România literară, octombrie-decembrie 1968 (Anul 1, nr. 1-12)

1968-10-10 / nr. 1

Proletari din toate­­Urile, until-vS f România literară SÂPTÂMÎNAL DE LITERATURĂ ȘI ARTĂ Anul I — Nr. 1 Joi 10 octombrie 1918 32 pagini 2 lei O nouă ROMÂNIE LITERARĂ Reluăm acest titlu din mîini prestigi­oase, care au lăsat urme adinei In is­toria literaturii şi a culturii româneşti: „România literară" (din 1855), a lui Alecsandri, slujind prin penele unor C. Negruzzi, Alecu Russo, Kogălni­­ceanu, Grigore Alexandrescu, Negri şi alţii, idealurile Unirii şi propăşirea cul­turii naţionale, „România literară" a lui Rebreanu (din 1932—1934), şi cea din 1939 a lui Cezar Petrescu, consimţind, după aproape un veac, prin colabora­torii lor, o virstă glorioasă, de culme, a creaţiei româneşti: Arghezi, Re­breanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Philippide, Perpassicius, Gala Galac­­tion, Ion Marin Sadoveanu, N. D. Co­cea, E. Lovinescu, Șerban Cioculescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. M. Zamfirescu, Anton Helban, Victor Ion Popa, Eugen Jebeleanu, Mihail Sebas­tian, Radu Boureanu, Petru Comarnes­­cu, Octav Şuluţiu şi mulţi alţii. Aşadar, o moştenire care obligă, fie chiar numai prin acest frontispiciu co­mun, de hotăritoare semnificaţie, care ne angajează pe tirul major al tradi­ţiilor culturii noastre. Firul major, acela care implică neîncetat perspectiva — îndrăzneaţă, militantă, intransigentă — a progresului, a ameliorării, acela care exclude inerţia, epigonismul, complexe­le de inferioritate, acela care implică — după cum sublinia recent, în cuvîn­­tarea sa de la Cluj, secretarul general al Partidului, tov. Nicolae Ceauşescu — gîndirea liberă, creatoare, năzuinţa nezdruncinată spre libertate şi dreptate socială. E vorba, de fapt, — simţim prea bine cu toţii — de acelaşi făgaş pe care umblă azi ţara însăşi, luîndu-şi în stăpînire, cu depline puteri, zestrea şi pilda inaintaşilor, făurindu-şi cu voinţă şi chibzuială proprie noua ei is­torie, căutînd mereu şi punînd în lu­mină adevărul rodnic, organic, al tu­turor lucrurilor, al tuturor aşezărilor sale, acasă şi în lume, şi înfăţişind lu­mii din ce în ce mai lămurit, obrazul ei liniştit şi mîndru, de părtaş egal la destinele planetei, adresindu-i, din ce in ce mai răspicat, nu numai cuvintul ei de pace şi bunăvoinţă, energic şi cumpănit, dar şi mesajul ei de frumu­seţe şi înţelepciune, ofranda minţilor ei iscusite şi a muşilor ei destoinice. Sarcinile da căpetenie ale „Româ­­niei literare* decurg,­in chip vădit, chiar din acest făgaş socialist al ţării, decurg din sentimentul esenţialmente solidar al tuturor scriitorilor, slujitorilor artei şi culturii, cu acest proces adine, răscolitor, de renaştere naţională, pe care ei nu se mulţumesc doar să-l oglin­dească şi să-l laude, ci se simt datori să-l sprijine, cu tot devotamentul şi în­sufleţirea, în însuşi miezul eficienţei sale creatoare, în însăşi fierbintea lui intimitate, românească şi revoluţionară. Revista noastră va fi, daci, în primul rînd, expresia acestei solidarităţi unani­me, răspunzînd şi ea mobilizării genera­le a energiilor şi a conştiinţelor, pe care forţa conducătoare, partidul, a adresat-o ţării, participînd şi ea, in cîmpul său de acţiune — literatura, arta, cultura — la marele proces de înnoire, de per­fecţionare, de autenticizare, care se desfăşoară irezistibil. „România lite­rară“ va milita şi ea, ca în toate do­meniile societăţii noastre, pentru pro­movarea, restabilirea şi consacrarea valorilor autentice, pentru înflorirea şi in parrina 2. Munte vrăjit Munte vrăjit Crescut de noi pe umeri, Fiu şi părinte ţarii­eşti, Partid, în frumuseţea ta cînd ne înnumeri Opus oricăror frumuseţi deşarte. In viscolirea visului lucid Opus oricărui timp care desparte, în crezul tău ca fluviul torid Statornic şi pe viaţă şi pe moarte, Munte