul de echipă care se aplică la întreprinderea „Victoria“ din Tîrgovişte, îngemănarea de fapt a răspunderii personale cu cea colectivă au determinat o schimbare evidentă, care se continuă, a activităţii productive atît cantitative, cit mai ales calitative. Pentru că fiecare este conştient, la locul său cit de importantă este munca pe care o face. Se acordă o atenţie cu totul deosebită sectorului aprovizionare, delegaţii întreprinderii nu se întorc de la furnizori fără materiile prime contractate, însăşi directoarea a rezolvat cîteva situaţii imposibile pentru mulţi. A avut. Împreună cu „echipa de şoc“, cu consiliul oamenilor muncii, şi alte idei care s-au dovedit utile producţiei şi activităţii viitoare. De exemplu, au fost asimilate de specialiştii centrului de cercetări şi proiectări de specialitate din Bucureşti o serie de produse care sunt tot atît de bune ca şi cele aduse pînă nu demult din import. Chiar înainte de omologare, „ARO“ Cîmpulung, întreprinderea de motoare electrice, Bucureşti, Întreprinderea ■ de utilaj chimic Găeşti au apreciat aceste produse, devenind beneficiarii principali. Dar pentru că nu se cunoştea că la Tîrgovişte se fabrică asemenea chituri şi masticuri, s-a realizat o fişă a produsului trimisă la unităţile din ţară. Intrucit cantităţile solicitate nu sunt prea mari, dar strict necesare, unitatea din Tîrgovişte poate livra prompt noile sortimente asimilate : chitul de reparaţii, chitul de echilibrare — ambele pe bază de răşini epooxidice —, masticul pentru etanşeitate sudură şi protecţii antiebrozive, precum şi lubrifiantul „VICTOL R". Vorbeam despre spiritul de echipă din cadrul colectivului tîrgoviştean, dar acelaşi spirit trebuie să dovedească şi furnizorii , de, utilaje ,pentrua se asigura intrarea în funcţiune, în cel mai scurt timp, a noii investiţii care va furniza industriei de autoturismme şi celei siderurgice produse de cea mai stringentă necesitate. Magda Brighidou n se relevă experienţa Întreprinderii chimice Victoria" din Tîrgovişte ,România liberă“