vrăjit Crescut de noi pe umeri, Magnet al energiilor învoaite, Tărîm strein de oarbele supuneri, Tu trilul libertăţii faci să scalde Ing­mănate inimi cu stelele înalte in frumuseţea ta cînd le înnumeri, Munte vrăjit Crescut de noi pe umeri. Ion Lucrările ţării Sîntem la mijlocul toamnei. O lumină intirziatâ, din cerul răvăşit al verii, se aşterne mai blind peste pămînturi. Fără un an, un sfert de secol ! Parcă a fost numai ieri, cînd căutăm în amintire. Parcă a fost mai demult, cînd ne uităm la tinerii cu aerul lor de copii ai libertăţii şi adevărului. Ei n-au de unde să ştie cum arătau in alta­rele lor patronii şi proprietarii de moşii, nici cum se scria destinul mulţimilor analfabete. Să respirăm aerul lor, al libertăţii şi adevăru­lui, aerul ţării şi al oamenilor ei. Urmele noastre vor adeveri mişcările de valuri, stratificările din adine, trecerea tim­pului. Cu acest înţeles, o convingere stator­nică, o dăruire totală, un simţ al esenţialului îmi spune că nu „adeverirea" se situează la acest ceas al istoriei României, ci­ el, cel fun­damental, cel decisiv, al vieţii, adevărul. Drumul lui a fost lung, şi nu-i vedem capă­tul. Călcăm pe urmele părinţilor noştri şi ştim ceva mai mult. Dar numele acestui ceas el l-a dat, cel din inima lucrurilor. El a arătat către inima oamenilor şi a spus : să fie ştiinţă de carte. Şi iată, la mie­zul acestei toamne, mîinile tinere ale ţării, pe băncile şcolii, toate mîinile ei tinere în­ toate şcolile ei, în limpezirea pe mai departe a adevărului. El a­ trecut peste pămînturi şi a hotărît : pămîntu'l să fie al ţăranilor. Şi iată, sub cerul acestei "toamne, după seceta şi după furtu­nile verii, ţăranii pregătesc păminturile fără margini pentru recoltele viitoare. El a vestit cu sirenele fabricilor că fabricile vor fi ale muncitorilor. Şi iată cum această bună vestire a dat înţelesuri noi muncii şi legăturilor dintre oameni, care au schimbat înfăţişarea ţării. Altele sunt drumurile izvoa­relor din adîncuri, ale apei şi ale mineralelor, către lumină, către înfrumuseţarea vieţii oa­menilor. In urma lui, pe unde a trecut, n-au mai rămas stăpîni şi slugi, nici bătaie şi umilire. Adevărul comuniştilor în continuă limpe­zire şi căutare de albii cit mai durabile, mai cuprinzătoare, pentru astuparea bulboanelor, pentru înlăturarea viiturilor, pentru dreptate şi neumilirea omului. Adevărul muncitorilor şi al ţăranilor şi al cărturarilor. Cel lucrat cu mîinile meşterilor, scos din adîncul pămin­­tului, dus pe drumuri de fiar, cărat pe dru­muri de munte, adevărul pîinii şi al cărţilor. Au rămas ca o podoabă zidurile mînăstiri­­lor, cu părinţii, filosofii şi voevozii lor, locuri de,linişte şi reculegere, de iubire a veacuri­lor şi de preţuire a sufletului ţării, şi s-au adăugat zidirile noi, din acel ceas, niciodată sfîrşit, cel mereu întors la izvoare, cel desenat de rîuri. Cred în vîltorile lui. In păminturile ce-1 în­soţesc, în pîlpîirile de lumină. Cred in oamenii lui, de toate naţiile, in oa­menii acestor pămînturi, care nu-1 uită. Totul s-a petrecut cum s-a ştiut pînă la un timp, cum s-a mai adăugat după un timp, cum se ştie mai bine de la un timp, cum se va mai şti de acum încolo. Adevărul acela fundamental nu are ast­mpăr atunci cînd se adună faptele oamenilor. El e semnul legii schimbării lucrurilor. Fără grabă, el pre­­găteşte în permanenţă o nouă înfăţişare. Pen­tru că este sigur de schimbarea lucrurilor din temelii. Aplecăm astăzi un ochi ager asupra vieţii, ochiul din frunte, ce nu doarme niciodată. Ve­dem unde s-a lucrat bine şi unde nu, şi facem ordine. Aceasta, în întregime este lucrarea ţării, înscrisă intr-o zodie fericită. Cum arăta ţara atunci şi cum arată acum ? Ca o rugăciune aduc acest gînd, pentru că sînt înconjurat de lucrările ei. Un gînd sever şi cercetat mereu în alcătu­irile intime. Ion HOREA

Next